High Quality
Open the downloaded document, and select print from the file menu (PDF reader required).
San-Antonio - Splina in suc propriuCAPITOLUL INTÎI
Eu. mă ştiţi ? Ador femeile care au o gură mare, e atî
t de confortabil !
Giniţi ce bine aranjează Bărbosul lucrurile : chiar acum ţin una-n braţe. Pentru că, zăuaşa, dacă-i vorba de bot, mis Gloria Victis posedă unul care i-ar da ameţeli unui speolog :mai ales tind cască.Altfel, persoana de care vă zic e în regulă. Poţi regreta eventual lipsa ei de sîni, dar ar însemna să fii de-a dreptul cusurgiu. Gagicile sînt ca prioritatea de dreapta, asta serespectă. Chiar să aibă oleacă de mustaţă şi bulanele ca spiţele de bicicletă, trebuietotuşi să le edezi fotoliul în autobuz, nu ? în caz contrar, curtoazia franţuzească arsemăna urgent cu poza ecvestră a domnului Johnson (nu ăla care face motoare, ăla caredă rateuri). Cînd respectul faţă de gagică se pierde într-un popor, debandada e aproape,fraţilor, Faceţi-vă douăşpe noduri la batistă, ca să nu uitaţi asta.Ci ziceam deci că mis Gloria e o damă interesantă, înaltă, subţire, voioasă, cu părcînepiu, piele aurie şi geantă din crocodil. în plus, are ochii verzi, ceea ce e foarte practicatunci cînd vrei să fii luat drept albinos de către un daltonist. Şi acum, să vi-o închei dintr-o trăsătură de condei, cum ar spune taica Dumas tatăl. Gloria nu este nici mai mult, nicimai puţin, decît unica fiică a lui Vie Victis, regele perlelor de cultură sub celofan. Un
« -2
pirlit care valorează probabil in jur de zece mihaide de dolari în franci vechi. Dar, cumbine mi-a zis colonelul Marcel Bluwal, într-o zi cînd beam un păhărel împreuna : „Nutrebuie să-ţi baţi joc de cei bogaţi, căci nu ştii niciodată ce poţi
ajunge".
Am întîlnit-o pe miss Victis asta alaltăieri, la un cock-tail în Palm Beach. Ea căuta un foc,eu aveam o brichetă. Eram sortiţi să ne-înţelegem. Nu mă pricep prea bine la blănuri, darpot să vă spun că etola ei de zibelină ar fi fost de' ajuns pentru acoperirea deficituluibugetar. Cit despre bijuteriile ei, trebuia să-ţi pui ochelari de soare ca să le priveşti fărăriscul de-a ţi se dezlipi retina. Ne-am plăcut. Nu că aş fi sensibil la parai. E dezinteresarea în persoană, San-A, ştiţi doar ? Dar mă-ncălţa să văd cum trăieşte o gagică în al căreicont în bancă soarele nu apune niciodată. Speram s-o văd făcînd nişte chestii amuzante :cumpărînd turnul Eiffel sau Gioconda, de exemplu ; sau măcar închiriind Palatul de Justiţie ca să înfiinţeze o crescătorie de elefanţi albi. Dar nu : ea se mulţumea să ducă oviaţă de huzur şi, atunci cînd mergeam să radem o sticlă de şampanie, mandea era acelacare o plătea din-tr-o leafă anemică de caraliu. în timp ce ţopăiam, abdomen lîngâ abdomen, copila îmi înşira părerile ei despre Franţa.Găseşte că sîntem un neam de cîrcotaşi. A început la vamă, impresia asta, atunci cîndgorobeţii au făcut gît în legătură cu paraşocurile Cadillacul ei, care sînt din platină.Degeaba le explica ea că alesese acest sistem de protecţie pentru că e mai eficient,cîrîiau atit de tare, domnii vameşi, că a fost nevoită să sune la consulat ca să se înăbuşescandalul. Zice că o ţară în care nu-ţi mai poţi permite paraşocuri din platină este o ţarădecadentă. ,Poate că are dreptate, Gloria. în definitiv. Nu-i plact-nici modul în care chelnerii dinrestaurante îţi răspund că dacă maioneza e tăiată, n-ai decît să ţi-o torni în chiloţi. Asta-irăneşte convingerile religioase. E puritanismul protestant întruchipat, puştoaica asta. Şiapoi mai sînt o grămadă de alte lucruri care o dezamăgesc : casele de la periferie, atît de
mediocre, poliţiştii, atît de prost înţoliţi, încît par întotdeauna a-şi fi petrecut noaptea într-un coş de gunoi ; şoferii de taxi scandalagii ; rasolul de viţel care la noi nu e servit cugem de coacăze ; cocoşul în sos de
3
vin care aici nu se mănîncă stropit cu mentă ; Luvrul care a fost înălbit ; catedrala Notre-Dame care s-a înnegrit, etc... Pe scurt, e timpul să fac efortul de a încerca să restabilescpresti
giul francez în mintea Gloriei Victis.
Aplic metoda de urgenţă : privire catifelată, voce stomacală, mînă plimbăreaţă. Dreaptamea îi cotrobăie prin decolteu la spate ca laba unui maseur. Are omoplaţii cam ascuţiţi, înparanteză fie spus ! S-o ferească Sfîntul să-i vină ideea de-a se culca pe o salteapneumatică, pentru că ar risca o dezumflare.I-am spus să sînt poliţist de elită şi ea mi-a răspuns că un caraliu francez, pe lîngă uncaraliu american, e calendarul Poştei faţă de un Modigliani. Cum vedeţi, miss Fason lespune pe şleau. Aşa că astă-seară am hotărît să-i arăt diferenţa care există la pat între uncaraliu francez şi un caraliu de dincolo de Atlantic.Ne aflăm într-un bar, pe coasta de Azur. Orchestra cîntă sub palmieri. Ringul de dans înaer liber e luminat de spoturi. La picioarele noastre, Mediterana scînteiază în lumina lunii.Eu, care cunosc America, pot să vă spun că n-am găsit acolo niciodată un peisaj ca ăsta. îi cer gagicuţei să admită şi ea admite.Orchestra cîntă „E vina primăverii", un imn adus acneii juvenile. Asta-ţi strecoară înrezervorul de senzaţii nişte furnicături paradisiace. Chestia asta, credeţi-mă, nu sedansează, se masează.— Ce puternic eşti ! se extaziază, pe bună dreptate, micuţa mea îngîmfată.— Şi încă, subliniez, eu. azi nu mi-am luat untura de peşte.Miresme şofranate şi marine se îmbină în nările noastre fremătătoare. E ora fiorului.— Unde sîntem, aici ? se răsfaţă Gloria.— Undeva între Cannes şi Saint-Raphael frumoaso ! Şi adaug :— E bine să fii undeva, nu ? Aveam un chef nebun să-ţi pun mîna undeva...Superba bucată simfonică se opreşte, perechile rămîn lipite un timp, cît să-şi dea seamacă muzichia are pauză, după care se-ntorc la mesele lor.-— Ce-ar fi să facem o plimabre de-a lungul litoralului ? sugerez eu, în chip de bărbat alecărui cunoştinţe geografice sînt la fel de vaste ca Siberia.
9 — Daca vrei tu !
Personal o găsesc destul de supusa, la ora asta, pe micuţa capricioasă. Asta e chestiareconfortantă, fraţilor Chiar şi cea mai îndîrjită cusurgioaică îşi are momentul ei decedare. Femeile cele mai puternice devin vulnerabile odată cu ora ciudată care le îmbată.Plătesc şampania infectă şi o prind de-o aripă ca s-o ştergem . Maşina mea decapotabilă
Add a Comment
mihaita197820029222left a comment