Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Peisajul ca stereotip

Peisajul ca stereotip

Ratings: (0)|Views: 13|Likes:
Published by Ana Florescu
A project aabout landscape
A project aabout landscape

More info:

Categories:Topics, Art & Design
Published by: Ana Florescu on Jan 31, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/12/2013

pdf

text

original

 
1.Introducere
Un album de istoria artei poate fi considerat, dintr-un anumit punct de vedere, un muzeu al evoluţiei peisajului. Din aceastăafirmaţie rezişi definiţia peisajului (sau caracteristica saesenţială), pe care referatul de faţă încearcă să o dezvolte, şi anumefaptul peisajul este, în esenţă, o
 percepţie subiectivă
a privitorului. Pădurea dintr-un tablou renascentist sugerează un locde refugiu, un loc în care privitorul se afundă ca într-un domeniucunoscut; ca dovadă, culorile respectă, în mare, realitatea. Aceeaşi pădure, ca perspectivă expresionistă, apare ca un spaţiu al rupturii,al ţipătului; privitorului i se induce o stare de tensiune, de alienare,de percepţie a haosului, prin alăturări contrastante de culori tari,aplicate în tuşe goase. Aceeaşi realitate se supune, deci, diferitelor 
reprezentări,
în funcţie de factorii implicaţi, reprezentări care au primit denumirea de
 peisaj
2.Definirea conceptului
Peisajul reprezintă imaginea unui întreg alcătuit din elemente dinamice fiecareavând propria expresie şi propriul rol în contextul general.Este o noţiune frecvent utilizată pentru a desemna o porţiune din spaţiul terstrucaracterizată prin specificul trăsăturilor geografice, fizice sau umane.Lucian Drăguţ vede peisajul ca fiind “proiecţia vizuală a unor relaţii psihologice pe care omul le întreţine cu locul în care trăieşte”. Aşadar este un mod de a percepeun teritoriu sau observarea trăsăturilor ce-l caracterizează, este “o întindere ce sevede dintr-un singur aspect”.Geograful francez R. Brunet notează că “Peisajul este, deci, o apariţie şi oreprezentare: un aranjament de obiecte vizibile, percepute de subiect prinintermediul propriilor sale filtre, umori şi scopuri”. Cu toate că anumite elemente ale peisajului pot să nu fie supuse acţiunii directe a omului, acestea nu pot fi cuprinsesub denumirea de peisaj fără acţiunea contemplativă a “măsurii tuturor lucrurilor”.Specificul local al peisajului este dat de modul în care se combină elementelenemodificate ale cadrului natural cu elementele introduse de om. Apare astfel ovarietate de peisaje, asupra cărora amprenta omului cunoaşte o intensitate variabilă,mai puternică în cazul aglomeraţiilor urbane, mai difuză în cazul zonelor rurale.
 
3.Scurt istoric
Termenul de “peisagism” a apărut mai întâi în pictură, în secolul 15 ca oapropiere de realitate în zona Mării Nordului şi ca pictură convenţională în zonaMediteraneană.În secolul 19 noţiunea de “peisagism” este asociată cu arta grădinăritului, preocupare frecventă a acelei epoci, grădinile occidentale fiind însă mai artificiale încomparaţie cu cele orientale.Acum conceptul aproape a dispărut din pictură, fiind tot mai des întâlnităexpresia de “peisaj ştiinţific”.Există 3 discipline ştiinţifice care au ca obiect peisajul :
a)
 Ecologia peisajului 
reprezentând “studiul relaţiilor fizico-biologici careguvernează diferitele unităţi spaţiale ale unei regiuni” (Carl Troll)
 b)
 Arhitectura peisajulu
“o ştiinţă aplicativă ce studiază concepţia de proiectare aspaţiului verde din perspectiva unor noţiuni estetice şi pe baza unor principii specifice,în vederea realizării concrete a amenajărilor peisagistice şi a prezervării acestorainconformitate cu funcţionalitatea sa iniţial stabilită” (Adriana Florincescu).Această disciplină are un caracter artistic şi se practică la scara locuinţelor individuale sau a cartierelor urbane. Se practică amenajarea estetică a peisajelor ce sunt privite ca décor.
c)
Geografia peisajului 
 Peisajul geografic este privit ca o realitate coplexă, în care omul interacţioneazăcu mediul său de viaţă. Acesta se prezintă ca o realitate duală având în aceeaşimăsură un caracter obiectiv (conţine elemente concrete, măsurabile) şi unulsubiectiv (referitor la procesul de percepere).Peisajul geografic reprezintă structura spaţială exprimată printr-o fizionomie proprie individualizată ca urmare a interacţiunii factorilor abiotici, biotici şiantropici, care e valorificată în mod diferenţiat, în funcţie de modul în care este percepută. 
3. Peisajul ca stereotip
Stereotipurile sunt reprezentări primite (clişee) ce înlocuiesc gândirea sauobservaţia personală.Unii autori (M. Ronai, B. Kalaora) consideră că manipularea voluntară, de ordinsocial, economic sau politic stă la baza relaţiilor în cadrul peisajului.
2
 
În 1976 Ronai declara că:”Ideea de peisaj nu ar fi apărut (cel puţin în Occident)decât odată cu apariţia primelor state moderne şi a clasei burgheze şi apoi a laicizăriinaturii”.“Spectacularizarea spaţiului” nu e întâmplătoare, ea e teleghidată de către“putere”, iar trecerea de la “consumul de masă ” s-ar explica printr-o politică de“vânzare” a peisajului.Faptul că peisajele forestiere sau montane, altădată evitate, sunt astăzi foarteapreciate de citadini, se poate explica printr-o condiţionare prin intermediulimaginilor şi sloganurilor publicitare.Astfel peisajul a devenit “un fapt social trăit într-o manieră aproape mitică”.(J.C.Wieber)Filtrele societăţii sunt cele mai importante pentru studiul peisajelor geografice şiîndeplinesc următoarele funcţii:
determină coagularea unor concepţii privind peisajul la nivelul unor comunităţi, a căror repartiţie spaţială e relativ uşor de pus în evidenţă cuajutorul metodelor geografice
 permit stabilirea unor relaţii comunitate-teritoriu pornind de la ideeacă un anumit tip de percepţie determină modul de acţiune asupra obiectului perceput (peisajul geografic)
stau la baza dezvoltării unor metode de evaluare prin care se pot puneîn evidenţă preferinţele populaţiei în raport cu acţiunea de planificareteritorială. Această metodă de evaluare capătă o importanţă tot mai mare încontextul paradigmei planificării participative. Imaginile mentale astfelobţinute aduc la cunoştiinţa planificatorilor sau urbaniştilor, reprezentărilecolective cele mai obişnuite, compararea acestor reprezentări cu proiecteleutopiştilor, teoreticienilor, planificatorilor sau constructorilor, indică măsuraîn care, acestea din urmă, pot fi acceptate sau refuzate de populaţiile pentrucare se fac. Nu în ultimul rând, se pot studia posibilele transformări mentale pe care le poate provoca o amenajare a cărei concepţie e prea îndepărtată deimaginile obişnuite
sunt “manipulabile” fiindcă acţionându-se asupra lor, se poatemodifica percepţia unei comunităţi sau chiar a societăţii în raport cu peisajelegeograficeDefinirea elementelor peisajului urbanAceasta se face în funcţie de condiţiile concrete ale oraşelor.
Căile
sunt canale în lungul cărora observatorul se deplasează în mod obişnuit,ocazional sau potenţial. Acestea pot fi: străzi, alei pietonale, autostrăzi, canale, căiferate etc. Pentru majoritatea persoanelor acestea reprezintă elemente predominante ale
3

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->