Rodica Ojog-Braşoveanu
Violeta din safe
1
Cei doi se ţineau de mână pe sub masă. Aveau în faţa lor câte o ci-tronadă şi un café-frappé. Barmanul, care ştergea un regiment depahare, le înregistra automat prezenţa."Începători..."
Fata chicoti: — Ui
tă-te ce caraghios e mustăciosul ăla!... Acolo, cu tipa în gal-ben... Ştii, de câte ori intru într-un local, îmi place să studiez oamenii,să-mi închipui ce fac ei acasă, la ce se gândesc. Adăugă teribilă: Măinteresează
tipologia.
Avea nouăsprezece ani, ochi mici extrem de neliniştiţi, şi îşi dădeaimportanţă. Era a doua oară când intra într-un restaurant, un restau-rant adevărat, nu discotecă, lacto-bar sau cofetărie, însoţită de unbăiat. Tânărul o cercetă uşor neliniştit:
— Ai fost în multe... localuri, Adriana?
Fata simţi cum îi bate vântul în pânze.— Ei bravo! Nu mai sunt copil. Am fost şi la bar... Au un programfantastic!Era gata să dea amănunte — muzică, solişti, dansatori —, darbăiatul nu le solicită. Declară cu oarecare amărăciune:— Ştii... Îmi pare rău pentru tot ce ai făcut fără mine. Nu ştiu dacămă înţelegi... De pildă, eu regret că n-am fost împreună la CheileBicazului, că m-am bucurat singur.Adriana se simţi emoţionată, dar continuă pe acelaşi ton, defemeie versată:— Înţeleg, baby, cum să nu!Era mai mică decât el cu doi ani, dar îl trata cu o superioritate ma-ternă. Se animă brusc şi declară fără legătură:— Ştii, Dane, m-am răzgândit! Nu mai vreau un dormitor verde.Nu se asortează cu tenul meu, sunt prea ţigancă.Se răsfăţa, cerea dezminţiri.— Ţie ţi se asortează orice.Şi era convins. După cum era convins că Adriana este cea mai fer-mecătoare făptură care a călcat vreodată pe faţa pământului.— Mă gândesc să fie alb şi, pentru că tu eşti blond, covorul şidraperiile vor
fi bleu... Nu-i minunat?
Dan dădu de câteva ori din cap:— Minunat! Aşa e!
Ochii băiatului erau albaştri şi de pe faţa rotundă încă nu se alun-gaseră gingăşiile adolescenţei. La patruzeci de ani avea să fie unbărbat şters, peste care privirile alunecă cu indiferenţă; trebuie să facieforturi ca să nu-l ignori. Acum însă era drăguţ, agreabil şi înduioşătorde proaspăt. Genul de tânăr care, transpirat din cap până în picioare deemoţie, solicită părinţilor iubitei permisiunea de a o scoate la plimbare,aceştia acordându-i-o cu inima uşoară.— Sufrageria, urmă Adriana, o vreau neagră. Ştii, pentru contrast.Alb de la un cap la altul ar fi monoton.— Bineînţeles.— Biblioteca... Se aplecă brusc înainte, şoptind: Mă mai iubeşti?O expresie de fericire inundă
chipul lui Dan.
— Da... În fiecare zi parcă te iubesc şi mai mult... Din ce în ce maimult.Adriana dădu din cap mulţumită.— Aşa e şi normal. Nu concep viaţa în doi fără ca dragostea să numeargă în crescendo. Decretă: O căsnicie unde iubirea nu e la fel devie ca în prima zi e ra-ta-tă!
— Categoric.
Era de acord şi nu avea de unde să ştie că de obicei se întâmplă o-leacă altfel. Rămăsese orfan la unsprezece ani, iar taică-său nu serecăsătorise. Adriana se gândi o clipă la părinţii ei. Desigur, ţineau
unulla altul, dar în principiu, se ignorau cu amabilitate.
"...Mi-a spus mama că în perioada logodnei, îi făceai în fiecare zicâte o poezie. Acum de ce ai renunţat?"Avocatul Nicolau, profesionist asaltat de clienţi, probleme şisucces o privise căpiat: "Hm, comentase aiurit, o să-mi trec chestiaasta în agenda mea de lucru."— Bine că n-ai să fii avocat, conchise Adriana scotocind localul cuaceeaşi privire, constant, temperamental neliniştită.Era slăbuţă şi mult prea măruntă în peisajul contemporanelor ei.Părul lins, lucios îl purta cu breton şi vârfurile cădeau pe umeri, uşorrăsucite. O fată urâţică, dar, din cauza vioiciunii şi a farmecului deose-bit, nu se observa.Dintr-o dată, privirea i se concentră şi Dan o întrebă neliniştit:
— Ce s-a întâmplat?
Adriana îşi supse buzele şi se apropie de tânăr cu un aer conspira-tiv:— Fii atent la masa de lângă fereastră!— Ăia trei?.... Da... Ce-i cu ei?— Acolo se întâmplă ceva, şopti Adriana. Ceva îngrozitor. Simt...Sunt convinsă că-i aşa!
Dan surâse: —
Câtă imaginaţie ai tu iubita, mea!— Îţi spun eu că aşa e... Eu ştiu să văd... Am moştenit chestia astade la tata... Uită-te mai discret...
La masă se aflau doi bărbaţi, unul la vreo cincizeci de ani, celălaltmult mai tânăr, împreună cu o fată cam de aceeaşi vârstă. Privit atent,chipul quinquagenarului punea într-adevăr pe gânduri, neliniştea. Ofaţă brutală, pătrată. Din spatele ochelarilor de mare miop, ochii, douăgămălii prizoniere între cercuri concentrice, străpungeau.— Ţi se face frig numai când te uiţi la el, şopti Adriana.Bizarul din înfăţişarea bărbatului izbea. Capul puternic se înşurubape un trup destul de firav şi aveai impresia dezagreabilă că s-a comis ogreşeală, ca şi cum, dezarticulând mai multe manechine, ai fi cuplat ul-terior greşit fragmentele. Adriana simţea "anormalul", intuia climatulde primejdie care emana din individ, dar nu-şi putea definisentimentul. Tânărul avea aspectul banal al bişniţarilor lipsiţi de anvergură:blugi, tricou cu cifre, maxilare perpetuum mobile (oare ăştia cândsărută o fată scuipă chewing-gum-ul? se întrebase odată Adriana), dininventar mai făcând parte fluieratul şi tropăitul la scenele "tari" dinfilmele Western. Se uita cu admiraţie tâmpă la bărbatul cu ochelari, îisorbea literalmente cuvintele. Acesta vorbea continuu, cu glas scăzut,adresându-se mai tot timpul fetei, o figură spălăcită cu bărbie ştearsăşi privire speria---tă.Adriana rosti cu ciudă:— Aş da orice ca să aud ce-şi spun!— Ce pot să-şi spună?
— Tu chiar nu observi nimic?... N
u vezi? Bătrânul încearcă dinrăsputeri s-o convingă... Să facă ceva pe care ea nu vrea să-l facă. Nupoate...Dan ridică din umeri:— N-are decât să le zică au revoir, băieţi, scrieţi-mi la post-restant.— Ţţ! Ea îl iubeşte pe tânăr, tânărul se uită în gura boşorogului şiamândoi o împing către ceva îngrozitor... Simt eu că-i aşa... Uită-te laea! Abia se stăpâneşte să nu plângă... Brr! Ce tip oribil, parcă ar fi unşarpe.Ca să-i facă plăcere, Dan încercă să-şi concentreze atenţia, într-adevăr, fata era la înghesuială, nehotărâtă, rezistând greu, cu ultimeputeri "şarpelui" care încerca s-o strivească sub o avalanşă deargumente. În cele din urmă, păru că cedează. Se ridică anevoie şi se îndreptă spre ieşire. Bătrânul îi făcu semn celuilalt s-o urmeze şirămase singur la masă.Adriana gâfâia de emoţie:— Ia-te după ei!— Cum să te las...— Ia-te după ei... N-au plecat... A lăsat geanta aici.La masa cealaltă, bărbatul cu ochelari deschise portmoneul:— Ospătar! Nota!
"Ce glas îngrozitor!", se zgribuli A
driana, montată, căci vocea necu-noscutului era de fapt agreabilă, bine pozată. Tresări: "Vor să plece!
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Brasoveanu Rodica - Violeta Din Safe
un alt caz de spionaj rezolvat de minerva
6.7K
Reads
38
Readcasts
51
Embed Views
Recommended
More From This User
Notes
Load more
