Teoria Si Practica Securitatii

Universitatea din Bucureti
Facultatea de Sociologie i Asisten Social
Master Studii de Securitate
TEORIA I PRACTICA SECURITII
Confereniar Universitar Dr. IONEL NICU SAVA
SUPORT DE CURS
Bucureti, 2007
Obiectivele cursului:
Evidenierea evolutiei conceptului si a principalelor orientri teroretice n abordarea studiilor de securitate; Prezentarea i dezbaterea orientrilor dominante (neo)realismul i (neo)liberalismul i a influentei acestora n viaa politic intern si international;
Abordarea paradigmelor post-razboi rece trecerea de la ameninri la riscuri de securitate, de la aspectele strategic-militare la cele societale, non-militare, etnice, religioase, terorism, crima organizat, ecologice;
Prezentarea i dezbaterea rolului i funciilor instituiilor din sistemul securitii naionale; Furnizarea de cunostinte si formarea de deprinderi de lucru in domeniul studiilor de securitate: lucrul pe Internet, crearea de baze de date, organizare ateliere de lucru, seminarii, dezbateri s.a.
CUPRINS
Introducere in tematica cursului 7 1. Delimitarea domeniului. 2. Definitii. 3. Perspective (realista si idealista). 4. Abordarea post-razboi rece. 5. Noul aparat conceptual al securitatii. 6. Redefinirea securitatii. Diagrama studiilor de securitate. Module 1. SECURITATEA CA PUTERE. DILEMA DE SECURITATE 13 1. Securitatea ca art militar: Clausewitz, Jomini, Machiavelli, Liddell-Hart, Douhet 2. Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii. 3. Dilema securitii. 4. Securitatea nationala: interese nationale, obiective de securitate, strategia nationala de securitate. 5. State slabe-state puternice. Productorii i consumatorii de securitate. 2. SECURITATEA CA PACE. CONFLICTUL I VIOLENA STRUCTURAL 30 1. Dimitrie Gusti: sociologia pcii i a rzboiului. 2.Conflictul i violena structural. 1. Axiomele conflictului internaional 3. SECURITATEA NAIONAL. VULNERABILITI, RISCURI, AMENINRI 37 1. Statul i securitatea naional. Interesele naionale. 2. Insecuritatea: vulnerabiliti, riscuri, ameninri. 3. Securitatea militar. 4. Securitatea politic. Subminarea autoritii. 5. Securitatea economic. 6. Securitatea societal, securitatea mediului.
4. SECURITATEA SOCIETAL. NOUA AGEND DE SECURITATE MIGRAIE, CRIMINALITATE, TERORISM I ORDINE PUBLIC ..........46 1. Societate si securitate. 2. Bazele de constituire a societatii. Aspectele societale. 3. Domeniul securitatii societale. 4. Securitatea in sens largit. Securitatea statului si securitatea societatii. 5. Natiune, nationalism, identitate. Semnificatia lor pentru securitatea societala. 6. Migraia. Securitatea societal i fenomenul migraiei. 7. Stabilitate societal, delicven, terorism. Ordinea public n Europa. 5. SOCIETATEA RISCULUI. SECURITATE N CONDIII DE RISC 63 1. Industrialism, democratie, modernism: riscul istoriei. 2. Productia bunastarii versus productia riscurilor. Sub-politica. 3. Managementul riscului. Potentialul politic al riscului. 4. Potenialul auto-distructiv al societii. Secolul XXI - securitate n condiii de risc
Anexe:
THE CONCEPT OF SECURITY: by Bjrn Mller 74
BIBLIOGRAFIE :
1. I.N. Sava, Studii de securitate, Centrul Roman de Studii Regionale, Bucuresti, 2005. 2. M. Griffits, Relatii Internationale. Scoli, curente, ganditori, Editura Ziua, 2003. 3. I.N. Sava, G. Tibil. M. Zulean, Armata si Societatea. Culegere de texte de sociologie militara, Ed. Info Team, Bucuresti, 1998. 4. Ilie Badescu & Dan Dungaciu, Sociologia si Geopolitica Frontierei, 2 vol., Editura Floare Albastra, 1994. 5. Barry Buzan, People, States and Fear. An Agenda for International Security Studies in the Post-Cold War Era, Harvester Wheatsheaf, 1991 (vezi si versiunea in lb romana). 6. Charles L. Glaser, The Security Dillema Revisited, in World Politics, no. 50, 1997, p. 171-201. 7. T. Terriff, S. Croft, L. James, P. M. Morgan, Security Studies Today, Policy Press, 1999. 8. Barry Buzan, The Idea of State and the National Security, in Richard Little, M. Smith (ed), Perspectives on World Politics, Routlege, 1991, pag. 36-46. 9. W. David Clinton, The National Interest: normative foundations, in Richard Little, M. Smith (ed), Perspectives on World Politics, Routlege, 1991, pag. 4758. 10.Ulrich Beck, The Risk Society. Towards a New Modernity, Sage Publication, 1992. 11. Peter J. Katzenstein (ed), The Culture of National Security, Columbia Univ. Press, 1996. 12.Ole Waever, B. Buzan, M. Kelstrup, P. Lemaitre (ed), Identity, Migration and the New Security Agenda in Europe, St. Martin Press, New York, 1993. 13. B. Buzan, Ole Waever, Jaap de Wilde, Security. A New Framework for Analysis, Rienner, Londra, 1998.
Link-uri Internet: Politica de Securitate si Aparare Comuna a UE : http://ue.eu.int/pesc/pres.asp?lang=en#TOP?lang=en Organizatia pentru Cooperare si Securitate in Europa OSCE : http://www.osce.org/publications/handbook/index.php3 Organizatia Natiunilor Unite ONU: http://www.un.org/aboutun/charter/index.html Organizatia Tratatului Nord Atlantic NATO : http://www.nato.int/docu/handbook/2001/index.htm EUROPA DE EST Securitate: https://da.mod.uk/CSRC/Home/documents/central_and_eastern_europe.h tm
Se adauga bibliografia recomandata de prof. invitat pt. domeniile specificate de acesta.
INTRODUCERE IN TEMATICA CURSULUI

1. Delimitarea domeniului. 2. Definitii. 3. Perspective (realista si idealista). 4. Abordarea post-razboi rece. 5. Noul aparat conceptual al securitatii. 6. Redefinirea securitatii. Diagrama studiilor de securitate. 1. Delimitarea domeniului. securitatea esentiala vietii indivizilor, comunitatii, statelor; securitatea fizica vitala; securitatea economica, sociala, culturala, politica, militara etc. expresii ale unei stari agregate a securitatii individuale si colective; in sensul traditional, securitatea a fost asociata cu puterea militara; dupa 1990 si 9/11, securitatea este extinsa catre domeniile politic, economic, societal; se trece de la ameninri la vulnerabiliti i riscuri de securitate; rezulta un domeniu larg, complex, ce trebuie definit, sistematizat si operationalizat; literatura de specialitate abordeaza securitatea din dou perspective importante realista i idealist. Scoala realista in domeniul securitatii - accentul pe conceptul de putere si derivatele ei, i.e. politica de putere (power politics) si echilibru de putere (balance of power); Scoala idealista - accentul pe conceptul de pace; razboiul este considerat o amenintare majora derivata din problema securitatii nationale; eliminarea razboiului si instaurarea paciii conduce la eliminarea problemei de pe agenda internationala. Aceste doua perspective (scoli de gandire) au dominat agenda internationala pana in 1990. Dupa 1990 - o perioada de redefinire a securitatii, in contextul - prabusirii comunismului in Europa de Est;
- al disparitiei URSS; - al largirii NATO si UE; - redefinirii ONU. Fenomenul 9/11 a accelerat procesul de redefinire a securitatii. Ambele orientari sunt reinterpretate din perspectiva: - realismul - o prea mare importanta acordata puterii, in general, puterii militare, in particular; - idealismul - o neglijare a altor amenintari, altele decat razboiul, ca surse de insecuritate (saracia, extremismul politic si religios, mediul inconjurator, criminalitatea organizat, terorismul, etc); Cele doua orientari dominante pana in anii '80 - perspective ireconciliabile, cu solutii contradictorii. Exemple: - in scoala realista (anglo-saxona, rusa) - un actor international (stat, alianta) are suficienta securitate daca are suficienta putere (militara, economica, politica, culturala, informationala, etc) - 9/11 si Cecenia au demonstrat ca puterea nu garanteaza in mod absolut securitatea; - in scoala idealista - un actor are suficienta securitate daca se instaureaza pacea mondiala (vezi Fr. Fukuyama) - 9/11 a infirmat aceasta teza, respectiv instaurarea pacii intre Est si Vest, inteleasa ca "pace mondiala", nu a generat automat securitate ci, mai degraba, a deschis calea unor noi tipuri de riscuri si amenintari la adresa securitatii 1. Definitii. Securitatea este ... lipsa relativa a razboiului (Ian Bellany, 1981); ... capacitatea unei natiuni de a promova cu succes interesele sale nationale (Penelope Hartland-Thunberg, 1982); o natiune are securitatea asigurata in masura in care nu se afla in pericol de a fi nevoita sa sacrifice valori importante, daca doreste sa evite razboiul, si este capabila, daca este provocata, sa le pastreze prin obtinerea victoriei intr-un astfel de razboi (Walter Lippmann, 1962); ... capacitatea de a face fata agresiunii externe (Giacomo Luciani, 1989); ... asigurarea bunastarii viitoare (Laurence Martin, 1983); ... prezervarea unui stil de viata acceptabil de catre .... cetateni, dar care este compatibil cu necesitatile si aspiratiile legitime ale altora (Colegiul National de
Aparare, Canada, 1989); ... in oricare dintre sensurile obiective, masoara absenta amenintarilor la adresa unor valori existente, intr-un sens subiectiv, absenta temerii ca astfel de valori vor fi atacate (Arnold Wolfers, 1962); prezervarea, in conditii acceptabile de evolutie, a pattern-urilor traditionale de limba, cultura, asociere si de identitate nationala, religioasa si de obiceiuri" (securitatea societala, Waever, 1993). Aceasta trecere in revista a variatelor definitii pun in evidenta complexitatea conceptului de securitate. Cursul de Teoria si practica securitatii va realiza un parcurs explicativ al principalelor orientari si perspective ale studiilor de securitate, insistand, atat cat ne permite spatiul, pe acele aspecte teoretice si practice relevante pentru securitatea Romaniei. 2. Perspective Scoala realista (traditionalista) (Morgenthau, Aron, Neighbuhr, Kennan, Herz, Wight, Kissinger); studiul istoriei ne arata modul de comportare a actorilor politici; exista o serie de variabile standard de-a lungul istoriei, care nu sunt dependente de situatii specifice; puterea este variabila cheie a explicatiei scolii realiste; natura sistemului international - grupurile politice (triburi, orase-stat, regate, imperii, state) exista si interactioneaza in cadrul unui sistem international anarhic; anarhie = nu exista o autoritate sau guvern mondial care sa reglementeze interactiunea partilor constitutive; fiecare parte constitutiva este autonoma si suverana; statele sunt constranse de actiunile, intentiile si comportamentul altor state; cand interesele statelor converg = pace in sistemul international; cand interesele sunt divergente = conflict; intrucat oricare stat poate recurge la forta, rezulta ca toate statele trebuie sa detina o anumita forta; factorii care influenteaza securitatea:

militar geografic uman (moral).
Morgenthau: politica internationala, ca orice politica, este o lupta pentru
10
putere, este o constanta a sistemului international;
statele folosesc forta pentru a-si proteja interesele, incat interesul primar este de a obtine cat mai multa putere; managementul puterii este principala problema a relatiilor internationale realism = politica de putere (power politics) Ipotezele realismului
Actorii relevanti in politica sunt grupurile si nu indivizii; cel mai important grup organizat in politica este statul national (nation-state); Relatiile inter-nationale sunt in mod esential competitive si conflictuale (anarchy), ceea ce genereaza insecuritate; Motivatia prima in politica este puterea si securitatea (power and security). Scoala liberala (idealista) starea naturala a lumii este cea de pace (Kant); individul mai presus de orice organizare (Rousseau), drepturile omului (ale individului) primeaza; securitatea este o consecinta a pacii; pacea se instaureaza ca urmare a lipsei razboiului (Wilson); sistemul de state este organizat sub forma unei societati internationale a carei principala misiune este promovarea pacii; societatea internationala are ca prima menire prezervarea pacii si a securitatii internationale (Hedley Bull); organizarea internationala presupune cooperare si integrare prin reglementari stabilite ad-hoc (Deutsch, Keohane); interdependenta (Keohane - Democratiile nu lupta una impotriva alteia); liberalismul economic (integrarea economica si politica) - sursa de securitate (Rosecrance); globalizarea civilizatiei occidentale - extinderea drepturilor omului, a democratiei si integrarea in retele = mai multa securitate pentru oameni (human security), mai putina suveranitate pentru state, mai multa autoritate catre organizatii globale si regionale. Ipotezele liberalismului: individul si drepturile sale primeaza; securitatea este o consecinta a pacii; organizarea internationala suplineste neajunsurile sistemului de state si tendinta anarhica a acestuia; interdependena economic genereaz securitate, piaa liber este o garanie a securitii;
11
globalizare = integrare, progres, democratie, liberalism, etc. 4. Abordarea post-razboi rece. Razboiul Rece a condus la o militarizare a securitatii; dominatia scolii realiste (exemplu strategia containment-ului); dezvoltarea studiilor strategice (ex. strategia nucleara); avansul geopoliticii (ex. geopolitica rimland-ului); conceptele de dinamica amenintarilor, dilema securitatii, cursa inarmarilor, armatele de masa s.a. dominante Sf. Razboiului Rece - reconsiderare a domeniului securitatii; imbinarea (sinteza) scolilor si a traditiilor intelectuale (realista si idealista) in domeniul securitatii; trecerea de la amenintari la vulnerabiliti i riscuri de securitate; largirea domeniului: politic, economic, societal, mediu; demilitarizarea securitatii: accent pe societal (civilizatii (Huntington), etnic, religios), economic, terorism, trafic, protectia mediului; o noua agenda a securitatii - nationala si internationala (Buzan); o noua schema de abordare a securitatii (Waever, Buzan); 5. Noul aparat conceptual al securitatii: (Buzan, Waever, de Wilde, 1997) Securitatea este un concept sub-dezvoltat (Buzan, 1990) este ideologizat: diferite perspective nu resusesc sa dea o definitie generala, ci numai solutii la probleme specifice; capcana teoriei puterii: securitatea este derivata din putere, in special din puterea militara, dar care este neputincioasa in rezolvarea securitatii societale, a problemelor de mediu, saracie, terorism, trafic, etc. disputa realisti-idealisti (securitatea este un produs al puterii versus securitatea este un produs al pacii) nu a clarificat lucrurile; natura studiilor strategice: datorita evolutiei in tehnologia militara, valabilitatea scurta a studiilor strategice a blocat dezvoltarea securitatii pentru perioade lungi, la care se adauga dependenta excesiva de modelul realist; interes pentru mentinerea unei ambiguitati simbolice a securitatii nationale din partea politicienilor. 5. Redefinirea securitatii (B. Buzan, 1998) Diagrama studiilor de securitate. Acceptarea ipotezei realiste a sistemului international anarhic; Amendarea ipotezei politicii de putere cu teoria liberala a interdependentei;
12
Acceptarea influentelor procesului de globalizare, sub forma creterii anselor pentru pace, concomitent cu apariia vulnerabilitilor i riscurilor; Introducerea in domeniu a unor dimensiuni relevante pentru securitate (natiune, identitate, religie, migratie, terorism, risc etc); nelegerea securitii ca proces de construcie social (identificare, definire, securizare a unei vulnerabiliti, risc sau ameninare) securizarea (securitization) sau desecurizarea presupune un proces de implicare social, similar procesului politic, cu implicarea publicului; Securitatea nu este obiectiv definit ci social construit; Abordarea securitii pe sectoare (politic, militar, economic, societal, de mediu), pe complexe de securitate regionale, pe regimuri de securitate internaionale i pe sistemul internaional ca ntreg; n abordarea tradiional (TSS, vezi diagrama), securitatea este obiectiv definit, ndeosebi pe latura militar-strategic; n abordarea critic (CSS), securitatea este definit subiectiv, de ctre actorii sociali, n funcie de percepiile i interesele lor; coala constructivist (Buzan) consider c agenda de securitate este construit prin actele de securizare, acte ce reprezint forme ale practicii sociale agenda este construit pe ambele ci (obiectiv, de ctre structurile de stat i subiectiv, de ctre actorii sociali: public, organizaii, pres); Diagrama de mai jos ilustreaz ipotezele securitii descrise anterior: abordarea tradiional este obiectivist (nu ine cont de socializarea riscurilor) sau absolutist, militarist, bazat pe putere; abordarea constructivist este pragmatic, nelege securitatea ca o construcie social rezultat din jocul actorilor sociali. ntre aceste dou modele se deruleaz securitatea.
13
1. SECURITATEA CA PUTERE DILEMA DE SECURITATE

1. Securitatea ca art militar: Clausewitz, Jomini, Machiavelli, LiddellHart, Douhet 2. Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii. 3. Dilema securitii. 4. Securitatea nationala: interese nationale, obiective de securitate, strategia nationala de securitate. 5. State slabe-state puternice. Productorii i consumatorii de securitate.
Abordarea traditionala a studiilor de securitate in cursul sec. XIX-XX pune un accent deosebit pe puterea militara a statului. Asa cum am vazut in cursul introductiv, securitatea este inteleasa ca putere, indeosebi ca putere militara. Originea acestei abordari se plaseaza la inceputul secolului al XIX-lea in Europa si este reprezentata de autori cunoscuti din domeniul strategiei si artei militare. 2. Securitatea ca art militar.
14
Securitatea este neleas ca art militar, pentru c rzboiul este, la rndul su, neles ca o funcie principal i permanent a statului. Pacea este perceput ca o stare intermediar ntre rzboaie, starea natural fiind cea de rzboi. nct, n abordarea tradiional a secolului al XIX-lea, securitatea unui stat se putea obine numai printr-o pregtire permanent pentru rzboi. Faptul c educaia millitar se adresa ndeosebi elitei iar o bun parte a elitei se ocupa numai de administrarea chestiunilor legate de rzboi i pregtirea rzboiului, domeniul a fost denumit art militar. Practic, educaia specific, inspiraia marilor comandani, devotamentul i disciplina trupelor, conducerea operaiilor concurau la punerea n aplicare a principiilor artei militare pentru obinerea victoriei n rzboi i asigurarea, n acest fel, a securitii. Mai trziu, cnd tehnologia avansat i managementul au ptruns n afacerile militare, victoria n rzboi a depins mai puin de educaia i inspiraia comandanilor i mai mult de calculaia i planificarea statelor majore i precizia echipamentelor.
Ca precursori ai studiilor de securitate pot fi amintii strlucii reprezentani ai artei militare: (printre alii): Carl von Clausewitz (1780-1831) Antonie Henri de Jomini (1779-1869) Niccolo Machiavelli (1469-1527) Basil Liddell-Hart (1895-1970) Machiavelli: Razboiul este o parte importanta a politicii; Incertitudinea determina caracterul si metodele razboiului; Scopul razboiului trebuie sa fie infrangerea totala a inamicului; Razboiul trebuie sa fie scurt si precis; Batalia decisiva trebuie sa fie scopul unei campanii militare; Comanda sa fie in mainile unei singure persoane; Succesul militar depinde de ordine si disciplina; Intre conducerea politica si militara trebuie sa existe o relatie apropiata si armonioasa. Clausewitz si Jomini: Razboiul este o continuare a politicii cu alte mijloace; Diviziunea strategic si tactic/operational; Rolul logisticii; Relatia dintre autoritatile politice si militare.
15
Liddel Hart: Dislocarea fizica si psihica a inamicului; Separarea fortelor inamicului; Taierea liniilor de aprovizionare; 3) Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii. In secolul al XX-lea, securitatea este subsumata domeniului studiilor strategice (strategic studies), indeosebi dupa 1945. In contextul razboiului rece, a confruntarii Est-Vest si a cursei inarmarilor, in care inarmarea nucleara a jucat rolul principal, securitatea a fost inteleasa ca echilibrul fragil al arsenalelor militare ale celor doua parti. Strategiile politice derivate din aceasta confruntare politica, ideologica, economica si militara au generat o serie de teorii subordonate in geopolitica (cum a fost teoria rimland-ului, vezi cursul de Geopolitica), in relatiile internationale (cum a fost strategia containement-ului, vezi cursul de Relatii Internationale), in strategia militara (vezi conceptul de deterrence), in economie (teoria o lume, doua sisteme), in ideologiile politice (razboiul ideologic, cu variantele sale inspirate din democratie, drepturile omului versus socialism real, etc). Perioada 1945-1990 poate fi considerata perioada de apogeu a securitatii inteleasa ca putere militara. Nivelul arsenalelor militare atins de cele doua superputeri Uniunea Sovietica si Statele Unite a fost atat de ridicat, incat, in caz de razboi, putea duce la distrugerea intregii omeniri. Pentru managementul razboiului rece, perioada in care dominanta este
dimensiunea militara, a fost dezvoltat domeniul studiilor strategice. Barry Buzan (1991, vezi bibliografia recomandata) defineste studiile strategice ca ocupanduse in mod esential de impactul tehnologiei militare asupra relatiilor dintre state. Acest prim plasament al studiilor strategice ne arata apartenenta lor la scoala realista a relatiilor internationale, ale carei premise teoretice sunt construite pe ipoteza sistemului international anarhic, asa cum am aratat in cursul introductiv. In sistemul international, spune unul dintre reprezentantii scolii realiste (Robert Osgood, 1967), forta trebuie sa fie un instrument esential al politicii internationale in conditii de anarhie, asa cum alegerile sunt pentru politica interna in conditiile unei democratii organizate. De asemenea, Michael Howard (1970), argumenteaza ca forta este un element ineluctabil in relatiile internationale, nu din cauza unei tendinte umane inerente de a o utiliza, ci pentru ca exista posibilitatea utilizarii ei. De aceea, forta trebuie descurajata, controlata si, daca orice altceva esueaza, utilizata cu masura si restrangere. Howard defineste chiar una dintre chestiunile cele mai spinoase ale relatiilor internationale, anume cei care renunta la utilizarea fortei, ajung la mila celor care nu renunta la ea. (citate din B. Buzan, op.cit.) Acesta viziune se incadreaza in unul dintre curentele filosofiei occidentale, cu radacini inca in evul mediu daca
16
avem in vedere una dintre maximele filosofului Spinoza care spune Fiecare are atata dreptate in lume dupa cata forta are. Din cele prezentate pe scurt pana aici, deducem, impreuna cu reprezentantii scolii realiste, ca starea naturala a sistemului international nu este starea de securitate, ci de insecuritate. In viziunea realista/neorealista, relatiile internationale sunt in primul si in primul rand despre putere si securitate. In centrul atentiei se afla statele, puterea detinuta de acestea si, date fiind implicatiile anarhiei, insecuritatea. Deosebirea dintre politica interna si internationala se plaseaza tocmai la nivelul securitatii: politica interna se bucura, de obicei, de securitate insecuritate pe plan intern exista doar atunci cand mecanismul politic s-a defectat atat de mult incat a degenerat in conflicte interne violente; politica externa este, in mod normal si consistent, bazata pe insecuritate, pentru ca sistemul nu a fost nicicand reglat sa produca securitate. In studiile strategice, insecuritatea este definita in primul rand ca a fi vulnerabil la a fi serios afectat de utilizarea deliberata a fortei de catre altii (citat dupa T. Terrif, S. Croft, L. James, P. Morgan, Security Studies Today, Polity Press, 1999, p.39). Obtinerea securitatii trebuie inteleasa, in orizontul scolii realiste, mai degraba ca managementul insecuritatii decat ca eliminarea acesteia. Un control optim al insecuritatii asigura o stabilitate relativa a sistemului international, stabilitate definita de teoria echilibrului de putere (balance of power). Managementul insecuritatii, cu mijloace de forta, inseamna, deci, securitate. Din perspectiva studiilor strategice se pot desprinde cateva principii generale privind sursele de insecuritate: 1. Competitia necontrolata sau insuficient controlata a statelor pentru putere (si pentru alte valori obtinute prin intermediul puterii) conduce la insecuritate persistenta (pervasive insecurity) pe plan international. 2. Obtinerea securitatii se realizeaza pe baze individuale (la nivel de stat) cat mai mult posibil (datorita absentei unor norme efective stabilite de o autoritate internationala superioara si/sau datorita incertitudinii obtinerii de garantii sau asistenta ferma din partea altor state; aliantele de securitate (bazate in primul rand pe principiul common defense vezi NATO) sunt create pentru a completa securitatea individuala a fiecarui membru al aliantei; aliantele nu asigura securitatea in mod absolut. 3. Nevoia de a te baza pe forta si pe amenintarea cu forta in diferite instante alimenteaza insecuritatea; 4. Aplicarea foarte limitata a principiilor de moralitate creste insecuritatea, datorita incertitudinii comportamentului altor state. Este suficient ca un singur stat sa se comporte imoral pentru a pune in incertitudine moralitatea celorlalti. 5. Aparitia dilemei de securitate cresterea securitatii unui stat conduce la
17
scaderea securitatii altora alimenteaza insecuritatea in sistemul international. Daca acceptam ca starea naturala a lumii este cea de insecuritate, este atunci mai usor de inteles conceptul central in scoala realista a relatiilor internationale, cel de politica de putere (power politics). Dupa Hans Morgenthau, politica internationala, ca orice politica este o lupta pentru putere. Rezultatul politicii de putere promovata de state este, asa cum am mentionat, echilibrul puterii (balance of power). Ernst Haas identifica cel putin opt intelesuri ale echilibrului de putere: (citat din Terriff et al, 1999) 1. Orice distributie a puterii; 2. Un echilibru al puterii sau un proces de echilibrare; 3. Hegemonie sau actiuni pentru obtinerea hegemoniei; 4. Stabilitate si pace prin intermediul unui concert al puterii; 5. Instabilitate si razboi; 6. Politica de putere in general; 7. O lege universala a istoriei; 8. Un sistem si un ghid pentru decidentii politici. NB: Ideea de concert al puterii este inspirata din politica internationala a secolului al XIX-lea in Europa cand, la sfarsitul razboaielor napoleoniene (1815), marile puteri instaureaza asa-numitul Concert al Europei, prin care se garanta pacea si stabilitatea pe continent in urma actiunilor concertate ale Austriei, Rusiei, Prusiei si Angliei. Pacea pe constinent este, asadar, asigurata de concertul politic al marilor puteri, intelegere politica garantata, la randul ei, de puterea militara a partilor. Metode pentru instaurarea si mentinerea echilibrului de putere: 1. O politica de divizare si control (divide et impera), pentru a diminua puterea celui mai puternic si al aduce la nivelul celui mai slab; 2. Compensatii teritoriale dupa incheierea conflictului, pentru a compensa avantajele obtinute de invingator; 3. Crearea statelor-tampon; 4. Formarea aliantelor; 5. Crearea si mentinerea sferelor de influenta; 6. Interventia; 7. Negociere diplomatica; 8. Rezolvarea disputelor pe cale legala si pasnica; 9. Reducerea armamentelor sau angajarea in cursa inarmarilor; 10. Declansarea razboiului, pentru a mentine sau instaura un echilibru de putere favorabil.
18
Experienta razboiului rece a demonstrat ca aceste aranjamente din interiorul politicii de putere si al echilibrului puterii s-au dovedit a fi: a) scumpe: obtinerea armamentului nuclear in cantitatile si de calitatea planificata ca necesara, dispunerea fortelor strategice pe mapamond (baze militare), mentinerea unor forte conventionale numeroase, echipamentele si armamentele conventionale (portavioane, submarine, sateliti) au grevat foarte serios bugetele nationale. Competitia militara a impus cheltuieli de aparare peste limitele pe care unele state si le-ar fi putut permite (vezi Tabelul cu cheltuielile militare la sfarsitul razboiului rece). Este mai mult decat clar ca participarea la competitia militara cu Vestul a contribuit la prabusirea URSS. b) periculoase: distributia puterii putea fi oricand gresit interpretata in timpul razboiului rece. Statele nucleare, de exemplu, erau mult mai expuse decat credeau la ceea ce s-ar numi prima lovitura menita a reduce capacitatea lor de reactie in faza principala a razboiului. La acest lucru se puteau adauga riscurile de accidente. c) innacceptabile: desi a fost o stare de fapt, echilibrul puterii se referea in principal la cele doua superputeri (URSS si SUA). Unele state au respins politica de putere si au descurajat conflictul prin intermediul unei politici de pace. Este cazul statelor scandinave (ex. Suedia). Alte state, cele fara arsenal nuclear, s-au simtit inferioare si dependente excesiv de echilibrul celor doi mari si, in consecinta, au dezvoltat propriile mijloace nucleare. Este cazul Indiei si Pakistanului. d) intrinsec instabile: echilibrul puterii a fost in permanenta instabil. Pe de o parte, cursa inarmarilor permitea perioade scurte de echilibru real, de obicei intre generatiile noi de armamente. Pe de alta parte, managementul arsenalelor nucleare a generat instabilitate politica interna in statele detinatoare, datorita diferentelor de opinie intre gruparile politice. Miscarile pacifiste din Franta (anii 60), manifestatiile de protest din Germania (anii 70-80), povara militara sovietica au generat instabilitate si, in cele din urma, cum este cazul URSS, au contribuit la dezintegrarea politica. Rezumand, in viziunea realista, capacitatile militare joaca rolul esential in definirea insecuritatii si in managementul securitatii. Alti factori care pot contribui la obtinerea securitatii sunt analizati ca relevanti in masura in care contribuie la realizarea capacitatilor militare considerate dezirabile. O economie puternica determina nivelul capacitatilor militare pe care un stat le poate dezvolta si mentine. Geografia determina resursele naturale ce pot fi trasferate sectorului militar si, in functie de asezarea geografica, vulnerabilitatea in fata agresiunii externe. Forma de guvernamant determina modul in care un stat poate realiza mobilizarea populatiei pentru scopuri militare. Leadership-ul politic determina modul in care pot fi optim utilizate resursele militare, economice, geografice si
19
demografice pentru asigurarea securitatii. 3. Dilema securitii. n abordarea tradiional a securitii, creterea securitii unui actor nseamn, de multe ori, diminuarea securitii altuia. n perioada rzboiului rece, dezvoltarea unei tehnologii militare avansate de ctre una dintre superputeri genera o stare de inferioritate militar celeilalte superputeri. Iniiativa rzboiul stelelor a SUA a contribuit, n cele din urm, la prbuirea URSS. Acesta situaie a fost descris n studiile de securitate ca dilema securitii. Definitie: dilema securitatii se produce atunci cand multe dintre mijloacele prin care un stat incearca sa-si sporeasca securitatea conduc la diminuarea securitatii altor state (Robert Jervis, 1978) Variabile dependente:

echilibrul ofensiva-defensiva diferentierea ofensiva-defensiva
Fenomenul de spirala: cu cat un stat se orienteaza mai mult catre cresterea securitatii, cu atat celelalte state se simt mai amenintate si iau masuri proprii de crestere a securitatii. Ex. cursa inarmarilor Consecinte ale dilemei securitatii: 1. reducerea propriei capacitati militare a statului care initiaza dilema securitatii; 2. cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza ideii de expansiune, ceea ce ingreuneaza descurajarea adversarului; 4. consum inutil de resurse. Reducerea propriei capacitati militare capacitate militara (military capability) = capacitatea specifica a unui stat de a desfasura operatiuni militare (nu se refera la suma capabilitatilor militare, i.e. oameni, armamente, infrastructura); statul A se inarmeaza, reduce securitatea lui B; B reactioneaza prin inarmare, pentru a se putea raporta la A si reduce, astfel, securitatea lui A; Teoretic, A si B se neutralizeaza reciproc; Practic: cand echilibrul ofensiva-defensiva se strica: a) A si B se inarmeaza cu sisteme ofensive (ex. rachete) - securitatea lui A si
20
a lui B este diminuata; b) A si B se inarmeaza cu sisteme defensive (ex. sisteme antirachete), securitatea lui A si a lui B se imbunatateste; c) A si B cresc dimensiunea fortelor armate, securitatea lui A si a lui B se imbunatateste; d) similar pentru inarmare nucleara. Pericolul insecuritatii adversarului reducerea securitatii adversarului poate reduce propria securitate, prin cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza expansiunii. expansiunea este o sursa de crestere a securitatii: asigura frontiere mai stabile, adancime strategica, resurse mai insemnate, etc. - ex. Uniunea Sovietica daca un stat se inarmeaza, consecinta indirecta poate fi diminuarea securitatii sale: adversarul va reactiona prin inarmare si va fi mai greu de descurajat; fata de situatia anterioara, se obtine o descurajare diminuata, cu resurse mai mari; Concluzie: nu este obligatoriu ca statele sa obtina avantaje militare; Ex. extinderea NATO catre noua Europa creste capabilitatile militare aliate, dar creste si insecuritatea Rusiei. Reactia: expansiunea Rusiei in regiunile aliate NATO, pastrarea bazelor militare sovietice, agresivitate fata de noii membri NATO, etc. Reducerea securitatii adversarului Cresterea capacitatilor militare ale lui A duc la diminuarea capacitatilor lui B, prin:
diminuarea capacitatii de aparare a lui B: chiar daca isi creste capacitatile, B este depasit de A B nu are resursele sa intre in competitie cu A;
convingerea adversarului ca A are si alte scopuri decat securitatea: B reactioneaza prin actiuni de expansiune, altele decat securitatea agresivitate pe scena internationala (lacomie sau greed); B creste capacitatile militare dincolo de nevoia de a descuraja pe A; B se orienteaza catre ofensiva si se astepata inevitabil la conflict; se instaleaza spirala inarmarii.
Politici militare care nu conduc la spirala inarmarii:
tratate si intelegeri pentru controlul armamentelor, prin care se limiteaza capacitatile ofensive; doctrine de aparare pur defensive; dezarmare unilaterala: A reduce capacitatile militare, B reactioneaza prin
21
reduceri - securitatea lui A si a lui B creste. Risipirea resurselor cresterea capacitatilor militare ale lui A si B nu duc la cresteri de securitate; spirala inarmarii creste capacitatile brute si le reduce pe cele nete: mai multa inarmare poate insemna mai multa insecuritate; Consecinta directa: risipire de resurse. Chestiunea principala: de ce statele, ca actori rationali, nu pot coopera pentru a evita consecintele nedorite?

lipsa increderii si incertitudine in ce priveste intentiile pozitive ale celorlalti; in situatii de dilema (Stag Hunt), apar perceptii gresite si comportament irational;
Situatia 1: un stat increzator ca nu va fi atacat, nu are nici un motiv sa se extinda, este interesat doar in apararea teritoriului - exista sanse de cooperare = este orientat catre securitate; Situatia 2: un stat nu este sigur ca adversarul este orientat catre securitate se lanseaza fara sa vrea in competitie Variabilele ofensiva-defensiva severitatea dilemei securitatii scade daca inclinatia spre defensiva este mai mare; severitatea creste daca este preferata inclinatia spre ofensiva; posibilitate de conflict garantata:
razboiul este rapid si decisiv si, deci, profitabil, a.i statele considera razboiul mult mai atractiv;

securitatea va fi mult diminuata pentru toti jucatorii; avantajul primului care loveste; razboiul este mult mai probabil, cursa inarmarilor mult mai accentuata;
22
Dilema prizonierului aplicat la studiile de securitate.
3. Securitatea nationala: interese nationale, obiective de securitate, strategia nationala de securitate. In viziunea scolii realiste, viziune dominanta in relatiile internationale, securitatea este securitate nationala. Barry Buzan arata ca "statul este central intregului concept al securitatii, motiv pentru care statul trebuie examinat ca obiectul referential al termenului" (Buzan, 1991, p. 57) Traditia sociologica defineste statul in tremeni weberieni (o structura institutionala menita sa optimizeze [rationalizeze] procesele sociale). "Statul" si "societatea" sunt intelese ca termeni separati, relativi autonomi unul de celalalt, dar in acelasi timp integrati functional pe diferite paliere (politic, economic, militar). Definitia statului. Suveranitatea. Stat-securitate O definitie mentionata de Buzan (1991), inspirata de Joel S. Migdal (1988), abordeaza statul in sensul unui ideal-tip (un model generic) ca fiind "o organizatie compusa din mai multe agentii, conduse si coordonate de o conducere de stat (o autoritate executiva), care are abilitatea sau autoritatea de a elabora si aplica regulile generale pentru toti cetatenii si parametrii de functionare pentru alte organizatii sociale, pe cuprinsul unui teritoriu anume, utilizand chiar forta daca ar fi necesar". Acesta este o prima definitie, "ingusta", pentru ca are in vedere aspectele interne, ale statului inteles ca institutii ale guvernarii centralizate. O a doua definire se poate face din perspectiva internationala, prin care statul este inteles ca o entitate politico-teritoriala suverana. Este, in principiu, actualul inteles al statului, asa cum este reflectat de politica internationala si documentat
23
prin carta ONU. O a treia definitie are in vedere o perspectiva largita a statului, ca entitate politica, teritoriala si sociala. Buzan propune o abordare a statului ca o "suprapunere intre teritoriu, guvernare si societate" (op. cit. p. 60). Statele sunt, pe de o parte, o constructie, un produs al dinamicii interne si, pe de alta parte, un produs al competitiei internationale. Motivele externe pentru care se poate naste un stat sunt, de multe ori, cel putin la fel de relevante precum cele interne. Pentru securitate, dinamica interna si presiunea externa asupra statului sunt ambele relevante. Literatura de specialitate in domeniul relatiilor internationale plaseaza "momentul" crearii actualului model al sistemul de state suverane in anul 1648, o data cu incheierea pacii de la Westphalia. Henry Kissinger arata ca sistemul international s-a constituit ca urmare a unei tensiuni geopolitice intre Franta si Principatele Germane. Centralizarea statala a Frantei s-a putut face in conditiile mentinerii faramitarii politice a Germaniei. Intr-un fel, securitatea interna a Frantei s-a realizat prin sacrificarea securitatii externe a Germaniei. Asadar, sistemul international s-a nascut, ne avertizeaza Kissinger, ca urmare a unei probleme de securitate: securitatea Frantei s-a obtinut prin "sacrificarea" securitatii Germaniei. Este un fapt cunoscut, principatele germane vor fi unificate politic abia la 1871 prin actiunile militare ale cancelarului Bismarck. (Vezi H, Kissinger, Diplomacy, in bibliografia recomandata). Din cele trei definitii (intelesuri) ale statului rezulta o componenta fizica (teritoriu, geografie, demografie) si o componenta social-politica (forma de organizare, institutii, cultura). Statul este "un corp" (body) si un "suflet", o stare de spirit (mind). La palestinieni, de pilda, statul este o stare de spirit, o idee sau reprezentare politica in cautarea unei forme fizice. In ce ne priveste, dupa aceasta definitie minimala a statului, interesul nostru se orienteaza catre ceea ce este relevant pentru securitate, adica legatura dintre stat si securitate. Anume, care este esenta statului fata de care ideea de securitate este valabila? Abordam aceasta relatie stat-securitate in doua planuri: - social-politic, in sensul in care ideea de stat, ca stare de spririt impartasita de populatie, este un obiect major al securitatii nationale; - baza fizica a statului - teritoriu, geografie, resurse.
24
SCHEMA: partile componente ale statului (dupa Buzan, op.cit.p. 65) Marimea statului (populatie, teritoriu) este considerata o variabila cheie in obtinerea si recunoasterea statalitatii. Totusi, aspectul principal care separa statele de toate celelelte unitati sociale este suveranitatea. Suveranitatea este inteleasa ca fiind capacitatea statului de auto-guvernare. Prin intermediul suveranitatii partile componente - teritoriu, guvernare, societate - sunt unificate intr-o singura entitate. In intelesul clasic, suveranitatea presupune refuzul oricarei autoritati superioare asupra statului, de natura interna sau externa. Principalele functii ale statului sunt: asigurarea ordinii civile (politica), furnizarea de bunuri colective (piata, educatie, sanatate, taxe, infrastructura) si apararea. Sursele pentru definirea ideei de stat se gasesc la nivelul natiunii si al ideologiilor aferente. Securitate nationala implica la modul direct ca obiectul securitatii este natiunea, ceea ce ne indica legatura dintre stat si natiune. In actualul sistem international, natiunile reprezinta un model care acopera intreaga umanitate. Umanitatea este organizata pe state-natiuni. (Vezi pentru definirea natiunii si nationalismului Cursul de prezentare a securitatii societale). Buzan identifica patru modele de state-natiune: a) natiunea-stat, in care natiunea precede statul si joaca un rol esential in nasterea acestuia. Sunt natiuni care au ajuns la constiinta de sine (cultura nationala) inainte de a avea stat. Exemple: Germania, Japonia, Romania. Scopul statului este de a exprima si de a proteja natiunea. Natiunea asigura statului o identitate puternica pe arena internationala si o baza puternica de legitimare pe plan intern. b) statul-natiune, in care statul joaca un rol important in definirea natiunii. Statele Unite, Australia sunt exemple de state-natiuni. c) natiunea-stat divizata. Aici este vorba despre natiuni divizate intre mai multe state. Am putea enumera Germania-Austria, Romania-Moldova, Corea de Nord-Corea de Sud. d) statul multinational. Se refera la acele state care cuprind mai multe natiuni. Se pot mentiona statele federale si cele imperiale. Rusia de astazi si
25
Uniunea Sovietica din trecut sunt exemple, la indemana, ale acestui caz. A defini natiunea ca obiect al securitatii presupune, ne avertizeaza Buzan, un demers subiectiv, prin care valori si identitati sunt protejate. Cursul referitor la securitatea societala, din cuprinsul acestui manual, descrie pe larg aceasta chestiune. Securitatea societala este securitatea identitatii colective. Institutiile statului cuprind intreaga masinarie a guvernarii, din care fac parte executivul, legislativul, structura administrativa si judiciara, la care se adauga legislatia, procedurile si normele cu care aceasta masinarie opereaza. Prin mecanisme politice, juridice si administrative, institutiile sunt desemnate sa gestioneze securitatea nationala, ca unul dintre actele fundamentale ale guvernarii. Amenintarile si riscurile la adresa structurii institutionale a statului se raporteaza diferit, in functie de relevanta lor pentru securitate. Securitatea politica se refera la riscurile si amenintarile la adresa functionarii optime a institutiilor publice. Terorismul este o amenintare la adresa securitatii politice. Terorismul este, nainte de toate, un risc politic. In ceea ce priveste baza fizica a statului, populatia, teritoriul si resursele naturale sunt elementele sale constitutive. In cazul bazei fizice a statului, este relativ mai usor a fi definita ca obiect al securitatii. Teritoriul si resursele naturale sunt, de aceea, considerate exemplele clasice de obiecte ale securitatii. Controul teritoriului este un indicator important al suveranitatii si, implicit, al securitatii in timp ce resursele reprezinta un indicator relevant pentru securitatea economica. In ceea ce priveste populatia, migratia este considerata o sursa de insecuritate.Indeosebi migratia externa (imigratia) prezinta un potential negativ pentru securitatea nationala. Date suplimentare despre legtura dintre populaie i securitate pot fi gsite n cursul despre securitatea societal. Modul in care poate fi afectata securitatea prin prisma teritoriului: - ocupatie totala sau partiala; - baze militare straine; - miscari secesioniste interne; - degradarea solului in urma catastrofelor naturale, al activitatilor industriale sau al actiunilor militare. Astazi, sunt putine statele care pot prezenta o agenda "curata" a securitatii privita prin prisma teritoriului national. Cele mai multe state au, inca, diferende teritoriale nerezolvate sau in curs de rezolvare. Marea Britanie - cazul Irlanda de Nord; Rusia - Cecenia; Grecia - Cipru, China - Taiwanul, Romania - Moldova si Insula Serpilor. Combinarea elementelor fundamentale ale securitatii (populatie, teritoriu,
26
institutii) constituie ecuatia securitatii nationale. Datorita diversitatii acestei combinatii, natura particulara a securitatii difera de la un stat la altul. Toate statele sunt vulnerabile la amenintarile militare si la riscurile de mediu. Indeosebi degradarea mediului afecteaza in egala masura statele puternice sau slabe. De asemenea, prin procesul de globalizare, aproape toate statele sunt expuse riscurilor economice, in timp ce insecuritatea societala si politica sunt mai evidente intr-un numar de state. Diversitatea cazurilor particulare ale securitatii ne previne asupra unui impas teoretic, anume dificultatea elaborarii unei definiii universale a securitii naionale. Conceptul poate fi delimitat n sens general, ns substana specific a securitii poate fi definit doar n cazuri particulare. n consecin, se poate afirma c securitatea este o chestiune general, care capt o form specific n funcie de cazurilenaionale i regionale. Securitatea Moldovei, de exemplu, este, prin urmare, un caz particular, specific i diferit de securitatea Israelului, n ciuda termenului general de referin - securitatea naional. n ce privete obiectivele de securitate, acestea sunt definite n cadrul procesului politic i instituional al statului, n urma unui calcul obiectiv (ce ine de dimensiunea teritoriului, resursele la dispoziie, populaia disponibil, aezarea geografic .a.) i a unei deliberri subiective (ce ine de valori, intenii, ateptri). Strategia de securitate naional instituionalizeaz, sub forma unui document politic, obiectivele de securitate naional ale unui stat: identific vulnerabilitile, riscurile i ameninrile, stabilete modul de gestionare a acestora, definete responsabilitile instituiilor, identific forele i mijloacele politice, diplomatice, militare i economice alocate pentru ndeplinirea lor. Strategia este elaborat de executiv (guvern i/sau preedinte), discutat i avizat n consiliul securitii naionale i adoptat de ctre parlament.
4. State slabe - state puternice. Productorii i consumatorii de securitate. Literatura de specialitate fare referin la state slabe i la state puternice. Buzan consider c "distincia dintre state slabe i state puternice este esenial pentru orice analiz a securitii naionale (op.cit. p. 97). State puternice-state slabe (weak and strong states) are n vedere nivelul coeziunii socio-politice; puteri slabe-puteri "puternice" (weak and strong powers) se refer la capacitatea
27
economic i militar. Puteri slabe ca Austria, Olanda, Norvegia sunt, toate, state puternice. Puteri importante, ca Brazilia, Pakistan, Indonezia sunt state slabe. Superputeri, ca odinioar URSS i astazi China, sunt state slabe. Puterea uria a Uniunii Sovietice a fost obinut prin slbirea permanent a statului. URSS a euat ca stat pentru c, aplicnd referenialul nostru, necesara coeziune socialpolitic a statului (nseamnnd realizarea unei identiti colective puternice, deasupra identitilor naionale i etnice din imperiu, adeziunea din convingere la ideologia comunist i un sistem instituional optim, neafectat de corupie) nu sa putut realiza. URSS a fost, din acest punct de vedere, un experiment politic artificial, un stat artificial, chiar dac puterea lui a fost una extrem de real. Baza puterii sovietice a fost slab, iar puterea sa artificial. n ceea ce privete statele slabe, literatura din domeniul securitii evideniaz aceste state ca surs de insecuritate. n primul rnd, exist state slabe ca urmare a unei relaii de dependen de o mare putere (sau dependencia, termen n spaniol, desemnat a descrie situaia statelor din America Latin, dependente, cele mai multe, de Statele Unite). n al doilea rnd, exist state slabe, ndeosebi n Lumea a III-a i n fosta Uniune Sovietic, n care elementele fundamentale ale statalitii (populaie, identitate, teritoriu, structur instituional) sunt insuficient sau precar definite. n al treilea rnd, exist state slabe ntr-un numr de ri care, chiar dac au realizat o anumit form de coeziune intern (de obicei prin regimuri politice autoritare), se manisfest pe plan internaional ca puternice surse de instabilitate i insecuritate (Corea de Nord, Libia, Cuba). Cee ce este comun statelor slabe, din oricare categorie menionat mai sus, este nivelul relativ ridicat de riscuri interne, care oricnd se pot transforma n ameninri la adresa guvernrii, ntruct "statele slabe sau nu au, sau nu au reuit s realizeze un consens politic i societal de suficient stabilitate pentru a elimina utilizarea pe scar larg a forei ca element major i de continuitate n viaa politic a naiunii" (Buzan, op.cit. p.99). Un prim indicator al slbiciunii statelor este ceea ce Alfred Stepan numete suppression facility (capacitate represiv, Vezi volumul Armata i societatea, n bibliografia recomandat), respectiv dimensiunea aparatului de ordine intern raportat la totalul populaiei. Practic, numrul de poliiti, ageni, informatori, jandarmi, gardieni .a. cu funcii de protecie intern, raportat la 10.000 de locuitori, ne ofer o prim ideea despre slbiciunea unui stat. Pot fi listate cel puin ase condiii de definire a statelor slabe. Este deajuns ca una dintre aceste condiii s fie valabil pentru a se putea aplica definiia de stat slab: 1. Violen politic manifest (Afganistan, Irak, Coasta de Filde, Somalia); 2. Aciuni represive ale poliiei politice (Belarus, Rusia, China, Corea de Nord, Ucraina nainte de Iuchenko);
28
3. Conflict politic manifest ntre diferite grupuri, inspirate de ideologii conflictuale, relativ la ideologia dezirabil pentru organizarea statului (Peru, Turcia, Iran, Salvador); 4. Lipsa unei identiti naionale comune sau/i prezena unor grupuri naionale (minoritati) cu obiective politice competitite (Sudan, fosta Iugoslavie, Sri Lanka); 5. Lipsa unei autoriti politice recunoscute (Liban, Uganda, Bosnia-Heregovina); 6. Absorbia societii civile de ctre stat, prin controlul formelor de asociere, controlul asupra media, eliminarea grupurilor alternative (Rusia, China, Iran). Cand statul este puternic, securitatea naional se refer, ndeosebi, la protecia fa de interferenele externe. Exist, n interior, o idee dominant despre stat, instituiile funcioneaz optim, teritoriul este bine definit, mecanismele de transfer ale puterii nu pun n pericol stabilitatea politic. Cnd statul este slab, securitatea se refer la un minim posibil - teritoriul. Exist i situaii n care i teritoriul este subiect de disput iar statul exist numai datorit recunoaterii internaionale. Cel mai adesea, astfel de state se afl n situaia unui rzboi civil, n care ecuaia de securitate se aplic grupurilor aflate n conflict (etnii, triburi, grupuri religioase), organizaiilor i indivizilor ca singurele obiecte refereniale ale securitii. Teoretic i practic, cu ct este mai slab un stat, cu att mai ambiguu devine conceptul de securitate. Reciproca este, de asemenea valabil, n sensul n care cu ct un stat este mai puternic i, i asociaz, n acelai timp, o putere internaional mai mare, cu att este mai complicat ecuaia securitii sale. Pentru state cu tendine de supremaie mondial, cum sunt ca SUA, securitatea internaional este echivalent cu securitatea naional. Obiectivul principal n materie de securitate naional al SUA ar fi acela de instituire a unui regim de securitate internaional care s garanteze pacea la costuri ct mai reduse. Pentru aceasta, SUA sunt obligate s furnizeze securitate i, deci, s produc pace pe plan internaional. Statele slabe consum securitate; statele puternice produc securitate. Libanul i Statele Unite ale Americii au nevoie fiecare nevoie de securitate, ns diferena este c unul consum, n timp ce celalalt produce securitate. Un stat puternic se definete din interior i "umple" cu securitate spaiul exterior dintre vecinii si. Este cazul SUA n emisfera vestic. Un stat slab este definit din exterior i este, de cele mai multe ori, un prag sau tampon ntre vecinii si. Este cazul Libanului, un stat-tampon ntre Siria i Israel. Similar, Uniunea European, dei nu se definete (nc) stat, ci numai uniune politic, devine din ce n ce mai puternic n interior, dar se va bucura de securitate n msura n care reuete s generereze securitate n exterior, adic n spaiile adiacente (Europa de Est, Mediterana, Nordul Africii). Stabilitatea intern a Uniunii Europene nu poate fi protejat dect prin exportul de stabilitate ctre Europa de Est, Maghreb, Orientul Mijlociu (Israel). n cazul Israelului, dihotomia stat-slab stat puternic capt o nuan aparte,
29
util pentru noi pentru a ilustra mai bine cazul teoretic. Din schema propus de Buzan deducem c Israelul este un stat puternic i o putere medie. Dei baza fizic a statului (teritoriu, populaie, resurse) este relativ redus, Israelul poate compensa prin puterea sa militar. Un caz similar n istorie Olanda (rile de Jos) n confruntarea cu Spania n secolul al .?. Totui, lipsa unei baze fizice a statului mai mare nu permite Israelului conflicte militare de lung durat, ci episoade scurte i foarte intense, posibile datorit capacitii sale de mobilizare foarte mari. Israelul este, deci, un stat puternic i o putere medie. Pentru a trece n categoria puterilor semnificative, Israelul a dezvoltat capaciti nucleare. Ceea ce a generat o important dilem de securitate n ntreaga zon, cu Siria i Egiptul. Anexa de mai jos ne prezint situaia efectivelor i cheltuielilor militare ale rilor NATO i partenere la nivelul anului 2000. O astfel de statistic sugereaz relevana dihotomiei stat puternic stat slab la nivelul securitii. Se poate constata, de pild, reducerea efectivelor noilor state NATO (Romnia, Polonia), concomitent cu creterea capacitii lor militare prin aderarea la NATO.
30
31
2. SECURITATEA CA PACE
CONFLICTUL I VIOLENA STRUCTURAL
1. Dimitrie Gusti: sociologia pcii i a rzboiului. 2. Conflictul i violena structural. 5. Axiomele conflictului internaional O abordare alternativ a studiilor de securitate are n vedere securitatea neleas ca instituire a pcii. Originea studiilor de pace (peace studies) se plasez la sfritul secolului al XVIII-lea n filosofia lui Immanuel Kant, mai precis n studiul acestuia intitulat Das Eterne Frieden (pacea etern). Kant este considerat ntemeietor al filosofiei liberale conform creia democraiile nu lupt ntre ele. Cu alte cuvinte, ipotetic, dac toate statele ar deveni democraii veritabile, rzboiul ar disprea. Acesta este ipoteza principal a studiilor de pace. Evident, decurge de aici c prin eliminarea cauzelor rzboiului i crearea condiiilor propice pentru pace, se poate instaura securitatea internaional. Securitatea neleas ca pace internaional s-a constituit ca coal de gndire dup cel de-al doilea rzboi mondial ndeosebi n rile scandinave. n Romnia, avem o prim abordare a problemelor legate de pace i rzboi n sociologia lui Dimitrie Gusti. 1. Dimitrie Gusti: sociologia pcii i a rzboiului.1 Definitie: Razboiul este unul dintre cele mai complexe fenomene sociale, este chiar o institutie sociala. Tipuri: Razboiul, considera Gusti, este un concurs de forte si vointe colective, care se masoara intre ele la un moment dat, sub forma luptei, fiind distinse trei tipuri de razboi:
razboi civil revolutie razboi propriuzis conflict sangeros Inlauntrul unui stat intre 2 gr. de indiv Intre gr de indiv si stat Intre state
Subcapitol redactat cu sprijinul d-nei Olga Popistasu
32
Dimensiuni si cadre de manifestare: rezuma o intreaga epoca istorica: toata razb. examen, judecata in fata istoriei RAZBOIUL ca fenomen social presupune: CADRU - care ii conditioneaza existenta - ii ingradeste manifestarea - mediu MANIFESTARI NATURA INTIMA SOC A RAZBOIULUI desavarsita, victorie cu orice pret izbanda stiinta economia cultura tehnica
unui timp se oglindesc in Razboi.
COSMIC Spirituale
PSIHOLOGIC Politice
Econ.
BIOLOGIC
Juridice ISTORIC
Aspecte: Aspectele razboaielor sunt prezentate de Gusti prin doua perspective opuse cea pacifista si cea antipacifista: *aspectul istoric -pacifista - razboiul este un simplu rest primitiv al trecutului care poate foarte bine sa fie suprimat fara a fi afectata viata popoarelor, fiind o simpla prejudecata sangeraoasa si dureroasa. -antipacifista - daca exista vreun progres al omenirii atunci acesta se face numai prin razboaie, dupa cum o dovedeste intreaga istorie a umanitatii. *aspectul etic
33
-pacifista - razboiul este o institutie profund imorala si criminala, fiind o adevarata scoala a crimei, care exprima o degradare a omului in animalitate sicare incalca cea mai elementara regula morala - sa nu ucizi. Statul si societatea sustin doua conceptii total opuse si care se contazic fundamental intre ele - o morala si un drept in timp de pace si cu totul alta morala si alt drept in timp de razboi - ceea ce este in timp de pace asasinat sau furt, in timp de razboi devine eroism. -antipacifista - razboiul cultiva cele mai nobile si frumoase virtuti omenesti fiind o minunata scoala a altruismului. Razboiul este de o neintrecuta moralitate deoarece in razboi oamenii lupta pentru o idee, pentru un ideal. Omenirea nu poate trai si evolua fara aceste idei generoase, razboaiele trezind societatile din starea lor de apatie si amorteala.Razboiul este atat un factor de solidaritate cu trecutul cat si un factor de desteptare a solidaritatii sociale intre membri aceleiasi natiuni, in prezent deoarece aduce cu sine egalitatea morala si sociala a tuturor oamenilor. *aspectul biologic -pacifista - razboiul este inutil din punct de vedere biologic si este primejdios sanatatii unei natiuni. Este un detestabil instrument al selectiei individuale, fiind o arena in care dispar elementele cele mai destoinice si sanatoase ale unei natiuni, lasand in urma doar elementele debile si bolnavicioase. -antipacifista - razboiul este util in selectia natiunilor ameliorand continuu si constant specia omeneasca. El face sa supravietuiasca natiunile cele mai sanatoase compensand astfel pierderile prin selectia individuala. *aspectul juridic -pacifista - razboiul este falimentul dreptului prin intronarea fortei brutale este o reintoarcere a civilizatiei la barbarie, a dreptului la anarhia primitiva. -antipacifista - exista un drept al razboiului, fiind inlocuit momentan codul moral din timp de pace cu un alt cod. Uciderea militara este echivalenta cu pedeapsa cu moartea in timp de pace. Razboiul nu are numai un drept ci si o procedura bine stabilita. *aspectul politic -pacifista Dreptul razboiului urmareste doua tendinte cu caracter politic: 1. imputinarea si impiedicarea relativa a razboiului prin tratate internationale si mediatii si 2. eliminarea radicala a razboiului dintre state prin recunoasterea ideii arbitrajului. La nivel politic au existat patru idei fundamentale pacifiste: ideea unei societati a statelor, ideea organizarii lor, ideea internationala si ideea arbitrajului. -antipacifista Considera ca analiza razboiului nu trebuie facuta plecand din perspectiva aplanarii conflictelor dintre state, deoarece razboiul este singura forma prin care statele isi pot sustine procesele lor cu alte state. Marea valoare a razboiului ca organ politic consta intr-un proces de creare: a evolutiei politicii internationale si a unui nou drept international (dreptul fortei).
34
*aspectul economic -pacifista considera razboiul ca distrugatorul valorilor economice dezorganizand si paralizand complet orice viata economica. -antipacifista considera razboiul ca o conditie a organizatiei economice. Tezele i ideile susinute de creatorul colii sociologice romneti moderne, sunt izvorte din nelegerea adecvat a evenimentelor, a vieii contemporane lui, prezint un interes deosebit i se ncadreaz n lupta permanent a popoarelor pentru cunoatere reciproc, pace i progres, consacrandu-l pe Gusti nu numai ca un precursor al sociologiei rzboiului i a pcii, ci i unul din precursorii sociologiei relaiilor internaionale. Rzboiul, ca fenomen social, acelai n decursul timpului pn astzi, este supus totui unei metamorfoze a scopurilor. Fenomenul rzboiului rmne adic acelai, scopurile sale (care sunt de fapt i cauzele sale) se schimb continuu, ca necorespunztoare culturii timpului. Razboiul este mijloc nu are valoare in sine, ci numai intrucat este determinat de valoarea unui scop scopurile care se realizeaza prin razboi reprezinta cauzele razboiului. Inelesul primitiv al razboiului, - exterminare, lupte sngeroase religioase ori dinastice s-a ters, a disprut. Rzboiul ns, ca instituie social, s-a pstrat, dei transformat, creat de scopuri noi, izvorte din atmosfera timpului, adaptat la ideile culturale i politice predominante ale timpului: la ideea naional i la ideea imperialist, observa Dimitrie Gusti. Observatie Gusti nu vorbeste de popoarele primitive (cf. Ratzel) care nu urmaresc prin razboaie sa invinga, ci numai sa extermine inamicul (daca nu se intalnesc barbatii se ucid femeile si copii) S sperm oare c va veni vreodat timpul, se pronuna Dimitrie Gusti, cnd rzboiul, n puterea metamorfozei scopurilor, se va transforma n concuren cultural, adaptndu-se culturii viitoare: socializatoare, naionalautonom, productiv i raional?
Pacea definitiv nu se poate decreta prin legi, ea va deveni un fapt n urma evoluiei culturii omeneti.
CONCURENTA CULTURALA reprezinta concurenta in toate domeniile activitatii omenesti: economic, stiintific, artistic, politic, biologic etc. Dimitrie Gusti a dezvoltat ndeosebi tezele referitoare la cunoaterea i nelegerea reciproc ntre popoare, precum i pe cele ce priveau organizarea pcii i muncii sociale internaionale. De la tiina naiunii, care nseamn
35
cercetarea realitii sociale naionale pentru a ntemeia politica naiunii, adic tiina mijloacelor prin care naiunea va putea realiza idealul naional, el a ajuns la afirmarea necesitii constituirii tiinei naiunilor, care trebuie s se ntemeieze pe o cercetare sistematic a fenomenelor, cu scopul de a cunoate nu numai starea social din fiecare ar, ci i nevoile i aspiraiile popoarelor acestor ri. O mai bun cunotin a Naiunilor despre ele nsele va aduce dup sine o mai buna cunoatere i nelegere a intereselor lor sociale i economice i a aspiraiilor lor etnice, i deci o solid cimentare a Unitii lor. Fiecare naiune se leag cu alte naiuni pentru interese comune, care duc fie la colaborare, fie la concuren i ne dau aspectul vieii internaionale. Internaionalimul adevrat nu desfiineaz naiunile, ci le privete doar n raporturile dintre ele. Naiunile laolalt, n eforturile lor comune pe cile civilizaiei, dau natere umanitii, nu n sensul antinaionalist, al umanitaritilor fr patrie, ci n sensul naionalist, ca realitate care reflect fiina naiunilor i energia creatoare a lor. Dincolo de naiuni nu se iveste umanitatea ca o lume de sine stttoare, ci umanitatea ca totalitate a naiunilor, ca armonie a fiinelor naionale originale, specifice. Acesta este mesajul lui Dimitrie Gusti n perioada interbelic relativ la fenomenul rzboiului. De precizat c, alturi de Gusti, i ali sociologi sunt preocupai de chestiunile fundamentale ale pcii i rzboiului. Printre alii, Traian Brileanu la Cerni traduce i public n limba romn lucrarea lui Immanuel Kant Das Eterne Frieden, lucrare care a inspirat ntrega literatur a studiilor de pace de mai trziu. 2. Conflictul i violena structural. La nceputul anilor 90, pe fondul optimismului general generat de ncetarea rzboiului rece, neles ca eliminare a confruntrii Est-Vest i a posibilitii de rzboi, se nregistreaz o relansare a studiilor de pace. n numai civa ani, dup declanarea conflictului civil n fosta Iugoslavie, dup criza umanitar din Somalia i din alte zone ale lumii, optimismul analitilor s-a temperat. O scurt trecere n revist a domeniului studiilor de pace este util pentru cursul nostru. Conceptul central al studiilor de pace este conflictul. Johan Galtung, unul dintre pionierii studiilor de pace, definete conflictul ca fiind mult mai mult dect ceea ce este vizibil cu ochiul liber i numit problem sau violen direct. Este vorba de violena inclus n structuri i de cultura care legitimeaz violena. Pentru a transforma conflictul dintre anumite pri, este nevoie mai mult dect o nou arhitectur a relaiilor dintre ele. Prile trebuiesc transformate astfel nct conflictul s nu se reprodu la nesfrit. Exist aspecte n interiorul prilor care
36
explic cele mai multe conflcite dintre pri ... (citat din J, Dedring, On Peace in Times of War, COPRI). Galtung leag instituirea pcii de reducerea violenei (tratamentul) i de evitarea acesteia (prevenirea). Dac avem n vedere c n studiile de pace prevenirea este esenial pentru evitarea rzboiului, deducem de aici nsemntatea recretrii conflictului, a cilor de soluionare panic, a proceselor de negociere, pacificare, etc. Dup Galtung, orice conflict conine o contradicie intern, derivat fie din faptul c doi actori urmresc un singur lucru, care este unic, fie din din faptul c acelai actor urmrete dou lucruri diferite. Prima treapt n formarea unui conflict se numete disput. A doua treapt este dilema. Degajarea natural de energie pentru soluionarea conflictului poate conduce la distrugere violent (distrugerea celuilalt sau auto-distrugere) sau la comportament constructiv i soluie panic. Contradicia intern este definit ca scopuri incompatibile ntr-un sistem orientat ctre scopuri, n timp ce conflictul este definit ca o compoziie dintre atitudini/presupoziii + comportament + contradicie/rezolvare. Galtung atenioneaz c, pentru rezolvarea conflictului, este nevoie de tratament pentru toate cele trei componente ale triadei. Kriesberg (1998) detaliaz conflictul : conflictul social exist atunci cnd dou sau mai multe persoane sau grupuri manifest credina c au obiective incompatibile. Rezult c acestea sunt diferite de competiie i sunt percepute ca fiind conflicte chiar de ctre actori. 3. Instaurarea pcii. Axiomele conflictului internaional. Pe baza filosofiei elaborate de Galtung i Kriesberg, printre alii, Herbert Kelman (1997) a formulat axiomele conflictului internaional: a) Conflictul internaional este un proces ghidat mai degrab de nevoile i temerile (percepiile) colective dect de calculul obiectiv i raional al intereselor naionale din partea decidenilor politici. b) Conflictul internaional este un proces intersocietal, nu doar unul dintre state sau guverne. c) Conflictul internaional este un proces cu multiple aspecte ale influenei reciproce i nu doar un instrument al puterii coercitive. d) Conflictul internaional este un proces interactiv, cu stadii de escaladare, dinamic auto-perpetuativ i nu doar o faz a unei aciuni i reaciuni din partea unor anumii actori. Aceste necesiti colective pe care le are n vedere teoria conflictului se refer la identitate, securitate i alte necesiti simbolice sau materiale.
37
Rezolvarea conflictului i instaurarea pcii sunt nelese de coala studiilor de pace ca nlturarea cauzelor i manifestrilor conflictului dintre pri i eliminarea surselor de incompatibilitate din poziiile lor.
38
3. SECURITATEA NAIONAL VULNERABILITI, RISCURI, AMENINRI
1. Statul i securitatea naional. Interesele naionale. 2. Insecuritatea: vulnerabiliti, riscuri, ameninri. 3. Securitatea militar. 4. Securitatea politic. Subminarea autoritii. 5. Securitatea economic. 6. Securitatea societal, securitatea mediului.
1. Statul i securitatea naional. Interesele naionale. n contextul globalizrii, o serie de actori noi i fac simit prezena pe scena internaional. Aceti actori sunt de natur suprastatal (organizaiile internaionale, guvernamentale, interguvernamentale i nonguvernamentale), multinaional (mari companii) sau transnaional (uniuni politice sau alte organizaii sau companii fr o "identitate" naional definit). In ciuda sporirii numrului i rolului actorilor internaionali, alii dect statele, literatura de specialitate, de toate orientrile doctrinare (de la cele neorealiste la cele postmoderniste, cu diferite grade de acceptare), este unanim n a aprecia c statele rmn pentru o perioad nedefinit de timp principalii actori internaionali. Lumea se globalizeaz, dar n structura i funciile ei se pstreaz caracterul inter-naional. Aceasta nseamn c politica mondial rmne, n ultim instan, politica unei societi internaionale, a statelor independente, chiar dac interdependena lor crete. Evident, acesta este una dintre tezele colii realiste, acceptat ca atare de celelalte orientri din domeniul relaiilor internaionale. n aceste condiii, este util din punct de vedere analitic s definim ceea ce este scopul statului. Teoriile normative utilizeaz un concept definit ca atare nc de la formarea sistemului de state, a sistemului internaional, la mijlocul secolului al XIIV-lea, anume conceptul de raiune de stat (sau, n limba francez, raison d"etat, n formularea cardinalului Richelieu, prim-ministru al Franei). Henry Kissinger demonstreaz uriaa nsemntate a conceptului de raison d"etat n
39
structurarea sistemului de state. Raiunea de stat s-a impus ca un principiu normativ superior, deasupra oricror alte interese individuale sau de grup n societate i a devenit un principiu regulator al comportamentului internaional al oricrui stat. Interesului de stat se supun toate celelalte interese. (Vezi H, Kissinger, Diplomacy) De aici decurge i dimensiunea normativ a interesului, neles ca valoare social ce ncorporeaz o anumit ateptare, dorin, dezirabilitate. Interesul este axiologic orientat. Nu poate fi, deci, definit pe cale tiinific obiectiv, pentru c este construit pe cale social, subiectiv. n literatura sociologic clasic, Tocqueville arat c, ntr-o democraie,
structurarea intereselor private poate avea loc doar n condiiile definirii (construirii) unui interes public. Astfel, "Principiul interesului neles n mod corect nu genereaz acte majore de sacrificiu individual, ns induce acte cotidiene de autoreinere (...) ... disciplineaz un numr de ceteni n sensul obiceiului la regularitate, reinere, moderare, prevedere, autocontrol..." (citat dup W. David Clinton, n "The national interest: normative foundations", articol publicat n The Review of Politics, vol. 48, no. 4, University of Notre Dame, 1986). Aceasta nseamn c interesul public reprezint o cristalizare a intereselor dintr-o societate, diferit de oricare dintre acestea, dei le ncorporeaz pe oricare dintre ele. Interesul public este un bun public (public good). Definirea interesului public permite statului s-i ndeplineasc obligaiile de protejare i promovare a binelui social. Pe plan extern, acest funcie a statului include abilitatea de a proteja societatea de pericolele externe i de a se angaja n cooperare mutual cu alte state. n politica extern i de securitate, interesul public se manifest sub forma interesului naional. Interesul naional permite statului s dezvolte i s menin o capacitate optima de protejare a societii i de promovare a propriului su public good. Securitatea este unul dintre aceste bunuri publice, anume cel esenial. La modul generic, interesul naional se refer la principiul regulator al politicii externe i de securitate care consider binele comun al societii scopul final al aciunilor diplomatice, economice i militare. n aceast nelegere, politica extern i de securitate promoveaz mai puin interese universal valabile tuturor statelor (pace mondial, binele umanitii, prosperitate general), ct mai ales interesele particulare ale fiecrui stat (pace sau rzboi, binele naional, prosperitate economic naional, etc). Corolar termenului de interes de stat este, aadar, termenul de interes naional, care reprezint, n politica extern i de securitate, principiul regulator al aciunii diplomatice i militare. n practica securitii naionale, interesele se mpart n diferite categorii : interese vitale, interese majore, interese primare, interese fundamentale,
40
interese ordinare, etc. Prin prisma intereselor naionale, securitatea naional este capacitatea unui stat de a-i menine i promova identitatea naional i integritatea funcional. 2. Insecuritatea: vulnerabiliti, riscuri, ameninri Starea de securitate-insecuritate se poate defini n urma analizei
vulnerabilitilor, riscurilor i ameninrilor. Barry Buzan menioneaz cazul Poloniei pentru a ilustra un caz de studiu (case study). Din aezarea Poloniei ntre Germania i Rusia rezult i principala sa
vulnerabilitate. Din punct de vedere strategic, ntre Polonia i cele dou puteri nu se interpun obstacole naturale majore (vulnerabilitatea), statul polonez nu a reuit s se consolideze suficient de mult n epoca modern pentru a rspunde adecvat acestei vulnerabiliti (riscul), Polonia fiind oricnd pasibil la ocupaii (ameninarea). O politic de securitate ofensiv la Berlin sau Moscova devenea, n mod tradiional o ameninare la adresa Poloniei, datorit vulnerabilitii strategice i riscului politic. Vulnerabilitatea este o caracteristic extern a securitii, riscul este una intern. Cu alte cuvinte, vulnerabilitatea este pasiv (este un dat ce ine de aezarea geografic, mrimea teritoriului, populaia), n timp ce riscul este partea activ (o vulnerabilitate activat i perceput ca atare). Vulnerabilitatea se definete strategic, riscul se evalueaz din punct de vedere politic. Teoretic, n perioada modern, construirea unui sistem defensiv la frontierele Poloniei ar fi redus vulnerabilitatea acesteia, n timp ce o organizare intern optim ar fi redus riscurile de securitate. n consecin, Polonia a fost ocupat (din 1938 pn n 1989) pentru c era vulnerabil n exterior, n timp ce statul polonez era slab n interior. Din acest punct de vedere, politica de securitate, n sensul tradiional, pune n eviden dimensiunea naional i internaional a securitii. Politica de securitate naional poate fi orientat ctre interior, pentru a reduce vulnerabilitile i ctre exterior, pentru a reduce riscurile i a evita ameninrile. Pe studiul de caz propus mai sus, ar rezulta c Polonia are la dispoziie dou msuri active de securitate: reducerea vulnerabilitii, prin consolidarea intern a statului; evitarea riscurilor i ameninrilor, prin promovarea unei politici de securitate menite s combat apetitul ofensiv al Rusiei i Germaniei.
41
Evident c integrarea n NATO a Poloniei reprezint, la nivelul anilor 2000, singura alternativ de politic de securitate care permite, n mod activ, Poloniei s promoveze interesele naionale de securitate, i.e. descurajarea Germaniei, prin mecanismele i regulile interne ale Alianei, i ingrdirea strategic a Rusiei, prin exinderea securitii euro-atlantice ctre est i stabilirea unei frontiere de securitate pe istmul ponto-baltic. Rezumnd, vulnerabilitatea este in indicator care determin nevoile de securitate ale unui stat; riscul este o vulnerabilitate manifest, n timp ce ameninarea este un risc produs. Evident c acest schem teoretic reprezint o schem de nelege a securitii i nu o reet universal.
Coeziune social-politic Mic Putere Slab nalt vulnerabil pentru majoritatea ameninrilor Vulnerabil ndeosebi la Mare ameninri politice Puternic Vulnerabil la ameninri militare Relativ invulnerabil la toate tipurile de ameninri
Vulnerabilitatea dup tipul statului (Dup B. Buzan, Peoples, States and Fear, 1991). Aa cum am sugerat pe parcursul acestui curs, securitatea se manifest n forme specifice de la stat la stat. Potenialul de securitate al unui stat este larg i se manifest n msuri diferite n sectoare diferite. 3. Securitatea militar. Ameninrile de natur militar ocup, n mod tradiional, poziia central n securitatea naional. Aciunea militar pune n pericol toate componentele statului: baza fizic (teritoriu) poate fi ocupat (parial sau total) sau afectat ca ecosistem, structura instituional poate fi dezmembrat, ideea de stat poate fi subminat. Realizri semnificative din domeniul politic, industrial, cultural, obinute prin eforturile mai multor generaii, pot fi anulate prin utilizarea forei. Suedia n timpul rzboiului rece s-a aflat n permanen n faa unei astfel de ameninri: vulnerabil, datorit aezrii sale geografice, lungimii mari a rmurilor la Marea Baltic, putea deveni obiectul unei agresiuni militare sovietice. Suedia a reuit s evite transformarea acestei vulnerabiliti n
42
ameninare printr-o politic de consolidare pe plan intern (pentru reducerea riscului) i o politic de securitate neutr, prin promovarea unei micri de pace la nivel mondial, concomitent cu ntrirea forei sale militare. Suedia a jucat ambele variante de securitate: o politic internaional de inspiraie liberal (neutralitate, micare pentru pace) i o strategie de securitate naional de tip realist (for militar semnificativ). Astfel c, n perioada att de dificil a confruntrii Est-Vest, securitatea Suediei a fost obinut prin neutralitate strategic, politic de pace pe plan extern i for militar puternic pe plan intern. Dac Suedia a reuit s evite agresiunea militar (practic ultimul rzboi n care a fost implicat aceast ar dateaz din ....), exist n istorie exemple opuse. Imagini consacrate de istorie precum distrugerea Gartaginei de ctre romani, cucerirea Consantinopolului de ctre otomani, colonizarea Lumii Noi de ctre europeni, ocupaia nazist a Poloniei, ocupaia Sovietic a Romniei sunt expresia potenialului distructiv al aciunilor militare. Ocupaia militar a Cehoslovaciei de ctre sovietici a redus de circa 6 ori potenialul de dezvoltare al acestei ri, dac avem n vedere o comparaie cu o ar vecin (Austria), care sa bucurat de libertate dup 1945. n cazul Romniei, impunerea regimului comunist ntre 1945-1989 a generat un decalaj de dezvoltare de acelai ordin de mrime fa de Grecia. Dup obinerea independenei n 1877, Romnia a fost expus ocupaiei militare la fiecare 30 de ani (1878, 1916, 1945). Aceasta nseamn c s-a bucurat de pace n perioade scurte de circa 20-30 de ani. Spaiul de securitate al Romniei, definit de Gheorghe Brtianu, Simion Mehedini i Ion Conea nainte de cel de-al doilea rzboi mondial, este constituit de : istmul ponto-baltic ctre Est (frontiera ce subntinde distana dintre Marea Baltic i Marea Neagr, pe linia Nistrului; Marea Neagr ctre Sud-Est, cu accesul liber n strmtorile Bosfor i Dardanele; deschiderea (poarta) Mureului ctre Vest; linia Dunrii ctre Sud.
(Detalii suplimentare privind spaiul de securitate al Romniei i relevana sa pentru securitatea european n cursul de Geopolitic al Masterului). Evident c principalele vulnerabiliti ale statului romn se constituie n relaie cu acest spaiu de securitate. Revenind la subiectul nostru, de reinut c utilizarea violenei este un prerogativ exclusiv al statului, fiind recunoscut ca singura form legitim de angajare a forei n rezolvarea problemelor de securitate intern sau extern (vezi cursul
43
Forele Armate i Societatea). La Max Weber, statul este definit ca o form de organizare politic n care n cadrele unui anumit teritoriu ... reclam monopolul legitim al violenei politice organizate. Cnd ameninarea la adresa securitii este de natur intern, securitatea militar se refer ndeosebi la capacitatea elitei conductoare de a menine pacea civil, integritatea teritorial i funcionarea instituiilor fa de proprii ceteni. n categoria riscurilor militare de natur intern pot fi enumerate: aciunile secesioniste, revoltele interne, atacurile teroriste, aciuniunile organizaiilor criminale, micri anarhiste. Ameninrile militare externe au n vedere relevana utilizrii forei n relaiile internaionale. Este vorba de aspectul ofensiv sau defensiv, de agresiune sau aprare. Cnd ameninarea este de natur extern, securitatea militar se refer la capacitatea militar a statului de a face fa agresiunii. Definirea i construirea capacitii militare se face, de obicei, n funcie de vulnerabiliti. In anexa la acest curs pot fi identificate efectivele militare din rile Europei Centrale i de Est dup 1990. Construirea capacitii militare a noilor membri NATO se face n urma unei analize a vulnerabilitilor i ameninrilor la nivelul Alianei (aa-numitul defense questionaire). Pe fondul reducerii semnificative a ameninrilor de ordin militar dup 1990, este nevoie de o redefinire a securitii militare. Cea mai mare parte a statelor rmn, n continuare, expuse ameninrilor de ordin militar. n cazul statelor din aria euro-atlantic, un conflict militar, sub forma unei agresiuni militare, este improbabil. Securitatea militar a Romniei, dei nu este garantat n mod absolut, este totui asigurat prin intermediul mecanismelor alianei euroatlantice. 4. Securitatea politic. Subminarea autoritii. Securitatea politic se refer la stabilitatea organizaional a ordinii sociale (Buzan, 1998). Ameninrile sunt la adresa suveranitii statului. Pentru motive metodologice, securitatea politic se definete aici pentru acele ameninri de natur non-militar. ntr-un anume mod, ntreaga securitate este politic, pentru c toate vulnerabilitile, riscurile i ameninrile sunt definite pe cale politic. Securizarea este, aadar, un act politic, prin care un actor (stat) definete ceea ce este relevant pentru securitatea sa. n acest sens, se identific vulnerabilitile, se definete politica, se elaboreaz i se adopt strategia, se aloc resursele i se trece la aplicare. Referindu-se strict la securitatea politic, B. Buzan (1991) arat c Ameninrile politice sunt ndreptate ctre stabilitatea organizaional a statului. Scopul lor
44
poate varia de la presiuni asupra guvernului pentru adoptarea unei anume politici, pn la rsturnarea guvernului, incitarea la secesionism i dezorganizarea sistemului politic al statului, astfel nct s fie slbit nainte de un atac militar. Ideea de stat, n particular expresia indentitii naionale a acestuia i ideologia de susinere precum i instituiile care o ntruchipeaz sunt n mod obinuit intele ameninrilor politice. De vreme ce statul este n mod esenial o entitate politic, ameninrile politice sunt cel puin la fel de temute precum cele militare. Cu att mai adevrat cu ct statul este mai slab. Putem aprecia, mpreun cu Buzan, c securitatea politic se refer la ameninrile la adresa legitimitii sau a recunoaterii, fie a unitilor politice, fie a pattern-urilor fundamentale (structuri politice, procese de instituionalizare) dintre uniti. n acest caz, putem vorbi de ameninri fa de: legitimitatea intern a unitii politice, care se refer n primul rnd la ideologii i la alte idei constitutive sau teme care definesc statul; legitimitatea extern, recunoaterea internaional. Rezumnd aici, securitatea politic se refer la acele ameninri care submineaz statul (din interior sub forma dezorganizrii instituiilor i a ordinii publice, din exterior sub forma nerecunoaterii internaionale). 5. Securitatea economic. n majoritatea doctrinelor economice ale capitalismului, ideea de insecuritate este esenial n funcionarea pieei. Esena capitalismului este competiia pe piaa liber i, de aici, insecuritatea aciunii actorilor economici. Doctrina economic liberal este serios amendat la sf. secolului al XVIII, o dat cu revoluia american (cnd motivul desprinderii de Imperiul Britanic a fost mai degrab de natur comercial, iar primul act mpotriva Londrei nu a fost un act militar, ci unul economic, respectiv aruncarea ceaiului englez n portul New York), la mijlocul sec. XIX, prin inventarea teoriei protecioniste a lui Fr. Liszt i, mai tarziu, n anii 20 ai secolului trecut, prin reinterpretarea teoriei protecioniste de ctre Mihail Manoilescu. Aadar, teoria insecuritii pe piaa liber a fost amendat de teoriile protecioniste. Mai trziu, n anii 70, teoriile economice ale interdependenei au reconstruit, pe o alt cale, gndirea economic liberal, dar fr a anula complet semnificaia protecionismului economic. Plecnd de la aceste premise, ideea securitii economice este localizat n interiorul dezbaterii provocate de teoriile relaiilor internaionale bazate pe ipoteza anarhiei internaionale i teoriile economiei politice internaionale, bazate pe structura economic a pieei. Aceasta nseamn c avem un sistem politic de state cu tendine anarhice (pentru c nu exist o autoritate internaional
45
deasupra statelor) i o structura economic internaional, care funcioneaz pe principiile peiei. Cei ce promoveaz ideile mercantiliste (conservatorii), pun nainte politica. Securitatea economic este parte a securitii naionale, este politic de stat. Liberalii pun nainte economia i consider c piaa trebuie lasat s opereze liber, fr intervenia politicii de stat. Socialitii sunt la mijloc, n sensul c att tentaia mercantilist ct i cea liberalist trebuiesc corectate pentru a produce justiie i egalitate social. Evident, pe fundalul acestei dezbateri, securitatea economic trebuie redus la ceea ce este relevant din punct de vedere practic, anume: 1. Abilitatea statelor de a menine capaciti independente de producie militar ntr-o pia global; 2. Eventualitatea ca dependena economic de piaa global s fie utilizat pentru atingerea unor scopuri politce; 3. Posibilitatea ca piaa global s creasc inegalitile economice dintre state; 4. Riscul ca globalizarea economic, ce duce la diminuarea funciilor economice ale statului, s genereze efecte perverse, sub forma economiilor subterane, comerului ilicit, traficului cu tehnologie, afectarea mediului nconjurtor; 5. Riscul ca economia global s intre n criz, datorit unui leadership politic slab, instituii internaionale slabe, reacii protecioniste, instabilitate financiar. 6. Securitatea societal i securitatea mediului. Elementele conceptuale ale securitatii mediului si securitii societale vezi n cursul privind Securitatea Societal. Agenda de securitate a mediului cuprinde: a) dereglare a ecosistemului schimbare climateric, pierderea biodiversitii, defriarea pdurilor, deertificare i alte forme de eroziune a solului, pierderea stratului de ozon, poluarea de orice fel; b) criz energetic epuizarea resurselor naturale energetice (lemn, petrol), variate forme de poluare datorate produciei i distribuiei de energie (petrol, nuclear, produse chimice); c) crize demografice cretere a populaiei peste capacitatea de suport a sistemului natural, epidemii, boli, declinul alfabetismului, migraie de mas, sub-urbanizare; d) criz alimentar vizibil n srcia endemic (Africa), supraconsum (Vest) i bolile asociate; distrugeri de terenuri agricole i surse de ap; e) criz economic inegaliti economice, protecia unor economii poluante,
46
instabilitate societal; f) Dezordini civile includ distrugeri ale mediului datorit aciunilor de rzboi i violene ca urmare a distrugerilor mediului nconjurtor.
47
4. SECURITATEA SOCIETAL. NOUA AGEND DE SECURITATE N EUROPA

MIGRAIE, DELICVEN, CRIMA ORGANIZAT, TERORISM
1. Societate si securitate. 2. Bazele de constituire a societatii. Aspectele societale. 3. Domeniul securitatii societale. 4. Securitatea in sens largit. Securitatea statului si securitatea societatii. 5. Natiune, nationalism, identitate. Semnificatia lor pentru securitatea societala. 6. Migraia. Securitatea societal i fenomenul migraiei. 7. Stabilitate societal, delicven, terorism. Ordinea public n Europa.
- Conceptul securitatii societale a aparut in contextul scolii europene de securitate, in anii '70-'80, reprezentata de institute precum COPRI (Copenhaga) sau SIPRI (Stockholm); - Conceptul este rezultat din practica integrarii europene si din perspectiva realizarii unei singure entitati politice in Europa de Vest; - Este o alternativa, impreuna cu celelalte concepte si notiuni ale Scolii Europene de Securitate, la Scoala Anglo-Saxona (Americana); - Realizeaza o sinteza teoretica si metodologica a curentelor realiste/neorealiste cu cele idealiste si liberale; - Reprezentanti: Ole Waever, Barry Buzan, Morten Kelstrup, Pierre Lemaitre s.a 1. Societate si securitate. In intelegerea lui Ole Waever, societatea este o entitate umana rezultata in urma unui proces de convietuire si asociere intre oameni si grupuri ce poarta o serie de atribute comune (rasa, etnie, limba, istorie, geografie) si care dau expresie unor sentimente comune (identitate, simboluri, valori).
48
Sociologia clasica europeana (Spencer, Durkheim, Tonnies) evidentiaza: - caracterul contractual al societatii - indivizii sunt reuniti in cadrul unei societati prin intermediul unui contract de asociere pe baze individuale = societate, pe baza unei decizii constiente si rationale; - caracterul moral si organic al societatii - este o uniune morala intre indivizi si grupuri = comunitate, care capata propria sa individualitate ce se transmite de la o generatie la alta. La Ferdinand Tnnies - conceptele de societate (Gesellschaft sau asociere) si comunitate (Gemeinschaft) pun in evidenta acesta distinctie: o societate nu poate fi redusa o o simpla calculatie rationala, nu este o simpla suma a partilor sale si nu poate fi redusa la indivizii care o compun. Societatea este asociere si comunitate in acelasi timp, este o entitate cu propria sa identitate. La Max Weber - "o natiune este o comunitate de sentiment care se va manifesta in mod adecvat sub forma unui stat propriu; de aceea, o natiune este o comunitate care in mod normal tinde sa genereze propriul sau stat". In acest inteles, avem legatura: societate - natiune stat Nu intotdeauna statele se constituie pe structura unei natiuni, in timp ce societatea nu se confunda niciodata cu statul. Chiar in societatile autoritare, unde statul absoarbe societatea civila, se pastreaza "resturi" ale socialului care scapa controlului statului. Statul este parte a societatii; societatea este mai mult decat statul, este "cealalta" parte (Im. Wallerstein). Societatea este o alternativa la stat si sursa ultima de legitimare a acestuia. In aceasta situatie, - securitatea statului nu este intotdeauna si securitatea societatii! - societea inseamna bazele morale (sentimentale) ale statului; securitatea societala se refera la acele amenintari la adresa fundamentelor statului, in primul rand de natura morala. Delimitarea conceptului de securitate societala (Waever, 1993): - daca natiunea este o "comunitate in cautarea statului", nu putem echivala securitatea natiunii cu securitatea societala, pentru ca securitatea societala se refera la securitatea in afara statului sau "alaturi" de stat.
49
Securitatea natiunii s-ar referi, in acest caz, la securitatea politica. Includem insa sensul de identitate, de comunitate si de moralitate pe care il asigura natiunea, in cadrul securitatii societale. daca reducem securitatea la securitatea grupurilor, operam o fragmentare a securitatii. Ex: fermierii francezi percep o stare de insecuritate ca urmare a modificarii politicii agricole a UE, in sensul liberalizarii comertului cu produse agricole in interiorul GATT si in relatia cu Europa de Est; actiunile lor de protest blocheaza decizia UE si, in felul acesta, pe cale de consecinta, se genereaza insecuritate in randul producatorilor agricoli din Europa de Est. Securitatea societala s-ar reduce la grupul de fermieri, la alte grupuri similare, ceea ce ar fi prea putin. - daca reducem securitatea la securitatea individuala (sau suma acestora), revenim la conceptul atomist al securitatii, din care s-a inspirat una dintre abordarile "securitatii nationale" (inteleasa ca agregatul securitatii de grup si individuale). Securitatea societala se refera la acea parte ramasa neacoperita de securitatea statului (in sensul agregat al securitatii nationale) si de securitatea individuala (in sensul tomist al securitatii nationale). Securitatea statului (obtinuta pe cale militara, diplomatica si economica) si siguranta indivizilor (obtinuta pe cale politieneasca) trebuie completata cu securitate societatii, adica societala. In acest caz avem - securitate politica = securitatea nationala - securitate individuala = securitatea fizica a indivizilor - securitate societala = securitate morala. Ecuatia completa a securitatii contine, in intelesul scolii europene: securitatea politica (a comunitatii nationale, definita in termeni etnici sau civici), securitatea individuala (definita in sensul securitatii fizice a indivizilor, bunurilor si proprietatii acestora) si securitatea societala (definita in sensul prezervarii bazelor morale ale statului si natiunii). 2. Bazele de constituire a societatii. Aspectele societale. 1. Etno-nationala. Oamenii au multiple identitati (european, ardelean, catolic, roman), insa in ierarhia identitatilor, in mod obisnuit primeaza identitatea nationala: a fi roman este parceput a fi mai relevant decat a fi european, ardelean sau catolic. Identitatea nationala este cea mai importanta forma de identitate politica. In lumea europeana, nationalitatea este cel mai important
50
factor de definire a identitatii. 2. Religioasa. Religia este o alternativa la identitatea nationala si, in anumite situatii, este chiar mai puternica, pentru ca poate obtine aderenta in afara identitatiii etnice sau nationale. In afara Europei, indeosebi in lumea musulmana, religia a creat identitati mai puternice decat cele nationale sau etnice. In Europa, dupa caderea Romei, crestinismul a jucat un rol esential in mentinerea unei identitati a natiunilor europene. In intelesul lui Waever, nu exista alte baze de constituire a societatii, in afara celor ento-nationale si religioase. In cazul Europei - regiunea de interes pentru noi - majoritatea societatilor sunt constituite pe baze nationale. Caderea imperiului de apus (central european, la 1918) si a imperiului de rasarit (sovietic, la 1989) au creat conditiile generalizarii modelului national european la scara intregului continent si extinderea acestui model catre Caucaz si Asia Centrala. Singurul stat care nu se bazeaza pe modelul european in organizarea sa politica este Rusia. 3. Domeniul securitatii societale. In actualul sistem international, dupa Ole Waever (1993), securitatea societala se refera la abilitatea societatii de a-si prezerva caracteristicile esentiale, definitorii in conditii de schimbarea accentuata si de amenintari diverse, altele decat cele traditionale, militare. Definitia securitatii societale: "Securitatea societala se refera la prezervarea, in conditii acceptabile de evolutie, a pattern-urilor traditionale de limba, cultura, asociere si de identitate nationala, religioasa si de obiceiuri" (Waever, 1993). In masura in care securitatea, in general, se refera la libertatea in fata amenintarilor, atunci securitatea societala se refera, asadar, la situatiile in care societatile percep o amenintare la adresa identitatii. 4. Securitatea in sens largit. Securitatea statului si securitatea societatii. Securitatea este un concept relativ: nimic si nimeni nu este absolut sigur (securizat); orice si fiecare este expus, in diferite intensitati, unor anumite riscuri. Operational, securitatea societala este legata de, dar fara a se confunda cu, securitatea politica, in sensul stabilitatii organizationale a statelor, a sistemului de guvernare, a ideologiilor care asigura guvernelor si statelor legitimitate.
51
Statul isi poate definiti securitatea in cel putin cinci sectoare (Buzan, 1991): - militara - politica - economica - de mediu (environment) - societala. Securitatea societala este influentata de toate aceste sectoare, dar nu se confunda cu niciunul dintre ele. Desi parte a securitatii statului, securitatea societala devenind un sector al securitatii, in sensul in care statele pot fi subminate sau destabilizate de catre propriile societati, prin amenintarea sau slabirea coeziunii societale sau a identitatii, securitatea societala isi pastreaza independenta. Exemple: 1. Securitatea palestiniana sau kurda nu poate fi abordata decat in termeni societali; palestinienii si kurzii nu au stat si nu si-au definit o natiune; cu cat aceste societati sunt mai coezive si isi dezvolta si afirma mai ferm identitatea, cu atat devin mai subversive la adresa statelor care le contin (Israel si Irak). 2. In Europa, pe masura ce statele isi diminueaza importanta ca actori, datorita procesului de integrare, chestiunea societatilor devine critica: identitatea si coeziunea lor, protejata prin instrumente ale statului, poate fi amenintata sau, dimpotriva, societatile pot deveni mai importante ca actori politici. Pentru securitatea europenilor, in general, securitatea asigurata de stat nu mai este suficienta. Europenii, intelegem din expunerea lui Waever, sunt expusi riscului de a deveni un fel de palestinieni intr-o Europa largita, care ar deveni un fel de Israel, in caz de conflicte. De unde relevanta deosebita a securitatii societale, adica a chestiunii identitatii intr-o Europa in care dispar granitele si statele. Cu alte cuvinte, in Europa unita se vor bucura de securitate acele societati nationale care reusesc sa prezerve bazele moral-identitare ale societatii lor. La extrem, pierderea identitatii este similara palestinizarii unor populatii europene. Cu violentele sau fara violentele de rigoare. 5. Natiune, nationalism, etnicitate. Semnificatia lor pentru securitatea
52
societala. In teoria despre securitate, asa cum am discutat in unul dintre cursurile anterioare, referentul traditional este "statul-natiune": securitatea nationala este termenul central in literatura de specialitate, in special cea anglo-saxona, literatura construita pe teoria statului. Practica internationala, de asemenea, trateaza securitatea la nivel de state suverane si nationale. Este cazul Natiunilor Unite (ONU), care considera statele actori egali si suverani ai relatiilor internationale (intre natiuni). Securitatea societala este definita, in intelesul Scolii Europene, in afara statului, insa nu poate fi definita in afara natiunii. Cele doua intelesuri principale ale natiunii, i.e. natiunea civica (franceza) si natiunea etnica (germana), trebuiesc corelate cu teoriile alternative privind natiunea, nationalismul si etnicitatea. Chestiunea este pe larg expusa intr-un alt curs al Facultatii (Sociologia natiunii si nationalismului). In acest curs ne intereseaza doar legatura dintre securitatea societala si natiune-nationalism. In viziunea modernista (constructivista - Gellner, Andreson, Giddens), natiunile sunt fenomene construite, sunt, fiecare, un fenomen istoric tranzitoriu: au aparut in sec. XVIII-XIX, dispar in sec. XX-XXI. In viziunea primordialista (perenialista - A. Smith), natiunile sunt entitati inascute, sub forma unor proto-natiuni, sunt realitati perene ale umanitatii si cadrul principal, alaturi de religie, de definire a identitatii. Recent, Ilie Badescu adauga o dimensiune noologica, spirituala natiunii, de esenta religioasa, prin care se completeaza viziunea primordialista a lui A. Smith (vezi bibliografia recomandata pentru chestiunea natiunii). Securitatea societala ia in considerare urmatoarele componente definitorii: 1. Natiunea definita ca "o anumita populatie, impartasind un teritoriu istoric, mituri si memorii istorice colective, o cultura publica de masa, o economie comuna si un sistem legal de drepturi si obligatii comune pentru toti membrii (A. Smith, 1991, citat in O. Weaver, 1993). 2. Nationalismul ca "o actiune politica", program, initiativa politica care are ca principal obiectiv crearea unei natiuni, protectia unei natiuni impotriva unei amenintari sau risc, sau pur si simplu o mobilizare politica pentru un obiectiv considerat ca "national". In acest inteles, nationalismul este o stare si o actiune legitime, normale, desirabile. Nationalismul este, in acest inteles, un fenomen politic pozitiv. (Extremismul nationalist cu totul altceva si se refera la obiective
53
politice xenofobe, rasiale, etc.) 3. Etnicitatea definita ca o subcategorie a natiunii, ca un precursor al natiunii sau ca un competitor sau alternativa a acesteia. 4. Minoritatea etnica ca a) subcategorie a natiunii, b) precursor al natiunii, c) competitor. Relatia majoritate (nationala) - minoritate etnica este relevanta pentru securitatea societala din punct de vedere al identitatii si al conflictului latent sau manifest dintre majoritate si minoritate. 5. Identitatea politica nationala (naturala sau civica, in sensul revolutiei franceze); 6. Identitate culturala (organica, etnica, in sensul romantismului german). 6. Migraia. Securitatea societal i fenomenul migraiei Migraia internaional este unul dintre cele mai vechi fenomene sociale. Martin O. Heisler i Zig Layton-Henry arat c, nainte de toate, migraia este o problem de securitate. n antichitate, Grecia i Roma au aprut i, mai ales, au disprut ca state datorit migraiei. (Vezi capitolul "Migration and the links between social and societal security", n Weaver, Buyan, Kelstrup, Lemaitre, 1993, bibliografia recomandat) Abia n timpurile mai recente migraia a ajuns s fie studiat din puct de vedere al securitii. Uniunea European, printre alte foruri internaionale, a adoptat o serie de msuir pentru a limita efectele negative ale migraiei. Din punct de vedere teoretic, conceptul de securitate societal include problema migraiei ca element-cheie. Pe agenda european de securitate, migraia trateaz consecinele actuale i poteniale asupra securitii societale datorate prezenei unui mare numr de imigrani n rile Uniunii Europene. Migraia afecteaz profund dreptul de a decide cine poate ptrunde pe teritoriul unui stat (grup de state), pentru a cpta reziden i pentru a lucra. Pe termen mediu i lung, migraia afecteaz dreptul de a decide compoziia etnic i rasial a populaiei, cultura public, securitatea social, locurile de munc i ordinea public. ntre 1945 i 2000, statisticile arat c n Europa de Vest au migrat peste 50 de milioane de persoane. Relativ la frontiere, migraia afecteaz capacitatea statelor de a-i controla propriile frontiere. nct, se poate afirma i confirma c migraia, n general i migraia de mas, n principal, a devenit un fenomen de securitate. Migraia internaional reprezint un fenomen colectiv, de transfer temporar sau definitiv, a unei largi mase de populaie dintr-o ar n alta. Migraia este expresia unor relaii sociale dezechilibrate ntre zonele mai puin dezvoltate i zonele dezvoltate ale lumii. Statul bunstrii din rile Europei de Vest reprezint o atracie pentru populaiile din periferia european (Europa de Est, Turcia, Africa de Nord). Chiar i dificultatea gsirii unui loc de munc sau o existen marginal
54
n Europa de Vest sunt considerate surmontabile sau preferabile unui statut economic, social i politic n rile din periferie. Asistena social oferit n Suedia asigur un trai mult mai bun pentru un imigrant din Moldova. Dup 1945, stabilirea unor comuniti semnificative din rile Lumii a III-a n rile industriale avansate a dus la crearea unor "capete de pod" (bridgeheads), care sunt n permanen alimentate de noi valuri de imigrani. Procesul de stabilire a unei comuniti de imigrani ntr-o ar i transformarea ei n recipient pentru noi imigrani a fost denumit "lan de imigrare" (chain migration). Migraia n lan nseamn rentregirea familiilor, cstorii mixte, invitarea rudelor, a apropiailor, nfieri, etc. Este cazul, de exemplu, al comunitii turce in Germania, stabilit n anii "50-"60 n Republica Federal, dar care a fost continuu alimentat cu noi imigrani. Comunitatea nregistreaz la nivelul anilor 2000 peste 2 milioane de etnici turci stabilii legal n Germania. De ce, atunci, daca imigranii sunt "legal" stabilii n rile-gazd, comunitile de imigrani, migraia n lan i fenomenele asociate sunt considerate din punct de vedere al securitii? n viziunea colii europene de securitate, sunt dou dimensiuni care impun aceast abordare. Mai nti este vorba de procesul de redefinire social specific Europei de Vest dup cel de-al doilea rzboi mondial. n condiiile diminurii funciilor externe ale statului (securitatea era garantat de NATO, coloniile devenise-r independente, o serie de atribute statale au fost delegate Comisiei de la Bruxelles), societile occidentale au realizat un nou echilibru social sub forma statului bunstrii (welfare state). Statul bunstrii este un stat universal, se bazeaz pe includerea tuturor cetenilor. Procesul de creare a statului bunstrii a creat o form de cetenie mai extins, mai profund i mai "social". Extinderea drepturilor politice i economice sub forma organizrii sindicale i corporatiste, negocierea colectiv, sufragiul universal, libertai civile lrgite, accesul la educaie public gratuit, sistem de impozitare redistributiv, sprijin pentru familiile cu venituri mici, asisten de sntate pentru aproape toi cetenii, locuine sociale .a. au fost posibile datorit statului bunstrii. Crearea statului bunstrii i asigurarea securitii militare au creat condiiile ca politicile publice s se orienteze ndeosebi ctre securitatea social i economic i, n paralel, ctre creterea participrii politice. Statul bunstrii a omogenizat societile ocidentale, a egalizat ansele sociale, a crescut participarea social pentru crearea bunstrii i pentru distribuia ei. Sursele interne de instabilitate au fost diminuate pn la dispariie (srcia, minoritile agresive, omajul cronic), astfel nct societile Europei Occidentale, sub umbrela de securitatea a NATO i sub scutul economic al Uniunii Europene, au atins un optim social, politic i economic. Calitatea vieii n Europa de Vest este cea mai nalt din lume. Grecia, cea mai "srac" ar a Uniunii Europene
55
avea, n 1990, un produs intern brut pe cap de locuitor de circa 6.000 USD. Austria, care avea s devin membr UE mai tarziu, nregistra circa 17.000 USD pe cap de locuitor. Prin comparaie, Cehoslovacia avea circa 3.500 USD, iar Romnia numai 1.600 USD pe cap de locuitor. Evident c acest optim social, obinut prin eforturi individuale i comune de rile europene, este afectat prin migraie. Recesiunea economic a UE din anii "90, creterea somajului, competiia economic cu SUA i Japonia, susinerea procesului de extindere a Uniunii ctre Europa central i de Est, mbtrnirea populaiei .a. au pus n discuie statul bunstrii. O serie de evenimente "vizibile" (criminalitate, ndeosebi delicte mpotriva persoanei i bunurilor personale, violen de strad, ghettouri de imigrani n periferiile marilor orae, toate surprinse de media), la care se adaug somajul pe termen lung, criza locuinelor, violena n coli, "mizeria" din locurile publice au transferat responsabilitatea situaiei comunitilor de imigrani. omajul, mizeria, lipsa locuinelor, violena n coli se datoreaz imigranilor! Imigranii s-au transformat, astfel, din muncitori-invitai (Gestarbeiters) n ceteni indezirabili. n opinia public se percepe c o parte nsemnat a problemelor sociale existente n rile Europei Occidentale se datoreaz imigranilor. Imigranii sunt percepui ca strini (outsiders), chiar i cei care provin din a doua sau chiar a treia generaie. Este tiut din una dintre teoremele lui Thomas c definirea public a unei situaii devine parte a situaiei. Pe de alt parte, o bun parte a imigranilor, ndeosebi cei care prin culoarea pielii i alte trsturi rasiale se deosebesc evident de populaia majoritar, se consider ei nii imigrani. Un francez imigrant este cetean al Republicii i se bucur de toate drepturile definite juridic de constituie, ns nu este considerat un francez adevrat. Aceasta nseamn c acordarea ceteniei, obinerea unui loc de munc permanent i a unei rezidene stabile nu sunt suficiente pentru a defini identitatea. n continuare, n Europa, spre deosebire de America sau Australia, identitatea este apreciat n funcie de trsturile fizice i, mai ales, de religie, naionalitate i cultur. A fi american este, de cele mai multe ori, suficient a fi cetean. A fi francez, german sau englez nu se poate dobndi prin cetenie. Cele mai multe state europene se consider state-naionale omogene, a cror membri au sentimentul apartenenei la comunitatea naional datorit unor factori unificatori precum istorie comun, identitate etnic, limb, cultur i experien politic. Un autor din anii '60 (Enoch Powel, citat de autorii studiului, vezi op.cit. p. 162) considera c un pakistanez sau indian nu poate, nscundu-se n Anglia, s devin un englez. Juridic el devine un cetean britanic prin natere, ns de fapt
56
el este pakistanez sau indian. Astfel de idei, rezultatul unei stri de spirit, au dat natere unor micri politice anti-imigraioniste n Europa de Vest, cum sunt cele conduse de Jean Marie Le Pen n Frana, Jorg Haider in Austria, sau . in Olanda.
57
58
Rezumnd acest subcapitol, imigraia poate genera riscuri la adresa securitii n rile receptoare, n rile de tranzit i n rile furnizoare de imigrani, dei nu de natur militar. n rile de origine, cel mai adesea emigreaz cetenii api de munc. n emigraia de mas, fora de munc este redus cu pn la 20-30 % n ara de origine. Apar fenomene sociale ce afecteaz grav echilibrul economic i social: familii dezintegrate, minori nesupravegheai, sistem de pensii fr resurse, etc. Un astfel de exemplu este Republica Moldova. n rile de tranzit, fenomenul migraiei ncurajeaz industriile traficului cu persoane: procurarea documentelor de transport, alegerea destinaiei finale, identificarea viitorului loc de munc, etc. n rile receptoare, principala dificultate rezid n integrarea social a noilor venii. Apar taberele de refugiai, o birocraie local pentru procesarea datelor personale ale imigranilor, legislaie, delicven .a. Capacitatea instituiilor sociale, economice, politice, administrative de a integra un numr mare de imigrani, rezistena unor comuniti de imigrani la asimilare, afecteaz stabilitatea statelor i, n acest mod, afecteaz capacitatea guvernelor de a guverna. Alturi de riscurile societale la adresa securitii, n rile de destinaie apar i riscuri de natur militar: a) activiti iredentiste, derulate de imigrani ce ncearc s afecteze procesul politic n rile de origine (este cazul minoritilor albaneze din rile Europei Occidentale, care s-au implicat n conflictele din Kosovo i Macedonia) b) conflicte importate de grupurile de imigrani, care conduc la violen n ara gazd (este cazul grupurilor de palestinieni, care au provocat acte de violen mpotriva evreilor); c) activiti teroriste (este vorba n principal de gruprile tip Al Quaeda, active n aproape toate rile occidentale); d) iniiative politice ale rii gazd de a stopa, prin intervenie militar, fluxul de imigrani n rile furnizoare (este cazul interveniei militare italiene n Albania n anul 1997). Un fenomen nou al migraiei, cu potenial disruptiv la nivelul securitii societale, l reprezint transmigraia. Transmigraia este un fel de navet sau migraie sezonier: ntre ara de origine i ara gazd se stabilesc fluxuri de migraie la anumite intervale de timp (primvara pleac muncitorii din construcii, care se ntorc toamna, vara muncitorii agricoli, iarna lucrtorii din turism, .a.). Naveta de bunuri, persoane i capital ntre ara de origine i ara gazd este greu de controlat. ntre aceste valuri sezoniere de migrani se ascund delicveni
59
cutai n ambele ri, capitaluri netaxate, venituri ilicite, droguri, trafic de persoane i arme mici. Pentru a controla aceste fluxuri, statele sunt obligate s adopte legislaie relativ la contracte de munc, repatrierea bunurilor i persoanelor, turism, etc. Pe de o parte, tratate fundamentale, cum este Tratatul de la Maastricht (1992), care st la baza formrii Uniunii Europene, face referiri explicite la o viitoare cetenie european. Pe de alt parte, ntre dezideratul acordului de la Maastricht i realitatea de zi cu zi, se interpune o realitate perceput ca generatoare de riscuri, ce afecteaz identitatea, stabilitatea i securitatea tuturor statelor, att a celor receptoare de migrani, ct i a celor furnizoare sau numai de tranzit. 6. Stabilitate societal, delicven, crima organizat, terorism. Ordinea public n Europa. Europa de Vest se bucur de o cert stabilitate politic i, practic, cu cteva excepii ce vor fi abordate mai jos, pacea social este caracteristica dominant a Europei. Ameninrile violente la adresa securitii societale sunt reduse i izolate la arii precise. Violena politic din anii '60 n Frana, anii '70 n Italia, anii '80 n Germania i Marea Britanie i anii 2000 n Spania au fost (sunt) fenomene cu inducie local. Extinderea participrii politice la nivel local i procesul integrrii europene la nivel regional au absorbit sau cel puin au izolat violene politice precum cele din ara Bascilor, Irlanda de Nord, Corsica. Pn la atacul din 11 martie 2004 asupra trenurilor de cltori din Madrid, terorismul a fost un fenomen marginal n Europa ultimilor 20 de ani. Europa s-a bucurat de stabilitate politic, cretere economic, dezvoltarea instituiilor comunitare, integrare. Dup 1990 i, mai ales, dup 11 septembrie 2001, stabilitatea Europei de Vest este n mod cert afectat. n primul rnd, aa cum am menionat anterior, realizarea Europei Unite induce o serie de riscuri n ceea ce privete identitatea. Statele i reduc funciile tradiionale, cum este i cea de protejare a simbolurilor naionale, fr ca astfel de funcii s fie preluate de noile structuri politice. Structurile comunitare sunt create pentru a promova noua identitate comun european i mai puin pentru a le proteja pe cele tradiionale. Securitatea societal este un concept creat pentru a ne avertiza asupra potenialului disruptiv al pierderii de identitate. Fosta Iugoslavie este un exemplu a ceea ce nseamn rzboiul identitilor, iar Europa pare receptiv la aceast lecie. n al doilea rnd, emigraia din periferia european genereaz o presiune suplimentar la adresa stabilitii europene, prin dimensiunea sa i prin fenomenele asociate (dificulti de integrare, somaj, delicven, trafic).
60
n al treilea rnd, Europa este supus riscurilor rezultate din procesul de globalizare, care induce o cert instabilitate pe plan internaional. n categoria acestor procese de natur global care afecteaz stabilitatea european sub forma riscurilor la adresa securitii societale se numr criminalitatea organizat i terorismul. Terorismul, n definiia lui David Carlton (n op.cit. p 167), presupune niveluri semnificative de violen, motivat politic, generat de actori sub-statali care pot sau pot s nu fie, ntr-o anumit msur, sponsorizai, dar care nu sunt n mod normal controlai, de un stat suveran. Terosimul sponsorizat de stat este terorism de stat i nu face obiectul riscurilor de natur societal, ci se ncadreaza n categoria ameninrilor de natur militar. Singurele ameninri de natur terorist n Europa, cu cauze exclusiv locale, sunt cele din Irlanda de Nord i din ara Bascilor. Ambele cazuri au o istorie mult mai lung dect procesul de integrare european i, deci, nu putem plasa i identifica cauzele lor n interiorul acestui proces, ca efecte secundare ale integrrii. Cel mult putem remarca creterea vizibilitii lor ca urmare a expunerii prin procesul de integrare. Irlanda de Nord dateaz din 1921 (urmare a aciunilor Provisional Irish Republican Army PIRA), n timp ce ara Bascilor este rvit de violen de la nceputul anilor '60 (prin aciunile Euskadi Ta Askatasuna ETA). Alturi de aceste dou cazuri, n Europa de Vest se manifest intermitent terorismul corsican. Potenial terorist exist i n Catalania, Bretonia, Tirolul de Sud, ara Galilor i Scoia. Procesele politice interne din rile vizate i avansul integrrii europene au absorbit cea mai mare parte a acestui potenial disruptiv, dei nu n totalitate. Dac n Europa de Vest terorismul de extracie local este pe cale de a fi absorbit i diluat prin integrarea european, n Europa de Est potenialul terorist este n curs de definire. Este vorba n primul rnd de terorismul albanez n Balcani, dar cu ramificaii n ntreaga Europ. Este, de asemenea, vorba de rzboiul etnic din fosta Uniune Sovietic, n care exemplul Ceceniei primeaz. Tutui, n cazul Rusiei, rzboiul din Cecenia este mai degrab un rzboi de eliberare naional i mai puin unul terorist. Totui, cu excepia Balcanilor i al fostei URSS, potenialul de instabilitate n Europa este unul redus. Schimbrile de frontier i apariia sau dispariia unor state sunt puin probabile. Cu o singur excepie: Romnia-Moldova, care mai devreme sau mai trziu se vor reunifica. n afara motivelor mari care ar putea afecta ordinea public n Europa, pot fi enumerate cauze mai mici, dar nu lipsite de importan. Astfel, putem vorbi de:
61
a) grupuri minoritare alienate recrutate de obicei din rndul imigranilor, marginalizai n interiorul rilor UE (fr locuri de munc, locuine, fr acces la educaie, sntate), care pot dezvolta comportamente violente; b) grupuri minoritare care reacionez prin violen fa de ideile politice ale partidelor politice extremiste (de exemplu gruprile neonaziste); c) numr mare de imigrani care sosesc n rile UE ca urmare a deteriorrii brute a situaiei din rile de origine (exemplu invazia albanez a coastelor italiene n anul 1997); d) grupuri etnice care se pot angaja n aciuni violente la iniiativa statului de origine (exemplu minoritatea libian n Frana, minoritatea islamic algerian). n ceea ce privete terorismul internaional (numit i structurat de ctre analitii americani), rile Uniunii Europene sunt, pentru moment, un fel de a doua in, n sensul c prima int rmne, totui, SUA. Discuia despre acest tip de terorism necesit o abordare separat. 6. Utilizarea securitatii societale in definirea agendei de securitate in Europa (Weaver, Buzan, Kelstrup, Lemaitre) Avantajele utilizarii analitice a securitatii societale: 1) Permite aducerea chestiunilor presante ale identitatii, migratiei, terorismului, traficului s.a. pe agenda curenta a securitatii si ofera o explicatie unitara a proceselor disruptive din domeniul integrariii (la nivelul UE) si al desintegrarii (la nivelul fostei Uniuni Sovietice si al fostei Iugoslavii). 2) Identifica una dintre slabiciunile esentiale ale teoriilor integrarii, anume lipsa unui referential pentru chestiunile legate de identitate in noua Europa. Cedarea (sau delegarea) de autoritate a statului national catre institutiile europene nu este singura problema ce trebuie gestionata. Insecuritatea societala este vizibila prin diferenta de perceptie intre publicul national european si elitele europene, intre natiuni si eurobirocrati. Publicul este local si percepe un proces de instrainare in urma integrarii, elita este "europeana" (globala) si nu "vede" procesele care au loc la nivelul comunitatilor locale. Reactia publicului fata de procesul de instrainare se manifesta prin optiunile politice anti-migratie, prin reactia anti-strain in general. Un politician ca Jorg Haider in Austria, un "provincial" in ochii elitei europene, catalogat, ca atare, drept "extremist", este expresia reactiei provinciei fata de efectul nivelator al centrului. ntr-un anume fel, o parte a fenomenelor extremiste sunt generate de reacia provinciei. 3) Securitatea societala ofera o extindere a teoriei privind securitatea. Alaturi de
62
referentul traditional - statul - exista un alt referent pentru securitatea colectiva, societatea. Scoala euopeana de securitate considera ca, pe fondul dezbaterii post-moderne privind statul, care presupune un stat din ce in ce mai slab, societatea poate prelua o parte din atributiile acestuia. In ce mod poate societatea face acest lucru, ramane de stabilit. In principiu, daca intelegem societatea ca forma asociativa cea mai extinsa in cadrul comunitatii omenesti, atunci forme asociative particulare pot reprezenta mesajul societal. Ar fi, in acest caz, vorba de structuri asociative non-statale si non-guvernamentale. Cum anume pot aceste structuri asociative non-statale sa se implice in domeniul securitatii ramane, de asemenea, de stabilit. Precauiile utilizarii conceptului de securitate societala: 1) Societatea este un referent ambiguu pentru securitate. Intrebarea cheie - cine reprezinta societatea? Cine este vocea acesteia? Sociologic, societatea este un proces si nu o unitate de analiza. Notiunea poate fi prea vaga. In mod obisnuit, statul este cel care vorbeste in numele societatii. Daca statul isi diminueaza functiile, oricine altcineva, suficient de bine organizat (grupuri, partide, ONG-uri, conspiratii, etc) poate prelua din functiile statului, inclusiv in domeniul securitatii. 2. Conceptul securitatii societale poate fi preluat pentru legitimarea violentei sociale, in afara institutiilor guvernamentale, ducand, in acest fel, la subminarea ordinii legale in societate. Actori non-statali pot reclama ca vorbesc in numele societatii sau se pot substitui "societatii civile". 3) Exista o certa dificultate in a delimita ce este "social" de ceea ce este "societal". Exemplu, diferenta dintre "securitate sociala" si "securitate societala" prezinta unele dificultati clare. Primul termen se refera la securitatea financiara, locativa, a locului de munca, familiala, etc specifica indivizilor, cel de-al doilea termen se refera la securitatea identitatii, culturii si religiei intelese ca procese intre indivizi si grupuri. 4) Securitatea societala este un concept de "alarma", specific situatiilor de urgenta si se adreseaza evenimentelor si proceselor pe termen lung. Exista riscul unei operationalizari pe termen scurt si includerea unor aspecte, altfel vizibile pe termen mai lung, pe agenda curenta, de zi cu zi, a securitatii. Preferabil este ca securitatea sa fie gestionata in continuare prin intermediul conceptelor clasice si sa nu fie nevoie a se recurge la transferul securitatii in zona "amenintarilor existentiale". Pe fundalul integrarii europene si al diminuarii functiilor statului national, pentru a preveni procesele disruptive la nivelul societatii si a preveni, in acest fel, apelul
63
la securitatea societala, se recomanda intarirea coeziunii sociale, stimularea asociativitatii sociale, multiplicarea structurilor culturale, religioase, intelectuale, profesionale, etc ale societatii civile. Este evident, considera reprezentantii scolii securitatii societale mentionati anterior, ca apelul la minoritati si activismul evident al minoritatilor etnice pe intreg cuprinsul Europei, se datoreaza, printre altele, si procesului integrarii europene, care, prin mecanismele lui, descurajeaza majoritatile sau le "invita" la tacere. In aceasta situatie, majoritatile reactioneza pe linia securitatii societale (este evidenta cresterea participarii religioase in Europa de Est, ca mecanism de intarire a identitatii majoritatilor), in timp ce minoritatile reactioneaza pe o linie (aproape) extremista (este cazul minoritatii basce, corsicane, scotiene, nord-irlandeze in Europa de Vest, maghiare si ruse in Europa Centrala si de Est). Este posibil ca minoritatea maghiara sa utilizeze "momentul" integrarii europene pentru a fora obinerea de drepturi colective (dubl cetenie din partea Ungariei, autonomie n regiunile n care formeaz majoriti - Viovodina, centrul Transilvaniei). Asadar, ca urmare a proceselor de dislocare sociala si nationala reclamate de integrarea europeana, majoritatile adopta o atitudine defensiva, in timp ce minoritatile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste. Traseul extremist este exclusivist si conduce la terorism (Tara Bascilor, Irlanda de Nord), la secesionism si formarea de noi state (Cehoslovacia, Uniunea Sovietica, Iugoslavia).
64
65
5. SOCIETATEA RISCULUI
SECURITATE N CONDIII DE RISC
6. Industrialism, democratie, modernism: riscul istoriei. 7. Productia bunastarii versus productia riscurilor. Sub-politica. 8. Managementul riscului. Potentialul politic al riscului. 9. Potenialul auto-distructiv al societii. Securitate n condiii de risc
Cursul de fata ne previne asupra uneia dintre cele mai recente si, in acelasi timp, provocatoare teorii privind securitatea. Ideea principala are in vedere complicata societate contemporana care, prin gradul foarte ridicat de complexitate a sistemelor de productie si distributie, a modului de locuire, al sistemelor de transport, de comunicatii s.a., devine ea insasi generatoare de riscuri de securitate. Am putea numi acest fenomen sindromul insecuritatii dobandite. Societatea industriala moderna, prin propria sa existenta si functionare, genereaza insecuritate. Aceasta este teza principala a teoriei societatii riscului. Dezbaterea pe aceasta tema a fost deschisa inca din anii '80 de catre sociologul german Ulrich Beck. In anii '90, teoria lui Beck a fost asimilata studiilor de securitate. Modernizarea induce, asadar, insecuritate. Cu cat o societate este mai sofisticata, cu atat (poate deveni) devine mai nesigura. Aceasta teza trebuie, evident, demonstrata si argumentata in cursul nostru. Pana de curand, beneficiile modernizarii nu au fost puse la indoiala. Mai mult, teoriile modernizarii sunt, aproape fara exceptie, construite pe premisa consecintelor pozitive. Progresul este in mod irefutabil bun, pozitiv, dezirabil. De cateva decenii bune, sociologia societatii industriale pune in evidenta uriasul progres tehnologic si industrial obtinut de omenire in ultimii 200 de ani. Chestiunea este ca, in pragul secolului al XXI-lea, prin modernizare, s-a instaurat o stare de artificialitate din care rezulta fragilitatea societatilor superdezvoltate. Starea de precaritate a lumii, instituita prin industrializarea Vestului, se extinde si in celelalte parti ale lumii, prin intermediul procesului de globalizare. O buna parte a literaturii de specialitate, grupata in jurul unui nou curent in stiintele sociale curentul postmodernist -, trateaza dintr-o perspectiva radicala transformarile din ultimii 20-30 de ani. Industrialismul clasic a trecut in faza postindustriala, iar democratia reprezentativa parcurge o faza de erodare, spun teoriile postmoderniste. Pe acest fundal, structurile clasice ale modernitatii -
66
statul, natiunea, familia, profesia, traditia - sunt diluate pana la a fi lipsite de continut. Aceste tendinte si transformari, la nivelul societatii industriale, al reprezentarii politice si al structurilor traditionale ale modernitatii, sunt descrise pe un ton pesimist si deconstructiv de literatura sociologica a "societatii postmoderne". In ciuda acestei dominatii (mai degraba cantitative) a literaturii postmoderne, Ulrich Beck nu considera relevanta paticula "post-" in constructia teoriei sale. Pentru teoria "societatii riscului", viziunea postmodernista nu are o insemnatate speciala. Beck crede ca avem de-a face cu aceeasi modernitate, specifica societatii industriale, dar care capata o noua forma, anume modernitate reflexiva (reflexive modernity). Modernitate, pentru Beck, inseamna industrialism si democratie. Atata timp cat putem vorbi de acestea doua, vorbim, de fapt, de aceeasi modernitate, chiar daca formele, fazele sau stagiile sale difera. Modernitatea reflexiva inseamna modernizare din interior sau, daca ne este permis sa spunem acest lucru, modernizare a modernizarii. Sa urmarim explicatia lui Beck privind modernizarea si sa deducem implicatiile principalei sale teorii - teoria societatii riscului - asupra a ceea ce ne intereseaza, studiile de securitate. 1. Industrialism, democratie, modernism: riscul istoriei. Sociologul german considera ca "similar modului in care modernizarea a dizolvat structura societatii feudale in cursul secolului al XIX-lea si a generat societatea industriala, modernizarea de astazi dizolva societatea industriala pentru ca o noua modernitate sa-si faca aparitia" (op. cit., p. 10). La inceputul secolului al XXI-lea, "in Vestul dezvoltat, modernizarea a consumat si si-a pierdut alternativa si, in prezent, isi submineaza propriile premize ca societate industriala impreuna cu principiile sale functionale" (ibidem). In secolul al XIX-lea, statusul (rangul, bazat pe mostenire si pe prestigiu) si religia (adica ierarhia si credinta) au fost demistificate si inlocuite de un nou tip de ierarhie sociala (bazata pe puterea politica si financiara) si de o noua religie (in fapt o ideologie, legitimata pe cale "stiintifica", in care ideea de progres a devenit dominanta). Religia progresului si institutiile sale de cult (tehnologia si puterea) sunt stalpii societatii moderne. In secolul al XX-lea, obiectele sacre ale industrialismului: stiinta, tehnologia, modul de viata si de munca, natiunea, familia, sexualitatea etc., sunt, la randul lor, supuse procesului de "demistificare". Care sunt consecintele destructurarii modernitatii? La fel de evident, productia de riscuri. Care este natura acestor riscuri? Riscuri politice (razboaie civile, conflicte etnice si religioase), riscuri economice (crize economice, somaj, saracie), riscuri de mediu (accidente industriale, poluare), riscuri societale (agresarea identitatii, siguranta cetatenilor,
67
coruptie, trafic, terorism). Cine, atunci, impinge societatile in criza modernitatii, criza pe care adeptii postmodernismului ne-o descriu atat de pesimist? Din teoria lui Beck deducem ca este vorba despre atingerea limitelor de crestere a societatii moderne, anume avem de-a face cu globalizarea modernitatii. Dupa 1990, intreaga planeta este somata sa raspunda criteriilor modernitatii: egalitate politica, democratie, drepturile omului, stiinta, etc. Insa, impactul global al modernitatii intra in conflict cu limitarile impuse de mitul societatii industriale, asa cum a fost el elaborat in cursul secolului al XIX-lea. Acest mit ne mentine captivi ai ideii ca "societatea industriala dezvoltata, cu modelele sale de munca si viata, cu sectoarele sale de productie, cu gandirea sa in categorii ale cresterii economice, cu propria sa intelegere a stiintei si tehnologiei si a formelor sale de democratie este la modul generic o societate moderna, o culme a modernitatii, despre care cu greu ne putem imagina ca ar putea fi depasita." (op. cit. p. 11) Intrebarea lui Beck este: cum putem schimba acesta stare fara a ne pierde modernitatea? Adica a imbratisa noul fara ca nimic din ce este vechi sa se piarda. Ideea de sfarsit a istoriei i se pare o gluma, pentru ca omenirea nu poate ramane blocata intr-un proiect, oricat de atractiv si confortabil ar fi acesta. Cu alte cuvinte, omenirea este condamnata la istorie. Din aceasta perspectiva, istoria insasi este un risc pe care societatea trebuie sa-l gestioneze. 2. Productia bunastarii versus productia riscurilor. Sub-politica Pe aceasta argumentatie teoretica, prezentata doar succint aici, Ulrich Beck construieste teoria societatii riscului. Argumentul sociologului german este urmatorul: "daca in societatea industriala clasica, 'logica' productiei de bunuri domina 'logica' productiei de riscuri, in societatea riscului relatia se inverseaza" (op. cit. p 12). Fortele productive si-au pierdut "inocenta" de odinioara. Surplusul de putere pe care societatea l-a obtinut prin "progresul" tehno-economic este anulat de productia de riscuri. In perioada de copilarie a industrailismului, riscurile intrau la categoria "efectelor secundare". Diferenta este relativ simpla: in industrialismul timpuriu, efectele secundare aveau un impact local. Pe masura ce industrailismul se globalizeaza, efectele secundare se globalizeaza si ele si se transforma din riscuri locale in riscuri globale. Globalizarea riscurilor implica prezenta subiectului pe agenda dezbaterii publice motiv pentru care capata, in acest fel, importanta sociala si politica. De exemplu, productia de oxizi de carbon, lunga vreme un efect secundar neglijat al tututor industriilor, s-a transformat intr-un risc serios la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea. Managementul emisiilor de oxizi de carbon nu se mai poate face decat pe baza unor decizii politice. In acest fel, consecintele industrialismului patrund pe agenda politica nationala si internationala. Avand in vedere incidenta acestor
68
riscuri, "logica" sociala a productiei si distributiei riscurilor este dezvoltata ca alternativa la "logica" productiei si distributiei bunastarii, logica dominanta inca in gandirea sociala si politica. Statul bunastarii (wellfare state) concept central in stiintele sociale occidentale, a carui functie principala este aceea de productie si distributie a bunastarii, este treptat inlocuit de un stat a carui principala functie este gestionarea productiei si distributiei riscurilor. Statul bunastarii devine, astfel, statul securitatii. Functia sa principala ar fi, in acest caz, gestionarea securitatii societatii. Riscurile si consecintele modernizarii, ale deceniilor de industrializare si generalizare a societatii de masa, sunt acum manifeste sub forma unor amenintari ireversibile si difuze la adresa biosferei si sociosferei. Pe de o parte, activitatea industriala a generat o degradare accentuata a mediului natural. Pe de alta parte, sustinerea sistemelor industriale moderne (productie, locuire, transport, comunicare) genereaza riscuri suplimentare. Nu in cele din urma, societatile in care, de pilda, proiectul modernizarii a esuat (care nu au reusit sa instituie o societate industriala si democratia politica) devin surse de riscuri la nivel global (saracia, bolile, migratia, terorismul, traficul s.a. sunt, majoritatea, asociate cu societatile din afara ariei occidentale). Sistemele industriale slab-structurate nu pot produce decat riscuri. Este adevrat, pe de alt parte, c explicaia subdezvoltrii se afl n modul de structurare a sistemului mondial, lucru demonstrat de ntreaga literatura a subdezvoltrii. Astfel de efecte secundare puteau fi limitate in secolul al XIX-lea la dimensiunea locala, erau izolate. Astazi, aceste efecte se globalizeaza, ca urmare a deplasarii productiei si reproductiei peste granitele locale si, ca urmare, sunt generate evenimente globale neprevazute (global hazards) de natura supra-nationala. Aceste "evenimente sociale neprevazute" si nedorite prezinta un potential disruptiv insemnat. Unul dintre aceste hazards se refera, de exemplu, la somaj. Respectiv, somajul de masa devine transnational, pentru ca productia de bunuri este, la randul ei, transnationala. Productivitatea foarte ridicata a industriilor din aria occidentala produce un somaj acceptabil in tarile occidentale si genereaza somaj de masa in tarile din lumea a treia. Somajul nu mai este un fenomen local si nici macar national. Lipsa locurilor de munca se regionalizeaza. Apar pungi ale somajului de masa, intre mai multe tari, pungi care sunt mediul cel mai propice pentru inflorirea crimei organizate, a traficului, a terorismului s.a. BosniaHerzegovina, Kosovo sunt astazi exemple elocvente pentru fenomenul risc society. Asta inseamna ca, in contextul actual, o societate care nu produce bunastare, foarte probabil va produce riscuri, identificabile sub forma unei violente latente. Deducem de aici ca supradezvoltarea produce indeosebi riscuri la adresa biosferei, in timp ce subdezvoltarea produce riscuri la adresa sociosferei. Relevant pentru domeniul securitatii este si conceptul lui Beck despre sub-
69
politica.
Societatea
industriala
dezvoltat
un
sistem
politic
sub
forma
democratiei reprezentative. Electoratul alege periodic un numar de reprezentanti ai intereselor sale. In afara ciclurilor electorale, electoratul este amorf. In societea postindustriala se constata o activizare a vietii politice intre ciclurile electorale, la nivel sub-politic, pentru ca la nivel politic situatia este "blocata" pana la urmatoarea repriza electorala. Cine are initiativa in zona sub-politica? In primul rand afacerile (business), adic stiinta si tehnologia care sunt imune la procesul democratiei reprezentative. Cu alte cuvinte, sub stratul politic de suprafata, care se dezgheata numai o data la patru ani, au loc o serie de procese sub-politice, care nu se mai supun regulilor stratului de suprafata. Stratul de profunzime si-a creat propriile reguli. Ce inseamna, asadar, sub-politica? In primul rand intarea pe scena a unor actori non-individuali, sub forma afacerilor, stiintei si tehnologiei, care impun reguli noi jocului politic, indeosebi la nivel local. Asta presupune o localizare a politicii (important este in politica procesul local, regional), impreuna cu o globalizare politica la nivel supranational (aparitia germenilor guvernului mondial). Politica la nivel national, ne avertizeaza Beck, pierde initiativa in favoarea dimensiunii locale si a celei globale. Primarul unui mare ora are mai mult putere politic dect un ministru n guvern. Pe masura ce se globalizeaza, politica se regionalizeaza. Avem de-a face, in acest caz, cu supra-politica la nivel global si cu sub-politica la nivel regional. Politica, definit la nivel naional n textele clasice, intr n declin. Rezumand acest sub-capitol, Ulrich Beck argumenteaza ca se produce o "transformare a fundamentelor schimbarii". Anume, "conceptul de societate industriala se bazeaza pe contradictia dintre princiiple universale ale modernitatii - drepturi civile, egalitate, diferentiere functionala, metodele argumentarii si scepticism - si caracterul exclusiv al institutiilor sale, in care aceste principii pot fi implinite numai pe o baza partiala si selectiva. Consecinta este aceea ca societatea industriala se destabilizeaza singura prin insasi natura institutiilor sale". (op. cit. p. 14) Sistemul de coordonate prin care viata si gandirea sunt ancorate in modernitatea industriala, arata Beck, referindu-se la raporturile dintre sexe, familie, ocupatie, credinta in stiinta si progres, incep sa se clatine si, o data cu aceasta, forme noi de oportunitati si riscuri isi fac aparitia, anuntand o noua societate, societatea riscului. 3. Managementul riscului. Potenialul politic al riscului. In gestionarea riscului, Ulrich Beck ne averizeaza, mai intai ca riscul se genereaza numai ca urmare a activitatilor de productie a bunastarii (wealth). Economiile de sub-zistenta nu produc riscuri. Economiile de supra-zistenta produc, inevitabil, riscuri. Ca cat productia bunastarii este mai extensiva, cu atat este mai intensiva productia de riscuri. In primul rand, productia de riscuri apare
70
indeosebi in societatile in care nevoile materiale ale oamenilor sunt asigurate prin dezvoltarea productivitatii pe baza tehnologiei si prin mecanismele statului bunastarii. In al doilea rand, cresterea exponentiala a fortelor tehnologice ale productivitatii (prin care sa se asigure nevoile materiale ale oamenilor), evenimentele neprevazute si amenintarile potentiale sunt direct proportionale cu aceasta crestere. In acesta chestiune, ne previne Beck, important este modul in care riscurile si evenimentele neprevazute (hazards), ca parte a procesului de modernizare, sunt prevenite, minimizate si inlaturate. Managementul riscurilor presupune ca procesul de modernizare nu este afectat si, in acelasi timp, nu se depasesc limitele a ceea ce este definit ca "tolerabil" din punct de vedere ecologic, medical, psihologic si social. Prin urmare, societatea adauga o noua sarcina activitatii umane, alaturi de exploatarea resurselor naturale si eliberarea de constrangerile traditionalismului, anume gestionarea problemelor rezultate din insasi procesul de modernizare. Ulrich Beck crede ca modernizare devine, in acest fel, reflexiva, adica devine propria sa tema. Modernizarea nu mai este un scop in sine; dintr-un mit cu valoare universala, modernizarea devine o povara la care omenirea trebuie sa reflecteze. Definitia riscului la Ulrich Beck este urmatoarea : "Riscul poate fi definit ca o cale sistematica de gestionare a evenimentelor cu pericol potential si a insecuritatii induse si introduse de procesul de modernizare". (op.cit. p. 21) In intelesul acestei lucrari si in lumina a deschiderilor pe care le propune, definitia lui Beck, elaborata in urma cu aproape 20 de ani, are nevoie de actualizare. Riscuri sociale obisnuite in sec. XIX - saracie, sanatate, accidente industriale locale. Riscurile ecologice in secolul al XIX-lea (poluare fizica si chimica, indeosebi) puteau fi izolate si gestionate la nivel local, fara urmari deosebite. In secolul XX, riscurile saraciei si ale sanatatii au fost eliminate prin intermediul statului bunastarii. In schimb, accidentele industriale, in ciuda cresterii masurilor de siguranta in exploatare, si-au marit exponential potentialul distructiv. O uzina atomica, de exemplu, nu prezinta un risc doar la nivel local si pe o perioada limitata de timp. Accidentele atomice nu mai pot intra la categoria accidente. Nu pot fi incheiate asigurari pentru astfel de accidente, iar efectele se prelungesc pe durata generatiilor: afecteaza pe cei in viata si pe cei care urmeaza sa se nasca. Cine poate acorda o asigurare, in sensul industrial clasic al termenului, pentru cineva care urmeaza sa se nasca peste 10 sau 20 de ani? Acest lucru arata ca institutiile si modalitatile de calcul ale riscului, stabilite pana in prezent pe cale stiintifica si legala se prabusesc.
71
Conceptul central in teoria sociala a lui Max Weber - rationalizare - nu mai acopera modernitatea tarzie, crede Ulrich Beck. Multiplicarea optiunilor tehnice (Zweckrationalitat), reduce posibilitatea calcularii consecintelor. Sau, dupa cum ne avertizeaza Beck, "in societatea riscului consecintele necunoscute si neintentionate ajung o forta dominanta in societate si in istorie" (op. cit. p. 22). Cu alte cuvinte, calculatia riscurilor, in vederea managementului lor, este intotdeauna partiala si limitata. 10. Potenialul auto-distructiv al societii:
Pe esafodajul teoretic pus in evidenta mai sus, Ulrich Beck descrie cinci teze ale ale potentialului auto-distructiv generat de societatea riscului: 1. Definirea riscului este importanta. Prin risc trebuie inteles in primul rand riscul radioactivitatii, care nu poate fi perceput pe cale umana, la care se adauga toxinele si poluantii din aer, apa, hrana si intreaga serie de consecinte si efecte pe termen mediu si lung asupra plantelor, animalelor si oamenilor. Aceste riscuri induc efecte sistematice si adesea ireversibile, raman in general putin vizibile, se bazeaza pe o interpretare cauzala (sunt constatate pe cale stiintifica dupa ce siau produs efectele si sunt limitati de posibilitatile de cunoastere). Fiind deschisi definirii si constructiei pe cale sociala, pot fi schimbati, magnificati sau minimizati. Se poate deduce de aici rolul important al media si al profesiilor din stiintele exacte si din domeniul juridic chemate sa defineasca riscurile. Cei ce definesc riscurile capata pozitiile sociale si politice importante in societate. Apare, cu societatea riscului, o noua profesie: managerul de risc. Calificarea sa stiintifica si juridica este printre cele mai inalte. Prin ascendenta managerului de risc, rolul militarului si, in general, importanta sociala a profesiilor chemate sa gestioneze violenta legala in societate, scade. Important nu (mai) este s gestionezi violena, ci s previi violena, prin controlul riscurilor. 2. Distributia sociala a riscului este inegala. Unii oameni sunt expusi mai mult decat altii riscurilor. In principiu, riscurile se distribuie in functie de stratul si pozitia sociala a indivizilor. Evident ca un individ care lucreaza si locuieste intr-o zona urbana intens poluata este expus mai mult; similar, un individ care locuieste in apropierea unei uzine atomice sau a unui mare aeroport, in comparatie cu un individ (familie) care locuieste intr-o zona rezidentiala, in afara marilor aglomerari urbane. In mod obisnuit, epidemiile de gripa, bolile generate de poluare, consumul de droguri, violenta de strada s.a. sunt asociate cu zonele urbane aglomerate. Totusi, ne avertizeaza Beck, exista riscuri la care sunt expusi toti indiviziii, fara deosebire de clasa sau statut social. In cazul riscurilor cu grad ridicat de periculozitate - care sunt riscuri generate de cele mai avansate forme de modernitate - si aici intra riscurile accidentelor nucleare, exista un asa-numit
72
efect de bumerang. Tehnologia nucleara, scapata de sub controlul tehnologic al Vestului, se poate intoarce impotriva acestuia sub forma actelor teroriste sau accidentelor catastrofice. Emisiile nucleare, catastrofele ecologice nu tin cont de frontierele civilizatiei, ale natiunilor sau ale claselor sociale. Pe acest fond, apar concepte noi legate de ecosistem, cum sunt devaluarile si exproprierile ecologice. Zone considerate a fi aflate sub risc ecologic sunt devaluate si expropriate pentru a fi puse sub regim de protectie publica. Aceste masuri intra in contradictie cu interesul economic (care exploateaza o anumita arie) si cu jurisdictia proprietatii (care trebuie anulata). Mergand mai departe, riscurile produc noi inegalitati internationale, indeosebi intre Vest si Lumea a Treia. Protectia ecologica a Vestului presupune diminuarea productiei de riscuri in Lumea a Treia. Este perfect logic ca, din punct de vedere stiintific, protectia unei paduri in Bavaria depinde de reducerea emisiei de poluanti atmosferici in Ucraina. Protocolul de la Kyodo, intrat in vigoare la inceputul anului 2005, are in vedere tocmai astfel de situatii. Initiative internationale de acest fel produc, la randul lor, modificari importante ale legislatiei internationale. Peste un numar de ani ar fi posibil, de dexemplu, interzicerea defrisariii padurii amazoniene (chestiune aflata in prezent in responsabilitatea exclusiva a Braziliei) prin legislatia internationala. Acest lucru inseamna ca societatea riscului este globala. Organisme internationale, ca de exemplu ONU, ar putea prelua aceasta sarcina. O tema ca dezarmarea, atat de importanta in anii '80-'90, ar putea deveni desueta in comparatie cu o tema de peste 10-20 de ani precum refacerea stratului de ozon sau prezervarea suprafetelor forestiere. 3. Difuziunea si comercializarea riscurilor schimba logica capitalista. Prin comercializarea riscului intelegem ca orice produs capitalist comercializat pe piata poarta cu sine un anumit risc: cand cumparam un produs cumparam si riscul asociat. Aceasta inseamna ca exista intotdeauna castigatori si perdanti in definitia riscului. Din punct de vedere al castigatorului (winner), societatea riscului ofera oportunitatea marii afaceri (big business). A produce numai pentru a castiga, pentru a raspunde cererilor pietei, fara a tine seama de riscurile asociate, inseamna a creste potentialul de risc. Daca de pilda s-ar dubla numarul de frigidere in China, astfel incat fiecare familie de chinezi sa detina un frigider, s-a calculat ca gaura din stratul de ozon s-ar dubla. Avem, asadar, pe de o parte, nevoia social definita ca fiecare familie de chinezi sa detina un frigider si, pe de alta parte, precautia legata de cresterea gaurii in stratul de ozon. Incat, dublarea numarului de frigidere pe plan mondial ar insemna, aproape automat, dublarea numarului celor cu afectiuni ale pielei (cancere). In termeni teoretici, lipsa de control a riscurilor in societatea industriala genereaza evenimentele neprevazute (hazards) si creste potentialul politic al societatii riscului. Capitalismul, definit ca sistem economic de satisfacere a nevoilor umane prin intermediul pietei, trebuie amendat in teorie si in practica.
73
4. Cunoasterea riscului schimba modul de existenta. In mod obisnuit, existenta (apartenenta la o clasa sociala, la o civilizatie, cultura, natiune) determina constiinta (sistemul de cunostinte si reprezentari despre viata). In societatea riscului, sistemul de cunostinte determina existenta. Simplu spus, constiinta va determina existenta, pentru ca informatia si cunoasterea (knowledge) tind sa devina mai importante decat apartenenta. In societatea riscului, informatia este suverana. Evident ca societatile care pot obtine si procesa informatia despre riscuri sunt cele mai bine pregatite sa gestioneze aceste riscuri. Aceasta informatie este de natura stiintifica (generata de monitorizarea calitatii mediului, prevederea catastrofelor de tip cutremure, tsunami, inundatii, poluari), de natura economica (tehnologii de risc, economii de risc, piete de risc, monede de risc etc), de natura sociala (saracie, subdezvoltare, mortalitate, boli), de natura politica (gestionarea crizelor interne si internationale, revolutii, lovituri de stat, crize umanitare, atacuri teroriste s.a.). 5. Societatea riscului schimba natura politicii. Riscurile cunoscute si recunoscute social - cum ar fi distrugerea stratului de ozon, defrisarea suprafetelor forestiere, functionarea uzinelor nucleare si chimice, fenomene sociale ca subdezvoltarea, saracia, crizele umanitare, traficul si consumul de droguri, terorismul - devin subiecte politice nationale si internationale. Pana in timpurile recente astfel de subiecte nu erau prezente pe agenda publica, neavand caracter politic (public), apartinand mai degraba sferei private. Cu societatea riscului, sfera privata este restransa. Managementul firmei, viata privata (secretul corespondentei de exemplu), accesul la tehnologie si altele devin subiecte de interes public. Supravegherea persoanelor, ascultarea convorbilor, interceptia corespondentei devin, din exceptii, reguli. Societatea riscului este, in fond si la urma urmei, mobilizarea pentru situatii de urgenta, i.e. o institutionalizare a exceptiei in detrimentul regulei. Pe plan international, suveranitatea nationala - concept central in sistemul de state suverane - isi pierde din insemnatate, datorita necesitatilor de gestionare a riscurilor de catre forurile internationale. Afganistanul este un exemplu de societate generatoare de riscuri, avand in vedere categoriile de risc asociate cu aceasta tara din Asia Centrala: stat esuat, terorism, droguri, trafic, migratie ilegala, boli. Riscurile, intelese ca efecte secundare, ca sub-produse, ca reziduuri industriale, economice, sociale si politice, datorita impactului lor social din ce in ce mai insemnat, capata caracter politic. Consecintele sociale, economice si politice ale efectelor secundare sunt de o magnitudine sporita, pentru ca se refera la fenomene precum agravarea saraciei, prabusirea pietelor, devaluarea capitalurilor, supravegherea deciziilor manageriale de fabrica, deschiderea de noi piete, procedurile legale ce trebuiesc instituite. Ceea ce se naste odata cu societatea riscului este potentialul politic al catastrofelor. Managementul acestor riscuri foarte probabil ca va impune o
74
reorganizare a sistemului de putere si de autoritate pe plan national si international. Societatea riscului, ne previne Ulrich Beck, este o societate catastrofica. Teoria societatii riscului, aplicata la domeniul securitatii, genereaza o certa dezvoltare a conceptului si a practicii securitatii. Desi a fost elaborata in urma cu mai bine de 20 de ani, teoria lui Ulrich Beck se afla abia la inceputuri in ceea ce priveste aplicarea ei. Abordari ulterioare confirma cea mai mare parte a prevederilor acestei teorii. In lucrarea "Military and Society in 21st Century Europe. A Comparative Analysis" (ed. J. Kuhlman si J. Callghan, Centrul Marshall pentru Studii de Securitate Europene, 2000), Martin Shaw prezinta o evaluare la zi a teoriei societatii riscului (vezi bibliografia recomandata). In primul rand, Shaw constata o "sociologizare" a studiilor de securitate, in sensul ca dezbaterea este dominata de abordarile sociologice dupa 1990. In urma acestor dezbateri, conceptul de securitate a suferit transformari insemnate. Ameninrile, n sensul tradiional, s-au diminuat. Securitatea se definete mai mult ca securitate n condiii de risc. Securitatea n secolul XXI este securitatea societii riscului. Practic, evenimentele cu consecine neprevzute sunt cele care determin agenda de securitate a viitorului.
75
76
ANEXA
THE CONCEPT OF SECURITY:

THE PROS AND CONS OF EXPANSION AND CONTRACTION by Bjrn Mller, IPRA Secretary General* Paper for joint sessions of the Peace Theories Commission and the Security and Disarmament Commission at the 18th General Conference of the International Peace Research Association (IPRA) Tampere, Finland, 5-9 August 2000
When I use a word, Humpty Dumpty said in rather a scornful tone, it means just what I choose it to meanneither more nor less. The question is, said Alice, whether you can make words mean so many things. The question is, said Humpty Dumpty, which is to be masterthat's all. (Lewis Carroll: Through the Looking Glass)i I. SECURITY IN THE INTER-DISCIPLINARY BATTLE Until fairly recently, the term security was almost monopolized by the academic discipline of International Relations (IR). IR theorists employed it in a rather narrow sense which happened to correspond to the way politicians tended to use the word, i.e. as almost synonymous with military power. The more military power, or rather the more favourable the military balance, the more security. Surprisingly little was, however, written about security by the IR theoreticians, in the works of whom national interest and/or power were preferred, sometimes as alleged synonyms of security. In his seminal work on Realism, Hans Morgenthau thus hardly bothered to define securityii. Arnold Wolfers was one of the few who ventured a definition of the term: security, in an objective sense, measures the absence of threats to acquired values, in a subjective sense, the absence of fear that such values will be attacked.iii In contrast to IR, peace research in general, and Johan Galtung in particular, have for decades endeavoured to develop meaningful conceptions of peace, security and violence. Both Galtung's term positive peace and the late Kenneth Boulding's stable peace could thus be seen as precursors of the emerging, expanded security conceptiv. For security to be meaningful and durable, it would have to amount to a positive or stable peace structure. This would imply considerably more than negative peace equated with an absence of war, as merely one particular form of direct violence. Genuine peace and security would presuppose an elimination of, or at least a reduction of, structural violence, i.e. the relative deprivation of large parts of the world population.
The author holds an MA in History and a Ph.D. in International Relations, both from the University of Copenhagen. Since 1985, he has been (senior) research fellow, subsequently programme director and board member at the Copenhagen Peace Research Institute (COPRI, formerly Centre for Peace and Conflict Research), where he is also editor of the international research newsletter NOD and Conversion. He has served as Secretary General of the International Peace Research Association (IPRA) since 1998, and as External Lecturer at the Institute of Political Studies, University of Copenhagen since 1992. In addition to being the author of numerous articles and editor of six anthologies, he is the author of three books: Resolving the Security Dilemma in Europe. The German Debate on Non-Offensive Defence (1991); Common Security and Nonoffensive Defense. A Neorealist Perspective (1992); and Dictionary of Alternative Defense (1995).
77
Belatedly, members of the IR community have come to accept the challenge of developing broader conceptions of securityv, with Barry Buzan and his collaborators at the Copenhagen Peace Research Institute, COPRI (but not the present author) belonging to theoretical vanguard by virtue of their analyses of national and societal securityvi. However, while acknowledging the need for shifting the focus from the (now defunct) East-West conflict and military mattersvii, most members of the strategic studies (now often re-labelled security studies) community continue to fight a rearguard battle against what they regard as an inappropriate expansion of the concept of security. Even though a consensus thus seems to be emerging on the need for a certain widening, disagreement persists about where to draw the line. As will be argued in the following (and in line with Humpty Dumpty's linguistic philosophy) there is no correct answer to questions such as this. It is a matter of definitions, which may be more or less useful or relevant, but neither right nor wrong. To expand the notion of security too farsay, to include the absence of all types of problemswould not be practical, since it would merely create the need for an additional term for traditional security, now relegated to being merely one species of the genus security. Not to widen the concept at all might, on the other hand, relegate security studies to a very marginalized position, if (as seems likely) traditional security problems will be perceived as having a sharply diminishing salience. Moreover, constructivists are probably right in rejecting as futile the quest for concepts that are correct in the sense of corresponding to reality, if only because this reality is itself socially constructed, inter alia by means of concepts such as peace and security. What the analyst, who is part of the game himself, can do is to analyze how concepts are used, and how the security discourse is evolving. As argued by Ole Wver and others to thus analyze the entire security discourse as a complex speech act challenges the analyst to explore the securitization of issues, which may have political implications. Among other advantages, this approach induces caution with regard to elevating too many problems to the status of security problems. In the political discourse, to call something a security problem may be (ab)used for a tabooization of issues and marginalization of ideological opponents. To label something as important to national security is often almost tantamount to declaring it off limits, i.e. not a legitimate subject for political or academic debate. Hence, a relevant political goal might be a de-securitization of pertinent issues, which may allow for a more open and fruitful debate.viii II. THE NARROW CONCEPT OF SECURITY AND ITS EXTENSIONS What characterized the traditional IR approach to security, especially during the era of almost unchallenged dominance of Realismix, was the focus on the state as the referent object of security. Even though the preferred term was national security, this was thus a misnomer when applied globally and only appropriate in those exceptional cases where nation and state happened to be (almost) coterminous.x What the Realists were really referring to was the security of the territorial (rather than nation-) state, which was indeed the principal actor in their Westplahlian universe. It was presumed (if only for the sake of the argument) to be both universal and perennial, when in fact it was neither.xi This international system was supposed by anarchic and to consist of sovereign states, each pursuing its national interest, defined in terms of power or, somewhat more modestly, in terms of security in the sense of survival. Furthermore, this universe was characterized by strife, since the aformentioned national interests inevitably collided, hence the pervasiveness of competition, conflict and war.xii Since states were thus inherently insecure, they were well advised to make sure their power would suffice to parry threats from other states to their sovereignty. As far as the system as such was concerned, the best safeguard of peace would presumably be a balance of powerxiii. As such balance is difficult to define and well nigh impossible to achieve or preserve, the system had an inherent propensity of for a competitive arms build-up without any natural saturation pointxiv. To the extent that balance was believed to be unattainable, nuclear deterrence was believed to serve as an equalizer, capable of providing a balance of sorts.xv As became increasingly obvious, this was not merely a very bleak (and probably incorrect) view of the world, but also one that pointed to a strategy that might all too easily become counterproductive. At the end of the day, nobody (except the military-industrial complex) benefitted from the armaments dynamics, but everybody suffered: in their role as tax-payers ordinary people suffered under the burden of military expenditures, and in their role as citizens they had to live under an ever-present (yet non-quantifiable) risk of nuclear holocaust. As a predictable reaction, a partial innovation occurred in the early 1980s, connected with the term Common Security. The term was coined by Egon Bahr, and promulgated in the Palme Commission's 1982 report Common Security. A Blueprint for Survival. Its main message (besides a number of concrete recommendations for arms control measures and the like) was that security under conditions of anarchy and high levels of armaments required mutual restraint and proper appreciation of the realities of the nuclear age, in the absence of which the pursuit of security can cause intensified competition and more tense political relations and, at the end of the day, a reduction in security for all concernedxvi. Furthermore, the securityeven the existenceof the world [was acknowledged as] interdependent, hence the admonition that security can be attained only by common actionxvii. Common Security was thus envisaged as a way of solving (or perhaps better: circumventing or transcending) the well-known security dilemma, about which so much has been written by IR scholars, not least by Realistsxviii. The growing number of references to Common Security (occasionally called security partnership, mutual security, reciprocal security or cooperative security) in political statements as well as in the academic literature was, unfortunately, not matched by any rigorous theoretical analysis of the implications of the conceptxix. Some
78
(including the present author) advocated a rather austere concept of Common Security, tantamount to little more than what might be called a mutual restraint imperative, presupposing neither an abandonment of competition or conflict in favour of cooperation (desirable though this might be), nor any institutionalization or codification. Thus conceived, Common Security would be little more than an special instance of cooperation between adversaries, i.e. a form of regime, entirely compatible with the teachings of both soft Realistm, liberal institutionalism,xx and the so-called English School's notions of international society.xxi Thus conceived, Common Security does not automatically entail any broader notion of security, but may signify little more than the same type of security, only to be achieved by other, less confrontational means. The state remains the referent object of security and the focus remains on threats from other states, including (or perhaps even primarily) military threats, against which military counters continue to be deemed warranted. The associated concept of non-offensive defence (NOD) may thus best be understood as a military strategy intended as a functional substitute for prevailing military strategies, only without their negative repercussions. It is intended as an instrument for states acting within an international system resembling that of the Realists: dominated by territorial states which are presumed to be pursuing their national interests within an anarchic setting and in (at least latent) conflict with each other. By abstaining from offensive capabilities, however, the security dilemma may presumably be evaded and, as a longer-term perspective, transcended. War might thus eventually become inconceivable, thus also rendering NOD obsolete, along with all other military strategies.xxii Other Common Security proponents, howeveramong whom most of the staff of Egon Bahr's peace research institute in Hamburghave sought to subsume a very broad panoply of proposals under Common Security as an umbrella concept encompassing collective security, disarmament, and the like, and being almost tantamount to a virtual denial of international conflict. Such advocacies have typically also emphasized the need for broader concepts of security, which should include e.g. Third World development, ecological security, etc. Laudable though such endeavours may be in principle, only little has been accomplished so far in terms of rigorous theoretical analysisxxiii. Another extention of the traditional concept of security, which has been around for decades, yet seems to be attracting growing attention in the post-Cold War era, is that of Collective Security which is both more and less radical than (some versions of) CS. Less radical in the sense of being conceived of as a counter to the traditional state-versus-state military threats, yet more radical by envisaging a transfer of powers from the state to international authorities, i.e. a partial relinquishment of sovereignty. Whereas collective security was until recently dismissed as irrelevant by most of the IR community (because of its poor achievement in the inter-war years)xxiv, it has been taken increasingly seriously in the post-Cold War eraxxv. Moreover, to the extent that United Nations forces (or those of other international organizations, say the OSCE) are not merely employed for restoring peace between states, but also within states, or for safeguarding human rights there, they might point towards a new international system: a new world order that is no longer based on sovereign states with impermeable borders, but a truly global one in which international politics is superceded by domestic politics of a global scale (Weltinnenpolitik).xxvi However, it remains to be seen whether the isolated instances of humanitarian interventions the world has seen so far are in fact harbingers of such a new order, or merely aberrations from business as usual attributable to the confusion of the present transitional period. In either case, however, the theoretical implications are being analyzed extensively within the IR, peace research and strategic studies communitiesxxvii. To the extent that such interventions can be legitimized as promoting security, it is surely no longer the security of the state, but of some other entity, which leads us directly to the next question: III. WHOSE SECURITY? A central premise for the question whether or not to expand the notion of security is whose security one is talking about, i.e. the referent object of security. Some confusion arises from the fact that security is both a terminus technicus of the academic discipline of IR as well as other academic disciplines, and a word in common usage. Whereas in the latter field it is regarded as natural that people, i.e. individuals, are either secure or insecure, the dominant brand of IR theory, i.e. Realism, has neglected this dimension and treated the state as the only appropriate referent object of security. The State, however, is an entity sui generis, which is often either portrayed as endowed with certain almost metaphysical characteristics or personified, i.e. treated as if it were an individual writ largexxviii. Neither the interests nor the will of the State are thus reducible to those of its citizens, but likewise sui generis. The State's security is, in the final analysis, only definable in terms of sovereignty and territorial integrity.xxix This state-centred approach has been charged with neglecting the people, i.e. individual security, which is basically about well-being and, in the last analysis, survival. Thus conceived individual security may indeed be placed in jeopardy by an unrestrained quest for state security, say if the latter should involve war. Hence, for instance, the unconfortable Red or dead dilemma that haunted NATO (and especially Germany) for decades: should one sacrifice the survival of the population for such intangible values as sovereigty? Furthermore, is it ethically justifiable to kill other individuals for the sake of state interests, as would have been the implication of a breakdown of deterrence? According to a cosmopolitan ethicsxxx, what really matters is the survival and well-being of the individuals, e.g. as the utilitarians formulated it: the greatest happiness principlexxxi. This may of course be compatible with, but only rarely presupposes, a defence of sovereignty. Moreover, for principled proponents of this
79
view, state security can merely be a relevant goal to the extent that the state derives its powers from la volont generale. If and when it ceases to represent the interests of its citizens, say when state security places individual security in jeopardy, the latter takes precedencexxxii. Whereas Realists and neorealists would tend to deny the importance of individual security, some of them would go as far as to acknowledge the relevance of an intermediary level, namely that of collectivities, such as ethnic groups or nations, even when they are not coterminous with the state. Hence the notion of societal security, more on which in due course. Suffice it at this point to mention that it is about identity. Whether to limit security to the state level, or extend the term to the individual and/or societal level is a matter of arbitrary definition. Neither is more correct than the other, even though one definition may be more useful than others. In the following, I shall regard the three levels as equally important, but above all separate in the sense that neither can be reduced to the othersxxxiii.
Referent object The State Collectivities Individuals
Content Sovereignty, power Identity Survival, well-being
IV. DIMENSIONS OF SECURITY In what follows I shall attempt a survey of various dimensions of security in the wider sense, namely political, economic, societal, and environmental or ecological security, whilst bypassing the military dimension dealt with above. As will become apparent, the various threats listed under these heading do not apply (at least not to the same extent) to the three levels. As the concluding section will show, however, all of them are included in the new political discourse on security. A. THE POLITICAL DIMENSION The political dimension of security has several different aspects, some of which concern the relationship between the state and its citizens, while others have to do with the political aspects of international relations. Even though the state was presumably created for the sake of its citizens' security, it can also constitute a threat to their security. In Hitler's Germany or Pol Pot's Kampuchea, the life of man was certainly at least as solitary, poor, nasty, brutish and short as it was in the proverbial state of nature before the erection of any state structuresxxxiv. Too strong and oppressive Leviathans may thus constitute security threats in their own right, as acknowledged by at least some IR writers, even by some of the Realist or neo-realist persuasionxxxv. The main security problem today may, however, not be an excess but a deficit of strength. Most states in the Third World are thus weak states in which there is a dissonance between the loci of authority and power (Mohammed Ayoob), and where society and state boundaries are far from coterminous, inter alia as a reflection of the colonial legacy. Hence the lack of legitimacy of the state and regime and the perpetual struggle for control of the state apparatus and for autonomy or cessationxxxvia struggle which all too often assumes violent forms. The resultant armed conflicts may already be the most prevalent form of war (say, measured in terms of numbers of violent deaths) and will most likely become so in the coming years, where Hobbesian wars (bellum omnium contra omnes) may almost supercede the Clausewitzian wars fought by states against other statesxxxvii. As far as the interstate level is concerned, it has long been claimed by proponents of a traditional approach to security that the security problem is neither about weapons nor about military matters at all. This claim has, more often than not, been used as an attempted rebuttal of the critics of nuclear deterrence. However, even though the claim is of course correct, it does not follow that weapons are of no importance. Be that as it may, according to these traditionalists the real conflict was one of values, i.e. an ideological confrontation between the incompatible value systems of capitalism (equated with democracy) and communism (equated with totalitarianism). It should therefore come as no surprise that the anti-communist, democratic revolutions in Eastern Europe and the Soviet Union (followed by the dissolution of the latter) spurred a renewed interest in the old notion that democracy serves as a powerful inhibition against war. Even though the simplistic thesis that democracies are peaceful does not stand up to closer scrutiny, the qualified formulation that democracies do not wage wars of aggression against other democracies seens well-founded, and is at least consistent with historical factswith the American Civil War standing out as the only major exception from the general rule not accounted forxxxviii. This observation has led what one might call the triumphalists or endists (most prominently Francis Fukuyama) to foretell an end of history as a result of the universalization of the western values of democracy, pluralism and market economyxxxix. Others have been less sanguine and have pointed out the various flaws in democracy as practiced by the triumphant Western states, and have demanded additional democratizationxl. Be that
80
as it may, few would contest the notion that democracy is a powerful antidote to bellicosity, and that a thoroughly democratic Europe (such as the one that we may well be approaching, even though we are not quite there yet) will most likely be peaceful. A fortiori, a democratization of the rest of the world would undoubtedly go a long way towards a more peaceful world. However, a caveat may be needed, lest the triumphalists have their way and attempt to export democracy and accompanying western values to the rest of the world, perhaps only in a well-intended quest for democratization. Logical though it might seem at first glance, to go to war for the sake of imposing democracy would be most unwise, indeed merely a new variety of the well-known phenomenon of the alleged war to end all wars.xli B. THE ECONOMIC DIMENSION Economic securityxlii may mean (at least) two rather different things. Either, it may be understood narrowly as the economic foundations of military power; or, it may be seen as an aspect or dimension of security in its own right. The former interpretation is based on the common sense observation that economic power is eminently fungible in the sense that it may be transformed into almost anything, depending of course on the time perspective and preconditioned on a functioning world market. Money may buy a state weapons from abroad, and it may increase productivity, thus allowing for a transfer of labour from the civilian sphere into that of arms production or armed service. In the final analysis, wealth is thus tantamount to mobilization potential, if not in the short term then at least in the medium to long run. According to this line of reasoning, the economic power of a nation inevitably constitutes a latent threat to its adversariesxliii, hence the advisability of not contributing to the economic development of one's enemies or opponents, if need be even of embargoing trade with them. This was a very widespread view in the USA throughout the Cold War period, including the dtente of the early seventiesxliv. Paradoxically, this view stands in sharp contradition with the liberal view of international trade (Smith, Ricardo, etc.) which presumed trade to have beneficial effects on the war-proneness of the international systemxlv. On the other hand, actual militarization (including the maintenance of standing armed forces, and of a follow-on system of military productionxlvi) inevitably comes at the expence of the civilian economy. Paradoxically, excessive militarization now may thus damage mobilization potential at a later stage, since the latter ultimately reflects the state of the economy as a whole. According to several analysis, the high level of military expenditures in both the former superpowers, albeit most radically in the former Soviet Union, was counterproductive and, in the long run untenable. More generally, this would seem to affect great powers in the phase of decline that is inevitable sooner or later, but which becomes more painful and costly because of overextension, both politically and militarilyxlvii. The latter interpretation, in its turn, comes in at least two different versions. First of all, economic warfare may be a functional substitute for the use of military power, just as military power may serve to cripple an adversary's economy, as in the case of blockades. However, even without the use of military might, starvation is a very powerful means of compellance that might be (indeed has been) used with success to enforce a (bloodless, yet far from painless) surrender. As a reflection thereof, many states have striven for economic self-sufficiency as a means of security: by stockpiling strategic materials as well as ordinary goods they may make themselves less vulnerable to economic warfare, hence more securexlviii. Secondly, economic security may mean invulnerability to economic hazards which need not be created deliberately by an adversarial state, but could well be structural, i.e. caused by the workings of the system, rather than by a specific (in this case malevolent) actor. There are at least three different approaches to enhancing economic security in this sense: autharky (a special species of the genus mercantilism), diversification and interdependence (including integration). Autharky might conceivably enhance economic security, as preached by classical mercantilism. This was e.g. the strategy chosen by the USSR who regarded the world market as unsafe, not merely because it was controlled by hostile capitalist powers, but also because of its capitalist nature. Certain peace researchers (Galtung and others) have also advocated economic self-sufficiency as a (strictly defensive, hence preferable) for of defence, providing for invulnerabilityxlix Diversification, in the sense of a deliberate spreading of a state's dependencies between as many other states, and across as many fields, as possible, has been another traditional means of economic security. States that are dependent on one single (group of) supplier(s) for essential commodities, such as raw materials for its industry, are vulnerable to a cut-off of these supplies. States in the global periphery, which often have only one significant commodity to export, are, for instance, especially vulnerable to fluctuations of world market prices, as well as to political manipulations thereof, to say nothing of boycotts by their main customersl. The furthering of interdependence, even to the point of integration, is the third, and in several senses most modern way of enhancing economic security. This is, e.g., the approach taken by the EU countries ever since the foundation of the European Coal and Steel Communitiesli. The underlying understanding has been that a web of mutual interdependencies would serve as a powerful inhibition against war, in perfect conformity with the aforementioned tenets of classical liberalism, as well as with the writings of Norman Angell, and modern analysts of complex interdependence (Keohane and Nye, among others)lii. One might, indeed, call this the common security approach to economic security, since it is tantamount to a transcendence of the national boundaries with regard to
81
the subject of security: The whole system is to be made more secure, hence also its members, who could not achieve the same level of security through their individual effortsliii. C. THE SOCIETAL DIMENSION Whereas Realists have focused their attention on the level of the state as the only proper referent object of security, Idealists (including a large part of the peace research movement) have maintained that people, i.e. individuals, are what really matters in the final analysis. State security may be worth striving for, but only to the extent that it contributes to the security, i.e. survival and well-being, of people. The state is, at most, a means but never an end in itself. To thus focus on the lowest level, somewhat paradoxically, inevitably also draws attention to the highest level, namely that of Mankind as a whole, i.e. the great community of individuals, irrespective of citizenship. Individual and global security are thus two sides of the same coin, as argued by proponents of human security.liv As mentioned above, some have taken an intermediate position, wishing to deny the field of security studies to the proponents of individual/global security (also because it would tend to blur the contours of security studies as an academic discipline), while agreeing with them that the state level is too narrow. Hence the need for a collective, yet non-state referent object of security, conceived of as collectivities, the security of which is termed societal security. In the seminal, work on the topic societal security is defined as ...the ability of a society to persist in its essential character under changing conditions and possible or actual threats. More specifically, it is about the sustainability, within acceptable conditions for evolution, of traditional patterns of language, culture, association, and religious and national identity and custom.lv Thus defined, it becomes obvious that much of the recent discourse about risks (as opposed to threats is really about societal security. Of course, the various societal developments referred to also impinge on the state level in various ways, yet to make this their admission ticket into the field of security problems often becomes far-fetched. Run-away population growth has been singled out by some authors as perhaps the most serious security problem for the decades aheadlvi, if only because of the Malthusian implications of a growing discrepancy between the available resources for consumption and the much faster growing number of would-be consumers. This might be a security problem in its own right, particularly of course for the losers in the competition for scarce resources, but also with security implications for the winners. It might, for instance, become a societal security problem for the North if resource depletion in the South should leads to a tidal wave of migration to the Northlvii. Whereas it strains the imagination to envision, say, countries such as Denmark being more than marginally affected by this, countries in the borderland between North and South (such as the entire Mediterranean region) might well be more seriously affected. Migration may also flow in the EastWest direction, not so much as a reflection of a population surplus, as because of a deficit of resources, say if the economic transformation embarked upon since 1989 should fail completely. One might, e.g. envisage migration from the former USSR to Poland, and/or from the latter or the Czech republik to Germanylviii. Another societal security problem is represented by the forces of nationalism that were unleashed by the democratic revolutions of 1989 and 1991 in the former East and South-East of Europelix. To the extent that this leads to violent strife between ethnic and/or religious or cultural groups (a phenomenon of which there have already been dozens of examples) it certainly constitutes a serious societal security problem. It also threatens to become a political security problem affecting the already weak states in the countries in question, if and when if nationalism is manifested in a struggle for secession. This is often exacerbated by the so-called matrozka effect, which promises fragmentation down to very small, and often not survivable, political unitslx. Finally, problems such as the above may also have repercussions for the relations between states, i.e. develop into traditional security problems. Communal strife thus has a certain in-built propensity for internationalization, especially in those (numerous) cases where a suppressed, exploited or otherwise disadvantaged ethnic group has a paternal state.lxi Also, nationalism implies the risk that the numerous unresolved territorial disputes may be reinvigorated. Were this to happen, especially during a period of political weakness, old-fashioned war for territorial conquest may, once again, become conceivable. D. THE ENVIRONMENTAL DIMENSION That the environment is degrading was discovered several years ago. However, the awareness of ecological challenges was especially boosted by the publication in 1987 of the report of the Brundtland Commission on Our Common Future, which inspired a flood of books on environmental or ecologic securitylxii. However, to recognize environmental decay as a problem was, of course, one thing, to elevate it to the status of a security problem something else which remains disputed. There are, at least, three different senses in which the environment might become subsumed under an expanded notions of security: First of all, environmental problems could be caused by war, or preparations for war, of such severity as to count among the most serious indirect war effects. A precursor of the current environmental awareness in
82
peace circles was, for instance, the debate in the early 1980s on the nuclear winter hypothesis, according to which even a small-scale nuclear war could have caused a climatic and ecological disaster, the casualties of which would not only be the warring states, but the entire globelxiii. The more recent discoveries are, however, in a sense more profound since they imply environmental catastrophy as a result of business as usual, constituting what will automatically happen unless people stop to think (to quote L.F. Richardson). Secondly, wars might accrue from environmental problems, e.g. in the form of resource wars. An obvious example might be wars over scarce water supplies, say between states sharing the same river, as has been very close to happening in the Middle Eastlxiv. Thirdly, environmental problems might, according to some analysts, constitute a security threat directly, i.e. whether or not weapons and physical force ever enter into the picturelxv. In extreme cases, the physical basis of a state could be placed in jeopardy by nature. For instance, countries such as Bangladesh or the Netherlands would almost disappear in the case of severe global flooding. In most cases, however, the concept of environmental security presupposes taking individuals (or Mankind) or collectivities rather than states as the referent objects of security. In this case it certainly makes sense to acknowledge that the survival and well-being of people is threatened by environmental problems, which may be conceived of as a form of structural violence, resulting e.g. in shorter life expectancies, higher infant mortality rates and a deteriorating general health situation. V. SECURITY IN THE NORTH AND SOUTHlxvi The entire security discourse has, like the IR discipline as a whole, all along been ethnocentric to the extreme.lxvii This is particularly obvious when it comes to the connection between security and development: a topic which has usually been approached from the angle of the North (and especially the West) in the following manner: Either economic and social underdevelopment in the South will breed political instability, hence may cause wars which mat spill over to the Northlxviii. Or they may lead to a militarization implying that countries of the South may come to constitute military threats to the North (vide the debate on ballistic missile and nuclear proliferationlxix). In the present author's assessment, these alleged threats should be taken cum grano salis: ballistic missiles are no more (probably less) threatening than aircraft and only constitute threats when paired with nuclear weapons; the North constitutes a far more serious threat to the South than vice versa; and only few regions in the North are within reach of ballistic missiles (or aircraft for that matter) from the souththe Mediterranean region constituting one such potentially vulnerable spot. More importantly, however, it tends to be forgotten that countries of the South are referent objects of security in their own right, i.e. experience security problems. Just as is the case in the North, some of these are endogenous to each country, whereas others are a function of regional conflicts between southern countries. Occasionally, however, the North is perceived as a threat to the security of the South, e.g. manifested in the threat of intervention as well as the (not yet quite abandoned) practice of gunboat diplomacy and various forms of covert operations. Furthermore, most countries of the South are very vulnerable to economic means of compellance, such as economic sanctions, an economic security problem that has been further aggrevated by the debt crisis.lxx The security problems of the South differ considerably from those of the North in several respects: Intra-state strife tends to loom larger than inter-state threats. Political security is generally low because of weak states: with fragile support in the population, questionable legitimacy, little or no democratic traditions. Such weak states may even collapse completely, i.e. be reduced to virtual or failed states. Regime security is often sought by means of large military expenditures, mostly for internal purposes. The level of militarization tends to place great strains on the civilian sector of the economy, hence to jeopardize development. Economic underdevelopment causes or exacerbates communal conflicts. VI. COMPREHENSIVE SECURITY: SYNERGIES AND VICIOUS CIRCLES The above account of Third World security problems illustrates the way in which the various security problems tend to exacerbate each other, locking the country in question into vicious circlesa phenomenon which it also prevalent in the North, especially in the former East: An emphasis on military security places great strains on the economy, hence tends to undermine economic security. Economic problems tend to cause political instability as well as to contribute to a neglect of urgent environmental protection measures. Political instability tends to spur a search for scape-goats, more often than not in the form of external foes, hence may lead to further militarization.
83
There is therefore a need for a comprehensive concept of security as a guideline in the urgent quest for a multipronged security strategy, lest endeavours along one dimension tend to bloc the quest for security along others. On the other hand, one should also guard against excessive securitization, as this may entail risks: A danger of militarization, as the armed forces tend to assume that security is their business. In times of impending cut-backs in military expenditures, the military tend to be quite eager to embrace expanded notions of security in the hope that this will protect them against further reductions. A danger that a desecuritization of issues may lead to a neglect of them. If security concerns, for instance, are accepted as the primary rationale for development assistance, development aid may decline once it is realized that countries of the South constitute no danger to the North.
The above account of new thinking on security has, hopefully, demonstrated that new ideas do exist. However, the history of mankind shows that it may take years, decades, centuries, or even millennia, for such new ideas to become generally accepted and adopted as guidelines for actionlxxi. In this section, I shall therefore briefly survey the political field in various countries for signs that the above ideas have actually achieved this status, or are approaching it. VII. ENDNOTES
i. In Carroll, Lewis: Alice's Adventures in Wonderland and Through the Looking Glass (Harmondsworth: Penguin Books, 1962), p. 274. ii. The closest he came to a definition was: National security must be defined as integrity of the national territory and its institutions, in Morgenthau, Hans J.: Politics Among Nations. The Struggle for Power and Peace, 3rd edition (New York: Alfred A. Knopf, 1960), p. 562. In another connection, he added culture to the list, emphasizing that the survival of a political unit in its identity (i.e. security) constitutes the irreducible minimum, the necessary element of its interests vis-vis other units. See The Problem of the National Interest (1952), in idem: Politics in the Twentieth Century (Chicago: University of Chicago Press, 1971), pp. 204-237 (quote from p. 219). iii. Wolfers, Arnold: National Security as an Ambiguous Symbol, in idem: Discord and Collaboration. Essays on International Politics (Baltimore: John Hopkins University Press, 1962), pp. 147-165 (quote from p. 150). iv. Galtung, Johan: Violence, Peace, and Peace Research, in idem: Peace: Research, Education, Action. Essays in Peace Research. Volume I (Copenhagen: Christian Ejlers Forlag, 1975), pp. 109-134; idem: Peace Research, ibid., pp. 150-166; idem: What is Meant by Peace and Security? Some Options for the 1990s, in idem: Transarmament and the Cold War. Essays in Peace Research, Volume VI (Copenhagen: Christian Ejlers Forlag, 1988), pp. 61-71; cf. Wiberg, Hkan: Konfliktteori och fredsforskning, (Stockholm 1976: Esselte Studium), pp. 4-8. On stable peace, see Boulding, Kenneth: Stable Peace (Austin: University of Texas Press, 1978); or idem Moving from Unstable to Stable Peace, in Anatoly Gromyko & Martin Hellman (eds.): Breakthrough. Emerging New Thinking (New York: Walker & Co., 1988), pp. 157-167. See also Krell, Gert: The Development of the Concept of Security, in Egbert Jahn & Yoshikazu Sakamoto (eds.): Elements of World Instability: Armaments, Communication, Food, International Division of Labour, Proceedings of the International Peace Research Association Eighth General Conference (Frankfurt: Campus Verlag, 1981), pp. 238-254; Frei, Daniel: Was ist unter Frieden und Sicherheit zu verstehen?, in Wolfgang Heisenberg & Dieter S. Lutz (eds.): Sicherheitspolitik kontrovers. Frieden und Sicherheit. Status quo in Westeuropa und Wandel in Osteuropa (Bonn: Bundeszentrale fr politische Bildung, 1990), vol. 1, pp. 41-49; Stephenson, Carolyn: New Conceptions of Security and Their Implicatons for Means and Methods, in Katharine and Majid Tehranian (eds.): Restructuring for World Peace. On the Threshold of the Twenty-First Century (Creskil, NJ: Hampton Press, 1992), pp. 47-61. v. A precursor of the present debate was Ullman, Richard: Redefining Security, International Security, vol. 8, no. 1 (Summer 1983), pp. 162-177. Good overviews are Nye, Joseph E. & Sean M. Lynn-Jones: International Security Studies: A Report of a Conference on the State of the Field, International Security, vol. 12, no. 4 (Spring 1988), pp. 5-27; LynnJones, Sean: The Future of International Security Studies, in Desmond Ball & David Horner (eds.): Strategic Studies in a Changing World: Global, Regional and Australian Perspectives, Series Canberra Papers on Strategy and Defence, vol. 89, (Canberra: Strategic and Defence Studies Centre, Research School of Pacific Studies, the Australian National University, 1992), pp. 71-107. See also Mangold, Peter: National Security and International Relations (London: Routledge, 1990); Booth, Ken: Security in Anarchy: Utopian Realism in Theory and Practice, International Affairs, vol. 67, no. 3 (1991), pp. 527-545; idem (ed.): New Thinking About Strategy and International Security (London: Harper Collins, 1991); Klare, Michael & Daniel C. Thomas (eds.): World Security. Trends and Challenges at Century's End (New York: St. Martin's Press, 1991); Clarke, Michael (ed.): New Perspectives on Security (London: Brassey's, UK and Centre for Defence Studies, 1993); Rees, G. Wyn (ed.): International Politics in Europe. The New Agenda (London: Routledge, 1993); Fischer, Dietrich: Nonmilitary Aspects of Security. A Systems Approach (Aldershot: Dartmouth and UNIDIR, 1993). vi. Buzan, Barry: People, States and Fear. An Agenda for International Security Studies in the Post-Cold War Era, Second Edition (London: Harvester Wheatsheaf and Boulder: Lynne Rienner, 1991); idem, Morten Kelstrup, Pierre Lemaitre, Ole Wver & al.: The European Security Order Recast. Scenarios for the Post-Cold War Era (London: Pinter, 1990); Wver, Ole, Barry Buzan, Morten Kelstrup and Pierre Lemaitre: Identity, Migration and the New Security Agenda in Europe (London: Pinter, 1993). vii. Good examples of expanded strategic studies are Brown, Neville: The Strategic Revolution. Thoughts for the Twenty-First Century (London: Brassey's Defence Publishers, 1992); Souchon, Lennart: Neue deutsche Sicherheitspolitik (Herford: Mittler Verlag, 1990). viii. Wver, Ole: Securitization and Desecuritization, in Ronnie D. Lipschutz (ed.): On Security (New York: Columbia University Press, 1995), pp. 46-86; Buzan, Barry, Ole Wver & Jaap de Wilde: Security. A New Framework for Analysis (Boulder: Lynne Rienner, 1998). Recent works of a related constructivist or post-structuralist orientation include Campbell, David: Writing Security. United States Foreign Policy and the Politics of Identity. Revised Edition
84
(Manchester: Manchester University Press, 1998); Dalby, Simon: Rethinking Security: Ambiguities in Policy and Theory, International Studies (Burnaby, BC: Dep. of Political Science, Simon Fraser University, 1991); Fierke, K.M.: Changing Games, Changing Strategies. Critical Investigations in Security (Manchester: Manchester University Press, 1998); Huysmans, Jef: Security! What Do You Mean? From Concept to Thick Signifier, European Journal of International Relations, vol. 4, no. 2 (June 1998), pp. 226-255; Hansen, Lene: A Case for Seduction? Evaluating the Poststructuralist Conceptualization of Security, Cooperation and Conflict, vol. 32, no. 4 (December 1997), pp. 369-397. A basic work on social constructivism is Berger, Peter L. & Thomas Luckman (1967): The Social Construction of Reality (London: Allan Lane). For an application of this approach to the security debate, leading to a critique of the Copenhagen School (Buzan, Wver and others) for not being constructivist enough is McSweeney, Bill: Security and Identity: Buzan and the Copenhagen School, Review of International Studies, vol. 22, no. 1 (1996), pp. 81-93; idem: Security, Identity and Interests. A Sociology of International Relations (Cambridge: Cambridge University Press, 1999). On the various postmodern approaches to IR theory see George, Jim: Discourses of Global Politics: A Critical (Re)Introduction to International Relations (Boulder, CO: Lynne Rienner, 1994); Vasquez, John A.: The Post-positivist Debate: Reconstructing Scientific Enquiry and International Relations Theory After Enlightenment's Fall, in Ken Booth & Steve Smith (eds.): International Relations Theory Today (Cambridge: Polity Press, 1995), pp. 217-240. For a critique see sterrud, yvind: Antinomies of Postmodernism in International Studies, Journal of Peace Research, vol. 33, no. 4 (November 1996), pp. 385-390. ix. For a historical account of Realism, see e.g. Smith, Michael Joseph: Realist Thought from Weber to Kissinger, (Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1986). The best example of classical Realism is Morgenthau: op. cit. (note 2). Good examples of neorealism are Waltz, Kenneth N.: Theory of International Politics, (Reading, Mass.: Addison-Wesley, 1979); Gilpin, Robert G.: War and Change in World Politics, (Cambridge: Cambridge University Press, 1981); Keohane, Robert O. (ed.): Neorealism and Its Critics (New York: Columbia University Press, 1986); and Buzan: op. cit. (note 6). See also Frankel, Benjamin (ed.): Roots of Realism (London: Frank Cass, 1996); idem (ed.): Realism: Restatements and Renewal (London: Frank Cass, 1996); Guzzini, Stefano: Realism in International Relations and International Political Economy. The Continuing Story of a Death Foretold (London: Routledge, 1998). For a critique see Vasquez, John: The Power of Power Politics. From Classsical Realism to Neotraditionalism (Cambridge: Cambridge University Press, 1998). x. On the concept of nation see, for instance, two excellent readers: Huthinson, John & Anthony D. Smith (eds.): Ethnicity (Oxford: Oxford University Press, 1996); and idem & idem (eds.): Nationalism (Oxford: Oxford University Press, 1996). See also Gellner, Ernst: Nations and Nationalism (London: Basil Blackwill, 1983); Griffiths, Stephen Iwan: Nationalism and Ethnic Conflict. Threats to European Security (Oxford: Oxford University Press, 1993); Periwal, Sukumar (ed.): Notions of Nationalism (Budapest: Central European University Press, 1995); Anderson, Benedict: Imagined Communities. Reflections on the Origins and Spread of Nationalism (London: Verso, 1991); Brass, Paul: Nations and Nationalism. Theory and Comparison (London: Sage, 1991); Kellas, James G.: The Politics of Nationalism and Ethnicity (Houndsmills: Macmillan, 1991); Kupchan, Charles (ed.): Nationalism and Nationalities in the New Europe. A Council of Foreign Relations Book (Ithaca: Cornell University Press, 1995); Brass, Paul R.: Ethnicity and Nationalism. Theory and Comparison (London: Sage, 1991); Kellas, James G.: The Politics of Nationalism and Ethnicity (Houndsmills, Basingstoke: Macmillan, 1991). xi. Spruyt, Hendrik: The Sovereign State and Its Competitors (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1994). See also Fowler, Michael Ross & Julie Marie Bunck: Law, Power, and the Sovereign State. The Evolution and Application of the Concept of Sovereignty (University Part, PA: Pennsylvania State University Press, 1995); Krasner, Stephen D.: Sovereignty. Organized Hypocrisy (Princeton: Princeton University Press, 1999). xii. For a critique see Wendt, Alexander: Anarchy is What States Make of It: The Social Construction of Power Politics, International Organization, vol. 46, no. 2 (Spring 1992), pp. 391-425. xiii. Sheehan, Michael: The Balance of Power. History and Theory (London: Routledge, 1996). For a crique see Vasquez: op. cit. (note 9). xiv. Neild, Robert: An Essay on Strategy as it Affects the Achievement of Peace in a Nuclear Setting (London: Macmillan, 1990), pp. 106-110; Mller, Bjrn: Non-Offensive Defence, the Armaments Dynamics, Arms Control and Disarmament, in Burkhard Auffermann (ed.): NOD or Disarmament in the Changing Europe?, Research Reports, no. 40 (Tampere: Tampere Peace Research Institute, 1990), pp. 43-102; idem: From Arms to Disarmament Races: Disarmament Dynamics after the Cold War, in Ho-Won Jeong (ed.): The New Agenda for Peace Research (Aldershot: Ashgate, 1999), pp. 83-104. xv. On the pros and cons of nuclear weapons and their proliferation see Sagan, Scott D. & Kenneth N. Waltz: The Spread of Nuclear Weapons. A Debate (New York: W.W. Norton, 1995); Jervis, Robert: The Meaning of the Nuclear Revolution. Statecraft and the Prospects of Armageddon (Ithaca: Cornell University Press, 1989); Glaser, Charles L.: The Flawed Case for Nuclear Disarmament, Survival, vol. 40, no. 1 (Spring 1998), pp. 112-128; Cimbala, Stephen J.: The Past and Future of Nuclear Deterrence (Westport: Praeger Press, 1998); Gray, Colin: The Second Nuclear Age (Boulder: Lynne Rienner Publishers, 1999). On US nuclear policy for the future see Nolan, Janne E.: An Elusive Consensus. Nuclear Weapons and American Security after the Cold War (Washington, D.C.: Brookings Institution Press, 1999). On the assumptions behing NATO's nuclear weapons see Daalder, Ivo H.: The Nature and Practice of Flexible Response. NATO Strategy and Theater Nuclear Forces Since 1967 (New York: Columbia University Press, 1991); Haftendorn, Helga: NATO and the Nuclear Revolution. A Crisis of Credibility, 1966-1967 (Oxford: Clarendon Press, 1996); Heuser, Beatrice: NATO, Britain, France and the FRG. Nuclear Strategies and Forces for Europe, 1949-2000 (London: Macmillan, 1999); Haglund, David G.: Pondering NATO's Nuclear Options: Gambits for a Post-Westphalian World (Kingston: Centre for International Relations, Quens University, 1999). On the nuclear strategies of other nuclear weapons states see Karp, Regina Cowen (ed.): Security With Nuclear Weapons? Different Perspectives on National Security (London: Oxford University Press/SIPRI, 1991); Hopkins, John C. & Weixing Hu (eds.): Strategic Views from the Second Tier. The Nuclear Weapons Policies of France, Britain and China (New Brunswick: Transaction Publishers, 1996); Singh, Jasjit (ed.): Nuclear India (New Delhi: Knowledge World and Institute for Defence Studies and Analyses, 1998). On the rationales for not aquiring nuclear weapons see Karp, Regina Cowen (ed.): Security Without Nuclear Weapons? Different Perspectives on Non-Nuclear Security. (Oxford: Oxford University Press/SIPRI, 1992); Reiss, Mitchell:
85
Bridled Ambitions. Why Countries Constrain Their Nuclear Capabilities (Washington, DC: Woodrow Wilson Center Press, 1995). xvi. Palme Commission (Independent Commission on Disarmament and Security Issues): Common Security. A Blueprint for Survival. With a Prologue by Cyrus Vance (New York: Simon & Schuster, 1982), p. 138. xvii. ibid., pp. 5, 7 and 9. xviii. Herz, John M.: Political Realism and Political Idealism. A Study in Theories and Realities (Chicago: Chicago University Press, 1951), passim; idem: Idealist Internationalism and the Security Dilemma, World Politics, no. 2, 1950, pp. 157-180; Jervis, Robert: Perception and Misperception in International Politics (Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1976), pp. 58-93; cf. idem: Cooperation Under the Security Dilemma, World Politics, vol. 30, no. 2 (1978), pp. 167-214; Buzan: op. cit. 1991 (note 6), pp. 294-327; Glaser, Charles L.: The Security Dilemma Revisited, World Politics, vol. 50, no. 1 (October 1997), pp. 171-201; Schweller, Randall L.: Neorealism's Status-Quo Bias: What Security Dilemma?, in Frankel (ed.): Realism (op. cit., note 9), pp. 90-121. The most elaborate study of the security dilemma is Collins, Alan: The Security Dilemma and the End of the Cold War (Edinburg: Keele University Press and New York: St. Martin's Press, 1997). xix. Among the theoretical analyses, the following deserve mentioning: Vyrynen, Raimo (ed.): Policies for Common Security (London: Taylor & Francis/SIPRI, 1985); Bahr, Egon & Dieter S. Lutz (eds.): Gemeinsame Sicherheit. Idee und Konzept. Bd. 1: Zu den Ausgangsberlegungen, Grundlagen und Strukturmerkmalen Gemeinsamer Sicherheit (Baden-Baden: Nomos Verlag, 1986); Smoke, Richard: A Theory of Mutual Security, in idem & Andrei Kortunov (eds.): Mutual Security. A New Approach to Soviet-American Relations (London: Macmillan, 1991), pp. 59-111; Gottfried, Kurt et al.: Towards a Cooperative Security Regime in Europe (Ithaca: Cornell University Peace Studies Program, 1989); Gottfried, Kurt & Paul Bracken (eds.): Reforging European Security. From Confrontation to Cooperation (Boulder: Westview Press, 1990); Nolan, Janne (ed.): Global Engagement. Cooperation and Security in the 21st Century (Washington, D.C.: The Brookings Institution, 1994). xx. For an overview, see e.g. Milner, Helen: Review Article: International Theories of Cooperation Among Nations: Strengths and Weaknesses, World Politics, vol. 44, no. 3 (April 1992), pp. 466-496. Good examples of this tradition include Jervis, Robert: loc.cit. 1978 (note 18); idem: Security Regimes, International Organization, vol. 36, no. 2 (Spring 1982), pp. 357-378; George, Alexander L., Philip J. Farley & Alexander Dallin (eds.): U.S.Soviet Security Cooperation. Achievements, Failures, Lessons (New York: Oxford University Press, 1988); Axelrod, Robert: The Evolution of Cooperation (New York: Basic Books, 1984); Kanet, Roger E. & Edward A. Kolodziej (eds.): The Cold War as Competition. Superpower Cooperation in Regional Conflict Management (Baltimore: John Hopkins University Press, 1991); Stein, Arthur A.: Why Nations Cooperate. Circumstance and Choice in International Relations (Ithaca: Cornell University Press, 1990); Keohane, Robert O. & Joseph S. Nye: Power and Interdependence. World Politics in Transition (Boston: Little Brown, 1977); Glaser, Charles L.: Realists as Optimists: Cooperation as Self-Help, in Frankel (ed.): Realism (op. cit., note 9), pp. 122-163; Krasner, Stephen D. (ed.): International Regimes (Ithaca: Cornell University Press 1982); Mller, Harald: Die Chance der Kooperation. Regime in den internationalen Beziehungen (Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft, 1993); Hasenclever, Andreas, Peter Mayer & Volker Rittberger: Theories of International Regimes. Cambridge Studies in International Relations, vol. 55 (Cambridge: Cambridge University Press, 1997). xxi. Wight, Martin: Systems of States (Leicester: Leicester University Press, 1977); Bull, Hedley: The Anarchical Society. A Study of Order in World Politics (London: Macmillan, 1977); Watson, Adam: The Evolution of International Society (London: Routledge, 1992). See also Griffiths, Martin: Realism, Idealism and International Politics. A Reinterpretation (London: Routledge, 1992); Dunne, Tim: Inventing International Society: A History of the English School (Houndmills: Macmillans, 1998). xxii. Mller, Bjrn: Common Security and Non-Offensive Defense. A Neorealist Perspective (Boulder: Lynne Rienner and London: UCL Press, 1992). See also idem: Resolving the Security Dilemma in Europe. The German Debate on Non-Offensive Defence (London: Brassey's, 1991); and idem: The Dictionary of Alternative Defence (forthcoming, 1994); or Bahr, Egon & Dieter S. Lutz (eds.): Gemeinsame Sicherheit. Konventionelle Stabilitt. Bd. 3: Zu den militrischen Aspekten Struktureller Nichtangriffsfhigkeit im Rahmen Gemeinsamer Sicherheit (Baden-Baden: Nomos Verlag, 1988). xxiii. Bahr, Egon & Dieter S. Lutz (eds.): Gemeinsame Sicherheit. Dimensionen und Disziplinen. Bd.2: Zu rechtlichen, konomischen, psychologischen und militrischen Aspekten Gemeinsamer Sicherheit (Baden-Baden: Nomos Verlag 1987); Lutz, Dieter S. & Elmar Schmhling (eds.): Gemeinsame Sicherheit. Internationale Diskussion. Bd. 5: Beitrge und Dokumente aus Ost und West (Baden-Baden: Nomos Verlag, 1990). See also the precursor of CS: Kommite fr Grundrechte und Demokratie: Frieden mit anderen Waffen. Fnf Vorschlge zu einer alternativen Sicherheitspolitik (Reinbek: Rowohlt Verlag, 1981) xxiv. Cf. Carr, Edward Hallett: The Twenty Years' Crisis 1919-1939. An Introduction to the Study of International Relations, second edition 1946 (New York: Harper Torchbooks, 1964). For a modern critique, see Joffe, Josef: Collective Security and the Future of Europe: Failed Dreams and Dead Ends, Survival, vol. 34, no. 1 (Spring 1992), pp. 36-50. xxv. Lutz, Dieter S.: Auf dem Weg zu einem System Kollektiver Sicherheit in und fr Europa, in idem (ed.): Kollektive Sicherheit in und fr Europa: Eine Alternative? Beitrge zur Utopie und Umsetzung einer neuen Friedens- und Sicherheitsprogrammatik. Pro und Contra (Baden-Baden: Nomos Verlag, 1985), pp. 22-44; idem: Sicherheit 2000. Gemeinsame Sicherheit im bergang vom Abschreckungsregime zu einem System Kollektiver Sicherheit in und fr Europa (Baden-Baden: Nomos Verlagsgesellschaft, 1991); Senghaas, Dieter: Europa 2000. Ein Friedensplan (Frankfurt a.M.: Suhrkamp Verlag, 1990); Chalmers, Malcolm: Beyond the Alliance System, World Policy Journal, vol. 7, no. 2 (Spring 1990), pp. 215-250; Brauch, Hans Gnter: From Collective Self-Defence to a Collective Security System in Europe, Disarmament, vol. 14, no. 1 (1991), pp. 1-20; Johansen, Robert C.: Lessons for Collective Security, World Policy Journal, vol. 8, no. 3 (Summer 1991), pp. 561-574; Kupchan, Charles A. & Clifford A. Kupchan: Concerts, Collective Security, and the Future of Europe, International Security, vol. 16, no. 1 (Summer 1991), pp. 114-161; idem & idem: The Promise of Collective Security, ibid., vol. 20, no. 1 (Summer 1995), pp. 52-61; Weiss, Thomas G. (ed.): Collective Security in a Changing World (Boulder & London: Lynne Rienner, 1993); Butfoy, Andrew: Themes Within the Collective Security Idea, The Journal of Strategic Studies, vol. 16, no. 4 (December 1993), pp. 490-510; Cusack, Thomas R. & Richard J. Stoll: Collective Security and State Survival in the Interstate System, International Studies Quarterly, vol. 38, no. 1 (March
86
1994), pp. 33-59; Downs, George W. (ed.): Collective Security Beyond the Cold War (Ann Arbor, Michigan: University of Michigan Press, 1994); Mller, Bjrn: Multinationality, Defensivity and Collective Security, in Jrg Callie (ed.): RstungWieviel? Wozu? Wohin?, Loccumer Protokolle, no. 63/93 (Rehburg-Loccum: Evangelische Akademie Loccum, 1994), pp. 251-290; idem: UN Military Demands and Non-Offensive Defence. Collective Security, Humanitarian Intervention and Peace Operations, Peace and Conflict Studies, vol. 3, no. 2 (December 1996), pp. 1-20. For a more sceptical view, see Betts, Richard K.: Systems for Peace or Causes of War? Collective Security, Arms Control, and the New Europe, International Security, vol. 17, no. 1 (Summer 1992), pp. 5-43; Clark, Mark T.: The Trouble with Collective Security, Orbis, vol. 39, no. 2 (Spring 1995), pp. 237-258. Recent works about the possible modification, or even abadonment ofthe Westphalian order of sovereign states include Camilleri, J.A. & Jim Falk: The End of Sovereignty? The Politics of a Shrinking and Fragmenting World (London: Edward Elgar, 1992); Deng, Francis M., Sadikiel Kimaro, Terrence Lyons, Donald Rothchild & I. William Zartman: Sovereignty as Responsibility. Conflict Management in Africa (Washington, D.C.: The Brookings Institution, 1996); Fowler & Bunck: op. cit. (note 11); Lugo, Luis E. (ed.): Sovereignty at the Crossroads. Morality and International Politics in the Post-Cold War Era (Lanham, Maryland: Rowman & Littlefield, 1996); Lyons, Gene M. & Michael Mastanduno (eds.): Beyond Westphalia? National Sovereignty and International Intervention (Baltimore: John Hopkins University Press, 1995); Sellers, Mortimer (ed.): The New World Order. Sovereignty, Human Rights and the Self-Determination of Peoples (Oxford: Berg, 1996). xxvii. The central document is the report of UN Secretary General Boutros Boutros-Ghali (17 June 1992): An Agenda for Peace, e.g. in SIPRI Yearbook 1993. World Armaments and Disarmament (Oxford: Oxford University Press. 1993), pp. 66-80. See also idem: An Agenda for Peace: One Year Later, Orbis, vol. 37, no. 3 (Summer 1993), pp. 323-332. Examples of the academic debate on humanitarian intervention include the following works: Rodley, Nigel (ed.): To Loose the Bands of Wickedness. International Intervention in Defence of Human Rights (London: Brassey's, 1992); Connaughton, Richard: Military Intervention in the 1990s. A New Logic of War (London: Routledge, 1992); Levite, Ariel E., Bruce W. Jentleson & Larry Berman (eds.): Foreign Military Intervention. The Dynamics of Protracted Conflict (New York: Columbia University Press, 1992); Schraeder, Peter J. (ed.): Intervention into the 1990s. U.S. Foreign Policy in the Third World. 2nd Edition (Boulder and London: Lynne Rienner Publ., 1992); Stedman, Stephen John: The New Interventionists, Foreign Affairs, vol. 72, no. 1 (1993), pp. 1-16; Tetzlaff, Rainer: Erste und Dritte Welt - zur Legitimitt Politischer Interventionen, S+F. Vierteljahresschrift fr Sicherheit und Frieden, vol. 10, no. 1 (1992), pp. 21-25; Mazarr, Michael J.: The Military Dilemmas of Humanitarian Intervention, Security Dialogue, vol. 24, no. 2 (June 1993), pp. 151-162; Roberts, Adam: Humanitarian War: Military Intervention and Human Rights, International Affairs, vol. 69, no. 3 (July 1993), pp. 429-450; idem: The United Nations and International Security, Survival, vol. 35, no. 2 (Summer 1993), pp. 3-30; Urquhart, Brian: The UN: From Peace-keeping to a Collective System?, Adelphi Papers, no. 265, Winter 1991/92 (New Dimensions in International Security, Part I), pp. 18-29; Moore, Jonathan (ed.): Hard Choices. Moral Dilemmas in Humanitarian Intervention (Lanham: Rowman & Littlefield, 1998); Williams, John: The Ethical Basis of Humanitarian Intervention, the Security Council and Yugoslavia, International Peacekeeping, vol. 6, no. 2 (Summer 1999), pp. 1-23. xxviii. On the notion of raison d'tat, see e.g. Meinecke, Friedrich: Machiavellism. The Doctrine of Raison d'Etat and Its Place in Modern History (Boulder, Col.: Westview Press, 1984). Besides Machiavelli, other ancestors of modern Realism come close to a personification of the State, e.g. Hobbes, Thomas: Leviathan, Edited With an Introduction By C.B. Macpherson (Harmondsworth: Penguin Books, 1968), who e.g. describes the Common-Wealth (i.e. the Leviathan) as the multitide so united in one person (p. 227). xxix. Walker, R.B.J.: Inside/Outside: International Relations as Political Theory (Cambridge: Cambridge University Press, 1993); Hall, Rodney Bruce: Territorial and National Sovereigns: Sovereign Identity and Consequences for Security Policy, Security Studies, vol. 8, no. 2/3 (Winter 1998/Spring 1999), pp. 145-197. xxx. For an analysis of the communitarian-v-cosmopolitan dichotomy, see Brown, Chris: International Relations Theory. New Normative Approaches (Hemel Hempstead: Harvester Wheatsheaf, 1992). xxxi. Mill, John Stuart: Utilitarianism, in Max Lerner (ed.): Essential Works of John Stuart Mill (New York: Bantam Books, 1963), pp. 189-248. See also Ellis, Anthony: Utilitarianism and International Ethics, in Terry Nardin & David R. Mapel (eds.): Traditions in International Ethics (Series: Cambridge Studies in International Relations) (Cambridge: Cambridge University Press, 1993), pp. 158-179. xxxii. Cf. Rosseau, Jean-Jacques: Du contrat social (Paris: Garnier-Flammarion, 1966). xxxiii. For a critique of reductionism, see e.g. Kenneth Waltz's classic: Man, the State and War. A Theoretical Analysis (New York: Columbia University Press, 1959). xxxiv. Quotation from Hobbes: op. cit. (note 28), p. 186. xxxv. E.g. Buzan: op. cit. 1991 (note 6), pp. 35-56. xxxvi. Ayoob, Mohammed: The Third World Security Predicament. State Making, Regional Conflict, and the International System (Boulder & London: Lynne Rienner Publishers, 1995); idem: The Security Predicament of the Third World State: Reflections on State Making in a Comparative Perspective, in Brian J. Job (ed.): The Insecurity Dilemma. National Security of Third World States (Boulder & London: Lynne Rienner, 1992), pp. 63-80 (quotation from p. 66); Job, Brian L.: The Insecurity Dilemma: National, Regime, and State Securities in the Third World, ibid., pp. 11-35; Weiss, Thomas G. & Maryl A. Kessler (eds.): Third World Security in the Post-Cold War Era. A World Peace Foundation Study (Boulder: Lynne Rienner, 1991); Holsti, Kalevi J.: The State, War, and the State of War (Cambridge: Cambridge University Press, 1996). xxxvii. See e.g. Holsti, Kalevi J.: International Theory and War in the Third World, in Job (ed.): op.cit. (note 36), pp. 37-60; cf. for a historical perspective: idem: Peace and War: Armed Conflicts and International order 1648-1989 (Cambridge: Cambridge University Press, 1991); or Van Creveld, Martin: The Transformation of War (New York: The Free Press, 1991); Snow, Donald M.: UnCivil Wars: International Security and the New Pattern of Internal War (Boulder, CO: Lynne Rienner, 1996); Zartmann, William I. (ed.): Collapsed States. The Disintegration and Restoration of Legitimate Authority (Boulder: Lynne Rienner, 1995); Cilliers, Jakkie & Peggy Mason (eds.): Peace, Profit or Plunder? The Privatisation of Security in War-Torn African Societies (Halfway House: Institute for Security Studies, 1999); Reno,
xxvi.
87
William: Warlord Politics and African States (Boulder: Lynne Rienner, 1998). xxxviii. The classical formulation of the thesis (not referring explicitly to democracies, but to representative government in general) is Kant, Immanuel (1795): Zum ewigen Frieden. Ein philosophischer Entwurf (Stuttgart: Reclam, 1963). A general survey of the idea is provided by Gleditsch, Nils Petter: Democracy and Peace, Journal of Peace Research, vol. 29, no. 4 (November 1992), pp. 369-376. The recent revival of interest in the thesis may be traced back to Doyle, Michael: Kant, Liberal Legacies, and Foreign Affairs, Philosophy and Public Affairs, vol. 12, no. 3-4 (1983), pp. 205-35, 323-353. Recent works include Russett, Bruce: Grasping the Democratic Peace. Principles for a Post-Cold War World (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1993); Elman, Miriam Fendius: Paths to Peace. Is Democracy the Answer? (Cambridge, MA: MIT Press, 1997); MacMillan, John: On Liberal Peace. Democracy, War and the International Order (London: I.B. Tauris, 1998); Brown, Michael E., Sean Lynn-Jones & Steven E. Miller (eds.): Debating the Democratic Peace (Cambridge, MA: The MIT Press, 1996); Gowa, Joanne: Ballots and Bullets. The Elusive Democratic Peace (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1999); Gaubatz, Kurt Taylor: Elections and War. The Electoral Incentive in the Democratic Politics of War and Peace (Stanford: Stanford University Press, 1999); Ray, James Lee: Democracy and International Conflict. An Evaluation of the Democratic Peace Proposition (Columbia: University of South Carolina Press, 1995); Weart, Spencer R.: Never at War: Why Democracies Will Not Fight One Other (New Haven: Yale University Press, 1998). xxxix. Fukyama, Francis: The End of History and the Last Man (New York: The Free Press, 1992); idem: Democratization and International Security, Adelphi Papers, no. 266, Winter 1991/92 (New Dimensions in International Security. Part II), pp. 14-24. xl. See e.g. Bchler, Gnther: Gewaltverzicht durch Demokratisierung. Dimensionen der Demokratisierung der friedens- und sicherheitspolitischen Diskussion, in Wolfgang R. Vogt (ed.): Mut zum Frieden. ber die Mglichkeiten einer Friedensentwicklung fr das Jahr 2000 (Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft, 1990), pp. 176-187; Johansen, Robert C.: Real Security is Democratic Security, Alternatives, vol. 16, no. 2 (Spring 1991), pp. 209-242; Rourke, John T., Richard P. Hiskes & Cyrus Ernesto Zirakzadeh: Direct Democracy and International Politics. Deciding International Issues Through Referendums (Boulder: Lynne Rienner, 1992). xli. On the promotion of democracy and human rights see Peceny, Mark: Democracy at the Point of Bayonets (University Park: Pennsylvania State University Press, 1999). xlii. Bienen, Henry (ed.): Power, Economics, and Security. The United States and Japan in Focus (Boulder: Westview, 1992); cf. Buzan: op.cit. 1991 (note 6), pp. 230-269. xliii. See e.g. Knorr, Klaus: The Determinants of Military Power, in Bienen (ed.): op.cit. (note 42), pp. 69-133; which is an update on idem: The War Potential of Nations (Princeton: Princeton University Press, 1956). xliv. Becker, Abraham S.: U.S.-Soviet Trade and East-West Trade Policy, in Arnold L. Horelick (ed.): U.S.-Soviet Relations. The Next Phase (Ithaca: Cornell University Press, 1986), pp. 175-197; Stent, Angela: Economic Containment, in Terry L. Deibel & John Lewis Gaddis (eds.): Containing the Soviet Union. A Critique of US Policy (London: PergamonBrassey's, 1987), pp. 59-77. On the debate on most-favoured-nation status for the USSR in return for good behaviour in the realm of arms control, see e.g. Garthoff, Raymond: Detente and Confrontation. American-Soviet Relations From Nixon to Reagan (Washington, D.C.: Brookings Institution, 1985), pp. 87-93. xlv. See e.g. Goodwin, Crauford D.: National Security in Classical Political Economy, in idem (ed.): Economics and National Security. A History of Their Interaction. Annual Supplement to Volume 23, History of Political Economy (Durham: Duke University Press, 1991), pp. 23-35. xlvi. On the follow-on system, see Kaldor, Mary: The Baroque Arsenal (New York: Hill and Wang, 1981). xlvii. See e.g. Cohen, Richard & Peter A. Wilson: Superpowers in Economic Decline. U.S. Strategy for the Transcentury Era (New York: Crane Russak, 1990); cf. Deger, Saadet & Somnath Sen: Military Expenditure. The Political Economy or International Security (Oxford: Oxford University Press/SIPRI: Strategic Issue Papers, 1990); Mintz, Alex (ed.): The Political Economy of Military Spending in the United States (London: Routledge, 1992); Vyrynen, Raimo: Military Industrialization and Economic Development. Theory and Historical Case Studies (Aldershot: Dartmouth and UNIDIR, 1992). The only IP theorerician who has dealt at length with this matter is Gilpin, Robert G.: War and Change in World Politics (Cambridge: Cambridge University Press, 1981); idem: The Economic Dimension of International Security, in Bienen (ed.): op. cit. (note 42), pp. 51-68. His hypotheses received historical support from Paul Kennedy's monumental The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Change and Conflict from 1500 to 2000 (London: Unwin Hymann, 1988). xlviii. On the effectiveness of economic blockade, see e.g. Hufbauer, Gary Clyde, Jeffrey J. Schott & Kimberly Ann Elliott: Economic Sanctions Reconsidered. History and Current Policy, 2nd edition (Washington, D.C.: Institute for International Economics, 1990). For an analysis of Sweden's quest for this form of economic security, see Agrell, Wilhelm: Sveriges civila skerhet (Stockholm: Liber Frlag, 1984). For a similar analysis of Switzerland, see e.g. Fischer, Dietrich: Invulnerability Without Threat: The Swiss Concept of General Defense, Journal of Peace Research, vol. 19, no. 3, 1982, pp. 205-225. xlix. Galtung, Johan: There Are Alternatives. Four Roads to Peace and Security (Nottingham: Spokesman, 1984), p. 13; Fischer, Dietrich: Preventing War in the Nuclear Age (Totowa, N.J.: Rowman & Allanheld, 1984), pp. 142-153; idem, Wilhelm Nolte & Jan berg: Frieden gewinnen. Mit autonomen Initiativen den Teufelskreis durchbrechen (Freiburg: Dreisam Verlag, 1987), pp. 195-199; berg, Jan: Myter om vor sikkerhed. En kritik af dansk forsvarspolitik i et udviklingsperspektiv (Copenhagen: Mellemfolkeligt Samvirke, 1980); idem: At udvikle sikkerhed og sikre udvikling (Copenhagen: Vindrose, 1983), pp. 131-142. l. Emmanuel, Arghiri: L'change Inegal (Paris: Maspero, 1969); Frank, Andre Gunter: Capitalism and Underdevelopment in Latin America (New York: Monthly Review Press, 1969); Galtung, Johan: A Structural Theory of Imperialism, Journal of Peace Research, vol. 8, no. 2 (1971), pp. 81-118; Amin, Samir: Le developpement ingal (Paris: Editions du Minuit, 1973); idem: L'accumulation a l'chelle mondiale, vols. 1-2 (Paris: Editions Anthropos, 1976). li. Haas, Ernst: International Political Communities, (New York: Anchor Books, 1966), pp. 93-110; cf. idem: The Study of Regional Integration: Reflections on the Joy and Anguish of Pretheorizing (1970), in Richard A. Falk & Saul Mendlowitz (eds.): Regional Politics and World Order (San Francisco: Freeman, 1973), pp. 103-130; Hansen, Roger:
88
Regional Integration: Reflections on a Decade of Theoretical Efforts, in Michael Hodges (ed.): European Integration, (Harmondsworth: Penguin Books, 1972), pp. 184-199. See also the prize-winning essay by Tranholm-Mikkelsen, Jeppe: Neo-functionalism: Obstinate or Obsolete? A Reappraisal in the Light of the New Dynamism of the EC, Millennium: Journal of International Studies, vol. 20, no. 1, 1991, pp. 1-22. lii. On complex interdependence, see Keohane & Nye: op.cit. (note 20); cf. for a historical survey: Wilde, Jaap de: Saved From Oblivion: Interdependence Theory in the First Half of the 20th Century. A Study on the Causality Between War and Complex Interdependence (Aldershot: Dartmouth, 1991); Tromp, Hylke: Interdependence and Security: the Dilemma of the Peace Research Agenda, Bulletin of Peace Proposals, vol. 19, no. 2 (1988), pp. 151-158; Haas, Ernst B.: War, Interdependence and Functionalism, in Raimo Vyrynen (ed.): The Quest for Peace. Transcending Collective Violence and War Among Societies, Cultures and States (London: Sage, 1987), pp. 108-127. liii. Bolz, Klaus: Gemeinsame Sicherheit und Ost-West Wirtschaftsbeziehungen, in Bahr & Lutz (eds.): op. cit. 1987 (note 23), pp. 129-142; Wilke, Peter: konomische Aspekte Gemeinsamer Sicherheit. Anmerkungen zum Stand der Debatte, ibid., pp. 151-168. liv. A proponents of this view is Booth, Ken (1991): Security and Emancipation, Review of International Studies, vol. 17, no. 4 (1991), pp. 313-327; idem: Human Wrongs and International Relations, International Affairs, vol. 71, no. 1 (January 1995), pp. 103-126. See also Suhrke, Astri: Human Security and the Interests of States, Security Dialogue, vol. 30, no. 3 (September 1999), pp. 265-276; Zacarias, Agostinho: Security and the State in Southern Africa (London: I.B. Tauris, 1999). For a related view see Falk, Richard: Predatory Globalization. A Critique (Oxford: Polity Press, 1999). lv. Wver, Ole: Societal Security: the Concept, in idem et al.: op. cit. (note 6), pp. 17-40 (quote from p. 23). See also Buzan, Barry: Societal Security, State Security and Internationalization, ibid., pp. 41-58. lvi. E.g. Lellouche, Pierre: Le nouveau monde. De l'ordre de Yalta au dsordre des nations (Paris: Grasset, 1992), pp. 257-305. lvii. See e.g. Weiner, Myron: Security, Stability and International Migration, International Security, vol. 17, no. 3 (Winter 1992/93), pp. 91-126. lviii. Heisler, Martin O. & Zig Layton-Henry: Migration and the Links Between Social and Societal Security, in Wver et al.: op. cit. (note 6), pp. 148-166. lix. See e.g. Snyder, Jack: Averting Anarchy in the New Europe, International Security, vol. 14, no. 4 (Spring 1990), pp. 5-41; Griffiths, Stephen Iwan: Nationalism and Ethnic Conflict. Threats to European Security (SIPRI Research Report No. 5) (Oxford: Oxford University Press, 1993). lx. The image refers to the famous Russian wooden dolls: When you open the biggest one, a smaller appears, inside which is an even smaller, etc. On secession see Mortimer: op. cit. (note 26); Cassese, Antonio: Self-Determination of Peoples. A Legal Reappraisal (Cambridge: Cambridge University Press, 1995); Freeman, Michael: The Right to SelfDetermination in International Politics: Six Theories in Search of a Policy, Review of International Studies, vol. 25, no. 3 (1999), pp. 355-370; Meadwell, Hudson: Secession, States and International Society, ibid., pp. 371-387. On Russia see Baev, Pavel: Russia's Stance against Secessions: From Chechnya to Kosovo, International Peacekeeping, vol. 6, no. 3 (Autumn 1999), pp. 73-94. lxi. Midlarsky, Manus I. (ed.): The Internationalization of Communal Strife (London: Routledge, 1992); and Muni, S.D. (ed.): Pangs of Proximity. India and Sri Lanka's Ethnic Crisis (New Delhi and London: Sage, and Oslo: PRIO, 1993); Brown, Michael E. (ed.): The International Dimensions of Internal Conflict (Cambridge, MA: MIT Press, 1996); Lake, David A. & Donald Rothchild (eds.): The International Spread of Ethnic Conflict. Fear, Diffusion and Escalation (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1998). lxii. Brundtland Commission (World Commission on Environment and Development): Our Common Future (Oxford: Oxford University Press, 1987); Brundtland, Gro Harlem: The Environment, Security and Development, SIPRI Yearbook 1993, pp. 15-26; Moss, Richard H.: Resource Scarcity and Environmental Security, ibid., pp. 27-36. See also Prins, Gwyn: Politics and the Environment, International Affairs, vol. 66, no. 4 (1990), pp. 711-730; Renner, Michael G.: National Security: The Economic and Environmental Dimensions, Worldwatch Paper, no. 89 (Washington D.C.: Worldwatch Institute, 1989); Thomas, Caroline: The Environment in International Relations (London: Royal Institute of International Affairs, 1992), pp. 115-151 et passim; Weizscker, Ernst U. von: Erdpolitik. kologische Realpolitik an der Schwelle zum Jahrhundert der Umwelt, third, updated edition (Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft, 1992); Boulding, Elise: States, Boundaries and Environmental Security, in Dennis J.D. Sandole & Hugo van der Merwe (eds.): Conflict Resolution Theory and Practice. Integration and Application (Manchester: Manchester University Press, 1993), pp. 194-208; Dalby, Simon: Security, Modernity, Ecology: The Dilemmas of Post-Cold War Security Discourse, Alternatives, vol. 17, no. 1 (Winter 1992), pp. 95-134; Suliman, Mohamed (ed.): Ecology, Politics and Violent Conflict (London: Zed Books, 1998). See also the discussion on environmental security in Elise Boulding (ed.): New Agendas for Peace Research. Conflict and Security Reexamined (Boulder: Lynne Rienner, 1992): Brock, Lothar: Security Through Defending the Environment: An Illusion?, pp. 79-102; Mische, Patricia: Security Through Defending the Environment: Citizens Say Yes!, pp. 103-120; and Oswald, Ursula: Ecodevelopment: What Security for the Third World, pp. 121-126. A good overview os Grger, Nina: Review Essay: Environmental Security, Journal of Peace Research, vol. 33, no. 1 (February 1996), pp. 109-116. lxiii. See e.g. Sagan, Carl: Nuclear War and Climatic Catastrophe (Foreign Affairs, Winter 1983-84), in William P. Bundy (ed.): The Nuclear Controversy. A Foreign Affairs Reader (New York: New American Library, 1985), pp. 117-152; Ehrlich, Paul, Carl Sagan, Donald Kennedy & Walter Orr Roberts: The Cold and the Dark. The World After Nuclear War (London: Sidgwick & Jackson, 1984); Gleditsch, Nils Petter: Armed Conflict and the Environment: A Critique of the Literature, Journal of Peace Research, vol. 35, no. 3 (May 1998), pp. 381-400. lxiv. Gleick, Peter H.: Water and Conflict: Fresh Water Resources and International Security, International Security, vol. 18, no. 1 (Summer 1993), pp. 79-112; Lowi, Miriam R.: Bridging the Divide: Transboundary Resource Disputes and the Case of Westbank Water, ibid., pp. 113-138; Beschomer, Natasha: Water and Instability in the Middle East, Adelphi Papers, no. 273 (London: IISS, 1992); Morris, Mary E.: Water Scarcity and Security Concerns in the Middle East, The Emirates Occasional Papers, no. 14 (1998); Homer-Dixon, Thomas F.: Environment, Scarcity, and Violence
89
(Princeton, NJ: Princeton University Press, 1999); Hauge, Wenche & Tanja Ellingsen: Beyond Environmental Scarcity: Causal Pathways to Conflict, Journal of Peace Research, vol. 35, no. 3 (May 1998), pp. 299-317; Elhance, Arun P.: Hydropolitics in the 3rd World. Conflict and Cooperation in International River Basins (Washington, D.C.: United States Institute of Peace Press, 1999). lxv. See e.g. the discussion in Ball, Desmond & David Horner (eds.): Strategic Studies in a Changing World: Global, Regional and Australian Perspectives, Series Canberra Papers on Strategy and Defence, vol. 89 (Canberra: Strategic and Defence Studies Centre, Research School of Pacific Studies, the Australian National University, 1992), especially Sean Lynn-Jones: loc.cit. (note 5) who argues for a broader, yet still national security-oriented, agenda with a focus on military matters; and Gwyn Prins: A New Focus for Security Studies (pp. 178-222) who is in favour of a complete shift of focus to the environment. An even more extreme, eco-centric, view is that of Eckersley, Robyn: Environmentalism and Political Theory (London: UCL Press, 1992). lxvi. Ball, Nichole: Security and Economy in the Third World (London: Adamantine Press, 1988); Brandt Commission: North-South: A Programme for Survival. Report of the Independent Commission on International Development Issues (Cambridge, MA: MIT Press, 1980); Brandt, Willy: Der organisierte Wahnsinn. Wettrsten und Welthunger (Kln: Kiepenheuer & Witsch, 1985); Job (ed.): op. cit. (note 36); Weiss, Thomas G. & Maryl A. Kessler (eds.): Third World Security in the Post-Cold War Era. A World Peace Foundation Study (Boulder & London: Lynne Rienner, 1991). lxvii. Neuman, Stephanie (ed.): International Relations Theory and the Third World (New York: St. Martin's Press, 1998). lxviii. See e.g. Nincic, Miroslav: How War Might Spread to Europe (London: SIPRI/Taylor & Francis, 1985). lxix. Bailey, Kathleen: Doomsday Weapons in the Hands of Many (Urbana, Illinois: University of Illinois Press, 1992). On ballistic missile proliferation, see e.g. Carus, W. Seth: Ballistic Missiles in the Third World. Threat and Response, The Washington Papers, no. 146 (New York: Praeger & The Center for Strategic and International Studies, 1990); Karp, Aaron: Ballistic Missile Proliferation in the Third World, in SIPRI Yearbook 1989. World Armaments and Disarmament (Oxford: Oxford University Press/SIPRI, 1989), pp. 287-318; idem: Controlling Ballistic Missile Proliferation, Survival, vol. 33, no. 6 (1991), pp. 517-530; Nolan, Janne E.: Trappings of Power. Ballistic Missiles in the Third World, (Washington, D.C.: Brookings, 1991); Fetter, Steve: Ballistic Missiles and Weapons of Mass Destruction: What is the Threat? What Should be Done?, International Security, vol. 16, no. 1 (Summer 1991), pp. 5-42; Navias, Martin: Going Ballistic. The Build-up of Missiles in the Middle East (London: Brassey's, UK, 1993); Neuneck, Gtz & Otfried Ischebeck (eds.): Missile Proliferation, Missile Defence, and Arms Control (Baden-Baden: Nomos Verlag, 1992). On nuclear proliferation, see e.g. Spector, Leonard S.: Nuclear Proliferation Today (New York: Vintage Books, 1984); Meyer, Stephen M.: The Dynamics of Nuclear Proliferation (Chicago: The University of Chicago Press, 1984); Fischer, David: Stopping the Spread of Nuclear Weapons. The Past and the Prospects (London: Routledge, 1992); Barnaby, Frank: How Nuclear Weapons Spread. Nuclear-Weapon Proliferation in the 1990s (London: Routledge, 1993). On chemical weapons and missiles, see Findlay, Trevor (ed.): Chemical Weapons and Missile Proliferation (Boulder, CO: Lynne Rienner, 1991). On the proliferation problems stemming from the dissolution of the USSR, see Zagorski, Alexander: Post-Soviet Nuclear Proliferation Risks, Security Dialogue, vol. 23, no. 3 (September 1992), pp. 27-39.
lxx. lxxi. On this phenomenon, examplified by the idea of peace, see Rapoport, Anatol: Peace. An Idea Whose Time Has Come (Ann Arbor: University of Michigan Press, 1992).
90

Teoria Si Practica Securitatii

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Teoria Si Practica Securitatii

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Universitatea din Bucureti

Facultatea de Sociologie i Asisten Social

Master Studii de Securitate

TEORIA I PRACTICA SECURITII

Confereniar Universitar Dr. IONEL NICU SAVA

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

Se adauga bibliografia recomandata de prof. invitat pt. domeniile specificate de acesta.

TEORIA I PRACTICA SECURITII

INTRODUCERE IN TEMATICA CURSULUI

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

militar geografic uman (moral).

Morgenthau: politica internationala, ca orice politica, este o lupta pentru

TEORIA I PRACTICA SECURITII

putere, este o constanta a sistemului international;

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

1. SECURITATEA CA PUTERE DILEMA DE SECURITATE

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

echilibrul ofensiva-defensiva diferentierea ofensiva-defensiva

TEORIA I PRACTICA SECURITII

Politici militare care nu conduc la spirala inarmarii:

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

Dilema prizonierului aplicat la studiile de securitate.

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

Subcapitol redactat cu sprijinul d-nei Olga Popistasu

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

3. SECURITATEA NAIONAL VULNERABILITI, RISCURI, AMENINRI

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

TEORIA I PRACTICA SECURITII

4. SECURITATEA SOCIETAL. NOUA AGEND DE SECURITATE N EUROPA