Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Strainul - Albert Camus

Strainul - Albert Camus

Ratings: (0)|Views: 253|Likes:
Published by Nobilisu
Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor paralel și tangențial cu formarea unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice (Mitul lui Sisif – 1942 și Omul revoltat - 1951), deși toată viața a negat această contribuție.
Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar și solidar în umanitate sau – cum nota biograful său, Roger Grenier – "soarele și umbra unui suflet mediteranean".
Volumele sale de povestiri Reversul și Fața, Exilul și împărăția conțin în formă artistică episoade ale copilăriei algeriene și chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor.
Moartea fericită este varianta inițială a romanului Străinul (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: Ciuma (1946) și Căderea (1956), care propuneau două atitudini existențiale numite explicit și în eseuri: constatarea absurdului existenței, care dizolvă voința, și lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieții.
Piesele de teatru Caligula (1938), Neînțelegerea (1944), Starea de asediu (1948) și Cei drepți (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele și eseurile sale.
Spre exemplu, cea de-a doua piesă prezintă o situație de un tragic absurd: o hangiță și mama sa ucid într-o seară un client necunoscut, descoperind că acesta le era frate, respectiv fiu, iar de această "neînțelegere" ia notă străinul – Meursault – în închisoare, citind un articol de ziar, lipit de peretele celulei sale.
„Ciclul absurdului” este termenul folosit de Albert Camus pentru a face referire la o parte din opera sa: Străinul (roman), Caligula (piesă de teatru), Mitul lui Sisif (eseu), Neînțelegerea (piesă de teatru).
Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor paralel și tangențial cu formarea unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice (Mitul lui Sisif – 1942 și Omul revoltat - 1951), deși toată viața a negat această contribuție.
Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar și solidar în umanitate sau – cum nota biograful său, Roger Grenier – "soarele și umbra unui suflet mediteranean".
Volumele sale de povestiri Reversul și Fața, Exilul și împărăția conțin în formă artistică episoade ale copilăriei algeriene și chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor.
Moartea fericită este varianta inițială a romanului Străinul (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: Ciuma (1946) și Căderea (1956), care propuneau două atitudini existențiale numite explicit și în eseuri: constatarea absurdului existenței, care dizolvă voința, și lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieții.
Piesele de teatru Caligula (1938), Neînțelegerea (1944), Starea de asediu (1948) și Cei drepți (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele și eseurile sale.
Spre exemplu, cea de-a doua piesă prezintă o situație de un tragic absurd: o hangiță și mama sa ucid într-o seară un client necunoscut, descoperind că acesta le era frate, respectiv fiu, iar de această "neînțelegere" ia notă străinul – Meursault – în închisoare, citind un articol de ziar, lipit de peretele celulei sale.
„Ciclul absurdului” este termenul folosit de Albert Camus pentru a face referire la o parte din opera sa: Străinul (roman), Caligula (piesă de teatru), Mitul lui Sisif (eseu), Neînțelegerea (piesă de teatru).

More info:

Published by: Nobilisu on Feb 04, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/04/2013

pdf

text

original

 
Strinul
ă
Albert Camus(roman)Partea întîiIAstzi a murit mama. Sau poate ieri, nu ştiu. Am primit o telegram
ă ă
 de la azil: "Mama decedat. Înmormîntarea mîine. Sincere
ă
 condoleane." Asta nu înseamn nimic. Poate c a fost ieri.
ţ ă ă
Azilul de btrîni e la Marengo, la optzeci de kilometri de Alger. Voi
ă
 lua autobuzul la ora dou şi voi sosi în cursul dup-amiezii. Astfel, voi
ă ă
 putea sta de priveghi şi m voi întoarce mîine sear. I-am cerut
ă ă
 patronului meu dou zile de concediu şi nu putea s m refuze avînd o
ă ă ă
 asemenea scuz. Dar nu prea înntat. I-am spus: "N-am nici o vin".
ă ă ă
 Nu mi-a rspuns. Atunci m-am gîndit c n-ar fi trebuit s-i spun asta. În
ă ă ă
 fond, n-aveam de ce s m scuz. Mai degrab el ar fi trebuit s-mi
ă ă ă ă
 prezinte condoleane. Dar mi le va prezenta, fr îndoial, poiine,
ţ ă ă ă
 cînd m va vedea în doliu. Deocamdat e ca si cum mama n-ar fi
ă ă
 murit. Dup înmormîntare, dimpotriv
ă ă
, va fi un lucru încheiat şi totulva fi cptat o înfişare oficial.
ă ă ăţ ă
Am luat autobuzul la ora dou. Era foarte cald. Am mîncat la
ă
 restaurant, la Céleste, ca de obicei. Toi erau foarte trişti din cauza
ţ
 mea şi Céleste mi-a spus: "Avem numai o mam". Cînd am plecat, m-
ă
au condus pîn la uş. Eram cam zpcit pentru c a trebuit s urc
ă ă ă ă ă ă
 n la Emmanuel s împrumut o cravat neagr şi o panglic de pus
ă ă ă ă ă
 la mînec. Lui i-a murit un unchi, acum cîteva luni.
ă
Am fugit ca s nu pierd autobuzul. Fr îndoial graba, goana,
ă ă ă ă
 toate acestea, la care s-au adugat zdruncinturile, mirosul de
ă ă
 benzin, reverberaia drumului şi a cerului, m-au fcut s aipesc. Am
ă ţ ă ă ţ
 dormit aproape tot drumul. Şi, cînd m-am trezit, eram înghesuit lîng
ă
 un soldat care mi-a zîmbit si care m-a întrebat dac vin de departe. Am
ă
 spus "da", ca s închei discuia.
ă ţ
Azilul e la doi kilometri de sat. Am fcut drumul pe jos. Am vrut s-
ă
o vd pe mama imediat, dar portarul mi-a spus c trebuie s m duc la
ă ă ă ă
 director. Cum era ocupat, am aşteptat puin. Portarul a vorbit tot
ţ
 timpul cît am aşteptat şi, în sfîrşit, am ajuns la director: m-a primit înbiroul lui. E un btrîne
ă
l firav, decorat cu Legiunea de Onoare. S-a uitatla mine cu ochii lui de un albastru deschis. Apoi mi-a strîns mîna pecare a inut-o atît de mult în mîna lui, încît nu prea ştiam cum s mi-o
ţ ă
 retrag. A consultat un dosar şi mi-a spus: "Doamna Meursault a intrat
 
aici acum trei ani. Dumneata erai singurul ei sprijin." Am crezut c-mi
ă
 reproşeaz ceva şi am început s-i explic. Dar el m-a întrerupt: "N-ai de
ă ă
 ce s te justifici, dragul meu. Am citit dosarul mamei dumitale. Nu
ă
 aveai cu ce s-o întreii. Ea avea nevoie de o îngrijitoare. Salariile
ţ
 voastre sînt mici. Şi, la urma urmelor, era mai fericit aici." Am spus:
ă
 "Da, domnule director". El a adugat: "Ştii, avea prieteni, oameni de
ă
 rsta ei. Putea s le împrtşeasc preocupri care nt din alte
ă ă ă ă ă
 vremuri. Eşti tînr şi ei i-ar fî fost urît cu dumneata."
ă
Aşa era. Cînd era acas, mama îşi petrecea vremea urmrindu-m
ă ă ă
  în tcere cu privirea. În primele zile cînd a venit la azil, plîngea des.
ă
 Dar asta din pricina obişnuinei. Dup cîteva luni, ar fi plîns dac ai fi
ţ ă ă
 luat-o de la azil. Tot din pricina obnuinei. Puin şi din aceast cauz,
ţ ţ ă ă
  în ultimul an aproape c nu m-am m
ă
ai dus s o vd. Dar şi fiindc asta
ă ă ă
  îmi lua toat duminica - fr s mai pun la socoteal efortul de a
ă ă ă ă ă
 merge pîn la autobuz, de a lua bilet şi de a face dou ceasuri pe
ă ă
 drum.Directorul mi-a vorbit mult. Dar eu aproape c nu-l ascultam. Apoi
ă
 mi-a spus : "Presupun c vrei s-o vezi pe mama dumitale". M-am ridicat
ă
 fr s spun nimic şi el a luat-o înainte spre uş. Pe scar mi-a explicat:
ă ă ă ă ă
 "Am transportat-o la mica noastr morg. Ca s nu-i tulburm pe
ă ă ă ă
 ceilali. Ori de cîte ori un pensionar de-al nostru moare, ceilali sînt
ţ ţ
 nervoşi timp de dou, trei zile. Şi asta îngreuneaz serviciul". Am
ă ă
 trecut printr-o curte în care sporoviau în grupuri o mulime de btrîni.
ă ţ ă
 Cînd treceam noi, tceau. Iar în spatele nostru discuiile începeau din
ă ţ
 nou. Ai fi zis o plvrgeal indistinct, de papagali. La intrarea unei
ă ă ă ă ă
 cldiri micue, directorul s-a desprit de mine: "Te las, domnule
ă ţ ă ţ
 Meursault. Stau la dispoziia dumitale, în biroul meu. În principiu,
ţ
  înmormîntarea este fixat pentru ora zece dimineaa. Ne-am gîndit c
ă ţ ă
 astfel o vei putea priveghea pe disprut. Numai un cuvînt: mama
ă ă
 dumitale şi-a exprimat, pare-se, deseori fa de tovarşii ei dorina de
ţă ă ţ
 a i se face înmormîntare religioas. M-am îngrijit de cele
ă
necesare. Darvoiam s te pun la curent"
ă
. I-am mulumit. Cît trise, micua, fr s
ţ ă ă ţ ă ă ă
 fie necredincioas, nu se gîndise niciodat la religie.
ă ă
Am intrat. Era o sal foarte luminoas, vruit, cu plafon de sticl.
ă ă ă ă ă
 Drept mobile, scaune şi capre în form de
ă
X. Pe dou din ele era
ă
 aşezat, în mijlocul slii, un sicriu alb cu capacul pus. Se vedeau numai
ă
 şuruburile înc nestrînse, sclipind pe scîndurile vopsite cu coaj de
ă ă
 nuc. Lîng sicriu sttea o infirmier arab în halat alb, legat la cap cu
ă ă ă ă ă ă
 o basma colorat.
ă
În clipa aceea, portarul a aprut în spatele meu. Alergase pesemne.
ă
 S-a cam bîlbîit: "Am acoperit-o, dar trebuie s deşurubez capacul ca s-o
ă
 putei vedea". Se apropia de sicriu cînd l-am oprit. Mi-a spus: "Nu
ţ
 vrei ?" Am rspuns: "Nu !" El s-a oprit şi eu m simeam prost pentru
ţ ă ă ţ
 c îmi ddeam seama c n-ar fi trebuit s spun asta. Dup un timp, s-a
ă ă ă ă ă
 uitat la mine şi m-a întrebat: "De ce ?", dar fr reproş, ca şi cum ar fi
ă ă
 vrut numai s ştie pricina. Am spus : "Nu ştiu". Atunci, muşcîndu-şi
ă
 
 
mustaa alb, a declarat fr s m priveasc: "Îneleg". Avea ochi
ţ ă ă ă ă ă ă ţ
 frumoşi, de un albastru deschis, şi o fa cam roşie. Mi-a dat un scaun
ţă
 şi s-a aşezat şi el ceva mai îndrt.
ă ă
Femeia care sttea de veghe s-a
ă
 ridicat în picioare şi s-a îndreptat spre ieşire. Atunci portarul mi-a spus:"Are un şancru". Cum nu înelegeam, m-am uitat la infirmier şi am
ţ ă
 vzut c avea sub ochi o legtur care-i înconjura capul. În dreptul
ă ă ă ă
 nasului, legtura era plat. Nu se vedea det albeaa bandajului pe
ă ă ţ
 obrazul ei.Dup ce a iit, portarul a spus: "O s v las singur". Nu ştiu ce
ă ă ă
 gest am fcut eu, dar el a rmas în picioare, înapoia
ă ă
mea. Aceast
ă
 prezen în spatele meu m stingherea. Camera era scldat într-o
ţă ă ă ă
 frumoas lumin de asfinit. Şi simeam c mi se face somn. I-am spus
ă ă ţ ţ ă
 portarului, fr s m întorc spre el: "De mult eşti aici ?" A rspuns
ă ă ă ă ă
 imediat: "Cinci ani" - ca şi cum s-ar fi aşteptat dintotdeauna la întrebarea mea.Pe urm a plvrgit mult
ă ă ă ă
.Ar fi fost foarte mirat dac i s-ar fi spus
ă
 c va sfîrşi ca portar la azilul din Marengo. Avea şaizeci şi patru de ani
ă
 şi era parizian. În clipa aceea l-am întrerupt : "A, nu eşti de-aici ?" Apoimi-am amintit c, înainte de a m duce l
ă ă
a director, îmi vorbise demama. Îmi spusese c trebuie s o înmorntm foarte repede,
ă ă ă
 deoarece la şes e cald, mai ales în aceast regiune. Atunci îmi spusese
ă
 c trise la Paris şi c îi venea greu s-l uite. La Paris, se st cu mortul
ă ă ă ă ă
 trei, patru zile uneori. Aici nu ai timp, nici n-ai apucat s te obişnuieşti
ă
 bine cu ndul c a murit, c şi trebuie s alergi dup dric. Nevast-sa îi
ă ă ă ă ă
 spusese atunci: "Taci din gur, astea nu sînt lucruri pe care s le spui
ă ă
 domnului". Btrînul roşise
ă
şi-şi ceruse scuze. Intervenisem spunînd: "Banu. Ba nu." Mi se prea adevrat şi interesant ceea ce spunea el.
ă ă
În mica sal mortuar, mi-a povestit c intrase la azil din srcie.
ă ă ă ă ă
 Cum se simea în putere, s-a oferit s fac aceast slujb de portar. I-
ţ ă ă ă ă
am atras atenia c în definitiv era şi el un pensionar. Mi-a spus c nu.
ţ ă ă
 M izbise mai dinainte felul lui
ă
de a spune: "ei", "ceilali" şi mai rar
ţ
 "btrînii", vorbind des
ă
pre pensionari, dintre care unii nu erau mai învîrst ca el. Dar, fireşte, nu era acelaşi lucru. El era portar şi, într-o
ă
 oarecare msur, avea drepturi asupra lor.
ă ă
Infirmiera a intrat în acel moment. Se lsase dintr-o dat seara.
ă ă
 Întunericul se întinsese brusc deasupra geamlîcului. Portarul a învîrtitcomutatorul şi eu am fost orbit de strlucirea neaşteptat a luminii. El
ă ă
 m-a poftit s merg în sala de mese la cin. Dar nu-mi era foame. Mi-a
ă ă
 propus atunci s-mi aduc o ceaşc de cafea cu lapte. Cum mie îmi
ă ă ă
 place foarte mult cafeaua cu lapte, am acceptat şi el s-a întors puin
ţ
 dup aceea cu o tav. Am but. Am simit atunci nevoia s fumez. Dar
ă ă ă ţ ă
 am ezitat pentru c nu ştiam dac pot s-o fac de fa cu mama. M-am
ă ă ţă
 ndit, n-avea nici o importan. Am oferit portarului o igar şi am
ţă ţ ă
 fumat amîndoi.La un moment dat, el mi-a spus : "Ştii, prietenii doamnei, mama
ţ
 dumneavoastr, vor veni s-o vegheze şi ei. Aşa e obiceiul. Trebuie s
ă ă
 

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->