Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
tess d'urberville

tess d'urberville

Ratings: (0)|Views: 33 |Likes:
Published by Steph Diana
by thomas hardy
by thomas hardy

More info:

Published by: Steph Diana on Feb 05, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/06/2013

pdf

text

original

 
\
PREFAŢAIn istoriile literare numele lui Thomas Hardy apare invariabil însoţit de caracterizarea — pesimist. Viziunea tragică ascriitorului, care trăind între 1840 şi 1928 a apucat o mare parte din epoca victoriană, a cunoscut consecinţele eşuării mişcăriichartiste, a fost martorul marilor campanii de anexiune colonială ale Britaniei şi contemporanul primului război mondial, emai rar legată, în istoriile literare burgheze, de solicitările unui peisaj social cu deosebire dezolant. Calea de rezolvare nu oîntrezărea Hardy în ambianţa unei Anglii îmbogăţită de pe urma expansiunii coloniale şi dispusă la neînsemnate concesii pentru a potoli spiritele agitate. In a doua jumătate ia veacului trecut, icînd se desfăşoară cea mai mare parte a activităţii deromancier a lui Hardy,, se produce acel fenomen de mituire a vîrfurilor muncitoreşti,. însoţit de ari&tocratizarea unei părţi a proletariatului englez, care sucombă tentaţiei aurului şi-şi pierde spiritul de clasă". încă din-l858 Engels scria lui Marx :„Proletariatul englez devine din ce în ce mai burghez, aşa încît această naţiune, cea mai burgheză dintre toate, tinde să aibă oaristocraţie burgheză, un proletariat burghez şi o burghezie burgheză... Pentru o naţiune care exploatează lumea întreagălucrul este explicabil". Fenomenul coruperii vîrfurilor proletariatului englez îl analizează şi Lenin în „Imperialismul, stadiulcel mai înalt al capitalismului",VIn această atmosferă cu care se încheie veacul, optimismul viguros al realiştilor din secolul al XVIII-lea, al unui Fielding, numai e posibil şi nici măcar soluţiile trandafirii propuse uneori de Dickens. In faţa untului, pe care-l comportă industrialismulcapitalist, poeţii şi pictorii grupaţi în şcoala prerafaelistă reacţionaseră încă de la mijlocul veacului, reco-mandînd ca ideal deinspiraţie naivitatea şi evlavia simplă a artiştilor primitivi italieni — prerafaeliţii. Imitarea artei prerenascentiste de către nişterafinaţi vietorieni are drept rezultat apariţia unor opere — plastice şi poetice — anemice, hieratice, de o falsă şi afectatănaivitate. Atmosfera sfîrşitului de veac se arătase de asemenea prielnică estetismului, aşa cum l-au ilustrat, în Anglia, unOscar Wilde sau Walter Pater.Violenţa demascatoare a unor tablouri sociale dominate de lipsa de omenie a ordinii burgheze s-a însoţit la Hardy, înatmosfera evocată mai sus, cu pesimismul tragic din care nu lipsesc note de un fatalism sumbru. Desfăşurarea vieţii scriito-rului a contribuit şi ea la adoptarea unei astfel de viziuni.S-a născut ca descendent al unei familii de fermieri, fiu al unui meşter-constructor într-un cătun de lîngă oraşul Dorchester din comitatul Dorset, în sud-vestul Angliei, regiune în care se vor desfăşura cele mai multe din conflictele viitoruluiromancier. Hardy avea s-o evoce cu numele ei tradiţional — Wessex —• şi cititorul romanelor lui se simte curînd familiarizatcu landele întinse ale Wessex-ului, cu gorganele lui străvechi, unde dăinuiesc urme de monumente celtice şi drumuri dinvremea bcupaţiei romane. Oraşul Casterbridge (numele fictiv acordat de scriitor capitalei comitatului Dorchester), oraş în jurul căruia gravitează acţiunea atîtor romane de Hardy, e plin de vestigii ale vechilor ocupanţi. „Circul", unde au loc atîteaîntîlniri în romanul „Primarul din Casterbridge", este ruina unui mare amfiteatru roman. De altfel în Casterbridge(Dorchester) „totul evocă cucerirea romană... Era cu neputinţă să sapi pămîntul la o adîncime mai mare de un picior sau două,fără să dai de un soldat al imperiului, care îs,' dormise aci somnul de veci, vreme de o mie cinci sute de ani".VIIn cătunul Bockhampton, unde-şi petrece copilăria în mijlocul unei familii modeste, Hardy trăieşte într-o lume încremenităîncă în cadre tradiţionale de viaţă. înainte de 1850, viaţa agricultorilor din Dorset rămăsese neatinsă de schimbările violentresimţite în regiunile industriale. Oamenii trăiau în colibe acoperite cu stuf şi se luptau cu anotimpurile adesea duşmănoase, pentru a smulge hrană pămîntului. Mai dăinuiau prin regiune meserii străvechi şi Hardy le evocă în romanele sale. GilesWinterborne colindă satele cu teascul de mere („Cei din pădure") ; vînzătorul de vopsea roşie
(ihe reddleman) ■
cu carefermierii îşi înseamnă oile străbate landa Egdon („întoarcerea băştinaşului"). Aci, în bătrînul Wessex, se observă încă datinilemoştenite; oamenii se duc regulat la biserică, prăznuiesc sărbătorile, cred în superstiţii. Totul pare stabil. Din cînd în cîndtihna e tulburată de cîte o dramă pasională. Criminalii erau spînzuraţi în capitală, la Dorchester. Copilul Hardy a fost martorulunei astfel de execuţii.Dar încremenirea aceasta seculară a Wessex-ului e zguduită da izbucnirea conflictelor tipice societăţii capitaliste. ThomasHardy a asistat la destrămarea vieţii patriarhale, la ruinarea gospodăriei ţărăneşti, la pătrunderea capitalismului în viaţa rurală.Şi cele mai multe conflicte ale romanelor de mai tîrziu îşi vor extrage substanţa din astfel de prăbuşiri.La 16 ani, Hardy intră ucenic la un arhitect de biserici şi în 1863 cîştigă chiar un premiu la un concurs arhitectonic. Nu-şi părăseşte meseria pînă în 1867, cînd se dedică exclusiv literaturii. Preocupările arhitectonice şi-au pus o amprentă uşor derecunoscut asupra prozei lui Hardy. Recunoaştem viziunea arhitectului în construcţia romanelor, în echilibrul dintre părţi şidintre episoade. II descoperim pe arhitect în stăruinţa cu care evocă romancierul exteriorul şi interiorul caselor. Nu existăclădire, conac, biserică a căror înfăţişare să nu ni se impună în detalii pregnante de construcţie. Ca atîţia alţi realişti, Hardyvedea în mediul ambiant o influenţă decisivă în definirea personajului sau atmosferei psihologice. Hardy e un mare evocator de oraşe. Atmosfera cetăţii universitare Christminster (în realitate Oxford) cu turnurile ei gotice, cu străzile înguste străjuitede ziduri înalte, înlăuntrul cărora îşi duc viaţa lor exclusişcolile spre care rîvneşte copilul deVIIţăran în „Jude neştiutul", capătă o îorţă palpabilă în roman şi devine,' mai rnult decît o ambiantă, o prezenţă hotărîtoare. Totaşa tragedia primarului din Casterbridge, negustor de grîne ruinat, se impregnează de atmosfera atît de specifică unui oraş cu biserici gotice, ruine romane şi clădiri în stil georgian, un oraş care trăieşte din munca agricultorilor regiunii şi al cărui coloritse datoreşte bursei grînelor, tîrgurilor periodice etc.Dar şi în sistemul de imagini al romancierului recunoaştem vocaţia constructorului. Personajele se definesc uneori princomparaţii ţinînd de domeniul arhitecturii: „Ansamblul lui era cel al unui fermier dintr-o categorie foarte înstărită, al unui om bine înfipt în poziţia perpendiculară şi care dacă şi-ar fi pierdut echilibrul ar fi căzut pe spate" („Doi ochi albaştri"). Şi poatecă în figura tînărului arhitect de origine rurală din acelaşi roman, Hardy a pus ceva din propria sa personalitate.în timpul studiilor de arhitectură, pe care le urmează la Londra, tînărul se simte mai ales atras de arta gotică, şi preferinţa lui edestul de statornică pentru a se impune şi cititorului romanelor lui Hardy. Se manifestă ca autor al unor lucrări de arhitectură,dar această carieră se curmă brusc. Civilizaţia citadină, mizeria capitalistă a cărei chintesenţă o reprezentau cartierele
 
mărginaşe, slum-urile Londrei, îl respinge. Viaţa oraşului tentacular, sub forma căruia îl impresionează acum pe Hardysistemul capitalist, i se pare tînărului de o brutalitate şi de o cruzime insuportabilă. Dezgustat, el se retrage în Dorsetul natalşi, pînă la sîîrşitul vieţii, acesta va rămîne decorul existenţei lui Hardy, aşa cum va fi şi fundalul tuturor conflictelor saleljierare. Nota de rousseau-ism, opoziţia sat-oraş, elogiul vieţii elementare, pe care le întîlnim adesea în romanele sale, sedatoreşte şocului brutal, pe care l-a declanşat priveliştea mizeriei londoneze. Trebuie să subliniem însă că lui Hardy îi estestrăină viziunea idilică a unui sat lipsit de conflicte.Şocul avea să se repete sub altă formă şi cu repercusiuni mai grave. Ultimele romane ale lui Hardy : „Tess d'Urberville"(1891) şi „Jude neştiutul" (1896), cele mai violent demasca-
toaf,
sînt primite ostil de critică. Opinia oficială engleză îlabandonează pe scriitor. Indignarea înverşunată împotriva so-VIII
efectele eredităţii. Urmărirea rezultatelor unei eredităţi nobiliare la Tess ar fi o indicaţie în acest sens). IIdeosebeşte însă esenţial de naturalişti interesul nu pentru amănuntul oare-' care, pentru felia de viaţă, ci pentrutrăsătura în cel mai înalt grad semnificativă. Sau pentru a cita cuvintele criticului de la „Viaţa Romînească": „Unînţeles, o semnificaţie are fiecare roman al său. Şi încă o semnificaţie profundă... Semnificaţia romanelor luiThomas Hardy este semnificaţia gravă pe care o are viaţa umană pentru cine o priveşte înfiorat de destinul eitragic". Şi mai departe: „...viaţa e filtrată în romanele lui, nu transpusă tale-quale... E curăţită aşadar de banal şide insignifiant, ca-n orice operă de artă". Atît Ibrăileanu cît şi alţi cercetători ai operei lui Hardy l-au comparatadesea pe romancierul victorian cu Shakespeare. Lăsînd la o parte toate deosebirile — extrem de numeroase — determinate, între altele, de atmosfera socială, care a născut creaţia celor doi scriitori şi păstrînd toate proporţiile, putem afirma că îl apropie de marele elizabethan nu numai surprinderea şi comunicarea fiorului tragic, dar şi unanumit fel de concepere a personajelor. Personajele lui Hardy, ca şi cele ale lui Shakespeare, sînt concepute poetic, apar şi înaintează de-a lungul întregii vieţi însoţite de o vibraţie poetică. Ele ne surprind printr-odimensiune lirică şi inspiraţia care le-a născut ni se pare imaginativă şi poetică prin excelenţă. De aci nuanţa demister, mister ţinînd nu de o ordine supranaturală, ci de bogăţia unui caracter, pe care romancierul nu ni-ltransmite ca un analist şi un psiholog — căci Hardy nu a fost niciodată analist — ci printr-o intuiţie poetică.Forţa aproape magică a lui Giles Winterborne („Cei din pădure"), forţă ce se comunică arborilor plantaţi de el, nuţine de supranatural, ci de desăvîrşita întrepătrundere între natură şi personalitatea omului. Aceeaşi comunitate,aceeaşi întrepătrundere le descoperim şi în cazul lui Tess sau al lui Gabriel Oak („Departe de mulţimea înnebuni-toare") şi de fiecare dată ea este comunicată prin intermediul emoţiei lirice şi nu al analizei psihologice. Acelaşitip de imaginaţie poetică explică şi gigantismul unora dintre figurile lui Hardy. Michael Henchard („Primarul dinCasterbridge")) în pasiunea lui răzbunătoare, Eustacia Vye („întoarcerea băştinaşului") în impulsivitatea eierotică sînt personaje ce seXV
 proiectează gigantic pe fondul naturii elementare. De aceea
 N
nu greşesc criticii care compară creaţia lui Hardy cu cea amarilor tragici — antici sau moderni — şi chiar cu creaţia epopeică. Ne simţim mai înclinaţi să comparăm personajele luiHardy cu cele ale vechilor poeţi tragici, cu Oedip şi Anti-gona, sau cu cele ale lui Shakespeare, cu Macbeth sau regele Lear,decît cu caracterele oricărui romancier modern. In lumina acestei înţelegeri, caracterizarea de naturalist aplicată lui Hardycade. Opera lui se cere caracterizată în termenii aplicaţi poeziei sau plasticii, aşa cum face G. Ibrăileanu, cu atît mai mult cucît forţa lui Hardy e în primul rînd vizuală, romancierul invitîndu-l mereu pe cititor să vadă : „Tess d'Urberville are plasticitatea picturii italiene în redarea încîntătoarelor femei şi mai ales a încîntătoarei Tess şi în redarea scenelor idilice — şi plasticitatea picturii olandeze în redarea peisajelor şi a scenelor rustice pline de umor. Dar toată această încîntare a vieţii,toată această bucurie de a trăi şi mai ales năzuinţa la bucuria vieţii, este distrusă de o tragică fatalitate care, înainte de aizbucni zdrobind pe fermecătoarea şi trecătoarea apariţie care e Tess, vuieşte surd încă de mult, de-a lungul romanului. Şi voiobserva şi acum că această strălucire a existenţei şi, în acelaşi timp, această fatalitate tragică poate fi definiţia drameishakespeariene"'.Intr-aceasta rezidă esenţa conflictelor lui Hardy. Descoperim mereu în romanele sale aspiraţia aprinsă spre fericire şi vitali-tatea elementară zdrobite de mecanismul nemilos al unei lumi prost întocmite. La această schemă se reduce de cele mai multeori fatalismul tragic al lui Hardy. Şi din neînţelegerea faptului că aspiraţia spre fericire a celor mulţi şi simpli poate înfrîngeacel mecanism implacabil, provine pesimismul romancierului englez.
VERA CALIN' G. Ibrăileanu — La moartea lui Thomas Hardy, Studii literare, pp. 99—101.
FAZA I N T I I
TÎNARA FATAîntr-o seară pe la sfîrşitul lui mai, un om între două vîrste se întorcea de la Shaston, acasă însatul Marlott, din valea vecină Blakemore sau Blackmoor. Avea picioarele slăbănoage şi unmers pufin aplecat spre stînga. Din cînd în cînd clătina din cap cu înţeles, ca şi cum şi-ar fi datsingur dreptate, deşi nu se gîndea la nimic deosebit. Ţinea în mînă un coş gol — coşul în careducea de obicei ouăle la pia[ă. Pălăria pe care o purta avea borul bofit şi marginea soioasă,uzată mai ales în locul de unde o apuca, atunci cînd şi-o scotea din cap. Cum mergea aşa, îiieşi în cale un pastor mai în vîrstă, călare pe o iapă sură ; pastorul îngîna o melodie. — Bună seara, părinte, spuse omul cu coşul.
 
 — Bună seara, Sir John, îi răspunse pastorul. Drumeţul mai făcu vreo cîfiva paşi,apoi seopri şi se întoarse. — Să nu-ji fie cu supărare, părinte, dar ultima oară cînd am fost la tîrg ne-am întîlnit tot pedrumul ăsta şi cam tot la vremea asta, tot „Bună seara, părinte" ţi-am spus, şi dumneatatot „Bună seara, Sir John" mi-ai răspuns. — Chiar aşa, zise pastorul. — Şi acum o lună... la fel. — Se prea poate. — Ei, şi de ce mi-oi fi zicînd mereu Sir John, cînd eu de fapt sînt Jack Durbeyfield, precupeţul, şi nimic mai mult.Pastorul se apropie puţin de el şi-i răspunse : — Iaca aşa mi-a venit... Şi după o clipă de şovăială adăuga : — De fapt ţi-am spus Sir John din pricina unor descoperiri pe care le-am făcut de curînd, pecînd cercetam genealogiile familiilor de pe meleagurile astea ca să întocmesc o nouă istorie acomitatului. Sînt pastorul Tringham din Stagfoot Lane, specialist în antichităţi. Dar iaspune-mi, Durbeyfield, nu ştiai eşti urmaş direct din vechea familie a cavalerilor d'Urberville, ce se trag din Sir Pagan d'Urberville, renumitul cavaler care, aşa cum reiesedin arhivele mănăstirii Battle, a venit din Normandia cu Wilhelm Cuceritorul
1
 
? — Zău dacă am auzit vreodată de una ca asta, părinte. — Şi totuşi aşa e... Ia ridică pufin bărbia să-ţi văd mai bine profilul... Da, da... nasul... şi bărbia familiei d'Urberville... pufin degenerate, ce-i drept. Străbunul dumitale, Sir John, a fost unul dintre cei 12 cavaleri care au luptat alături de seniorul normandd'Estremavilla la cucerirea comitatului Glamorganshire. Ramuri ale familiei dumitale auavut castele răspîndite mai prin toată regiunea. Numele lor sînt consemnate în codiceletezaurului de pe vremea regelui Ştefan
2
. Unul dintre strămoşii dumitale din timpul regeluiIoan
s
, de bogat ce era, a dăruit cavalerilor Ospi-
Wilhelm I Cuceritorul 
(1027—1087) : duce de Normandia şi rege al Angliei între 1066—1087. In 1066, cu ajutorul unor trupede normanzi şi francezi, el a cucerit Anglia, sfărîmînd cu cruzime rezistenta populaţiei locale.
' Ştefan de Blois:
rege al Angliei între 1135 şi 1154.
 Ioan fără de Ţara
(1167-l216) : rege al Angliei - 1199-l216.
talieri * un întreg domeniu, ca să nu-fi mai spun că în timpul domniei lui Eduard al 1l-lea
2
strămoşul dumitale Briand a fost chemat la West-minster să ia parte la marele consiliu. Aţidecăzut puţin în timpul lui Oliver Cromwell
3
, dar fără urmări serioase, iar sub domnia luiCarol al II-lea
4
aţi fost făcuţi cavaleri ai ordinului „Stejarul Regal" ca răsplată că l-aţi slujit cucredinţă pe rege... Da, da, au existat generaţii întregi de Sir John în familia dumitale şi dacătitlul de cavaler s-ar moşteni, aşa cum se moşteneşte cel de baronet, şi aşa cum se obişnuia învremurile de demult, cînd bărbaţii erau cavaleri din tată în fiu, dumneata ai fi acum Sir John. — Nu mai spune ! — Da, da ! Cu alte cuvinte, încheie plin de convingere pastorul, bătîndu-se cu cravaşa peste picior, aproape că-n toaAnglia nu mai există familie ca a dumitale. — Să fiu al naibii dacă-mi vine să dau crezare urechilor... spuse Durbeyfield. Şi eu care-n toţianii ăştia am umblat de colo colo, de parcă aş fi fost cel mai prăpădit om din toată parohia... Şide cînd le ştii pe toate astea, părinte Tringham ?Pastorul îi spuse că, după cîte ştia el, lumea cam uitase de lucrurile astea şi oamenii de prin partea locului abia dacă-şi mai aminteau de ele. El însuşi — povestea pastorul — îşi începusecercetările cu pricina în primăvara trecută. într-o zi, pe vremea cînd studia evoluţiafamiliei
1
Ordin religios cu caracter militar, ai cărui membri se numeau de fapt „Cavaleri ai Sf. Ioan din Ierusalim" şi eraucunoscuţi sub numele de „Ospitalieri", ordinul fiind înfiinţat într-un spital din Ierusalim (anul 1048).
2
Rege al Angliei între 1307 şi 1327.3
Cromwell 
(1599—1658): fruntaş al revoluţiei burgheze din Anglia secolului al XVII-lea, conducătorul independenţilor — 

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->