2
Capitolul 1OBIECTUL
Ş
I FUNC
Ţ
IILE
Ş
TIIN
Ţ
EI POLITICE
1. 1.
Preciz
ă
ri preliminare.
Parafrazând o butad
ă
a celebrului om de
ş
tiin
ţă
Albert Einstein,
ş
tiin
ţ
ele politice sunt maidificile decât fizica: „Num
ă
rul de factori relevan
ţ
i direct sau indiresct pentru politic
ă
esteenorm,
ş
i ace
ş
ti factori sunt corela
ţ
i între ei în diferite modalit
ăţ
i. Politica este atâtcomplexitate organizat
ă
cât
ş
i neorganizat
ă
, o re
ţ
ea de rela
ţ
ii miriapodice dintre indivizi,grupuri, organiza
ţ
ii, institu
ţ
ii
ş
i na
ţ
iuni. Dar chiar rela
ţ
iile au modele, iar c
ă
utarea de modeleeste sarcina central
ă
a
ş
tiin
ţ
ei politice, moderne“
1
.Dincolo de faima binecunoscut
ă
a marelui savant, juste
ţ
ea punctului s
ă
u de vedere esteconfirmat
ă
în timp de pozi
ţ
ia unor fizicieni sau matematicieni celebri: W. Heisenberg; B.Russell; Niels Bohr; M. Bunge etc. Apari
ţ
ia continu
ă
de noi subdomenii, proliferareainstitu
ţ
iilor, cre
ş
terea sarcinilor guvernamentale, apari
ţ
ia noilor grupuri în politic
ă
determin
ă
ca obiectul s
ă
u s
ă
-
ş
i modifice conturul
ş
i masa în func
ţ
ie de noul câmp de for
ţ
e în care eltrebuie s
ă
se mi
ş
te. Întrep
ă
trunderea actual
ă
ditnre politic
ş
i economic, drept
ş
i politic
ă
,religie, moral
ă
ş
i politic
ă
, dintre public
ş
i privat accentueaz
ă
ş
i mai mult „labilitateafrontierelor“ epistemologice dintre
ş
tiin
ţ
ele politice
ş
i celelalte
ş
tiin
ţ
e sociale.Aceast
ă
„labilitate a frontierelor“
ţ
ine
ş
i de faptul c
ă
ş
tiin
ţ
ele politice nu pot fi considerate„
ş
tiin
ţ
e“ în sensul
ş
tiin
ţ
elor exacte, deoarece multitudinea de enun
ţ
uri
ş
i de ipoteze privindvia
ţ
a politic
ă
nu pot fi supuse întotdeauna verific
ă
rii. Nu putem spune c
ă
un eveniment
X
petrecut într-un spa
ţ
iu
ş
i timp date va produce acelea
ş
i efecte în alte coordonate spa
ţ
io–temporale. Dup
ă
cum nu se poate afirma cu certitudine c
ă
dou
ă
evenimente
A
ş
i
B
, careprezint
ă
asem
ă
n
ă
ri formal exterioare, vor produce acelea
ş
i efecte în alte condi
ţ
ii. Dac
ă
gândirea politic
ă
ar avea în
arrière–plan
ideea de permanen
ţă
ş
i de universalitate aacelora
ş
i clase de fenomene, atunci sistematizarea datelor
ş
i a experien
ţ
ei la un nivel degeneralitate
ş
i repetabilitate ne-ar putea permite s
ă
vorbim despre legi, ca în
ş
tiin
ţ
eleexacte. Dar însu
ş
i obiectul
ş
tiin
ţ
ei politice este extrem de diversificat, ca
ş
i modul s
ă
u deconstituire
ş
i de manifestare, ceea ce nu ne permite s
ă
vorbim despre existen
ţ
a acestuiobiect ca despre o clas
ă
particular
ă
de fenomene dotat
ă
cu caracteristici formale. Pe dealt
ă
parte, semnifica
ţ
iile acestui obiect
ş
i autonomia domeniului s
ă
u trebuie precizate
ş
i încontinuu reconfirmate, dat fiind faptul c
ă
în
ş
tiin
ţ
ele socio–umane, spre deosebire de celefizice, rela
ţ
ia subiectului cunosc
ă
tor fa
ţă
de obiectul studiat
ţ
ine de medierea prin limbaj acon
ţ
inutului. Procesele de semnificare
ş
i interpretare pot eviden
ţ
ia anumite tendin
ţ
e
ş
ievolu
ţ
ii ale fenomenului politic; pe de alt
ă
parte, rela
ţ
ia dintre obiectul exterior (realitateapolitic
ă
propriu-zis
ă
)
ş
i obiectul interior (construit prin ipoteze) face din empatie sau dinafinit
ăţ
ile elective momentul privilegiat al cunoa
ş
terii. Departe de a fi un punct de plecare,obiectul teoriei politice este deja un produs, rezultatul unor opera
ţ
ii intelectuale prealabile. În plus, fenomenul politic mai paote fi constituit
ş
i diin gâdirea din interiorul unei comunit
ăţ
iintelectuale sau de un spa
ţ
iu socio–cultural. Aceste opera
ţ
ii intelectuale pe care teoriapolitic
ă
vizeaz
ă
s
ă
le explice determin
ă
natura enun
ţ
urilor cu privire la un tip de cunoa
ş
ere.Astfel, ceea ce poate diferen
ţ
ia cunoa
ş
terea politicului fa
ţă
de alte forme de cunoa
ş
tereeste, mai întâi, dup
ă
fromula lui Michel Foucault, tipurile de „formare a obiectelor“ care se întâlnesc în el. A trata enun
ţ
urile politice drept „practici care formeaz
ă
sistematic obiectelede care ele vorbesc“ acesta ar putea fi sau ar trebui s
ă
fie principiul unei noi abord
ă
ri înstudierea
ş
i în
ţ
elegerea fenomenelor politice. În istoria cunoa
ş
terii, procesul de acumulare
ş
i articulare a cuno
ş
tin
ţ
elor într-un modelexplicativ cunoa
ş
te patru etape succesive: descriptiv
ă
, inductiv
ă
, deductiv
ă
ş
i axiomatic
ă
. În cazul
ş
tiin
ţ
elor politice nu avem pretutindeni de-a face cu un demers ipotetico–deductivci tocmai cu o
ş
tiin
ţă
a observa
ţ
iei. Leg
ă
turile dintre conceptualizare
ş
i practica politic
ă
,
Leave a Comment