Petre Tutea - Intre Dumnezeu Si Neamul Meu

PETRE ŢUŢEA

ÎNTRE DUMNEZEU

ŞI , NEAMUL MEU

PETRE TUTEAINTRE DUMNEZEU

ŞI NEAMUL

MEU

Ediţie îngrijită de Gabriel KlimowiczFUNDAŢIA ANASTASIA Editura Arta GraficăCoperta: RADU ŞTEFLEA

Cuvânt înainte

După uriaşul discurs al lui Petre Ţuţea, discursul public despre Petre Ţuţea capătă nebănuite, ieri,dimensiuni.De fapt, acum încep să devină vizibile consecinţele însemnate ale acţiunii sale şi începem să înţelegemsemnificaţiile de adâncime ale demersului său năprasnic şi total. Traversând secolul de la un capăt la altul, Petre Ţuţea a ţinut jocul, singur, unor întregi instituţii naţionale;a propovăduit în tot locul, neobosit şi solitar, împlinindu-şi predica prin exemplaritatea unei prezenteabsolut verticale, în circumstanţele cele mai nefericite de care a avut parte Ţara noastră. Aceasta şi spredisperarea neputincioasă a celor care şi-au făcut un murdar obicei din "înfierarea" sistematică şi imbecilăa naţionalismului românesc.

Transcriere

a unor interviuri sau a unor discuţii nu oferă -inevitabil - decât o palidă imagine a realităţii Petre Ţuţea. Chiar imaginile filmate - câte sunt - redau firav anvergura personalităţii Profesorului, detectată întoată amploarea ei numai prin contactul spiritual direct, nemijlocit. În faţa unor asemenea neputinţe neconsolăm cu gândul că, prin oamenii pe care i-a întâlnit şi îndrumat, lucrarea de construcţie spirituală şiculturală a lui Petre Ţuţea -parte a marii construcţii spirituale româneşti - este dusă

maideparte, peste vremi.

"În grandoarea istorică a Poporului Român eu sânt o rotită invizibilă. Dar sunt!", spune Profesorul. Înacest "sunt" este concentrat mesajul său esenţial.În Petre Ţuţea se întâlneau armonic apostolul şi patriarhul. "Mă mişc între Dumnezeu şi Poporul Român",obişnuia să spună. Aceste poziţii de autoritate, tranşante, uneori aparent paradoxale i-au surprins deseoripe cei nedeprinşi cu profunzimile şi complexitatea discursului său. Nu trebuie să facem greşeala de a-iprelua superficial formulele, afirmaţiile. Ele trebuie înţelese şi aşezate În contextul amplu al personalităţiişi acţiunii sale integrale.Profesorul trudea şi se umilea pentru poporul său; dar se şi ridica - vifor năprasnic - certându-l cândconsidera că dă semne de rătăcire.Ceea ce avem a înţelege mai întâi de toate este că Petre Ţuţea nu poate fi corect şi deplin evocat prinsimple citări sau invocări bibliografice. O autentică evocare este realizabilă numai prin faptă, prin trăirecreştină şi lucrare romanească, prin sinceritate şi dăruire. Petre Ţuţea "obligă" la aceasta."Aţi auzit de «ţuţianism»?" întreba, cu o aparentă nemulţumire în glas, când spunea că nu a avutdiscipoli. Reproşul are o ţintă subtilă. Evident că nu putem vorbi de "ţuţianism"; căci există concepte bineaşezate cu care dânsul se identifică deplin: românism, de exemplu. Sau naţionalism. Sau patriotismabsolut. Sau eminescianism...Ca să te numeri printre "ucenicii" săi trebuia să îndeplineşti, de fapt, o singură şi grea condiţie: să fiiromân. Şi

, pe cât se poate, "român absolut".

Aşa înţelegem de ce Profesorul obişnuia să ne spună, în acei ani grei, cu duioşie şi minunat rafinamentpedagogic, nouă, celor nevârs

tn

ici şi nepricepuţi:

"Eu nu am ucenici. Eu am prieteni".Marian Munteanu 27 februarie 1992

ExplicaţiePetre Ţuţea a fost asemuit cu Socrate. Însuşi marele gânditor român respingea această asemănare.Socrate "căuta un zeu". Petre Ţuţea nu-l mai caută, îl ştie, şi se pune sub binecuvântarea Lui. "Asistat", elnu se mai întreabă, ci afirmă. Verva cu care o face, profunzimea gândirii, memoria extraordinară şiuşurinţa cu care se mişcă prin cultură - fie ea religioasă, filozofică, politică, istorică - fac din el una dincele mai strălucite personalităţi româneşti. Am putea spune că este "genial", dacă n-am şti că el însuşi neinterzice să-i asociem acest termen. Ne putem exprima mai bine spunând despre el că este "omul etern",asistat de Dumnezeu, sau - atribuindu-i propria sa apreciere despre Mircea Eliade - "omul îm

plinit religios".

Strălucirea orală a dialogurilor lui Petre Ţuţea se pierde, în cea mai mare parte, atunci când se încearcătranspunerea lor în scris. Acest lucru, de care am fost, cu părere de rău, în permanenţă conştient, nu m-a împiedicat să fac eforturi pentru ca savoarea cuvântului rostit să treacă, pe cât posibil, în paginile cărţii.Am avut de asemenea grijă ca fraza să-şi păstreze întotdeauna înţelesul.În ultimii săi ani de viată, Petre Ţuţea s-a aflat într-un permanent dialog, intens, concentrat asupraproblemelor esenţiale carefrământă "corcitura", cu sine, cu neamul din care s-a născut şi cu Dumnezeu. Un lung şir de oameni s-aperindat prin strâmta "celulă" sau "chilie" de lângă Cişmigiu a marelui gânditor român, din curiozitate,pentru a mai afla câte ceva, sau pur şi simplu pentru a fi o dată mai mult conectaţi la dialogul cu cel"asistat" de Dumnezeu, deci cu Dumnezeu. Dialogând cu ei, Petre Ţuţea se adresa de fapt neamuluiromânesc pe care 1-a iubit mai presus de sine, cu trecutul, prezentul şi viitorul său "greu de glorie", cumspunea. Petre Ţuţea era mai mult decât mândru, era orgolios că este român. Ţinând cont de faptul căinterlocutorul permanent al lui Ţuţea era de fapt neamul său, indiferent cine era de faţă, am căutat sădau dialogurilor o formă adecvată. Am menţionat la început numele celor care participau şi am lăsat,apoi, dialogul să curgă liber. Am procedat întotdeauna aşa, indiferent de notorietatea interlocutorilor.Unele idei, citate sau pasaje se repetă pe parcurs. Ele au fost păstrate pentru a nu fragmenta un dialog,pentru a nu-i întrerupe cursivitatea sau coerenţa ideilor, sau pentru că servesc cărţii. Alte repetiţii au fosteliminate.Această carte este o carte de dialoguri şi de eseuri filosofice; ea poate fi considerată, deşi nu expune unsistem, o carte filosofică. A fost structurată în trei părţi: o primă parte de dialoguri; eseurile din a douaparte dezvoltă problemele puse în discuţie în prima parte; cea de-a treia parte este concluzivă: Petre Ţuţea conchide asupra ideilor expuse şi asupra întregii sale vieţi.Lupta acestui uimitor 'întreg" care a fost Petre Ţuţea şi efortul lui enorm de a trage o linie justă, coerentă,sub gândurile rostite, de a pune punctul potrivit la capătul unei vieţi de o vigoare ieşită din comun, luptaaceasta în care s-a "amestecat" Dumnezeu -singurul aliat al lui Ţuţea - reies din ultima parte a cârtii careeste, deci, concluzivă în dublu înţeles.La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul şi toate câte s-aufăcut, printr-însul s-au făcut.

(Ioan 1.1.)DIALOGURIGabriel Klimowicz

Bănuim că nu toate textele lui Petre Ţuţea care au apărut în presă în 1990 şi 1991 au putut fi cuprinse înaceastă carte. Dacă mai există astfel de texte, rugăm ca ele să ne fie semna

late.

Mulţumim redacţiei ziarului Cotidianul pentru sprijinul pe care 1-a acordat în realizarea acestei cărţi.Emil Cioran către Bucur Ţincu"Ca şi tine, îi păstrez lui Petrică aceeaşi admiraţie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă arfi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputaţie mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu alvremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-1 întâlnescÎn viata mea", (aprilie 1974)"Aşa cum ti-am scris ultima dată, admiraţia mea pentru Petrică a rămas intacta de-a lungul anilor. Cegeniu fulgurant! îmi amintesc de câteva dintre formulările sale ca şi cum le-aş fi auzit ieri. Am cunoscutmulte spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de primă mână: nu am întâlnit în nici un caz ointeligentă atât de incandescentă ca a sa".

(mai 1974)

Din scrisorile trimise de Emil Cioran lui Bucur Ţincu în aprilie şi mai 1974. Aceste fragmente au fostpublicate în revista 22 , numărul 22 din 15 iunie 1990.

Dra

gă Emil,

Mi-e dor să te văd şi să te îmbrăţişez. Aş vrea să mă întâlnesc cu tine şi cu doamna într-un spaţiu fărăoameni şi să trăim împreună câteva clipe bucuria orizontului vizual pe care o trăiesc sfinţii şi copiii. Dealtfel, Sf. Augustin spune că adevărul este ceea ce se vede. Este evident acest lucru, fiindcă în afară deacest spaţiu limitat se desfăşoară plăsmuirile închipuirii şi speculaţiile goale de adevăr ale raţiunii,ducătoare la nimic, chiar dacă uneori sunt relativ utile.Permite-mi să afirm că semăn cu tine, cu deosebire că tu practici o sinceritate nelimitată, în timp ce îndrăznelile mele sunt mărginite de credinţe, de care nu mă pot detaşa. Mă mişc între Dumnezeu şineamul din care fac parte, în afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer Şi pământ. Totuşi, vreau să spun unele lucruri şi despre om. Vreau să scriu o lucrare în cinci volume intitulată OMUL.Voi. I. Problemele omului (Omul ca fiinţa întrebătoare şi căutătoare de soluţii utile, dar neadevărate. În întrebările fundamentale şi în toate celelalte, am să încerc să expun soluţii aleatorii, aporii şi rătăciri.Omul autonom nu poate depăşi soluţia utilă şi paradoxul).Voi. ÎI. Sistemele (încercările omului de a cuprinde logic întregurile, mişcându-se paralel cu ele, fiindpermanent incapabil să descopere, fără bar, unităţi reale).Voi. III. Stilurile (Windelband afirmă că filosofic - ca şi cum aceasta ar fi mare lucru - n-au făcut decâtgrecii şi, deci, europenii. Eu cred că stiluri n-au decât europenii - deşi nici aceasta nu-i vreo ispravă. Amsă încep cu apolinicul şi dionisiacul grecesc, trecând prin toate stilurile cunoscute până azi în spaţiuleuropean).

Voi. IV.

Disciplinele (Ştiinţele naturii, în cap cu matematica. Dacă matematica nu este nici justă, niciinjustă, ci comodă mintal, cum spune Poincar6, ce s-ar putea spune mai mult de ştiinţele experimentale,tot atât de utile şi de neadevărate ca matematica ? Omul caută, bineînţeles, căutarea ne fiind o cale spreadevăr, soluţii care să-1 scoată din captivitatea naturii şi comunităţii. Este permanent mişcat de iluziileprogresului. De altfel, întrebările, căutările şi soluţiile nu-i aparţin, fiind predeterminări. Şi-nchipuie căeste descoperitor, inventator şi chiar creator. Mă gândesc la formula din Sofistul , după

câte mi-amintesc, încare se spune:

"Zeul este creator şi omul imitator").Voi. V. Dogmele (În această sferă "calea omului este înlocuită cu calea Domnului" (Bossuet). Certitudineaeste vehiculată de credinţa în adevărul venit de sus. Perspectiva istorică ne arată că alt adevăr nu există.Devenirea? "Amestec de abator şi bal", cum bine afirmi tu). Ţin să-ti mulţumesc pentru nemeritatele aprecieri privind persoana mea, din La Nouvelle RevueFrançaise. Te asigur de nestrămutata mea prietenie, iar doamnei să-i transmiţi omagiile mele.P.S. Am o dorinţă, să cumperi garsoniera mea, fiindcă nu vreau să mor chiriaş: poate să-ti serveascăvreodată la venirea ta în Bucureşti, împreună cu doamna. Este în centrul Bucureştiului, lângă Cişmigiu.Intr-o proprietate a lui Cioran nu mă simţ chiriaş.

Petre

Tuţea, Str. Episcop Ambrozie nr 2-4 et. VOI, ap. 49, sect. l BucureştiAceasta scrisoare, trimişi lui Emil Cioran în primăvara anului: 1990, a fost publicată În revista Apostrof din Cluj, în numărul 2 din 1990.

Dogma

Un ţăran imperialDogma este o formă purtătoare de mister, este revelată ca şi acesta. Misterul este singura formăeliberatoare din neliniştile mărginirii personale, ale înlănţuirii cosmice şi comunitare şi ale perspectiveiinfinitului şi morţii. De aceea libertatea nu poate fi gândită decât dogmatic, potrivit cu doctrina creştină,care este religia libertăţii. Omul este liber să participe sau nu la actul mântuirii sale. Această libertate ooferă catolicismul şi ortodoxia. Protestanţii situează omul sub semnul predestinării. Ei se situează,hegelian vorbind, înaintea apariţiei zeului, care însemnează lumină raţională opusă destinului orb.Acest text a fost cules de Andrei Pleşu de la Petre Tuţea şi a fost publicat În Lumea Creştină din numărul25 al României libere, care a apărut duminică. 21 ianuarie 1990.Constantin Noica mi-a povestit că în închisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste măsură,anchetatorul a sfârşit prin a proclama răstit, cu titlu de avertisment: "Ascultă, eu 1-am anchetat şi pe Ţuţea". Era pentru el o dovadă de extremă competenta, o încununare profesională de tipul doctoratului,o probă supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei.În anii care au urmat, anvergura victimei a continuat să stimuleze vigilenta călăului. Petre Ţuţea continuasă fie supravegheat, anchetat şi percheziţionat periodic, deşi recuperase statutul de "om liber". Ce puteasă-l facă atât de periculos? Cum reuşea bătrânul acesta să neliniştească în asemenea măsură structurile