Izvoarele latinei populare/vulgara Latina populara este un aspect al latinei, aspectul dinamic, nenormat, viu, limba claselor mijlocii

(negutatori, functionari, militari etc.) si chiar a celor suspuse in conditii neoficiale. Nu exista texte scrise exclusiv in latina populara, ci numai texte cu mai multe sau mai putine vulgarisme. In general, numarul acestora este invers pr oportional cu nivelul de cultura al autorului. Cele mai importante scrieri considerate ca izvoare pentru cunoasterea latinei populare sunt: * Scrierile normative si explicative Gramaticii latini se straduiau sa corecteze greselile facute de vorbit orii mai putin instruiti, dand anumite precepte pentru pronuntarea si folosirea corecta a limbii latine, in timp ce, mai ales in perioada mai tarzie a limbii, g losatorii explicau prin forme uzuale unele cuvinte clasice care nu mai erau inte lese de cei mai multi vorbitori. Foarte numerosi, gramaticii latini au lasat lucrari de valoare inegala , a caror utilizare trebuie facuta cu rezerva. In general este vorba de puristi care lupta impotriva barbarismelor, a greselilor in pronuntare sau flexiune. Seria acestor gramatici incepe cu Attapius Claudius 626d34g (300 i.e.n .) si se termina cu Virgilius Maro din Toulouse (sec. al VII-lea) si cu Paulus D iaconus (740-801 e.n.). Glosarele, care intereseaza foarte mult pe romanisti, sunt vocabulare rudimentare, in general unilingve, care traduc termenii mai putin cunoscuti sau expresiile iesite din uzul epocii numite lmmata sau glossae prin termeni si expre sii considerate curente (numite interpretamente). De o importanta deosebita este Appendix Probi, un fel de indreptar lex ical gasit in acelasi manuscris cu cel al tratatului de gramatica Instituta arti um al lui Valerius Probus. Se presupune ca adaosul la lucrare ar fi fost elabora t in sec. al III-lea la Roma sau Cartagina. Autorul, necunoscut, ar fi fost un g ramatic ce ar fi facut o lista pentru elevii sai. Este vorba de o lista de 227 d e cuvinte populare insotite de corespondentele lor clasice, ordonate dupa princi piul "asa este corect si nu asa". Pentru romanisti prezinta interes tocmai formele "gresite", care ilust reaza principalele tendinte manifestate in fonetica, morfologia si lexicul latin ei populare si tarzii. Cele mai multe din asa-zisele greseli din Appendix Probi reprezinta de fapt forme protoromane: VETULUS non VECLUS; PECTEN non PECTINIS; STABULUM non STABLUM; PERSICA non PESSI CA; SOCRUS non SOCRA; RIVUS non RIUS; TRISTIS non TRISTUS etc Gloselede la Reichenau (dupa numele manastirii din Elvetia, unde au fo st descoperite), dateaza de la sfarsitul sec. al VIII-lea sau inceputul sec. al XIX-lea). Ele cuprind doua parti: in prima parte se explica prin termeni sau per ifraze cuvinte din Biblie, iar partea a doua este un glosar alfabetic. Manuscrisul fost redactat probabil in nordul Frantei. Multe forme car e apar in glosele de la Reichenau sunt continuate in limbile romanice; unele cuv inte sunt specifice zonei galoromanice. Redactate la circa patru secole dupa versiunea Vulgata data de Hieroni m Bibliei, Glosele de la Reichenau ofera o imagine interesanta a dinamicii vocab ularului latinei populare. Se poate observa concurenta dintre termeni si victori a celui continuat astazi de limbile galo-romanice: pulcra : bella; arenam : sabu lonem; lamento : ploro; caseum : formaticum; is : ille. Glosele de la Kassel contin 245 de cuvinte si expresii latine cu forme foarte asemanatoare celor romanice glosate cu termeni germanici (bavarezi). Cuvintele sunt in ordine semantica (parti ale corpului, animale domest

ice, imbracaminte); mai apar si fraze, necesare sa serveasca la un prim contact lingvistic intr-o tara straina: Dentes: zendi homo iste : deser man Acest "vocabular turistic" latin-germanic dateaza de la sfarsitul sec. al VIII-lea, inceputul sec. al IX-lea si se presupune ca ar fi fost scris pe te ritoriul galoromanic sau retoroman. Nu poate fi considerat un text neolatin, cum s-a propus uneori, desi limba latina folosita are un caracter mult mai vulgar d ecat cea intalnita in Glosele de la Reichenau. * Inscriptiile (cele mai multe inscriptii latine au fost publicate in Corpus inscriptionum Latinorum I-XV, Berlin, 1862 (cu sigla CIL). Un alt izvor important pentru cunoasterea aspectului vulgar al latinei sunt inscriptiile, oficiale si mai ales particulare. Unul din avantajele inscriptiilor este posibilitatea datarii si a loca lizarii lor. Studierea lor pemite astfel stabilirea unor particularitati regiona le ale latinei din diverse provincii ale Imperiului Roman (Gallia, Hispania, Moe sia, Dacia etc.). Numeroase lucrari au fost consacrate latinei inscriptiilor din diverse regiuni. Pentru Dacia este cunoscuta lucrarea lui haralambie Mihaescu, Limba latina in provinciile dunarene ale Imperiului Roman, Bucuresti, 1960. Intensitatea si limitele romanizarii pot fi apreciate dupa numarul ins criptiilor gasite pe un anumit teritoriu. Astfel, linia care delimiteaza zona de influenta romana si cea de influenta greaca din Peninsula Balcanica a fost tras ata pe baza inscriptiilor de catre Ctin Jireek (al carui nume il poarta, de altfe l). Utilizarea inscriptiilor in stabilirea trasaturilor latinei populare s i regionale trebuie facuta insa cu prudenta, deoarece in multe cazuri greselile din text se datoreaza exclusiv ignorantei celui care l-a scris sau economiei de spatoi. * Autorii latini Autorii latini care pot fi folositi ca izvor pentru cunoasterea latine i populare sunt fie cei care, datorita subiectului pe care il trateaza, pun in m od voit in gura personajelor lor o exprimare neingrijita, cu vulgarisme, fie cei care folosesc ei insisi, in mod involuntar, aspectul popular al latinei. Din prima categorie face parte Petronius, zis si arbiter elegantium, a utorul primului roman din literatura Satyricon (pastrat numai in parte) care, di n motive stilistice, foloseste exprimarea popukara in zugravirea lumii sclavilor si libertilor (in fragmentul numit Cena Trimalchionis). Plaut (Titus Maccius Plautus) (cca 251 i.e.n.-184 i.e.n.), autor a apr oximativ o suta de comedii din care ni s-au transmis doar 21, foloseste o limba cu caracter pronuntat popular, deoarece a scris intr-o perioada cand inca nu se fixasera toate normele riguroase ale limbii literare si mai ales pentru ca, oper a sa fiind destinata marelui public de pe strada, eroii principali erau oameni d e rand si se exprimau ca si acestia. * Scrierile tehnice Tratatele tehnice sunt, in general, lucrari fara pretentii literare, s crise in legatura cu practicarea diverselor meserii. Astfel, M. Vitruvius Pollio scrie, in timpul lui Augustus, un tratat d e arhitectura (De arhitectura) scuzandu-se de la inceput pentru eventualele gres eli. Un prim tratat de agricultura, De agricultura a ramas de la Cato cel B atran. In sec. I e.n. apare si tratatul de agricultura al lui Columella, avan d titlul De re rustica. Si in scrierile topometrilor latini Agrimensores se intalnesc numeroas e elemente de limba vorbita. Apicius, un cunoscut gurmand de pe vremea imparatului Tiberiu, ar fi autorul uno r carti de bucate, De re coquinaria, in 10 parti, ce ni s-a transmis intr-o vers

iune adaugita si completata de un anonim din sec. al IV-lea. Chiro a fost un medic veterinar grec, a carui carte, impreuna cu altele, sta la baza tratatului de medicina veterinara Mulomedicina Chironis (mijlocul sec. al I V-lea). Autorul compilatiei este necunoscut. Limba folosita este foarte neingrij ita si cu multe grecisme. Palladius (Rutilius Taurus Aemilianus), mare bogatas care a trait in Italia sau Gallia pe la inceputul sec. al V-lea e.n. a scris aproximativ 15 carti, dintre c are 13 sunt grupate sub numele de Opus Agriculturae. Antymus a compus De observatione ciborum, un mic tratat dietetic pentru regele f ranc Teodoric (511-534). Din punct de vedere al limbii, aceasta opera prezinta o mare importanta pentru trecerea de la latina la limbile romanice. Scrierile istorice si cronicile tarzii (sec. al V-lea - al VI-lea) sunt de obice i redactate intr-o latina amestecata, cu forme populare si reminescente clasice. O astfel de opera este Historia Augusta, o culegere de biografii ale imparatilor romani, de la Hadrian la Diocletian, scrisa in jurul anului 400 e.n. de un auto r necunoscut, dar care se ascunde in spatele a sase nume fictive. Historia Francorum (in 10 carti) este opera cea mai importanta a lui Gregorius, episcop de Tours (sec. al VI-lea). Istoria gotilor (Gotica) sic ! si universala (Romana) ale lui Iordanes, probabil got originar din Dobrogea, din sec. al VI-le a (551 e.n.) prezinta forme si constructii populare, specifice latinei vorbite i n Moesia inferioara. * Legi, diplome si documente de cancelarie Limba acestor scrieri, foarte eteroclita, cu multe elemente populare, dar si cul te, cu arhaisme si barbarisme este, de asemenea, o sursa a cunoasterii latinei p opulare tarzii. Astfel, in Gallia se gasesc documentele merovingiene, in Italia documente de la regii longobarzi (sec. al VI-lea - al VII-lea), iar in Spania acte de la regatul vizigot (sec. al VI-lea - al VII-lea). Lex Salica, o culegere de legi a francilor salici, este unul din cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. Importante mai sunt si culegerile de legi tarzii cunoscute sub numele de Lex Rib uaria si Lex Alamanorum. * Scriitorii crestini si literatura hagiografica In primele secole ale erei noastre incepe o bogata literatura crestina. Este vor ba in primul rand despre traducerea si stabilirea versiunii Bibliei in latina, a poi, de literatura de propaganda, si, in sfarsit, de scrieri cu caracter hagiogr afic. Itala sau Vetus Latina - sub acest nume sunt cunoscute numeroasele traduceri lat inesti ale Bibliei din sec. al III-lea e.n. Un grup de manuscrise ale Italei, sc rise pe teritoriul african (cu multe trasaturi populare) poarta numele de Afra. Limba acestor prime traduceri ale Bibliei are multe expresii si constructii spec ifice limbii populare, impreuna cu imprumuturi grecesti sau semite calchiate. In sec. al IV-lea activeaza Preafericitul Hieronim, insarcinat de papa Damasus c u revizuirea versiunilor Italei si cu unificarea traducerilor. A facut revizia n umai pentru Noul Testament si pentru Psalmi. Mai tarziu a tradus direct din ebra ica Vechiul Testament. Forma devenita oficiala pe care a dat-o Hieronim traducer ii Bibliei poarta numele de Vulgata. In sec. al IV-lea si inceputul sec. al V-lea activeaza si Augustin, unul din par intii bisericii, nascut in Africa si devenit profesor de retorica la Roma si Mil ano, convertit la crestinism in 387. Operele sale cu caracter religios sunt Conf essiones si De Civitate Dei. Predicile sale (Sermones) sunt scrise intr-o limba accesibila, cu trasaturi ale limbii populare. De la Sf. Augustin a ramas o impor tanta informatie privind pierderea cantitatii vocalelor latinei din Africa. Printre descrierile de calatorie la locurile sfinte cea mai cunoscuta si importa nta este Peregrinatio Egeriae ad loca sancta, descrierea unui pelerinaj facut de o calugarita, probabil o stareta (Egeria, Eteria sau Silvia) la locurile sfinte . Textul abunda in diferite constructii populare care arata "nasterea" articolul ui hotarat si a unor forme compuse de perfect.

* Limbile romanice constituie cea mai importanta sursa de cunoastere a latinei p opulare. Prin reconstructia unor forme latine populare pe baza realitatii romani ce se poate observa felul in care s-a comportat limba latina in perioada tarzie, ce variante au circulat etc.