PROLOG
ANGLIA, 1182S-au împrietenit înainte de a fi destul de mari ca să înţeleagă că ar fi trebuit să se urască.Cele două fetiţe s-au întâlnit la festivalul anual de vară ţinut pe hotarul dintre Scoţia şi Anglia.Era pentru prima dată când Lady Judith Hampton se ducea la jocurile scoţiene, prima plecare adevăratădin casa ei izolată în vestul Angliei, şi era atât de copleşită de toată aventura, încât abia-şi putea ţine ochiiînchişi în timpul somnului de după-amiază. Avea atât de multe de văzut şi de făcut, iar pentru o fetiţăcurioasă de numai patru ani, mai erau şi numeroase pozne care-o aşteptau să le facă.Frances Catherine Kirkcaldy făcuse deja o boroboaţă. Tăticul ei îi dăduse o scăltoacă zdravănă laspate, apoi o luase pe urmăr ca pe un sac de nutreţ, ducând-o peste câmp. O aşezase pe o stâncă netedă,departe de toate cântecele şi dansurile, şi-i poruncise să stea acolo până se cumintea, când urma el s-o iaînapoi. Trebuia să folosească acel răgaz de linişte pentru a medita la păcatele ei.Întrucât nu avea nici cea mai vagă idee ce însemna
a medita
, Frances Catherine îşi spuse că nu sedatora să îndeplinească acea poruncă. Este cu atât mai bine, căci avea destule pe cap îngrijorată de albinagrasă care zbura bâzâind în jurul ei.Judith asistase la pedeapsă, şi-i era milă de fetiţa cu faţa pistruiată şi înfăţişare caraghioasă. Ştiacă ea, sigur ar fi plâns dacă unchiul ei Herbert ar fi bătut-o la fund, dar fetiţa cea roşcovană nici măcar nuse strâmbase când o plesnise tatăl ei.Se hotări să intre în vorbă cu ea. Aşteptă ca tatăl ei să n-o mai ameninţe cu degetul, pornind ţanţoşînapoi peste câmp, apoi îşi ridică poalele fustei şi o luă la fugă pentru a se strecura spre stâncă prin spate. — Tăticul meu nu m-ar fi bătut niciodată, se lăudă Judith, în loc de prezentare.Frances Chaterine nu întoarse capul să vadă cine-i vorbeşte. Nu îndrăznea să-şi ia privirea de laalbina care se oprise pe stâncă, lângă genunchiul ei stâng.Judith nu se lăsă descurajată de tăcerea ei. — Tăticul meu a murit, anunţă ea. Încă dinainte să mă nasc eu. — Atunci, de unde ştii dacă te-ar fi bătut sau nu?Fetiţa ridică din umeri. — Ştiu că n-ar fi făcut-o. Vorbeşti ciudat, de parcă ţi s-ar fi oprit ceva în gât. Te-ai înecat cuceva? — Nu, răspunse Frances Catherine. Şi tu vorbeşti ciudat. — De ce nu te uiţi la mine? — Nu pot. — Şi de ce nu poţi? se întrebă Jusith. — Trebuie să mă uit la albină, o informă Frances Catherine. Vrea să mă înţepe. Vreau să fiu gatas-o plesnesc. Judith se aplecă spre ea şi văzu albina care se plimba pe lângă piciorul ei stâng. — De ce n-o pleneşti acum? întrebă ea în şoaptă. — Mi-e frică,recunoscu Frances Catherine. Dacă n-o nimeresc? Atunci, sigur o să mă înţepe.Această dilemă o făcu pe Judith să se încrunte pentru câteva clipe. — Vrei s-o plesnesc eu? — Ai vrea? — Poate... Cum te cheamă? apoi trăgând de timp, în timp ce-şi aduna curajul să atace albina. — Frances Catherine. Da’ pe tine? — Judith. Cum se face că ai două nume. N-am mai auzit de nimeni să aibe mai mult de unul. — Toată lumea mă întreabă, răspunse Frances Catherine, cu un oftat dramatic. Frances o cheamă pe mama. A murit când m-am născut eu. Catherine e numele bunicii, care şi ea murise la fel. N-au putut fiîngropate în pământ sfânt, fiindcă biserica a spus că nu erau curate. Papa speră că voi începe să fiucuminte, ca să ajung la cer, iar când Dumnezeu îmi va auzi cele două nume, o să-şi amintească de mamaşi bunica — Şi de ce-a zis Biserica aia că nu erau curate?3
— Fiindcă în timp ce mureau năsteau, îi explică Frances Catherine. Nu ştii nimic, fato? — Mai ştiu şi eu câte ceva. — Eu le ştiu pe toate, se lăudă Frances Cahaterine. Cel puţin, tăticul zice că aşa cred, mai mult casigur. Ştiu până şi cum ajunge bebeluşu-n burta mamei. Vrei să auzi? — A, da! — După ce se căsătoresc, tata scuipă în cupa de vin şi o pune pe mama să bea. De cum înghite,gata – are un bebeluş în burtă!Această informaţie dezgustătoate o făcu pe Judith să se strâmbe. Tocmai vroia să-i ceară noii ei prietene să-i mai spună, când Frances Catherine scoase dintr-o dată un scâncet sonor. Judit se aplecă săvadă ce se întâmplase, apoi şi ea scânci. Albina se aşezase pe vârful pantofului noii sale prietene. Cu câtse uita Judith mai lung la ea, cu atât parea să crească mai mare.Uită imediat de orice dicuţie despre naştere. — Ai s-o plesneşti? întrebă Frances Catherine. — Mă pregătesc. — Ţi-e frică? — Nu, minţi Judith. Mie nu mi-e frica de nimica. Şi credeam că nici tie nu ţi-e. — De ce? — Fiindcă n-ai plâns când te-a bătut tăticul tău. — N-am plâns pentru că nu m-a bătut prea tare, îi explică Frances Catherine. Tăticul nu dăniciodată tare-n mine. Cel puţin, aşa zic Gavin şi Kevin. Zic că mă pregătesc pentru cine ştie ce nefericit pe care am să-l iau de bărbat când voi mare şi-am să-l nenorocesc, de mult ce mă răsfaţă. — Cine-s Gavin şi Kevin? — Fraţii mei după tată, răspunse Frances Catherine. Mama lor a murit. — Tot la naştere a murit şi ea? — Nu. — Atunci, de ce-a murit? — De boală. Aşa mi-a zis tăticul. Şi acum, am să-nchid ochii strâns de tot, dacă vrei să plesneştialbina asta.Fiind atât de hotărâtă să-şi impresioneze noua prietenă, Judith nu mai stătu să se gândească laconsecinţe. Ridică mână să dea albina la o parte, dar imediat ce-i simţi aripile zbârnâind sub palmă,senzaţia de gâdilat o făcu să strângă degetele.În clipa următoare începu să se vaite. Frances Catherine sări de pe stâncă, pentru a o ajuta însingurul fel pe care-l ştia: se puse şi ea pe văicăreli.Judith o luă la fugă împrejurul stâncii, răcnind atât de tare încât abia de-şi mai putea tragerespiraţia. Prietena ei se luă după ea, scoţând nişte urlete la fel de asurzitoare, măcar de simpatie şi teama,dacă nu şi de durere.Tăticul lui Francis Catherine se apropie în fugă peste câmpie. O prinse mai întâi pe fiica lui, iar când aceasta îi spuse, bâlbâindu-se, ce se întâmplase, se luă după Judith.În câteva minute, cele două fetiţe se liniştiră. Acul fu scos din palma lui Judith, iar înţepătura fuacoperită cu noroi umed şi rece. Tăticul prietenei sale îi şterse blând lacrimile cu marginea pledului său delână. Se aşeză pe stânca de pedeapsă, între cele două fete. — Sunteţi de jalea lumii, declară el, când sughiţurile li se potoliră îndeajuns să-l audă. Urlaţi maitare decât trâmbiţele care anunţă întrecerea, şi alergaţi în cerc ca două găini cu capetele tăiate.Judith nu ştia dacă era supărat sau nu. Vorbea cu glas aspru, dar nu se încrunta. Frances Catherinechicoti, astfel încât Judith transe concluzia că el glumea, la urma urmei. — A durut-o foarte rău, tăticule,îl informă Frances Catherine. — Nu mă îndoiesc c-a durut-o, fu el de acord.Întoarse capul spre Judith şi o văzu privindu-l. — Eşti o fetişcană foarte curajoasă, c-ai ajutat-o pe fiica mea, o lăudă el. Dar dacă se maiîntâmplă vreodată, încearcă să nu mai prinzi albina. Ai înţeles?Judith dădu din cap cu seriozitate.4
— Eşti foarte drăgălaşă, remarcă el, bătând-o pe braţ. Cum te cheamă, copiliţo? — Judith o cheamă, tăticule, şi e prietena mea. Poate să ia cina cu noi? — Ei, asta depinde de părinţii ei. — Tăticul ei a murit, continuă Frances Catherine. Nu-i aşa că-i trist, tăticule? — Ba bine că nu, replică tatăl ei, cu colţurile gurii încreţindu-i-se, deşi nu zâmbi. Totuşi, are ceimai drăgălaşi ochi albastrii pe care i-am văzut vreodată. — N-am şi eu cei mai drăgălaşi ochi pe care i-ai văzut vreodată, tăticule? — Ba da, Frances Catherine. Tu ai ce mai drăgălaşi ochi căprui pe care i-am văzut vreodată. Nuîncape nici cea mai mică îndoială.Frances Catherine fu atât de mulţumită, încât îşi strânse umerii şi chicoti din nou. — Tăticul ei a murit încă înainte ca ea să se nască, urmă ea.Tatăl ei dădu din cap, apoi spuse: — Acum, fata mea, vreau să taci ca mormântul în timp ce stau de vorbă cu prietena ta. — Bine, tăticule.Se întoarse iar spre Judith. Felul ei de a-l privi atât de fix îl cam neliniştea. Era prea serioasă pentru o fetiţă de vârsta ei. — Câţi ani ai, Judith?Judith ridică patru degte. — Vezi, tăticule? E de vârsta mea. — Nu, Frances Catherine, nu are tocmai aceeaşi vârstă ca tine. Judith are patru ani, iar tu aiîmplinit deja cinci ani – mai ţii minte? — Mai ţin, tăticule.Îi zâmbi fiicei sale, apoi încercă din nou să-i vorbească lui Judith. — Nu ţi-e frică de nimic, nu-i aşa? — De nimic nu-i e frică. Aşa mi-a spus. — Taci, fată. Vreau s-o aud pe prietena ta rostind o vorbă, două. Judith, mămica ta e aici?Fetiţa clătină din cap. Începu să-şi răsucească o şuviţă din părul blond albicios în jurul degetului,cu nervozitate, fără să-şi ia privirea de la tatăl lui Frances Catherine. Chipul bărbatului era acoperit defavoriţi roşcaţi şi, când vorbea, ţepii acestora tresăltau. Judith ar vrut să-i atingă, să afle cum se simteau. — Judith? E aici mămica ta? repetă el. — Nu. Mămica e la unchiul Tekel. Nu ştiu că sunt aici. O să fie secret, n-am să mă pot întoarceniciodată la festival. Aşa mi-a spus mătuşa Millicent.O dată ce începuse să vorbească, voia să-i spună tot ce ştia. — Unchiul Tekel zice că-i la fel ca tăticul meu, dar el e fratele lui mămica şi niciodată nu stau pegenunchii lui. Şi nici n-aş vrea, chiar dac-aş putea, dar nu pot,aşa că nu contează, nu-i aşa?Tatăl lui Frances Catherine îi era greu să înţeleagă această explicaţie, dar fiica sa nu avea nici o problemă. Şi ea ardea de curiozitate. — De ce n-ai putea dacă ai vrea? întrebă ea. — I s-au rupt picioarele.Frances Catherine scoase o exclamaţie. — Tăticule, nu-ia aşa că-i trist?Tatăl ei scoase un oftat prelung. Sensul conversaţiei începea să-i scape. — Ba bine că nu, fu el de acord. Şi acum, Judith, dacă mama ta e acasă, tu cum ai ajuns aici? — Cu sora mamei. Înainte, stăteam tot timpul la mătuşa Milicent şi unchiul Herbert, dar mama numă mai lasă. — Dar de ce? se interesă Frances Catherine. — De-aia, că mama a auzit când i-am zis lui unchiul Herbert tăticule. S-a-nfuriat aşa de tare, cămi-a dat una peste creştetul capului. Apoi, unchiul Tekel; mi-a spus că de-atunci în colo trebuia să stau cuel şi mama jumătate de an, ca să ştiu a cui sunt, iar la mătuşei Milicent şi unchiului Herbert nu le mairămânde decât să se descurce fără mine. Aşa a zis unchiul Tekel. Mama nu voia să plec nici măcar pentru jumătate de an, dar Tekel încă nu începuse să bea pentru cină, aşa că a ştiut că va ţine minte ce i-a spus.5
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Recommended
More From This User
Notes
Load more
