Iona

Marin Sorescu

Iona
Drama postbelica Teatru modern

Marin Sorescu
Piesa care i-a adus lui Marin Sorescu consacrarea ca dramaturg si pentru care a primit premiul Uniunii Scriitorilor, este Iona, opera dramatica in care sunt prezente trasaturi ale teatrului modern. Piesa are ca subtitlu Tragedie in patru tablouri si face parte din trilogia sugestiv intitulata Setea muntelui de sare, alaturi de Matca si Paracliserul, toate avand titluri-metafore. Este un ciclu unitar prin problematica: setea de absolut a omului. Mutand centrul de interes de la personaje cu inalta conditie sociala spre valorile omului comun, Marin Sorescu modifica datele fundamentale ale tragediei, inteleasa in sens clasic, piesa lui inscriindu-se pe coordonatele teatrului modern. Punctul de plecare al dramei, dupa cum o arata si titlul, se afla in mitul biblic a lui Iona, prorocul revoltat pe care Dumnezeu l-a pedepsit pentru neascultare, tinandu-l trei zile si trei nopti in burta unui peste urias. Marin Sorescu da noi semnificatii acestui mit, cu intentia vadita de a-l reactualiza intr-o viziune moderna. Captivitatea lui Iona in interiorul pestelui care il inghitise, in piesa lui Marin Sorescu, este soarta al carui prizonier neputincios este omul. Tema piesei este singuratatea, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui, ezitarea in a-si asuma constient drumul in viata, motivul central fiind cel al labirintului prin metafora pestelui. Problematica este diversificata de revolta omului impotriva destinului sau, ori de lipsa de comunicare sociala, ca sursa a singuratatii. Particularitatile compozitiei evidentiaza si ele noutatea teatrului lui Marin Sorescu. In text, nu mai exista impartirea traditionala in acte si scene, piesa fiind alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare reprezinta un alt context in care se afla personajul: in primul si ultimul tablou, Iona se afla afara, iar in tablourile mediane in interiorul balenei. Moderne sunt si decorurile neobisnuite: gura pestelui urias in care sta Iona (primul tablou), burtile pestilor prin care acesta trece (tablourile II si III), plaja pustie, inconjurata de burti de peste (ultimul tablou). Toate sunt spatii amenintatoare, claustrante, care genereaza sentimente traite de omul modern: grija, nelinistea, anxietatea, spleenul sau povara limitelor. Evident ca tot ceea ce se intampla pe scena nu trebuie interpretat in plan real. Rolul indicatiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificatiilor simbolice si de a oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii textului. Daca dramaturgia traditionala foloseste dialogul intre mai multe personaje, piesa lui Marin Sorescu este sustinuta de un singur personaj, care vorbeste cu dublul sau launtric, despre viata si moarte, despre singuratate si nenoroc, intr-un monolog care evidentiaza esecul comunicarii acestuia cu lumea si intoarcerea spre sine. In planul structurii operei dramatice, monologul duce la disparitia conflictului si a intrigii.

Iona

Marin Sorescu

Universul dramatic al piesei se construieste treptat, nu prin acumulare de fapte, ci prin dialogul conflictual. Treptat, personajul unic al piesei se divide in voci, exprimand fiecare o componenta a eului initial: Iona pescarul (omul vazut in ipostaza de fiinta sociala), Iona visatorul (nazuind in somn sau treaz sa prinda pestele cel mare), Iona victima (omul captiv destinului), Iona cautatorul (omul lucid care mediteaza asupra conditiei sale existentiale), Iona luptatorul (omul care se opune absurdului existential), Iona iluminatul (omul hotarat sa razbata la lumina, sa-si descopere libertatea de sine). De fapt, Iona se constituie intr-o parabola dramatica pe marginea unor probleme existentiale si genereaza o morala: omul se afla in puterea destinului, al carui prizonier fara scapare este.

Iona (caracterizare)
Pescar fiind, Iona, personajul principal, eponim si simbolic, traieste intr-o continua asteptare. Asteapta pestele fabulos si pentru ca acesta intarzie sa apara, isi aduce de acasa un acvariu din care prinde cate un pestisor. Acvariul este simbolul unui univers inchis, pervertit. Visator si plin de sperante, naivul Iona ignora primejdia (gura pestelui care este gata sa-l inchida). Simtindu-se singur, el isi inventeaza un dublu, cu care vorbeste mereu, pentru ca e tare greu sa fii singur. Sentimentul singuratatii este si mai puternic atunci cand isi striga propriul nume, dar ecoul nu-i mai raspunde pentru ca s-a terminat. Tot in primul tablou, personajul vorbeste despre marea plina de momeli frumos colorate (metafora vietii), in care pestii (oamenii) alearga dupa cate o nada pana cand constata ca s-a terminat apa (viata). Ideea este ca oamenii isi traiesc scurta lor viata intr-o agitatie inutila. Un peste urias il inghite, iar acesta este inghitit la randu-i de un altul si un altul. Nesfarsitul sir de balene, care se inghit una pe alta, simbolizeaza labirintul propriei vieti, pe care Iona il parcurge, si fixeaza motivul central al piesei. Deci, iesirea dintr-un cerc al existentei inseamna patrunderea in altul si altul. Descoperim, totodata, aici, obsesia spatiului inchis in care omul este condamnat sa fie un etern prizonier. Pierdut in labirint, Iona incearca sa gaseasca iesirea. Personajul isi vorbeste mereu, oferindu-si propria oglinda a directiilor gresite pe care le-ar fi putut urma. Tot aici, el descopera ca fiintele au o dubla identitate: vanat si vanator, jucarie a destinului si destin. Este jocul absurd, irational al existentei, dar omul trebuie sa lupte pentru a iesi. Ferestrele sapate in peretii burtilor de peste sunt simboluri ale orizonturilor deschise spre necunoscut, dar si limite ale cunoasterii. Acest sentiment al limitei ii confera personajului o aura tragica: in final, Iona ajunge pe o plaja, la lumina, dar orizontul care i se arata il inspaimanta pentru ca si acesta este format dintr-un alt sir de burti de peste. Coplesit de existenta lipsita de orizont, disperat si plin de amaraciune, Iona este convins ca eroarea n-a fost a lui, ci a drumului invers pe care a mers. Recastigandu-si identitatea (Mi-am adus aminte: Iona, eu sunt Iona), personajul isi spinteca abdomenul, eliberare care sta sub semnul sperantei: Razbim noi cumva la lumina!. Unii comentatori vad in gestul final al lui Iona un pact cu diavolul, prin care personajul isi vinde sufletul pentru a dobandi adevarul absolut. Criticul Nicolae Manolescu vede sinuciderea ca pe o salvare, in sensul ca personajul este gata sa-si infrunte inca o data destinul. Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic (limbajul, gesturile, actiunile simbolice, indicatiile autorului), dar modul de expunere este exclusiv monologul. Consider ca Iona, personaj-simbol, este o voce a umanitatii, um erou tragic ce se revolta superior impotriva limitarilor ontologice. Ucigandu-si eul material, el elibereaza eul spiritual, cel divin.

Iona

Marin Sorescu

In privinta piesei, aceasta poate fi considerata capodopera dramaturgiei lui Sorescu, prin formula artistica originala, prin problematica existentiala a omului aflat in cautarea adevarului despre sine, in aventura descoperii libertatii.