NORME JURIDICE COMUNITARE DE AFACERI

1. CONSIDERAŢII GENERALE

A. Caracteristici

Dreptul comunitar reprezintă ansamblul regulilor juridice care guvernează

organizarea şi funcţionarea instituţiilor comunitare, a regulilor economice, politice şi
financiare instituite de tratatele UE.
Dreptul comunitar se aplică pe teritoriul statelor membre exact ca şi un drept
naţional intern, având o forţă juridică specifică din care rezultă şi caracterele dreptului:
1. Normele juridice comunitare dobândesc automat, chiar de la adoptare,
statutul de drept pozitiv în ordinea juridică internă, deci are un caracter de
aplicabilitate imediată.
2. Normele comunitare sunt susceptibile prin ele însele de a crea drepturi şi
obligaţii pentru particulari, deci dreptul comunitar are aplicabilitate directă.
3. Normele comunitare conferă particularilor drepturi individuale chiar dacă nu
sunt destinatarii normei, deci are efect de aplicabilitate pe verticală. Potrivit
acestor norme particularii pot să le invoce în litigiile împotriva altor
particulari, deci are şi aplicabilitate pe orizontală.
4. Normele juridice comunitare au rang de prioritate faţă de normele naţionale,
deci dreptul comunitar are caracter primordial în raport cu dreptul naţional
intern.
In dreptul comunitar se aplică teoria monistă privind relaţiile care trebuie să existe
între dreptul naţional şi cel comunitar. Această teorie exclude discontinuitatea între
aplicarea normelor. Sistemul dualist existent în unele state ale UE consideră că ordinea
juridică internaţională şi ordinea juridică naţională sunt 2 sisteme de drept distincte şi
paralele.

1
B. Izvoare

Doctrina clasifică izvoarele în mai multe categorii:

1. Izvoare principale (surse primare) - din această categorie fac parte tratatele
institutive, protocoalele şi anexele.
2. Izvoare secundare (surse derivate) - în care sunt incluse regulamentul,
directiva, decizia, recomandarea şi avizul.
• Regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în întregul
său şi se aplică direct în toate statele membre.
• Directiva se adresează statelor destinatare în ceea ce priveşte
rezultatul obţinut, instanţele naţionale fiind competente în ceea ce
priveşte forma şi mijloacele de aplicare.
• Decizia este obligatorie în întregul ei faţă de destinatarii cărora li se
adresează.
• Recomandarea şi avizul nu sunt obligatorii din punct de vedere
juridic indiferent de destinatar; au numai o forţă facultativă.

3. Surse complementare - actele interne care emană de la instituţii sau organe

şi organisme comunitare.
• În categoria surselor complementare se includ regulamentele de
ordine interioară emise de către instituţiile comunitare având un
caracter organic, urmărindu-se reglementarea şi funcţionarea
instituţiilor respective. Tot în această categorie se includ şi acordurile
sau declaraţiile interinstituţionale prin care adesea se precizează
anumite noţiuni, ca de exemplu disciplina bugetară.
• În aceeaşi sursă complementară se mai adaugă şi actele suis generis
elaborate de consiliu, prin declaraţii, neavând forţă juridică
obligatorie, ci numai de recomandare.

2
 4. Principii generale - acordurile internaţionale şi convenţiile şi hotărârile
Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene.
• Principiile generale de drept şi drept internaţional s-au impus ca şi
surse în dreptul comunitar, în special prin jurisprudenţa Curţii de
Justiţie. De exemplu, din dreptul internaţional se folosesc principiul
teritorialităţii, principiul încrederii legitime în dreptul de apărare
(principiul dreptului la apărare), principiul legalităţii şi al bunei-
credinţe.
• Pe lângă aceste principii generale, în tratatele institutive mai sunt
menţionate şi principii speciale, de exemplu: principiul liberei
circulaţii (marfă, persoane, capital şi plăţi, servicii), principiul
echilibrului instituţional, principiul cooperării loiale.
• La aceste principii se adaugă şi principiile deduse din drepturile
statelor membre, de exemplu: principiul egalităţii în faţa
reglementării.

2. CELE 4 LIBERTĂŢI FUNDAMENTALE

În 1992, la Maastricht, se semnează Tratatul privind constituirea UE, în acest Tratat

fiind prevăzute şi reglementate cele 4 libertăţi fundamentale la nivelul UE şi anume:
1. Libera circulaţie a mărfurilor - presupune realizarea unei uniuni vamale
care să privească toate categoriile de mărfuri şi să implice interzicerea între
statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor ori a
altor taxe având efect echivalent, adoptarea unui tarif vamal comun în
relaţiile cu ţările terţe şi eliminarea restricţiilor cantitative sau a măsurilor cu
efect echivalent între statele membre. Instituirea uniunii vamale între statele
membre permite condiţii egale de concurenţă între participanţii la circuitul
comercial şi productiv, făcând posibilă stimularea producţiei şi a varietăţii
sortimentale a mărfurilor, impunerea pe piaţă a celor mai competitive

3
 produse, ţinându-se seama şi de costul lor de producţie, concentrarea şi
specializarea producţiei şi a întreprinderilor, ca şi implantarea acestora în
zonele cele mai indicate economic şi productiv.
2. Libera circulaţie a persoanelor - are ca scop libertatea de circulaţie a
persoanelor şi acordarea dreptului de rezidenţă; dreptul de rezidenţă vizează
rezidenţa permanentă şi rezidenţa temporară (acordată în cazul studenţilor).
3. Libera circulaţie a capitalurilor şi plăţilor - libera circulaţie a capitalurilor
trebuie să fie motivată de necesitatea efectuării de investiţii pe piaţa
comunitară fără restricţii, astfel încât să contribuie la înfăptuirea obiectivului
promovării dezvoltării armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în
ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi neinflaţionistă, un înalt grad de
convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat de folosire a forţei
de muncă, etc., conform art. 2 din Tratat. În categoria de plăţi sunt incluse,
pe de o parte, plăţile aferente schimbului de mărfuri, serviciilor şi
capitalurilor, pe de altă parte, transferurile de capitaluri în cadrul liberei
circulaţii a acestora şi transferurilor de salarii pentru activitatea desfăşurată
de beneficiar într-un stat membru ca persoane care s-au deplasat în acel stat
în virtutea liberei circulaţii a persoanelor.
4. Libera circulaţie a serviciilor - Serviciile au o un regim asemănător cu cel al
mărfurilor: un regim general stabilit de tratat şi un număr de reguli
particulare, indispensabile, datorită insuficienţei dispoziţiilor convenţionale
de bază, pentru realizarea marilor obiective comunitare: libera circulaţie,
libera concurenţă sau armonizarea. Transporturile ocupă un loc de prim plan
în măsura în care este vorba de una din marile politici comune originare, ca
şi serviciile financiare, precum şi cele legate de dezvoltarea noilor
tehnologii.

4
 3. POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ

A. Concurenţa

Dispoziţiile art. 81 din Tratat interzice „ca incompatibile cu piaţa comună toate
acordurile dintre întreprinderi, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile
concertate care pot afecta comerţul dintre state şi care au ca obiect ori efect împiedicarea,
restrângerea ori distorsionarea concurenţei în cadrul pieţii comune şi, în special, acelea
care:
• direct sau indirect fixează preţurile de vânzare sau de cumpărare ori alte
condiţii comerciale;
• limitează ori controlează producţia, pieţele, dezvoltarea tehnică ori
investiţiile;
• împart pieţele ori sursele de aprovizionare;
• aplică unele condiţii diferite tranzacţiilor echivalente cu alţi parteneri
comerciali, situându-i prin aceasta într-un dezavantaj concurenţial;
• face încheierea de contracte dependentă de acceptarea de către celelalte
părţi a unor obligaţii suplimentare, care, prin natura lor, sau potrivit
uzanţelor comerciale, nu au nici o legătură cu astfel de contracte.”
Tratatul declară ca fiind de drept nule orice astfel de acorduri sau decizii interzise.
Totuşi, unele acorduri, decizii sau practici concertate pot fi permise. În acest sens,
art. 81 par. 3, declară “inaplicabile prevederile par. 1 în cazul:
• oricărui acord sau categorii de acorduri dintre întreprinderi;
• oricărei decizii sau categorii de decizii ale asociaţilor de întreprinderi;
• oricărei practici concertate ori categorii de practici concertate, care
contribuie la perfecţionarea producţiei şi distribuirii de mărfuri ori la
promovarea progresului tehnic şi economic, cât timp urmează să se aloce
consumatorilor o parte echitabilă a beneficiilor ce rezultă şi care:

5
 o nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt
indispensabile pentru realizarea acestor obiective;
o nu dau unor astfel de întreprinderi posibilitatea de a elimina
concurenţa în ce priveşte o parte substanţială a produselor în
discuţie.”
Aşadar, prin art. 81 este instituită o regulă prohibitivă a cărei nerespectare este
sancţionată cu nulitatea.
Dar regula este aceea a desfăşurării unor relaţii juridice corecte în cadrul
circuitului comercial, iar marea majoritate a acordurilor, deciziilor sau practicilor nu tind
să restrângă concurenţa, nefiind necesară nici chiar aplicarea excepţiilor de la par. 3
menţionat.
Reglementându-se unele domenii în care acordurile, deciziile şi practicile
concertate pot să afecteze comerţul dintre state, împiedicând, restrângând ori denaturând
concurenţa, fără a se da o definiţie a acestor acorduri, decizii şi practici, prin art. 81 s-a
prevăzut orice asemenea acte care constituie bariere ori restricţii la comerţul comunitar.
Pot fi situate, de aceea, în categoria acestor acte: acordurile comerciale colective
exclusive între producătorii naţionali şi cumpărători; acordurile de adaptare a preţurilor
de import la nivelul preţurilor naţionale; acordurile de împărţire a pieţelor şi a surselor de
aprovizionare; practicile de reducere colectivă a cifrei de afaceri a producătorilor dintr-un
stat, creşterile simultane de preţuri, restricţii privind importurile, interdicţii ori restricţii
privind exporturile (fixare de cote de export), etc.
Practicile concertate înseamnă o formă de coordonare între întreprinderi, care
înlocuiesc cu bună ştiinţă riscurile concurenţei cu o cooperare practică între ele
conducând la condiţii de concurenţă care nu corespund condiţiilor normale de piaţă.

B. Politici comerciale comune

Politica comercială comună este, alături de Politica transporturilor, una din marile
politici comune originare, puternic influenţată de Uniunea Vamală a Comunităţii
Europene. Din momentul în care statele membre au renunţat în favoarea Comunităţii la
stabilirea liberă a taxelor vamale faţă de ţările terţe şi ţinând cont de locul primordial

6
ocupat de taxa vamală în politica comercială externă, ansamblul relaţiilor comerciale ale
statelor membre se găsesc "comunitarizate" de facto.
Noţiunea de acord de comerţ îmbracă un caracter funcţional, chiar instituţional,
datorită procedurilor specifice de încheiere. Art. 113 (noul art. 133) determină cadrul
aproximativ al domeniului competenţei comerciale comunitare.
Dispoziţiile art. 113 (noul art. 133) prevăd că "politica comercială comună
europeană este bazată pe principii uniforme", ceea ce înseamnă recunoaşterea
caracterului exclusiv al competenţei comunitare în materie comercială. În calitate de
Uniune vamală, Comunitatea Europeană a privat statele membre de esenţialul
competenţelor lor în materie comercială, iar Curtea de Justiţie a confirmat acest monopol
comunitar.
În sensul art. 113 (noul art. 133) se pot distinge în mod tradiţional măsurile
referitoare la importuri şi cele referitoare la exporturi, după cum urmează:
• măsuri referitoare la importuri
-modificările tarifare menţionate în art. 113 (noul art. 133) se diferenţiază de
"modificările sau suspendările autonome ale taxelor tarifului vamal comun".
-distincţia făcută de art. 113 (noul art. 133) între acorduri tarifare şi acorduri
comerciale, ca al doilea titlu de competenţă comunitară, nu este dintre cele mai
convingătoare, datorită strânsei legături dintre cele 2 categorii.
-noţiunea de acord comercial poate să includă celelalte măsuri de politică
comercială menţionate în art. 113 (noul art. 133), cum este "uniformizarea măsurilor de
liberalizare".
• măsuri referitoare la exporturi
-dispoziţiile art. 113 (noul art. 133) prevăd "politica de export" între componentele
politicii comerciale comune.
-"regimul comun al exporturilor" constă, în principal, în afirmarea principiului
libertăţii exporturilor, sub rezerva anumitor produse şi sub rezerva unei proceduri de
informare şi de consultare, în caz de dificultate pentru piaţa europeană.
-în legătură cu dispoziţia din art. 113 (noul art. 133), textul art. 112 (noul art. 132)
reglementează concret "ajutoarele la export", care pot consta în ajutoare directe (credite,

7
subvenţii) sau indirecte (exonerare a sarcinilor sociale sau fiscale, promovarea produselor
exportate).
-Consiliul, la propunerea Comisiei, a adoptat directivele de armonizare, între care se
numără instituirea unei poliţe comune de asigurare de credit pe termen mediu şi lung sau
pe termen scurt, ori liniile directoare pentru acordarea anumitor credite la export.
Datorită intensităţii schimburilor comerciale între Statele sale membre, Comunitatea
a ajuns foarte repede – chiar de la Europa celor 6 - la rangul de primă putere comercială
a lumii, fiind pe primul loc în ce priveşte exporturile (aproximativ 20,2% faţa de 15 %
Statele Unite şi 12% Japonia) şi pe al doilea loc în ce priveşte importurile (18,5%) după
Statele Unite (20%), dar înaintea Japoniei (8,7%).
Relaţiile comerciale cu restul lumii sunt numeroase, dovadă fiind cele 165 de state
străine reprezentate oficial pe lângă Comunitate, ca şi cele 122 misiuni diplomatice
trimise de Comisie pe lângă ţările terţe.