• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
P A R T E A I
CONCEPTE ŞI PRINCIPII GENERALE
 
 
l. CONSIDERAŢII GENERALE
 
Se consideră că limba română este dinamică şi deschisă schimbărilor, ceea ce implică, printre altele,
o mobilitate mare a vocabularului
, mai ales în condiţii extralingvistice speciale, cum sunt cele de după1990. Introducerea unor 
cuvinte noi
, dezvoltarea unor 
 sensuri necunoscute
înainte şi mai ales, „
migrarea”
unor cuvinte din
lexicul specializat
spre
lexicul comun
determină supunerea vorbitorilor (instruiţi îngrade diferite) la „presiuni” lexicale intense şi complexe. Presa scrisă şi vorbită are spaţii rezervate în carese îmbină
 specializarea profesională 
(tehnico-ştiinţifică) cu tendinţe de extindere dincolo de specializare.În aceste condiţii, satisfacerea
nevoilor comunicării
nu se poate face fără ca cele mai diverse grupede vorbitori să nu apeleze la
dicţionare
de diferite tipuri (
dicţionare generale
şi
dicţionare speciale
). Şieste unanim admis
caracterul instituţionalizat al reglării uzului cuvintelor de către dicţionare.
În
dicţionare
se înregistrează un
inventar lexical 
sau un lexic determinat, care se impune prin forme şi sens,atât în
limba comună 
cât şi, mai ales, în
limbajele specializate
. Rezultă
caracterul descriptiv - normativ
al
dicţionarelor 
care reflectă uzul cuvintelor, dar îl şi normează.
 Dicţionarele
se plasează între reprezentareagenerală a
 sistemului lexical 
(
lexic comun
şi
lexic specializat
) şi folosirea lui concretă (
actualizarea)
în
vorbire
sau în
texte diverse
(de limbă comună, de diverse specialităţi, manuale şcolare şi universitare saudin mass media). Sau, altfel spus,
dicţionarele
oferă o
lectură socială a sensului pentru lectori diverşi.
Înţelegerea şi cunoaşterea exactă a unor cuvinte şi sensuri atât de variate interesează atât
 specialiştii
(semanticieni, lexicografi, terminologi), cât şi
vorbitorii obişnuiţi
. Interpretarea exactă a
textelor lexicografice
înseamnă
definirea
cuvintelor atât din
lexicul comun
cât şi din cel
specializat
 pentru că
definiţia
este o activitate naturală care răspunde
unei nevoi sociale primordiale,
aceea
de a se face înţeles
. Se admite astfel
rolul lectorului
, al
consultantului dicţionarelor 
şi
definiţiilor 
. Întrucât
locutorii sunt diverşi şi numeroşi
, mai ales
dicţionarele generale
trebuie să satisfacă
o competenţă lexicală medie
. Pentru
lexicul specializat
inclus în
dicţionare generale
, aceasta înseamnă definiţii maiaccesibile sau se presupune
o deschidere a codului fiecărei terminologii, posibilă în grade diferite
.Selectarea elementelor relevante din
definiţiile lexicografice (generale şi speciale)
se va face din perspectiva
vorbitorului modern cultivat 
, indiferent de specializarea sa. Pe aceeaşi poziţie trebuie plasaţi şi elevii care utilizează
manualele şcolare
, unde definiţiile
lexicului specializat
sunt curente şitrebuie să fie accesibile.Pornim de la premisa că există mai multe nivele posibile pentru
definiţiile
lexicului specializat
în
dicţionare generale,
în
manuale
şi în
dicţionare speciale.
Admiţând existenţa unor 
definiţii
pe trepte diferite de abstractizare şi specializare, în funcţie detipul de text în care apar (
dicţionare generale, dicţionare speciale
şi
manuale şcolare
) acceptămexistenţa
definiţiilor alternative
. Mai multe teorii susţin această interpretare prin delimitarea
definiţiilor pre-ştiinţifice
de
cele ştiinţifice
şi prin postulatul privind
caracterul aproximativ
al
definiţiei lexicografice
. De aceea, analiza
definiţiilor alternative
ale
lexicului specializat
în primulrând, dar şi ale
lexicului comun
va constitui unul dintre obiectivele cercetării noastre.Plasându-ne pe poziţia interesului faţă de
lexicul specializat
al unui vorbitor mediu sau a unuivorbitor nespecializat vom urmări în ce măsură
dicţionarele generale
satisfac condiţiile unei deschideri,
 
măcar parţiale a
codurilor terminologice
. Tratarea
lexicului specializat
în
dicţionarele generale,
începândcu
marcarea diastratică 
(repartiţia într-o anumită
terminologie
) şi continuând cu
accesibilitateadefiniţiilor 
este un aspect foarte important al studiului, care vizează o
 politică a informaţiei
de interesgeneral pentru că orice lector este preocupat de confruntarea dintre
limbă 
,
domenii
şi
 proprietăţi.
Cercetarea
lexicului specializat
în relaţie cu
cel comun
se va baza pe adoptarea unor metodecomune de analiză lingvistică: analiza
trăsăturilor semantic relevante în şi prin contexte diagnostice
,completată, acolo unde rezultatele nu sunt relevante, cu
analiza textuală 
. Perspectiva metodologiccomună este asigurată de acelaşi obiectiv:
descrierea adecvată a lexicului românesc pentru mai bunalui cunoaştere
, analiza
dicţionarelor generale
şi
 speciale
şi a
definiţiilor 
(aspecte precizate înPARTEA I) sunt coordonatele care reunesc cercetarea de faţă, dincolo de aparenţa unor studiiindividuale.
 
În PARTEA a II-a se va face studiul unor submulţimi determinate (câmpul lexical al
abstractelor
) din
lexicul comun
. S-a făcut această alegere pentru că
abstractele
au fost mai puţinsau deloc analizate din cauza dificultăţilor de descriere, iar o adecvată definire a lor interesează atât
lexicul comun
, cât şi
cel specializat
.PARTEA a III-a este rezervată cercetării
lexicului (limbajelor) specializate: mineralogia
(analiză făcută de un absolvent al facultăţii de
 geologie
şi
 filologie
),
matematică
(analiză făcută deasemenea de un cercetător cu dublă specializare
 filologică 
şi
matematică 
),
filozofia
şi
arteleplastice
. Se va urmări identificarea
 particularităţilor de organizare ale fiecărei
terminologii 
 ,relevanţa metodelor lingvistice de analiză a sensului
(raportul dintre micro- şi macrosemantică),situaţia
definiţiilor alternative.
Toate analizele vor fi întreprinse pe baza
dicţionarelor (generale
şi
 speciale)
, iar rezultateleobţinute prezintă interes interdisciplinar – 
lingvistică, terminologie, sociolingvistică, lexicografie
şi
metalexicografie
2. LEXIC COMUN (LC) / LEXIC SPECIALIZAT (LS)
 Distincţia
lexic comun/lexic specializat
 presupune raportarea la
totalitatea lexicului unei limbi
,care este alcătuit din mai multe submulţimi (numite şi
vocabular(e))
. Delimitarea ţine seama de maimulte criterii interdependente:
circulaţia
sau
 frecvenţa cuvintelor 
,
 factorul stilistico – funcţional 
(interesul grupelor de vorbitori în funcţie de profesiunea şi apartenenţa social – culturală).Prin această
operaţie de segmentare a totalităţii lexicului unei limbi
se favorizează limitareaobiectului de cercetare lexicală dintr-o cantitate prea mare şi prea diversă de unităţi, ceea ce permite oabordare ştiinţifică ulterioară mult mai riguroasă. Reţinem reprezentarea abordată de mai mulţicercetători1:
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...