DICTIONAR DE SIMBOLURI

TITANISM Titanii, divinitati nemblnzite, care conform mitologiei grecesti (Hesiod), au luat nastere din mpreunarea fara iubire a Cerului cu Pamntul, s-au luptat cu zeii din Olimp si au fost nfrnti. Simol al revoltei si al fortei vitale, titanul se confunda cu spiritul lumii minerale. n literatura, titanismul desemneaza elanurile nestavilite, energia stihiala, revolta si izbucnirile marete si de necontrolat ale naturii. n poemul eminescian Demonism, omul este un vierme ivit din carnea putrezita a unui titan pietrificat si neputincios n lupta cu Ormuz. Maretia fiintei, att ct este, reprezinta o palida mostenire de la Titanul mort: n moartea lui e ceva sfnt si mare,/ E o gndire-adnca sindrazneata/ Pentru ce el fu condamnat la moarte. Dar revolta titanica s-a convertit n ambitie desarta, prin oameni. Adevarata forta a titanului este conservata n trupul planetei: A lui gndiri ncremenira reci/ n fruntea sa de stnci si devenira:/ Rozele dulci, rubine; foile,/ Smaralde, iara crinii,/ Diamante. Sngele sau/ Se prefacu n aur, iar muschii/ Se prefecura n argint si fier.TRANDAFIR n ritualurile de nmormntare ale romnilor exista si astazi obiceiul de a se pune n sicriu frunze sau flori de Rosa canina (trandafir salbatic, cunoscut si sub numele de rasura), ca simbol al renasterii dincolo de moarte. n general, florile simbolizeaza regenerarea, nsa trandafirul, nascut din sngele lui Adonis, exprima sacrificiul, suferinta, renasterea si iubirea ca dimensiuni majore ale vietii. Impus nca de ritualurile misterice de la sfrsitul antichitatii trandafirul a fost preluat n crestinism ca efigie a iubirii si a solidaritatii, fiind considerat imagine a sufletului si a lui Cristos. De asemenea, este asociat simbolic rotii timpului si sugereaza sensurile labirintului (caci este floarea cu treizeci de petale). Ca floare ritualica apare n poezia lui Eminescu: Dndu-si trestia trestia-ntr-o parte,/ Sta copila lin plecata,/ Trandafiri arunca rosii/ Peste unda fermecata (Craiasa din povesti). Invocatia de dragoste, facuta sub protectia Sfintei Miercuri si a Sfintei Vineri este consfintita de floarea renasterii, deoarece rostul acestei vraji este de a materializa n undele apei chipul unei fiinte dragi. Ca floare a iubirii, simbolul se regaseste si n poemul Calin, n tabloul n care fata craiului si asteapta mplinirea erotica: ...pe patu-i si la capui presurati-s trandafiri. Evocatori ai mortii, pentru Goga trandafirii sunt doar nemngiate flori bolnave (Trandafiri). Pentru simbolisti trandafirul este semnul stingerii, prin prea repedea lui ofilire; pe D. Anghel l melancolizeaza: Se face liniste si pace pe-ncetul ca-ntr-o sihastrie/ n care-ar fi murit viata nvinsa de melancolie,/ Si unde numai trandafirii mai cern petale diafane (Melancolie), iar Macedoncki scrie: E vremea rozelor ce mor/ Mor n gradini si mor simine... (E vremea rozelor ce mor) Mircea Eliade are un roman ntitulat 19 trandafiri, n care simbolul apare cu sensusri mistice; dupa ce scriitorul A. D. Pandele dispare n chip misterios, secretarul sau primeste nouasprezece trandafiri rosii cu mesajul suntem condamnati la libertate; florile vin ca semn al iesrii n eternitate, iar numarul lor este de asemenea simbolic; sase dintre ei se ofilesc si ramn treisprezece trandafiri, cifra a nceputului, caci cuprinde un ciclu la care s-a adaugat o unitate. n alta nuvela a sa, trandafirul marcheaza etapele pe care le strabate personajul n experienta de regenerare (Tinerete fara de tinerete).

TRANSMIGRATIA SUFLETULUI Rencarnarea sufletului dupa moarte este o tema cu origini n gndirea indiana si s-a bucurat de multa popularitate n romantism. Din perspectiva filozofiei indice, sufletul este condamnat sa strabata roata rencarnarilor (samsara) pentru a se purifica de tristete si de pacat prin sacrificiu interior; dupa ce dobndeste starea de mpacare si se detaseaza de ispitele lumesti, sufletul poate sa sparga samsara si sa atinga armonia absoluta prin identificarea sinelui (atman) cu spiritul profund al universului (Brahman). Aceasta armonie fara sfsit se numeste nirvana. n poeziile sale, M. Eminescu face trimiteri la acesta viziune si abordeaza tema n doua dintre nuvelele sale: Sarmanul Dionis si Avatarii faraonului Tla (neterminata); n limba sanscrita cuvntul avatar nseamna coborre, n sensul de intrare n lumea materiala, iar Eminescu pastreaza acest sens. Faraonul egiptean din nuvela Avatarii faraonului Tla, disperat din cauza mortii sotiei sale, Rodope, savrseste un ritual magic si afla ca se vor rentlni dupa cinci mii de ani, adica dupa mai multe rentrupari. Apoi sunt prezentate trei dintre vietile prin care trece sufletul lui Tla; apare ca cersetor idiot (Baltazar) care viseaza ca ia diverse chipuri, fara sa stie ce reprezinta acest lucru; ntr-o zi moare si este aruncat ntr-un mormnt, n care mintea i se limpezeste; iese din groapa care nu fusese nca acoperita, reasaza pmntul ca sa nu se cunoasca si pleaca ntr-o directie binecunoscuta, spre care l duce instinctul. Se regaseste pe sine n postura marchizului Alvarez, un batrn sinsistru, zgrcit si foarte bogat. Umbra ridicata din mormnt cunoaste deja viata marchizului si l mpiedica sa-si mplineasca planurile meschine; sufletul faraonului se pare ca a dobndit dreptul de a-si corecta vietile anterioare, dupa ce cunoaste conditia de idiot; ceea ce ndreptateste aceasta idee este faptul ca, ajuns la una dintre locuintele lui Alvarez, la un moment dat, umbra ia cu aviditate niste bani, ntocmai ca zgrcitul marchiz, fara sa stie de ce actioneaza astfel: Avea instinctul neconstiu a unui animal, care face tot ce-i de trebuinta, fara sa stie spre ce scop. El se eliberaza de avaritie, moare sarac si parasit de lume. n cea de-a treia viata, este posibil ca sufletul sa aiba misiunea de a se elibera de patima maladiva pentru CezarCezara; nsa nuvela este neterminata. Si n Sarmanul Dionis este transpusa aceasi tema; sufletul personajului titular din nceputul lumei si pna acuma a facut lunga calatorie prin mii de corpuri din care azi n-a mai ramas dect praf si fara ca azi sa si-o aduca aminte, a fost odata n pieptul lui Zoroastru. Dionis si descopera partial karman-ul (schema individuala a nasterilor si renasterilor), fara a reusi sa ntrerupa firul rencarnarilor; de-a lungul timpului, n fiecare ntrupare savrseste aceeasi greseala. Liviu Rebreanu are si el un roman, intitulat Adam si Eva, n care trateaza aceeasi tema. TURN Simbol ascensional, turnul exprima dorinta de naltare la cer (Turnul Babel), ridicarea deasupra lumii, dar este si un avertisment asupra trecerii, cnd n el se afla un orologiu sau un clopot; uneori, turnul este doar nchisoare. Semn distinctiv al unei colectivitati, turnul marcheaza centrul unei asezari; multe orase au ca emblema un turn, nsusi Bucurestiul vea ca simbol Turnul Coltei. n legatura cu acesta, Ion Ghica are o povestire despre camatarul Baltaretu pe care voievodul fanariot mavrogheni l duce n turn si sub amenintarea ca l arunca de acolo i zmulge cincizeci de pungi cu bani (Scrisori catre V. Alecsandri). Ca loc de observatie, turnul apare simbolic n folclor, fiind asociat adesea cu lacasul Sfintei Preciste: Numai Maica Domnului/ Ce sta-n turnul cerului... Spirit ocrotitor, sfnta supravegeaza din turn drumurile strigoaicelor sau pe cele ale surorilor Soarelui,

intervenind n favoarea omului. Cnd adaposteste un ceasornic, turnul este si o emblema a timpului; clopotul care anunta nunta sau moartea ntr-o poezie a lui Pillat, se afla ntr-un vechi turn: Si cum sedeam...departe, un clopot a sunat/ - Acelasi clopot poate - n turnul vechi din sat.../ De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat (Aci sosi pe vremuri). Strajuind lumea si trecerea ei, turnul, dovada a precaritatii generale, reuneste n imaginea sa atitudinea prevazatoare dar si singuratatea fiintei: Ale turnurilor umbre peste umde stau plecate/ Catre tarmul dimpotriva se ntind, se prelungesc,/ Si-ale valurilor mndre generatii spumegate/ Zidul vechi al mnastirii n cadenta l izbesc (Umbra lui Mircea. La Cozia de Gr. Alexandrescu). TIGAN Simbol al fiintei nrobite, tiganul a generat o tema de interes pentru scriitorii pasoptisti, militanti ai dezrobirii tiganilor n numele libertatii individuale. Alecsandri are o poveste romantica, introdusa n Istoria unui galbn; cei doi bani (galbenul si paraua) povestesc despre stapnii pe care i-au avut de-a lungul timpului, prilej pentru scriitor de a transpune cteva aspecte sociale; povestea Zamfrei ilustreaza viata tiganilor robi.; este vorba despre o satra aflata n stapnirea unui boier; tiganii duc o viata aparent libera, si cstiga traiul cum pot si au corturile asezate pe malul Oltului, nsa fac parte din averea boierului, ceea ce i da dreptul sa-i vnda; Zamfira, n vrsta de sapte ani, este copilul judelui satrei. Tiganii sunt vnduti ca un grup unitar, cu exceptia Zamfirei, pentru care un boier ofera zece galbeni. n ciuda protestelor disperate ale parintilor, fetita este despartita de satra si timp de opt ani slujeste n casa noului stapn rozndu-si inima n dureri si n deznadajduire. Cnd si pierduse orice speranta, Nedelcu, un tigan trimis de tatal ei o ajuta sa plece din locul lungii ei suferinte. ndragostiti si liberi, Zamfira si Nedelcu traiesc periciti sase luni, pna cnd boierul si descopera roaba fugara; vrnd s-o apere, Nedelcu l ucide pe boier, apoi este spnzurat pentru crima. Zamfira nnebuneste si moare de durere. Povestirea impresioneaza prin subiect, prin episoadele tensionate, dar si prin informatiile inedite despre nceputul veacului al XIX-lea. Piata n care se vnd robii, licitatia, vnzarea Zamfirei, precum si aspectele din viata cotidiana a tiganilor confera nota pitoresca povestirii, caracterul militant estompndu-se. n consens cu mentalitatea generala, scriitorul atribuie tiganilor ndeletniciri magice: tigancile sunt foarte ghibace n tot soil de vrajitorii si de descntice de diochi, de serpe, de dragoste s.c.l. n monumentala sa lucrare de medicina magica, I. A. Candrea explica faptul ca toate colectivitatile cuibarite n snul unei natii sunt nvestite cu puteri miraculoase, sustinute de mitul strainului; de pilda, germanii cred ca evreii pot deochea, pe cta vreme pentru romni tiganii aduna forte malefice. n alta ordine, populatia nomada, fara teritoriu statornic, sau simpla fiinta exilata capata sensuri diverse; n romanul Ulise al lui Joyce personajul principal este evreu pentru ca mesajul operei pledeaza voalat pentru eliberarea Irlandei, ceea ce l determina pe scriitor sa construiasca un personaj izoloat, considerat fara tara - evreul Leopold Bloom; actiunea este plasata la nceputul secolului, cnd evreii erau mprastiati prin lume, iar Isdraelul nu se nfiintase. Tot astfel, n literatura noastra, Ion Budai-Deleanu creeaza prin epopeea Tiganiada o parabola a Transilvaniei nstrainate prin anexarea la Imperiul austro-ungar. Tiganii lui Deleanu devin simbolul celor fara tara, nevoiti sa plece n cautarea tinutului visat - Inimoasa; de aceea, poetul atrage atentia asupra sensului secret chiar din prefata, n care afirma ca prin tigani se mai nteleg si altii. Simbol al ndelungatei nrobiri, tiganul

semnifica existenta ngradita si mizera a unui popor care si-a pierdut libertatea. Calatoria din Flamnda spre Inimoasa capata treptat caracteri initiatic; ratacirea prin padurea blestemata, cetatea amagitoare, coborrea n infern si asccensiunea spre rai sugereaza ca drumul tiganilor devine o ncercare la capatul careia se afla marea recompensa, iar finalul este edificator n acest sens; tiganii recupereaza sentimentul patriotic si hotarasc sa lupte pentru libertate. Din cu totul alta perspectiva abordeaza B. P. Hasdeu aceasta tema n drama Razvan si Vidra. El subliniaza cu subtilitate faptul ca experienta robiei, mai cu seama cnd este cladita si pe o traditie stramoseasca, lasa urme de nesters. Razvan este un tigan dezrobit, inteligent, viteaz, drept, dar care poarta n sine complexul originii. Atasat tarii n mod idealist, el urca pe tronul Moldovei, chinuit de gndul ca nu si merita locul; n clipa mortii rosteste cuvntul care exprima povara sa existentiala: tigan. G. Calinescu afirma ca personajul lui Hasdeu ilustreaza reaua nastere apasnd asupra geniului, argumentnd prin replica lui Tanase: Eu stiam/ Ca nu se cadea s-apuce scaunul terei orice neam. Din punctul nostru de vedere, Razvan este mai degraba un simbol al consecintelor sclaviei, prin care autorul ncearca sa-i avertizeze pe cei care uita sa lupte pentru libertate. Ca element pitoresc si ca expresie a existentei dramatice, tema apare si la alti scriitori. M. R. Paraschivescu scrie un volum intitulat Cntice tiganesti, constituit din traduceri subiective din poeziile lui Lorca, iar Zaharia Stancu creeaza o poveste romantica n romanul Satra. Pentru Ionel Teodoreanu, tigancile florarese sunt solia gradinilor, bucuria ochilor, surorile zmbetului (Tigancile). UMBRA n credintele romnesti exista una destul de raspndita despre umbra jertfita n temeliile unei cladiri; se spune ca daca un mester zidar masoara cu o trestie sau cu un bat umbra unui om si apoi ngroapa n fundatia unei case obiectul care a servit la masurat, omul a carui umbra a fost furata moare dupa patruzeci de zile de la acest ritual; apoi se transforma n stafie care bntuie prin mprejurimi si face rau celor vii, dar apara cladirea pentru trainicia careia si-a dat viata. Considerata imagine a sufletului, umbra reprezinta dublul omului, un fel de fiinta astrala care si continua existenta si dupa moartea materiala; de aceea sufletele mortilor sunt imaginate ca niste umbre, vizibile doar n conditii speciale. n povestile populare, lnga comori se nalta adesea o umbra ce se contureaza n lumina lunii sau din cauza stralucirii aurului. n Legenda ciocrliei de V. Alecsandri, umbra o nsoteste pe Lia spre palatul soarelui si o avertizeaza n legatura cu primejdia pe care o presupune dorinta ei de a ajunge la soare. n nuvela Sarmanul Dionis de M. Eminescu, umbra reprzinta partea eterna a fiintei; cnd personajul descopera secretul cartii lui Zoroastru, umbra prinde fiinta: El ntoarse septe foi si umbra prinse conturele unui bas-relief, mai ntoarse nca septe si umbra se desprinde ncet, ca dintr-un cadru, sari jos de pe parete si sta diafana si zmbitoare, rostind limpede si respectos: Buna sara! Lampa cu flacara ei rosie sta ntre Dan si umbra nchegata. Calugarul ia locul umbrei sale capatnd acces la memoria tuturor avatariilor anterioare, n timp ce umbra cade n conditia inferioara de fiinta ntrupata: Dan ntoarse foile, sopti si umbra deveni om. Omul samana cu el si se uita sparios si uitit la Dan, fixndu-l ca pe o umbra, cu buzele tremurnde si cu pasi sovaitori. Dan era o umbra luminoasa. n aceasta forma eterica, personajul urca spre luna si descopera puterea gndului, iar umbrei i lasa misiunea de a consemna toate ntmplarile pamntesti. O viziune asemanatoare are si L.

Blaga, pentru care umbra este nefiinta, reflexul eternitatii: Toate-n preajma vor sa spuna:/ e si umbra-ntruchipare/ a nimicului din Soare,/ a nimicului din Luna (Umbra). ntr-o nuvela a lui Cezar Petrescu, umbra apare ca ntrupare a unei constiinte vinovate; Ion Burdea-Niculesti a renuntat la iubire, la bucuriile simple si la prienteni n numele unei cariere politice; ajuns la vrsta deplinei maturitati, cu visul mplinit, izolat n singuratate si mizantropie, se naste n mintea sa gndul ratarii; are un vis simbolic, n care se lupta cu propria-i umbra, salbaticita si dusmana. Din acest moment umbra ncepe sa-l urmareasca, amintindu-i toate pacatele, iar n cele din urma l determina sa se spnzure (Omul care si-a gasit umbra). n folclor apare si motivul umbrei nlocuite de duhurile rele; de pilda Muma-Padurii poate lua locul umbrei unui copil, inoculndu-i teama si aducndu-i vise urte. URSITOARE Popoarele europene cred ca soarta omului este hotarta nca de la nastere prin puterea a trei zne care simbolizeaza nasterea viata si moartea; si n folclorul nostru sunt mentionate cele trei ursitoare: prima tine furca si fusul, cea de-a doua toarce firul vietii, iar ultima l ntrerupe, hotrnd momentul mortii. Menirea pe care o fac ele se numeste ursita si depinde de dispozitia ursitoarelor, de ceasul bun sau rau al nasterii, iar o data nscrisa n Cartea Sortii nu mai poate fi modificata. Este de neschimbat. n povestile populare se pomeneste uneori de locul n care salajluiesc ursitoarele si care este descris ca un palat aflat la capatul pamntului, n care ard candele nenumarate, simboluri ale vietilor pamntesti. n basmul Tinerete fara batrnete..., locul nemuririi, n care ajunge printul, este populat de trei zne, sugestie a destinului sau. n literatura folclorica apare uneori motivul schimbarii destinului prin rugamintile parintilor care aud ursirea copilului lor. Dar aceste cereri nu aduc totdeauna fericirea sperata. Eroul titular din poemul Miron si frumoasa fara corp de M. Eminescu este ursit, dupa dorinta mamei sale, sa simt-adnc ntr-nsul/ Dorul dupa ce-i mai mare/'N-asta lume trecatoare,/Dupa ce-i desavrsit/ Si sa-si vada la picioare/ Acest dar nepretuit. Mistuit de dor, Miron nu-si gaseste linistea pna cand nu descopera frumusetea absoluta, ntrupata de o zna fantasmatica, la care nu are acces; dobort de tristete, moare n singuratatea unei mnastiri. ntr-o alta prelucrare folclorica eminesciana cu aceeasi tema Musat si ursitorile -, dupa ce mama cere pentru copilul ei tinerete vesnica, zna menitoare i spune: tu chemi blestemul nenduratei ierne/Pe capul lui cel tnar, nenteleapto!/ Tu-i ceri durerea unei vieti eterne. Tot ursita se mai numeste si perechea statornicita prin destin. (v. noroc, soarta) VALE Aureolata, ca si muntele, de o taina adnca si exceptionala, valea este spatiul prabusirilor, comparabil cu universul instinctual n care sunt reprimate dorintele, asa cum sugereaza urmatoarele versuri populare, semnalate de L. Blaga: Arde, Doamne, dealurile/ Sa ramie vaile,/ Sa se-adune dorurile! Simbol catabasic, alternativa ntr-un spatiu mioritic, cu sensuri legate de initierea prin moarte, valea apare n literatura populara ca emblema a marilor ncercari. n balada Manastirea Argesului, mesterii coboara pe firul rului, ntr-un loc blestemat n care zidurile se surpa. Si Miorita deduteaza cu o coborre, care anticipa alunecarea gndului n lumea mortii pe care eroul trebuie s-o nfrunte. Iata vin n cale,/ Se cobor la vale; coborrea reprezinta aici un sens adiacent mortii, impresie ntarita si de momentul (apusul soarelui), si de spatiul (n cmp de mohor) presupusului sfrsit, dar si de cifra ritualica. n multe mituri, coborrea n infern (catabasa) este o proba

initiatica si de confirmare a propriilor limite. Valea Plngerii, prag al mortii n traditiile crestine, readuce fiinta la propria-i masura. n basmul Tinerete fara batrnete... reprezinta o interdictie pentru fiinta care si-a refuzat destinul fara a fi pregatita pentru etrernitate. n Epopeea lui Ghilgames, una dintre cele mai vechi creatii ale omenirii, eroul trebuie sa treaca proba ascezei pentru a ajunge la nemurire, trebuie sa-si reprime instinctele atavice: sa se abtina de la somn sase zile si sase nopti. Si aici se sugereaza aceeasi proba; printului i este interzis sa-si trezeasca amintirile si dorul originilor. ntmplator, patrunde n valea halucinanta care i reaminteste conditia de fiinta muritoare. n poezia lui Ion Barbu, chiar fiinta perfecta (hermafroditul) capata dorinta nuntirii n rpa Uvedenrode; aspiratia spirituala (imnul catre soare) se converteste n predispozitie senzuala - ncorporata pofta ( Uvedenrode). Pentru Marin Sorescu, viata, umbra amenintatoare a mortii, este cumplita vale/ Fara apa, far' un pom! (Retragerea cu torte) VNATOARE Simbol initiatic, vnatoarea sintetizeaza sensurile marilor ncercari, printre care masurarea cu forta irationala, savrsirea sacrificiului de snge, lupta pentru supravietuire. Toate probe de dobndire a conditiei eroice, lupta, jertfa sacramentala si atitudinea razboinica fac parte din codul cavalerului medieval si consfintesc maturizarea fiintei masculine; vnatoarea are, nsa, si functie ritualica, derivata din caracterul ei de taina capitala prin care se reface simbolic scenariul vietii. n antichitatea greco-latina, zeita Artemis (Diana), patroana a vnatorii, era socotita divinitate lunara si paznica a portii solstitiale; ca figura misterioasa si visata de fiinta ratacita prin labirintul padurii o evoca si Eminescu: Un trup nalt si mladiet/ Un arc de aur pe-al ei umar,/ Ea trece mndra la vnat/ Si peste frunze fara numar/ Abia o urma a lasat (Diana); de asemenea, Artemis ntruchipeaza trei simboluri ale vnatorii: vnatorita, mblnzitoare si devorata de animale. Prin aceste atribute ale divinitatii simbolul se nvesteste cu sensuri mistice, mai cu seama n metafizica renascentista, cnd este asimilat unui act de iubire pentru Dumnezeu, n sensul de abandon spiritual si regasire a esentei prin contopirea cu vnatul; radacinile identificarii dintre vnator si vnat se afla n vremuri arhaice, cnd vnatoarea era considerata o experienta magica. Uciderea animalului haituit nu este doar o proba a puterii fizice, doar un act eroic, ci presupune virtuti morale si mai cu seama admiratia fata de animalul sedus, ademenit si ucis printr-un gest aproape sacramental. Legatura dintre vnat si animalul jertfit pe altarul zeilor se mentine simbolic prin credintele care ilustreaza fascinatia exercitata de animal asupra omului si invers; n romanul Ochi de urs, Sadoveanu a sesizat aceasta relatie, desi insista mai mult pe latura ludica a problemei pna cnd Culi ntelege ca a intrat sub magia animalului. Tot sens sacramental are si vnatoarea legendara a voievodului Dragos; urmarirea vnatului pna n locul statornicit viitorului teritoriu statal sugereaza ca rostul omului este de a cauta semnele devenirii sale istorice n fortele ascunse ale naturii. Vnatoarea echivaleaza cu o intrare n labirintul n care este nchis monstrul, respectiv cu o proba fundamentala care n multe mituri apare ca act de initiere n taina mortii. n basmul Tinerete fara batrnete..., printul ajunge n Valea Plngerii dupa ce trage cea de-a treia sageata dupa vnatul urmarit; experienta a maturizarii, vntoarea reprezinta aici un ritual pentru fiinta ratacita, care a pierdut legatura cu lumea harazita prin destin. Daca pentru eroul acestui basm, vnatoarea nu este dect un joc, ale carui functii magice nu le banuieste, pentru feciorul de mparat cel cu noroc la vnat din eseul

Pseudocinegetikos al lui Odobescu, vnatoarea simbolizeaza cea de-a doua treapta n devenirea sa; eroul pleaca sa cucereasca padurile neumblate, dupa ce nvata cartea toata cta era, adica dupa ce trece proba instruirii rationale; iscusinta lui de vnator i transforma ntreprinderea ntr-un act de cucerire pe care animalele i-l recunosc, daruindui trei nestemate (un zamfir, un smarald si un rubin), pentru ca le cruta viata; de aici ncepe adevarata confruntare cu lumea padurii; condus de o porumbita, el o ntlneste pe Fata din Piatra, se ndragosteste, i daruieste fetei cele trei pietre dobndite cu greu, si uita rostul n lume si datoria fata de mama sa si se cufunda n placerile iubirii si ale trndaviei. ntr-o zi, fata, care visa la orase si petreceri, l paraseste. Abandonat, printul si da seama ca a pierdut norocul la vnat adica sensul sau de fiinta victorioasa si, cuprins de deznadejde, si asteapta sfrsitul, considerndu-se condamnat la singuratate si suferinta. Fata din Piatra reprezinta adevarata proba pentru care vnatoarea l pregatise; sedus de spiritul padurii, printul si pierde privilegiile, transformndu-se n vnat. Mitul acestei rasturnari spectaculoase este cuprins n povestea lui Acteon, personaj din mitologia greaca, pe care Artemis l-a transformat n cerb, pentru ca n timpul unei vnatori, a ajuns, din ntmplare n locul n care zeita se mbaia. ntr-un sonet, Radu Gyr si compara soarta, asa cum si-o comparase si poetul exilat Ovidiu, cu cea a lui Acteon,: Biet Acteon al sfsiatei drame,/ schimbat n cerb din pnda mea stupida.../ Dulaii-au fost, n strasnica lor foame,/ / strniti de zna mea sa ma ucida, -/ voi, ndoieli sbrliti n coame,/ tu crncena vedenie splendida... (Acteon). Metamorfoza din vnator n vnat sugereaza aici att drama suferita de poet sub opresiunea istoriei, ct si suferinta surghiunitului fara vina. Tema vnatorii magice apare si n proza lui Vasile Voiculescu; el urmareste mai cu seama motivul mblnzirii si supunerii fiarelor salbatice; n povestirea n mijlocul lupilor apare un personaj care mpietreste prin puterile sale animalele hamesite: mi s-a parut enorm, cu sarica nfoiata si cu caciula motata acoperind luna, care-i facea pe margini un cearcan n jurul capului. Din ochii cascati i zbucnea un fel de vapaie, ca si din minile ntinse, mai ales din degete: un fel de materie fosforescenta, ca la licurici. n descntecele romnesti apare adeseori relatia dintre vraciul care izgoneste duhul bolilor si vnatorul care ucide fara arme; n ipostaza sa de prigonitor al fiarelor, vnatorul are privilegiul cuceritorului, exercita teroare asupra animalului si prin aceasta l domina nainte de cronfruntarea propriu-zisa. Vnatorul magic din aceasta povestire, ca si samanul din Ultimul berevoi, se afla n legatura cu spititul nemblnzit al naturii datorita ndelungii traditii a vnatorului dominator; cnd aceasta relatie este neglijata, vnatoarea si pierde forta magica. ntr-un roman al lui D.R. Popescu, vnatoarea evolueaza de la un spectacol trait cu intensa placere la haiture si exterminare animalica (Vnatoarea regala). VNT Forta elementara care marcheaza directiile spatiului lumesc (cele patru vnturi), divinitate care controleaza universul prin miscarea lui nentrerupta, vntul este proiectat alegoric n imaginatia populara strabatnd vazduhul pe un cal sau zburnd ajutat de aripi uriase; forta lui destabilizeaza gndurile fiintei si are puterea de a deochea, asa cum se sugereaza ntrun descntec: De-o fi deocheat de vnt,/ Sa-i pice aripile/ Sa-i fie ciuda.... Alecsandri l descrie ca pe un zeu infantil, lipsit de ndurare si de remuscari, si de asemenea fara odihna: n tuspatru parti a lumei turbat vntul se tot duce,/ Ca pagnul pe mormnturi rasturnnd crestina cruce,/ Si de-a mortilor blestemuri alungat fuge nebun/ printre tufe-

ntepatoare si nuiele de alun (Vntul). Pentru D. Anghel este un urias nebun care mngie crestetele copacilor batrni; cnd nceteaza, natura pare intrata n somn, lipsita de energia vitala a vntului (Fluturul mortii). VECIN Vecinul este reperul si puntea spre lume; simbolic, el desemneaza rostul comunicarii locul fiecaruia n colectivitate; revenit dupa multa vreme n satul originilor, Goga gaseste locul pustiit si are senzatia unei pierderi irecuperabile; singurul martor al lumii apuse este vecinul Neculai al popii (Casa noastra); el este duhovnicul capabil sa nteleaga; retraieste amintirile celuilalt pentru ca se simte legat de ele prin destinul vecinatatii. Simbolul este impus n literatura de T. Arghezi, care l nvesteste cu sensuri existentialiste; n poezia Duhovniceasca si imagineaza ca lumea lui (n care si traieste experienta lirica) este invadata de nsusi Mntuitorul, pentru care poetul devine un vecin salvator: Mi-e limba aspra ca de cenusa./ Nu ma mai pot duce./ Mi-e sete. Deschide, vecine./ Uite snge, uite slava./ Uite mana, uite otrava./ Am fugit de pe Cruce,/ Ia-ma-n brate si ascunde-ma bine (Duhovniceasca). Vecinatatea fiintei cu Isus se refera la abandonarea conditiei de martir si sugereaza o coborre a confesiunii mistice n planul comunicarii cu celalalt; refugiul n bratele omului anuleaza sensul mortii mntuitoare si impune convertirea iubirii mistice n relatie ntelegatoare cu cel care strajuieste lumea sacra - omul. VINERI Considerata zi ngereasca, vinerea este zi de post, n care trebuie ntrerupte activitatile casnice n favoarea celor spirituale; personificata n divinitate ascetica, protectoare a animalelor salbatice, Sfnta Vineri aminteste prin cteva atribute si de Venus, zeita iubirii si a frumusetii n mitologia romanilor, de la care a derivat numele zilei; astfel, invocata n vrajile de dragoste, are menirea de a gasi perechea dorita: Sfnta Vinere/ Da mamei un ginere. Ca ocrotitoare a iubirii apare si n lirica eminesciana: Ca sa iasa chipu-n fata,/ Trandafiri arunca tineri,/ Caci vrajiti sunt trandafirii/ De-un cuvnt al Sfintei Vineri (Craiasa din povesti); dar poetul se refera cu precadere la Venus: Venin e sarutarea pagnei zne Vineri (Cnd te-am vazut, Verena...). VIS Tema ilustrata prin variate simboluri, visul constituie o cale de a codifica obsesiile, idealurile si imaginea lumii individuale; n Divina Commedia, Dante Alighieri introduce miraculoasa-i calatorie n lumea de dincolo printr-un vis oracular care ncepe cu ratacirea poetului ntr-un crng ntunecat. Motivul ratacirii (ntr-un labirint, ntr-o padure, pe coridoarele unui castel) pregateste scenarii onirice de factura initiatica, n care eroul literar reia simbolic fragmente ale existentei traite sau ale aspiratiilor sale secrete. n estetica universala, padurea din vis sugereaza coborrea n subconstient, intrarea ntr-o zona de trecere spre memoria generala; de aceea, reveria romantica se desfasoara adeseori sub ocrotirea codrului; Eminescu defineste aceasta stare de contemplatie printr-o sintagma tipica - vis ferice de iubire -, iar n poezia Dorinta o asaza sub semnul armoniei universale: Adormind de armonia/ Codrului batut de gnduri. De asemena, reveria pastorului din balada Miorita se pregateste subtil, prin cteva simboluri ale somnului (la negru zavoi, la umbra) care definesc un spatiu de siguranta, de taina, dar si favorabil visarii. n viziune romantica, reveria se confunda frecvent cu nsusi actul creatiei artistice ca n Peste vrfuri; trairea intensa care permite transfigurarea lumii prin visare presupune

o experienta nrudita cu dorul stingerii sub impresia cornului care anunta izbnda si jertfa n momentul amurgului. n general, pentru romantici, visul reprezinta o aventura totala si tainica, o proiectie a dorintelor nemarturisite si o cale de imersare a fantasticului. La Alecsandri, visul lunii hipnotizeaza Firea: Viseaza luna-n ceruri!...sub visul cel de luna/ Flori, ape, cuiburi, inimi viseaza mpreuna. (Legenda rndunicai), iar n lirica eminesciana visul are adesea actiune narcotica; printul din Povestea magului calator n stele este beat de a visului lunga magie. Ca spatiu al revelatiile esentiale, visul este un mijloc de transcendere si un reflex al mortii, sau cum spune Calinescu, amortirea e nceputul decesului si visul propriu-zis e activitatea duhului. n Luceafarul, predispozitia spre visare a Catalinei se converteste treptat n dorinta magica si vis transcendent; reveria impulsioneaza dorurile refulate: Cum ea pe coate-si rezema/ Visnd ale ei tmple,/ De doruul lui si inima si sufletu-i se mple. De la aceasta stare de emotie si astepatare, Catalina evolueaza catre visul nstapnitor (Caci o urma adnc n vis/ De suflet sa se prinda), o maladiva dorinta de evadare dintre limitele lumii ei. Cnd visele sunt doar fapturile somnului sau povesti scornite de gurile noptii, pot sa tulbure echilibrul vietii, ca n poezia Vis, n care Eminescu transpune o viziune stranie asupra lumii de dincolo; n domul de pe insula n farmec ntlneste un chip ca-n somn, acoperit cu valul mortii; dupa ce i vede fata si da seama ca era chiar el; aceasta ntlnire cu sine n spatiul mortii l urmareste mult timp dupa aceea: De-atunci, ca-n somn eu mblu ziua/ Si uit ce spun adeseori; Soptesc cuvinte nentelese/ Si parc-astept ceva - sa mor? Tot un vis premonitoriu apare si n Istoria ieroglifica a lui D. Cantemir; Hamelonul viseaza ca este cuprins de pofte, dupa ce vede o salamandra hranindu-se cu foc; vrnd s-o imite, se arde si ncearca sa se oblojeasca nghitind oua de vipera; serpii se nasc n pntecele sale si ies la lumina strapungndu-i trupul. Disperat, Hameleonul i cere un leac Inorogului, dar acesta i persifleaza lacomia si ignoranta. Visul este de interes pentru ca apoi primeste trei interpretari diferite prin care se nuanteaza conflictul romanului; imaginile halucinante si subliniat alegorice ilustreaza rautatea personajului si de aceea debuteaza ca un visum, intermediar ntre reverie si somnul adnc: Hameleonul cu ochii deschisi somna si cu toata fantazia desteapta visa. Apoi se transforma n cosmar care anunta nfrngerea personajului n planul realitatii. Cel mai adesea, literatura recurge la motivul visului oracular, prin care este pregatit un episod definitoriu, momentul culminant sau deznodamntul operei. n poemul eminescian Povestea magului calator n stele, tnarul print, n drum spre pestera magului, are un vis prevestitor; afla ca orice om are un nger pazitor si o stea, n afara de el care este ocrotit de ngerul Mortii. Ulterior, magul i repeta aproape ntocmai revelatia. Sub ndrumarea Somnului, personajul strabate spatii siderale pentru a ajunge la trairea destinala sugerata de vis; eremitul bolnav de dragoste din finalul poemului simbolizeaza devenirea onirica a printului: el traieste fascinatia mortii ntr-o stare intermediara, iar aceasta imposibilitate de a fiinta sau de a muri este similara visului romantic. De asemenea, visul oracular este pus la originea creatiei; motivul visului trimis de Dumnezeu subliniaza caracterul sacru al artei; n Manastirea Argesului, Manole construieste sub imboldul unei soapte de sus si sub impresia unui vis destinal. Ion Neculce are o legenda n care motiveaza naltarea unei mnastiri prin visul unui sihastru; acesta are viziuni ciudate n zilele de sarbatoare: el vede lumini deasupra unui copac. Dupa un timp i apare Maica Precista n vis si i spune ca Alexandru Lapusneanu trebuie sa ridice acolo o mnastire (O sama de cuvinte, legenda

XV). n romanul Baltagul de M. Sadoveanu, visul prin care Vitoria capata convingerea ca Nechifor Lipan este mort, este construit prin simboluri mitice: ea viseaza ca Lipan trece calare o apa, n apusul soarelui, cu spatele spre casa. Semne ale mortii, apusul, calul psihopomp, trecerea apei nefaste au radacini n credintele arhaice. Desi construit pe simnboluri livresti, si visul din romanul lui Mateiu Caragiale prevesteste deznodamntul: Se facea ca la o curte veche, n paraclisul patimilor rele, cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din urma oara vecernia, vecernie muta, vecernia de apoi. n lungile mante, cu palosul la coapsa si cu crucea pe piept si afara de scarlatul tocurilor, nvesmntati, mpanglicati si mpanosati numai n aur si verde, verde si aur. Alegoria de subliniat caracter bizantin sugereaza despartirea crailor; de altfel, visul se ncheie cu o imagine sugestiva: Si ne topeam n purpura asfintitului...(Craii de CurteaVeche). Acelasi motiv apare si ntr-o schita a lui Dan Pavel; un barbat (Iacob) cuprins de febra bolii are un vis premonitoriu; mama sa, moarta demult, i apare nvesmntata n alb si i spune ca destinul sau este sa se nece ntr-o fntna de lnga lacul Taureni. Obsedat, Iacob pleaca n timpul noptii spre locul sortit (Ursita). Ipostaza a mortii spirituale sau a trecerii ntr-o alta ordine a universului, visul reprezinta pentru Mircea Eliade o tehnica de evadare; n nuvela Secretul doctorului Honigberger experientele yogine ale personajului ncep sub imperiul unei forte pe care o percepe doar prin intermediul visului; pregatirea pentru lumea spiritului are ca prima treapta controlarea subconstientului; el intra n lumea somnului, fara sa doarma, experimenteaza trecerea de la starea de veghe la cea de vis, patrunde n visul sotiei sale, pastrnd totodata controlul asupra realitatii: ...o vedeam foarte bine n pat, dormind, si o vedeam n acelasi timp alaturi de mine, privindu-ma uimita n ochi, ca si cum ar fi vrut sa ma ntrebe ceva. Figura ei trada o nespusa mirare; poate ca aratam altfel de cum se astepta ea sa ma vada, poate ca nu semanam cu oamenii pe care i ntlnise pna atunci n visul ei. Legatura ntre fiinta terestra si cea astrala, visul presupune zbor, plutire, desprindere de realitatea nlantuitoare; prin aceasta capata sensuri initiatice, mai cu seama pentru personajele lui Eliade; Dorina (din romanul Sarpele) afla cum sa evite blestemul prin intermediul unui vis, iar Dominic Matei nvata limbi straine n timpul somnului (Tinerete fara de tinerete). Univers invadat de imagini si dorinte refulate n subconstient, visul exprima obsesiile si nemultumirile ascunse ale fiintei; de aceea, descrierea unor vise n cadrul operei literare reprezinta si un mod de psihanalizare a personajului. n balada barbiana Riga Crypto si lapona Enigel, visul laponei exprimna consecintele sacrificiului facut n numele unui ideal; de aceea i este ascociat un alt simbol defulatoriu - plnsul. Lapona viseaza chemarea lumii instinctuale configurata de semne catabasice: somnul, umbra, ciupearca cruda de padure. nsa ea traieste sub tutela ratiunii (se-nchina la soarele-ntelept) si aspiratiile ei spirituale estompeaza ispitirile laturalnice; stimulentele carnii i declanseaza teama chiar si n vis: La umbra, numai carnea creste/ Si somn e carnea, se desumfla... Crypto patrunde n visul ei pentru ca lapona este pregatita pentru comunicare; din perspectiva lui C.G. Jung visul exprima singuratatea fiintei si nevoia ei de a fi consolata; de aceea simbolurile onirice codifica un limbaj, o dorinta de a fi n legatura cu lumea. Tot din singuratate si disperata nevoie de comunicare se nasc si cosmarele lui Stavrache din nuvela n vreme de razboi de I.L. Caragiale. Scriitorul ilustreaza starea obsesionala a hangiului prin descrierea amanuntita a halucinatiilor, n care sunt inserate toate elmentele care au generat boala personajului. Stavrache l viseaza pe Iancu mai nti ntr-o ipostaza

jalnica, de fugar care i cerseste mila; viziunea camufleaza sentimentul de vinovatie al hangiului care are constiinta ca si-a furat fratele; visul lui traduce si avertismentul avocatului ca doar Iancu i mai poate contesta statutul de stapn peste bunurile din Podeni. Dupa aceea, n visele hangiului, Iancu ncepe sa apara amenintator, ceea ce exprima nu att teama lui Stavrache ct nevoia lui de confruntare. Desi trec ani, desi este nstiintat de moartea lui Iancu, Stavrache continua sa viseze venirea fratelui care l ntreaba stereotip: Gndeai c-am murit, neica? Intuitia lui se accentueaza pentru ca singur, fara familie si fara prieteni, hangiul ntretine o legatura neconstientizata doar cu fratele sau. n romanul Enigma Otiliei, G. Calinescu ilustraza teama de moarte a personajului Costache Giurgiuveanu prin vise n care apar simboluri onirice frecvente: Noaptea visa ca vrea sa fuga, dar e tinut n loc de noroaie vscoase sau de o stranie ntepenire a membrelor inferioare, ori visa ca se cearta cu Aglae si cu copiii ei. Visa ca hotii i legau picioarele cu frnghie, ca pica de sus cu capul n jos. Mai des visa gndaci multi, mari si negri. Cnd se culca dupa-amiaza vedea mereu un dric cu multi cai trecnd peste el. Impresia de paralizie, mocirla, caderea sunt semne ale regresiunii n labirintul interior, n care zac spaimele primordiale. Sugestia culmineaza cu invazia insectoida, reflex al haosului si expresie a starii depresive n care se afla Costache. Romancierul psihanalizeaza aprehensiunile personajului punnd n legatura sentimentul mortii cu cel al avaritiei; consecinte ale bolii si obsesii ale zgrcitului, visele completeaza portretul personajului. Un vis simbolic apare si n ncheierea romanului Morometii de M. Preda. Ilie Moromete se arata n visul Catrinei, apoi ntr-o viziune a lui Nicolae, ca un fel de mesager al lumii interbelice, care s-a stins o data cu el. Lui Nicolae i se reveleaza n contexte memorabile naltndu-se lnga salcmii de la poarta, iesind pe podisca unde-si petrecea serile, tacut si singur. Lumea pare pustiita, iar, Niculae, zguduit de plns, se ntreaba: Tata, tata...unde te duci tu acum, ncotro o s-o iai dupa ce deschizi poarta si o sa iesi iar la drum? Plasat la final, visul are rolul de a sugera ca mostenirea lui Moromete este tacerea (din ultima perioada a existentei) si bucuria de a trai; din pacate, doar povara singuratatii lui va fi preluata de Nicolae, al carui destin este urmarit ntr-un alt roman n care nsingurarea si tristetea devin cele doua atribute ale personajului (Marele singuratic). De asemenea, visul deschide o poarta spre alta realitate si arunca ndoiala asupra adevarului lumii; pe aceasta idee, un nvatat chinez, Zhuang Zi are o povestire simbolica n care relateaza un vis n care se credea fluture; dupa ce se trezeste si pune ntrebarea daca nu cumva el face parte din visul fluturelui. Mircea Eliade preia aceast apolog n nuvela Tinerete fara de tinerete, n care personajul Dominic Matei si compara experienta ntoarcerii lui la originii cu o trezire dintr-un vis, dar granita dintre lumea nasterii lui Dominic si cea a experientei sale se confunda, ntocmai ca n povestea de mai sus. n general lumea este considerata proiectie onirica, iar pentru romantici universul himeric este un vis al nefiintei (Scrisoarea I); ca viziune a eternitatii devenirea fiintei se deruleaza arbitrar, nsasi ntrarea n moarte asa ncepe. Ca ntr-un vis (La tiganci), cu constinta faptului ca vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi (mparat si proletar). VOIEVOD n poezia lui Eminescu exista o adevarata obsesie n legatura cu gloriosul voievod, ipostaza a izbnzii, efigie secreta, stimulativa si solemna, ceea ce l determina pe Lucian Blaga sa afirme ca subconstient, Eminescu se vedea un tnar voievod. n acest sens, impresionanta este o marturisire a lui Vlahuta despre ultimele luni de existenta ale

poetului: ...scoase din buzunarul paltonului un petec de hrtie si asezndu-se pe scaun ncepu sa citreasca... un sir lung de strofe, de o sonoritate si de un efect ritmic fermecator. Rostirea lor l ncalzia, si ochii si glasul i se nviorau. Pe acel petec de hrtie nu erau scrise dect doua vorbe: gloriosul voivod. El improviza. n ipostaza angelica, Hyperion emblema a mpacarii cerului cu pamntului este comparat cu un voievod: Parea un tnar voevod/ Cu par de aur moale,/ Un vnat giulgi se-ncheie nod/ Pe umerele goale. n mod evident simbol al ascensiunii, voievodul are atributele ngerului, ca mesager al unei lumi si al unei idei, dar si pe cele ale razboinicului individualizat; fixarea n universul medieval aureoleaza figura voievodului, imaginat totdeauna n umbra sacra a timpului, adica ntr-un timp legendar. VRAJA; VRAJITOR Experientele magice stimuleaza nadejdea n depasirea destinului; n traditiile romnesti vrajile si farmecele ocupa un loc nsemnat; prin intermediul lor fiecare amanunt al lumii este nvestit cu valori simbolice; superstitiile marunte, interdictiile sau recomandarile stimuleaza motivatia existentiala; de pilda, cnd unui copil i este teama i se bate umbra pentru a fi eliberat sufletul de duhurile rele cuibarite n el, craniul de cal ocroteste casele, plantele pot lua asupra lor bolile oamenilor. Dragostea, gelozia, invidia sau aspiratiile spiritual si gasesc remediu vrajitoresc. Ion Ghica are o relatare intresanta n Convorbiri economice despre o vrajitoare care a constituit un punct vital al Bucurestiului din veacul trecut: Pna acum vreo treizeci de ani tot se mai vedea n dreptul Podului Grlei, despre strada Apolodor de astazi, bolta unei porti cu foisor deasupra, si mai la stnga niste mari daramaturi, fara nvelitoare, fara usi, fara ferestre, care cadeau caramida cu caramida, acelea fusese palatul Dudestilor, ntre acele ruine locuia vestita Radovanca, femeia groasa si chipesa, care descnta de serpa, de deochi, omora saracia n lapte de cuc si argintul viu n untura de tntari; [ ...] Sa fi turnat din cer cu galeata, sa fi fost nameti de zapada ct casa, seara, cum batea meterhaneaua la voda, la Radovanca era blci: carute, butci si cocoane mbrobodite si boieri tiptil; ndata ce nopta, picior de ghinda ntlnea pe dama de toba aidoma cum li se aratase n carti, cu dragoste si cu drum de noapte; cnd iesea closca pe cer aducea zmeul printre crapaturile zidului. Puterea ei nceta ndata ce cntra cocosul. Cine a putut crede vreodata ca Radoveanca a murit?! Nimeni n-a auzit jalind-o sau tragnu-i clopotele, nici un medic nu-si aduce aminte s-o fi citit, nici un pantelimonesc din vremea aceea sa-i fi sapat groapa; att numai se stie, de la o vecina din mahala, ca pe o noapte ntunecoasa ca fundul de caldare ar fi vazut o para de foc care a iesit din singurul cos care ramasese n picioare deasupra daramaturilor, ca acea vapaie, dupa ce s-a ncercat sa se suie spre stele, a apucat-o spre apus si a cazut n departare. Literatura valorifica tema si creeaza numeroase simboluri legate de ea. Nuvela lui Vasile Voiculescu, Iubire magica, transfigureaza existenta sub stapnirea vrajilor; niste tineri dornici de aventura ajung ntr-un sat din munti, unde descopera o lume arhaica, asezata sub imperiul credintelor; catunul nu are preot, dar are vrajitoare, iar rastignirea vulturilor constituie singura masura de protectie mpotriva raului. Personajul acestei nuvele scapa de sub puterea unui strigoi, doar cu ajutorul unei vrajitoare care l descnta si i da un farmec eliberator. Fiinta diabolica, vrajitoarea Margarita devenita strigoi dupa moarte l ispiteste pe eroul narator sub o nfatisare de zeita, nalta, cu ochi mari de un verde ca fundul de talaz. Dupa ce i este strecurata vraja descntata de urt din mna unei batrne, ea si pierde puterile si devine un hoit nfricosator, cu ochii de albus de ou, rascopt,

plesnit de dogoare. Puterea ei se manifesta cu o forta teribila pentru ca satul nu are preot. Exista, de asemenea, mai multe povestiri populare despre puterea vrajilor. T. Pamfile consemneaza cteva despre posedarea sufletelor prin magie; ntr-un dintre ele se spune ca un flacau a fost chemat prin vraji de o femeie care l iubea; el s-a naltat n vazduh strabatnd satele pna cnd un batrn l-a cobort printr-un descntec. Popasul lui a fost foarte scurt, nsa, pentru ca dupa un timp s-a naltat iarasi, continundu-si drumul. n replica la motivul posedarii I.L. Caragiale creeaza n nuvela Kir Ianulea o poveste fantastica despre capatarea puterii vrajitoresti prin nfrngerea diavolului. Aghiuta, trimis sa traiasca printre oameni timp de zece ani si si alege ca loc experimental Bucurestiul pentru ca e loc de petrecere, dar se nsoara cu o femeie (Acrivita) care l determina sa-si ia lumea n cap. Pentru a-si trece timpul ia n stapnire sufletele oamenilor si le chinuie pna n momentul n care si face aparitia Negoita, caruia diavolul i era dator. Aghiuta nu poate pune capat ntelegerii cnd vrea pentru ca Negoita o aduce pe Acrivita, la vederea careia diavolul se ntoarce n iad ca sa doarma trei sute de ani. Puterea lui Negoita si a Acrivitei se ntemeiaza pe un santaj, iara nu pe un pact, pentru ca de regula, n scrierile lui Caragiale, diavolul este demitizat, asezat n ipostaze ilare, nfrnt. Asa cum spune un personaj sadovenian, vrajile au putere asupra oamenilor si asupra lucrurilor, asa cum au si stihiile (Noptile de Snziene). nsusi Dumnezeu se teme de puterea vrajitoarelor. ntr-o poveste comentata de I. A. Candrea apare acest motiv; Dumnezeu si Sfntul Petru ntlnesc o vrajitoare care fierbea buruieni pentru descntece. Dumnezeu i opreste ritualul, iar vrajitoarea pune stapnire pe calul Ziditorului, mpietrindu-l. Vrajitoria presupune un pact diabolic, o legatura necurata; baba din poezia lui Bolintineanu, Mihnea si baba, si-a vndut sufletul diavolului pentru ca fiul ei sa dobndeasca slava lumii; cnd acesta moare, batrna cheama fortele diabolice pentru a se razbuna pe Mihnea; ea si face vrajile ntr-o pestera din Carpati: Aici se fac misterele/ De babe blestemate,/ Ce scot la morti arterele/ Si hrcele uscate. Eminescu abordeaza tema n Rime alegorice: Colo-n palat rezida-o vrajitoare/ Si om cu ochii vii de-o vede moare;/ Iar celor morti, lumina lor adnca/ Li da viata noptii trecatoare. VULTUR Pasare-mesager, n viziunea lui Mihai Coman, vulturul simbolizeaza totodata puterea, aspiratia spirituala, dar si rapacitatea. Lumea bestiarului cantemirian este patronata de doua simboluri traditionale pentru aceasta categorie de scrieri - Leul si Vulturul; ele nu apar ca personaje, ci sunt invocate ca semne divine - ceresti si stelesti. Si n heraldica alchimista au rol de semne tutelare, iar n mituri vulturul este socotit pasare solara. n literatura noastra se regaseste ca simbol al puterii si al naltarii. n drama Apus de soare a lui Delavrancea, vulturul patroneaza simbolic nastrea lui Stefan cel Mare, iar n Nunta Zamfirei de G. Cosbuc este nsemn princiar: Voinicii cai spumau n salt;/ Si-n creasta coifului nalt/ Prin vulturi vntul viu vuia,/ Vrun print mai tnar cnd trecea/ Cu-n brat n sold si pe prasea /Cu celalalt. Simbol al naltarii fara limite, vulturul este reprezentat n legendele romnesti ca pasarea care poate privi soarele; totusi drumul sau este oprit de Arcas (contelatia), motiv preluat si de Arghezi: ... Sagetatorul/ Atine noaptea calea vulturilor de-argint (Rada). n nuvela La vulturi a lui Gala Galaction, simbolul apare cu semnificatii legate de supravietuirea precara a unei colectivitati aflata sub amenintarea istoriei. ZALMOXIS Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis ntrupeaza geniul religios al

daco-getilor, pentru ca, n ultima instanta el reprezinta spiritualitaatea autohtonilor, a acelor stramosi aproape mitici nvinsi si asimilati de romani. Literatura i atribuie sensuri simbolice, de figura aurorala a spatiului mitic romnesc. n poemul Memento mori, Eminescu l prezinta n ipostaza de zeu razboinic: Si Zamolx, cu uraganul cel batrn, prin drum de nouri/ Misca caii lui de fulger si-a lui car. nvesmntat cu hlamida alba, Zamolxe conduce ostirea daca mpotriva romanilor; portretul sau este realizat n replica la cel al lui Zeus: Ca o negur-argintie barba lui flutura-n soare,/ Pletele-n furtuna-nflate albe ard ca o ninsoare,/ Colturoasa lui coroana e ca fulger mpietrit,/ mpletit cu stele albastre. Rasturnat n car cu rune,/ Cu-a lui mna arata drumul la ostirile-i batrne/ Si de dor de batalie crunt e ochiul stralucit. n poemul Gemenii apare ca zeu al armoniei, nsotit de luna si soare: n capul mesei sade Zamolxe, zeul getic,/ Ce lesne urca lumea cu umaru-i atletic./ n dreapta lui sub valul de ceata mndrul soare,/ n stnga-i sade luna sfioasa, zmbitoare.... Tot ca zeu suprem, capabil sa readuca viata n trupul nghetat de moarte este nfatisat si n poemul Strigoii. Lucian Blaga scrie o drama ntitulata Zamolxe, n care abordeaza problema nasterii religiilor; subintitulata mit pagn, scrierea sa l prezinta pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru ca propavaduieste credinta n Marele Orb; timp de sapte ani traieste ntr-o pestera din mijlocul padurii. ntre timp, ideile lui se raspndesc n cetate. Simtindu-se amenintat de noua religie, marele mag al dacilor hotaraste sa-l transforme pe Zamolxe n zeu. i comanda o statuie, iar cnd profetul se rentoarce n postura de strain salbaticit gaseste lumea adunata la templu pentru a-i nalta statuia. Magul i explica acest demers: Poporul se razbuna/ fara sa vrea fara sa stie./ Ai ncercat sa-l scapi de zei/ si azi ti ai si tu/ un chip de piatra printre ei! Furios pe manevra preotului, si distruge statuia strnind revolta multimii care l ucide cu bucati din statuie. n final, lumea recunoaste n cel mort pe Zamolxe si realizeaza ca prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugereaza discret ca nstituirea unei ordini religioase are nevoie de o jertfa; de altfel, n singuratatea pesterii sale Zamolxe primeste mai multe semne care i vestesc sacrificiul.