PSIHOLOGIE EDUCAŢIONALĂ ŞI ELEMENTE DEPSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII
Lect. Dr. Viorel Mih
OBIECTIVE:
Disciplina
“Psihologie educaţională şi Psihologia dezvoltării”
, realizează ointegrare a cunoştinţelor de bază din domeniul psihologiei educaţionale şi dezvoltării,având ca scop formarea viitoarelor cadre didactice din perspectiva modeluluiscientist-practitioner (cercetător ce aplică permanent rezultatele în practică). Structuracursului reflectă această orientare facilitând familiarizarea studenţilor cu principaleleteorii psihologice din domeniul educaţional, cu accent asupra unor dimensiuniaplicative, precum şi dezvoltarea gândirii critice şi a capacităţii studentului de asintetiza datele bibliografice sub forma unor referate.
TEMATICA:
1.
Personalitatea copilului şi adolescentului. Dinamica dezvoltării personalităţii. Niveluri de analiză a personalităţii: nivelul cognitiv (tendinţe dezadaptative alegândirii, mecanismele de apărare), nivelul emoţional, nivelul comportamental.Inteligenţa ca trăsătură de personalitate. Modificabilitatea şi dezvoltarea inteligenţei.
2.
Particularităţi ale dezvoltării cognitive a copilului şi adolescentului.3.Teorii asupra învăţării. Teoria behavioristă. Abordarea cognitivă a învăţării. Teoriasocială. Teoria constructivistă. Teoria învăţării autoreglate.4.Managementul clasei. Perspective privind managementul clasei. Evaluarea eficienţeimanagementului clasei. Climatul clasei. Scopurile unui mediu optim de învăţare.Analiza funcţională a comportamentului. Principii de bază ale analizei funcţionale.Dimensiunile comportamentului. Strategii de analiză a comportamentului. Paşi înevaluarea funcţională a comportamentului. Tehnici de modificare a comportamentuluiaplicate în şcoală. Definirea întăririlor. Programul administrării întăririlor. Tehnici deaccelerarea a comportamentului. Tehnici de decelerarea a comportamentului.5.Motivaţia în activitatea de învăţare. Teorii asupra motivaţiei: teorii biologice, teoriisociale, teorii cognitive. Corelate ale motivaţiei. Motivaţia şi disonanţa cognitivă.Relevanţa disonanţei cognitive pentru educaţie. Teoria atribuirii. Importanţa teorieiatribuirii în educaţie.6.Creativitatea şi stimularea comportamentului creativ în şcoală. Mituri asupraconceptului creativităţii. Abordarea creativităţii. Procesul creativ. Produsul creativ.Criterii de apreciere a produsului creativ. Personalitatea creatoare. Şcoala şicreativitatea. Factori inhibitori ai creativităţii în şcoală. Principii şi metode destimulare a creativităţii în şcoală.Psihologia educaţională este un domeniu aflat la confluenţa dintre psihologie şieducaţie. Ea se supune, pe de o parte, rigorii teoriilor şi cercetării ştiinţifice din domeniul psihologiei şi pe de altă parte încearcă să aplice aceste teorii la problemele “ecologice” pecare le ridică practica educaţională.Educaţia încearcă să identifice răspunsuri la provocarea: cum să devină elevulsubiect al activităţii de cunoaştere şi cum să construiască această cunoaştere. Profesorul
1
pe lângă aspectul normativ al realizării curriculumului trebuie să sesizeze, să interpreteze,să soluţioneze şi să sprijine mecanismele şi stilul cognitiv, emoţional şi motivaţional alfiecărui elev în parte.Scopul psihologiei educaţionale nu este acela de-a oferi reţete detaliate privindacţiunile profesorilor la clasă. Nu ţine de psihologie elaborarea de algoritmi rigizi privinddesfăşurarea pas cu pas a activităţilor din clasă. Psihologii pot ajuta însă profesorii: (a) săînţeleagă mai bine ceea ce fac; (b) să înţeleagă de ce fac acele lucruri; (c) să descopere şiidentifice noi modalităţi prin care lucrurile să fie făcute mai bine
.
Cursul de psihologie educaţională va aborda următoarele teme: personalitateaelevului cu implicaţiile ei în practica educaţională, principalele teorii asupra învăţării,rolul motivaţiei în învăţare, premisele unui bun management al clasei şi principalelemodalităţi de stimulare a creativităţii.
CAP. I. PERSONALITATEA ELEVULUI
Conceptul de personalitate circumscrie o realitate dinamică şi absolut particularăa fiecărui individ, cu referinţe cognitive, emoţionale, comportamentale şi fiziologicinterrelaţionate. Dacă ne referim la contextul educaţional, putem afirma că, personalitateaelevului are un impact semnificativ asupra întregului demers de predare şi instrucţie,desfăşurat la nivelul şcolii. Ca atare, finalitatea studiului prezent al personalităţii elevului pe cele trei dimensiuni (comportamentală, cognitivă, afectivă) o va reprezenta: (a) analizarelaţiei trăsătură/comportament şi totodată indicarea unor soluţii necesare rezolvării problemelor etichetării survenite în procesul educaţional (b) evidenţierea efectelor erorilor de gândire ale elevilor asupra performanţelor şcolare şi sociale ale acestora, (c)circumscrierea impactului afectivităţii negative atât asupra performanţelor şcolare, cât şiasupra comportamentelor dezadaptative a elevilor în clasă.Anterior momentului naşterii, fătul începe să manifeste anumite aspecte
particulare
şi
distincte
ale individualităţii sale. Astfel pot fi înregistrate unele tipare dereacţie ale acestuia, care survin cu anumită regularitate. După naştere diferenţele dintrenoii născuţi devin însă mai evidente. Cu toate acestea încă nu se poate vorbi de personalitatea copilului. Din observaţiile pe care le facem, dar şi pe baza numeroaselor studii, se poate conchide că nou-născuţii sunt diferiţi unul de celălalt. Unul din aspectelecare îi diferenţiază pe copii (însă nu singurul) îl constituie nivelul de activism, în sensulcă unii sunt mai activi mai energici, alţii mai statici. Pot fi delimitate două categorii deinfluenţe cu impact semnificativ asupra diferenţelor interindividuale:(a) cele care ţin de temperament, şi care par a fi în cea mai mare parte înnăscute;(b) cele care ţin de particularităţile mediului.Temperamentul vizează dispoziţiile constituţionale ale unui individ, care îimodulează gradul de emoţionalitate, reactivitate şi sociabilitate. Aceste trăsăturiexprimate imediat după naştere, rămân relativ stabile de-a lungul vieţii (Thomas & Chess,1977). Enumerăm câteva dintre ele: nivelul de activism, regularitatea în funcţionarea biologică (ore de masă, somn), adaptabilitatea la schimbare, dispoziţia (emoţionalitatea),distractibilitatea.Pe baza acestor caracteristici, 65 % dintre copii au fost încadraţi (în mod grosier)în una din următoarele trei categorii: copii calmi, copii dificili şi copii inhibaţi (Thomas& Chess, 1977; Robin et al., 1996). Copiii aparţinând primei categorii (aproximativ 40%)se adaptează rapid noilor situaţii, sunt uşor abordabili, au o bună dispoziţie şi manifestă o
2
regularitate a ritmurilor biologice. Copiii dificili sunt mai iritabili, se adaptează cudificultate situaţiilor inedite şi prezintă patern-uri neregulate ale somnului şicomportamentului alimentar (10%). Copiii cu un nivel redus al activităţii care tind sămanifeste un comportament prosocial redus în situaţiile noi, aparţin temperamentuluiinhibat (15%).Cu toate că factorii ereditari au un impact decisiv asupra temperamentului iniţialal copilului, totuşi un procent semnificativ dintre copiii aparţinând categorieitemperamentului dificil au înregistrat pe parcursul dezvoltării lor
schimbări semnificative
ale stilului comportamental. Aceste schimbări s-au datorat implicării speciale a părinţilor şi educatorilor în relaţia cu copilul (evidenţiate printr-o stimulare şi o comunicaresusţinută, şi totodată prin interacţiuni mai frecvente cu copilul). Mai mult, stimulareasuplimentară la care au fost expuşi aceşti copii le-a facilitat o dezvoltare mai rapidăcomparativ cu copiii aparţinând tipului calm (Caspi, 2000). În consecinţă, temperamentulnu este expresia unei programări imuabile prestabilite, care determină în mod mecanicist personalitatea, ci se constituie ca un program deschis, fiind în permanenţă supusincidenţei modulatoare a factorilor de mediu. Ca atare, putem sublinia caracterul dinamical dezvoltării personalităţii copilului şi elevului, pornind chiar de la aspectul cel maistabil al acesteia, componenta temperamentală.Cercetările recente au ridicat problema rolului major pe care-l exercită asupratemperamentului următorii doi factori: (a) interacţiunile timpurii părinte-copil, şi (b)expunerile repetate ale copilului la modelele parentale. Pornind de la asumpţia conformcăreia temperamentul este înnăscut, ne-am aştepta ca el să prezinte o puternică stabilitate, pe măsură ce individul parcurge etapele succesive ale dezvoltării sale. Însă, studiile luiChess & Thomas (1990) au arătat că temperamentele dificile ale sugarilor nu constituiecu necesitate factori de risc pentru problemele comportamentale de mai târziu. În schimb,aşa zisele temperamente dificile ale copiilor, înregistrate după vârsta de trei ani, sedovedesc a fi buni predictori ai problemelor comportamentale ulterioare. Constatareaautorilor sugerează ideea că există o puternică relaţie între modul în care părinţiiinteracţionează cu copilul şi temperamentul acestuia, din moment ce corelaţia întrecaracteristicile temperamentele şi problemele comportamentale devine semnificativă abiadupă ce copilul interacţionează cu părinţii o perioadă de minimum trei ani.Există studii care susţin ideea unei puternice corelaţii între modalităţile deautodescripţie ale părinţilor şi descripţiile temperamentului propriilor copii. Părinţii care prezintă probleme emoţionale tind să-şi descrie copiii asemeni lor, iar părinţii depresivi şianxioşi îşi etichetează mult mai frecvent proprii copii ca fiind dificili, comparativ cuaprecierile modale ale părinţilor relativ la această problematică (Hirshfield, 1992)În concluzie, formarea personalităţii copilului nu este prestabilită pe baza unui program genetic inflexibil, ci este rezultanta unui program deschis, bazat pe coroborareadintre factorii genetici şi factorii de mediu, încă din momentul naşterii.
1. DINAMICA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII
Unul din procesele cu impact semnificativ în dezvoltarea personalităţii copilului îlreprezintă
identificarea
(Băban & Mih, 2001). Identificarea constă în adoptarea de cătrecopil a caracteristicilor, convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor unor persoanesemnificative. Identificarea este o consecinţă a observării şi imitării unui model. Cele maifrecvente modele pentru copil le reprezintă acele persoane care se bucură de prestigiusocial sau de puterea pe care o afişează. Kagan (1988) a nuanţat procesul identificăriisubliniind câteva particularităţi ale acestuia; astfel:
3
of 00
Viorel Mih-psihologie ional ªi Elemente de Psihologia DezvoltÃrii_pt_pedagogie_idd
754 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | |
| Upload Date: | 02/21/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment
merci mult! putem sa vedem dar nu ne lasi sa downloadam...de ce l-ai mai pus atunci? doar ca sa te lauzi?