Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Teodoreanu, Ionel - La Medeleni 4

Teodoreanu, Ionel - La Medeleni 4

Ratings: (0)|Views: 141|Likes:
Published by Corina Cojocaru

More info:

Published by: Corina Cojocaru on Feb 26, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/10/2013

pdf

text

original

 
Ionel Teodoreanu
La Medeleni
Vol.4ÎNTRE VÎNTURIPARTEA ÎNTÎIA1SFÎRŞITUL UNUI AN ŞCOLAR Ardeau numai luminile utile, depărtate cu preciziune unele de altele, aerianizolate, cu spaţii de noapte marină între licăririle lor fragile. Întuneric prin umbraonctuos spintecată ― spuma elicei fumega alb pe vîntul lins al apei ― fără de trup,tăcut; vaporul nu era decît procesiunea somnambulă a unei constelaţii grupatăgeometric, subt tremurul captiv al constelaţiilor fixe. Nu răsuna nici un tunet spumos de talaz ― salt solitar sfărmat în larguri ― nici pas desculţ de val nu s-auzea, împiedicîndu-se în trena lungă. Tăcere fără cadenţăde frunză, iarbă, vînt sau undă: tăcerea cosmic destinsă în fluida boltire a celor  patru zări. Cosite, vastele întinderi abureau seva salină a mării. Amar, amar parfumde toamnă, de parcă Zeul apelor adînci strivise-n palme sucul pămîntean alfrunzelor de nuc şi, cu o singură mişcare, îl imensificase umed pîn' la stele.Toţi pasagerii dormeau în cabinele alb şi jilav mirositoare a odaie de baie, cuferestruicile închise, înfăşuraţi în pături groase, căci după suavele nopţimediteraneene, cu dulcea lor privire de un albastru marin subt vălurile de cadînăale lunii, şi cu suflarea lor de floare de lămîi, migdal şi portocal ― aspra noapte aMării Negre înfricoşa ca ochii de corsar.De aceea, coverta cabinelor de clasa I era pustie;
chaises-longues-
urile,
 
goale.În curba molatecă a unora, cîte o batistă uitată amintea viteazul strănut carealungase în cabină pe călătoarea hotărîtă, în principiu, să aştepte răsăritul lunii.Două
chaises-longues-
uri numai erau ocupate. Unul adăpostea o umbră,somnul unei umbre; celălalt, o lumină, o iluminare căpşunie cu intermitenţe deîntuneric: ritmul luminos al pipelor pufăite. Aceasta împrăştia mirosul franc al
maryland 
-ului. Fumătorul era un fanatic al
maryland-
ului,
 
tutun a cărui aromă pornea elegiac din adolescenţa-i depărtată, cu bereta de catifea a pictorilor înclina
 
 pe-o ureche în care viaţa din Montmartre răsuna cu zvon de sărutări, pahare spartesau ciocnite şi argot de midinete.
"La royne Blanche comme lisQui chantait à voix de seraine Berte au grant pié, Bietris, Alis, Haremburgis qui tient la Maine, Et Johanne la bonne LorraineQue Englois brûlèrent à RouanOù sont-ilz, où Vierge souvraine? Mais où sont les neiges d'antan?" 
 
1
Unde era Parisul de altădată? Alt sunet aveau cafenelele, alt miros. Monedeleyankee şi britanice ricanau cinic, ca şi răsfrîngerea lor în ochii midinetelor deastăzi.Odinioară, moneda franceză aruncată pe zincul bistro-ului era rîsul boemeicalice. Nu mai răsuna. Calicia de după război se numea mizerie, şi era.Fumul pipelor engleze şi americane, adevărat
cocktail 
tabagic, fiertură de tutuncu miere, santal, smochine şi opiu, dulceag ca sarailiile orientale, echivoc, trîndavşi cu cleioasă ceaţă, izgonise simplul şi bărbătescul fum de
maryland;
ori poateacesta pierise deasupra tranşeelor galice o dată cu o
 
întreagă generaţie al cărei parfum fusese.Jazul antropofag, urlat, scuipat, scrîşnit, orăcăit şi hîrîit de gura cacofonică anegrilor buzaţi, destrăbălase zîmbetul francez, copil al şansonetei melancolice şimaliţioase. Vechiul Paris ardea pe rugul valutar, încălzind obrajii congestionaţi aicelor care arseseră odinioară pe Ioana d'Arc, şi ai fraţilor lor transoceanici.Alexandru Pallă, moldovean cu străbuni de pe vremea lui vodă Ştefan, nu
 
semai simţea contimporan cu viaţa Parisului. Îmbătrînise?Cînd nu mai eşti contimporanul epocii în care-ţi porţi declinul vîrstei, ci numaial pietrelor amintitoare a epocii apuse, te-ai sihăstrit în trecut, ca înserarea în apa brumărie a unei vechi oglinzi, printre tăceri uscate de mătăsuri.Alexandru Pallă nu mai trăia viaţa Parisului, şi cum pentru el a trăi însemna a picta, nu mai picta viaţa Parisului, dar nici viaţa demodată a amintirilor. Pe pînzelelui de după război, curgeau apele Senei cu cenuşiuri lung ostenite spre funduriturburi de argint, dar nici o vîslă nu le turbură visarea, nici un catarg, nici un braţ
1
 
Regina Blanche, ca un crin / Cîntînd cu vocea-i fermecată, / Bietris, Alis, Berte cu picior plin, / Haremburgis din Maine de-altădată, Lorena Ioana nenfricată / Ce-auars-o anglii la Rouan, / Unde-s, stăpînă preacurată? / Ci unde-i neaua de mai an?(Fr.)
 
de om, şi curgerea lor ca şi a timpului era parcă solemn împovărată de imensa trenăa propriului trecut; visau cheiurile Senei cu parapete triste şi pustii, c-un uuit devînt parcă amuţit prin golul lor şi un vîrtej de frunze moarte, dus; cîte un pod treceade la un mal la altul cu paşii tăcerii prin rugina lui; se năruia un zid de casă vechecu varul măcinat ca faţa de os a leproşilor.Domina albul în toate pînzele, dar un alb a cărui fragedă lumină se stinsese, unalb colbăit ca surul fior al aţelor de păianjeni în casele părăsite.Într-un singur peisaj, tot un parapet pe cheiul Senei, viaţa lăsase un semn. Senacurgea cu gestul halucinat al braţelor de oarbă bătrînă, călăuzind trupul prinlocurile tinereţii. Pe parapet atîrna o păreche de mănuşi mici de femeie, albe. Seînecase femeia care le purtase? Poate că le uitase acolo după ce strînsese în mînilegoale mînile iubitului ei. Plecase poate fericită, cu dragostea alături. Dar anitrecuseră de atunci, desigur. Mănuşile erau veştede. Parfumul delicat al mînilor care le purtase, pierise. Melancolia dezumflată a albului lor mort pecetluia gestulostenit al anilor.Toate tablourile puteau fi intitulate: Tăceri. Tăceri ca în unele case aleepilogului romanelor lui Turghenief. Întipărirea elegiacă a timpului pe decoruri aletinereţii. Prin zgomotul barbar al epocii, "tăcerile" lui Alexandru Pallă erau unanacronism.În apartamentul din rue de l'Observatoire, două "tăceri" trecuseră de-a dreptulîn odaia Monicăi, deşi fuseseră dăruite Olguţei, şi deşi Alexandru Pallă socotea cămai nimerit le-ar fi fost locul în odaia pianului negru unde asculta nocturnele luiChopin privind corbul pletelor Olguţei desfăşurîndu-şi aripile pe profilul solitar deasupra muzicei ca figurile săpate-n prora triremelor ― decît în odaia undeMonica îşi lucra teza de doctorat ―
 Baladele lui François Villon
― cu o gravitate blajină de bunicăşi c-un zîmbet blond de miere şi de tei în cozile medievale.*Brusc, noaptea fu neagră.Enorm răsărită în enorma încruntare, plată, grea, fără lumină, de un roş otoman― luna. Orizontul era straniu ca un zid care deodată ai simţi că te pîndeşte c-unochi de ciclop; ca un uriaş zid de marmură neagră care ar deveni deodată un ochiroş, fără trup, fără cap, fără pleoape, fără gene, fără pupilă, ochi opac, orb, caretotuşi te vede, vine, creşte, se dilată, te cuprinde, te soarbe umplîndu-se de sîngeleinimii tale...Coşmarul se ridică de pe pieptul mării. Desprinsă de pe tăiuşul zării luna plutimasiv. Deasupra şi în jurul ei pe cer se aprinse ca într-o mohorîre de fum gros,sanghinul nimb al vulcanilor.

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->