• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
 
“ROTACISMUL” -“ROTACISMUL” -
FENOMEN FONETIC
SAU REGULĂ ORTOGRAFICĂ ?SAU REGULĂ ORTOGRAFICĂ ?
În jurul unei teorii controversate
În acest studiu, vom analiza unele chestiuni referitoare la“rotacismul” primelor monumente ale limbii române ( "
CodiceleVoroneţean" 
1
 , "Psaltirea Scheiană" 
2
 , "Psaltirea Voroneţeană”
3
 ,"Psaltirea Hurmuzachi" 
4
 , "Glosele Bogdan”
5
 , "Palia de la Orăştie”
6 
 ,"Pravila lui Lucaci”
7 
 
ş.a) şi vom încerca să demonstrăm că aşa -numitul "rotacism" reprezintă o particularitate grafică şi nu un fenomenfonetic, fiind rezultatul unei cutume locale de scriere (“
usus loci
”), cufuncţia de a individualiza o anume şcoală de scribi în raport cu celelaltecentre de instruire a copiştilor .Înainte de a înfăţişa argumentele ce vin în sprijinul acestei ipoteze, prezentăm, în mod succint, unele aspecte teoretice ale problemeienunţate.Se ştie că slavona a fost limbă de cultură în toate provinciileromâneşti (Moldova, Ţara Românească şi Transilvania). Această limbă afost utilizată în biserică dar şi în administraţie (mai puţin în Transilvania).Slavona românească are la bază caracteristicile mediobulgarei, cuvizibile influenţe româneşti, ruseşti şi ruso-ucrainiene. Treptat, dar cuconsecvenţă, poziţiile slavonei au fost ocupate de limba română.Cele mai vechi texte în limba română au fost redactate în chirilică.Acestei scrieri i-au fost aduse adaptări speciale, capabile a reda sunetelespecifice limbii române, fapt ce a generat evidente particularităţi graficedar şi ortografice. Prin tradiţie, chirilica a fost deschisă inovaţiilor deordin grafic, conforme cu fonetismul unei anumite limbi. În acest sens, ase vedea, de exemplu, prezenţa grafemelor Ш,Ч, ş.a. pentru fonemelespecifice limbii slave , ori grafemul
Î
, pentru limba română.Prin urmare, exista posibilitatea de a modifica forma literelor chirilice, de a le folosi în mod diversificat. Ca rezultat al acestei situaţii,numeroase texte redactate în chirilică prezintă notaţii capricioase, grafiiinconsecvente, alternanţe grafice, lipsite, aparent, de orice logică, care nurespectă, formal, regulile de scriere. Aceasta a făcut ca, în acelaşi text, uncuvânt să fie redat în mai multe variante ortografice. Desigur,
1
"
Codicele Voroneţean
,
cu vocbulariu şi studiu asupra lui de Ion al lui G. Sbierea”
, Cernăuţi,1885
2
"
 Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec.XVI şi XVII traduse din slavoneşte”
.Vol. I-II, Ediţie critică de I.A. Candrea, Bucureşti, 1916
3
"
 Psaltirea Voroneţeană 
", B.A.R. (ms. rom. 693). Ediţie G.Giuglea (1910-1911) şi C. Găluşcă(1913)
4
"
 Psaltirea Hurmuzaki
", B.A.R. (ms. rom. 3077).
5
"
Glosele Bogdan
" în “
Texte româneşti din secolul al XVI-lea (coord. Ion Gheţie)
”, Bucureşti, 1982
6
“
 Palia de la Orăştie, 1581-1582”,
Ediţia Viorica Pamfil, Bucureşti, 1982
7
“
 Pravila ritorului Lucaci
”, Ediţia I. Rizescu, Bucureşti, 19711
 
variabilitatea grafică amintită poate fi şi rezultatul activităţii unor diecineglijenţi, leneşi, mai puţin instruiţi, ori o consecinţă a deformăriiinvoluntare a literelor şi cuvintelor originare, prin copiere repetată.Perpetuarea erorilor, de la un copist la altul, precum şimultiplicarea textelor conţinând abateri de la scrierea standard este unfenomen caracteristic textelor cu conţinut religios major. Copiştiirespectau cu sfinţenie regula "Literei de Evanghelie", conform căreia,copiştii nu puteau să îndrepte, rectifice sau modifice nici măcar o literădin Evanghelie sau din Sfintele Scripturi, chiar dacă descopereau ogreşeală flagrantă de transcriere. Litera, fie şi greşită, trebuia păstrată aşacum era în textul original !Tot astfel, o eroare de traducere, comisă de primii tâlcuitori aiBibliei în româneşte - "pământul făgăduinţei", în loc de " pământulfăgăduit" (Canaan)- a fost preluată ca atare de generaţiile ce au urmat,datorită aceleiaşi reguli conservatoare.Cu toate acestea, grafiile eronate, alternative sau rezultat alinterdicţiei de a modifica textele considerate sfinte nu constituie ocaracteristică generalizată, ci numai un fenomen accidental.Fără îndoială, în urmă cu 5-6 secole, nu erau cunoscute îndeajunsde bine legile fonetice ale unei limbi sau dialect, în asemenea măsurăîncât să se prescrie reguli sau convenţii ortografice obligatorii pentru toţicei ce foloseau arta scrisului, norme cărora să li se conformeze toţiscriptorii, indiferent de locul unde se aflau.În opinia noastră, abaterile de la normal nu se datorează, exclusiv,superficialităţii scriptorilor de documente ci, mai degrabă, existenţei uneitradiţii grafice locale, ori unei maniere de scriere specifice unei anumiteşcoli de copişti. Nerespectarea uzului grafic dominant, ori utilizarea, în paralel, a uzului grafic tradiţional, alternând cu particularităţile graficelocale, au avut ca rezultat grafiile alternante.Specialiştii au demonstrat că variabilitatea existentă în grafiatextelor rotacizante nu este justificată de respectarea unor reguli fonetice ,ci rezultă din aplicarea unor procedee, maniere sau uzuri grafice fărăvaloare fonetică. Astfel, în majoritatea textelor din sec. XIV-XV, ierurileaveau un rol pur ortografic. În concluzie, “
U
” final este un “
 fapt de grafie
”, el neredând realitatea fonetică.
“Rotacismul” vechilor scrieri româneşti nu esteun fenomen fonetic
!
2
 
Definiţiile privitoare la “rotacism” sunt consecvente în a-l definidrept un "fenomen fonetic".În “
Dicţionarul Limbii Române Moderne
”, Editura Academiei,Ediţia 1958, “rotacismul “ este "
un fenomen fonetic
 
 , constând întransformarea unei consoane în
R 
. În limba română, “rotacismul” esteun fenomen dialectal, constând în transformarea lui
N
intervocalic în
R 
".
“
Micul Dicţionar Enciclopedic
”, Ediţia 1972, prezintă următoareadefiniţie: "
 Rotacism- fenomen fonetic, care constă în transformarea uneiconsoane intervocalice în
R 
. Ex: trecerea lui
S
în
 R
în latina arhaică. Înlimba română: transformarea lui
N
intervocalic în
R 
 , în cuvintelemoştenite din latină (ex
: bire
pentru
bine
 )".
În lingvistica franceză, "rotacismul" are o altă semnificaţie:conform "
Petit LAROUSSE illustré
" (Ed.1977) "rotacismul" este definitca fiind "
emploi frequent ou prononciation vicieuse de la lettre
 R
 
(en gr.
RHO
)". După cum se observă, filologii francezi nu consideră"rotacismul" ca fiind o transformare a sunetului
N
în
R 
, ci folosireafrecventă sau pronunţia defectuoasă a literei
R 
. Cu alte cuvinte,"rotacismul" este o chestiune de pronunţie a unei litere (de fapt sunet) şinicidecum de înlocuire a ei cu o alta. Noi considerăm că “rotacismul” existent în textele primelor monumente ale limbii române literare nu este un fenomen fonetic cireprezintă o particularitate de scriere , rezultat al unei "
inovaţii grafice
”.În sprijinul acestei ipoteze, supunem atenţiei cititorului următoareleconsiderente:I. În prezent, nu cunoaştem pronunţia utilizată de vorbitorii delimbă română, în secolele XV-XVI. Nu avem, din păcate, nici o dovadăcă autorii, traducătorii ori copiştii acestor documente atât de importanteale culturii noastre vorbeau în mod uzual cu “rotacism”. Singurele doveziale “rotacismului” rezultă din documente scrise. Or, de regulă, în oricelimbă există diferenţe între pronunţia unui cuvânt şi expresia lui grafică.Altfel spus, realitatea fonetică nu este aceeaşi cu reprezentarea sa grafică.Puşi în faţa acestei anomii lingvistice, gramaticieniii sunt obligaţi săstabilească reguli de pronunţie. Acestea sunt singurele în măsură să aratece relaţie există între fonetismul unei limbi şi grafismul ei.Pentru limba română, nu avem nici fel de dovezi privind existenţaunui “Îndreptar” de pronunţie, datând din perioada în care au fostredactate aceste documente. Prin urmare, concluzia privind existenţa“rotacismului”, ca fenomen fonetic, în textele amintite, este dedus pe calede conjectură.II “Rotacismul” este atestat în primele monumente ale limbiiromâne literare, precum şi în unele texte din Maramureş, Bistriţa,Câmpulung, Moldoviţa, Voroneţ, Rădăuţi.
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...