Nu credeam s-nv a muri vreodat; Pururi tnr, nfurat n manta-mi, Ochii mei nlam vistori la steaua Singurtii.

Cnd deodat tu rsrii n cale-mi, Suferin tu, dureros de dulce Pn-n fund bui voluptatea morii Ne-ndurtoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca hercul nveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mrii. De-al meu propriu vis mistuit m vaiet, Pe-al meu propriu rug, m topesc n flcri Pot s mai re-nviu luminos din el ca Pasrea Phoenix? Piar-mi ochii tulburtori din cale, Vino iar n sn, nepsare trist; Ca s pot muri liniiti, pe mine Mie red-ma!