SVEN HASSEL
LEGIUNEA BLESTEMAŢILOR
The Legion of the DamnedAceastă carte este dedicată soldaţilor necunoscuţi căzuţi pentru ocauză care nu era a lor, celor mai buni camarazi ai mei din Regimentul27 (disciplinar) Blindate, precum şi curajoaselor femei care m-au ajutatîn decursul acelor ani îngrozitori:
Oberst Manfried Hinka Oberstleutnant Erich von Barring Oberfeldwebel Willie Beier Unteroffizier Hugo Stege Stabsgefreiter Gustav Eicken Obergefreiter Anton Steyer Gefreiter Hans Breuer Unteroffizier Bernhard Fleischmann Gefreiter Asmus Braun
precum şi
Eva Shadows,
studentă în drept
Ursula Schade,
doctor în medicină
Barbara von Harburg,
infirmieră —
Cele cinci minute s-au scurs. Nu vă râmâne decât să suportaţi consecinţele...Apăsară pe un buton. Doi SS-işti mătăhăloşi în uniformă neagră pătrunseră în sală. Un ordin sec... Au târât-o apoi pe Eva până la o masă îmbrăcată în piele...
DEZERTOR TICĂLOSGenistul cel voinic fusese judecat în ajun şi condamnat la opt animuncă silnică. Astăzi e rândul meu să ies la lumină. Doi „câini de pază"m-au adus în faţa consiliului de război, care se ţinea într-o încăperemare împodobită cu două gigantice portrete aşezate faţă în faţă, unul allui Adolf Hitler, celălalt al lui Friderich cel Mare.În spatele fotoliuluipreşedintelui mai atârnau, imense, steagurile armatei aerului, armateiterestre, flotei şi SS-ului. Pe pereţi se înşiruiau fanioanele diferitelorarme: crucea neagră pe fond alb pentru, infanterie, roşu pentru artilerie,galben pentru cavalerie, roz pentru trupele de blindate; negru cu franjuride argint pentru geniu;, cornul de vânătoare pe fond verde pentru
vânătorii de munte, şi aşa mereu, până şi pupitrul judecătorului eraacoperit cu steagul negru-alb-roşu al Wehrmacht-ului.Curtea era alcătuită dintr-un consilier juridic (rol deţinut de unmaior), doi judecători (un Hauptmann, un Feldwebel), precum şi unprocuror (Sturmbannführer din SS).Un dezertor ticălos nu se bucura de dreptul de a fi apărat de unavocat apărător.Citirea actului de acuzare... Interogatoriul acuzatului... Ordin de a fiintroduşi martorii... Tipul de la Gestapo a intrat primul, cel care nearestase, pe Eva şi pe mine, pe când făceam baie la gura Weserului, şimurmurul văratec al valurilor nepăsătoare inundă deodată rumoareahâdă a Curţii. Dunele strălucitoare de nisip alb... Eva în soareuscându-şi pulpele rotunde... Boneta ei de oaie... Căldura care mădogorea pe spate... Oh, căldura, căldura aceea... — Da, am sărit pe birou şi apoi pe fereastră...Cinci poliţişti mă interogaseră la vremea aceea. Au venit şi ei, toţicinci, să-şi depună mărturia. „Da, mi-am dat un nume fals... Da,explicaţia pe care am dat-o era falsă..."Cel mai ciudat a fost să-l revăd pe Kriminalsekretär-ul careordonase biciuirea Evei. Ceilalţi dăduseră dovadă de sadism. El însă searătase a fi doar corect. Nu ai ce să reproşezi oamenilor corecţi. Şi suntmult prea mulţi din aceştia pe pământ... Am început să visez cu ochiideschişi: toată lumea dezertase, toţi dezertaseră. Nu rămăseseră decâtofiţerii. Şi ce mai puteau face? Dezertaseră toţi. Toţi. Hoarde întregimărşăluiau pe toate drumurile. Soldaţi care se întorceau acasă. Doarofiţerii mai rămăseseră pe front, în spatele frontului, cu planurile şihărţile lor, cu frumoasele lor chipie şi cu cizmele lor bine lustruite. Toţiceilalţi se întorceau acasă şi ei nu mă uitaseră. Din clipă în clipă uşaavea să se deschidă. Vor năvăli în sala consiliului şi nu vor spune nimic,dar cele patru paiaţe vor sări în sus de pe scaune, toţi deodată, cu feţelelivide... — Introduceţi martorul urmilor. Eva Schadows!Eva! Tu, aici?Era cu adevărat Eva?Oh! da, era într-adevăr ea, la fel de adevărat cum eu sunt Sven. Nemai puteam recunoaşte după ochi. Toate celelalte, tot ce cunoscusem,măruntele taine vii, micile amănunte intime pe care doar noi lecunoşteam, pe care le savurasem cu ochii, cu buzele şi cu mâinileatotştiutoare, toate dispăruseră. Dar ochii noştri rămăseseră, cu frica lorşi cu nădejdea de a rămâne veşnic aceiaşi. Atâtea pot oare dispare înnumai câteva zile? — Eva Schadows, îl cunoşti pe acest om, nu-i aşa?„Mutră scârboasă" este o expresie pe care o detest, întotdeauna mis-a părut stupidă, exagerată. Şi totuşi nu găsesc alta care să descrieexpresia procurorului: era într-adevăr o mutră scârboasă.
— Da.Glasul Evei abia se auzea. Cineva a foşnit o hârtie şi zgomotul ne-afăcut pe toţi să tresărim. — Unde l-ai cunoscut? — La Köln. În timpul unei alarme aeriene.Aşa ceva era un lucru obişnuit pe atunci. — Ţi-a spus că era dezertor? — Nu.Dar nu mai putu îndura tăcerea apăsătoare şi bâlbâi: — Nu cred că mi-a
s
pus. — Gândeşte-te bine la ce spui, fato! Sper că ştii că estefoarte grav sădepui o mărturie falsă în faţa unei curţi de justiţie...Eva privea în podea. Nici o clipă nu se uitase la mine. Avea faţacenuşie, ca un bolnav după operaţie. De frică îi tremurau mâinile. — Ei bine, care din două? Ţi-a spus ori nu că era dezertor? — Da, cred că mi-a spus. — Trebuie să răspunzi cu da sau nu. Avem nevoie de răspunsuriprecise! — Da. — Şi ce ţi-a mai spus? După toate acestea l-ai mai şi luat laBremen, i-ai dat bani, haine şi multe altele. Nu-i aşa? — Da. — Spune totul tribunalului, să nu fie nevoie să-ţi smulgem totulcuvânt cu cuvânt! Ce ţi-a spus exact? — Mi-a spus că fugise de la regiment; m-a rugat să-i ajut, să-i facrost de acte. Şi asta am şi făcut... — Atunci când l-ai întâlnit, la Köln, era în uniformă? — Da. — Ce uniformă? — Uniforma neagră a tanchiştilor, cu o tresă de Gefreiter. — Cu alte cuvinte, nu se putea să nu-ţi dai seama că era vorba deun militar? — Nu. — El te-a rugat să-l duci la Bremen? — Nu. Eu i-am propus. Şi am insistat. Avea de gând să se predeaautorităţilor, dar l-am convins să n-o facă...Eva, Eva, ce le tot îndrugi? De ce le spui minciuni? — Altfel spus. l-ai împiedicat să-şi facă datoria şi să se predeaautorităţilor? — Da, l-am împiedicat să-şi facă datoria.Nu mai puteam răbda. Am sărit ca un nebun urlând cât mă ţineauplămânii, strigându-i preşedintelui că minţea pentru a încerca să măsalveze, să-mi creeze circumstanţe atenuante, că îmi scosesem uniformaîn tren, între Pederborn şi Köln şi deci nu ştiuse că eram militar. — Trebuie să-i daţi drumul; nu a ştiut că eram sub arme; până în clipa în
of 00
Sven Hassel-legiunea Blestematilor
1,764 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | (1 Rating) |
| Upload Date: | 02/24/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment