Description

Prezenta lucrare este dedicată cercetării ipostazelor tragicului în romanul secolului al XX-lea, preponderent în cele mai cunoscute romane ale scriitorilor Franz Kafka, Albert Camus, Jean-Paul Sartre, William Faulkner, Ernest Hemingway. Structurată în trei capitole care vizează probleme teoretice, beletristice şi de analiză literară şi comparată, în teză este definit tragicul din punct de vedere axiologic, tragicul ca peratologie şi modul în care se reflectă acesta în discursul filosofic şi estetic. Actualitatea demersului întreprins se explică prin faptul că cercetarea tragicului în roman a fost inconcludentă, categoria tragicului fiind mai întotdeauna legată de reflectarea sa în tragedie. În lucrare sunt analizate opiniile despre tragic ale unor iluştri filosofi şi esteticieni (Aristotel, G.W.F. Hegel, Schopenhauer, Miguel de Unamuno, Heidegger, Gabriel Marcel, Jaspers, Sartre, T. Vianu, Nietzsche, J.- M. Domenach, J. Volkelt, Lev Şestov, D. D. Roşca, G. Liiceanu, I. Mălăncioiu, Paul Magheru ş.a.). În urma cercetării efectuate s-a constatat că scoaterea fenomenului tragic de sub tutela tragediei şi abordarea acestuia şi din punctul de vedere al reliefării sale în roman oferă posibilitatea unor noi apropieri de marii romancieri ai secolului al XX-lea. Rezultatele cercetării au dus la conturarea unei estetici a tragicului şi a ipostazelor sale în romanul secolului al XX-lea, ceea ce demonstrează, încă o dată, importanţa studiilor comparatiste atât pentru precizarea unor concepte teoretice.

Tragicul a suscitat interesul scriitorilor secolului al XX-lea în ale căror romane întâlnim ipostaze variate ale acestui fenomen. Metoda comparaţiei a permis scoaterea în evidenţă atât a punctelor comune, cât şi a particularităţilor gândirii fiecăruia dintre autorii analizaţi.

În secolul al XX-lea conflictul tragic se mută cu predilecţie în sufletul eroului, interioritatea omului apărând în prim plan, tragedia ca formă estetică cedează locul romanului, a cărui lectură poate fi realizată în singurătate şi poate fi întreruptă în orice moment. Eroul tragic al secolului al XX-lea învaţă să-şi accepte limitele în universul incomprehensibil, dar nu renunţă la lupta pe plan psihic. Tensiunea conflictului interior este creată de refuzul de a crede că viaţa sa este condusă în totalitate de întâmplarea oarbă, de necontrolat. El îşi afirmă libertatea şi încearcă să afle cine este. Acesta este paradoxul viziunii tragice a secolului al XX-lea.

Stabilirea elementelor şi a ipostazelor tragicului în romanul secolului al XX-lea permite extinderea cercetării acestui fenomen şi asupra altor romancieri străini sau români de la începutul anilor 1900. Lucrarea deschide direcţii posibile unor cercetări ulterioare ale fenomenului tragic, deoarece investighează aspecte care nu au mai fost investigate.

Ca o concluzie finală putem afirma că prezenta teză tratează o tematică modernă, aflată în consens cu orientările teoretice şi metodologice curente în cercetarea filologică actuală în Europa şi în lume.
Cuprins

CAPITOLUL 1 Tragicul - categorie estetică fundamentală
1.1. Conceptul de tragic
1.2. Tragicul ca peratologie
1.3. Reflectarea fenomenului tragic în discursul filosofic
1.4. Repere ale tragicului în roman

CAPITOLUL 2 Ipostaze ale tragicului în romanul european modern
2.1. Tragicul existenţialist: acceptarea sau inacceptarea lumii
2.2. Tragicul omului singur în romanul lui Franz Kafka Procesul
2.3. Tragicul realităţilor sociale în romanul lui Albert Camus Străinul
2.4. Jean-Paul Sartre – tragicul ca act de opţiune

CAPITOLUL 3 Tragicul condiţiei umane în romanul american din secolul al xx-lea
3.1. Romanul tragediei americane
3.2. Sistemul tragic faulknerian
3.3 Tragismul condiţiei umane în romanul lui William Faulkner Zgomotul şi furia.
3.4. Rezistenţa omului în faţa agresivităţii unei epoci violente în romanul lui Ernest Hemingway Pentru cine bat clopotele (tragismul eroic)