You are on page 1of 178

Azir

POEME EXISTENŢIALE ....dedicată făpturii fiinţei

Institutul Delphy
2000
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Departă dorinţa de sufletul tău


Şi cheamă iar pacea să-ţi fie prieten
În cuget seninul domnească-ţi mereu
Iar pasul şi-l poartă energic şi sprinten.

Alungă din preajmă şi grija şi teama


Astfel aste două pe tine te-or pierde
Şi iartă fiinţei greşeala şi vina
Există un ochi ce toate le vede. Uitarea nu este decât umbra salvării
nemuririi noastre.

Fereşte în lături de lanţul robiei


Ce te-ncătuşează în temniţi de dor
Când gândirea lumii e templul prostiei
Tu adu-ţi aminte: totu-i trecător.

O dragoste mare se naşte-ntr-o clipă


Şi-o ură ascunsă o dată cu ea
În minte iluzia treptat se-firipă
Îmbrăcând în jale iar inima ta.

3 4
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Făptură, chemare-i acum glasul tău


Şi-n Marea de dor voi trece mereu Al dimineţii gând se cerne în umbre
Pe valuri de chin, tristeţe şi jale De falnică trecere, de zori renăscând,
O umbră voi fi, o Voce pe Cale. Deşarte, iluziile destinului, sumbre,
Un zâmbet din Cer ce mângâie Firea Ne suflă în candela vieţii, pe rând.
Un glas din Adânc, trezind Omenirea
O Doină pornită din fluier de fag
Făpturo, tu-mi eşti Lumina din prag.

5 6
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În seară dorul se anină de sufletul meu


Şi-n taină păşeşte pe marginea gândului Căci acolo unde s-a topit iluzia Speranţei
Privirea-aţintită spre stele mereu rămâne doar ecoul mut al Amintirilor.
O-ntoarce din nou spre jalea pământului.

7 8
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Ah de-aş putea să fiu acum


Un fir de iarbă trecătoar
Să simt al vrerii – ntreg parfum
Şi fericit apoi să mor.
Când seara se lasă cu parfum de cicoare
Să fiu călcat, păscut, strivit Şi stelele cheamă la adâncă visare
Sub talpa întregii omeniri Pe bolta senină- a nopţii fantasmă
Să-mi ştiu destinul împlinit Învăluie viaţa cu sacră miasmă
Aşa umil, fără măriri. E noapte şi-afară-i feerică lume
Cu patimi de dor şi gânduri nebune
Căci noaptea cântecul de stele
Şi ziua - a soarelui lumină
Au dat măruntei, fiinţei mele
Înţelepciunea cea senină.

9 10
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Demon de rouă, născut din îmbrăţişarea


infinitului demiurgic cu însângeratul orizont
al telurgicei manifestări lumeşti, te-ai repezit
ca o pasăre de pradă scăpată din colivia unui
zeu răpit de contemplarea Jocului divin şi,
sfâşiind cu ghearele-ţi neîndurătoare frageda
făptură a sufletului meu, ai aruncat fără milă
în tina suferinţei de acum însîngeratul Am privit în ochii tăi şi am zărit în blânda
trandafir al Prieteniei ce prinsese a se ridica lor lumină imaginea profundă a infinitului.
în grădina Inimii. Apoi fără cea mai vagă
urmă de remuşcare să se prelingă, o clipă
doar, pe retina conştiinţei tale acviline, ţi-ai
ridicat măreţ pieptul în faţa Destinului şi cu
o bătaie din aripi rece şi distantă, te-ai
înălţat în albastrul cerului sorbind cu nesaţ
parfumul Libertăţii şi ignorând lumeştile
făpturi ale sclavilor răpuşi de apriga ta
lovitură şi lăsaţi pradă Focului Suferinţei pe
tărâmul deşartei Iluzii că te-ar putea cineva
avea … alături.

11 12
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Cînd valuri grăbi-vor să iasă din rouă


Şi semenii spune-ţi-vor cum trebuie să faci;
Cînd stoluri de paseri răpiţi-vor iar tihna
Cu un fâlfâit domol de aripi obosite, timpul În zbucium şi jale-ţi va plânge vecina
se scurge alene, ca umbra unei păsări de pradă La capătul patului în care-o să zaci,
peste panorama realităţilor lumeşti. Atunci un roib alb la ureche-ţi va zice:
“Prietene taci!”
Fii mândru, ferice;
Pe cerul senin e iar lună nouă.

13 14
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Zadarnică zbatere în Marea Trecere


Cînd ochi tăi privesc la stele E viaţa toată şi-odată cu ea
Şi inima-i de farmec plină Destinul ne-nfruntă cu voia ce vrea
Pătrunsă de a lor mistere Să stâmpere setea, durerea-i petrecere.
Şi de lumii lor enigmă,
Atuncea ţi se pare-n clipă Căci nimic în lume nu poate să fie
Că totul nu-i decât n vis, Mai greu şi mai trist acum iar de dus
Că o himeră se-nfiripă - Decît e povara ce de-o veşnicie
Desprinsă dintr-un paradis; O purtăm în suflet, din zori în apus.

Că-i un poem cu versuri multe, Duioasă, virgină, durere cumplită


o simfonie de culori, E singurătatea pustiirii sale,
Un cânt de dor, din trup de munte, Căci Dragostea-i numele şi mult e dorită
şi dulce pajişte cu flori. Iluzie-i imnul şi-a morţii cîntare.

15 16
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Plăcerea Trăirii Căderea Măririi Zburdalnică-n vers Natura umană


Trăirea Măririi Mărirea Slujirii `Şi-nalţă Gândirea spre Cer,
Mărirea Gândirii Slujirea Fiinţei Dar dulce Iluzia Firii o cheamă
Gândirea Iubirii Fiinţa Dorinţei `N-al Timpului Lut efemer.
Iubirea Plăcerii Dorinţa Iubirii
Plăcerea Durerii Iubirea Gândirii
Durerea Căderii Gândirea Trăirii

(Eternul ciclurilor)

17 18
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci noi acum


Porniţi pe-acelaşi Drum
Chemare vom da peste Fire.

Iluzie-I Gândul
Purtat de Cuvântul
Ce-nalţă o-ntreag-omenire. Pe-a Iluziei Câmpie deşartă
S-alerg-omenirea-n galopul de şoapte
La poarta Vieţii zadarnic să bată
Şi valuri de foc O-ndeamnă Gândirea şi stele-n noapte.
Purta-vor noroc
Pământului ce iar se va naşte,

Căci Ochiul din Cer


Vegheză-n mister
Destinul cum toate le paşte.

19 20
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Gândirile de farmec pline În zadar vei scrie versuri de-a rândul


Mi le înalţ spre Univers Căci lumii nu-i pasă, în mersu-i deşert
În noaptea neagră de Suspine Un haos o cheamă, Ispită-i e Gândul
Lumina să o pun în Vers. Şi-n Văi de-ntuneric îşi află mormântul
Cuvântul tău sterp.

21 22
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Atât de puţin îi mai pasă Firii


Că pe-a Iluziei geană deşartă
Se ţese încet Destinu-omenirii Şi toate candelele cerului s-au stins când
Cu a Dorinţei sublimă artă. umbra ta s-a topit în negura depărtării, luând
cu sine lacrimile scurse pe pleoapa timpului ca
un bocet de jale metafizică a întregii naturi
Iar râuri de foc amăgind depărtarea umane.
Vor scurge din fire esenţa divină
Şi-n sufletul vieţii chemând alinarea
Respinge-vor umbra durerii, haină.

23 24
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E haos în lume şi cruntă furtună


Căci plecând ai luat cu tine întreaga Viaţă a Şi Legea din Lucruri e dată-napoi,
materiei, golind de seva existenţială toate Se chinuie Timpul de-o sete nebună;
lucrurile care-mi străjuiau grădina sufletului, Natura Fiinţei deşert e în noi
lăsând în urmă doar Vidul formelor, prin care
Vânturile Deşertăciunii troieni-vor de-acum
Zăpada Lacrimilor Firii, în greaua Iarnă a E vaiet şi chin pe-a lumii meleaguri
Singurătăţii ce s-a aşternut peste natura Şi jale şi foc şi rece uitare
fiinţei mele. Iar sufletul sadic ni-l ardem pe ruguri
O, Moarte adu-ne dorinta salvare!

25 26
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Ce poate fi mai trist acum Pe-a Vieţii pustii, zadarnice valuri


Decât o lacrimă-n gândire; Alunecă-n Haos corabia-omenirii.
Când Viaţa-i chin, Iubirea-i scrum Deşertul Iluziei, la marginea Firii
Şi Timpul, galopând nebun Cu stârv de Gândire se-mbarcă pe maluri;
Croieşte-n margine de Fire Cântată de Vânturi e Jalea trăirii
Zadarnic Drum. În cuget sădind Amarul Pieirii
Deşertelor ei Idealuri.

27 28
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Gândirea se zbate cu aripi nebune


În mreje de dor cuprinsă; e jale! Lumină ce din Umbra Nopţii naşti Imaginea
Iar tristă, plăpândă, lumina din lume Lumii, răsari la orizontul Fiinţei
Se-ascunde-n abisuri uitate de mare şi destăinuie-i Calea Trăirii!
Şi-n voce de vânt, purtată pe culme;
Eternă chemare!

29 30
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De-ai căuta să simţi durerea


La poarta gândului cum bate
Cu aripi triste mângâierea
Se zbate-n lanţ de nedreptate
Cuprinsă de farmec iluzia timpului
Şi de-i privi amurgul zilei Se zbate în lanţ de eternă chemare
Ca pe-o eternă reînnoire La poarta destinului colosul gândului
O lacrimă pierdut-a firei Sugrumă speranţa de tristă-alinare.
În haosul de pătimire

Atunci pe geana conştiinţei


Va naşte Vrerea-un mugur nou
Şi din transcenderea dorinţei
Vei zămisli destinul tău.

31 32
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Deşi îmi trebuieşti uneori

Astăzi nu am nevoie de tine.


Astăzi tu liberă eşti ca să pleci.
Acum tristeţea s-a dus iar în lume;
Eu îmi păstrez gândirile reci.

Pe şesul Iluziei Deşarte zac răspândite Astăzi nu am nevoie de tine.


Osemintele Firii, ca holda de primăvară a Tăcerea vremii o ascult: îmi vorbeşte;
unui Demiurg ostil, dar sublim în agonica-i Îmi spune toate cum sunt, pe-al lor nume,
hărnicie de a sluji durerii infernurilor. Numai pe tine nu te priveşte

Ţie-ţi plac florile rupte din câmp,


Al mângâierii proaspăt alint,
Vorbe şoptite în valuri de timp
Dulci sărutări pe aripi de vânt.

Dar eu a lumii durere cumplită


O simt cu mintea cum creşte în noi
Şi cum ne cerne-a Destinului sită
Umplându-ne viaţa cu griji şi nevoi.

Azi nu mai am nevoie de tine…


Dar nu pleca, aşteaptă-mă mâine!

33 34
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Curând întunericul Clipei se lasă


Se zbate Dorinţa în Sufletul Firii Şi marginea Firii în zboruri se scurge
Se zbat osemintele Vrerii din noi Iar dorul ne poartă departe de casă
Prin lacrimi de jale dăm liber Gândirii Unde doar Gândul mai poate ajunge.
S-alerge pe-al Lumii tărâm de Nevoi.

35 36
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Sublimă în gloria-ţi te-nalţi Tu, Făptură a


Vrerii de a Fi Nu uita că-n astă lume
Pe Ţărmul Pătimirii corabia eşuată a Lumii Tot ce naşte şi ce moare
deşarte E iluzie, pe nume;
Contemplă Furtuna ce zbuciumă-n trupu-ţi Este timpul în schimbare.
Dorinţa de-a Şti
Întreg echipajul, răpit, purtat e de valuri
departe.

37 38
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Când umbra durerii pătrunde în lume Spre gânduri nebune ne-ndeamnă iar Dorul
Şi ciclul Vieţii pe valuri o poartă, Când minţii-i răpeşte o parte din noi
Zadarnică-i zbaterea să-ţi afli un Nume Iar Jalea în suflet îşi toarce fuiorul
Căci numele-i Moarte şi chinuri de Soartă. Şi Timpul se scurge mereu înapoi.

39 40
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Pătrunsă de patimi făptura nebună


Ferestre largi spre infinit Se-nchină la Lutul Dorinţei de-A Fi
Ieri s-au deschis la casa ta Şi-n Lumea de Forme, eternă Furtună
Dar Soarele a răsărit Ne poartă departe, spre locuri pustii,
Oare în Ea? Departe pe-a Timpului geană bătrână
Dosind-o de sine, de Vrerea de A Şti.

41 42
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Cuprinsă de jale fiinţa umană Pătrunsă de farmecul Iluziei, Lumea se


Se-nchină icoanei preasfintei Tăceri adapă din izvorul nesecat al
Pe-altarul Vieţii o Voce o-ndeamnă Veşnicei Deşertăciuni.
Să mistuie focul dorintei Plăceri

43 44
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Cuvioasă lumina lunii se cerne ca un văl de


dor peste panorama realităţilor lumeşti, De pe Geana Timpului, Lacrimile Eternităţii
înmiresmând cu iz de feerie cosmică deşertul se scurg în stropi mari de rouă celestă peste
existenţial din sufletele fiinţelor îmbătate de Deşertul Iluziei lumeşti înverzind Câmpiile
farmecul iluziei nopţii din minţile lor, ca de Edenului şi germinând sămânţa Copacului
licoarea bahică a fluidului cognoscibilităţii. Cunoaşterii în ungherele tenebroase ale
fecundei Gândiri omeneşti.

45 46
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În Malurile Lumii săpate adânc de Valurile


Etern al minţii galop de idei Vieţii, Amprenta Destinului se întipărise ca
Năvalnic învolbură marea trăirii, pecetea unui Demiurg atotputernic dar
Profund răvăşind al fiinţei temei tainic, nedorind să dezvăluie Fiinţei mesajul
Ne tulbură viaţa şi pacea simţirii. Firii ascuns în Pergamentul Eternităţii scris,
pe file de crudă suferinţă cu Sângele
Gândului sacrificat pe Altarul Idealului
Iluzoriu.

47 48
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În fiecare clipă o aripă de dor bate la poarta La Cina cea de taină a Eternităţii
sufletului omenesc, S-au adunat Gândirile Luminii
cerând tributul ce i se cuvine din seva Din farmec de roze viaţă să dea Vieţii
gândirii. Şi-un nume Făpturii: numele Minunii.

49 50
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Chemată de Vocea Tăcerii


Se-nalţă Natura se sine pătrunsă Firul gândirii ţese din farmec de lună urzeala
Etern călăuză-i e Steaua Plăcerii dorului: veşmânt de feerie celestă goliciunii
Dorinţa din Lucruri, ascunsă. sufletului omenesc.

51 52
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

O rază de soare pătrunsă în lume


Şi-un strigăt de clopot chemând la-ndurare Curioasă, Natura umană
Întreaga Natură rosteşte-al tău nume Se-ntrece spre Marginea Firii
În Templul Vieţii Icoană- minune, Cu zvonuri de umbre Eternul o-ndeamnă
Mărire şi slavă înalţi peste Zare, Să scape acum din Lanţul Gândirii
Eternă Schimbare.

53 54
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Cuprinsă de farmec, natura umană


În vis se dezmiardă cu blând glasul tău;
Priveliştea vieţii se-nalţă pe-o geană Pe Câmpia Destinului hoarde de suflete
A scurtelor clipe ce-aleargă mereu. zbuciumate muşcând zăbala dorului etern
hoinăresc fără să-şi găsească dureroasa dar
atât de dulcea linişte a Mrii Încetări –
Căci hoarde barbare de Gânduri nebune Marea Taină a vieţii acestei morţi.
Năvală când dau pe Plaja Trăirii
Un haos de Roze devine în lume
Fiinţa umană slujind Nemuririi.

55 56
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Amintirile se scurg pe streaşina timpului


picurând stropi mari pe retina memoriei A iluziei înfometată Fiară
sufletului, în ritmul de vals al Mănâncă – această lume nebună
Simfoniei Eternităţii. Iar zeii ne-au întors spatele iară
Că-n inima noastră-i de patimi furtună.

57 58
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Să luăm aminte la timpul ce curge


Că viaţa-i scurtă şi moartea ne-ajunge.
E mare plăcerea să simţi că trăieşti
Dar cruntă durerea când ştii că greşeşti.

Întrebă iar marea şi marea-ţi va răspunde O mare de sori s-abată lumină


Că liberă-i calea şi liber eşti tu Pe-a vieţii cărare de meandre plină
Ascultă-i povaţa cîntată de unde Şi tot nu s-ar strânge a lumii mulţime
Şi-nvaţă acum să spui „da!” şi „nu!” Să grăbească paşii înspre înălţime.

Căci mare-i durerea, dar cruntă orbirea


Şi-nvaţă acum ce-nseamnă să vrei E-o jale ce-apasă din greu omenirea
Cănd briza-ţi şopteşte al vieţii poem, E-un plâns şi-un chin şi-o sete mereu
Ce e rău şi bine, încotro s-o iei. De viaţă, de moarte, de „tu“ şi de „eu“.
Ea, marea-ţi vorbeşte din unde-n tandem.
Căci bună e cartea şi- i bine a şti
Cum să treci în viaţă, arta de a muri
Dar mai bună încă decât aste toate
E înţelepciunea despre libertate.

Arta libertăţii şi a nemuririi


N-are şcoli s-o-nveţe, ci doar zvonul firii.

59 60
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Lumea asta-i un infern aşternut peste


Sunt un corăbier pe-o mare-n vâltoare pământ
Sunt o tendinţă de zbor al Gândirii Nu căta să-i îndrepţi rostul, că te duce în
Sunt doar o frunză născută, ce moare mormânt.
Când iarna se-abate pe Şesul Trăirii. Lumea asta e un haos, atentat la fericire
Nu căta să-i schimbi menirea, că menirea sa-i
Pieire.

61 62
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Ce bine e să nu visezi!
Ce bine este să fim treji!
Scăldaţi în iz de ignoranţă
Purtaţi de val, fără de speranţă
Un sterp deşert e lumea, ce n-are-asemănare Trăind o zi, o săptămână
Din noaptea cea de patimi n-ai cum s-o scoţi Iluzia ne e stăpână;
la soare. Şi stăpâniţi de-a ei chemare
Păstrăm gândirea-n nelucrare
Iar inima ne-o facem mută
De patimi multe-n lanţuri pusă
Şi-aşa orbiţi de întristare
Suntem deşerturi trecătoare
Suntem epave eşuate
Pe plaja viselor deşarte.

63 64
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Se naşte-o lumină în zarea aprinsă


E rugul destinului aruncat peste lume Galopul Gândirii rătăceşte însetat în
Şi-n gloria vieţii, din ceruri desprinsă Deşertul Vieţii
Sădeşte în noi un cuget şi-un nume. De malurile Timului Voinţa se-agaţă cu
oarbă disperare
Suferinţa în suflet coboară iar pe Pajiştea
E haos în lume şi rece e vântul Tristeţii
Ce-nconjur Fiinţa cu văluri de nori O, Destin, încotro ne poartă Corabia ta oare?
Durere-i privirea şi aspru cuvântul;
Iar timpul, un veşnic troian de ninsori.

65 66
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E Timpul o umbră a lumii ce trece Gândirea ta blândă, fiinţă divină


O mare schimbre în planul Trăirii O- mbraci în veşmânt de caldă lumină
În privirea ta sălbatică, rece Şi-n zorii ce vin pe lume-a se naşte
O coastă desprinsă din trupul Iubirii O-nalţi pe altarul Durerii ce-o paşte.

67 68
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Frumoasă precum numai toamna se-arată Zăresc ochii tăi, Sublimă Fiinţă
privirilor vremii, te-ai împodobit tu, zeiţă a Şi firului Vieţii îi dau un temei;
Eternei Înnoiri, cu dorurile lumii cântate în În Altarul Destinului, cuprins de căinţă
vers de doină şoptită la urechea Timpului. Umil te întreb: “Cu mine ce vrei?”

69 70
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E timpul să-nveţi ce-nseamnă-a Iubi


E timpul să şti cum trebuie-a Trăi
Căci fratele meu, întreg Universul
Se naşte şi moare; doar singur Progresul
Etern el trăieşte; a lumii Cărare,
Un murmur se naşte din noaptea ce piere Dator s-o parcurgă e-acum fiecare.
Şi-n zorii de ziuă tăcerea se stinge Lege deasupra de toate există
A negurei umbră mustind de mistere Destinul ni-l facem, iar ea ne asistă,
Îngroapă iar taina ce lumea n`-atinge. Ne-ndeamnă, ne-nvaţă, ne sprijină pasul
Când la cotitură ne paşte Impasul
Şi dacă vreodată cuprinşi de Uitare
Iluziei vieţii vrem să-i dăm crezare
Tot ea ne întoarce spre-onesta Căinţă
Cu sfatul Durerii şi prin Suferinţă.

71 72
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

La sânul tău se-adapă iar vina În zorii ce-alungă o noapte-nstelată


Atâtor lungi eoni dosiţi de viaţă… Stă glasul luminii rostit către fire
Şi-ntr-un târziu, când va cădea Cortina Şi marea durere în suflet purtată
Ce oare va naşte atunci iar din Ceaţă? Rămâne acum o vagă-amintire.

73 74
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Deşi m-am născut să cânt pe pământ


Viaţa şi floarea şi pomul rodind
Deşarte iluzii îmi spulberă-n vânt Din fapt de ziuă, până-n seară
Dorinţele aprigi, furtuna din gând. Pe-a vieţii cărare se-ngână
Plăcerile de-odinioară
Durerea ce vine din urmă.
Şi marea-mi de patimi se zbuciumă toată
Izvoare de lacrimi în suflet se nasc
Destinul mă-ntoarce pe calea curată
Şi-mi spune ”Ai grijă, căci doruri te pasc”.

75 76
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Pe malul Vieţii Sălbatic se zbate al Timpului Înger


Se scurge lin Timpul În suflul vieţii ce zace în noi.
Şi dorul tristeţii Pe drumul Sortirii urcând către Cer
Ne-nvăluie chipul. Durerea ne-ndeamnă să mergem în doi.

77 78
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În timpul ce curge cu dor de schimbare


Se-ascunde Viaţa şi suflul din noi; Pe Brazda Timpului, Destinul seamănă
Amară-i căinţa, durerea e mare Seminţele Vieţii;
Căci nu-i nici o cale de-a da înapoi.
De pe Ogorul Trăirii, Moartea seceră Holda
Faptelor Lumii;
Pătrunsă de dor, natura întreagă
Suspine trimite în aburi de rouă În Hambarul Cerului se vor adăposti de
Făptura vieţii, ei atât de dragă Iarna Veşniciei roadele curate ale Sufletelor
Trădează destinul, dându-ni-se nouă. Pârguite.

79 80
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Divina făptură a vieţii din noi


Pătrunsă de jale deplânge iar firea
Scăldată în sevă de griji şi nevoi
Se unduie trist şi rece, gândirea.
Într-o bună zi, un soare va prinde să nască
În sufletul tău imaginea Vieţii ce Este Cu pletele-n vânt şi fruntea senină
Şi-odată cu ea, o lume întregă, cerească Tu pe lângă mine treci ca o părere,
Îţi va-mpărtăşi a Sorţii Eternă poveste. Căci n-ai cunoscut faţa vieţii plină
De tristeţi amare, eşec şi durere.

O voce se zbate în Măduva Firii


Şi-o Lege ne cheamă pe Cale-napoi
Trezind pe retină Durerea-Amintirii
Ce zace în Lucruri şi-n Suflul din noi.

81 82
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci ochii tăi când i-am zărit


Două făclii în asfinţit
Străjeri tăcuţi, la porţi de dor
Un nor ce se-adună pe cer În calea clipelor ce mor
Şi Taina ce-nvăluie fiinţa
Destinul, al Vieţii Mister
Dezvăluie iar Neputinţa. Pentru o vreme am simţit
Că pot trăi ce n-am trăit
Dar a iluziei tristă-amăgire
Ucide vrerea de nemurire.

83 84
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci dacă n-ai fi existat în lume


Prin luptă să-mi storci seva din gând
N-aş fi cântat al lucrurilor nume
Şi-ar fi rămas tăcut pe pământ.

Şi dacă n-ai fi fost ca să-mi spui, În zadar încerci lumea să o schimbi


Cu ochii ce-aprind în suflet scânteie, Când lumii îi place să rămână-aşa
Că-n astă viaţă repaos nu-i, Şi-n zadar prin Ceruri gândirea le-o plimbi
Eu ce-aş fi fost, frumoasă Femeie? Căci lumea-i o turmă; nu ştie ce vrea.

Lumină-în gândire tu-mi eşti de-acum


Şi-n suflet eşti dorul de Viaţă
Pe lungul şi greul, al Sorţii Drum
Mi-eşti loc de popas, Femeie frumoasă!

85 86
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Fiică-a Dorului divin


Tu eşti în suflet purtătoare
A Cupei pline cu venin
Ce ni se dă la fiecare

Şi eşti o Rază de Lumină


Iluzia Speranţei Reci
Ne faci durerea mai senină Nebună eşti tu fiinţă-a durerii
Cu noi prin viaţă dacă treci Nebun e şi gândul ce zace în tine
Pe malul vieţii, la umbra plăcerii
De-aceea-aş vrea să-ţi cânt acum Te-adapi din licoarea ce naşte destine.
Un imn e slavă, de-nălţare
Şi să mă rog, pe-al Vieţii Drum
Să ne fi Taină şi Salvare

Să ne fi soră, frate, mamă


Şi dulcea pace de acasă,
Că-n viaţa asta-o fantasmă, -
Eşti numai tu: Fată Frumoasă.

87 88
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Păşesc pe Tărâmul Luminii şi Vuietul


torentului de Viaţă îl simt cum izvorăşte
Eşti asemeni unei dimineţi însorite ce-şi zgomotos din Măruntaiele Fiinţei, cântând,
revarsă tumultul de lumină asupra lumii, în stropi mari de lacrimi fecunde Simfonia
topind feeria stelară în zvon de viaţă Durerii Existenţiale, ca o Evanghelie a
redeşteptată la sânul materiei firii. Desăvârşirii, închinată Demiurgicei Nemuriri
a Suferinţei Eterne.

89 90
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Privesc al tău trup arcuindu-se peste umbra


Tăcerii Pe pajiştea Vieţii-nsorită şi plină de forme
Şi plânsu-mi devine jertfă pe-altarul inimii Mi-aştern căpătâi dorinţa de viaţă nebună
tale. Când trupul mi-ntind între gânduri diforme
Îmi îngenuchez gândirea-ascultând liturghia Pământul şi Cerul le simt din nou împreună.
plăcerii,
Când clipele se scurg în moarte, viaţa eternă
îmi pare.

91 92
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

M-am împiedicat de Umbra Tăcerii şi am


căzut în Hăul Deşertăciunii, dureros lovindu-
mă de Curgerea Timpului ce mi-a brăzdat în
suflet Rana Devenirii, din care acum
izvorăşte Seva Dorinţei Existenţiale înroşind O fântână sunt, săpată în Trupul Sorţii
cu Patima-i Sfântă urmele paşilor tăi pe Şi Apa Vieţii se strânge aici pentru ei
Tărâmul Eternităţii. Aş vrea să se-adape cu toţii şi buni şi răi
Dar oamenii trec, nepăsători la Arşiţa
Morţii.
M-am întristat atunci şi înălţându-mi
privirea pe Bolta Sufletului, am întrebat:
Universule, cum poţi să torni atâta Nepăsare
în aşa de Sublime forme? Iar el mi-a răspuns:
Crezi că în alte Forme nu s-ar putea?
Şi m-a lăsat să mă privesc…

93 94
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În lanţuri mi-e pusă Gândirea Când soarele-apune pe vârfuri de nori


Şi Sufletu-mi trage să moară Şi-n lume coboară tristeţea senină
`I otravă a chinului, Firea, A dorului geană mijeşte în noi;
Durerea a uitat să mă doară. Pe cerul vieţii e iar lună plină.

95 96
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Femeie tu eşti o patim-a firii Din ochi când îmi vorbeşti


Blestem demiurgic răsădit în noi Delir viaţa-mi faci
Întuneci cu vraja-ţi făptura gândirii Duios mă amăgeşti
Şi viaţa ne-o dărui cu griji şi nevoi. În boală tu mă bagi

Eşti voce de clopot în noaptea ce vine Străină eşti de lume


Chemare-nălţată spre Templul Iubirii Eşti plânsul omenirii
Pe-Altarul Dorinţei ce naşte destine Durere-i al tău nume
Tu jertfă aduci Destinu`- omenirii. Şi patimă a firii.

97 98
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

O femeie frumoasă: o voce de primăvară


aşternută peste natura sufletului omenesc. Pe valuri de viaţă am obosit să tot trăiesc
Zadarnice clipe, m-am săturat să vă mai
Două femei frumoase: îmbrăţişarea Cerului în gândesc.
beţia voluptoasei fericiri. Căci moarte de-ar fi m-aş odihni în ea cu
toată fiinţa.
Trei femei frumoase: …însuşi sensul dorinţei Dar moartea-mi s-a luat, şi-a rămas tristă
de A Fi. neputinţa.

…O lume întregă de femei frumoase: mânia


zeilor abătută asupra fiinţei bărbăteşti.

99 100
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Mă-ntrebi de ce plâng
Când alţii zâmbesc
De ce oftez lung
Şi la ei privesc?

De ce stau tăcut Pe valuri de dor


Şi-n lume retras Se lasă purtată a lumii fărâmă
De ce sufăr mult, Cu roze ce mor
De ce n-am popas? Se-mbracă mormântul făpturii-ţărână,
Iar aripi de viaţă
Zadarnic mai speră acuma să-i crească
Poate fiindcă-un zeu Doar Moartea-i în faţă
S-a gândit la mine Iluzia-i pare sămânţă de mană cerească.
Sau păcatul greu
Ce naşte destine.

Poate fiindcă tu
În ochi m-ai privit,
Sau poate că eu
Prea mult te-am dorit.

...ori poate că iar am îmbătrânit....

101 102
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

N-ai ascultat la ce ţi-am spus


Când soarele-n apus s-a dus:
Că lumea e de jale plină
Şi tot ce naşte-i doar ruină. Pe Valul Gândirii se-nalţă Uitarea
Şi Viaţa se zbate frenetic în noi;
De-acum vei suferi şi tu A Timpului Umbră acoperă Zarea;
Zadarnic gândul spune nu Ne-ajunge din urmă-ucigând Alinarea
Că-i gândul, însuşi, o părere Războinic – Destinul Vieţii de Apoi.
Pe valul vieţii, efemere.

Şi nu-i nimic care să poată Se chinuie sufletul cu-a lumii Schimbare


Durerea să ne-o ia pe toată Făgaşe îi sapă în coaste Viaţa;
Nici recea, tristă umbr-a morţii Amară-i e Soarta, Durere şi Jale;
Nici timpul trist, nici semnul sorţii. Şi Munţi de Iluzii se-nalţă în Cale,
Iar Timpul, îşi pierde în mare Povaţa.
Eternului îi suntem fii
Durerea, ne menţine vii
Iar noi zadarnic mai sperăm
De ea vreodată să scăpăm
Scăpare nu-i!

103 104
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În pace cu sine odihneşte Fiinţa


Dar luptă îi este Durerea Trăirii.
Pe şesul deşert al Iluziei Firii Frumoasă îmi eşti Iluzie Oarbă
Se zbate amarnic în trupu-i Căinţa Frumoasă Lumina ce te-a dăruit
În slăvi înălţând acum Neputinţa Când chipul tău Sfânt privirea îmi scaldă
Pe-Altarul Gândirii. Uit că-n Veşnicie am fost zămislit.

105 106
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În zadar în semne stranii


Tu îmbraci a vieţii vină
Încercând să preschimbi anii
Cei cu patimă deplină

Căci la însăşi firea lumii În lumea acasta destinele curg


Nu îi trebuie schimbare Şi trist se măsoară în jale-a lor umbre
Ascunzându-se luminii Când chipul vieţii se stinge-n amurg
Se desfată în uitare Fantasmele morţii s`arată iar sumbre.

Şi se-adapă-n suferinţă
Bând din cupa netrăirii
Nici o vorbă de căinţă
Numai dorul pătimirii

...şi iluzia-amăgirii...

107 108
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În zadar trăieşti în lume


Ca un Sâmbure de Viaţă
De nu schimbi al clipei nume
De nu-i dai o altă faţă.

Nici n-ai apucat să te naşti pe retina minţii


Timpul curge pentru tine că imaginea ta s-a topit în negura uitării, pe
Şi se pierde-n infint veci pierdută o dată cu urmele paşilor ce ţi se
Dar în urmă-ţi vor rămâne îndepărtau tot mai mult de sângeroasa rană
Urmele ce le-ai păşit lăsată în sufletul meu.

Şi-or rămâne-a tale slove


Ce-Adevărul recunosc;
[Cât schimba-vor aste vorbe
Rostul lumii cu alt rost?]

109 110
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E noapte în calea Destinului


şi taina Fiinţei se cerne alene
în fulgi mari de Nea Cosmică,
alb aşternându-se
peste Panorama Deşertăciunilor
ca o Binecuvântare Demiurgică
zămislită din Lacrimi de Stele.

Căci plânge Infinitul


şi plânsu-i Timp este, topit în Aş vrea să-mi adap iar simţirea
rugul Zorilor Vieţii În seva dulce-a cugetului tău
Iar Marea se umple de Duhul Durerii; Şi-n inimă să-ţi trăiesc tânguirea
Chin îi este Cerului Acum, aici şi pururea mereu.
să se oglindească acum în apele ei învolburate
de Freamătul Patimilor.

Şi nimic pe lume nu Poate


să schimbe acestea
Ci în mai rău se transformă
beteşugul Fiinţei
pe măsură ce Eternul
se pierde-n Marea Uitare!…

111 112
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Şi ce folos că eşti acum


O rază printre sori şi stele
Când pe al vieţii drum nebun
Eşti pururea marea, lucirea din stele Nu poţi să faci nimic cu ele
Şi pavăză eşti la al meu căpătâi
Eşti firul ce leagă gândurile mele
Iar ţelul vieţi-mi tu eşti cel dintâi. Aş vrea să-ţi spun că e-n zadar
Tot chinul care te frământă
Dar patima mă-ndeamnă iar
Să cred că viaţa este sfântă.

113 114
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Toate păsările se duc şi vin


În zborul lor agitat sau lin
Nimic nu le-mpiedică zarea
Doamne în lume-ai lăsat atâta frumos Căci ele se trec aşa de când Marea.
Ca să ne-ntorci nouă inimile pe dos
Şi-atâta tristeţe şi neagră supărare
Ca prim îndemn spre dreaptă cumpătare. Numai eu aici am rămas
O stâncă pustie - nsorită în Larg
Corabie-a vieţii c-un singur catarg
Dorit, trecător moment de popas.

115 116
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Te văd venind, te văd plecând


Mi-e dor de tine - dar în gând;
Şi sufletu-mi rămâne blând
Cu sine-n pace odihnind.

O Taină Sfântă pe Marea Durerii


Şi cât aş vrea să mai rămâi, Învăluie lumea cu mistica-i fire
Să te pun minţii căpătâi, Şi chinuiţi de Vocea Tăcerii
S-adorm pe tine gândul meu Noi rătăcim în Marea Orbire.
Acum - şi tot aşa mereu.

E-o vale între noi – e viaţa,


Sau poate gândul dimineaţa…

117 118
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Azi mă simt o râmă lunecând pe Plaja


Timpului, umezită de Spuma Dorinţelor. Frumoasă tu eşti, precum câmpul de mai
cântând bucuria vieţii în mii de glasuri
Nici un scop anume şi nici un Ideal nu vine multicolore…
să umbrească liniştita-mi Trecere,
Frumoasă tu eşti, precum Simfonia Naturii
Iar Sabia Gândului rămâne mută în Teaca izvorâtă din inima florilor…
Minţii, adânc pătrunsă de Somnul
Delăsătoarei Patimi. Frumoasă tu eşti precum un Imn de Slavă
închinat Creaţiei de un Demiurg romantic şi
…O Linişte bolnavă stăpâneşte peste îndrăgostit, în Noaptea Cosmică, sub
întreaga-mi Făptură, când Fereastra Cerului
Marea Sufletului zace în amorţire
şi nici o Briză de Bucurie sau Întristare Şi totuşi eşti iarăşi …frumoasă.
nu are curajul să brăzdeze
vreo undă sau vreun val trecător pe
Mlaştina Conştiiţei

119 120
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Dar ce folos că-n zori de zi


Răsare soare, apun stele M-au părăsit până şi gândurile
Dacă dorimţa de a fi Fugind de mine în mari depărtări
N-ajunge-n gândurile mele. Neterminate-mi rămân acum rândurile
Pătrunse de seva cumplitei uitări.
Căci mort e dorul de trăire
Şi stearpă geana amintirii Şi moartă îmi zace pana însetată
Pe-al vieţii cer de amăgire Dorinţele-îşi ascund glasul în tăcere
Sunt numai norii pustiirii. Nimic nu se mişcă-n zarea depărtată
Fiinţa-mi există fără de părere.
Şi pana-mi zace-n nelucrare
Iar gândul doarme-adânc în sine Iar timpul se scurge; o tristă adiere...
E plină zarea de-ntristare;
Eu am uitat de voi şi mine.

121 122
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Mă-ntrebi să-ţi spun ce sunt? Şi eşti o mare lină,


Turbare sunt, de vânt Un cer, cu lună plină,
Şi zbucium de furtună Farmec sădit în lume;
Părere şi minciună, Dorinţă-i al tău nume.

Un fulg rupt dintr-o stea, Durere, griji şi chin


O pajişte – de nea O cupă cu venin,
Şi-un soare în amurg Patimi şi suferinţă
Arzând pe-al vieţii rug Plăcere şi căinţă.

Sunt punte către tine, Pe-al vieţii-ntins pustiu


Speranţă de mai bine, Eşti ceasul cel târziu; -
Copac cu flori în iarnă, Eşti seva din condeie
O lume sub o geană. Frumoasa mea Femeie!

De vrei să şti ce eşti?


O carte cu poveşti,
Un basm frumos, de viaţă,
Ce dulce mă răsfaţă.

123 124
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E linişte-n lume şi pace-n mormânt Şi pentru că trebuie-acum iar să scriu


Aud cum respiră osemintele firii Sfidare la-adresa măririi Genunii
Eterna durere ce-n suflet o simt În noaptea pustie se face târziu –
Se-adapă din seva fecund-a gândirii Tăcere-n Viaţă, tăcere-n sicriu –
Iar viaţa-mi se naşte etern pe pământ Mi-adăp iarăşi pana în seva minciunii
Supusă pieirii. Şi las să se scurgă-al său Geniu pustiu.

125 126
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci ochii tăi când am zărit


Două făclii, în infinit
Pătruns atunci de vraja lor
Iar m-am simţit nemuritor.
Am tot grăit, cu rost şi fără rost
Dar lumea n-am schimbat-o,- i tot ce-a fost;
Un sterp deşert de tristă disperare Poate-n zadar te vreau acum
De ură şi de jale, agitată mare Poate că-i numai gând nebun
Şi-i o iluzie a verbului “eu sunt” Şi-i aprig chin fără hotar,
Egotic lanţ al vieţii pe pământ. O viaţă plină de amar.

Sau poate aşa a fost să fie:


Eşti poarta-mi către veşnicie?

127 128
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Mă-ntreabă ai mei semeni Ci calea spre pustie


De ce nu scriu în cărţi Aţi lua-acum grăbiţi
Mesaje pentru oameni Doriţi de veşnicie
Ca alţi-n alte părţi. De har să vă sfinţiţi.

De ce nu dau cântare Şi ce folos să fie


Durerii lor din suflet Că-n loc de-o casă mare
De ce în depărtare Ai har de veşnicie
Tăcut privesc şi cuget. De dus iar în spinare!

De ce în bucurie Şi ce folos avea-veţi


Tovarăş nu le sunt Să schimbi o haină rea
Şi nu-i las ca să fie Cu una ce n-o meriţi
Cum vor ei pe pământ. Nu-i pe măsura ta

De ce-i evit în vorbă Sunt toate-n astă lume


`N a lor filosofie Făcute cu-al lor rost
De ce-n cărţi nu pun slovă? De om, dacă n-ai nume
Aceasta vor să ştie. Nu-nseamnă că eşti prost.

Ei, fraţilor de-aţi şti Căci Cerul face legea


Durerea ce ne-apasă Iar restu-i val în spume
Atât n-aţi mai vorbi Feresc fărădelegea
Şi n-aţi mai merge-acasă… Când „lume“- i al său nume.

129 130
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Acuma ştiţi de ce
În cărţi las file goale:
Cu plânset se vor umple
Cu lacrimi şi cu jale.

Voi ştiţi doar să citiţi


Cuvinte de povaţă
Dar să trăiţi nu ştiţi
Căci viaţa vă răsfaţă În lume singură Uitarea
Trăieşte pururi peste noi
Cândva, când veţi ajunge la paginile goale Şi Vieţi-i ţine mereu calea
Cu plânset ce sunt pline, cu lacrimi şi cu jale Până în Ziua de Apoi.
Şi veţi simţi amarul ce-aţi semănat în lume
Culege-veţi furtuna, durere pe-al său nume.

Atunci veţi şti cu toţii de slove să scăpaţi


De dascăli şi de şcoli, de marii învăţaţi
Şi iarbă, flori şi fluturi şi cetina din brazi
Vor fi de-atunci în viaţă ai voştri camarazi

Tăcea-va, dară, larma deşertelor cuvinte


Doar pacea din Natură va da învăţăminte
Şi va fi tot pământul un colţ de Armonie
Adevărat zic frate, în ziua ce-o să vie!

131 132
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Bătut de aspre Vânturile Morţii Şi ce folos de Forme şi Culori


Mă târăsc încet prin Deşertul Firii Dacă nu şti cum să Trăieşti, să Mori
Luptând din greu cu Valurile Sorţii Şi ce folos de Soare şi de Lună
Îmi simt iar uscat Izvorul Gândirii Dacă viaţa-ntreagă-ţi-e minciună.

133 134
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci darnica natură umană Privesc Deşertul lumii întinat de Patimi


Când te-a-nzestrat pe tine făptură Şi-a Dorului Ceaţă ce-nvăluie Firea
A pus în minte ce-avea mai de seamă Pe Malul Vieţii adoarme Gândirea
Doar la femeie i-a pus în gură. Iar Soarele fuge în Mituri şi Datini.

135 136
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Ce nevoie ai acum tu de mine


În calea Vieţii îţi sunt un alt „eu“
Pe drumul ce naşte şi stinge destine
Stelele trosnesc sub greutatea Misterului ce- Tu rece şi tristă umbla-vei mereu.
nvăluie Cerul iar Lacrimile lor nasc Roua
Pământului – colier de nestemate pe fruntea
rozelor, sublimă amintire a graţiei divine. Şi-ţi sunt doar un chip, de lut o figură
Cu zâmbet pe buze la bine şi rău
Dar tu n-ai cum şti că-n lumea de ură
Sunt a Legii voce în sufletul tău
Ce-ţi arată-n Lucruri a Vieţii măsură
Ca rece şi tristă să nu fi din nou.

137 138
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Te văd trecând în calea amintirii E jale în lume şi chin şi durere


Ca o icoană a ideii de bine Şi singură, Fiinţa se zbate-n uitare
Şi flori de dor la poarta gândirii Că-i farmecul vieţii-ntregi o părere:
Vor creşte mereu de-acum pentru mine. Destinul ce naşte o nouă cărare.

139 140
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Pe Geana Zorilor, senin,


S-a scurs o Lacrimă din Cer
E Plânsul Stelelor, destin
Ce naşte Gândul, efemer. Astăzi eşti tristă frumoasa mea Regină
Şi vălul de pe suflet ţi-a căzut în uitare
Privesc în ochii tăi durerea nebună
E Imn al Vieţii, simfonie Ce-ţi macină fiinţa fără alinare.
De glasuri din pământ născând
Şi vals de Roze blând adie
Când Soarele răsare-n Gând.

141 142
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Sunt roze ce-nfloresc şi mor


Sunt roze care-n calea lor
Sădesc parfumu`-n infinit
E prea-ntuneric în lume ca să mai pot umbla Sub soare – aur poleit
Iar raza conştiinţei se pierde în negura Şi care cu a lor viaţă
pătimirii Dau glas luminii ce ne-nvaţă
Destinul înalţă gropi adânci în calea mea Pe cer uşor cum să plutim
Şi nu mi-a mai rămas decât slăbiciunea Ca roua ierbii blânzi să fim
gândirii. Să facem calea bucurie
Tristeţea – gândul să n-o ştie
Şi să dansăm al vieţii vals
Cu moartea ce ne-a mai rămas.

143 144
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De ce să scriu despre Univers


De ce să-mi pierd iar timpul
Când viaţa-mi trece ca un vers
Şi-mi schimbă iarăşi anotimpul?

Ca ieri eram fraged copil


M-am săturat să tot ascult Săltând pe pajiştea cu flori
Durerea-n cuget cum ne sapă Azi sunt bătrân, un pic senil
Iar viaţa ni s-a stins demult. Şi tot mai des mă trec fiori
Şi ca un zvon uitat, de apă
Pe-oceanul lumii sunt pierdut. L-al morţii gând ce vine iute
Dar în deşert să se prefacă Şi n-o-nţeleg căci n-o cunosc
Aştept acum, ca în trecut O viaţă-ntreagă în dispute
Când Setea să ne amintească Mi-am peterecut-o, fără rost.
De zvonul apei de demult.
Şi mi-am tot dat eu cu părerea
Despre -Univers şi despre-atom
Iar viaţa-amară precum e fierea
Mi-a fost, căci sunt un simplu om.

Căci m-am luptat ca să îndrept


A lumii-ntregi făţărnicie
La ai mei semeni să le-arăt
Că suntem rupţi din Veşnicie.

145 146
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Dar ei povestea şi-o ştiau


Rostită de-un bunic bătrân
Pe rând spatele-mi întorceau
Zicând “Este doar un nebun!”

A vieţii în valuri umbre nebune


Se-abat peste fire, iar legea din noi
O mătură-n cale păreri şi destine
Şi ziua ne-o umple cu griji şi nevoi.

147 148
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Într-o zi de dimineaţă
S-a născut un ghiocel
Era alb şi plin de ceaţă
Dar purta mesaj cu el

Şi a spus acestei lumi


Poate-ntr-o zi am să mă-nalţ pân` la Tine C-o să vină primăvară
Pe Calea grea a Vieţii ce naşte destine Printre semne şi minuni
Ca să-ţi destăinui iubită Fecioară Viaţa grea o să le pară.
Durerea amară ce-aici ne doboară.
Dar deloc să nu dispere
Ci să meargă să lucreze
Lutul Vieţii efemere
Mai adânc să îl brăzdeze

Să răsară-n lume-un Soare


Şi un Rai pe-acest pământ
Căci trăieşte tot ce moare
Ăsta-i noul legământ.

149 150
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Cu freamăt şi voci se tulbură firea


Eternă chemare se-nalţă în zori
Pe cerul de stele-şi aşează privirea
Fiinţe de rouă născute din flori Pe Negura Vremii se-aşterne Uitarea
Iar Timpu`-şi întide trupul şi moare;
Cuprinsă de teamă se-nvolbură Marea
Curată şi blândă a lumii făptură Şi Viaţa-i nălucă, eternă hibernare.
Trezeşte la viaţă suflarea în lucruri
Şi rugă-nălţăm către tine, Natură
Păzeşte-ne viaţa şi gândul de-a pururi.

151 152
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

La Malul Vieţii se leagănă blând corabia Eşti clipă din Clipa Trăirii;
Timpului aşteptând Vânturile Destinului să-i Eşti viaţa ce strigă în noi,
umfle iar pânzele şi s-o poarte pe îndepărtate Eşti stavilă pusă gândirii,
Mările Sorţii în căutarea Tărâmului Iluzia lui “a fi doi”
Izbăvirii.

153 154
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Mereu împreună Departe de lume


Pe Marea Sorţii La sânul Firii Când nori trişti pe şesuri a lor umbre alungă
Şi mână în mână Tăcerea ne-nvaţă Şi-adoarme făptura-n cotloane de văi
Vom da liber Morţii Rostul Nemuririi Pe calea destinului amară şi lungă
Viaţa vom chema Pătrunşi de mister Se chinuie viaţa să sape din noi.
S-adie în noi De farmecul Vieţii
Şi pe veci aşa Vom sui la cer
Vom trăi în doi Vocea tinereţii

155 156
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Fugară-i fiinţa din calea sortirii Deşert şi sterp al Lumii Pustiu


Durerea-o alungă cu biciu-i de foc Se-aşterne profan în calea Fiinţei
Amar este chinul şi jalea trăirii În Noaptea Vieţii se face târziu
Viaţa-i un haos iar lumea-al său loc. Vibrează în Lucruri ecoul Căinţei

157 158
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Mă simt bătrân precum muntele înalt şi


pleşuv copleşit de eonii eternităţii

Mă simt săpat precum adâncul canion, de


şuvoiul torentului de viaţă

E greu în Viaţă să-mparţi Destinul Mă simt pustiit precum deşertul fierbinte, de


Cu-nşelătoarea, a lumii faţă setea dorinţei existenţiale
Dar şi mai greu se-nalţă Chinul
Când Soarta-ţi spune: “eşti o paiaţă” Mă simt împietrit în sufletu-mi tiranic
precum stânca avortată din intestinele
materiei

Mă simt … ca şi cum n-aş fi, pentru că …


nici nu sunt!…nu încă!

159 160
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Când te-am zărit mi-am amintit că exist.

Când m-ai privit am înţeles şi de ce.

De m-ai atinge m-aş sublima sub fiorul Briza pierzaniei bântuie plajele omenirii
îmbrăţişării i m-aş preface în aburi de rouă ca aruncând umbra haosului peste mucegaiurile
să poleiesc portalul cerului cu miasma fericirii lascive ale gândirii lumeşti.
sorbită din pocalul sufletului tău.

161 162
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Mă-ntorc din nou în a ta casă


Icoan-a sufletului meu,
Căci umbra timpului m-apasă
Şi cugetul îmi geme greu.

Învăluit la sânu-ţi blând E viaţa un vis În rouă de flori


De ramuri tinere, fecioare, Şi lumea un chin Se scaldă lumina
Opresc gândirea-n loc plângând; Eternul abis Din amurg în zori
Iar lacrimile-mi sunt izvoare. În noi zămislim Cumplită e vina

Din ele-apoi s-or adăpa


Culorile de curcubeu
Şi lumii-ntregi vor spune-aşa
Că totul trece, bun sau rău.

(Pădurii)

163 164
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Pădure dragă, a mai trecut un an prin


noi…Ţie ţi-au mai crescut câţiva vlăstari
tineri în vara asta în luminişul lăsat de
bătrânul stejar îngenuchiat acum la
picioarele-ţi fecundate de sucul planetei. Mie
mi-au mai răsărit fire albe adăpându-se din
izvorul nesecat al grijilor şi problemelor ce se
Şi paseri de pradă răpi-vor hodina revarsă ca un potop apocaliptic peste chipul
E-un chin şi un vaiet în hăuri de suflet acestei lumi umplând cu seva deznădejdii
Pustiu se revarsă al gâdului sunet malurile deşertului de iluzii din sufletul
Căci viaţa-i infern ce mătură vina nostru.
Cu abur de tunet.
…E frumoasă ca o regină din vis această
toamnă de octombrie…
Tu eşti la sfârşitul unui ciclu şi îţi aştepţi
vacanţa binecuvântatei odihni după
osteneala unui sezon plin de freamătul
glasurilor de viaţă.

…La nimic însă, şirul ciclurilor pare a se fi


oprit chiar în anotimpul strădaniei
necontenite… şi zadarnice.

165 166
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci umbra timpului se cerne tristă şi rece


peste metamorfoza realităţilor lumeşti
Iubirea mea, tu eşti un vis suspendând elenul gîndirii de toartele
Al nopţilor cu lună plină infinitului şi încătuşând în lanţul amăgirii
Eşti un popas în paradis speranţa existenţială, ca blestemul unui
Şi blândă rază de lumină. Demiurg transsubstanţializat sub impulsul
cosmic al devenirii în imaginea vie a
deşertăciunii iluzorii.

167 168
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Când roua dimineţii va naşte pe geana


timpului imaginea Zeităţii Tale şi imnul de
slavă al Naturii Celeste îmi va rezona pe Tu eşti o blândă, suavă lalea
timpanul memoriei ca glasul Clopotului Născută din Patima Firii
Cosmic chemând la Liturghia Nemuririi, Şi eşti Durerea din inima mea
atunci îmi voi aminti că Păcatul Eternităţii Oprelişte pusă Gândirii.
m-a adus în faţa Altarului Vieţii pentru
prima şi cea din urmă Spoveanie la picioarele
Icoanei tale,…Femeie.

169 170
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

O rază de soare pătrunde-n lume În zvon de umbre se-mbracă amurgul


Gândirea nebună de patimi cuprinsă Lumina fuge-n cotloane de nori
Când jalea se scurge năvalnic în spume Deşartă-i părerea ce-adapă gândul
Rămâi lumina din soare desprinsă Pe marea vieţii suntem călători…

171 172
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Femeie, tu eşti îngerul pierzaniei, de strajă la


Poarta Vieţii;

eşti paradoxul existenţial şi sâmbure din


esenţa nefiinţei;

eşti raza călăuzitoare pe drumul spre lumină,


dar deopotrivă lanţul ce ne ţine încătuşaţi în
Suferinţă tu, sublimă şi dulce, tainic te-ai temniţa morţii
cuibărit în sufletul meu făcând din el sălaşu-
ţi pentru veşnicia viitoare. Şi eşti o stea veghind noaptea din sufletul
meu; eşti o taină pe care Universul n-a
dezlegat-o încă;

Iată de ce mă aflu aici.


Ca suferinţa fiinţei mele strivită de umbra
paşilor tăi să dea glas misterului ce va elibera
Timpul din prigoana robiei

…Căci numai atunci fericirea va coborî în


sufletul Lumii…

173 174
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Umbra timpului se cerne


Liniştită peste fire
Peste-a vieţilor, eterne
Monumente de gândire.

Nimic din ce Este nu pare a fi


În pace cu sine trăieşte amurgul Nimic din ce Pare nu Este cum şti.
Din cupa vieţii sorbind nemurirea
Şi-n zorii ce mâine-or trezi omenirea
Brăzdându-i ogorul, fecunfând gândirea,
Ofrandă trăirii, aprinde-vor rugul.

175 176
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Cuprinşi de deşertăciunea uitării vom colinda


peste apele timpului ca nişte sinistre epave
zdrobite de valurile disperării şi pustiite de
furtuna tristelor iluzii că am putea fi ceva sau
undeva.
E-un cânt al măririi întreaga chemare
E-un şopot, o boare, un râs de copil Goliţi de seva dorului de viaţă vom eşua
Bătrâna Natură ne-aduce-alinare lamentabil şi agonic pe plaja eşecului,
Cu glasu-i duios; la sânu-i fertil rămânând simple deşeuri aruncate de un
demiurg sadic şi necruţător în groapa pieirii, în
Alergăm precum mieii pe pajiştea firii mizeria unui destin execrabil, rece şi obscur.
Scăldaţi în lumina albastrului cer
Şi rumeni de viaţă dăm glas fericirii Şi când păsările cerului se vor fi înfruptat din
Din inima noastră; profundul mister carnea trupurilor noastre, iar oasele-ne vor albi
crusta neprimitorului pământ; şi când nu ne
Răzbate prin secoli eonii veciei va mai fi rămas decât umbra vie a crudei
Căci tainic-al lumii demon efemer suferinţe, o boare de vânt purtând în ea
Răpeşte din suflet plăcerea-armoniei miasmele putreziciunilor lumeşti, va răsări şi
Durere-i în lume, dar pace la cer. ultimul bob de speranţă ce ne prisosise din
truda nehodinei: gândurile unei vieţi de om…

Şi le va purta în văzduh, peste mări şi ţări,


peste lumi chinuite, peste câmpii de ceară şi
fluvii de catran, peste păduri de oase şi peste

177 178
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

toate neliniştile existenţiale, ca să nu ne


regăsim niciodată liniştea nefiinţei noastre.

Şi uite-aşa vom fi mereu pe drum, mereu


obosiţi! Mereu şi mereu…
Când ploaia care bate-n geam
Îşi va-nceta cântarea
Când frunze ude plâng pe ram
Şi vântul umflă marea

Nimic nu e aşa cum pare


Ci totu-i vrajă trecătoare
Ca visul e şi-i ca o ceaţă
Iluzia ce-i spunem viaţă.

179 180
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Tăcere şi umbre topi-vor amurgul


Şi vuiet şi chiot şi glas de cicoare
O fată frumoasă e ca o voce de primăvară Şi-ntinderea-n farmecul lumii răsare,
aşternută peste natura sufletului omenesc. Feerică lume; i-un şopot; i-o boare
Cînd lin pe coline se unduie vântul.

181 182
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Picurând în stropi mari de pe sreaşina


timpului, ca lacrimile fecunde ale unei fecioare
adusă ofrandă pe altarul suferinţei, iluzia
amintirilor stârnea pe luciul memoriei undele Eu nu scriu poezii!
dorului de viaţă, oglindind în jocul lor Ci las doar triste lacrimi
concentric imaginea transfigurată a S-alunece-n pustia
Universului, aşa cum apărea ea în simţirea Deşertului de patimi
unei preamărunte inimi de făptură ingenuă, Ce-ajuns-a omenirea
plonjată adânc în materialitatea fecundelor
intestine ale teluricului, înglobată în …dar nu scriu poezii...
metafizica paradoxului, scăldată de valurile
ignoranţei şi arsă de focul dorinţei de A
fi…eternă.

183 184
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Pe valuri de rouă ce gândul


Le lasă în Marea Trăirii Când valuri de foc
Pluti-va pribeagul, cuvântul Ţi-or aduce noroc
Ca imn înălţat Nemuririi. Roind peste margini de fire
Atunci tu să şti
Şi-n zori de apocaliptică lume Că nu poţi muri
Destinul ce scurge-va trist Părăsind aceast-omenire.
Petale de roze în spume, Căci jalea e mare
Dând glas mântuirii, pe nume, Durerea e grea
Le-ntreb: “De ce oare Exist?” Amurgul se-ascunde
În găuri de stea
Aşa rece şi tristă e zarea Şi Haos e totul
Amurgu-i răpeşte suflarea Destinul etern
Şi-n valuri de neguri o scaldă Se macină cerul,
Lumina pe veci să n-o vadă. Pământul matern

Sublimă-i a timpului cale


Sublimă lumina renăscută în zori
Însă oricât vei dori o scăpare
N-ai cum fugi; şi nu poţi să mori.

185 186
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E vânăt amurgul şi tristă e zarea E linişte-n haos, tăcere-n mormânt;


Şi corbii se trec ca umbre prelungi Aud cum se zbat osemintele firii
Cu glas de genune sfidând depărtarea Şi-n cruntul coşmar dau liber gândirii
Cavouri deschise par văile-adânci; Să-mi scrie cu sânge, în cartea măririi
A nopţii grimasă prelinsă pe stânci Al vieţii deşarte pustiu legământ;
Gemânda pădure-şi jeleşte-alinarea Căci suntem pământ
Natura-i pe moarte şi moartea-i pe brânci Şi-o boare de vânt
Tăindu-i suflarea... Plutind pe oceanul pieirii!

187 188
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Sorbind nectarul nemuririi din cupa iluziei


plutim pe marea deşertăciunii mânaţi de
chemarea apocaliptică a unei renaşteri în Fiecare lucru e un vers din marele poem al
moarte, zadarnică speranţă golită de seva Trăirii Universale.
fecundităţii, banal coşciug – lăcaş de veci
pentru ideea de a fi…etern

189 190
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Când geana înserării coboară agale lungile-i


pleoape încărcate de somnul tristeţii
metefizice izvorâtă din intestinele fecundei
materii, întreaga natură, aplecată de
greutatea zilei ce tocmai şi-a dat ultima Clipele trec precum ropotul ploii de vară
suflare ca un abur de dulce ademenire lăsând pe Timpanul Memoriei Ecoul
telurică, răsuflă uşurată precum o vită Amintirii, ca o simfonie a Tăcerii – Imn de
obosită din jugul plugului la care fusese Slavă înălţat Virtuţii Plăcerii pe Altarul
înhămată prin voinţa preaneîndurătoare a Dorinţei Existenţiale.
unei puteri mai presus de fire şi mai presus de
zei,mai înţeleaptă şi mai fecundă decât însăşi
fiinţa Marii Fiinţe – Universul – o putere ce
ea însăşi se supune sieşi prin destinul firii de
dincolo de Fire: Legea.

191 192
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Din zori de ziuă până-n seară


Vorbim, lucrăm şi ne văităm
Că viaţa este prea amară
La bine nici nu mai sperăm

Ca vite suntem, de povară


Iar plânge amurgul cu lacrimi de metal topit Cu capu-n jug şi mintea-n vânt
aruncat în pacea zărilor albastre, în timp ce Şi pe sublima vieţii scară
malurile orizontului înghit nemiloase tipsia Noi coborâm tot spre pământ.
soarelui istovit în zadarnica-i încercare de a
lumina lumea păcatelor lumii măcar pentru o Am vrea să fie mai altfel;
zi din eternitate... Şi să gândim la cele sfinte
Dar însuşi gândul, hoţ mişel
Se-ascunde-n dosuri de cuvinte.

Căci slovele ne sunt deşarte


Umbriri năluce, fără viaţă
Când în discursuri diletante
Îmbrobodim a vieţii faţă.

Şi o ascundem în iluzii,
De Adevăr, să n-o găsească
Gândirea plină de confuzii
O facem lege omenească

193 194
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Dar va veni o zi apoi


Când vom da dreaptă socoteală
Şi ucigând prostia-n noi
Scăpa-vom astfel de sminteală.

Se metamorfozează iar legile firii


În umbre s-ascunde puterea gândirii
De patimi se umple fiinţa întreagă
Şi trist rătăceşte prin viaţă, pribeagă
Ca sclav al iubirii
Fiinţa dragă.

195 196
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Azi n-am nevoie de tine


Femeie cu iz de suspine
Frumoasă tu eşti, dar ce dacă Mă simt un veşted Sărut
Acum mi-e inima rece şi seacă. Al Legilor Firii
Iar Viaţa.mi trimite un Salut
Şi-n zadar mă-ncerci La Poarta Gândirii
Cu privirea-ţi de foc
Patimile-mi sunt reci
Nu mai trăiesc deloc. Căci mâine voi fi iar Pământ
Pe ţărmuri de Mare
Gândirea-mi haină se pierde Eter voi avea Legământ
În zarea destinelor reci Sublima Uitare.
Iar mintea nu te mai vede;
Nici zarea, pe unde treci.

197 198
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Te-am văzut albastră floare E seară-n gândire şi-n lume se face târziu
Strălucind în viaţa mea Ale timpului clopote bat Vecernia nopţii
Mi-e în suflet sărbătoarea Întreaga-omenire-mi apare acum un pustiu
Gândul de-a te contempla. În care ne pierdem rând pe rând – cu toţii.

199 200
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Am privit privirea ta
Am simţit simţirea ta
Mai târziu, de undeva
Mă chinuie amar un gând Îţi zăresc şi amintirea
Că viaţa-i fum şi moartea vânt Care-mi bântuie gândirea
Că totu-i haos pe pământ
Şi nu e nici un lucru sfânt Şi de când am fost şi-oi fi
Adorm plângănd… Ce-oi trăi tot voi plăti
Căci ecou sunt de mirare
Când mă trezesc din nou resimt Al durerii trecătoare
A lumii umbre care mint
În viaţă loc nu-i de alint Şi sunt vers de suferinţă
Şi plec vorbind… Fără umbră de căinţă
Doar o urmă de chemare
De ieri până azi trăiesc uitând... Anotimp scăldat în soare
Putregai în desfătare

Tu-mi eşti raza dimineţii


Visul blând al tinereţii
Scurt fragment de amintire
Simfonie în gândire
Iluzorie pornire.

201 202
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Dar durerea ce ne doare


Şi chemarea-n altă zare
Ne-or aduce împreună
De-om trăi un an – o lună
Sau o zi, o clipă poate.
Vom trăi în libertate!

Într-o zi ochii tăi mi-au zâmbit


De-am crezut că o poartă-n etern s-a deschis
Dar apoi înspre mine-am privit
Şi –am zărit amăgirea din vis.

203 204
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E lumea vânare de vânt


Deşert aruncat pe pământ
Prăpastie-n cer şi genune
Peste Orizontul Devenirii clipele Nimicniciei Durere şi chin-al său nume.
Umane se scurg în stropi trişti de
Nemărginire Apocaliptică, măsurând trecerea E viaţa abis peste pleoapa gândirii
Eternităţii precum un Ceasornic prea obosit Şi-un pod aruncat între griji şi nevoi
de travaliul Nemuririi, alungat în buzunarul Fiinţa se zbate-n vâltoarea trăirii
jachetei unui Demiurg bătrân şi uituc. E veştedă zarea; deşert e în noi.

205 206
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Legătură şi Durere
Patimă şi Mângâiere
Bucurie – Suferinţă
Doar prilej sunt de căinţă

Şi Amar şi Întristare
Jalea cea sfâşietoare
Frică, ură şi mâhnire
E întreaga omenire Când Noaptea cea grea a Uitării
Aduce iar Patima Firii
Căutare şi Dorinţă Pătrunsă de jalea Durerii
Iluzorie Tendinţă Zace-alinarea Gândirii.
Joc haotic şi bizar
Viaţa-i Chin fără hotar

E pornirea-ntregii lumi
Ca o carte de minciuni
Ca un joc proscris de Lege
Doar că Lumea nu-nţelege…

207 208
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Chiar dacă Vrerea mă-mpinge să scriu


Fiinţa-mi refuză a vorbelor cupă
Îmi zace pana pătrunsă de jalea uitării Doar vocea Tăcerii se-aude-n Sicriu
Şi dacă îi este acum vorba-nsetată de dor Şi freamătul Vieţii – Înainte şi După.
În noaptea de patimi răsună doar vocea
tăcerii
A chinului umbră îmi pare [devine] un vis Că-i Lumea cavou de patimi şi jale
trecător. Măreţ cimitir ce-ngroapă Gândirea
Durere-I e legea, Eterna Schimbare
Îi umple coşciugul, sfidând Nemurirea.

209 210
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E iar dimineaţă în Sufletul Lumii


Divină Chemare, Natura întreagă
Lumina bate uşor la Fereastra Gândului, Înalţă urare sublimului Cer.
temându-se să nu tulbure somnul Fiinţei, dar Ca-n codrii pătrunşi de noaptea cea neagră
totodată dorindu-şi a o trezi la Realitatea Lumina rămâne în noi un mister.
Existenţială.
Iar foşnetul vieţii răspunde chemării
Căci Soarele Cunoaşterii s-a urcat deja pe Cu glas de Genune prin marea de foc
Bolta Devenirii şi desmierdată cu blândele-i Din lume alungă iar vocea tăcerii
Raze ale Prefacerii Panorama Metamorfozelor Eternul clădeşte-n fiinţă-al său loc.
lumeşti.
Nimic nu trăieşte, nimic nu mai moare
Şi Firea întreagă este din nou în Jocul Marii Doar Vraja pătrunde întreaga făptură
Transformări; numai Fiinţa Umană mai Când lumile toate s-au dus la culcare
leneveşte în Plapuma Ignoranţei. Schimbarea rămâne-a veciei măsură.

211 212
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci dac-ar fi de noi acum Azi mi-a secat iar Izvorul Gândirii
Durerea-n suflet-o străină Pustiul se-aşterne-acum peste-ntreaga-mi
Parc-am uita că viaţa-i fum Fiinţă
Şi lumea-ntreagă o haină. Dorinţele [departe]-au plecat din Valea
Trăirii
Dar de aceea nu se pleacă Iar Negura cade cu iz de Neputinţă.
Urechea Zeilor la noi
Căci doar durerea ne înalţă Şi mută-mi rămâne acum pana, -nsetată
Şi viaţa plină de nevoi. Cuvintele-ngheaţă în Zarea Uitării.
Nici rozele nu-s precum Dorul Visării.
Eterna chemare-i cu tine plecată.

213 214
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Prin Timp – şi totul se duce-n Uitare


Prin Timp – îi spunem Schimbarea cea Mare
Prin Timp – Devenirea zoreşte Fiinţa
De ce nu mă-ncânţi iar Fată Frumoasă Din Timp – nu rămâne decât Neputinţa.
Cu voce de-Abis şi-aprinsă Genune
De ce stele mor în noaptea cea deasă
Şi Gândul s-a dus departe de mine. Trec Anii – şi Viaţa se stinge din Zare;
Trec Anii – Durerea devine mai mare;
Trec Anii – înaltă ne creşte Căinţa,
Vin Anii – trăi-va-mai oare Fiinţa?

215 216
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Nu-mi place dragă de tine


Că eşti prea rece cu mine
Te-am văzut trecând Mult prea plină de suspine
Te-am văzut venind.
Nu ştiu ce m-aş face Căci pe malul astei vieţi
Dacă te-ai opri; Se pot naşte dimineţi
Aş pierde-a mea pace Mult mai calde şi mai blânde
De dor m-aş topi. Care-n suflet m-or pătrunde
Dar aşa trecând Şi-oi uita atunci de tine
Şi-napoi venid Înspre ziua care vine
Mă simt mult mai bine
Să gândesc la tine. Gândul mi se va-ndrepta.
Tristă de vei suspina
Este numai vina ta.

217 218
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Pe Marginea Zării trec vulturi în goană


Cu pliscul roşit în Patima Firii
Lumina se-ascunde de-a Vieţii Prigoană
În ungherul tainic din Spaţiul Gândirii
Pe Pajiştea Firii e Iarnă din nou
E Iarnă şi-n Trupul Gândirii, Doar rece, a Morţii Umbră rămâne
Fiinţa visează la Viaţă, mereu, Stăpână pe mintea Fiinţei, de Foc;
Dar Visu-i devine coşmarul Pieirii. În Neguri îmbracă Voinţa din lume
Şi pace nu-i lasă Făpturii, deloc.

Că-i numai un Chin, şi-o Mare de Jale


Pe Şesul Trăirii se zbuciumă Firea
Natura visează la Marea Schimbare;
Dar SoartaiI refuză acum Nemurirea.

219 220
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Se-nfruptă Gândirea din Visul lui Ieri,


Făpturii îi face în lume Chemare,
Pătrunsă e Viaţa de Timpi efemeri;
Nimic nu de naşte nimic nu mai moare.
Se scurg vulturi aprigi prin Negura Zării
Cu ţipăt de vidă Genune E numai Cuprinsul întreg Necuprins;
Coşmar crunt devine Elanul Visării E numai Trăirea ce nici nu există,
Căci Iadul găseşte în noi al său Nume Al Eternităţii Luceafăr aprins
Pe Cerul Fiinţei, răpusă şi tristă.
E tristă Fiinţa cum triste sunt toate
Nimic nu trăieşte, nimic nu mai moare Şi doar Devenirea rămâne în urmă.
Doar Umbra Pieirii pândeşte în Noapte A trecerii Umbră se-ntinde mereu;
Vânatul – Făptura etern trecătoare. Fiinţei, Suflarea Dorinţei o curmă
E grea Nemurirea, Destinu-i e greu.

Fiinţă deşartă, profund chinuită


Pe Valul Vieţii purtată mereu,
Făptura îţi este din Cer zămislită
Şi-acum Nemurirea te-apasă din nou.

221 222
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Mă chinuie vârsta Tipmului


Pe Calea ce duce-n Abis
Şi mare putere-a Destinului În Zori, când a prins a se naşte Chemarea
Ce face din Viaţă unVis. Luminii
Şi-Amurgul rămas-a de-acum o vagă-amintire
Pe Cerul Vieţii se-nalţă din nou Durerea
Iluzia renaşte şi moare Gândirii
Doar Chinul lumii rămâne apoi Eonii se scurg, Iluzia devine-a fiinţei Trăire.
În Negura lumii, cea mare
Se stinge lumina din noi.

223 224
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E o Distanţă născută între Mine şi Tine


Pătrunsă în seva-i de Secolii Veşniciei Se naşte Fiinţa, dar Moartea
Cărare vom face-împreună la Rău şi la Bine Degrab-o pândeşte la Colţul Vieţii
E Drumul Vieţii sau oare Calea Robiei? Misterul ce-nvăluie Noaptea
În lume vesteşte duhul Dimineţii.

225 226
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

S-au scurs Eonii pe Margini de Timp Căci zâmbetul tău mi-aminteşte de Stele;
Bătrână şi stearpă-i acum Firea întreagă Tot zâmbetul tău mi-aminteşte de Lucruri
De Seva Dorinţei – al Vieţii -Anotimp Pătrund Necuprinsul cuprins chiar în ele
Renaşte Trăirea-n făptura cea dragă. Aici şi Acolo, Acum şi De-a Pururi.

227 228
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Speranţa e raza ce naşte Suspine


Şi inimi de dor sfărâmă-ntr-o clipă;
Destinul înalţă azi Steaua de mâine Pe Cerul Vieţii răsare Luceafărul Devenirii
Dar Steaua păleşte când Soare ridică Gândirea se-ascunde-n cotloane de neagră
Uitare
E jale-n Fiinţă şi plânset de Dorul Trăirii
Şi lasă în urmă doar tristă-Alinarea Destinul îi sapă Mormânt în margini de
Deşertului sumbru pe Malul Vieţii Zare.
Fiinţa-şi trăieşte din plin Disperarea;
Speranţa rămâne s-o cânte poeţii.

229 230
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Pământ, eşti tristă Amăgire Atunci ai apărut Tu, ca un far călăuzitor în


Şi dor nebun de Nefiinţă noaptea adâncă de patimi ce-mi împovăra
Tu, Cer senin, de Nemurire elanul Devenirii. Şi, ca şi cum cerurile s-ar fi
Priveşte sincera Căinţă. deschis pentru eternitate în faţa privirlor
descurajate ale fiinţei mele, am putut
contempla ca-ntr-un vis Panorama Nemuririi
Şi nu lua al nostru Gând născută din chiar seva existenţială – izvor al
Dar nici Privirea-amăgitoare, demiurgicei bucurii de A Fi, ce-şi avea
Ci ia din inimă un rând obârşia în nemărginita Dragoste a însăşi
Al Faptei mari, înălţătoare. Zeiţei Cosmice.

Iar Zeiţa împrumutase chipul Tău!

231 232
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Nimic nu se naşte din ceea ce nu-i


Nimic nu se sitinge în noapte trecând
Te privesc şi simt cum Seva Păcatului Şi-i Viaţa din lucruri lumină a Lui
ţâşneşte în mine. Gândirea din toate e propriul lui Gând
Strâng mai tare Hăţurile Făpturii!
Abia acum încep să descopăr marea ta
Frumuseţe, Femeie! Pătrunsă de Taina profundei Mirări
Făptura zoreşte-a Destinului Cale
Că-n firul de iarbă şi-albastrele Zări
Doar Una există – Fiinţa cea Mare.

233 234
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Durere eu sunt şi Ocean în spume


Divină Chemare, Asceză deşartă
Oricât ai vrea de mult, Făptură A Legii Grăire către astă lume
Să-ţi ţii tu pasul cu Neantul Un Zâmbet la stele, un Capăt de Soartă.
Nimic din propria-ţi Natură
Nu-ntruchipează-n gând Înaltul Şi sunt Nemurirea şi Ochiul de sus
Al apelor Tremur, al păsării Cânt
De Dor sunt o boare în zori şi-n apus
Şi nu-i nimic sublim în tine Lumina îmi este etern Legământ.
Decât de Patimi un Pustiu
În care Visul trist apune Un foşnet, un Vuiet, un Glas de Schimbare
Pierdut în Ceasul cel târziu. O rază de soare, o Umbră de nor
Pe Pajiştea Firii, pe-a Vieţii ogoare
Un Fir sunt, de iarbă-verde trecător.

235 236
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Nimic nu trăieeşte, nimic nu mai moare


Culorile Lumii se-ngână în mine E numai dorinţa de vis în schimbare
Şi-a Cerului Note, a lor Simfonie Şi vorbe de duh semănate în vânt
Închină Vieţii, iar Zilei de Mîine Durera luminii sădită-n pământ
Prin vocea Făpturii înalţă Solie – O cruce de jale tronând pe vecie
Al Eternităţii Vis de Bucurie. Aceasta-i acum şi-înc-o să mai fie.

237 238
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Şi dacă te văd prin Zarea de Foc E noapte şi Patima prinde-a se naşte


E tocmai că tu …nu exişti deloc În neguri de Zare Fiinţa chemând
Ci e singur Zvonul Iluziei mele Răpită-i din sine, Durerea o paşte
Şi Pacea adâncă cernută din stele. Cu Vocea Uitării în minte gemând.

239 240
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E Trăirea-ntregii lumi
Un mare Val de Suferinţă Zâmbeşte vieţii, iar, Fată frumoasă
Ce azi nu face minuni Lumina din haos chemând să renască
Ci numai dăruie Credinţă. Şi chipul tău sfânt – lucrare cerească
Durerea din lume de-acum să topească.
Senină viaţă în Gândire
Durere, Mit de Nemurire…

241 242
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Am zărit privirea ta căutând în Lacrima


Într-o zi s-a născut un soare Sufletului Durerea Bucuriei şi m-am gândit că
Şi-n altă zi a murit. Timpul, dacă te-ar fi cunoscut în Tinereţea lui,
Dar nu-i nimic, schimbarea cea mare cu siguranţă ar fi căzut şi el pe Panta
Încă n-a venit. Suferinţei la fel ca mine; dar aşa,
contemplându-te acum, în pragul senectuţii nu
a putut decât să devină o tristă Eternitate .

243 244
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În Apa Morţii Dorinţele botează Fiinţa umană


De ce să-ţi spun că te doresc crunt bântuită de Patima Firii ca de un Demon
Când gându-n viaţa-mi nu te vrea Nonexistenţial – aprig blestem coborât din
Ar fi un fapt prea nebunesc cerul Destinului prin neînduplecata Voinţă a
În lumea mea. Reginei Măririlor: Eterna Suferinţă.

245 246
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Orbită de Vraja Eternei Uitări De ce să spui Vieţii – “Da!”


Fiinţa umană se pierde în lume; Când Viaţa zace în Durere?
Pe Valuri de rouă purtată în Zări De ce să crezi că doar aşa
Durerea-i e Versul Sublimei Mirări, Îţi vei găsi vreo mângâiere?
Din cântec, el, omul îşi face un nume –
Un cântec din Flori. De ce să nu oftezi din greu
Ca boul cel de jug răpus
De Neguri şi Jale s-ascunde-n mormânt Şi – “Nu!” să spună glasul tău
Făptura răpită de Patima Firii Cu-a ta Voinţă – “Nu!”, de Sus!
Pe Malul Vieţii sădit, - un Cuvânt
E Crucea purtată etern pe Pământ Decât în Tină-un Virme viu
Şi-n Spaţiul profan al Gândirii Mai bine Vultur Azuriu
Nimic nu e sfânt. Răpus de aprigul Pustiu!

247 248
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Nespus de trist îţi este glasul


Şi nu-nţeleg de ce acum
A îmbătrânit lumea în Uitare şi Eonii de În pragul care-ţi poartă Pasul
Tristeţe Metefizică au stors Şuvoaiele lor de A adormit până şi Valsul –
Lacrimi Existenţiale peste Tinereţea Amintirii, Etern al Rozelor Parfum
lăsând în urmă doar Negura Labirintului de
Hăuri erodate în Geana Fiinţei. Şi Moartea-şi face iar popsul
În Viaţă, unde totu-i scrum.

249 250
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Ca o floare din fereastră


Iar se scutur peste lume
Gânduri gri din mintea noastră
Clopotul Suferinţei umple cu strigătu-i Triste umbre fără nume.
Catedrala Sufletului, chemând Fiinţa, în fapt
de Seară Cosmică la Vecernia Nemuririi.
Şi se-alungă-n asfinţit
De se pierd în Univers
Valuri moarte, de granit –
Gînduri reci şi fără vers.

251 252
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Legat sunt de Viitor cu lanţul Devenirii


şi Prezentul îmi Pare
O haină prea strâmtă şi prea ponosită
Pe măsură ce Timpul se scurge în Uitare, în multitudinea-i nesfârşită de Petice.
lumina lumii devine o tristă şi rece
Eternitate. Înfiorător Destin
şi crunt bagaj de întristare trebuie
să port cu mine pe Cărarea Vieţii
până în Clipa în care
Omenirea îşi va aminti că îi este datoare
Viitorului
cu faptul de A Fi…
prezentă!

253 254
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Un vierme-i omenirea
Şi abis purtat de şoapte
Străină-i e menirea
Lucie rază de soare, Adânc perdută-n noapte.
Scăldată în val de uitare,
Străină îţi este iar zarea – Nimic nu se petrece
Străină precum numai marea. Pe-a sorţii ei cărare
Şi-n faptul de seară, târziu, Doar Timpul care trece
Pe-a Vieţii cărare-n pustiu Şi fuge în Uitare
Se-adună iar stele-mpreună
Sub ele-o lume nebună. Că-i moartă-a ei Voinţă
În zori de ziuă, devreme Şi aripile-s moarte;
Sub cer, cu mirare, alene E numai Neputinţă
Târându-se-n jug de sortire Şi jeluiri deşarte.
Se chinuie o-ntreg-omenire.
O! Tristă-nfăţişare
De cruntă erezie,
Din acest vierme, oare,
Ce flutur o să fie?

255 256
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E Lumea – Verbul în Schimbare


Şi Patimă de Nefiinţă
Elan de Roze vii în Soare Deşert de Patimi – omenirea
Deşert de Dor şi Neputinţă. Se scaldă-n Vis de Ignoranţă
Şi-i Fluviu, Mare-nvolburată
Durere-i este,-n Ceas aievea
E-o Vale-a Plângerii săpată Căinţa crudă, disperată.
În Trup de Chin şi de Visare
A Nemuririi Stea, uitată
Pe Marea Vieţii, trecătoare.

257 258
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

O pasăre-n cer pentru tine se-nalţă Se scutură Trandafirii Nopţii şi Freamătul


Şi-n sufletul meu o rază de soare Vieţii prinde a se deştepta din Elanul
Privirea ta verde şi plină de viaţă Nemuririi, răsărind la Orizontul Eternităţii
În zbor mă-ntâlneşte, pe-a Sorţii Cărare. ca o Divină chemare spre Asceza Trăirii.

259 260
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Dorită de Marea Schimbare


Făptura oftează-n Pustiu E iar Dimineaţă în Cerul Destinului
În Suflet răpusă, ea moare şi Rozele Lumii dorite sunt a cânta
Căci Ceasul de Veghe-i tîrziu. Simfonia Tăcerii,
din mii de Petale înălţând
Din Moartea-i se naşte-o Lumină spre Inima Universului
Ce-n Suflet a fost zămislită vocile lor
Fiinţă ea este – Deplină de multicoloră Amintire Demiurgică
În zorii Vieţii – Trezită.

261 262
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci Marea Facere a Lumii


A fost Durerea cea Dintâi
Iar Lumina prinse a se revărsa atunci peste Smulsă din Pântecul Luminii
Negura Zărilor ca un Şuvoi de Rouă De Neguri fără Căpătâi
Cosmică, dorită, în Faptul Manifestării, de
mii de Voci multicolore, înălţând Imn de
Slavă Durerii Existenţiale. Şi e o Dramă-nlţătoare
Un Vis, şi un profud Mister
Voinţa de Manifestare –
Dorinţă,-n cerul Efemer.

263 264
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De ce taci acum, Lumină a Lumii?


De ce Glasul tău s-a topit în Uiitare?
Oare nu eşti tu precum Raza Lunii
Feerică, `naltă, blând ocrotitoare ?

De ce laşi Pustiul să-nvăluie Firea?


De ce Roze plâng în sufletul meu?
Ai uitat, Lumină, că e omenirea
Nimc nu se naşte, nimic nici nu moare Dorită de tine – şi va fi mereu?
Pe Pajiştea Vieţii şi-n Cerul Senin
E numai Dorinţă – Eterna Schimbare Sau poate vrei numai să încerci Făptura
Ce bântuie Firea – pe nume: Destin. Să vezi de mai ştie acum cine este;
Şi poate de-aceea ne-ai lăsat Natura
Scurtă amintire a Lumii Celeste?

O! Mai bine tacă a slovelor Voce


Lăsaţi numai Lacrimi să curgă-n Pustiu
Potop de Durere, Fiinţa să-nece
Căci Raza veni-va poate prea Târziu.

265 266
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Cruntă este Marea Vină


A Luminii ce se naşte
Dar mai plină de lumină
Este Moartea ce ne paşte
Nebună lume, din visare
Căci pe Valurile Vieţii Trezi-te-vei vreodată oare
Ne-nvârtim ameţitor Ca să contempli Marea Vină –
În Lumina Dimineţii Ascuns-ai Răul în Lumină
Totul este Trecător.

Şi doar Marea-nvolburată
Se mai zbuciumă-n Uitare
Înnecând în valuri toată
Trista lumii Delăsare [Nepăsare]

267 268
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci pe-al Morţii Altar


Se dăruie jertfă-omenirea Senină e Zarea doritelor Maluri
Din al Vieţii Coşmar Din Visul Ceresc etern zămislite,
Visează să scape Simţirea. Dar cruntă Furtuna şi-a Vieţilor Valuri
Ce-ntunecă Visul şi-n Moarte-l trimite
Lumină răsare din Zarea Senină
Şi-n Margini de Dor ea se prinde apoi Acum şi Speranţa s-a dus în Uitare
În urmă-Amintirea, Durerea haină Iar Malul rămâne pe veci o himeră
Ne bântuie-n Suflet şi-n Viaţa din noi Corabia Sorţii ne pierde în Mare,
Gândirea se-neacă, Fiinţa disperă.
Lumină – SămânţăDivină
Scăpată-n Noroi.

269 270
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Grăbind pe Und a unui râu


Se scurge Vremea în Pustiu
Şi trist îmi pare-acum Trecutul,
În ochii tăi, topiţi de dor În Noapte-i zace Începutul.
Se naşte Visul, trecător
Şi-a lumii-ntreagă Veşnicie Căci nu-i nimic mai efemer
Un gând frumos – o Reverie. Decât al Vieţii scump Mister
Şi toată Vina ce o poartă
Rămâne-n curgerea de Soartă

Destin – ursit în Ceas târziu


Grăbind pe Unda unui Râu.

271 272
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De ce Iubire
tu numeri Clipele ce trec
De Amăgire
îţi zace Glasul izvor sec?
Şi-a ta Durere În Zori de apocaliptică lume
de-ar fi s-o ai în Ceas Târziu Striga-te-voi iar Fiinţă pe nume;
E Marea Vrere Dar tu, îmi răspunde-vei oare
a Nopţii scurse în Pustiu? Din Haosul de grea Nepăsare?

De ce pe Lume
se stinge Zâmbetul de Dor Sau sfânt îţi va fi Somnul dulce,
Şi al tău Nume Deşertul de Patimi – ferice
refuză Ţelul muritor? Şi-n Umbra de Vis a Durerii
De ce în Umbră Dormi-vei Dormirea Uitării.
privirea-ţi caută Lumină
Şi-n Zarea sumbră
tu porţi acum a noastră Vină?

De ce vrei Soare
şi Aripi de Durere-n Zbor
Să fie oare
al Sorţii Cânt, nemuritor?

273 274
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Când Timpul se scurge pe Margini de Zare Etern revărsat peste Zare


Şi Farmecul Vieţii se stinge-n Uitare Se naşte Durerea cea Mare
Atunci peste Fire domni-va Eternul În urmă-i rămâne Fiinţa
Din Haos născut rămâne Infernul. Din piept sângerând, Neputinţa.

275 276
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De ce Viaţa s-o alungi


Când Moartea-i numai un motiv
Cu ochi albaştri, plete lungi Când Dimineaţa Devenirii se va aşterne lin
Pentru un suflet impulsiv? peste Petalele multicolore ale Infinitului,
Lumina Eternităţii renaşte-va în Zorii Fiinţei.
De ce din lume să te pierzi
Dorind nicicând să nu revii
Când Viaţa are ochii verzi
Ţi-n zâmbet – Roze purpurii?

277 278
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De ce să fiinţezi în Nemurire cu ochii la Steaua


Eternităţii, când poţi Tu să fi Luceafărul Aş vrea să pot culege Luceafărul din Zorii
Formei de Viaţă în Devenirea Morţii? Devenirii şi cu el să înalţ Templu Eternităţii,
în Marea Trecere a Lumii.

279 280
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Negura Devenirii
muşcă apocaliptic
De ce să-mi spui zâmbind din Cer din Zăbala Făpturii
Că viaţa-i lutul efemer înhămată la
Când eu aici sunt, pe pământ Plugul Eternităţii.
Şi ştiu ce simt? Iar Brazdele Deznădejdii
curg în valuri de
De ce să cred ce tu-mi rosteşti, Neagră Pătimire
Că toate sunt numai poveşti, adânc răvăşind
Că-i o iluzie simţirea – Şesul Nemuririi
În cer e nemurirea?
Căci în urmă
Mi bine-arată-mi cum să simt arunca-va Mâna Destinului
Şi adă-mi cerul pe pământ proaspete Seminţele Durerii
Să pot, zâmbind, să fiu şi eu şi Falnică Holdă Existenţială
O stea în cerul tău. `nălţa-se-va spre
Cerul Trăirii
scăldată-n Lumina Cunoaşterii
şi udată cu
Seva Dorinţei de A Fi!

281 282
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Privirea ta suferă tăcută în gândul meu, ca o Îţi simt Gândul zbătându-se agonic în Piatra
vită de povară istovită de freamătul timpului pe care apasă neîndurătoare Talpa Uitării.
pe memoia materiei.

283 284
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În lume purtată de Briza Schimbării


Se-nalţă Durerea născută din Cer
E Vifor şi Jale în Zarea Uitării
Şi Haos de Neguri în Gândul stingher
Pasul Timpului calcă rece şi greu peste
Panorama Devenirii, săpând în Lutul Fiinţei Nemurirea Timpului vibrează stingher pe
adânci Urmele Uitării. Retina Memoriei şi Valsul Amintirilor poartă
Fiinţa în paşi de oarbă Sortire pe Portativul
Devenirii, căci însăşi Chemarea Voinţei s-a
topit în negura Eternităţii.

285 286
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Când Zorii Dimineţii mijesc la Poarta


Eternului Soarele Amintirii, Panorama Căci Moartea
Devenirii se pătrunde de Lumina Zvonului dac-ar fi vrut Cavou bogat
de Viaţă, ca de un Imn de Slavă înălţat şi-ar fi ales
Fiinţei prin Glasul viu ala Clopotului Nemărginirea Cerului
Nemuririi.
Pe Geana Timpului Dar ea e
Zorii Devenirii Femeie modestă
mijesc Dimineeaţa trăirii şi-şi doreşte un simplu Sicriu.
topind de pe Bolta Materiei De aceea
Stelele Misterului s-a cuibărit în
şi lăsând numai Sufletul omului.
Luceafărul Cunoaşterii
Să lumineze Drumul Fiinţei
în Eternitatea ce prinde
a se naşte.

287 288
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De ce nu mă vrei?
De ce nu mă iei?
Toeşte-mă-n Zarea Senină!
Al Vieţii Mister
Şi-o voce din Cer
În Patimi să facă Lumină.

Căci Noaptea profundă


Doar Timpul a rămas să-ntunece cu Imaginea Şi Inima blândă
Gândului său Memoria Uitării. Încet se scurg în Uitare,
Iar Valsul Trăirii,
Pe Ritmul Iubirii,
Rămâne Dorinţa cea Mare.

Dar fără Seninul


Ce-nvăluie Chinul
O, zei, ce-am fi fost noi acum?
Un Ves de Durere
Un Vis de Plăcere
În Flăcări, o, Mare de Scrum!

289 290
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De-aceea pe Veci
Senin tu să treci
Prin Viaţă – cântând Pătimirea. Erai, Făptură,
Că-i Marea de Foc singura Floare din tot Universul
Al Lumii Noroc, la care speram
Fiinţei redând Nemurirea! să nu ajungă vreodată
Gândul meu de Dor

Acum,
eşti Vocea Destinului
dureros prevestind
la Urechea Timpului
Eternitatea Materiei

Vei fi, oare,


Lumina Speranţei
topind în Zorii Nemuririi
Bezna Nerecunoştinţei

Sau, doar,
un Vis de Iubire
plămădit din Roua Suferinţei
în Cugetul Omului.

291 292
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Căci crudă e Vrerea şi seacă Dorinţa


Gândul zace întins pe Aripa Dorului iar Al Poftelor Val s-a topit în Uitare;
Negura Eternităţii coboară încet asupra sa Pe Plaja Vieţii e de-acum Suferinţa
Liniştea Marii Uitări. Regină a Lumii – un Vis de Schimbare.

293 294
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Nici dacă zeii buni din Cer


Şi-n Lume, Gândul Efemer
Vor vrea-ntr-o Zi din Marea Viaţă
Să mi te scoată iar în faţă

Eu n-aş putea să-ţi spun decât


Că totu-i rece pe Pământ.
De pe Pleoapele Destinului Şi-i gri Tristeţea-apăsătoare,
Viaţa culege Roua Suferinţei În noi mor Razele de Soare.
Ca să ude cu ea
Copacul Fiinţei Când se topeşte-ncet Tăcerea,
Din Grădina Eternităţii Iar Vântu-şi stinge adierea,
Când Glas de Plânset umple Zarea,
Când Marea-şi cântă Disperarea,

Mai bine-n Cerul tău Senin


Rămâi ferită de-acest Chin
Şi vars-o Lacrimă de Jale
Pentru Durerea noastră mare.

Că nu e faptă mai frumoasă


Şi nici Durere luminosă
Precum e Gândul – trecător –
La Soarta Clipelor, ce mor.

295 296
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Clipele se scurg plictisite


pe streaşina Timpului, Tristă şi rece
căci Gândul de Dor Negura Tăcerii
s-a topit în Uitare, s-aşterne peste Şesul Existenţial
iar Vânturile Patimilor învăluind în Haina Missterului
au aţipit pe Oceanul Vieţii, Strigătul Neputinţei.
[uitând]lăsând în nemişcare [amorţire]
Corabia Fiinţei.

297 298
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Singură Speranţa
rătăceşte neîntrerupt peste
Ţărmuri pustii ale Manifestării,
aşteptând Zorii Devenirii Gândul Timpului
să reverse Parfumul Inocenţei. a poposit o clipă
în Cupa Deşartă pe Pleoapa Materiei,
a Sufletului Însingurat. dar, răpit de
farmecul iluzoriu al Manifestării,
Căci Noaptea se stinge încet, s-a uitat pe Sine
iar Dimineaţa Trăirii în contemplarea Devenirii,
iată, izvorăşte din Roua Suferinţei, îmbătrânind în tristă
alungând în Uitare Eternitate.
Negura Pătimirii Gândului
şi sădind în Grădina Vieţii
Trandafirul Eternizării
Fiinţei.

299 300
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Şi poate Umbra Timpului


într-o bună zi se topeşte în rece şi tristă
al meu Gând obosit va poposi Negura Eternităţii,
la Poarta Sufletului tău ca o lacrimă de dor
cerând iertare pentru Păcatul scursă de pe Geana Materiei –
de a te fi ignorat îmbătrânită în singurătatea
Cândva. propriei Nemuriri.

Eternă fiinţă....

301 302
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Chiar dacă Seninul


s-ar hotărî într-o bună zi
să coboare din Înaltul Cerului
Privirea ta, Făptură Umană în Preamărit Lutul
străpunge Zările Devenirii Materiei
spre a poposi apoi obosită tot n-ar putea simţi precum Omul
pe Geana Timpului Patima Firii
adormit în Eternitate. dureros cântând Chinul Existenţial
ca un Imn de Slavă
înălţat Deşertului Fiinţei.

303 304
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Sublimă Durerea Existenţială


O, Mare Zeu înalţă-n Lume
trimite-n Lume falnic Templul Nemurii
Mânia ta Materiei
ca să se pătrundă Făptura şi-n miezul Fiinţei
de Dorul Eternităţii! aprinde Candela Dorinţei
de Eternitate.

305 306
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Un Fulg de Nea eu sunt Chiar şi Norii au Visele lor şi deşi nu ştiu


Şi-o Umbră de Lumină unde-i poartă Puterile Vânturilor, ei îşi
Un vers trist dintr-un cânt doresc mereu numeroase înfăţişări.
A Pătimirii Vină

307 308
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Frumoasă eşti, Făptură Căci Zorii Devenirii


precum numai Luceafărul Nopţii vor stinge de pe Bolta Existenţei
poate fi pentru Luna Plină. Luceafărul palid al Suferinţei
Dar tu, pentru noi şi doar Raza Voluptăţii
eşti Soarele Devenirii! va mai stârni de-acum rece
Unduirea Amintirii.

309 310
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Gândul Nopţii suferea în tăcere ca o vită de Făpturo,


povară prinsă în Jugul Eternităţii; şi doar Gândirea ta în slavă îmbracă
Plânsetul Stelelor în stropi mari de Rouă imaginea Vieţii
Demiurgică aşternută peste Petalalele Vieţii, şi Aripi de Lumină
vine să amintească Materiei Marea Suferinţă sădeşte în Trupul Eternei
a Nemuririi Cerului. Nemuriri.

311 312
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

La Poarta Vieţii,
în Marea Trecere,
Clipele bat,
Căci Zorii Devenirii cerându-şi intrarea
Chemare înalţă Făpturii, în Lumea Fiinţei.
dar dulce Roua Materiei
profund oglindeşte Însă Demiurgul refuză lor
Eternitatea Suferinţei Oarbe! Ofranda Trăirii
şi-alungă Negura Timpului
în Trista Veşnicie.

313 314
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

E Haos în Lume şi-o Mare de Foc


Ce-afundă Suferinţa în Patimi de Vis,
Fiinţei opreşte Gândirea în loc,
Se-nalţă-n Vers de Feerie Dar Viaţa mai speră Etern Paradis.
Gândirea lumii schimbătoare
Şi-ar vrea Dorinţa să nu ştie
Că Viaţa-i Chin în Desfătare Şi Neguri se-alungă mereu peste Fire;
Nimic nu rămâne să moară în pace;
Doar freamătul Mării, de Val Unduire
Prin zbucium şi jale natura preface.

315 316
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Erai, Fiinţă
marea Speranţă
a Zorilor Nemuririi, Căci Clipa iute schimbătoare
iar Noaptea cânta în Cu tropot greu călcând pe Fire,
glasuri de Stele Ce-alungă lumea dinVisarea
Simfonia Eternităţii Şi-aduce dor de Nemurire,
când îi alinai Profunzimile.
Cu blând Luceafărul Tăcută e; da`-n Glasu-i mort
Inimii tale Se-aude-o Voce de Durere –
E al Făpturii Gând – avort
Şi Rozelor Pământului Născut din Patimă şi Vrere.
mai luminoasă le era strălucirea
îmbătând cu Mireasma Devenirii
Sfânt Lutul Materiei.

317 318
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Alungat din Moarte,


mă caţăr pe stâncile Disperării
cu gheare însîngerate
de Dragon însetat după Nefiinţă,
sfâşiind Trupul Eternităţii –
Nepăsătoare trece Fiinţa una cu Mine însumi.
strivind sub Talpa Ignoranţei
rozele Clipelor Şi-mi piere din Cale
înflorite pentru ea până şi nebunia Speranţei;
în Grădina Eternităţii că-n Sevă de-amară
şi grea Nemurire
scăldatatu-sa Pruncul Fiinţei
în chiar Ziua Blestemului
Primordial!

319 320
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Timpul
a murit Ieri
răpus de-o Aripă de Dor.

E-atâta linişte în Univers că simt cum respiră Azi,


Pământul prin toate Izvoarele sale. numai Umbra Amintirii
Şi-ntreaga Fiinţă zace potolită în cugetul ei… mai bântuie
Până şi Vântul s-a topit în Marea Uitare de Deşertul de Patimi al lumii –
Sine mânată de Mirajul
doritei Veşnicii.

E-atâta linişte în Univers, încât aud Paşii Mâine,


Timpului trecând grăbiţi spre Marea Eternitate. …poate şi ea se va pierde
în Negura Marii Uitări.

321 322
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Valuri noi şi valuri vechi


Se petrec în depărtare
Dar la mal revin perechi
Contopite în uitare.

Iar pe ţărmul mut în glas


Marea stinge-a ei suflare;
Ca-n sărutul unui vals Nu sunt decât un Zvon crescut din Umbra
Mii de clipe fac popas; Timpului şi-o Rază de Uitare însoţind
La a timpului strigare liniştita trecere a Eternităţii.
Piere-n undă orice pas.

Pe nisipul rupt din soare


Pacea liniştii rămâne;
Marea pleacă-n larga zare
Se retrage iar din lume.

Aşa rele – aşa şi bune!

323 324
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

De Viaţă-i o Lume pustie Umbra Timpului se scurge peste Zarea


De Sine-i Pustia robită Fiinţei şi din Seva Amintirii Durerea se-nalţă
De-a Robului Lacrimi să-i fie precum Aburii Învierii din Trupul Destinului
De Dor Alinarea Sortită căzut în Sarcofagul Eternităţii.

325 326
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În Poarta Vieţii Clipele bat cerându-şi În Spaţiul Gândirii Lumina în Valuri


intrarea în Lumea Eternităţii. Dar pustie le răsare
e Seva şi Tristă Unduirea Fiinţei, căci Vraja Cuprinsă de Spaime se Stinge Durerea
Omului le-a sorbit Izvorul Existenţial. cea mare
Şi-i numai Trăirea; - a Lumii fiinţă o
cheamă
O voce, un Glas, cu seva Luminii de-o seamă

327 328
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Şi Gândul lumii se destramă


În Vers de tainică Uitare
Lumina plânge sub o geană Nimic mai sublim decât Marea Uitare
A unui Vis din trista Zare Nimic mai dorit decât Moartea Eternă
Fiinţa se naşte şi piere în Zare
Iar Nopţi întregi îşi sting misterul Dar Moartea şi Zarea sunt Viaţa Perenă.
Şi-i numai Umbra, ce rămâne
În gând răsare Efemerul
Căci lumea-i poartă al său nume.

329 330
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Se-ascunde Timpul în Uitare


Şi Gându`-adoarme în Tăcere
Din Visul Luminii se naşte Durerea Durerea Vieţii,-n Depărtare
Şi Patimi şi Jale şi Ură dorind; Topeşte Vrerea de Plăcere.
Trezită la Viaţă, se chinuie Vrerea
Coşmarul Luminii se stinge curând. Şi Chin i-a fi de-acum Făpturii
Să-adoarmă rece-nsingurată,
În urmă rămâne doar Vocea Tăcerii Căci Poarta Dragostei şi-a Urii
Ce Imnul cele Sacru înalţă la Cer Pe Veci rămâne ferecată.
Pe Veci adormi-va şi Patima Vrerii
Căci Timpul se-ascunde în clipe ce pier. Iar Gândul trist, spre Cer ridică
A lui Privire de Sefir:
“O, Stelelor, nu-i purtaţi pică,
Oricine-i mai întâi Copil!”

331 332
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Făpturo, auzi tu Clopotele Vremii cum bat în


Turnul de Veghe al Eternităţii?
Tu vei să-mprumuţi Gândirii Tăcerea Chemare înalţă Destinului spre Mântuirea
Şi Vieţii, Lumina, tu vrei să-mprumuţi celor ce Sunt şi celor ce nu întru
Când Soarta te-aduce să guşti iar Durerea Evanghelia Desăvârşirii.
Tăcerea, Gândirea, Lumina – le uiţi. Căci dată ţi-a fost Truda ca Semn al
Aducerii-aminte şi Veşnică Aşteptarea, întru
voinţa Mărturisirii.

333 334
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În Lumea de Dor Se-aprinde iar Focul


Mare de Umbre, se-aşterne Doritelor Patimi de jale
Sunt Clipe ce mor Pe Cer în tot locul
Şi Vise ce Timpul le cerne Scântei fac de Stele cărare.

A Vremii Gândire Sunt Zori de măreaţă Pornire


Se-ntunecă-n zări de văpaie Sunt Clipe de tainică Veste
E-n Om o Pornire Coboară-n a Lumii Gândire
Cu aripi şi plete bălaie Lumini ale Căii Celeste.

335 336
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Poezii la normă
Vide, doar o formă Eu sunt o parte din tine
Se pot naşte-ndată Şi-un Strigăt al Imnului Sfânt
Din Trăirea moartă. Tu Viaţă îmi dai în Destine
Căci Rază îmi eşti pe Pământ.
Căci numai Gândirea –
Tristă-i e Menirea –
N-are cum să fie
Viaţă-n Poezie.

337 338
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Durerea Gândirii Nu căuta, Făpturo, Lumina în freamăt de


E Roza Destinului Stele, ci-n Lacrimi de Rouă priveşte nepotolită
Ce dăinuie Firii Setea Pământului după Sfânt necuprinsul
Mireasma Seninului. Cerului.

339 340
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Se scurge Viaţa în Lacrimi de Rouă Deşartă, Torentul Gândurilor, sălbatic răvăşeşte


sporind a Lumii Vină răpusă de Oaza Fiinţei purtând cu sine tainică
Trupul Materiei. Pacea Eternităţii.

341 342
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Raza de Soare
din pieptul tău
Inima-mi umple
de Vis mereu

Şi-n Gândul trist


Carul funebru al Timpului poartă Sicriul de dorul Trăirii
Lumii către Cripta Veşniciei. Eu nu exist –
doar Visul Firii.

Eşti tu un Soare?
Eşti tu un Gând?
Eşti Taina mare,
pe veci iubind!

343 344
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În Marea Trecere Gândul se-ascunde


Te zăresc trecând ca umbra unui gând pe Ca o Lumină la capăt de Noapte
cerul amintirii şi roua de stele plânge-va de Cuprins în Taină, de-a Clipelor Şoapte
dorul nefiinţei tale. Pe Marea Vieţii mânat de Unde
Se stinge-n Zare, tot mai departe;
Spre Nicăieri şi spre Oriunde.

345 346
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

În Marea Trecere
Clipele se nasc şi se sting –
simple amintiri rupte
Neîncetat Gândul din Trupul Eternităţii.
Sapă Izvoare în Trupul Făpturii.
Amară, Apa lor În urma lor
Ortrăveşte Firea Lucrurilor. glasul Făpturii
Până şi Pasărea Vieţii în forme îmbracă
Aruncată e din Cerul Devenirii strigătul Vieţii
În Sfânt Lutul Materiei.
E noapte-acum
şi Umbra colindă, stăpână
dar zori vor renaşte
cuprinsul Ideii de
Mâine.

347 348
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Se unduie Gândul pe Pajiştea Firii Suferă Timpul de dorul Fiinţei


Când Noaptea de Patimi se-ascunde-n Uitare; Şi lacrimi îi sunt Clipele
Se stinge Tristeţea din Vocea Trăirii Strivite sub Talpa Uitării.
Şi-un Soare se naşte din nou peste zare. Căci Multa Făptură
Puţină în Lucruri se-arată –
E Zarea Vieţii, de Farmec pătrunsă Ca Icoana preasfintei Amintiri
Din Şoapta Fiinţei se-nalţă Misterul Ca adierea Cerului peste trupul Vieţii
Şi Vrerea din Lucruri ce fost-a ascunsă Şi ca Freamătul Eternităţii
S-arată-n Lumina ce mângâie Cerul. Presărat în firimituri de Moarte
Peste muşuroiul Lumii.

349 350
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Raza Umbrei călătoare Mai presus de Timp şi Lume


Peste Mări de Nefiinţă Mai presus de Zei şi Stele
Veşniciei Trecătoare Mai presus de-al vieţii Nume
Naşte dorul de Viaţă Tu eşti Viaţa în Mistere

351 352
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Te-am zărit, Icoană în sufletul meu Printre Zări străine, în Gânduri dosite
Dar tristă şi rece îţi e Depărtarea Privirea se-ndreaptă spre tine din nou
E-o mare-ntre noi, ce-nvolbură zarea; De Patimi şi Jale şi-Amurguri umbrite
De Patimi şi Jale e Cugetul greu E cântecul Vieţii-de lacrimi dorite;
Viaţa se-alungă din mine, mereu O tristă Chemare-al Morţii Ecou…
Stingându-şi Chemarea! Femeie – tu, Sorţii Cavou.

353 354
Azir Poeme existenţiale Azir Poeme existenţiale

Să plângi fără să şti


Că Lacrima-n chin îşi renaşte puterea O lume-ntreagă, de-mprumut
Purtăm cu noi, sub măşti de fier
Să speri din nou a fi Din Zarea Sinelui trecut
Un Strigăt în noapte ce-şi tânguie vrerea Prin Seri de Jale şi Tumult
Chemare-nalţă către Cer.
Să pleci – ca să revii Profund Mister…
Un cântec de dor peste patima firii.
De mult pierdut.
Din noapte creşti zi
Şi-n raze să-înalţi Unduirea Pieirii

355 356

You might also like