Crim i pedeaps este un roman scris de autorul rus Fiodor Dostoevski, fiind publicat pentru prima dat n ziarul

intitulat Mesagerul rus, aprnd n 12 numere lunare ca mai trziu s fie publicat ca roman, fiind considerat una dintre cele mai cunoscute opere literare a tuturor timpurilor, cu influene asupra romancierilor ce i-au urmat. Romanul prezint n prim plan drama lui Raskolnikov, un student care pune la cale uciderea i jefuirea unei btrne cmtare, pentru a-i rezolva problemele financiare, dar i din dorin a de a-i demonstra lui nsui c este ndrept it s o fac. Etalnd unele simptome de grandomanie, Raskolnikov se considera o persoan nzestrat cu caliti deosebite, asemenea lui Napoleon. Ca om exatraordinar, i simte justificat decizia de a ucide, nct nu se mai include n barierele morale ale oamenilor de rnd. Cu toate acestea ns, imediat dup svrirea crimei, protagonistul se mbolnvete i are remucri cu privire la ac iunile lui. Romanul portretizeaz realizarea treptat a infraciunii lui Raskolnikov i dorina lui crescnd de a se confesa. Mai mult, tnrul ncerc s i protejeze sora, pe Dunia, de admiratorii acesteia, dar i dragostea lui neateptat pentru o tnr prostituat, Sonia Marmeladova, n dorin a crescnd de a scpa de remucri i a se mntui prin ispire. [modificare]Teme Romanul rus ilustreaz tema obinerii salvrii prin suferin , o trstur des ntlnit n opera lui Dostoevski, n religia cretin considerndu-se c suferin a are efect purificator asupra spiritului uman, acordndu-i ansa mntuirii. Unul din personajele care ntruchipeaz aceasta tem este Sonia, care, ajutat de credin, gsete energia necesar pentru a-l cluzi i a-l susine pe Raskolnikov, n ciuda propriei suferine. Cu toate c pare nendurtoare, demonstreaz o structur de caracter optimist n sfera moralitii cretine. Autorul rus susine ideea c mntuirea este o opiune posibil pentru toi oamenii, chiar i pentru cei cu pcate grave. Devenit contient de acest fapt, Raskolnikov i mrturisete fapta i ateapt ispirea. Sonia, cu sprijinul dragostei ce-i poart lui Raskolnikov, ntruchipeaz trstura ideal a iertrii cretine, acordndu-i acestuia din urm ansa de a-i ispi crima i de a accepta pedeapsa. O alt tem este cea ntlnit i n existen ialismul cretin prin care se definesc barierele morale ale faptelor omului, ntr-o lume stpnit de Dumnezeu. Raskolnikov examineaz barierele impuse i decide c un act imoral este justificat atunci cnd acesta conduce la un lucru extraordinar, la o amprent a utilitarismului. Acesta este motivul schiat n prima parte a romanului, dar mai trziu, cnd protagonistul se confeseaz Soniei i ncearc s i explice bazele actului pentru care acum se dispreuiete, dezvluie ideea dorinei de a-i dovedi independena fa de orice norm moral, comind o crim i asigurndu-se c moralul su nu va fi mcinat de aceasta. Dac aceast idee s-ar fi dovedit viabil, Raskolnikov s-ar fi putut imagina ca fiind unul din puinii oameni nscui pentru a conduce, pentru a deveni lideri, aflndu-se mult deasupra oamenilor de rnd, care nu aveau curajul s se afirme. Acest gnd este orientat discret spre supra-omul lui Nietzsche, fiind prefigurat i de discursul lui Vautrin ctre Rastignac n Le Perre Goriot a lui Balzac, unde Vautrin face clar ideea c cineva precum Napoleon are dreptul sa nu tina seama de legile morale, iar omul care se consider puternic trebuie s o fac far s clipeasc. Cu toate acestea, Dostoevski este

mpotriva unei asemenea gndiri, exprimndu-i ideile contrare prin supunerea protagonistului su la grele frmntri de contiin n urma crimei [modificare]Caracterizare Datorit faptului c Raskolnikov este protagonistul romanului, povestea este narat n majoritate din punctul su de vedere. Numele su deriv din cuvntul de origine rus raskolnik, nsemnnd divizat, schismatic, fiind o alegere adecvat, din moment ce trstura sa fundamental este sustragerea sa din societatea uman. Mndria i intelectualismul su l conduc spre dispreuirea restului umanitii, ca i cum ar dori s perpetueze specia. n contrast cu aceasta, el se crede parte integrant a unui grup de super-oameni i c n acest mod poate nclca legile morale n scopul atingerii unui scop mre, ca acela al binelui utilitarist. Cu toate acestea, vina care l macin dup uciderea Alionei Ivanovna i a Lisavetei i starea continu de lein pe care o are de fiecare dat cnd i sunt menionate pcatele, servesc drept dovad c el nu este fcut din aceeai materie ca i adevra ii super-oameni, asemenea lui Napoleon. Cu toate c a luat decizia s se confeseze pe tot parcursul romanului i s ii accepte condiia mediocr, el rmne ferm convins de faptul c uciderea deintoarei casei de amanet a fost justificat. Ultima sa realizare, aceea c o iubete pe Sonia, este singura suficient de puternic pentru a depi concep ia sa despre lume. Rela ia lui Raskolnikov cu celelalte personaje contribuie foarte mult la punerea n lumin a personalitii protagonistului i a autocunoaterii. Cu toate c ine la prietenul lui, Razumihin, la mama sa, Pulheria Alexandrovna i la Dunia, Raskolnikov este att de prins n gndirea sa sceptic asupra lumii, nct este de multe ori lipsit de nelegere pentru cei ce ncearc s l ajute. El se ataeaz de Sonia, pe care ncearc s o asociaze cu nclcarea normelor sociale, dar nu reuete s n eleag c pcatul ei este diferit de al lui: n timp ce ea se sacrific cu adevrat pentru binele celorlali, el comite crime pentru binele propriu. n final, n discuiile lui cu Svidrigailov, brbat care ncercase s-o seduc pe Dunia, poziia lui Raskolnikov este pragmatic. Cu toate c l dispreuiete pe cel din urm din cauza depravrii, pare a avea nevoie de ceva de la el - probabil schimbarea perspectivei din care este privit crima sa, dorindu-i s nu mai fie vzut ca un lucru att de grav

-analiza literarade Dovstoievski

Romanul Crima si pedeapsa (1866) a consacrat gloria literara a lui Dostoievski aparand pentru prima data in revista Russki Vestnik. Urmarit cu interes de contemporani si tradus in aproape toate limbile europene, romanul Crima si pedeapsa a reprezentat si o prima inchegare literara mai completa a conceptiei sale filozofice. Crima si pedeapsa este primul roman social-filozofic al lui Dostoievski care trateaza cu o foarte mare seriozitate psihologia crimei. Punctul de plecare al filozofiei lui Dostoievski este adversitatea fata de burghezie si sistemul capitalist. Astfel una dintre preocuparile tematice preponderente ale scriitorului este reliefarea suferintelor si a mizeriei la care este condamnata majoritatea oamenilor. Dostoievski aseaza ideea principala a romanului si anume crima in miezul controverselor epocii si realizeaza aceasta dezbatere in cadrul unei naratiuni beletristice, respectand in permanenta toate regulile constructiei epice. Autorul lasa in permanent impresia ca nu face decat sa relateze intamplarile petrecute in viata unui numar limitat de personaje si intr-o perioada de timp relativ scurta. Firul principal al subiectului este motivarea crimei iar in continuare motivarea impulsurilor care-l conduc in cele din urma pe eroul principal sa-si recunoasca vina. Crima si pedeapsa ilustreaza mobilitatea metodei dostoievskiene de lucru, sistemul de mutatii proprii creativitatii de acest tip. Situat la antipodul clasicismului nu numai prin sursele de inspiratie si rezultatul finit, ci si prin drumul strabatut de la obiect la continutul artistic, romancierul isi schimba permanent proiectele, pe tot parcursul realizarii lor. Unghiul sau de vedere este cu desavarsire lipsit de fixitate, si oricat de certe la inceputul elaborarii , intentiile sale sufera pana la sfarsit intotdeauna transformari esentiale. Romanul lui nu ni se infatiseaza de aceea ca monolit , sculptat intr-un unic si nefisurat bloc de marmura, ci ca o impletire de motive mozaicale contrastante si chiar contrdictorii. Crima si pedeapsa este dintre toate romanele lui Dostoievski cel mai rotund , cel mai construit , cel mai apropiat perfectiunii traditionale. Actiunea romanului se desfasoara in anul 1865 , marcat de o grava criza financiara, si nu intamplator debuteaza povestea lui Raskolnikov sub semnul aceleiasi crize. Familia lui se afla in pragul mizeriei, el insusi trebuie sa isi intrerupa studiile din cauza starii materiale precare ; pentru a-si ajuta mama si fratele , Dunia vrea sa se vanda , intocmai ca prostituatele de rand. Ce putea fi mai firesc in Petersburgul mizeriei si al camatarilor decat uciderea si jefuirea unei camatarese ?!

Tema capitalului si a pauperitatii isi ocupa pentru intaia oara locul sau central in literatura rusa, motivul banilor , intonat in Oameni sarmani si reluat in variatiuni continue in Adolescentul , devine un adevarat laitmotiv in Crima si pedeapsa. Familia Marmeladov este nucleul dezbaterii nemijlocit si ostentativ sociale intreprinse de Dostoievski in romanul sau. Vechea si permanenta lui preocupare pentru umilitiii si obiditii soartei isi atinge adevaratul ei apogeu. Roskolnikov este baiatul unei familii cu venituri foarte modeste ( mama sa e o vaduva cu o pensie infima) si care pentru a urma cursurile la Facultatea de drept a Universitatii din Petersburg, trebuie sa isi castige singur banii. El pierde lectiile si neputand plati taxele cuvenite este eliminat din universitate. Roskolnikov isi iubeste mama si sora si sufera crancen din cauza ca in loc sa le sustina, le obliga la sacrificii. Primirea unei scrisosri de la mama sa , perspectiva sacrificiului rusinos al surorii alimenteaza revolta tanarului si il intareste in hotararea sa mai veche de a-si omori camatareasa, hotarare pe care o abandonase in ajun, dupa vizita de proba la camatareasa. Roskolnikov vede prin crima sa o sansa pentru ai feri de mizerie si umilinta pe cei care ii sunt dragi. Aceasta motivare il determina sa creada ca ar avea dreptul sa incalce normele morale obisnuite in folosul oamenilor. Aceasta gandire este influentata de discutia dintre stundentul si ofiterul din restaurant , discutie pe care Roskolnikov o aude si pe care o retine , deoarece ideea studentului coincide intr-un mod ciudat cu propriile sale framantari. Romanul motiveaza crima prin mizerie, motivare amplificata si prin destinul familiei Marmeladov si prin alte tablouri de mizerie si suferinte la care asista Roskolnikov. Ideea predestinarii este sugerata nu doar prin coincidenta intamplarilor, dar si prin existenta unor forte inexplicabile , care il dirijeaza pe Roskolnikov , il obliga sa treaca prin Semmaia cu toate ca drumul lui nu era pe acolo. In discutia cu Porfin Petrovici, la observatia acestuia ca ma rog ce se va intampla daca oamenii obisnuiti vor incepe sa taie la dreapta si la stanga , Roskolnikov raspunde ca din acest punct de vedere nu e justificata vreo ingrijorare , intrucat acesti oameni mici se sperie singuri de ceea ce au facut si se executa singuri se pocaiesc in public ceea ce este frumos si e o pilda inaltatoare ; intr-un cuvant, nu aveti nici un motiv sa va nelinistiti din pricina lorExista o anumita lege in aceasta privinta .

Complexitatea relatiilor intre diferite personaje il determina pe cititor sa vada in soarta lui Roskolnikov in primul rand o tragedie determinata de nedreptatea sociala. Pe tot parcursul actiunii Roskolnikov, fiind un personaj complex manifesta o varietate de trairi sufletesti : compasiunea pentru Marmeladov si familia acestuia (fara de care nu putea sa aiba loc intalnirea cu Sonia, hotaratoare pentru destinul personajului), indignarea impotriva casatoriei Duniei cu Lujin, interesul pentru orice suferinta omeneasca ( intalnirea cu fetita beata etc.).

II aparuse ideea de a trece peste piedicile absurde pe care oamenii si le ridicasera in fata, de a-si verifica personalitatea de a incerca , de a indrazni . N-am ucis casa o ajut pe mama, aste-s vorbe ! N-am ucis ca , obinand mijloace si putere, sa ajung binefacatorul omenirii ! Nu pentru asta ! Am ucis si atata tot ; am ucis pentru mine si in clipa aceea desigur, nu ma gandeam deloc daca am sa ajung binefacatorul omenirii sau am sa fiu toata viata un parazit social !N-a fost banul motivul principal ca am ucis. Sonia , altceva m-a indemnat(..)atunci voiam sa stiu daca sunt si eu un paduche ca ceilalti sau sunt un om in toata puterea cuvantului. Daca voi putea sa trec peste unele piedici ? Daca voi cuteza sa ma aplec si sa ridic de jos puterea ? Daca sunt o faptura tremuratoare sau am dreptul . Piedica peste care se simte obligat sa treaca este viata aproapelui , fie el tata, iubit sau un necunoscut : inlaturandu-i , aparent motivat sau gratuit , aceste fiinte isi asuma prerogativele judecatorului suprem , se substituie in viziunea dostoievskiana lui Dumnezeu. Asasinul se simte izolat , insingurat , incapabil de a-si iubi mama ori sora, de a dialoga cu semenii sai (cu exceptia Soniei care ii ramane fidela tot timpul). Este semnificativa intentia romancierului de a-si constrange eroul sa-si zboare creierii ca si gratierea lui ulterioara. In ceea ce-l priveste pe Raskolnikov, condamnarea lui a fost comutata in doar opt ani de munca silnica cu deportare, judecatorul-autor prevazand din timp disponibilitatile sale pentru invierea lui Lazar . Suferinta este ideea etica centrala a lui Dostoievski . Omului ii e harazita suferinta, el trebuie sa se curete de pacat prin chinuri multe si grele. Lovitura de teatru de la capatul celei de a doua intalniri cu anchetatorul neasteptata marturisire a falsului criminal , tocmai cand nervii lui Roskolnikov sunt pe cale de a ceda si arta psihologica a lui Porfiri Petrovici a reusit aproape sa-i infranga rezistenta- indeplineste in roman nu numai o functie arhitectonica , ci si una de continut , morala si filozofica. Ea amana deznodamantul fatal, pentru ca Dostoievki nu vrea ca Raskolnikov sa cada intr-o capcana, ci sa isi recunoasca el insusi , vinovatia, in numele unei anume idei - si de fapt apropie acest deznodamant in masura in care ilustreaza in ochii adevaratului ucigas aceasta idee. Daca oameni nevinovati se denunta , vor sa se descarce de pacatele lor suferind pentru a le altora , atunci cu atat mai mult se cuvine recunoscuta crima faptuita cu adevarat ! Raskolnikov din Crima si pedeapsa va incerca experienta supraomului : depasirea zidului moralei comune ; dar va suferi esecul : delictul se va intoarec impotriva lui din pricina acelei intime prezente a lui Dumnezeu in constiinta vinovatului, care este remuscarea si in aceasi timp, mantuirea. Pe de alta parte, personajele pozitive (ideale, in conceptia autorului) sunt zugravite mult mai palid. Razumihin si Dunia se comporta firesc , dar nu se intiparesc in memorie, sunt sterse. Razumihin ,desi se ingrijeste de Raskolnikov cat este bolnav si castiga prin naturaletea si sufletul sau bun admiratia mamei lui Raskolnikov cat si a Duniei , aflat impotriva socialistilor si pentru virtutile solului natal, este doar un : baiat bun.

Judecatorul de instructie Porfiri Petrovici e ingenios, bun psiholog (analiza psihologica a comportarii lui Raskolnikov inainte si dupa crima o face mai ales prin intermediul acestui personaj), dar si el e un om prea obisnuit , iar in roman are doar o functie nu si un rol. In ciuda prezentei sale relativ sterse in roman (pronunta cele mai putine cuvinte) , Sonia Marmeladova ramane unul din personajele celebre ale literaturii universale. Sonia desi face parte din categoria oamenilor umili , ea il determina pe Raskolnikov sa marturiseasca crima. Astfel ea reprezinta o intrupare a principiului smereniei, a frumusetii uname pe care sacrificiul o pastreaza in om , chiar daca soarta il impinge in mocirla (Sonia fiind prostituata pentru a-si asigura existenta). Crima si pedeapsa este romanul tulburarii sufletesti a lui Raskolnikov , care savarseste crima datorita mizeriei in care traieste incalcand regulile morale si fraternitatea umana. Trairile sufletesti intense a le personajului pot da dovada uneori de cinism acesta fiind chiar mandru de crima pe care socoteste ca a savarsit-o pentru o cauza nobila. Crima si pedeapsa este povestea unei aventuri, a unui destin. Nu doar pentru ca Raskolnikov participa la douazeci si sapte din cele patruzeci de episoade ale romanului , sau pentru ca in cele doua saptamani, scurse de la prima vizita la batrana camatareasa pana la autodenuntare, el se afla permanent in centrul actiunii (care dureaza efectiv doar noua zile si jumatate), ci mai cu seama fiindca toti ceilalti eroi ai cartii sora si mama lui, Sonia si Razumihin, Lujin si Svidrigailov sunt laturile, valentele , posibilitatile sale , tot atatea fatete ale unuia si aceluiasi caracter. Crima si pedeapsa este povestea unei idei, pe care o intruchipeaza , pro si contra , toate personajele cartii nu si Raskolnikov : ideea naturii lor superioare, infrangand obstacolele , a luptei cu stupidele prejudecati umaniste, a alesilor ce dispun in voie de inertul material uman , a conducatorilor cu drepturi nelimitate si subjugand pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a fortei neinduratoare careia trebuie toti sa i se supuna fara sa cracneasca, ideea cesarismului, ideea napoleoneana, ideea supraomului ! Crima si pedeapsa este si o antologica sociografie peterzburgheza, monografia orasului monoton si cenusiu, mohorat, mucegait, dospind de vicii, cu ulite intunecoase si piete murdare, cu birturi in care scandalurile se tin lant si camere de hotel in care s-au cuibarit plosnitele, cu umbre slabite de foame, innecate in alcoolism si prostitutie, cu podurile de pe care nenorocitii ajunsi la capatul puterilor se arunca in apa tulbure si rece a Nevei.

Pentru cei care nu au citit inca Crima si pedeapsa, situatia mea este una putin ridicola, pentru ca cele mai bine fundamentate argumente pentru a lectura o asemenea carte apartin de fapt fiecaruia dintre cititorii ei si sunt cam nepotrivit de exprimat intr-un text de natura celui de fata. Dar, intrucat am auzit ca umbla prin cultura noastra cate unii care vor sa-l dea jos de pe soclu pe Dostoievski (probabil ca sa se suie ei in locul lui) si sa-l "demitizeze", am sa insir - cu senzatia ciudata ca demonstrez axiome - cateva motive pentru pus mana pe carte, urmand ca cei mai rabdatori dintre cititori sa suporte ulterior cateva note personale asupra lui Raskolnikov, asupra crimei, pedepsei, devenirii si salvarii lui. Primul motiv care imi vine in minte - acela ca este imposibil sa nu fii capturat de lectura cartii: Dostoievski nu are spatii goale in arhitectonica romanului. Nu exista pagini de "umplutura". Si mai fascinante decat episoadele in sine mi se par uneori intermezzo-urile cu care autorul le imbina. Din acest punct de vedere, Dostoievski este inimitabil : are o tehnica a dozarii misterului, a investirii detaliului cu energie premonitorie, a desenarii in crochiu a unui personaj in absenta lui pentru a-i crea o intrare fulminanta in scena, pe care nu cred se mai poate regasi mnuita cu atata precizie la vreun alt scriitor. Ar mai fi capacitatea lui de a contracta si dilata timpul si spatiul in functie de intensitatea si imensitatea scenelor. Ar mai fi si senzatia sincera de nu-mai-pot pe care ti-o induce de la primele capitole. Si faptul ca te pune in situatia de a gandi si a simti concomitent (o raritate printre romane). Si faptul ca vizavi de Dostoievski nu poti fi neutru. Si alte cateva sute de motive pe care nu le mai insir, pentru a nu leza prea mult bunul-simt critic" Dincolo de aceste detalii tehnice, "De ce a ucis Raskolnikov?" este cea mai fireasca si mai nsemnata intrebare pe care si-o pune cititorul romanului. La un nivel minim, se poate aduce o simpla justificare clinica : un om bolnav, ipohondru, instabil psihic, stari agravate si de o alimentatie precara si un mediu neigienic de viata (se repeta deseori motivul "aerului inchis" din camera). La un nivel valoric nu mult superior s-ar putea sustine motivatia naturalista : Raskolnikov e o bruta innascuta, inapt de a se opune determinismului sau biologic, un material uman ideal pentru studiile criminologice ale pozitivismului contemporan cu Dostoievski. Apoi vin argumentatiile conditiei sociale, pline de arabescuri si artificii, sustinand in esenta ca Rodion Romanovici e un biet student sarman, care are nevoie sa se intretina (legenda marxista cu crima vazuta ca inocent protest comis in slujba luptei de clasa). Se uita astfel, pe langa episoade precum refuzul celor trei ruble date de Razumihin in schimbul unei traduceri, numeroasele solilocvii ale personajului in care invalideaza expres aceasta teza, si chiar o destainuire facuta Soniei Marmeladova: "- Stii, Sonia, zise el cu un fel de insufletire, stii ce am sa-ti spun : daca as fi ucis numai din pricina foamei, urma el, apasand pe fiecare cuvant, si privirea lui, desi sincera, avea ceva enigmatic, as fi fost" fericit acum!" . Cele mai rafinate sunt insa speculatiile referitoare la teoria separarii apriorice intre omul de rand - paduche, individ intr-o masa amorfa, al carui unic scop este de a se reproduce, si geniu - la inceputul vietii caruia se poate investi o crima sau un jaf pentru a primi apoi dobanda numeroaselor fapte bune care se pot face odata castigat statutul de "om superior". Deci, Raskolnikov ar fi un simplu empirist care vrea sa verifice pe propria

constiinta teoria sus-numita : "Eu n-am ucis un om, am ucis un principiu!" , "Am vrut sa fiu un Napoleon si de aceea am ucis" Acum pricepi?" . Fireste, directiile de interpretare de mai sus nici nu sunt obligatoriu false, nici nu se exclud neaparat, putand fi combinate in proportii diferite de catre fiecare lector. In ceea ce ma priveste, am sa incerc mai intai sa fac niste precizari in legatura cu persoana lui Rodion Raskolnikov. Primul aspect se refera la excesul lui de ratiune. Poate parea un paradox ca un om cu ratiune atat de "ascutita" cum e acesta poate avea stari atat de oscilante. Asa-zisa labilitate psihica are insa drept cauza, printre altele (inclusiv eventuala predispozitie naturala despre cam faceam vorbire mai sus), tocmai fluxul insuportabil de ganduri contradictorii - "Si sunt, sunt indiscutabil un paduche ["] pentru ca eu sunt poate mai josnic si mai dezgustator decat insusi paduchele ucis, si fiindca am presimtit dinainte ca am sa mi-o spun dupa ce-am sa ucid! Oare se poate asemana ceva cu groaza asta?! O, ticalosie! ". Iata cum Raskolnikov, prin exces de ratiune, devine victima unui irationalism nclcit si devastator : "Ucigasul este o victima a cartilor, a teoriilor care circula; a aratat mare indrazneala la acest prim pas, dar un anume soi de indrazneala : aceea a omului care se arunca din varf de munte sau din turla bisericii", ii spune cu o intuitie geniala anchetatorul Porfiri Petrovici. (Acesta este, poate, cel mai nebunesc lucru din roman : a lua un om sfiat de teorii si a-l arunca intr-un vertij in care constienta nu se mai distinge de inconstienta, constiinta este abolita, iar neputinta de evaluare a responsabilitatii morale se amesteca exploziv cu spaima urmaririi si raspunderii penale.) Raskolnikov mi se pare in aceasta lumina nu un ucigas, ci un sinucigas. Un sinucigas in doze mici: "Am ucis pentru mine i, n clipa aceea, desigur, mi era indiferent dac am s ajung binefctorul omenirii sau am s fiu toat viaa ca un pianjen care i prinde victimele n plas i le suge tot sngele!... N-a fost banul motivul principal cnd am ucis. Sonia, altceva m-a ndemnat... " . Profetica in simplitatea ei este in acest sens replica Soniei : "Te-ai departat de Dumnezeu si Dumnezeu te-a lovit, te-a lasat pe mana diavolului! " - ce poate fi mai crunt decat iesirea lui Dumnezeu din peisajul constiintei? Din cauza aceasta, pedeapsa incepe pentru el mult inainte de a comite crima, si se incheie inainte de ispasirea ei. Parasit de sine, Raskolnikov este existentialism. Lupta lui este inauntru, in van, etansa si sufocanta. Este "L"enfer c"est les autres". Pana la Sonia, Raskolnikov nu are "nimic sfnt" (in sensul apocaliptic pe care-l reda Al. Paleologu acestei sintagme). Nici nu este de mirare ca problema expresa a prezentei lui Dumnezeu se pune pentru prima oara foarte tarziu si fara pregnanta (in partea a IV-a, capitolul al III-lea) si va pastra un caracter marginal pana aproape de final. Intuiesc aici un mare paradox: acela ca trebuie ca Imparatia Cezarului sa-l otraveasca pana la capat pe Raskolnikov pentru ca acesta sa poata renaste - si aceasta in ciuda faptului ca, demascand-o, Rodion este deasupra ei (chiar daca este deasupra ei, nu poate evada, cerul fiind inca inchis).

Deosebit de interesant pentru descoperirea identitatii sufletesti a lui Raskolnikov mi se pare faptul ca pe cat de "meschin", acid si imprevizibil reactioneaza in situatiile in care se simte haituit, pe atat de ferm ia atitudine in scenele in care victima e altcineva, mai "umilit" si mai "obidit" decat el. Este peste orice indoiala ca Raskolnikov are experienta daruirii - si banuiesc ca doar aceasta, potentata de harul Soniei, l-au facut sa evite soarta lui Svidrigailov (sunt in totalitate de acord cu ideea d-lui Ion Ianosi, conform careia "Svidrigailov este un ultra-Raskolnikov"). Se stie ca daruieste fara calcule prealabile douazeci de ruble pentru inmormantarea lui Semion Marmeladov (daca am sesizat bine, aici este primul semn de speranta - cam pe la finele primei treimi din naratiune) si este invaluit de senzatia "ca este viu, ca traieste si ca simte cu putere". Parca s-ar spovedi atunci cand ii spune Poleciki (ci copii-mntuitori la Dostoievski!) : "eu ma numesc Rodion ; roaga-te uneori si pentru mine" spune : "iarta si pe robul tau Rodion", mai mult nimic". Le apara cu patima pe Sonia si Katerina Ivanovna de manevrele lui Lujin. Si mai aflam la finele romanului ca Raskolnikov salvase inainte de crima doi copilasi de la un incendiu, ca a intretinut aproape jumatate de an pe un coleg de facultate sarac si bolnav de tuberculoza, si apoi chiar pe tatal acestuia pana cand a murit si el... Cred ca Raskolnikov trebuie crezut doar in acest gen de situatii-limita, in care nu mai gandeste ca gandeste, in acest tip de evenimente a caror viteza si tensiune ii depasesc ratiunea, il fac sa reactioneze a-logic, cu esenta firii lui, si in care "inima i se moaie, in sfarsit". Ceea ce-i aduce Sonia in plan imediat este o indreptare catre verticalitate a zbuciumului. Ar fi facil, naiv si neadevarat sa ne inchipuim o Sonie Marmeladova perfect angelica, transfigurata in vreo credinta viciata de inertie, a carei simpla aparitie naste cataclisme interioare. Raskolnikov va capata, prin Sonia, verticalitate in lupta cu sine (sau cu absenta sinelui), dar nu in sensul unui iluminari instantanee si totale, ci treptat, neliniar, contradictoriu si mereu in plina spaima. In plan mediat, Sonia aduce ceva si mai tainic : daca Rodion Romanovici avea, cum spuneam mai sus, experienta daruirii, prin prezenta Soniei, el va capata, ca sa ma folosesc pana la capat de paradoxul steinhardtian, revelatia dobandirii. Nu as vrea sa inchei aceste cateva idei fara a mentiona ca exista in Crima si pedeapsa o sugestiva crestere progresiva a calitatii actului marturisirii. Raskolnikov vorbeste prost si dezlanat in cea mai mare parte a romanului. Mi se pare insa uluitor cum, de pe la sfarsitul ultimei parti si continuand cu " epilogul, Rodion Romanovici capata din ce in ce mai multa forta si sinceritate, parca reabilitandu-si cuvantul. La finalul partii a sasea sunt relevante in acest sens episodul ultimei intalniri cu mama sa, Pulheria Alexandrovna si incercarea (esuata, ce-i drept, dar nu din vina lui, ci a obtuzitatii lumii) de a-si striga in public pacatul ; tocmai in epilog va ajunge, cu greu, sa inteleaga definitiv cum si cat o iubeste pe Sonia. Si pe ultima pagina abia, bietul Rodion Raskolnikov se va putea dezrobi de sinele hiper-rational si va ajunge in acea stare de regasire in care, in sfarsit, "viata inlocuieste judecata". N.B. : Citatele au fost reproduse dupa traducerea Stefanei Velisar Teodoreanu si Isabellei Dumbrava, ed. Cartea Romaneasca, 1981.

Publicat pentru prima oar sub forma de foileton n revista Russki Vestnik pe tot parcursul anului 1866, romanul Crim i pedeaps este o analiz psihologic a crimei i a implicaiilor sale morale. O fiin superioar are oare dreptul s svreasc o crim dac aceasta este n folosul ntregii umaniti? iat ntrebarea care l mcina necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric i mizantrop, n ceasurile lungi de meditaie din odaia sa strmt de la mansard. Sub presiunea srciei cumplite, a insingurrii i a sentimentului de zdrnicie a tuturor aspiraiilor sale, aceasta teorie ndrznea este pus peste noapte n aplicare, ducnd la un dublu asasinat de o slbticie care zguduie ntreg oraul Sankt Petersburg. Dostoievski analizeaz cu intuiia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului su, pendulrile sale luntrice ntre bine i ru, raional i iraional, psihologia ucigaului i a anchetatorului, avansnd n final posibilitatea mntuirii prin iubire, umilin i jertf de sine. Original, fascinant i tulburtor, romanul Crim i pedeapsilustreaz admirabil criza social i spiritual a epocii, avnd o influen profund asupra ficiunii secolului XX. Un scriitor al crui interes se ndreapt mai degrab ctre condiia umana mizer, ctre pcat, viciu i ctre hurile poftei trupeti i ale patimii, dect ctre nobleea sufletului i a trupului. (Thomas Mann) Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot nva ceva. (Friedrich Nietzche) Crim i pedeaps este povestea unei idei, pe care o intruchipeaz, pro i contra, toate personajele crii, i nu doar Raskolnikov: ideea naturilor superioare infrngnd obstacolele, a luptei cu stupidele prejudeci umanitariste, a aleilor ce dispun n voie de inertul material uman, a conductorilor cu drepturi nelimitate i subjugnd pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a forei nendurtoare creia trebuie toi s i se supun fr s crcneasc, ideea cezarismului, ideea napoleonian, ideea supraomului. (Ion Ianoi) Intotdeauna ne imaginam eternitatea ca pe ceva vast, nemasurat. Dar de ce tinem neaparat ca ea sa fie nemasurata? Ce-ar fi daca, in locul nemarginirii, am gasi o camaruta, o baie a unei case de tara, intunecata si trista, cu colturile pline de pinze de paianjen? (F.M. Dostoievski) Frumusetea este un lucru pe cit de misterios, pe atit de teribil, iar asta mi se pare greu de suportat. Dumnezeu si diavolul se cearta, si nu si-au ales alt teren de lupta decit omul. (F.M. Dostoievski) De acelai autor