• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
duminică, 22 februarie, 2009
De ce Dumnezeu pare aşa de crud în VechiulTestament,dar atît de iubitor în Noul Testament ?
 În citirea Vechiului Testament nu puţini rămîn cu impresia că Dumnezeu este un Dumnezeu al mîniei şi al judecăţii, însă în Noul Testament îl percep ca fiind un Dumnezeu al dragostei. De ce se observă aceastădiferenţă în Scriptură ?De-a lungul vremurilor această întrebare i-a chinuit pe mulţi creştini. În primele secole de creştinismMarcion a fost cel care a scos primul în evidenţă această problemă sugerînd că Dumnezeul Creator alVechiului Testament era o fiinţă inferioară lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. În urma“observaţiei” sale acesta a început să elimine din Noul Testament ceea ce el considera că erau influenţe alerespectivului Dumnezeu Creator “iudeu” fiindcă, spunea el, acesta era “rău”. În felul acesta a obţinut oprescurtare a Evangheliei după Luca şi a pretins că ar fi singura evanghelie care ar trebui citită decredincioşi. În replică Biserica a respins învăţătura lui Marcion considerînd erezie crearea arbitrară a uneiliste de cărţi canonice şi lăsarea pe dinafară a altora care s-au dovedit inspirate de unul şi acelaşiDumnezeu. În realitate nu există nici o deosebire între modul în care Dumnezeu este înfăţişat în Vechiul Testament şifelul în care este prezentat în Noul Testament. Evanghelistul Ioan a evidenţiat acest adevăr atunci cînd aafirmat că, “nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-afăcut cunoscut” (Ioan 1.18). Ceea ce Ioan spunea este că ceea ce noi putem vedea acum în Isus Hristoseste exact caracterul Tatălui, adică al Dumnezeului Vechiului Testament. Între ei doi nu există nici odiferenţă de caracter între ei, a-l cunoaşte pe Unul însemnînd a-l cunoaşte şi pe Celălalt. Astfel că Isus nueste mai iubitor decît Tatăl Său iar Tatăl nu este mai sever decît Isus. Toţi autorii Noului Testament vădcontinuitate şi asemănare între Dumnezeul Vechiului Testament şi Dumnezeul care se poate cunoaşte prinIsus Hristos.Pentru a demonstra acest fapt, trebuie să dezvoltăm un pic următoarele trei idei sau observaţii:
1) dragostea lui Dumnezeu este prezentă şi evidentă în VT2) în NT se vorbeşte destul de frecvent despre judecata şi mînia lui Dumnezeu. Altfel spus, judecataşi mînia lui Dzeu sînt prezente şi în Noul Testament.3) principala diferenţă constă în judecata făcută de El în istorie şi cea care o face la sfîrşitul istorieiumane. Adică, între cea făcută în trecut şi cea din viitor.
Prima idee şi anume că dragostea lui Dumnezeu este vizibilă şi prezentă în VT este susţinută de faptul căDumnezeu nu s-a prezentat mai întîi de toate ca un Dumnezeu al judecăţii şi mîniei ci ca unul al dragostei.Priviţi de pildă la Exodul 34:6-7
“Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurareşi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri deoameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şipedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!“
Aceasta a fost prezentarea de Sine fundamentală pe care El i-a oferit-o lui Moise. Aşa este DumnezeulVechiului Testament ! Aţi observat cum întîi şi-a afirmat bogăţia îndurării, a bunătăţii şi milei, a dragosteistatornice şi a iertării Sale generoase ? După aceea trebuie luat seama că nu se poate profita de acestea şi
1
 
dacă nu se răspunde dragostei Sale, nu se scapă de judecată. El este iubitor, dar nu este un părinteindulgent şi va face dreptate. În întreg Vechiul Testament Dumnezeu a declarat că a ales Israelul din dragoste, nu fiindcă acesta eramerituos spre deosebire de alte popoare. Cînd Israelul se răzvrătea, le vorbea prin profeţi. Cînd continuausă se răzvrătească îi avertiza şi doar atunci le trimitea judecată. Dar chiar şi atunci caracterul Lui iubitor seevidenţia. Prin vocea profetului Osea, Dumnezeu şi-a exprimat credincioşia faţă de cei ce i se dovedeaunecredincioşi exclamînd, “Cum să te dau Efraime ? Cum să te predau Israele ?”, în sensul că nu puteaabandona sau renunţa la acele seminţii şi la întreg Israelul, deşi acesta persista în răzvrătire.Vezi,
Osea 11:8, ,,Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac caŢeboimul? Mi se sbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!
Deci, tot Dumnezeu a fost cel ce s-a arătat îndurerat prin cauza situaţiei create de om. Pe de-o partedreptatea impunea ca El să judece, dar de partea cealalaltă inima Sa iubitoare plînge pentru poporul Lui şinu suportă să-l vadă suferind sau să fie distrus. Aşa cum s-a înfăţişat în Osea, El fiind bărbatul, soţul, uneineveste infidele. Ar dori să o strîngă în braţe la El, dar nu-i poate ignora purtarea. Planul Său nu constă din judecată definitivă ci dintr-o judecată care să-i recîştige inima şi să o aducă înapoi la El pentru ca în acestfel să-şi poată “reîntregi” familia. Însă aceasta nu a fost atitudinea lui Dumnezeu doar faţă de Israel ! Din Iona 4:2 aflăm că profetul cuacelaşi nume,
“S’a rugat Domnului, şi a zis: ,,Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu cînd eram încă în ţaramea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!
Faţă de cine Dumnezeu se arăta aici milos, plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că-ipare rău de rău ? Nu faţă de poporul ales ! Ci faţă de nişte adevăraţi barbari, faţă de asirienii din cetateaNinive ! Motiv pentru care profetul evreu Iona se arată nemulţumit deşi înainte vestise cetăţii Ninive că înpatruzeci de zile va fi nimicită. Faptul că Dumnezeu era de fapt aşa
nu reprezenta o nouă revelaţie
pentru el: “nu este aceasta tocmai ce ziceam eu…?” protesta el.Deci “plîngerea” lui Iona s-ar putea reformula aşa: “Doamne, tu eşti prea bun, prea îngăduitor şi preaiertător!” Dar este aceasta justificată ? De fapt, este modul în care Dumnezeu s-a raportat la o violentănaţiune păgînă a trecutului !Iona şi Hosea sînt două lecţii importante pentru înţelegerea pasajelor despre judecata lui Dumnezeu dinVechiul Testament. Luîndu-le în considerare şi privindu-le în perspectivă, veţi realiza că lui Dumnezeu îiplace să ierte, nu să judece ! Dar nu poate să-i ierte pe aceia care nu se căiesc. Astfel că le trimite profeţicare să-i avertizeze despre judecata inevitabilă, speranţa Lui fiind aceea că oamenii se vor căi şi nu vatrebui să o execute. Cînd profeţii i-au fost respinşi şi ucişi, El le-a trimis şi mai mulţi. Pot trece zeci, poatechiar sute de ani pînă se ajunge în punctul cînd pentru a nu se pierde complet noţiunea de dreptate, Eltrebuie să trimită judecată, chiar dacă nu-i face plăcere. Dar chiar şi atunci cînd o face, Dumnezeu lasă judecata împreună că promisiunea refacerii, sau a restaurării. Orice bun părinte ştie că pînă la urmă vatrebui să pedepsească un copil încăpăţînat, dar nici într-un caz nu-i face plăcere să fie pus în situaţiarespectivă. A doua ideea dezvoltată aici, este faptul că în NT se vorbeşte destul de frecvent despre judecata şi mînialui Dumnezeu. Orice numărătoare a cuvintelor despre judecata sau mînia Lui va fi de ordinul sutelor. Celmai semnificativ fiind faptul că Isus Hristos a avertizat cel mai adesea cu privire la judecată:
“Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine; căci este spre folosultău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mîna ta cea dreaptăte face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădulareletale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Mat.5:29-30)
Sper că ştiţi că prin aruncarea în gheenă se vorbeşte despre judecata iadului !
2
 
Apoi, tot Isus a fost Cel care a dat o serie de avertismente. Vezi, Matei 7:13-29 şi 24:45 pînă la 25:46După toate aparenţele, Isus Hristos vorbeşte cel mai mult despre judecată în Noul Testament, mai multdecît oricine altcineva, ca să nu mai punem la socoteală că Apocalipsa este “cartea descoperirii lui IsusHristos”, adică este un mesaj de la Isus către biserică în care este descrisă judecarea atît a bisericilor cît şia lumii. Însă trebuie să distingem că în NT apar mai multe tipuri de judecată. O dată, apare judecata de sine,
Ioan 9:39 Apoi Isus a zis: ,,Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca ceice nu văd, să vadă, şi ceice văd, să ajungă orbi.“Ioan 12:47-49 Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n’am venit să judeclumea, ci să mîntuiesc lumea. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osîndi:Cuvîntul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua de apoi. Căci Eu n’am vorbit dela Mine însumi, ciTatăl, care M’a trimes, El însuş Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Apare judecata lui Dumnezeu:
Ioan 8:50 Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă.
Mai apare judecarea unor indivizi:
Fapte 12:23 Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentrucă nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a muritmîncat de viermi.
(este vorba de Irod şi ar mai fi Anania şi Safira, alte personale nou-testamentale care au suferit o judecatăinstantanee a lui Dzeu)Şi există judecata de pe urmă:
Ioan 5:22 Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,Ioan 5:27 Şi I-a dat putere să judece, întrucît este Fiu al omului.
Mai apar şi afirmaţii directe ce anunţă că cei ce fac anumite lucruri nu moştenesc împărăţia lui Dumnezeu(1Cor.6:9-10; Gal.5:19-21) precum şi imagini elaborate ale scenelor judecăţii (vezi, Apoc.20:11-15). Trebuieprecizat că toate acestea implică judecată şi mînie şi în multe dintre ele apare Isus Hristos. Astfel că El este într-adevăr ca şi Tatăl !Noul Testament vesteşte harul şi dragostea, însă atît harul cît şi dragostea lui Dumnezeu pot fi refuzate.Atunci, Noul Testament prevede de asemenea şi o judecată finală. De fapt, potrivit acestuia fiecare estevrednic de judecata de pe urmă însă acum Dumnezeu le arată bunătate şi har celor care se pocăiesc. Cutoate acestea, dacă harul şi bunătatea Lui sînt sfidate nu rămîne decît aşteptarea unei sorţi cumplite.Devine sper astfel evident pentru oricine cît de mult se aseamănă Noul Testament cu Vechiul. În VTDumnezeu a trimis profeţi să avertizeze solemn asupra judecăţii, dar a oferit şi a revelaţii ale dragostei şibunătăţii Sale pentru care i-ar fi iertat pe cei ce se căiau. În lumina viitoarei judecăţii finale în NoulTestament Dumnezeu trimite apostoli şi profeţi să predice evanghelia şi să-i cheme pe oameni la pocăinţă. În această privinţă cele două testamente sînt în completă armonie.Acum să luăm în considerare principala diferenţă dintre judecata făcută de El în istorie şi cea pe care o vaface la sfîrşitul istoriei umane. Adică, între cea făcută în trecut şi cea din viitor. Cum am spus aceasta fiindsingura deosebire, şi anume în modul în care cele două testamente înfăţişează judecata. În mod normal, în VT judecata se petrece în cadrul istoriei. Cînd israeliţii păcătuiesc nu li se spune că vor merge în iad atunci cînd vor fi înviaţi din morţi, ci mai degrabă că vor fi pedepsiţi de căre madianiţi sauasirieni. În consecinţă în VT apar numeroase judecăţi. Mai mult în cartea biblică a Judecătorilor cananiţii,moabiţii, madianiţii, amoniţii şi filistenii, toţi sînt folosiţi pentru pedepsirea lui Israel. Mai încolo, sînt folosiţiaramenii, egiptenii, şi babilonienii. Cu alte cuvinte, israeliţii trec de la a fi judecaţi şi pedepsiţi de cătreDumnezeu prin intermediul unor grupuri de popoare locale la a fi judecaţi şi pedepsiţi cu ajutorul unor mari
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...