• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Grigore Dumitrescu
 –
Demascarea
CUVÂNT ÎNAINTE
 
Paginile ce urmează destăinuie acţiunea de teroare declanşată de regimul comunist din ţară în penitenciarul Piteşti din anii 1950
-
1951, după cum şi gândurile şi simţămintele ce m'au stăpânit în acest răstimp cât am fost deţinut acolo.
 
Aşa cum titlul cărţii o spune, e vorba de « masca » ce —
 
potrivit părerii iniţiatorilor aceleiacţiuni —
 
o purtau toţi deţinuţii, şi care trebuia să fie dată jos.
 O parte din oribilele fapte descrise aici vor fi poate pentru unii cititori de necrezut. Dar, de se
va face cândva lumină completă asupra întregii acţiuni criminale de la Piteşti, atunci se va vedea,de bună seamă, că în cuvintele mele nu se exprimă întreaga tortură fizică şi morală la care au fostsupuşi cei peste o mie de deţinuţi politici din acest penitenciar.
 
Teroarea descrisă în această carte, sistemul ei diavolesc, are un început îndepărtat. II găsim învăluit de mister în închisorile din Rusia în primii ani după revoluţia bolşevică. Ceea ce s'a întâmplat în
 
penitenciarul Piteşti este, desigur, reeditarea —
 
după 30 de ani —
 
a « reeducării »prin teroare din Uniunea Sovietică, reeditarea unei terori şi mai inumane, căci mai perfectă, şi careviza anihilarea personalităţii individului.
 Ceea ce s'a petrecut la P
iteşti urma, după cât se părea, să se înfăptuiască şi în celelalte închisori. Dar, slavă Cerului! —
 
când teroarea ajunsese la paroxism, când Piteştiul devenise uninfern, un ordin îi pune capăt! Cum s'a ajuns la el? Ce l
-
a determinat? Răspunsul e mai compl
ex
decât s'ar părea!
 
Am căutat să redau cât mai fidel inumanul manifestat atât de bestial la Piteşti. Retrăindu
-
l înpaginile ce urmează, m'am străduit să
-
l sustrag influenţei simţămintelor dureroase ce mi le
-a trezit
pentru a nu exagera cu nimic forma în care s'a prezentat. O strădanie inutilă, s'ar putea spune!Căci, ce fantezie bolnavă l
-
ar putea întruchipa mai sălbatec, mai oribil, mai neomenesc?!
 
Bineînţeles, numele deţinuţilor, care mai sunt în viaţă, sau am crezut astfel, a fost schimbat.
 Munchen, Februarie 1978
I
Ieşim din închisoarea Jilava. Scăpaţi de sub bolta lată de mai mulţi metri a porţii, urcămpanta care ne duce afară. Suntem un grup de 22.în faţa noastră se desfăşoară la infinit câmpiaMunteniei. E atât de tristă! Cum aş putea
-
o găsi altfel în acest început de iarnă. Azi e 21 Decembrie1949.Sentimentele mi se învălmăşesc: întinderea mă vrea liber, goliciunea ei mă întristează,necunoscutul vieţii de închisoare îmi dă griji.Cu şase luni în urmă, într'un minunat sfârşit de Iunie,lăsam în spatele meu aceeaşi întindere, atunci bogat înverzită şi
-
mi făceam intrarea în Jilava, totpe această poartă!
 
Un camion ne aşteaptă. Sunt nerăbdător să fiu cât mai repede, departe de această închisoare subterană —
pe timpuri fort militar
—
 
 în întunericul
 
căreia am petrecut un calvar detimp.Jilava este însă necruţătoare şi în afara zidurilor ei. Nu se vrea uitată cu una cu două.
 
Ni se pun lanţuri la picioare! Măsura a fost luată, desigur, pentru a face impresie. Atât şinimic mai mult. Să pleci în deznădejde şi să fii dus de aici, copleşit de nesiguranţa viitorului!
 
Ştiu numai că grupul nostru e transferat la Piteşti, penitenciar rezervat studenţilor. Am maistat acolo între Octombrie 1948 şi Iunie 1949.
 
 
Suntem bruscaţi, mai mult azvârliţi, în camionul descoperit. Primim ordinul: « chirciţi »! Nutrebuie deci, să fim văzuţi pe parcurs, probabil până undeva în triajul gării de nord a Bucureştiului,ca de acolo să fim îmbarcaţi într'un vagon dubă.
 
Nu ştiu ce ar putea fi mai ipocrit în lume, decât comunismul! în timp ce în România anilor1949 ne găsim în închisoare peste o sută de mii de deţinuţi, în acelaşi timp presa comunistă (ceaanticomunistă nu mai există de mai bine de doi ani) urlă împotriva injustiţiei şi teroarei care s'auabătut asupra comuniştilor din ţări le capitaliste. Câteva sute în Spania, cam tot atâţia în
Portugalia, patru
—
 
cinci în Germania occidentală, câteva duzini aiurea Se scrie atât de multdespre aceşti oameni, se fac proteste, se organizează mitinguri!
 
Despre noi nici o vorbă. Şi
 
nici despre cei din celelalte ţări, devenite şi ele « democraţiipopulare ».Peste noi s'a tras o cortină de fier. Mă simt, făcând această comparaţie, un paria întremulte alte milioane, uitat de pe urma unei împărţiri nesăbuite a lumii în zone de influenţă.
 
Totul a fost ca şi cum Dumnezeu ar fi împărţit oamenii în două: cei buni la Apus, în faţacortinei de fier, cei răi la răsărit, în dosul ei.
 
Noi, românii, facem parte din cei răi, alături de bulgari, albanezi, sârbi, croaţi, unguri, cehi şi
slovaci, pol
onezi, o parte din austrieci, cam o treime din germani şi apoi multe popoare de pe
propriul teritoriu al Uniunii Sovietice.
Suntem cu toţii în camion. Ne
-
am trântit pe podea, aşa cum am primit ordinul. Suntemescortaţi de patru gardieni postaţi în cele patru colţuri ale camionului şi încă de doi, aşezaţi încabină.
 
Sunt bine înarmaţi: pistoale automate. Au şi uniforme noi. Băleanu, medicinist, cu o vocenăbuşită îşi spune părerea:
 
—
 
Dictatura îşi schimbă uniformele. în cele vechi, treceau neobservaţi; în as
tea nu mai par
gardieni, se apropie de securişti.
 
Unul din păzitori se uită fix la noi. Parcă ne
-
ar fi ghicit gândul. Ne luăm, de precauţie, un aerde inocenţă. După o comandă scurtă, camionul porneşte. Mergem o bună bucată de timp, pe ovreme rece, morocănoasă. După un timp, camionul se abate din drum, intră pe o şosea, parcă mai îngustă, şi
-
şi face intrarea pe o poartă păzită de santinele.
 
Noua postură —
 
lanţuri la picioare —
 
mă face să uit de foamea care m'a chinuit o jumătate
de an, zi de zi, ceas de ce
as, minut de minut. Două sute cincizeci de grame de pâine, un fel de ceaidimineaţa, un polonic de apă chioară la prânz şi altul seara. Ciorba de arpacaş sau de cartofitrebuie să conţină şapte grame de ulei. Oficial, asta este raţia zilnică de grăsime pentru un deţinut
politic.
Suntem în curtea unei alte închisori: în faţa noastră„ penitenciarul Văcăreşti îşi înalţă zidurile, în care sunt croite ferestre mici, zăbrelite. De unde sunt, văd turnul fostei biserici. Pe timpuri, aici îşi făceau de lucru călugării Mănăstirii Văcăreşti.
 
Constatăm că trebuie să aşteptăm. De ce? în definitiv, puţin mă interesează! Când eşti lipsitde libertate, devii inert, ştii că nu te mai poţi folosi de voinţa de a acţiona! Suveran, îţi rămânenumai dreptul de a gândi.
 Iarna a so
sit: fulguieşte uşor. Instinctiv, ne strângem hainele pe noi.
 
Gardienii ne aduc un tovarăş de drum. îi pun şi lui lanţuri de picioare şi
-
1 dau grămadă peste
noi. Suntem deci 23.
După o scurtă privire asupra noului venit, îmi zic că trebuie să fie evreu. Să
 
tot aibă 24
- 25 de
ani, blond, înalt, plin la corp şi la faţă. Trebuie deci să fi fost de curând înhăţat de Securitate!
 Unul din gardieni, ce-
şi are locul în faţă, în cabina şoferului, deschide portiera, se trage pe jumătate afară, se saltă peste oblon,
la noi:
—O să intrăm în oraş, nu ridică nimeni capul de oblon în sus.
 
Dă comanda de plecare.
 
E şi cazul. începe să se lase frig.
 
Mă întreb de ce o fi trebuind să stăm chirciţi? Motivul pentru care nu trebuie să fim văzuţi, îlştiu numai ei, gardienii sau Securitatea. Teama, că pe parcurs trecătorii ar vedea oameni arestaţi,
 
nu cred să
-
i fi determinat să ia această măsură. Afară nu mai e un secret pentru nimeni căarestările se fac în masă, în toate categoriile sociale şi la toate vârstele.
 
O sută de mii de oameni se găsesc în puşcărie!
 
Desigur că Ministrul de Interne n'a dat un comunicat în această privinţă. Un astfel de
comunicat n'ar fi dat de nici un minister de interne din lume.
Noi însă o ştim. La Jilava, unde e un permanent du
-te
—
 
vino de noi arestaţi, de transferaţidin alte în chisori, de pe tot cuprinsul ţării, s'a putut face socoteala. Acesta e bilanţul democraţieipopulare la sfârşitul anului 1949.
 Cum s'a ajuns aici?1944-
1949. Cinci ani. S'au întâmplat multe în acest scurt timp: creări de noi instituţii,răsturnări de aşezăminte vechi, înfiinţări de noi partide şi dărâmarea altora, apoi maziliri şi oameni
noi.
La 23 August 1944 partidul comunist număra, nici mai mult, nici mai puţin, —
802 membri.
Apoi, la numai un an, nu reuşise să
-
şi recruteze, cu excepţia câtorva figuri de mai mare sau maimică importanţă, decât oameni de la periferiile oraşelor sau din pleava satelor. Impopularitatea nu
1-
a descurajat, ci din potrivă. întărâtat şi cu un nou impuls, venit din vârful baionetelor armatei
soviet
ice, a încercat să
-
şi impună punctul de vedere în ţară. Reacţia a fost puternică. Dându
-
şiseama că impopularitatea nu
-
i scade, s'a ascuns în spatele altor partide.
 
Noi formaţiuni politice « progresiste » apar ca ciupercile după ploaie.
 
Generalul Rădescu formează un nou guvern. Cele două guverne precedente ale GeneraluluiSănătescu nu i s'au părut destul de « democrate ». Presiunile Uniunii Sovietice se făceau din ce înce mai simţite.
 
Generalul Rădescu alarmează ţara; într'un discurs, ţinut în sala cinemat
ografului ARO, spune
răspicat: « oameni fără neam şi fără credinţă vor să pună stăpânire pe ţara noastră ».
 
Urgia invadatorilor şi a comuniştilor e atât de mare încât Generalul Rădescu e nevoit să fugă în străinătate. A scăpat ca prin urechile acului!
 Se f 
ormează un Front Popular, aşa numitul « Bloc al Partidelor Democrate ». Din comunişti şinişte sucursale ale partidului —
 
Partidul Naţional Popular şi Frontul Plugarilor —
 
cât şi din
dizidente ale partidelor istorice. Partidul Social-Democrat ia drumul che
mării naţionale; nu sealătură comuniştilor. Desigur că s'a găsit şi aici o dizidentă : Voitec. Cu acest front popular,comuniştii s'au prezentat în alegerile parlamentare din 19 Noembrie 1946. Alegerile au fostcâştigate cu majoritate zdrobitoare de opoziţie: Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul NaţionalLiberal şi Social —
 
Democrat Independent. Cu cinism, cu calm desăvârşit s'a dat rezultatul votului:« Marea Victorie a Blocului Partidelor Democrate. Poporul român a ales lumina. întunericul adispărut pentru totdeauna din viaţa poporului român. »
 
Răsturnarea rezultatului sufragiului naţional a indignat pe cei mai mulţi, dar a şi demoralizat.Dezorientări. Treceri timide, în ascuns, la partidele Blocului. Ameninţarea comuniştilor e prea mareca să nu se găsească timoraţi!
 
Dizidenta liberală a lui Gheorghe Tătărescu, rămâne pentru unii o speranţa. Naivitate,
iluzie...
Răfuiala: Partidele Naţional Ţărănesc, Liberal şi Social Democrat sunt ţintuite la stâlpulinfamiei. Conducerea ţărănistă e azvârlită în închisoare.în mitinguri înjghebate din solicitanţipentru poziţii mai mari sau mai mici, în noua rânduială a ţării, se cere moartea lui Iuliu Maniu. IonMihalache: « trădătorul care a luptat voluntar împotriva Uniunii Sovietice ».
 
30 Decembrie 1947: înlăturarea monarhiei constituţionale.
 
Petru Groza, Preşedintele Consiliului de Miniştri, Preşedintele Frontului Plugarilor,latifundiar, marioneta comuniştilor, autorul cărţii « în Umbra Celulei » (a stat trei zile închis înaintede 23 August 1944): « Ma
-jestate a so
sit timpul să divorţăm ».
 
Am devenit astfel cetăţeni ai Republicii Populare Române!
 
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...