Inima de Copil

Edmondo de AmicisCuoreInima de copilPrefata autoruluiAceasta carte e, mai cu seama, nchinata copiilor din scolile

�

primare, care sunt n vrsta de la noua pna la treisprezece ani; ea s-ar

� � �

putea intitula: Istoria unui an de scoala, scrisa de un elev din clasa a III-aal unei scoli orasenesti din Italia.Cnd spunem ca e scrisa de un elev din clasa a IlI-a, nu voim sa

�

zicem ca el a scris-o ntocmai cum este aici tiparita. Dnsul nsemna zi

� � �

cu zi ntr-un caiet, dupa cum se pricepea, tot ce vazuse, simtise,

�

cugetase: n scoala si afara din scoala; iar la sfrsitul anului, tatal sau

� �

scrie aceste pagini dupa notele lui, silindu-se a nu schimba nimic dingnduri, ci a pastra, pe ct se poate, cuvintele fiului sau.

� �

Patru ani n urma, acesta fiind n gimnaziu, si reciti manuscrisul si

� � �

mai adauga prin el cte ceva de la sine, folosindu-se de amintirile sale

�

nca vii, despre persoanele si faptele din trecut.

�

Acum copii, cititi si voi aceasta carte, si trag nadejde, ca veti fimultumiti, ba chiar cred ca va va fi de folos.OCTOMBRIEntia zi de scoala

� �

Luni, 17.Azi e ntia zi de scoala! Ca un vis au trecut la tara, cele trei luni de

� �

vacanta! Mama m-a dus azi dimineata la scoala Baretti, ca sa ma nscrie

�

n clasa a III-a primara; mi-era gndul tot la tara si ma duceam la scoala

� �

cu inima rea. Pe toate ulitele misunau copii; cele doua librarii erau plinede parinti, care cumparau: ghiozdane, caiete, condeie, si n fata scolii se

�

gramadise atta lume, nct portarul si politistul abia puteau sa tina

� � �

ornduiala la poarta. Pe cnd stam lnga poarta, simtii ca-mi pune

� � �

cineva mna pe umar; era profesorul meu din clasa a Ii-a, cel cu parul

�

rosu si zbrlit, vesel, ca de obicei. El mi spuse:

� �

Va sa zica, Enrico, iata-ne despartiti pentru totdeauna!

�

Lucrul acesta-l stiam si eu, dar cuvintele lui tot ma ntristara.

�

Patrunseram cu greu. Domni, doamne, femei din popor,mestesugari, ofiteri, bunici, servitoare: fiecare cu cte un copil de mna

� �

si cu certificatele de promovare n cealalta, umpleau sala si scara,

�

facnd atta zgomot nct parea ca intrau la teatru. Revazui cu placere

� � � �

sala cea mare din etajul de jos, cu usile celor sapte clase, unde-mipetrecusem cei dinti trei ani de scoala.

�

Era gloata mare. Profesoarele treceau n sus si n jos. Profesoara

� �

mea din clasa I superioara ma saluta din usa clasei sale si-mi zise:Enrico, tu mergi acum la etajul de sus. n-am sa te mai vad nici

�

macar trecnd! Si se uita la mine cu ntristare.

� �

n jurul directorului se aflau femei foarte ngrijorate, fiindca nu mai

� �

erau locuri pentru copiii lor; bagai de seama ca barba lui era mai caruntadect n anul trecut. Mi se paru ca unii din baieti crescusera, altii se

� �

ngrasasera.

�

n etajul de jos, unde se si facuse mpartirile, erau copilasi din clasa

� �

I inferioara, care nu voiau sa intre n clasa si se opinteau ca niste

�

magarusi; trebuia sa-i traga nauntru cu de-a sila. Unii fugeau; altii,

�

vaznd pe parintii lor ca pleaca, ncepeau sa tipe si acestia erau siliti sa

� �

se napoieze, ca sa-i mngie sau sa-i ia cu dnsii.

� � � �

Profesoarele nu mai stiau unde le statea capul. Pe fratiorul meu l

�

nscrisesera n clasa profesoarei Delcati, pe mine n aceea a profesorului

� � �

Perboni, la etajul de sus. La ora zece eram cu totii n clasa: cincizeci si

�

patru la numar, erau numai vreo cincisprezece sau saisprezece dincamarazii mei din clasa a II-a, ntre care Derossi, acela care ia

�

ntotdeauna premiul I. Ce mica si trista mi se paru scoala pe lnga

� �

padurile si muntii unde-mi petrecusem vara!Ma gndeam asemenea la profesorul meu din clasa a II-a. Ce bun

�

era si ce micut! Parea ca este un scolar de-ai nostri! El, mereu rdea cu

�

noi. Ce rau mi pare ca nu-l mai vad aici cu parul lui cel rosu si zbrlit!

� �

Profesorul de acum e nalt si n-are barba, parul i e carunt si lung, are o

� �

dunga adnca pe frunte. Glasul i este gros, se uita tinta la noi ca si cum

� �

ar vrea sa ne ghiceasca gndurile. Nu rde niciodata! Eu mi ziceam n

� � � �

mine: "Asta e abia ziua dinti, mai sunt nca noua luni! Ce de munca!

� �

Cte examene la sfrsitul lunilor! Ce de osteneala!" mi paru bine ca

� � �

gasii pe mama la usa scolii, caci simteam nevoia de a ma arunca n

�

bratele ei. Ea mi-a zis:N-ai grija, Enrico, o sa nvatam mpreuna. Ma ntorsei acasa cu

� � � �

inima buna. Dar tot nu mai am pe bunul meu profesor, care ne zmbea

�

asa de blnd si vesel. Scoala nu mi se mai pare asa de frumoasa ca mai

�

nainte!

�

Profesorul nostru.Marti, 18.De azi dimineata mi place si profesorul nostru de acum. Pe cnd

� �

intram n clasa, unde el se si afla pe catedra, scolari de-ai lui, de acum

�

un an, trecnd pe la usa clasei noastre, se opreau putin, ca sa-l salute.

�

Buna ziua, domnule profesor!

�

Buna ziua, domnule Perboni! Unii chiar intrau, i strngeau mna

� � � �

si fugeau repede. Se vede ca ei l iubesc si ca s-ar ntoarce bucuros la

� �

dnsul. El le raspundea:

�

Buna ziua! Strngea minile ce i se ntindeau, dar nu se uita la

� � � �

nimeni, si ramnea serios dupa fiecare salutare; dunga de pe frunte i se

�

adncea si mai tare; sta ntors spre fereastra, uitndu-se la acoperisul

� � �

casei din fata; n loc de a se bucura de acele saluturi, parea ca se simtea

�

mhnit.

�

Dupa aceea se uita cu bagare de seama la fiecare din noi. Se pogor

�

de pe catedra si ne dicta plimbndu-se printre banci. Vaznd pe un copil

� �

rosu la fata si cu chipul plin de bubulite, nceta ndata de a mai dicta, se

� �

opri, apuca obrazul baiatului cu minile, l privi adnc, l ntreba ce are

� � � � �

si-i pipai fruntea, ca sa vada daca arde.n timpul acesta, un baiat, care statea la spatele lui, se ridica si

�

nceput sa se strmbe la el. El se ntoarse fara de veste, baiatul se opri

� � �

repede si-si pleca usor capul, asteptndu-si pedeapsa. Profesorul i puse

� �

o mna pe cap si i zise numai att:

� � �

Sa nu mai faci asa! Apoi se sui iar pe catedra si ncepu sa dicteze.

� �

Cnd sfrsi de dictat, se uita ctva timp la noi fara a vorbi si apoi ne zise

� � �

ncetinel cu glasul lui cel gros, dar blnd: Ascultati, copii! O sa petrecem

� �

un an mpreuna, sa ne silim n toate chipurile, ca sa-l petrecem bine.

� �

nvatati si fiti buni! Eu n-am familie! Voi sunteti familia mea! Acum un an

�

traia nca biata mea mama: a murit si ea. Am ramas singur! Va am

�

numai pe voi pe lumea aceasta! Nu mai am alta dragoste, alt gnd,

�

dect al vostru! Fiti voi copiii mei! Eu va iubesc; iubiti-ma si voi pe mine!

�

N-as dori sa ma vad silit ca sa pedepsesc nici macar pe unul din voi.Aratati-mi ca sunteti baieti de inima. Scoala noastra sa fie o familie; voisa fiti mngierea si fala mea. Nu va cer sa-mi fagaduiti acestea prin

� �

vorbe; sunt sigur ca n inima voastra fiecare din voi a si raspuns "da"; de

�

aceea va si multumesc!Tocmai atunci intra portarul, ca sa sune sfrsitul orei. Iesira cu totii

�

n liniste. Baiatul care se strmbase la spatele profesorului, se apropie de

� �

el si i zise cu sfiala:

�

Iertati-ma, domnule profesor! Profesorul l saruta pe frunte si-i

� �

raspunse:Du-te, fatul meu!

�

O nenorocire.

Vineri, 21.Anul a nceput cu o nenorocire. Azi dimineata, pe cnd mergeam la

� �

scoala, spuneam tatalui meu, ce ne zisese profesorul, cnd deodata

�

vazuram o multime de lume gramadita la poarta scolii. Tata zise ndata:

�

Nu cumva sa se fi ntmplat vreo nenorocire! Rau ar ncepe anul!

� � � �

Abia am putut sa intram! Sala era plina de parinti si de copii, pecare profesorii nu izbuteau sa-i bage prin clase. Toti stateau cu fatantoarsa catre cancelaria directorului si din toate partile se auzea

�

zicndu-se: "Bietul baiat! Saracul Robetti!" Chipul gardistului si capul

�

plesuv al directorului se zareau pe deasupra capetelor, n fundul

�

cancelariei. Putin dupa aceea intra un domn cu palaria nalta; se auzi

�

soptindu-se: "E doctorul!"Tata ntreba pe un profesor ce s-a ntmplat.

� � �

O roata a trecut peste piciorul unui baiat, raspunse acesta; si l-a

�

frnt! adauga un altul.

�

Un baiat din clasa a II-a, pe cnd venea la scoala prin ulita Dora-

�

Grossa, vazu ca un baietel din clasa 1 inferioara, scapat din mna mamei

�

sale, cazuse n mijlocul strazii, tocmai cnd era sa treaca un omnibuz.

� �

Baiatul alerga cu ndrazneala, apuca copilul, l dete la o parte dar nu avu

� �

timp sa-si traga piciorul destul de repede si roata omnibuzului l calca. E

�

baiatul unui capitan de artilerie.Pe cnd ni se povesteau acestea, ne pomeniram cu o doamna, ca

�

intra ca o nebuna n sala mbrncind lumea: era mama lui Robetti. O alta

� � �

doamna i iesi nainte si se arunca n bratele ei plngnd: era mama

� � � � �

copilului scapat. Amndoua se repezira n odaie si se auzi ndata un tipat

� � �

sfsietor: "Pietro", dragul mamei. n timpul acesta se opri o trasura la

� �

poarta si directorul iesi pe pragul usii tinnd n brate pe baiatul ranit,

� �

care-si rezema capul pe umarul lui; era galben la fata si cu ochii nchisi.

�

Se facu o mare tacere, numai plnsul bietei mame se mai auzea.

�

Directorul, schimbat la fata, se opri putintel, ridica pe baiat n sus cu

�

amndoua minile, ca sa-l arate multimii gramadite. Atunci, profesori,

� �

profesoare, parinti, baieti: toti soptira ntr-un glas:

�

Sa traiesti, Robetti, draga! El deschise ochii si ntreba:

� �

Ce mi s-a facut ghiozdanul? Mama copilului scapat de primejdie il

�

arata plngnd si-i zise:

� �

Nu te teme, l duc eu dragul meu ngeras! Totodata sprijinea pe

� � �

mama ranitului, care nu mai contenea din plns. Iesira, asezara binisor

�

baiatul n trasura si pornira; iar noi, cu totii, intraram prin clase n tacere.

� �

Baiatul calabrez.Smbata, 22.

�

Ieri, catre seara, pe cnd profesorul ne spunea cum i mai este

� �

bietului Robetti, care va fi silit sa umble n crje. intra si directorul tinnd

� � �

de mna un scolar nscris chiar acum. Baiatul era foarte oaches la chip,

� �

cu parul negru, cu ochii mari si vii, cu sprncenele dese si mbinate.

� �

Purta haine nchise si era ncins cu o curea neagra. Directorul i spuse

� � �

ceva profesorului la ureche si pleca, lasnd pe baiat lnga dnsul.

� � �

Baiatul se uita la noi cu ochii sai cei mari si parea cam sfios. Profesorul l

�

lua de mna si ne zise:

�

Bucurati-va ca intra n scoala un mic italian, nascut la Reggio di

� �

Calabria, oras ce se afla la cinci sute de mile departe de aici.Trebuie sa primiti cu drag pe un frate al vostru, care vine asa dedeparte. El e nascut pe un pamnt glorios, care a dat Italiei oameni

�

vestiti si i da necontenit muncitori vrednici si soldati viteji; ntr-unul din

� �

cele mai frumoase tinuturi ale patriei noastre, unde se afla paduri ntinse

�

si munti nalti, locuiti de un popor destept si inimos. Iubiti-l, asa ca sa nu

�

simta ca e departe de locul sau de nastere. Dovedi-ti ca un baiat italiann orice scoala italiana ar pune piciorul, gaseste acolo numai frati!

�

Dupa aceste cuvinte, ne arata pe harta Italiei locul unde se afla

Category:	Uncategorized.
Rating:
Upload Date:	02/28/2009
Copyright:	Attribution Non-commercial
Tags:	This document has no tags.

Documents

People