Cât
t
cere în fa
a acestor stele ce str
lucesc,Nici un cuvânt universul nu scoate,Numai noi oamenii vorbim între noi,Prin cuvinte absurde.Cât
singur
tate, cât
pace resping
toare!Toat
t
cerea asta din crea
ia TaM
înghia
,Dac
nu ai fi Tu, dac
nu ai fi Tu,S
-mi înal
gândul meu la Tine,Ce m-a
fi f
cut de atâ
ia ani,De singur
tate.***Domne, cât de sublimã este crea
ia Ta
i cât de departe sunt eu de Tine!Cum a
putea s
ruta floarea aceasta de pe lac,Nuf
rul acela minunat dac
e atât de departe,E noapte
i e frig,
i nu pot zbura pân
aclolo,Nu pot s
înnot ,apa e rece,Nu pot s
m
desprind de copac,Pân
la vârfurirle brazilor s
-i mângâi,Nu pot ajunge,Nu pot zbura pân
la stele
i înapoi,Nu por ajunge pe fundul lacului s
atingNisipurile
i r
dãcinile florilor.Totul m
respinge, Domne, prin necunoa
tere.Uite, uite, leb
da aceea de pe lac,Ce minunat
este, Doamne!!Ce vine încet, plutind, spre mine, printre nuferi,Dar ea nu
tie c
eu sunt aici.O singur
mi
care dac
a
face,Ea ar zbura, ar fugiS-ar îndep
rta de mine, pentru c
ea
tieC
eu pot s-o omor, s-o ucid, s
-i ucid frumuse
ea.Cât
frumuse
e, cât
frumuse
e, Doamne
i cât de str
in
sunt eu de esen
a ei!O, Doamne, dac
Tu ai fi aici lângã lacul acesta,Lâng
leb
da aceasta ce plute
te frumos,Cât de minunat ar fi, a
zbura cu Tine pretutindeni.Tu m-ai
ine de mân
i a
putea zbura pân
la stele
i a
lua stelele
i le-a
pres
raPeste mun
i
i peste copacii ace
tia frumo
i,
i peste leb
da aceasta minunat
.Împreun
cu Tine, Iisuse a
putea s
înnot,Împreun
cu leb
da aceea printre nuferi
i ea nu s-ar teme de mine,
Leave a Comment