^ ta S^e-^D,*,istoria vieţii private U EUROPA FEUDAlă RENAŞTERE UDAiAVolumul IV^aducere deSLAVESCUî995 Carte finanţată de Guvernul României prin Ministerul Culturii Pe copertă:LUCAS VAN LEJDENLogodniciiStrasbourg, Musee des Beaux-ArtsHistoire de Ia vie priveeDe l'Europe feodale â la Kenaissance'© Editions du Seuil, Paris, 1985ISBN 2.02.008992.0' ISBN 973-33-0275-6 ISBN 973-33-0142-6Toate drepturile asupra prezentei ediţii in limba română sunt rezervate Editurii Meridiane Danielie Regnier-Bohîer EXPLORAREA UNEI LITERATURI Ivire a „privatului", luare în considerare a in¬dividului, noi delimitări ale unor domenii ce vor fi considerate deacum încolo tainice sau rezervate: fie că provin din literatura limbii „oii" sau din cea a limbii „d'oc", — surseletre¬buie folosite cu prudenţă. Ce-i drept, se vor trezi uneori iluzii, speranţa de a vedea apărând „cotidianulprivat": dar nostalgia acelor realia nu va uita că acest tip de surse prezintă locuri şi grupuri umane dirijate de coduriliterare şi că intimitatea care pare a se revela cade în grija, metaforei. Totuşi, ficţiunile pot pretinde la o altă formăde verosimil, narativă de data aceasta, ale cărei legi sunt coerente. Literatura ştie să dea viaţă unor simple schiţăriale spa¬ţiului aievea ori visat, sau câtorva protagonişti privilegiaţi: de la un loc la altul, de la un con¬flict la oconciliere, literatura completează ceea ce ştersese în aparenţă. Ea sugerează, sub forma unor scenarii fantasmatice, oevaluare extrem de sensibilă a raporturilor individului cu co¬lectivitatea, este matricea frontierelor lor fluc¬tuanteşi utopice: într-adevăr, individul poate fi exclus sau exilat din spaţiul colectiv; dar poate de asemenea să seexcludă singur pen¬tru a se ancora voit într-un spaţiu rezervat; va putea — chiar în mijlocul spaţiilor şi alvalo¬rilor comunitare —■ să pornească în căutarea adevărurilor „private". Dacă celula familială pare a se dizolva sub impactul puterilor male¬fice, sfârşitul povestirii duce adesea Ia o re¬staurare a unităţiiiniţiale, ameliorate şi Îm¬bogăţite. în paginile ce urmează au fost privilegiate anumite aspecte ale problematicii şi n-au putut fi analizate maiamănunţit decât unele puncte nevralgice cărora imaginarul le-a dat viaţă, câteva itinerarii de excludere care-i îngăduie individului reintegrări progresive ale căror semne culturale sunt extrem de semnificative: obsesiaDublului şi conştiinţa rivalităţilor fami¬liale care capătă, în ficţiune, trăsăturile unei concilieri exemplare: costumul,podoaba, goli¬ciunea care privesc, în diferitele lor modali¬tăţi, codul colectiv ocultat, uitat, reînvăţat de cătreindivid; în sfârşit, locurile care, în mod simbolic, sunt atribuite grupurilor ce îşi împart locuinţa unde domneşte,adesea prizonier, gi-neceul. Nu sunt numeroase detaliile de acest gen, care ar putea întocmi o istorie acotidianu¬lui, o suită de tablouri de gen: în schimb este prezentă o evaluare constantă şi fragilă a sta¬tutuluiindividului, a acestui pribeag al lite¬raturii curteneşti care se detaşează de grup ca un mugur şi se întoarce la eldupă un itine¬rar fecund, regăsind structura comunitară care, fie chiar ficţională, nu este niciodată amenin¬ţată de
1
dezintegrare. In ciuda transgresării tra¬gice din care s-a constituit unul din miturile Occidentului, în ciudazguduirii profunde pe care o îndură lumea arthuriană când se cuibă¬reşte într-însa bănuiala, figura regelui, Marcsau Arthur, nu suferă nici o întinare. Totuşi, în secolul al XHI-lea, în Doamna de Vergi, pu¬terea se compromite,amestecându-se într-o dramă privată, iar dacă, în alte povestiri, do¬mină exaltarea vieţii de la Curte şi a bucurieicolective, intriga se transformă într-o anecdotă „privată". Mai târziu, universul fictiv poate revela un net decalaj alpoziţiei individului faţă de colectivitate: minciuna şi masca le alterează raporturile. încercarea din lumeaarthuriană rare unea dragostea cu aventura, eare-l lega pe erou de comunitate, ii cedează locul tainei. întâietatea câştigată de Jean de Paris, înteme¬iată pe buna utilizare a gab *-ului, îi va permite să-şi cucerească mândra cu ajutorul unormij¬loace de ordin vizual de care desăvârşirea per¬sonală rămâne străină.Paralel, şi vreme îndelungată, evoluţia li¬teraturii în ansamblul ei vădeşte apariţia ane¬voioasă a reprezentărilorindividului. Poezia lasă locul expresiei unei conştiinţe însingurate, unui lirism mai „individualizat", care pare ase distanţa de acei topoi învestiţi în tihnă de către trubaduri şi truveri. Cât despre lite-ratura,-mărturie,memorii şi cronici, semnele de enunţare care pretind să oculteze neutrali¬tatea discursului trădează grijaevidentă de a-l pune în scenă, pe autorul lor.Raporturile dintre individ şi colectivitate: sursele literare mai ştiu încă să le evoce de-a lungul unor timpuri înaparenţă biologice şi al unor gesturi într-adevăr „private". Astfel, funcţia somnului face parte dintr-o duratăsim¬bolică a fiinţei, traumatizată şi amnezică, care, pentru a fi restituită ordinii omeneşti, trebuie să treacăobligatoriu prin acest înveliş, îngreu-narea conştiinţei, somnul foetal care-i permite să renască la viaţa colectivă.Dar, în lumina neîncrederii pe care Evul Mediu a manifestat-o deseori faţă de singurătate, poartă deschisă Sa¬tanei,vom fi atenţi la orice semn de valorizare a spaţiului intim, de retragere în sine, de des¬făşurare a ariei mintale, laacel fenomen ciu¬dat al visului drept cadru al ficţiunii literare, la bâjbâielile obsedante ale certitudinilor sau aleumbrelor conştiinţei. Departe de noi ispita de a vedea în aceste surse reflectări, texte-oglindă. Evitând oricegrilă cronologică prea riguroasă, în măsura în care prevalează în ca¬zul imaginarului acel principiu de zămislirea • textelor pe care-l reprezintă asumarea orizon-*' gab: glumă, şotie. (n. ir.) ■ tului aşteptării care condiţiona remanierile şi reluările, va trebui, dimpotrivă, să privim fic¬ţiunile ca pe niştepuneri în scenă ce răspund obsesiilor, pulsiunilor sau tensiunilor către solu¬ţii mulţumitoare pentru conştiinţe,ecouri a ceea ce iese la suprafaţă în textele normative care pretind să-i atribuie individului, şi mai ales femeii, loculsău în colectivitate. Iar dacă fic¬ţiunile sunt invocate într-o arheologie literară a privatului, aceasta se va întâmpla înterme¬nii statutului imaginar atribuit celui care, trep¬tat, se desemnează ca individul ce are drept la cuvânt şi latăcere, la identitate şi la mască.SPAŢIU Şl IMAGINARDE LA ÎMCHîDEREA APÂSÂTOÂRE LA FERICIREA DE A FI ÎNCH!SConfruntat cu bipolaritatea reprezentărilor în¬chiderii, cititorul şovăie între ameninţare şi pro¬tecţie." Loc împrejmuit-înehisoare, precum locuinţa Zgârceniei descrisă de Rutebeuf, în¬carnare a anti-convivialităţii,dispozitiv de cap¬tură care-l supune pe vizitator capriciilor stă¬pânei acelor locuri, „mai mult moartă decât vie", închidere periculoasă încă a caselor prea temeinic ferecate pe care un Robert de Blois le opune porţilor largdeschise, iar dacă, în Visul despre infern, Raoul de Houdenc ne spune că în Franţa, vai! tot omul îşi închide uşa, pecând în infern se ştie a cina cu ,,porţile des¬chise", în Blancanâin şi Trufaşa din iubire este exprimat regretul dupăacele timpuri apuse când nimeni nu avea un paznic la uşa sa. în¬chiderea apare deci ca un baraj în faţa unui idealde sociabilitate, a liberei circulaţii de bunuri şi de fiinţe, şi în special a libertăţii de a lua masa împreună. Or, „masa,s-o ştiţi bine, aşază temeiurile prieteniei", amintesc învăţă¬mintele lui Robert de Ho. în opoziţie cu această reprezentare negativă a închiderii, este semnificativ de notat, prin¬tre textele care vorbesc înfavoarea femeilor, că o pledoarie din secolul al XlII-lea integrează un argument de ordin spaţial: femeilor le-a fostdată „fericita soartă de a se fi născut în¬chise'1. Domnul l-a aşezat pe bărbat în mijlocul raiului. L-a adormit,extrăgându-i apoi coasta din care s-a întrupat Eva, înzestrată astfel cu o dublă închidere: aceea a raiului şi aceea atrupului bărbatului. Închidere benefică în ochii autorului care opune spaţiul dinăuntru spaţiu¬lui din afară:„Judecaţi şi domniile voastre dacă nu i-a arătat mai multă dragoste decât băr¬batului, de vreme ce l-a creat peacesta în ex¬terior".Spaţiul posedat de privire
2
Când spaţiul apare drept obiectul unei pose¬siuni- globale săvârşite de privirea înzestrată cu omnivedere, estevorba de reprezentarea în general foarte liniştitoare a unei stratificări a închiderilor: un spaţiu elaborat şj locuit seiveşte din aceste vederi panoramice, un spaţiu „to¬tal", protejat şi construit, care duce uşor la perceperea unuispaţiu estetic: „Acest loc nu poate fi atacat din nici o parte: şi nici nu poate fi învins prin înfometare. A fost întărit dere¬gele Evrain, care l-a ţinut sub autoritatea sa, dar respectându-i privilegiile în toate zilele vie¬ţii sale, şi o va facecât va trăi. Iar dacă l-a împrejmuit cu ziduri, nu a făcut-o pentru că se temea de cineva, ci pentru că astfel îl făceamai frumos" (Erec şi Enicle).O protecţie care este şi funcţională: trădă¬torul care, în CUges, îl înşeală pe Arthur întă¬reşte castelul cu o dublăincintă de ziduri, „uluci, şanţuri, poduri mobile, tranşee, garduri şi obstacole, porţi din fier culisante şi un mareplonjon din blocuri de piatră pătrate", astfel încât nici nu este nevoie să se recurgă la o10 uşă închisă: închidere protectoare şi defensivă care, în anumite scenarii private, poate chiar să capete un sprijinvegetal. în Calul sur, de pildă, casa fortificată, înălţată pe o stâncă, este împrejmuită de un şanţ, de un gard demără¬cini şi, pe deasupra, de „codrul des şi singu¬ratic".Imaginarului îi place să insiste asupra no¬ţiunii de loc închis înălţându-se într-un spaţiu amplu, cu elementeconstitutive care ilustrează, nu numai puterea şi protecţia, dar şi interdic¬ţia, în Cânturile Măriei de Franţa, întemeiate pe scheme mitice, interdicţia de ordin institu¬ţional este de o precizie surprinzătoare, deşi legile narativeale acestor povestiri sunt înte-, meiate, de fapt, pe economie. Astfel, în Gui-gemar, cavalerul rănit nimereşte într-olume prohibită în care soţul şi-a ferecat soţia: un loc împrejmuit cu un zid din marmură verde, cu o singură intrare,păzită zi şi noapte, şi, în incintă, cu o cameră săpată pentru soţie. în Yonec, o foarte frumoasă privelişte urbană oferăun spaţiu iniţiatic tinerei femei pornite în căutarea iubitului-pasăre, un oraş cu totul închis între ziduri şi metereze,cu clădiri su¬perbe, şi, de cealaltă parte, apărat de mlaştini şi de păduri; şi, în sfârşit, de un râu. Arhitec-turileimaginare — văzute ca în oglindă — sunt calchiate pe spaţiul feudal, aşa cum o ilustrează Cântul lui Guingamor,unde apare castelul zânei. Oraşul întărit al emirului ce posedă arta ,-fermecării" în Floire şi Blanchejlor este un oraş întins, cu ziduri înalte, temeinic cimentate, prevăzut cu o sută patruzeci de porţi şi şapte sute de turnuri; în mijloc,un turn înalt de două sute de stânjeni, hiperbolă a volumelor şi a materialelor care apare ca o constantă a spa¬ţiilorutopice.Alte texte adaugă semnelor puterii notaţii economice. în Frumosul necunoscut, castelul11 este înconjurat de mori, de râuri, de pajişti, de vii şi în Cetatea devastată, eroii zăresc dintr-o privire cuprinzătoare şitotalitară, donjoanele împrejmuite cu ziduri înalte, numeroasele lo¬cuinţe ale oraşului, un spaţiu înconjurat depăduri, vii şi imaşuri. în raport cu povestirile lui Chretien de Troyes, se constată în secolul al XlII-lea o creştere aacestor reprezentări spa¬ţiale. Punctul de vedere hărăzit privirii nu este fortuit, în măsura în care accesul laansamblul ' semnificativ al împrejmuirilor, adesea anevo¬ios sau puţin frecvent, îl priveşte pe individul ficţiunii. într-adevăr, împrejmuirile stabilesc adesea clivaje între cei care trăiesc afară şi cei care sunt autorizaţi să locuiască îninterior, în¬tre cei care sunt admişi înăuntru şi cei cărora le este interzisă şederea. Vor intra în joc spa¬ţii detranziţie străbătute de eroul povestirilor de origine celtică: spaţiu deschis; câmpie, pă¬dure mare şi întinsă tăiată deo apă şi unde apare căprioara care-l atrage pe Graelent spre câmpie. în Căutarea Sfântului Graal, împrej¬muireapoate fi de origine divină: sosind la palatul Graalului, solid construit, Lancelot reu¬şeşte să treacă de o poartăstrăjuită de doi lei. înaintând pe calea principală de acces la pa¬lat, ajunge la clonjon: nici o suflare nu-l în¬tâmpină.Intră atunci în marea sală a castelu¬lui, nimereşte în faţa uşii ferecate a unei încă¬peri, închidere simbolică ce-iinterzice eroului accesul la Graal. Porţile sălii se închid „fără ca nimeni să se atingă de ele", ceea ce este so¬cotitdrept o „extraordinară aventură".Totuşi, zonele de închidere se pot uneori deschide, iar dacă oraşul capătă înfăţişarea unui castel, dacă acesta este înfăţişat drept spaţiu ur¬ban, spaţiul ficţiunilor devine semnul unei pu¬teri supuse uneori unei interogaţiistăruitoare: într-adevăr, spaţiul care se deschide în faţa eroului ce părăseşte lumea feudală nu dă decât într-un altspaţiu Închis, acela al iubirii şi al interdicţiilor ei, care îmbracă forma unui spaţiu social, căci zâna este adesea o„doamnă1'' 12 de pe „alt tărâm". Nu trebuie eliminate din pro¬blematica individ/colectivitate, care se află în chiar centrulromanelor de aventuri, prezenţa unei treceri liminale, şi nici fluiditatea fron¬tierelor, hărăzită câtorva aleşi. Departe
3
of 00
Istoria Vietii Private - (Vol. 04)
2,708 Reads
Info and Rating
| Category: | |
| Rating: | |
| Upload Date: | 03/03/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment