Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
26Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Istoria Vietii Private - (Vol. 08)

Istoria Vietii Private - (Vol. 08)

Ratings: (0)|Views: 1,258 |Likes:
Published by dara_achoon

More info:

Published by: dara_achoon on Mar 03, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/11/2013

pdf

text

original

 
Coordonatorul volumului: MICHELLE PERROTALAIN CORBIN,profesor la Universitatea din Tours,ROGER-HENRI GUERRAND,profesor la Şcoala de arhitectură din Paris-Belleville,CATHERINE HALL,profesor la Universitatea North East London Polytechnic,Londra,LYNN HUNT,profesor la Universitatea din California, Berkeley,ANNE MARTIN-FUGIER,istoric,MICHELLE PERROT,profesor la Universitatea din Paris-VIIAcest volum a fost editat cu sprijinul Ministerului francez al Afacerilor Externe Direcţia Cărţii Şi Ambasada Franţei în România Philippe Ariâs şj Georges Dubycoordonatoriistoria vieţii privateDE LA REVOLUŢIA FRANCEZĂ LA PRIMUL RĂZBOI MONDIALVolumul VIIITraducere de NARCIS ZĂRNESCUEDITURA MERIDIA BUCUREŞTI, 1997 CARTE FINANŢATĂ DE GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN MINISTERUL CULTURII SPAT" PRIVATEde ROGER-HENRI GUERRAND IMOBILUL CELOR SUS-PUŞI Departe de „barbari"Dispreţul clasei dominante faţă de proletari defineşte o atitudine constantă în veacul al XlX-lea. Nici măcar nu pot fidescrişi aceşti „barbari" - expresie frecvent folosită pe atunci cu privire la oamenii din popor —, atât de îngrozitoarele este înfăţişarea! Un medic renunţă chiar la această intenţie: „Cea de-a treia şi ultimă clasă, aceea a proletariatului,scrie dr. Taxil, în timpul domniei lui Ludovic-Filip, uriaşă ca întindere - păstrând proporţiile -posedă, cu câtevaonorabile excepţii, întreaga profundă ignoranţă, superstiţia, obiceiurile josnice, depravarea moravurilor la fel ca lacopiii pădurii. Trivialitatea sa, rusticitatea, neprevederea, prodigalitatea sa în mijlocul veseliei burleşti şi al orgiilor,atât de aducătoare de prejudicii bunăstării sale, nu pot, şi o spun fără părtinire, să fie exprimate, căci zugrăvirea lorar fi mult prea hidoasă"1.S-ar putea cu uşurinţă alcătui o antologie cu texte de soiul acesta. Pentru burghezul cuceritor, proletarul nu estedecât un sălbatic din cea mai primejdioasă specie, reprezentantul unui fel de rasă inferioară. „Mai mult sau maipuţin conştient, scrie Adeline Daumart2, parizienii înstăriţi, dacă s-ar întâmpla să se intereseze de clasele inferioare,ar ridica o barieră între burghezie şi popor şi, chiar dacă ar crede în necesitatea unei mobilităţi sociale, ar aveaconştiinţa liniştită, căci ei i-ar considera pe reprezentanţii mediilor populare ca inferiori atât pe plan moral, cât şi îndomeniul social."In această nouă societate, în care avuţia exprimă de acum înainte valoarea supremă, există un hiatus absolut •"treproprietari şi salariaţii lor. Cantitativ, teza lui F.-P. Codaccioni a demonstrat acest lucru pentru Lille3. în 1891,UIpatrimoniul mediu al unui industriaş din acest oraş se ridica la 1 396 823 de franci; al unui muncitor la 68 de franci,aproximativ o diferenţă de la 1 la 20 541. In 1908-1910, industriaşul şi muncitorul şi-au sporit câştigurile împreună,dar diferenţa dintre ei rămâne încă de 1 la 9 075. Putea oare să-şi imagineze cineva că aceste două specii socialesituate la antipod ar reuşi vreodată să coabiteze în acelaşi edificiu?Astfel că imobilele mixte, atât de frecvente înainte de Revoluţie, încep să dispară, unul câte unul, din toate oraşelefranceze. Dovada ne-o fac planşele reprezentând un imobil deschis în secţiune anatomică. Desenatorii din veacul alXlX-lea vor relua frecvent această temă4, mergând pe urmele demonului Asmodeu, inventat de Lesage pentru
1
 
Diavolul şchiop. în primele gravuri, cu cât se urcă mai sus, cu atât „somptuozitatea şi confortabilitatea" descrescpentru a ajunge la mansarda de sub acoperiş. Deja, locatarii acestor clădiri de tip vechi se ignomutualmente, fapt observat între alţii şi de Balzac .Cei de la etajul nobil - adică, primul etaj - nu vor întârzia să se instalaze în cartierele amenajate numai pentru uzullor. La Paris, mişcarea începe o dată cu Restauraţia, prin înaintarea noilor străzi la vestul şi la nordul oraşului;această mişcare se va încheia în epoca lui Haussmann, care va exila clasele primejdioase la periferie: de această dată,degradarea - zgârieturi, fisuri -unei case de raport va dezvălui omogenitatea socială. Treptat, în fiecare oraş deoarecare importanţă, se vor putea distinge cu uşurinţă sectoare întregi cu străzi „locuite de cei înstăriţi" şi un ghetouproletar, în care membrii claselor superioare nu-şi vor da osteneala să intre niciodată.Casa din cartierele privilegiate începând cu a Doua Republică, completând lunga legislaţie a Vechiului Regim în legătură cu acest subiect, statulfixează o înălţime maximă pentru faţadă în funcţie de lăţimea drumului public6:-11,70 m pentru căile de acces (străzi) cu o ţimemai mică de 7,80 m.-14,62 m pentru căile de acces (străzi etc.) de 7,80 mpană la 9,75 m.-17,55 m pentru căile de acces de 9,75 m şi mai mult.Napoleon al III-lea va adaugă o nouă categorie, în cadrul lucrărilor lui Haussmann: pe bulevardele de 20 m lăţime şi mai mult, înălţimea cornişei poate merge până la 20 mcu condiţia ca imobilul să nu aibă decât 5 etaje, inclusiv mezanin. La toate clădirile, nu se va putea depăşi înălţimeaetajului, stabilită la 2,60 m7.Haussmann proscrisese orice ieşind peste calea publică, iar constructorii nu vor avea încotro, până când vor reuşisă-şi recucerească acea libertate atât de preţioasă pentru a aplica în continuare pe zidurile exterioare acele reliefuridecorative, îndrăgite altădată. Un decret va reglementa aceste fantezii arhitecturale8: pe căile cu o lăţime între 7,80şi 9,75 m, balcoanele pot depăşi faţada cu 50 cm, începând de la înălţimea de 5,75 m, deasupra trotuarului. Pe căilecu o lăţime de 9,75 m şi mai mult, constructorii sunt autorizaţi pentru 50 cm, începând de la înălţimea de 4 m, şipentru 80 cm peste stradă, începând de la înălţimea de 5,75 m. La începuturile secolului al XX-lea, în vreme cecasele nu pot depăşi 20 m - la şapte etaje, inclusiv mezanin -, reliefurile vor fi permise până la 1,20 m, în cazulstrăzilor de J0 m şi mai mult9, ceea ce va permite dezvoltarea aşa-numitelor „bow-windows" -care apar către 1890 -,adevărate colivii din sticlă, ataşate faţadelor, prin care lumina pătrunde în sufragerie.Aşadar, în acest cadru, în cele din urmă destul de puţin coercitiv, arhitecţii îşi vor epuiza - în compoziţiafrontispiciilor - reţetele învăţate la Şcoala de bele-arte, în care ,,bric-â-brac"-ul arheologic a avut, vreme de un veac, oimportanţă capitală10. Această perioadă va fi marcată de lupta încrâncenată dintre susţinătorii neoclasicismului şicei ai neogoticului. Cultul ordinelor va duce la utilizarea tuturor varietăţilor de pilaştri şi coloane, adosate sauangajate, cu concursul obligatoriu al frontoanelor, al frizelor cu rensouri şi al bosajelor după moda italiană. înaceastă nobilă misiune, vechii pensionari ai Villei Medicis, titularii marelui premiu al Romei, se vor dovedi a fi fărărivali, căci ei şi-au petrecut timpul pe monumentele antice, cu creionul în mână. Duşmanii lor, care vor dispune deun redutabil purtător de cuvânt, în persoana lui Vio-Uet-le-Duc, vor lucra în stil gotic, aşa cum Balzac îşi scriePovestirile bizare într-o pseudo-franceveche. Când Jerome Paturot doreşte să-şi construiască o casă", seadresează unui tânăr maestru pletos, care îi propune, la alegere, stilul romanic, gotic, cu arce înălţate, stelat,flamboyant sau lombard.Numeroşi artişti-mercenari, ţinând cu orice preţ să se facă remarcaţi, vor jefui tezaurul stilistic al Renaşterii: faţadelede la anumite imobile ar ilustra de minune capitolul de gramatica stilurilor rezervat veacului al XVI-lea. în preajma anului 1900, arborescentele Art-Nouveau-lui vor aduce o notă insolită în acest peisaj, totodată antic şi medieval, dar construcţiile de acest tip nu vor finiciodată decât hapax în oraşele noastre, cu excepţia oraşului Nancy.Să intrăm, aşadar, în aceste imobile cu o chirie descurajantă pentru cei care nu au o poziţie socială serioasă. Ele voravea aproape o valoare clasică în vremea lui Haussmann. Tratatul lui Cesar Daly, L'Architecture privee au XIXesiecle (Arhitectura privată în veacul al XlX-lea, 1864) studiază în amănunt perfecţiunea lor diferenţială. După întemeietorul, foarte ascultat, al Revue generale d'archi tec ture, se pot distinge trei clase de locuinţe cu chiriepentru burghezia din vremea sa.Mai întâi, cele de primă clasă destinate acelora cu averi mari. Apartamentul are o orientare dublă, pe latura dinsprecurte şi pe latura dinspre stradă. Zidit pe pivniţe şi subsol, imobilul nu comportă decât patru etaje, din care trei de o înălţime impresionantă. Apartamentele de la primele trei etaje sunt deservite de o scară de piatră, racordată, înextremitatea sa superioară, la cea de la etajul patru: construcţia din lemn a acestui etaj reflectă deja o anumită
2
 
degradare a statutului social. La acest ultim etaj locuiesc familii cu mai puţină dare de mână sau pot fi cazaţiprietenii, sau chiar copiii din familiile care locuiesc la primele etaje. La extremitatea fiecărui apartament, sau uneorichiar în apropierea scării principale, se găseşte scara de serviciu. în funcţie de configuraţia parcelei, ea esteaccesibilă din curte sau printr-o intrare ascunsă, independentă de vestibul. Tot din lemn, ea uneşte etajele pe laturabucătăriei şi deserveşte partea mansardată, unde se culcă personalul domestic. în acest tip de imobil, încălzirea este asigurată de un calorifer instalat în pivniţă şi branşat la un sistem de guri decăldură, dispuse în planşeu. Dar căldura nu urcă mai sus de etajul al doilea. A putea să te încălzeşti nu reprezin încă o „valoare" inseparabilă de intimitate, iar medicii recomandă camere reci şi bine aerisite.Locuinţa cu chirie de clasa a doua priveşte averile mijlocii. Ridicată pe pivniţe şi subsol, ca în primul caz, eacomportă un etaj în plus, adică cinci, dintre care primul şi al uoilea sunt de obicei folosite drept prăvălii. Scaraprincipală este din lemn, de jos până sus; pe fiecare palier sunt prevăzute două apartamente. Şi aici, se constatătotuşi prezenţa unei scări de serviciu. Pentru segmentele inferioare ale clasei dominante, locuinţa cu chirie de categoria a treia numără cinci etaje pătrate, deservite de o singură scară din lemn. Aici, nu întâlnim nici curţi, niciluminatoare, doar uneori un fel de puţuri.Caracteristica evidentă a acestor imobile este prezenţa portarului, altădată rezervată numai pentru hoteluri: Brodatla toate cusăturile, leneş, portarul se bucură de rente în foburgul Saint-Germain; portarul are anumite înlesniri înChaussee-d'Antin, el citeşte ziarele în cartierul Bursei, el are un anume statut în foburgul Montmartre. în cartierulprostituţiei, portarul este o fostă prostituată; în Marais, are ifose, e acră, are toane"12.Eugene Sue este cel care îl va boteza pe acest nou actor al comediei umane, cunoscut de acum înainte sub numele de„Musiu Pipelet"13: importanţa sa socială se dovedeşte a fi considerabilă în marile oraşe. Toate jurnalele satirice, dela Charivari - caricaturi de Daumier - până la L'Assiette au beurre - număr special în 1900-, vor face din el unul dinsubiectele lor predilecte. Şi cum proprietarul nu locuieşte în propria casă, portarul îl reprezintă pentru a încasachiriile, se ocupă de închirierea apartamentelor vacante, cu întreţinerea părţilor comune ale imobilului şi asigură oanume poliţie internă. El se plasează undeva la frontiera dintre public şi privat; este un filtru între stradă şiapartamente. Gurile rele îi atribuie şi rolul de „turnător": redactorii de la L'Assiette au beurre îl consideră la fel dedăunător ca şi „susţinătorii" Bisericii şi ai armatei14. Câţiva observatori au denunţat, la acea epocă, un anumecaracter inconfortabil al lojilor, dar se pare că existau şi excepţii. Portarul Droguin, într-un roman de Paul de Kock,pe vremea celui de-al Doilea Imperiu, se răsfaţă într-un apartament la fel de cochet ca acela al unui tânăr menaj dinclasa mijlocie15.Dacă ai scăpat de cerber, casa scării dintr-un imobil burghez, cu volum amplu, se desfăşoară sub privirea statuiiunei napolitane, care poartă pe cap o amforă, de unde ies trei becuri de gaz, decorate cu globuri mate. Aşa vorbeşteZola16, dar el ar fi putut să aleagă la fel de bine un pedestraş german sau o maură, deseori având aceeaşi sarcină deport-ecleraj, folosit câteodaşi astăzi. Peretele are aspectul de marmură falsă - o specialitate a anumitor întreprinderi; balustrada este din fontă; un covor roşu sau cu desene orientale, fixat cu vergele din aramă, acoperătreptele şi înăbuşă paşii. Ascensorul, inventat în 1867 de inginerul Leon Edoux, care a creat şi cuvântul, nu va intrain uzul curent decât după 1900. Cu cât înaintăm în secol, cu atât apartamentul burghez, in ceea ce priveşte mobilarea lui, seamănă mai mult cu unmagazin de antichităţi, în care acumularea apare ca unic principiu director al compoziţiei interioare a spaţiului.Epocile şi civilizaţiile cele mai diverse interferează cu sufrageria tip Renaştere, din apropierea dormitorului stilLudovic XVI, în vreme ce o sală de biliard tip maur dă către o verandă decorată cu japonezării. Totul, copleşit 11Un spaţiu raţionalInteriorul fiecărui apartament oferă o raţionalitate asupra căreia nu se va reveni prea curând. El cuprinde în modobligatoriu un spaţiu public de reprezentare, un spaţiu privat pentru intimitatea familială şi spaţii de respingere, derefuz. De la intrare, anticamera, destinată repartizării, distribuţiei, se impune ca o sită, prin care nu poţi să treci dacănu eşti invitat. Aceasta este „placa turnantă" a locuinţei burgheze. La începutul veacului al XlX-lea, acest spaţiu,dacă este suficient de vast, poate totuşi deveni şi sufragerie. Balzac depune mărturie în acest sens: „Baroana îşiinstala fiica în sufragerie, care fu de îndată transformată în dormitor (...), iar anticamera deveni, ca în multe case,sufragerie"17.Această sufragerie, atunci când îşi îndeplineşte funcţiile sale reale, se dovedeşte a fi un loc de primă importanţă.Familia se dă aici în spectacol în faţa musafirilor, îşi etalează argintăria şi afişează cu osebire o piesă anume,fabricată de un orfevru în vogă. Dar şi servitul mesei este un moment privilegiat în relaţiile sociale:„La masă setratează şi afacerile, se declară şi ambiţiile, se pun la cale căsătorii. Şi, dintr-odată, orizontul gastronomiei selărgeşte: semn de prestigiu şi de excelenţă, ea îmbracă aspecte de cucerire, instrument de putere, gaj al reuşitei şi alfericirii"18. Numeroase tablouri au reprodus diverse secvenţe de la aceste mese minuţios pregătite, atât în ceea ce
3

Activity (26)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
Cezzy Chirică liked this
amalia.barac5679 liked this
Modernism liked this
icoanamare liked this
Mariana Simion liked this
cristith liked this
ufon1979 liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->