Identitate europeana, cultura, cosmopolitism

Granitele europene sunt discutate in termeni generali istorico-culturali sau in termeni politici precum apartenenta la Uniunea Europeana. Intre timp, alte subiecte si perspective au imbogatit aceasta discutie si s-au conturat mai multe dimensiuni ale intinderii europene, precum cea geografica, socio-economica, politica, strategica sau culturala. Dimensiunea culturala, cu accentuatele ramuri religioase si universitare, a ajuns de curand in atentia publicului general si a stiintelor sociale. Cu toate aceastea, se poate argumenta ca trasarea granitelor culturale a fost intotdeauna baza proiectului european. Unii sugereaza ca intregul proiect european a fost inaugurat si propulsat de catre forte religioase, crestin-democrate si ma refer aici la parintii fondatori Robert Schuman, Konrad Adenauer, Jean Monnet si Jacques Delors. Odata cu inaintarea si adancirea UE, pluralismul a iesit la suprafata si pune la incercare unele din presupozitiile si sursele de inspiratie ale generatiei fondatoare si celor care vin in urma ei. In era care precede Razboiul Rece, UE a atins nivele fara precedent de pluralism cultural si religios, avand de-a face cu numerosi noi actori si noi interese atat ale vechilor cat si ale noilor membri. In lumina acestor procese, problema originilor si granitelor religioase si culturale ale Europei revine pe agenda discutiilor cu o noua forta. Weber nota in 1904 ca stiintele sociale tintesc sa inteleaga pe de-o parte relatiile si semnificatia culturala a evenimentelor individuale in manifestarile lor contemporane si pe de alta parte motivele pentru care ele sunt istoric asa si nu in alt fel. O suta de ani mai tarziu, intr-o situatie diferita, intrebarea privind viata culturala a Europei este inca relevanta, in pofida faptului ca presupozitiile s-au indepartat de rolul universal al fenomenului cultural european. Scopul acestui articol nu este de a ne intoarce la o analiza sociologica clasica, ci de a adresa intrebari asupra anumitor aspecte ale europenizarii, cu precadere cele legate de emergenta unei identitati europene. Intrebarea este, deci ce inseamna sa vorbim astazi despre Europa in lumina miscarilor spre o Constitutie europeana, o crestere a rolului Uniunii si a cetateniei europene? Aceasta intrebare pune in conjuctie notiunea de identitate si priveste specificitatea Europei ca realitate empirica, spre deosebire de o idee pur normativa, care poate fi masurata pe diferite nivele, pornind de la identitate individuala pana la identitatea grupurilor, institutiilor si societatilor si este legata de procese sociale precum cel de integrare si diferentiere.

Doua din cele mai vechi si mai respectate institutii din Europa: Biserica si Universitatea merita considerate initiatoarele si pastratoarele unor valori esentiale ale identitatii europene moderne: drepturile umane, justitia si pacea, unitatea si intelegerea reciproca si cosmopolitismul.