DIMENSIUNI FUNDAMENTALE
ALE DEZVOLTĂRII COMUNITARE:
EDUCAŢIA, ECONOMIA ŞI MEDIUL SOCIAL

Civilizaţia umană este rezultatul unui compromis între ceea ce-am fi vrut să facem pentru a ne fi mai bine, şi ceea ce-am putut să-i convingem pe alţii să nu facă.

Când Creatorul vrea o muncă mare de făcut ori o nedreptate de corectat, el acţionează într-un mod neobişnuit. Nu trimite cutremure ori fulgere înaintea sa, în schimb face să se nască un copil neajtorat într-o casă simplă şi dintr-o mamă de cele mai multe ori umilă.. Pune un gând în mintea mamei, iar aceasta, mai departe, în sufletul copilului. Apoi aşteaptă.

1. Introducere: apel la fapte şi solidaritate
2. Dezvoltarea comunitară şi educaţia paideică – Aurelian şi Alexandru Burcu
3. Lege şi ordine în gândirea lui Montesquieu – Alexandra şi Gabriel Pop
4. Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business: succintă prezentare – Aurelian Burcu, Ştefan

Neamţiu, Gabriel Pop, Alexandra Pop, Manuela Lupu, Eliza Gura, Leontina Moldovan
5. Educaţia ecologică: fundament al dezvoltării durabile – Alexandru Burcu
6. Proceduri penale europene: titularii acţiunii publice în Belgia şi Franţa – Daciana-Lavinia

Miclea
7. Individualismul metodologic: o abordare socio-economică – Raluca Moţoc
8. Viziunea transdisciplinară în cercetarea ştiinţifică –Angela Vasiu, Codruţa Porcar, Dora

Avesalon, Aurelian Burcu
9. Consideraţii generale privind fenomenul de evaziune fiscalã în România – Ioan C. Pop
10. Eutanasia între voinţa individuală şi presiunea comunitară – Ancuţa Lăcrimioara Chiş
11. Aspecte privind asigurările şi asistenţa socială în diferite ţări – Claudia Florina Radu
12. Discriminarea de gen: hărţuirea sexuală la locul de muncă – Alina Oros
13. Despre democraţie în Rusia – Inessa Baban
14. Dialogul social şi managementul conflictelor – Edit Nemeti
15. Reorganizarea judiciară şi falimentul: concept şi noutăţi potrivit legii 64/1995 – Zoltan Racz
16. Abordări ale Islamului – Alexandra şi Gabriel Pop
17. Prezenţa în web a agenţiilor de turism din Transilvania-România şi Ungaria (studiu

Ştefan Moldovan
18. Boala psihică, familia şi societatea – Mihaela Bălaj
19. The American Constitution – Maria Ciubăncan, Carmen Iga
20. Dinamica plasticii în modernism – Adriana Stan
21. Sociologul clujean George Em.Marica şi satul românesc – Mihai Cucerzan

De ce progresul lumii se produce atât de lent? Pentru că avem armate de cercetători dar nu şi descoperitori; pentru că avem cohorte de preoţi dar nici un dumnezeu; pentru că avem destule şcoli dar prea puţină educaţie; pentru că avem nenumărate legi dar dreptatea nu mai sălăşluieşte printre noi; pentru că avem tot mai mulţi copii şi din ce în ce mai puţini părinţi; pentru că avem tone de cunoaştere şi numai câteva grame de înţelesuri; pentru că avem farmacii şi spitale la colţ de stradă, dar cu toţii rămânem bolnavi; pentru că avem poduri peste văi şi ape, dar nici o punte peste prăpăstiile dintre fiinţele noastre; pentru că trupurile nostre sunt mai aproape ca niciodată, dar sufletele au îngheţat în depărtări nemărginite; pentru că ne luminăm oraşele chiar şi-n miez de noapte, dar negura s-a aşternut peste conştiinţele noastre însingurate.

Scopul vieţii nu este acela de a fi fericit. Este acela de a fi folositor,
de a fi un om de onoare, a fi înţelegător şi de a schimba ceva în lume
datorită faptului că ai trăit şi ai trăit bine.
Ralph Waldo Emerson

Ne aflăm la un moment de cotitură al civilizaţiei occidentale, în care se impun schimbate modelele de percepere a lumii şi vieţii. Fragmentarea cunoaşterii şi acţiunii asupra mediului exterior reprezintă totodată şi o fragmentare a vizunii omului despre sine şi despre rostul său ca fiinţă. Un om unificat, care se cunoşte şi se realizează pe sine, parcurgând în fiecare moment al vieţii cotidiene calea dezvoltării sale personale, numai acest model de personalitate umană va fi în măsură să înţeleagă, să aplice şi să transforme realitatea vieţii şi proceselor sociale. Numai prin crearea unei noi paradigme, care să fie deopotrivă ştiinţă, filosofie, teologie, inginerie etc, civilizaţia occidentală poate progresa.

Aşa cum am subliniat în repetate rânduri, considerăm că a sosit momentul să introducem toate procesele dezvoltării umane şi comunitare în ecuaţii spre a fi realizate practic. Cu simple speculaţii filosofice, speranţe religioase ori imnuri poetice nu se pot satisface sectoarele de bază ale dezvoltării comunitare. Este adedvărat că fiecare realitate îşi are scopul şi utilitatea ei, deopotrivă beţia poetică a sufeltului, precum şi speranţa mistică a omului religios. Dar misiunea omenirii actuale este a da o formă de dezvoltare superioare acestei lumi şi nu a aştepta o moarte onorabilă pentru a moşteni cerurile paradisiace.

Nu suntem pentru dimensiunea materială a lumii, aşa cum nu promovăm exclusiv nici pe cea spirituală; credinţa nosastră este că pentru civilizaţia occidentală a sosit momentul să iasă din umbra fragmetărilor de realitate şi să se înalţe spre unitatea de cuprinderea a lumii şi vieţii ca fenomene de ordin cosmic. În acest sens, pentru început, de mare utilitate pot fi culturile civilizaţiilor din vechime. Ceea ce trebuie să realizeze occidentul în prezent este tocmai această unitate între dimensiunile realităţii fragmentate care conturează cultura şi civilizaţia sa. Primul pas îl constituie realizarea viziunii transdisciplinare, care să deschidă perspectiva către unitatea fundamentală între ştiinţă, artă, religie, filosofie, şi modurile de viaţă cotidiene.

comunitatea, familia şi viaţa personală (destinul omului) se conduc după aceleaşi mari legi ale ordinii cosmice, tocmai întrucât sunt părţi armonic integrate în marea sinergie a evoluţiei. Viaţa sub toate formele ei reprezintă în fapt un flux al devenirii continue; evoluţia este rostul ei iar fiinţa umană dă curs acestui deziderat în dublă calitate: de instrument şi de agent. De intrument întrucât are de jucat un rol pe scena progresului (deopotrivă social şi cosmic), sens în care toate civilizaţiile vechi ale omenirii considerau de că fiinţa umană se întrupează în planul realităţii fizice ca să îndeplinească un rol – dat de divinitate – în marea regie a lumii (aspect dealtfel preluat în telogia creştină, dar pierdut pe drum după aproape o mie de ani).

A doua calitate a fiinţei umane, însă, accentuată de aceste civilizaţii, este acela de agent, de participant activ, care poate, prin propia sa identitate şi libertate de manifestare, să schimbe, să transforme rosturile lumii, să modeleze destinul acesteia şi destinul personal, să depăşească determinismul existent în lumea naturii, pentru celelalte specii şi pocese existenţiale.

Esenţa condiţiei umane constă în libertatea şi puterea transformării; deopotrivă transformarea universului exterior cât şi a celui interior – modelarea evoluţiei personale. Dar corelativ acestor atribute – libertate şi putere – omului îi revin o serie de îndatoriri, printre care la loc de frunte se află: responsabilitatea faţă de destinele celorlalte fiinţe, faţă de ecosistemul natural; îndatorirea de a se dezvolta pe sine în virtute şi înţelepciune, pentru a putea înţelege şi respecta legile cosmice ce gestionează starea de bună dezvoltarea a tuturor proceselor vieţii; îndatorirea de a contribui după propria iscusinţă (şi de aici din nou sarcina autodezvoltării) la progresul altor forme de viaţă; sarcina de a se implica activ în gestiunea binelui comunitar.

Virtutea stă în capacitatea omului de a rodi şi a dărui aceste roade celorlalţi; de a contribui cât mai mult posibil la dezvoltarea comunităţii, de a crea mereu armonie în jurul său, pretutindeni unde se află: în familie, în societate, în natură, în univers.

Volumul de faţă se doreşte o introducere în problematica dezvoltării comunitare (atât în calitate de concept, precum şi – mai ales – ca realitate concretă). Desigur că unora terminologia le poate aduce aminte de vechi regimuri pe care cu toţii dăm vina pentru majoritatea lucrurilor pe care nu reuşim astăzi să le înfăptuim. După fenomenul schimbării ultimului regim social (avem reţineri serioase pe care istoria le va dovedi, în ceea ce priveţte denumirea de “revoluţie” dată acestei mişcări) mulţi dintre membri societăţii româneşti au mers până acolo încât au dorit “purificarea” conceptuală chiar şi la nivel de limbaj, prin anatemizarea unora dintre cele mai importante cuvinte ce definesc realităţi esenţiale în societăţile moderne avansate: “noi” (şi fanilia