HIDROBIOLOGIE Curs 1 si Curs 2 Hidrobiologia: notiuni introductive. Crizele mondiale ale apei. Ramurile hidrobiologiei. Istoricul hidrobiologiei ca stiinta.

Legatura hidrobiologiei cu alte stiinte. Apa ca mediu de viata. Caracteristicile apelor naturale: originea si circuitul apei in natura, proprietatile fizice ale apei (structura moleculei de apa, proprietati organoleptice, capacitatea calorica specifica, densitatea, vascozitatea, presiunea hidrostatica, tensiunea superficiala, miscarile apei, temperatura, lumina, transparenta, culoarea apei, radiatia ionizanta) Apa este mediul primar in care a aparut si s-a dezvoltat viata. 75% din increngaturile si clasele care populeaza azi Terra sunt de origine acvatica si numai 25% sunt de origine terestra. Din acestea, 69% au aparut in mare si 6% in apa dulce. Apa reprezinta 71% din suprafata Terrei. Peste 97% din ea se gaseste in mari si oceane. Restul este apa continentala, intre care se gaseste si apa salina si chiar hipersalina. Crizele apei: 1. Criza de apa dulce. Resursele de apa dulce au un caracter finit, chiar daca nu stim exact cand se vor termina. Suntem in pragul unei crize de apa potabila, deoarece exista tendinta globala de risipire a apei. Dezvoltarea foarte accentuata a industriei si tehnologizarea excesiva din ultimele decenii a agriculturii, sunt alte doua cauze ale epuizarii apei dulci, din toate astea rezultand o poluare industriala a apei. 2. Eutrofizarea. Cresterea cantitatii de nutrienti din ecosistemele acvatice determina inflorirea apelor, fenomen cauzat de dezvoltarea algelor microscopice. 3. Simplificarea structurii ecosistemelor naturale. Este un fenomen datorat numeroaselor indiguri, regularizari si constructiilor de baraje. Toate au ca efect scaderea diversitatii in ecosistemele acvatice. Alaturi de aceasta mai are loc o scadere a stabilitatii ecosistemelor acvatice, producandu-se astfel dezechilibre in fluxul energetic prin acele ecosisteme. Hidrobiologia este o disciplina ecologica, care studiaza structura si functionarea ecositemelor acvatice, marine si continentale, in stransa corelatie cu factorii de mediu (fizici, chimici si biotici). Alte definitii ale hidrobiologiei: Zernov (1949): stiinta care studiaza legatura cauzala si relatiile reciproce dintre organismele acvatice si mediul lor inconjurator, atat cel viu, cat si cel lipsit de viata. Jardin (1950): disciplina biologica complexa, al carui obiect consta in studiul unitatii dintre organismele acvatice si mediul lor. Hidrobiologia studiaza productivitatea biologica a apelor si elaboreaza metode de dirijare activa a proceselor de productie biologica a apelor. Dussart (1966): stiinta care studiaza viata fiintelor care populeaza apele, atat ca viata individuala, cat si ca viata colectiva, organizata sau nu. Ea este preocupata nu numai de fiziologia indivizilor, de metabolismul lor si de influenta factorilor de mediu asupra acestora, ci si de comportamentul organismelor, de reproducerea si dezvoltarea lor, de relatiile lor cu indivizii care traiesc in colectivitate, fie din aceeasi specie, fie din grupe diferite. Hidrobiologia are doua domenii: Oceanologia: studiaza ecosistemele oceanice si marine. Limnologia: studiaza ecosistemele de ape continentale.

Hidrobiologie Curs 1 si Curs 2

Unii adauga aici si Freatologia (studiul apelor subterane), pe care altii o considera insa inclusa in Limnologie. Limnologia a fost definit iniial ca tiina care se ocup cu studiul complex al lacurilor. Denumirea vine de la cuvntul latin limnei = lac i cuvntul grecesc logos = tiin, vorbire. Actualmente se consider c limnologia are ca obiect de studiu apele interioare: lacurile, apele curgtoare i pnzele freatice. Winberg (1963) adopta noua viziune asupra limnologiei: stiinta care se ocupa cu studiul producerii, consumului si transformarea energiei in ecosistemele acvatice continentale. Legatura hidrobiologiei cu alte stiinte, rezulta din faptul ca ea este o stiinta de sinteza: - Geografia: furnizeaza date referitoare la raspandirea bazinelor hidrografice pe glob. - Geologia: explica modul de formare a cuvetelor acvatice, evolutia lor in timp, modul de acumulare a apei si a sedimentelor in aceste bazine. - Hidrologia: explica miscarile apei, circuitul apei in natura, etc. - Fizica: aduce informatii referitoare la miscarile apei (formarea valurilor, a curentilor, vartejuri, turbinioane), aparatura necesara masurarii acestor factori, aspecte ale fenemenelor mecanice, optice, electice si termice din mediul acvatic. - Chimia: explica reactiile chimice, compozitia chimica a apei si sedimentului. - Matematica: furnizeaza modele de analiza pt aprecierea cantitativa a unor fenomene, permitand o prelucrare statistica a datelor experimentale. - Botanica si Zoologia: aduc informatii referitoare la structura, filogenia si evolutia organismelor din comunitatile acvatice. - Microbiologia: identifica microorganismele acvatice si explica procesele bacteriene din apa si sedimente. - Fiziologia animala si vegetala: explica nevoile functionale ale organismelor. Poate ajuta la cresterea productivitatii ecosistemelor acvatice. - Ecologia: determina raporturile dintre hidrobionti si dintre acestia si mediul lor de viata. - Etologia: descrie comportamentul hidrobiontilor in relatiile lor cu mediul biotic si abiotic. Metode de studiu in hidrobiologie: observatia, experimentul, analiza si sinteza datelor. Datele hidrobiologiei sunt utilizate sau constituie puncte de plecare pentru urmatoarele aspecte: - studiul ecosistemelor acvatice in vederea conservarii si protectiei acestora, ca medii de viata sau ca habitate pentru comunitatile de plante si animale; - studiul surselor de apa potabila si protectia lor; - studiul apelor uzate (poluate) in vederea epurarii lor; - gospodarirea apelor in scop industrial, agricol si medico-sanitar (pentru bazinele artificiale utilizate in piscicultura, acvacultura, lacuri de baraj); - monitorizarea calitatii ecosistemelor naturale. Acesta repreainta un complex de actiuni prin care se urmareste evolutia uneia sau mai multor componente ale unui ecosistem. Ex: monitorizarea faunei de macronevertebrate bentonice din Crisul Repede; monitorizarea compozitiei calitative a comunitatilor algale din Somes, etc.

Hidrobiologie Curs 1 si Curs 2

Apa ca mediu de viata Conform dovezilor geologiei si paleontologiei s-a demonstrat ca viata a aparut in apa, astfel ea este un mediu primar al vietii pe Terra. Apa este componenta universala a tuturor organismelor vegetale sau animale, reprezentand pana la 90% din greutatea acestora. Ea mai este si un solvent universal, avand capacitatea de a dizolva un numar mare de substante, ramanand inerta din punct de vedere chimic, nemodificandu-si proprietatile specifice. Apa vehiculeaza nutrientii de baza pentru plante, care sunt necesari fotosintezei. Tot apa reprezinta mediul intern la plante si animale: seva bruta, seva elaborata, sangele, limfa, lichid cefalorahidian, etc. 1. Caracteristicile apelor naturale. 1.1. Originea si circuitul biogeochimic al apei in natura. 1.2. Proprietatile fizice ale apei 1.3. Proprietatile chimice ale apei 1.4. Proprietatile fizico-chimice ale substratului 2. Asociatii de organisme acvatice 1. Caracteristicile apelor naturale 1.1. Originea si circuitul apei in natura Apa exista sub toate cele trei forme de agregare. Azi se considera ca ea provine din cristalizarea magmei granitice precambriene la suprafata Pamantului (in special apa marilor si oceanelor). In functie de raspandirea caldurii la suprafata Pamantului, apa se gaseste sub forma de trihidrol (gheata) spre poli si la mari altitudini, dihidrol (lichida) si monohidrol (stare gazoasa) in atmosfera. Hidrosfera = totalitatea apei circulante de pe Pamant: 13.660 Gg (1 Geogram = 100.000 3 km = 1020g ). Factorii care conditioneaza circuitul apei in natura sunt: temperatura, gravitatia, coeziunea moleculara a apei, caldura specifica a apei si capilaritatea solului. Constanta de primenire (reinoire) a apei in ecosisteme difera foarte mult (de la milenii pt apa marina pana la zile pt apa din vaporii din atmosfera). Circuitul bio-geo-chimic al apei. Radiatia solara determina circulatia apei. Sub actiunea ei apa este evaporata formand norii care sunt antrenati in paturile atmosferice, unde are loc condensarea lor, adica trecerea in dihidroli si trihidroli, forme sub care cad pe suprafata Terrei. 86% din vaporii de apa provin din evaporarea apei din oceanul planetar, iar 14% din evaporarea apei aflata la nivelul continentelor. Din totalul precipitatiilor, 22% cad pe sol, iar 78% deasupra Oceanului Planetar. Din apa ajunsa la suprafata uscatului (cifre pt. Romania):
- o parte se evapora (10%) - o parte se scurge datorita inclinatiei terenului: torenti, paraie, rauri, fluvii, din nou in mare (70%) - o parte se infiltreaza in sol -> apa freatica -> prin izvoare revine la suprafata (20%)

Regimul precipitaiilor este inegal pe Terra si depinde de: regiunea geografica, altitudine, directia vantului, natura vegetatiei, etc.
3

Hidrobiologie Curs 1 si Curs 2

2.2. Proprietatile fizice ale apei 1.2.1. Structura moleculei de apa Din punct de vedere chimic apa este un oxid de hidrogen H-O-H, cu masa moleculara 18. Este un compus natural cu foarte multe si complexe proprietati fizico-chimice, ce determina si lipsa ei din natura in stare pura, precum si dificultatea obtinerii ei in laborator in stare pura. In mod obisnuit, apa este un amestec, o mixtura de molecule de apa care pot avea in componenta: - hidrogen cu urmatorii izotopi: 1H (hidrogen), 2H (deuteriu), 3H (tritiu). - oxigen cu 3 izotopi stabili: 16O, 17O, 18O si 3 izotopi cu viata scurta: 14O, 15O, 19O. In natura, cea mai mare cantitate de apa este sub forma de 1H216O. Mai exista: Apa grea: 2H216O sau (D2O). In oceanul planetar la mari adancimi. Intra in alcatuirea mediului intern la animalele abisale, incetinind reactia proceselor metabolice. Apa supragrea: 3H216O sau (T2O). In cantitati reduse in apa de ploaie. Este folosit ca element trasor in studiul metabolismului si in urmarirea traseului apei subterane. Apa usoara: a fost obtinuta in laborator prin distilarea apei naturale in vid. Testele de laborator au aratat ca apa usoara inhiba cresterile tumorale in transplanturi, creste reactivitatea vasculara, stimuleaza reactiile de aparare imunitara a organismului, mareste rezistenta la dozele letale si subletale de radiatii gamma. Atomii din molecula de apa realizeaza un triunghi echilateral, cu polaritate; astfel, este posibila disocierea foarte rapida a electrolitilor in apa datorita fenomenului de atractie sau de respingere de catre molecula de apa a sarcinilor substantelor respective => caracterul apei de solvent universal. Tot datorita polaritatii molecula de apa are proprietatea de a forma polimeri cvasistabili: O2-...........H+ H+ H+ .......... O2H+ apa lichida

H+.......... O2- ......... H+

In cazul apei lichide, scaderea temperaturii scaderea temperaturii provoaca treptat reducerea agitatiei moleculei, ce determina o micsorare a spatiilor dintre molecule, ceea ce duce la o crestere a densitatii pana la temperatura de 40C (temperatura la care apa are densitatea maxima). H+ H+ H+ O2O2apa solida O2+ + + H H H La marirea temperaturii agitatia moleculei de apa creste, ceea ce duce la distorsionarea si ruperea legaturilor de H2 (in special a celor marginale). Astfel au loc o serie de dislocari care produc o afanare si in final o topire a ghetii. 1.2.2. Proprietatile organoleptice Mirosul. Este imprimat de substantele organice si anorganice allohtone sau care sunt produse de alge. Gradul 0 (inodora) ........ gradul 5 (miros foarte puternic). Uneori mirosul apei este datorat prezentei organismelor: Synura uvela chiar si in densitati mici imprima apei miros de castraveti. Asterionella sp. in cantitati mici: mirosuri aromatice, in cantitati mari: miros de peste. Cianoficeele (Anabaena sp.) dau miros de iarba proaspat cosita + miros de mucegai.
4

Hidrobiologie Curs 1 si Curs 2

Gustul. Este dat la fel de substante allohtone sau este de asemenea, rezultatul activitatii algelor: Fe...................................................... gust metalic Ca...................................................... gust salciu Mg......................................................gust amar Cloruri................................................gust sarat Clor si fenol........................................gust medicamentos Actinomicetele in cantitate mare....... gust de pamant 1.2.3. Capacitatea calorica specifica (CCS) Este cantitatea de caldura (exprimata in calorii) necesara pentru a ridica sau a cobori cu 10C temperatura unei unitati de masa. CCS a apei este f mare comparativ cu a altor lichide. CCS apa = 1 cal /g / 10C [in comparatie: CCS alcool = 0.5 cal /g / 10C ; CCS Fe = 0.1 cal /g / 10C ] Aceasta CCS mare se datoreaza cantitatii mari de energie inmagazinata in legaturile de hidrogen. Datorita acestei CCS apa are proprietatea de a acumula cantitati foarte mari de caldura (avand deci o conductibilitate termica scazuta) pe care o cedeaza foarte lent si in mod treptat. Acest lucru determina o stabilitate mult mai mare a ecosistemelor acvatice comparativ cu cele terestre => acestea avand un climat mai bland decat cele terestre, fara extreme foarte mari (diferenta temperaturii apei dintre zi-noapte si dintre sezoane este mai mica). CCS a apei afecteaza in acelasi timp si climatul aerului si al uscatului din zonele invecinate. Aceasta inertie termica a apei se manifesta la scara mai mica sau mai mare in functie de volumul de apa din regiunea respectiva. Capacitatea apei de a se dilata la solidificare (cu 9%) este intalnita doar la putini compusi, in general compusii micsorandu-si volumul la solidificare. Acest proces de dilatare se datoreaza straturilor diferite, care determina ca gheata sa aiba o densitate scazuta si sa pluteasca. Avand in acelasi timp si o conductibilitate termica scazuta, se comporta ca un izolator termic, ceea ce impiedica racirea si solidificarea straturilor de apa de sub gheata. Acest lucru este foarte important, deoarece determina mentinerea unei temperaturi relativ constante si mai ridicate pe timpul iernii, sub stratul de gheata, fenomen foarte important pentru viata organismelor acvatice din aceste ecosisteme. 1.2.4. Densitatea apei Este raportul masa sau greutate / volum. Unitatea de masura este g / m3. Densitatea apei difera in functie de temperatura, salinitate, presiune, concentratia de substante in suspensie. Modificarea densitatii in functie de temperatura este o anomalie; prin ridicarea temperaturii api de la 00C la 40C structura apei se modifica, moleculele ei se apropie foarte mult, atingand densitatea maxima ( = 1). Prin cresterea in continuare a temperaturii, moleculele se dispun din ce in ce mai lax si astfel, greutatea si densitatea specifica scad. apa la 00C 1 gheata = cu 8.5% mai mare apa la 40C = 1 Densitatea apei este factorul care regleaza intreaga dinamica fizico-chimica si intregul metabolism al ecosistemelor acvatice. 1.2.5. Vascozitatea apei Sau frecarea interna, este capacitatea lichidelor de a opune o anumita rezistenta la deplasarea a doua paturi adiacente una fata de cealalta. Unitatea de masura este Poazul (Pz).
5

Hidrobiologie Curs 1 si Curs 2

Vascozitatea este direct proportionala cu sectiunea transversala a corpului si cu viteza cu care acesta se misca, fiind totodata invers proportionala cu temperatura. Temperatura apei (0C) 3 10 15 20 30 0 25 Vascozitatea (pz) 16.2 14 12.3 10.8 8.6 18.9 9.6 Marimea vascozitatii apei influenteaza profund viata organismelor acvatice. Deoarece la 0 0C vascozitatea este de 2x mai mare decat la 25 0C, inseamna ca o Daphnia cade de doua ori mai repede in apa calda. Forta de frecare in apa este de aproapre 100x mai mare decat in aer => organismele acvatice au de invins in timpul deplasarii fore mult mai mari decat cele aeriene. 1.2.6. Presiunea hidrostatica Reprezinta forta exercitata asupra organismelor de catre greutatea coloanei de apa care se afla deasupra lor (unitatea de masura: atmosfere sau bari). Are un efect mai intens asupra organismelor acvatice aflate in bazinele cu adancime mare (organisme batofile). In apele dulci, la 4 0C presiunea creste cu 1 atm la fiecare 10.33 m, iar in cele sarate, cu 1 atm la fiecare 9.98 m. 1.2.7. Tensiunea superficiala Este forta care actioneaza la interfata dintre mediile lichid-gazos. In interiorul lichidului moleculele sunt atrase in toate directiile, formand astfel un sistem echilibrat de fore. La suprafata sa, moleculele de apa au o tendinta de aderare spre interior, formand o pelicula care nu poate fi rupta decat aplicand o forta mai mare. Din aceasta cauza, pelicula de la suprafata apei poate fi destul de solida pentru a sustine unele organisme din neuston (de pe ea sau de sub ea respectiv din epi- sau hipo- neuston). Tensiunea superficiala este invers proportionala cu temperatura si cu continutul de saruri. Ea se reduce foarte mult in cazul cresterii cantitatii de compusi organici din apa. Organismele care se dezvolta pe aceasta pelicula: epineuston. De sub ea: hiponeustonul. 1.2.8. Miscarile apei Sunt determinate de morfologia bazinului (ecosistemele lotice), factorii climatici (vant, diferenta de temperatura) sau de forta de atractie a lunii (mareele). Au actiune directa asupra biotei (transportul acestora si aderenta la substrat) si indirecta (apa vehiculand nutrientii si gazele solvite). La lacuri exista o miscare foarte lenta pe verticala datorita diferentelor de temperatura a stratelor de apa. La rauri exista diferente foarte mari (6 m/s la torenti, 2 m/s Dunarea). [Curentul apei si influenta lui asupra biotei va fi aprofundat la cursul de ecosisteme lotice] 1.2.9. Temperatura apei Este factor abiotic esential pentru viata organismelor acvatice, ea afectand in mod direct desfasurarea proceselor metabolice si de reproducere si in mod indirect prin dependenta O2 dizolvat de temperatura (relatie invers proportionala). Temperatura mai influenteaza si vascozitatea si densitatea apei, afectand astfel capacitatea de miscare a organismelor in apa. In functie de temperatura medie a apei: - bazine hidrografice tropicale (T apei nu scade sub 4 0C) - bazine polare (T apei nu creste peste 4 0C) - bazine temperate (vara T apei > 4 0C, iarna apa ingheata) - bazine termale (raspandirea lor nu tine de o anumita regiune geografica)
6

Hidrobiologie Curs 1 si Curs 2

Temperatura apei din mari si oceane: 4 - 36 0C. Temperatura apelor continentale: 0 38 0C (majoritatea).... 100 0C (apele termale). Temperatura are variatii sezonale, zilnice, fiind influentata de climat, altitudine, vegetatie acvatica, aportul de apa din freatic, etc. Fiecare specie este adaptata la o anumita zona de toleranta termica, cuprinsa intre doua limite (superioara si inferioara). Zonele de toleranta sunt mai largi la organismele euriterme decat la cele stenoterme. Cresterea temperaturii apei marete nevoia de oxigen a biontilor. La majoritatea organismelor acvatice, temperatura la care are loc reproducerea este putin mai coborata decat optimul termic al speciei. De asemenea, s-a observat ca procesul de similare a calciului este mai rapid la temperaturi crescute ale apei. La organismele euriterme din zona temperata (supuse deci la variatii termice sezoniere), cresterea este discontinua, fapt reflectat de depunerea neomogena a calciului in solzi, cochilii, valve, otolite, oase. La organismele stenoterme (termofile sau criofile), cresterea are un caracter continuu. [temperatura apei si influenta ei asupra biotei vor fi aprofundate la cursul de ecosisteme lentice si lotice] 1.2.10. Lumina Rolul important al luminii in ecosistemele acvatice este dat de importanta ei in procesul de fotosinteza, care este principalul suport al productiei primare. Lumina determina ritmurile circadiene sau sezoniere ale comunitatilor de plante si animale, conditionand astfel raspandirea lor. Lumina este pentru unele specii de animale factor de semnalizare sau de conditionare a activitatii reproductive si de declansare a sintezei unor vitamine in procesele metabolice (acest fenomen este mai complex, fiind conditionat si de catre temperatura, pH, varsta indivizilor, etc). Sursa principala de lumina si caldura este radiatia solara (exista si o a doua, bioluminiscenta, in special pentru organismele marine). Cantitatea totala anuala care ajunge pe suprafata ecosistemelor acvatice depinde de pozitia geografica, sezon, ora, etc. Radiatia ajunsa la suprafata apei este absorbita doar partial, o parte fiind reflectata inapoi in atmosfera. Raportul dintre energia absorbita si cea reflectata este conditionat de unghiul de incidenta sub care cade lumina, dar si de nebulozitatea atmosferica si respectiv, de anotimp. Cu cat unghiul de incidenta este mai mic si deci razele cad mai oblic pe luciul apei, cu atat cantitatea de energie si lumina reflectata este mai mare (si deci energia si lumina absorbita de apa este mai mica). Legile reflexiei luminii: a. la contactul unei raze luminoase cu suprafata apei, aceasta sufera fenomenul de reflexie. => ca plantele acvatice au disponibila o cantitate de lumina mai mica decat plantele terestre. b. Razele ce patrund in apa (lumina absorbita) sufera un fenomen de deviere de la normala = fenomenul de refractie a luminii. aer

apa
7

Hidrobiologie Curs 1 si Curs 2

c.

Dupa patrunderea luminii in apa, ea e absorbita de moleculele de apa, respectiv de suspensiile existente in apa.

Cantitatea de lumina absorbita sau reflectata depinde de starea suprafetei apei: prezenta zapezii, a ghetei, valuri, etc. Raportul dintre cantitatea de lumina absorbita de o patura de apa cu grosimea de 1m si intreaga cantitate de lumina = rata (indice) de extinctie (de absorbtie). Valorile acestei rate depind de proprietatile apei (transparenta, culoare, suspensii) si de lungimea de unda (componenta fascicolului luminos). In functie de distributia luminii pe verticala se disting urmatoarele zone in ecosistemele lentice: a. zona eufotica (polifotica) stratul de pana la 1 m de la suprafata apelor dulci continentale si de pana la 100 m in mari si oceane; b. zona disfotica (mezofotica), de pana la 2-3 m (in apele dulci) si 200-500 m (in mari si oceane) = zona de amurg; c. zona oligofotica de pana la 1500 m (foarte putin luminata); d. zona afotica: complet lipsita de lumina. Este prezent fenomenul bioluminiscentei. Bioluminiscenta: este data de o substanta de natura lipidica (luciferina), produsa de glande specializate. Rol: luminarea mediului marin, atragerea prazii, intimidarea dusmanilor, recunoasterea intre sexe, etc. Luciferina (sub actiunea O2) luciferaza oxiluciferina (cu proprietati fosforescente) Fenomenul este propriu organismelor marine, aflate mai ales la mare adancime. Exceptie: un gasteropod terestru din Noua Zeelanda, care este capabil de bioluminiscenta. 1.2.11. Transparenta si culoarea apei Este cauzata de prezenta suspensiilor minerale sau organice (particule sau dizolvate). Suspensiile minerale sau organice formeaza DETRITUSUL. Acesta poate avea origine autohtona sau allohtona (din zonele inveciante ecosistemului acvatic, de exemplu, din lunca inundabila). Este hrana pentru marea majoritate a organismelor acvatice (detritivore). El absoarbe o parte din lumina (in special acele raze complementare cu propria culoare). Transparenta se masoara cu discul SECCHI.

Hidrobiologie Curs 1 si Curs 2

1.2.12. Radiatia ionizanta Se produce in momentul in care fotonii componenti ai luminii smulg electronii din molecula de apa sau din a altor substante existente in apa. Actiunea ionizanta poate fi stimulatoare, inhibitoare sau letala asupra organismelor acvatice in functie de natura si intensitatea ei. Modificarile pe care le produce sunt fie somatice fie genetice. Stadiile mai sensibile sunt cele tinere (oua, juvenili, alevini). Radiatiile pot fi: - alfa, beta, gamma (emise de substante radioactive) - raze UV (de origine solara, descarcari electrice) - mezozonii (de origine cosmica) - neutronii (produsi de reactiile nucreare) Unitati de masura: radul (pentru majoritatea radiatiilor, cu exceptia razelor gamma care se masoara in rontgen). Exista organisme care absorb aceste radiatii din apa si devin astfel periculoase pentru om.