Graves, Robert - Eu, Claudius Imparat

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

ROBERT GRAVES

Eu, Claudius împărat

Din autobiografia lui Tiberius Claudius împărat al romanilorNĂSCUT ÎN ANUL 10 Î.HR.,ASASINAT ŞI ZEIFICAT

ÎN ANUL 54D.HR.

Sunt îndatorat domnului A. K. Smith pentru versiunea latină aversurilor sibiline menţionate în primul capitol. Iată-le în forma loriniţială:

Punica centenos durabit poena per annos!Res Omana viro parebit caesariato.Calvus caesarie dominus dominabitur urbi!Omnibus iile viris mulier mas iile puellis:Rex equitabit equo bifidis equus unguibus ibit!Filius imbelli fictus mactaverit ictu.Imperium hinc alter ficto patre caesariatoCaesariae crini tus habet, qui marmore RomaeMutabit lateres. Non visis vinciet UrbemCompedibus. Fictae secreto coniugis astuOccidet ut fictus bona filius occupet heres. Tertius hinc sumet ficto patre caesariatoCalvus caesarie regnum cui sanguine limusCommixtus. Victrix penes ilium et victa vicissimRoma erit. Iile instar gladii pulvinar habebit,Filius et fictus regni potietur iniqui.Quartus habet solium ficto patre caesariatoCalvus caesarie invenis, cui Roma ministrae est.Feta veneficiis Urbs impia serviet uni.Quo puer ibat equo vectus calcatus eodemSe iuvenem ferro cecidisse fatetur equinoCaesariatus ad hoc quintus numerabitur hirtusCaesarie, toti genti contemptus avitae.Imbecillus iners, aestivas addere RomaeAptus aquas populo frumenta hiemalia praebet.Iile tamen fictae secreto coniugis astuOccidet ut fictus bona filius occupet heresSextus habet regnum ficto patre caesriato.Flamma pavor citharoedus eunt tria monstra per urbem.Sanguine dextra rubet materno.Septimus heres Nemo erit, at sexti busto cruor ibit ab imo.R. G.Galmpton, Brixham1941 : "

...E o povestire care a făcut obiectul multor in-terpretări greşite nu numai din partea celor care autrăit atunci, dar şi în vremurile ce au urmat: şi a-ceasta e atât de adevărat, încât toate faptele deprimă importanţă sunt învăluite în îndoială şiobscuritate; în timp ce unii susţin ca fapte sigurecele mai neîntemeiate zvonuri, alţii transformăfaptele în născociri; şi unele, şi altele suntexagerate de posteritate.

TACIT Capitolul I

Eu, Tiberius Claudius Drusus Nero Germanicus şi aşa mai departe(fiindcă n-o să vă plictisesc de la început înşirându-vă toate numele şi tit-lurile mele!), poreclit până deunăzi de prieteni, de rude şi de intimi"Claudius Idiotul", "Claudius ăla", "Claudius Bâlbâitul","Clau-Clau-Claudius" sau, rareori, "Sărmanul unchi Claudius", măpregătesc să scriu pentru posteritate ciudatele întâmplări ale vieţii mele; încep, aşadar, cu frageda mea copilărie şi-mi voi urma povestirea an cuan, până voi ajunge la acea dată fatidică a vieţii mele, cu vreo opt ani înurmă, când, la cincizeci şi unu de ani, s-a abătut asupra mea"nenorocirea aurită", din care nu m-am mai putut apoi niciodatădescurca.Lucrarea de faţă nu este întâia mea carte. De fapt, literatura şi maiales scrierea istoriei — pe care ca tânăr am studiat-o aici, la Roma, cu ceimai buni maeştri — mi-au fost timp de treizeci şi cinci de ani singura me-serie şi singura pasiune. Cititorii mei să nu se mire deci de iscusinţa stilu-lui meu; să se ştie că eu însumi, Claudius, scriu această carte, şi nusecretarul meu sau vreunul din scribii oficiali, pe care-i întrebuinţează deobicei oamenii însemnaţi, pentru a le "imortaliza" amintirile, nădăjduindprin asta că retorica va înlocui sărăcia subiectului şi că linguşirea vaacoperi viciile. Aici, o jur pe toţi zeii, eu sunt şi secretarul, şi cronicarulmeu oficial; totul e scris de mâna mea. Şi, de altfel, ce răsplată aş puteasă aştept — lăudându-mă — de la mine însumi? Ţin să subliniez, de asemenea, că această scriere nu e singuraistorie a vieţii mele ieşită de sub pana mea. Am mai alcătuit odinioarăuna, în opt volume, destinată arhivelor oraşului. E o poveste lungă,plictisitoare, cu care nu m-am fălit niciodată şi pe care am scris-o doar lacererea publică. Adevărul e că pe atunci (cu doi ani în urmă) aveammulte alte lucruri de făcut, aşa că am dictat cea mai mare parte dinprimele patru volume secretarului meu grec, cerându-i să nu schimbenimic (decât dacă era neapărată nevoie, spre a păstra echilibrul frazelorşi spre a suprima contrazicerile şi repetările). Dar mărturisesc căaproape întreaga a doua jumătate a operei şi cel puţin câteva capitoledin prima parte le-a scris, după indicaţiile mele, acest Polibiu. (Sclavuluii-am dat eu însumi numele vestitului istoric

1

, încă de pe când era copil.)El şi-a format stilul după al meu cu atâta dibăcie încât, după terminareaoperei, nimeni n-ar fi putut deose

bi ceea ce fusese scris de mine de cescrisese el.

Repet, era o carte plictisitoare. Situaţia mea nu-mi îngăduia să-lcritic pe împăratul Augustus, fratele bunicului meu din partea mamei, şi

1 Polibiu — (aprox. 210-l25 î.Hr.), istoric grec, autor al unei lucrări în patruzeci devolume.

nici pe Livia Augusta, cea de a treia şi ultima soţie a sa, bunica mea.Amândoi fuseseră zeificaţi oficial, iar eu devenisem slujitorul acestui cult.Cât despre cei doi nedemni urmaşi ai lui Augustus, i-aş fi putut veşteji cuasprime, dar, din decenţă, m-am abţinut. Ar fi fost nedrept din parte-mis-o dezvinovăţesc pe Livia sau chiar pe Augustus, în măsura în care s-alăsat influenţat de femeia aceasta, ce-i drept remarcabilă — şi vreau s-ospun de pe acum, odioasă — şi să spun adevărul despre ceilalţi doi, acăror memorie nu era apărată de religie.Am lăsat-o dinadins să fie o carte plicticoasă, pomenind doar defaptele ce nu puteau fi puse la îndoială, de pildă, cutare s-a însurat cucutare, fiică a cutăruia, ale cărui demnităţi le-am amintit, dar n-am spusnimic despre motivele politice ale căsătoriei, nici despre tocmeala dinculise între cele două familii. Sau cutare a murit subit, după ce a mâncatnişte smochine africane. Dar nu pomeneam nimic de otravă sau desprecei cărora întâmplarea asta le-a fost de folos, decât doar atunci cândfaptul fusese confirmat de hotărârea unui tribunal.Aşadar, n-am minţit niciodată, dar nici n-am spus adevărul, aşa cum înţeleg să-l spun acum, în toată goliciunea lui.Consultând această carte astăzi, în Biblioteca lui Apolo de pe colinaPalatin, pentru a-mi reîmprospăta unele amănunte şi date, am avut sur-priza să întâlnesc anumite capitole pe care aş fi jurat că le-am scris saudictat eu însumi, într-atât de asemănătoare erau cu stilul meu obişnuit,dar pe care nu-mi amintesc să le fi scris sau dictat vreodată. Dacă suntale lui Polibiu, vădesc o artă desăvârşită a imitaţiei (e drept că a avut la îndemână şi celelalte opere istorice ale mele), dar dacă sunt cumva într-adevăr ale mele, atunci memoria mi-e şi mai proastă decât pretindinamicii mei. Recitind cele scrise mai sus, îmi dau seama că mai curândstârnesc decât potolesc bănuiala, în primul rând în privinţa paternităţiimele asupra celor ce urinează, apoi în privinţa integrităţii mele de istoricşi, în sfârşit, asupra posibilităţilor mele de memorizare a faptelor. Dar nuvoi stărui; scriu ceea ce simt şi, pe măsură ce povestirea va înainta,cititorul va fi din ce în ce mai înclinat să creadă că nu ascund nimic —atâtea din cele arătate nefiind spre cinstea mea.În lucrarea de faţă dezvălui o serie de întâmplări confidenţiale. Dar,veţi întreba, cine sunt confidenţii mei? Iată răspunsul: ea se adreseazăposterităţii. Nu am în vedere nici pe strănepoţii şi nici pe stră-strănepoţiimei, ci posteritatea foarte îndepărtată. Speranţa mea e ca voi, eventualiimei cititori de peste o sută de generaţii sau mai mult, să aveţi impresiacă vă vorbesc direct, ca şi cum aş fi unul dintre voi, după cum Herodot

2

şi Tucidide

3

, deşi morţi de mult, îmi vorbesc mie. Dar de ce mă refer la oposteritate atât de îndepărtată? Iată explicaţia.

Cu

vreo optsprezece ani în urmă m-am dus la Cumae, în Campania,ca s-o vizitez pe sibilă

4

în peştera ei de pe muntele Gaurus. Ştiţi că există întotdeauna o sibilă la Cumae, deoarece, când una moare, îi urmează no-vicea care o secundase. Dar desigur că nu toate se bucură de aceeaşifaimă. Unele nu obţin de la Apolo, în întreaga lor carieră, nici măcar osingură dată harul unei profeţii. Altele prezic cu adevărat, dar dacă te

2 Herodot — (aprox. 480-425 î.Hr.), i

storic grec, supranumit "Părintele istoriei" (n. ed.).3 Tucidide (Tucydides) — (aprox. 460-395 î.Hr.), istoric grec, autor al lucrării "Războiulpeloponesiac".4 Sibilă — nume dat în Antichitatea greco-romană unor femei cărora li se atribuia darulprofeţiei; erau considerate de obicei preotese ale zeului Apolo. Legenda vorbea de osibilă din Eritreea ioniană, de o alta din Samos, etc. Cea mai vestită a fost o sibilă dinCumae; ea a trăit nemăsurat de mult şi, pe măsură ce îmbătrânea, devenea tot maimică la trup. Se spunea că pe vremea lui Tarquinius Superbus i-a oferit acestuia "cărţilesibiline", în care erau adunate toate pretinsele ei preziceri, precum şi o sumă deprescripţii religioase, respectate la Roma până târziu, în vremea republicii.

of 00

Leave a Comment