Heinlein, Robert a - Infanteria Stelara

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

Infanteria

stelară

Robert A. Heinlein Titlul original: Starship Troopers1960

1

Înainte, haită de babuini! Ce, vă credeţi

nemuritori?

Plutonier anonim din timpul

Primului Război Mondial, 1918

CA de fiecare dată, înainte de lansare, tremur ca varga. Cu toate că mi s-a făcut atîtcondiţionarea hipnotică, cît şi toate injecţiile necesare. Şi deci...

î

n mod normal, n-ar trebui să-mi fie frică.

Psihiatrul navei, care mi-a analizat undele cerebrale şi mi-a pus o mulţime de întrebări idioate după ce m-a adormit, mi-a zis că nu-i vorba de frică, ci mai degrabă de cevaasemănător trepidaţiei unui cal de curse în secundele dinaintea startului.Despre aşa ceva, n-am cum să mă pronunţ. N-am fost niciodată în pielea unui cal decurse. Dar asta nu schimbă nici datele problemei: mor de frică, de fiecare dată.La fără 30, eram cu toţii înghesuiţi în sala de lansare de pe

Rodger Young

şi tot acolo ne-ainspectat comandantul nostru de pluton. De obicei, asta o făcea Locotenentul Rasczak; darcum acesta s-a prăpădit în timpul ultimei misiuni, fusese înlocuit de adjutantul Jelal. Jelly eraun zîno-turc de pe Iskander, din sistemul Proxima. Un tip solid şi negricios, cu o faţă de prelat.Îl văzusem dîndu-i gata pe doi soldaţi apucaţi de o criză. Tipii erau nişte vlăjgani atît de înalţi încît fusese nevoit să-şi ridice mîinile ca să-i înşface. Le ciocnise capetele, ca pe două nuci decocos, şi abia dacă făcuse un pas înapoi, uite atît, numai cît să le facă loc să cadă.

Î

n timpul liber, nu era băiat rău, dar acum, era în serviciu comandat. Toţi ne verificasemechipamentul de luptă. La urma urmei, nu era în joc propria piele? Şi sergentul major ne maiinspectase odată, după ce ne adunasem. Acum ne aflam însă în faţa unui Jelly sever, cuprivirea la pîndă. Nimic nu-i scăpa. Se opri în dreptul tipului de vizavi de mine şi-i apăsăbutonul constator al stării de sănătate, amplasat pe centiron.―

Stînga-mprejur!

―

Dar, domnule adjutant, n-am decît un guturai! Doctorul a zis...

― Nici un domnule adjutant! zbieră Jelly. Doctorul nu sare şi nici altcineva n-o să sară,măcar că n-ar avea decît 3 febră. Ce, crezi că am timp de vorbărie acum?... Hai, întinde-o!Şi Jenkins ieşi din rînd. Părea furios şi trist. Şi nici eu nu mă prea simţeam în apele mele.Deoarece, ca urmare a dispoziţiei Locotenentului, prin jocul înlocuirilor pe care le provocaseaceastă situaţie, mă trezisem adjutantul comandantului de pluton, şi asta chiar cu ocaziaprezentei misiuni. Şi n-aveam nici o posibilitate să completez gaura lăsată de Jenkins. Nasoalătreabă. Dacă vreunul din băieţi s-ar pomeni vreodată la ananghie şi ar cere ajutor, efectiv n-aşavea pe cine să-i trimit. Jelly nu-şi mai pierdu vremea cu ceilalţi. Se răsuci şi ne privi, întristat, clătinînd din cap.― Ce adunătură de curci plouate! Poate că dacă scăpaţi şi de data asta, vom putea punela punct o formaţie aşa cum îşi dorea Locotenentul. Da' slabe speranţe... cu recruţii pe care ni-itrimit în ultima vreme.Brusc îşi corectă poziţia şi răcni la noi:― Ţin să vă reamintesc, maimuţoilor, cît îl costă pe guvern fiecare din voi, punînd lasocoteală armamentul, muniţia, echipamentul, totul, inclusiv antrenamentul şi haleala!... Unapeste alta, în viu, fiecare valorează o juma' de milion! Dacă mai socotim şi cei trei'ş'cinci de

cenţi,

cît vă face pielea, avem o sumă frumuşică! (Ne fulgeră cu privirea:) Să-mi aduceţi totul înapoi! De fizicul vostru, nu-i vorbă, m-aş putea lipsi, da' de frumuseţea asta de uniforme încare vă fîţîiţi fundul, ba! Şi n-am nevoie de eroi. Nici Locotenentului nu-i plăceau! Aveţi osingură chestie de făcut, atît şi nimic mai mult. Deci, după lansare, vă faceţi treaba ciulindurechile şi, cînd vă chem eu, o zbughiţi la ambarcare, în cea mai mare viteză şi în ordine.

'Nţeles? (Ne măsură încă o dată cu privirea lui de zile rele:) Normal ar fi să ştiţi planul de atac,dar cum unii din voi n-au nici măcar atîta creier cît să-l poată reţine sub hipnoză, o să vi-lreamintesc pe scurt. Veţi fi lansaţi ca trăgători, pe două linii, la un interval de 2000 de metri.Cum aţi ajuns jos, vă luaţi reperele şi distanţa faţă de mine şi ceilalţi băieţi din pluton, înambele părţi. Vă faceţi una cu pămîntul! Cum aţi pierdut deja 10 secunde, nu vă mai rămînedecît un singur lucru de făcut: să radeţi tot ce este în bătaia armei, pînă cînd băieţii din flancse repliază.(Despre mine era vorba. Ca adjutant al comandantului de pluton, urma să mă aflu înflancul stîng, fără să mai am pe cineva pe care să mă sprijin. Şi abia acum am început să dîrdîide-a binelea).― După desprinderea capetelor de flanc ― refaceţi alinierea! ― şi rectificaţi intervalele între voi! Atît aveţi de făcut! Pentru asta aveţi 12 secunde. După aia înaintaţi în salturi,alternativ par şi impar. Locţiitorii comandanţilor de grupă vor ordona cadenţa şi tot ei vorasigura acoperirea. (Apoi continuă, privindu-mă direct:) Dacă totul decurge normal, lucru decare eu mă îndoiesc, capetele de flanc vor face joncţiunea în momentul adunării. Apoi, toatălumea la bord. Întrebări?Nici o întrebare. Ca-ntotdeauna. Jelly ni se adresă din nou:― Să fim înţeleşi: este vorba despre un raid, nu de o bătălie. Se doreşte numai să li sefacă o demonstraţie a puterii noastre de foc, ca să băgăm groaza în ei. Misiunea noastră estede a-l face pe inamic să simtă că am fi putut să-i distrugem tot oraşul, dar că n-am vrut-o. Trebuie să-i facem să înţeleagă că nu mai sînt nicăieri în siguranţă, chiar dacă încetămbombardamentele masive. Nu luaţi prizonieri. Nu omorîţi decît dacă este necesar. Dar întreagazonă trebuie făcută praf. M-aţi înţeles, trîntorilor? Să nu-l văd pe vreunul că se-ntoarce cubomba la el. (Privire rea, la momentul potrivit:)

Căpoşii lui Rasczak

au un renume de apărat.Înainte de a-şi da sufletul, Locotenentul mi-a cerut să vă spun că va fi, clipă de clipă, în spatelevostru... şi contează pe voi să-i daţi gata!Spunînd acestea, Jelly se întoarse către plutonierul Migliaccio, comandantul grupei întîi:―

Padre, ai cinci minute.

Cîţiva băieţi ieşiră din front şi îngenuncheară în faţa lui Migliaccio. Nu erau toţi deconfesiunea acestuia. Erau şi musulmani, şi creştini, şi evrei, şi gnostici. Ce doreau însă cu toţiiera să le spună cîteva cuvinte, să le uşureze sufletul, în momentul imediat premergătorsaltului. Iar el, pentru asta se afla acolo. Am auzit eu că ar exista unităţi în care preoţii nuparticipă la lupte alături de ceilalţi, dar nu prea înţeleg cum vine chestia asta. Cum poate da unpreot binecuvîntarea pentru ceva care nu-i gata s-o facă el însuşi? În ori ce caz, după ştiinţamea, în Infanteria Stelară toată lumea pleacă la atac. Şi preotul, şi popotarul şi aghiotantulBătrînului. După lansare, la bord nu mai rămîne nici un Căpos ― cu excepţia lui Jenkins, dar nu-i vina lui...Nu m-am dus la Padre. Mi-a fost întotdeauna frică să nu se bage de seamă că dîrdîi şi, laurma urmei, Padre putea să mă binecuvînteze şi de acolo unde se afla. De data aceasta însă,Padre se apropie de mine, după ce ceilalţi se ridicaseră. Îşi lipi casca de a mea, ca să-mivorbească în particular.― Johnnie... (vocea lui era calmă:) e prima ta lansare în calitate de grad

at...

―

Da.

Bineînţeles, eram eu subofiţer, cum era şi Jelly ofiţer.― Ascultă-mă, Johnny. Nu te apuca să exagerezi. Tu ştii ce-ai de făcut. Fă atît, şi nimic maimult. Nu umbla după decoraţii.― Mulţumesc, Padre. Nici n-am de gînd.

A mai bolborosit ceva î

ntr-o limbă pe care n-o cunosc, apoi m-a bătut pe umăr, înainte de ase întoarce la grupa lui. Jelly răcni:― Drepţi!― Plu-ton, DREPŢI! ― răsună ca un ecou comenzile strigate de Migliaccio şi Johnson.―

Pe grupeeee... adunarea!

― Pe grupeeee... Babord şi

Tribord! Gata de lansare!

― La capsule, MARŞ!―

Plu-TON!

Băieţii din plutoanele 4 şi 5 intraseră deja în capsulele care erau acum dirijate spretuburile de lansare.Venise rîndul meu, capsula mea era deja trasă la sabord. M-am strecurat în ea, întrebîndu-mă dacă cei din vechime, veteranii din Calul Troian, tremuraseră la fel ca mine. Ori eram eu uncaz special? Jelly verifica personal toate sistemele de închidere. În timp ce-mi bloca zăvorul, se aplecă

spre mine şi-mi şopti:―

Nu fi prost, Johnnie. E ca la

exerciţiu.Odată capota închisă, m-am regăsit singur cuc.

Exerciţiu...

Ce vorbeşti! Dîrdîiam în aşahal, încît abia dacă puteam să-mi controlez gesturile.Din difuzoarele căştii răsună glasul hotărît al lui Jelly, adresîndu-se pe circuitul liniei delansar

e:

― Către puntea de comandă! Plutonul

Căpoşii lui Rasczak...

Sîntem gata de lansare!

Şi apoi o altă voce dragă, glăsciorul de contralto al comandantului navei:―

Î

ncă 17 secunde, locotenente!M-am simţit întors pe dos cînd l-am auzit numindu-l

locotenent

pe Jelly. Pentru noi toţi,Locotenentul nostru era mort şi, chiar dacă Jelly avea toate şansele să-şi cîştige tresele, pînăuna alta, noi eram tot

Căpoşii lui Rasczak.

Vocea adăugă:― Baftă, băieţi!― Mulţumim, comandant!― Fiţi gata! 5 secunde!

Eram cu to

tul blocat. Burta, capul, umerii. Şi tremuram mereu.După ejectare, e ceva mai bine. Pînă atunci însă, eşti într-o beznă completă, imobilizat cao mumie din cauza acceleraţiei. Abia dacă poţi respira. Şi-ţi spui că, chiar de-ai reuşi să-ţideschizi casca, în tubul de ejectare n-ai altceva de respirat decît azot pur. Şi dacă nava esteatinsă înainte de a fi lansat, nu-ţi rămîne nici măcar timpul să te gîndeşti la o rugăciune. Moriuite-aşa, fără să poţi face vreo mişcare. Şi aşteptarea asta în întuneric, aşteptarea asta fără desfîrşit, îţi bagă frica-n oase, făcîndu-te să crezi că toată lumea a uitat de tine, că vasul a fostavariat şi este condamnat să se rotească pentru eternitate pe orbita sa. Şi că, mai devremesau mai tîrziu, vei crăpa sufocat, fără să poţi ridica un deget. Sau te gîndeşti, alteori, că navase va zdrobi pe suprafaţa planetei, antrenîndu-te şi pe tine odată cu ea, şi, orice ai face, ajuns jos vei arde de viu. Tocmai cînd mă frămîntau asemenea gînduri, vasul intră în deceleraţie şi asta a fostdeajuns să-mi alunge dîrdîiala. Urmau să fie suportaţi vreo 8 sau 10 g. Nu te poţi aştepta laconfort cînd la comenzile navei este o femeie. Poate doar la ceva vînătăi. Bun, de acord, admitcă ele pilotează mai bine decît bărbaţii, că au reacţii mai rapide şi că suportă mai bineacceleraţia, că, de asemenea, plonjează şi se degajează mai prompt, că, în sfîrşit, şanseletuturor sînt mai mari. Dar cele 10 tone care-ţi apasă coloana vertebrală nu-s deloc ceva deglumit. Totuşi, cinstit vorbind, trebuie să recunosc că-şi cunoaşte meseria, comandantul Deladrier.Rodger Young a frînat ireproşabil. Vocea ei răsună în aceeaşi secundă:―

Tubul central... FOC!

Urmară două şocuri, reculul cauzat de ejectarea lui Jelly şi a locţiitorului său la comandaplutonului.

Imediat apoi:

― Tuburile babord şi tribord... FOC AUTOMAT!Ăştia eram noi.

Bang!

Asta era capsula mea care înaintase cu un locaş...

Bang!

Exact aşa avansaucartuşele în armele de foc de pe vremuri. Tot aşa, una cîte una, capsulele intrau în camera detir. Singura diferenţă consta în faptul că încărcătoarele mitralierelor noastre conţineau tuburilecu care era ejectat efectivul unui întreg pluton şî că fiecare cartuş era destul de mare (mai binezis, abia suficient de mare) ca să încapă în el un infanterist în ţinută de luptă.

Bang!

Pînă acum, fusesem în poziţia a treia şi eram lansat printre primii. De data asta,eram CHARLIE ― ZERO, ultimul din coada celor trei plutoane. Capsulele sînt trase în cadenţade una pe secundă, dar chiar şi aşa, aşteptarea este destul de lungă. Încercai să număr.

Bang!

(doisprezece)

Bang!

(treisprezece). A paisprezecea capsulă făcu un

bang!

diferit la sunet decelelalte. Era capsula lui Jenkins, goală acum. Şi după aceea...

Cloc!

Capsula mea fuseseintrodusă în cameră.

Bummm!

Tunet

ul exploziei. Faţă de ce-a urmat, frînarea comandantuluiera o dulce dezmierdare.Şi după aia, nimic.Nimic, absolut nimic. Nici un sunet, nici o apăsare, imponderabilitate. Tenebre. Cădereliberă de la vreo 50 ― 60 de kilometri prin atmosferă, către suprafaţa unei lumi pe care n-amvăzut-o în viaţa mea.Nu mai tremuram. Aşteptarea se terminase. După ejectare, nu ţi se mai poate întîmplanimic, pentru că, dacă eşti atins, ai terminat-o urgent, fulgerător, de nici n-ai timp să-ţi daiseama.

of 00

Leave a Comment