James Joyce - Ulise

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

James Joyce

James Joyce

Ulysses

Copyright by James JoyceShakespeare and Company12, Rue de l'Odeon, 12Paris, 1928

Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf UNIVERS.

ULISE

Traducere şi note de MIRCEA IVĂNESCU

Solemn ', rotofeiul Buck Mulligan - venea dinspre capul scărilor purtînd un bol cu clăbuc pestecare erau aşezate în cruce o oglindă şi un brici. Halatul galben, neîncins la mijloc, îi unduia încet înurmă, umflat de aerul blînd

t

al dimineţii. Ridică bolul întru înalt şi intona : —

Introibo ad altare Dei.

Oprit locului, privi miop în jos pe scările întortocheate în întuneric şi strigă cu asprime : — Haide sus, Kinch. Vino sus, iezuit înfricoşat, înainta grav şi urcă pe suportul rotund al tunului.Se întoarse cu faţa şi binecuvîntă serios, de trei ori, turnul, ţinutul dimprejur şi munţii trezindu-se laviată. Pe urmă, zărindu-l pe

Stephen

Dedalus, se aplecă spre el şi făcu cruci grăbite prin aer, gîlgîinddin fundul

gît-

lejului şi clătinînd din cap. Stephen Dedalus,

:î

nemulţumit şi somnoros, se sprijinise cu braţele de palierul din capul scărilor şi privea cu răceală chipul bolborositor şi tremurător, acum binecuvîntîndu-l, alungindu-se cabalin, şi părul blond, tonsurat, pătat şi suflat în nuanţa stejarului palid.Buck Mulligan îşi aruncă o clipă privirea pe sub oglindă şi apoi acoperi repede bolul. — 'Napoi la barăci, spuse sever. Adăugă pe ton de predicator : — Căci aceasta, o mult iubiţii mei, este o adevărată Christină : trupul şi sufletul, şi sîngele şi plăgile.Aicea, muzică înceată, vă rog. închideţi ochii, domnilor. O clipă. S-a

stârnit

oarecare nelinişte printrecorpusculele asiea albe. Tăcere, toată lumea.Îşi ridică pieziş privirile şi scoase un şuierat prelung, grav, ca o chemare, apoi rămase o vremeconcentrat in atenţie extatică, şi dinţii albi, regulaţi, îi străluceau ici-colo in puncte aurii.Chrysostomos. Două şuierături puternice, ascuţite. îi răspunseră din calmul dimineţii.

— Mulţumesc, bătrîne, strigă precipitat. Asta-i tocmai ce trebuie. Taie curentul acum,da ?Se lăsă să alunece de pe suportul tunului şi-şi privi grav spectatorul, strîngîndu-şi în vremeaaceasta pe lingă picioare faldurile largi ale halatului. Faţa durdulie, umbrită, şi falca posomorită, ovală, aminteau de portretul vreunui prelat, protector al artelor, din evul mediu.Un surîs plăcut i se născu liniştit pe buze. — Ce ironie, spuse vesel. Numele ăsta al tău absurd, un grec din vechime.Arătă o clipă cu degetul, ca într-o glumă între prieteni, şi porni spre parapet, rîzînd de unulsingur. Stephen Dedalus urcă, îl urmă leneş pînă la jumătatea drumului, şi se aşeză pemarginea suportului, încă privindu-l cum îşi sprijinea oglinda de parapet, îşi înmuia pămătufulîn bol şi-şi săpunea obrajii şi gîtul.Glasul binedispus al lui Buck MuUigan vorbea înainte. — Şi numele meu e absurd : Maladii MuUigan, doi dactili. Dar are o rezonanţă helenică,nu ? Săltăreţ şi însorit precum însuşi ţapul. Trebuie neapărat să mergem ia Atena. Vii şi tudac-o conving pe mătuşă-mea să scuipe patruzeci de lire ?Lăsă pămătuful la o parte şi strigă, rîzînd încîntat : — Or c-are să vină ! Iezuit ipocrit. Tăcut deodată, începu să se radă cu grijă.

— Spune-mi, MuUigan. zise Stephen încet. — Da, iubitule ? — Cit mai stă Haines * aici în turn ?Buck MuUigan îşi arătă peste umărul drept un obraz ras. — Doamne, nu-i groaznic ? spuse sincer. Un saxon ponderos. Zice că tu nu eşti ungentleman. Doamne, englezii ăştia scîrboşi. Plesnesc de bani şi de indigestie. Şi-asta pentru că vine de la Oxford. Ştii, Dedalus,

tu

ai adevăratele maniere de Oxford. Asta nureuşeşte să te înţeleagă. O, tot numele pe care ţi l-am găsit eu e cel mai potrivit : Kinch, lamăde pumnal.Se rădea precaut peste bărbie. — Toată noaptea-a aiurat nu ştiu ce cu-o panteră neagră, spuse Stephen. Unde-şi ţine puşca ?6 — Un ţicnit mohorît, spuse MuUigan. Te-a băgat în toţi sperieţii ? — Da, spuse Stephen, cu energie şi teamă crescîndă. Singur pe întuneric, cu unul pe care nicinu-l cunosc, şi delira şi se dădea de ceasul morţii, tot timpul, cum împuşcă el o panterăneagră. Tu ai salvat oameni de la înec. Eu, în ce mă priveşte, nu-s un erou. Dacă el mai stă, eumă duc.Buck MuUigan se încruntă la clăbucul de pe lama briciului. Sări jos de pe parapet şi începu săse pipăie grăbit prin buzunare. — Degrabă, strigă năclăit.Se apropie de suportul tunului şi, vîrîndu-şi mîna în buzunarul de sus al lui Stephen, spuse : — Imprumută-ne cîrpa ta de nas, să-mi şterg briciul. Stephen îl lăsă să scoată şi să ridice lavedere ţinînd-ode un colţ o batistă murdară, mototolită. Buck MuUigan îşi şterse frumos briciul. Pe urmă, privind batista, spuse: — Cîrpa de nas a bardului. O nouă culoare artistică pentru poeţii noştri irlandezi : verde-flegmă. Aproape că-i simţi gustul, nu ?Urcă iarăşi pe parapet şi privi în larg peste golful Dublinului, iar părul blond, în culoareastejarului palid, îi tremura molatec în vînt. — Doamne, spuse încet. Nu e marea întocmai cum îi spune Algy : o mamă căruntă şi dulce ?Marea verde-flegmă. Marea care te strînge de scrot.

Epi oinopa ponton.

O, Dedalus, grecii.Trebuie să te-nvăţ şi pe tine. Trebuie sâ-i citeşti în original.

Thalatta ! Thcdatta !

Ea estemaica noastră, mare şi blîndă. Vino şi uită-te.

5

Stephen se ridică şi se apropie de parapet. Sprijinit acolo, privi în jos peste apă spre nava poştală care ieşea tocmai pe gura portului Kingstown. — Maica noastră cea puternică, spuse Buck MuUigan. îşi întoarse brusc ochii mari,cercetători, de la marespre faţa lui Stephen. — Mătuşa zice că tu ai omorît-o pe maică-ta, spuse. De asta nu mai vrea să mă lase să am dea face cu tine.:— Cineva tot a omorît-o, spuse Stephen posomorit.

—

Ai

fi

putut

să te pui şi tu în genunchi, ce dracu', Kinch °, cînd te-a rugat maică-ta pe patul demoarte, spuse Buck Mulligan. Suit şi eu un hiperborean, ca şi tine. Dar cînd te gîndeşti că mama ta teroagă cu ultima ei suflare să

îngenunchez!

şi să te rogi pentru ea. Şi tu ai refuzat. Ai ceva sinistru întine...Se întrerupse şi-şi săpuni iarăşi obrazul celălalt. Un zîmbet tolerant îi încreţi buzele. — Dar un cabotin superb, murmură pentru sine. Kinch, cel mai splendid cabotin din toţi.Se rădea cu gesturi egale, grijulii, tăcut, serios.Stephen, cu un cot odihnindu-i-se pe granitul mîncat de vreme, îşi lăsă palma pe frunte şi îşi examinamarginea zdrenţuită a mînecii de la haina sa neagră, acum lustruita de multă purtare. Suferinţa, totuşi

nu suferinţa iubirii, îi strîngea inima. Tăcută, în vis, după moarte venise ea spre el, şi trupul istovitînfăşurat în giulgiurile largi cafenii îi răspîndea un miros de ceară şi de lemn de trandafir, iar suflareaei se aplecase asupră-i, mută, încărcată de reproşuri, avea mirosul cenuşii umezite. Dincolo de mînecaroasă pînă la urzeală vedea marea pe care glasul bine hrănit de alături o salutase ca pe o mamă măreaţăşi blîndă. Cercul golfului şi al orizontului cuprindea o masă lichidă, întunecată, verde. Atunci, alăturide patul ei de moarte fusese un bol de porţelan alb primindu-i fierea verde, groasă, pe care şi-osmulgea din ficatul putred în spasme zgomotoase, întretăiate de gemele.Buck Mulligan îşi şterse iarăşi briciul. — Eh, săracul de tine, prăpăditule, spuse cu voce blîndă. Trebuie să-ţi dau eu o cămaşă şi niştecîrpe de nas. Ce-ţimai fac nădragii de-a două mînă ? — îmi vin destul de bine, răspunse Stephen.Buck Mulligan îşi atacă adîncitura de sub buza inferioară. — Ce ironie, spuse mulţumit, de al doilea picior ar trebui să li se spună. Dumnezeu ştie ce beţivansifilitic i-o fi lăsat după el. Am o pereche, drăguţi de tot, cu dungi subţiri, cenuşii. Ai să arăţi pecinste în ei. Nu glumesc, Kinch. Arăţi al dracului de bine cînd te îmbraci şi tu ca lumea. — Mulţumesc, spuse Stephen. Nu pot să-i port dacasînt cenuşii.— Nu poate să-i poarte, îi spuse Buck Mulligan chi^,

puhli

clin oglindă. Eticheta e etichetă. Pemaică-sa o omoară, dar pantaloni cenuşii nu poate să poarte.îşi închise atent briciul şi cu vîrful degetelor îşi cer^ cetă, mîngîind-o scurt, pielea netezită.Stephen îşi întoarse privirea dinspre mare către faţa rotofeie cu ochii fumurii albaştri, mobili. — Tipul cu care-am fost astă-noapte la Vaporul, spuse Buck Mulligan, zice că tu ai p.g.p. El e la Casa Nebunilor cu Conolly Norman. Paralizie generală progresivă.'Roti oglinda în semicerc prin aer să-i trimită semnalul de fulgere spre larg, în soarele acum radios peste mare. Buzele-i întredeschise, rase proaspăt, rîdeau, ca şi dinţii seînteindu-i albi. Rîsul îicuprinsese tot trupul, puternic,' bine legat. — Uită-te la tine, spuse, bard nenorocit.Stephen se aplecă să privească în oglinda cei se întindea în faţă, imagine sfîsiată de o spărtură strîmbă,cu părul măciucă. Cum mă văd el şi ceilalţi. Cine mi-a ales faţa asta ? Bot de dine, tocmai bun decăutat de purici. Şi el tot asta mă întreabă. — Am şutit-o din camera servitoarei, spuse Buck Mulligan. Pentru ea-i numai bună. Mătuşicaare grijă să ţină totdeauna servitoare urîte pentru micul Malachi. Să

nu-l

ducă pe el în ispită. Şi ocheamă şi Ursula.

Rîzînd

iarăşi, îndepărtă oglinda de ochii atenţi ai lui Stephen. — Furia lui

Caliban

cînd nu-şi vede faţa în oglindă, spuse. Dac-ar mai trai

Wilde

să te vadă.

7

Trăgîndu-se îndărăt şi arătînd cu degetul, Stephen spuse amar : —

E-un

simbol al artei irlandeze. Oglinda ciobită a unei slujnice.Buck Mulligan

îşi

petrecu deodată braţul pe crupă ai lui Stephen şi îl

trase

în cerc, pe platformaturnului, cu oglinda şi briciul sunîndu-i în buzunarul unde le împinsese.

— Nu-i cinstit să te tot necăjesc aşa, Kinch, nu ? spuse blînd. Dumnezeu ştie că tu ai maimult spirit de-cit oricare din ei.Iar fuge. Se teme de bisturiul artei mele, cum mă tem şi eu de a lui. Lamă de oţel îngheţat. — Oglinda ciobită a unei slujnice. Spune-i asta bivolului ăluia de oxonian de jos şi tapează-lde o guinee. Pute de bani şi zice că tu n-ai fi un gentleman. Bătrînul lui şi-a umplut pungavinzîndu-le rachiu zuluşilor, sau mai ştiu eu cu ce altă escrocherie blestemată. Doamne,Kinch, dacă tu şi cu mine am putea lucra împreună, poate c-am reuşi să facem ceva pentruinsula asta. S-o elenizăm.Braţul lui Cranly. Braţul lui.— Şi cînd te gîndeşti că tu trebuie să cerşeşti de la porcii ăştia. Eu sînt singurul care ştiu cineeşti tu. De ce nu ai mai multă încredere în mine ? Ce-ai tu împotriva mea ? Din cauza luiHaines ? Dacă mai face scandal, îl aduc pe Seymour şi—i tragem o praftură mai ceva decît i-au făcut atunci lui Clive Kempthorpe.

of 00

Leave a Comment