• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Mici şi nevinovaţi?
Sinclair Ferguson
 „Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor,mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.”
Psalmul 58:3
La sfârşitul fiecărei zile, când copiii noştri erau mici, adesea îi priveam pe ascuns cumdormeau: întinşi în pat, respirând ritmic, aproape imperceptibil, relaxaţi, împăcaţi,bucurându-se de „somnul inocenţei.” Dar bărbaţii – în special dacă sunt taţi – privescla înfăţişarea exterioară. Cum rămâne însă cu inima, la care priveşte Dumnezeu?Dacă ne punem ochelarii biblici vom vedea o realitate mult mai sinistră: copiii noştripot fi neştiutori şi naivi, dar inocenţi n-au fost niciodată. La fel ca noi înşine, şi ei suntvinovaţi şi depravaţi. Aşa cum scria cândva Robert Murray McCheyne, sămânţafiecărui păcat cunoscut este plantată deja în inimile lor.Adevărul este nu doar că, dacă lucrurile merg prost, copiii noştri se pot pierde dinpunct de vedere spiritual şi moral; de fapt, impulsul în această direcţie este sădit deja în inimile lor. Tot ce mai lipseşte pentru a se ajunge la roade tragice este ca ei să-şiexprime în voie dorinţele inimilor lor. Pentru că, în sensul în care teologia Reformei afolosit termenul, copiii noştri sunt deja depravaţi total; adică, aşa cum a spus-o LouisBerkhof, „...corupţia înnăscută se răspândeşte în fiecare parte a ... naturii, în toatefacultăţile şi puterile sufletului şi trupului; şi nu există absolut nimic bun din punct devedere spiritual ... în păcătos, doar stricăciune” (Teologia Sistematică, p. 247).
 
Depravarea totală a copiilor noştri este o doctrină a credinţei, o înţelegere biblică.Instinctul nostru firesc este să ne gândim la copiii nou-născuţi ca la nişte
tabulae rasae
morale şi spirituale, nişte foi albe pe care poate fi scrisă o viaţă de succes. E drept,s-ar putea ca în curând pagina să se păteze puţin (accidentalele izbucniritemperamentale!), dar fundalul este încă alb în esenţă, nu-i aşa?
 
Nu e aşa, conform Scripturii: cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor şi spunminciuni încă de la naştere, insistă psalmistul. Chiar dacă noi considerăm că acestecuvinte îi descriu doar pe unii („cei răi” formează o categorie specifică în psalmi), ar fiun lucru neînţelept din partea noastră să minimalizăm ce ne spune David: roadaexistă deja în rădăcină. Noi păcătuim pentru că natura noastră de bază estedeformată.Iar acest lucru este la fel de adevărat în ce-l priveşte pe David, ca şi în cazul „celorstricaţi”. Aceasta a fost descoperirea care l-a năucit atunci când Natan l-a demascatdupă adulterul său cu Bat-Şeba şi uciderea lui Urie.Nu e vorba aici de o scuză prin care să se dezvinovăţească; e o mărturisire apăcatului. Păcatul lui David nu a fost o anomalie într-o viaţă bună în rest, ci o revelaţiea unei boli de inimă congenitale.
 
Cum e posibil aşa ceva? Pavel explică acest lucru prin unitatea rasei umane în Adam.Păcatul a intrat în lume prin el, iar următoarea a venit moartea. Toţi au păcătuit înAdam, capul repreze
ntativ pentru întreaga omenire.
Dovada în acest sens o vedem în modul în care moartea s-a răspândit asupra tuturora
 
şi a domnit peste ei. Pavel adaugă: „chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcarede lege asemănătoare cu a lui Adam” (Rom. 5:14), adică cei ce n-au primit revelaţiaspecială, verbală, a voii lui Dumnezeu.
 
Poate că Pavel nu se gândeşte aici în exclusivitate la copii; dar nici o altă categorie depersoane nu ilustrează mai clar această teribilă consecinţă a căderii decât copiii caremor înainte să fie capabili măcar să înţeleagă poruncile lui Dumnezeu.De ce se întâmplă acest lucru? În definitiv, moartea nu vine din „cauze naturale”, cipentru că Adam, reprezentantul nostru, ne-a tras după el, într-un mod dezastruos, încăderea lui. Aşa îşi învăţau copiii înaintaşii noştri, cu înţelepciune: „Prin căderea luiAdam, noi toţi am păcătuit.”Prin neascultarea lui, noi toţi am fost consideraţi păcătoşi. Ca rezultat al relaţieinoastre naturale cu el, toţi suntem părtaşi la depravarea lui, chiar de la începutulexistenţei noastre. Suntem viciaţi încă de la concepţie. Nici unul dintre noi nu are onaştere „normală”.
 
Nu va trece mult până când acest lucru se va manifesta în mii de feluri: oare toateizbucnirile noastre temperamentale sunt exprimări ale disconfortului fizic? Nu suntemoare şocaţi să vedem încăpăţânarea de care dau dovadă copiii? Nu cumva nu punempe seama lui Dumnezeu fiecare dovadă a formării unui caracter frumos? Oare necunoaştem chiar atât de puţin inimile încât credem că acel caracter frumos seformează aşa datorită nouă?
 
Într-o lume în derivă pe o mare a confuziei părinteşti morale şi spirituale, doctrinadepravării totale a copiilor noştri este de fapt o ancoră importantă şi practică. Părinţiicare îi înţeleg semnificaţia recunosc înţelepciunea divină a învăţării poruncilor luiDumnezeu, chiar dacă ele sunt prezentate în mare măsură într-o formă negativă.Dumnezeu le-a scris pentru păcătoşi. Aceşti părinţi mai recunosc şi importanţa învăţării Legii lui Dumnezeu în contextul harului lui Dumnezeu în Hristos şi prin DuhulSfânt. Împreună cu Augustin, noi ştim că Dumnezeu va asigura mijloacele prin careputem împlini poruncile Sale.
 
Dumnezeu nu ne-a dat îngeri, ci păcătoşi, ca să îi instruim să devină sfinţi. Pentru căsituaţia e complicată şi mai mult de faptul că şi părinţii sunt păcătoşi, avem nevoie săne bazăm constant pe învăţătura şi directivele Scripturii. Chiar dacă acesta e unsubiect de sine stătător, iată câteva îndrumări simple în acest sens.
 
Recunoaşteţi că copiii voştri sunt versiuni miniaturale ale voastre. Învăţaţi să gândiţi în termeni ca Adam şi Hristos, păcat şi har. Acest lucru vă va ajuta să înţelegeţi de ceDumnezeu vi-a dat porunca să nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri.
 
În creşterea copiilor, nu comiteţi păcatul idolatrizării copilului (în care singura poruncăeste „niciodată să nu spui nu”), nici al propriei idolatrizări („el/ea îmi va reflectaslava”). Dimpotrivă, prin harul promis de Dumnezeu, transformaţi un păcătos într-unsfânt.
 
Luaţi în serios promisiunea Cuvântului lui Dumnezeu că El va fi Dumnezeul vostru şiDumnezeul copiilor voştri. Dar, dacă credeţi în botezul copiilor mici, nu faceţi greşealasă presupuneţi că copiii legământului nu mai au nevoie să se pocăiască şi să creadăEvanghelia. Pentru că prin botez noi recunoaştem nevoia curăţirii prin regenerare şi nepunem copiii într-un legământ pentru întreaga viaţă prin care ei se fac responsabili săse pocăiască de păcat şi să creadă în Hristos.
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...