• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Natura păcatului
R. C. Sproul
Când am privit la doctrina creaţiei divine am observat că atunci când Dumnezeu afăcut lumea şi tot ce cuprinde ea, la sfârşitul fiecărei etape din lucrarea de creaţie, lafel ca un pictor care face un pas înapoi ca să-şi admire opera, Dumnezeu a privit lalucrarea mâinilor Sale şi a binecuvântat-o, spunând: „Iată un lucru bun.” Dar, dacăprivim la natură astăzi, din perspectiva noastră, nu vedem aceeaşi bunătaterăspândită în univers, aşa cum a văzut-o Dumnezeu imediat după creaţie, pentru călumea pe care o vedem noi astăzi este o lume căzută. Într-adevăr, noi o privim prinochii unor oameni căzuţi. Ştim că există lucruri disperat de greşite în lumea în caretrăim. Îmi amintesc cum cu mulţi, mulţi ani în urmă, când Billy Graham era în punctulculminant al lucrării sale publice, el obişnuia să se refere frecvent la păcat şi spuneadin nou şi din nou în predicile sale: „Problema cu care ne confruntăm în viaţă estepăcatul, PĂCATUL.” Apoi, arătând către inimă, spunea: „Iar acesta vine de aici.” Îmiamintesc cum, auzind aceste cuvinte ca un tânăr ce eram, cât de multă dreptate îidădeam.Atât de multe din problemele de care ne lovim în această lume sunt rezultatul direct alcăderii omului. De fapt, cred că rareori ne oprim să contemplăm măsura, adevăratamăsură a impactului pe care păcatul îl are asupra lumii. Pentru că, dacă privim laScriptură, aceasta ne va spune că păcatul nu e doar o problemă a omului, o problemăizolată sau o problemă ce se rezumă la relaţiile noastre personale; dimpotrivă, păcatula avut ca rezultat o dezordine cosmică. În cuvintele Scripturii, lumea, sau universul,suspină şi suferă durerile naşterii, aşteptând răscumpărarea fiilor lui Dumnezeu.Motivul pentru aceasta, dacă ne amintim din nou studiul despre creaţie, este că atuncicând Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva, El i-a aşezat într-un rol de stăpânitori airestului pământului. Prin urmare, atunci când ei au devenit corupţi, stricăciunea lor aafectat toate lucrurile peste care stăpâneau. Observăm că atunci când Dumnezeu arostit blestemul asupra lui Adam şi Eva după căderea lor, acel blestem a afectat şipământul, a afectat creşterea plantelor din agricultură, pentru că de-acum lumea adevenit rezistentă la mâinile creaturii căzute pe care noi o numim om.Deci, ceea ce se întâmplă în această dezordine cosmică este, într-un cuvânt, înstrăinarea. Sau, dacă putem alege un alt cuvânt cu aceeaşi semnificaţie, acela ar fi îndepărtarea
.
Aceste două cuvinte sunt foarte importante pentru înţelegerea biblică amântuirii, pentru că mântuirea este prezentată în Biblie sub forma împăcării. Ca să fienevoie de o împăcare, trebuie să existe mai întâi o înstrăinare sau o îndepărtare, caresă facă necesară împăcarea. Multe din capitolele de la începutul Vechiului Testamentsunt dedicate prezentării rădăcinilor istorice ale acestei probleme a înstrăinării şi îndepărtării. Vedem cum căderea omului are ca rezultat, mai întâi de toate, o înstrăinare şi o îndepărtare între om şi natură. Şi, aşa cum am menţionat ceva maidevreme, întreaga ordine din creaţie a fost afectată de păcat.În al doilea rând, există o înstrăinare între om şi Dumnezeu. Chiar ieri dădeam uninterviu unui post de radio din Boston când directorul din studioul de acolo m-a rugatsă prezint într-o propoziţie definiţia mântuirii. I-am amintit de un mesaj pe care l-amrostit în urmă cu mai mulţi ani la Asociaţia Distribuitorilor de Carte Creştină, mesajcare i-a surprins pe unii atunci când am spus că în definitiv Dumnezeu este Cel decare noi suntem mântuiţi. Pentru că problema imediată pe care mântuirea oadresează este înstrăinarea şi îndepărtarea noastră de Dumnezeu, care esteneprihănit, care este sfânt, şi care a decretat că va judeca lumea şi Îşi va turna mâniapeste cei ce nu se pocăiesc până la sfârşit. Deci, descoperim că suntem, prin fireanoastră, aşa cum spune şi Scriptura, duşmani ai lui Dumnezeu. Această cădere care a
 
avut loc a provocat o înstrăinare între fiinţele umane şi Creatorul lor. Lucrul acesta eadesea trecut cu vederea în societatea noastră care are o perspectivă mai optimistă înce priveşte relaţia naturală dintre Dumnezeu şi lume. Îi auzim pe unii spunând căDumnezeu îi iubeşte pe toţi necondiţionat. Iar atunci când oamenii aud acestecuvinte, ei spun: „Ei bine, atunci nu am de ce să mă tem de un Creator care măiubeşte necondiţionat.” Astfel există tendinţa să se ignore pericolul clar şi iminent alrealităţii acestei înstrăinări. De fapt, o mare parte a Scripturii este dedicată prezentăriipaşilor pe care Dumnezeu i-a făcut, la iniţiativa Sa, pentru a vindeca aceastăproblemă. La aceasta se rezumă răscumpărarea. La aceasta se rezumă mântuirea. Săaducă împăcarea între părţile înstrăinate. Dar dacă aceste părţi nu se împacă, elerămân înstrăinate. Şi, din nou, prin natura noastră noi ne-am născut într-o stare de înstrăinare şi îndepărtare de Dumnezeu.Apoi vedem înstrăinarea dintre om şi om. Folosesc intenţionat aici cuvântul „om” lamodul generic. Nu mă refer pur şi simplu la oameni, pentru că există o înstrăinare şi o îndepărtare chiar şi între sexe. Avem lupta dintre sexe, războiul dintre sexe cu caretoţi suntem familiari. Dar mai vedem şi ura şi violenţa care au loc între fiinţele umane,nu numai la nivelul personal şi individual al relaţiilor destrămate, dar şi la o scară multmai mare, unde vedem naţiuni ridicându-se unele împotriva altora, şi aşa mai departe.Înainte de a trece mai departe, daţi-mi voie să spun doar că vedem deja impactulradical pe care păcatul îl are asupra lumii. El afectează natura. Afectează relaţianoastră cu Dumnezeu şi afectează relaţiile dintre noi. Atunci când păcătuim, nu numaică nu Îl ascultăm şi Îl dezonorăm pe Dumnezeu, dar ne rănim şi unii pe alţii. La acestnivel vedem numărul enorm de păcate prin care fiinţele umane sunt rănite de altefiinţe umane. Există păcatele evidente, cum ar fi crima, furtul, adulterul şi altele dinaceeaşi categorie, dar mai sunt şi cazurile în care ne vorbim de rău unii pe alţii, neurâm unii pe alţii, ne invidiem unii pe alţii pentru averile noastre, şi aşa mai departe.Întreaga gamă a păcatului descrie modul în care rănim alte fiinţe umane şi suntemrăniţi la rândul nostru de alte fiinţe umane.În final, vedem în această înstrăinare şi îndepărtare o înstrăinare a omului de el însuşi.Atât de mult se scrie astăzi despre auto-apreciere, despre demnitatea umană şidespre tendinţa existentă în sistemul şcolar de evitare a măsurilor corecţionale pentrufaptele rele, şi aşa mai departe, pentru că nu vrem să rănim eul atât de fragil alcopiilor şi să le distrugem sentimentul de auto-apreciere. Cred că lucrurile au fost împinse în acest caz spre o extremă. Dar în spatele întregii mişcări pentru auto-apreciere stă înţelegerea faptului că fiinţele umane au o problemă cu auto-aprecierea.Motivul este acela că odată cu păcatul noi ne-am înstrăinat, nu doar de ceilalţioameni, dar chiar şi de noi înşine. Îi auzim astfel de atâtea ori pe oameni spunând:„Mă urăsc” sau „Mi-e scârbă de mine. Mă dispreţuiesc”, pentru că e foarte greu să neminţim singuri cu atâta convingere încât să negăm şi să ştergem răutatea pe care ogăsim, nu doar în ceilalţi, ci şi în noi înşine.Aş putea spune aici într-o paranteză despre Carl Marx care, vorbind nu dintr-operspectivă creştină ci din propriul său punct de vedere, a arătat că una din cele maimari probleme ale rasei umane este înstrăinarea sau îndepărtarea existentă întreoameni şi munca lor, care implică atâta durere şi luptă pentru câştigarea celornecesare vieţii, în industrie sau în alte domenii în care activăm. Din nou, descoperimrădăcinile acestei situaţii în grădina Eden, unde blestemul lui Dumnezeu a fost rostitasupra omului şi muncii sale. Munca n-a fost un blestem în sine. Omul a fost trimis sămuncească încă înainte de cădere. Chiar şi Dumnezeu lucrează, şi găseşte împlinire şibinecuvântare în lucrarea pe care o face. Aceasta a fost intenţia şi în cazul nostru. ÎnEden nimeni nu a spus „Mulţumesc lui Dumnezeu că e vineri!” Pentru că acolo existao împlinire reală pe care oamenii o găseau în lucrarea mâinilor lor. Dar, pentru că
 
păcatul e prezent acum şi în piaţă, e prezent şi la locul de muncă, blestemul munciinoastre a adus cu sine o şi mai mare înstrăinare.Doar am schiţat aceste lucruri pe scurt ca să le putem urmări pe fiecare în parte mai în detaliu. Încerc doar să vă zugrăvesc imaginea în ansamblul ei, ca să puteţi vedea căpăcatul e o problemă foarte serioasă şi are efecte devastatoare asupra noastră. Darhaideţi să ne ocupăm puţin de întrebarea: „Ce este păcatul?” Ce este acest lucru pecare noi îl numim păcat? În Scriptură, în Noul Testament, cuvântul grec tradus prin„păcat” este cuvântul
harmartia
. În limba originală, cuvântul era folosit la tragerea cuarcul şi descria situaţia în care un arcaş nu nimerea centrul ţintei. De exemplu, Pavelne spune în Romani 3, „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Aceastăexpresie, „a fi lipsit”, este o metaforă luată din tragerea cu arcul, atunci când cineva îşi îndrepta arcul spre o ţintă îndepărtată dar nu o ochea cum trebuie şi săgeata cădeadeparte de punctul ţintit. Nu nimerea ţinta în locul potrivit. Într-un fel, ţinta devinestandardul sau norma de măsurare a acurateţei, a preciziei. Aşa că, atunci când nunimerim ţinta, asta înseamnă pentru noi în sens biblic că nu ne-am ridicat la nivelulstandardului. Sau am încălcat o normă. Şi, desigur, norma cu care Scriptura măsoarăneprihănirea şi opusul acesteia, păcatul, este norma Legii lui Dumnezeu. Atunci cândnu respectăm Legea lui Dumnezeu, când nu nimerim ţinta Legii lui Dumnezeu, când încălcăm o normă sau un standard al Legii lui Dumnezeu, acest lucru defineşte pentrunoi păcatul.Catehismul defineşte păcatul astfel: „Păcatul este orice lipsă de conformare cu Legealui Dumnezeu sau o încălcare a acesteia.” Dacă vom privi la această definiţie, la lipsade conformare pe de o parte şi la încălcare pe de altă parte, vedem cum cuvântul„lipsă” este exprimat la modul negativ şi „încălcare” este la modul activ sau pozitiv.Îmi amintesc că atunci când am plecat la şcoală în Olanda, am fost cufundat într-ocultură străină şi nu-mi venea să cred cât de multe erau legile care defineau fiecareaspect al vieţii. Pe atunci, dacă spărgeai o fereastră în casa ta dintr-un sat de lângăAmsterdam, nu puteai înlocui fereastra din propria ta casă fără o permisiune scrisă dinpartea guvernului central din Haga. Ca unul născut şi crescut în spiritul libereiiniţiative, mi se părea o situaţie sufocantă. Şi, desigur, lucrurile stau aproape la fel şiacum în această ţară. Dar în acele zile, expresia pe care o auzeam din nou şi din nou în Olanda era: „Ai încălcat legea.” Şi legile erau peste tot. Oriunde mergeai te loveaide o lege pe care era destul de greu să nu o încalci, dat fiind numărul lor mare.
Dar aceasta e ideea aici, a
încălcării unei linii, a păşirii în afara limitei. Şi limita, din nou, edefinită de lege. Acesta e sensul pozitiv al încălcării. Dumnezeu îţi spune să nu faciceva. Opreşte-te aici, la această linie. Tu păşeşti peste linie, încalci acea lege, şi astfelai păcătuit împotriva lui Dumnezeu. E o încălcare a legii.Nu e interesant oare faptul că în terminologia noastră noi echivalăm „păcatul” cu o„încălcare”? Şi totuşi, în afara bisericii poţi vedea în unele locuri semne care spun:„Accesul interzis”. Aceste semne nu spun: „Păcatul interzis”. Nu există aceastăechivalare acolo, dar vedem legătura dintre încălcarea unei legi şi păcat. Înseamnă săpăşeşti peste linia de demarcaţie fără să ţi se permită.Lipsa de conformare ne atrage atenţia asupra unei absenţe sau asupra unui eşec.Uneori noi facem distincţia dintre păcatele de comitere şi păcatele de omitere. Unpăcat de comitere este atunci când facem un lucru nepermis. Un păcat de omitereeste atunci când nu facem un lucru pe care suntem datori să îl facem. Vedem astfel căpăcatul are atât o dimensiune negativă cât şi una pozitivă.Acest fapt se poate lega, într-o anumită măsură, de o speculaţie istorică teologică şifilozofică cu privire la însăşi natura răului. Asta e, desigur, poate cea mai dificilă întrebare din punct de vedere filozofic cu care ne confruntăm ca şi creştini. S-a spuscă originea răului este călcâiul lui Ahile, punctul vulnerabil al iudeo-creştinismului,
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...