• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Păcatul originar
R. C. Sproul
Ori de câte ori vorbim despre căderea rasei umane şi despre natura şi origineapăcatului, suntem imediat îndemnaţi să examinăm măsura şi extinderea acestui păcatşi a impactului pe care îl are asupra noastră ca fiinţe umane. Iar acest lucru aduceimediat în discuţie doctrina păcatului originar. Doctrina păcatului originar e însoţită deo mulţime de interpretări greşite şi de asemenea e înconjurată de controverse cuprivire la oamenii care o înţeleg cu adevărat şi la ce se referă ea de fapt. O înţelegeregreşită a conceptului de păcat originar este aceea că păcatul originar se referă laprimul păcat pe care l-au comis Adam şi Eva. Însă nu asta înseamnă păcatul originar.Păcatul originar nu se referă la primul păcat, ci la consecinţele sau rezultatele aceluiprim păcat. De fapt, păcatul originar în sine însuşi nu este în realitate un păcat. Noifacem distincţie între păcatul originar şi păcatul efectiv.
P
ăcatul originar descriecondiţia noastră căzută, din care rezultă păcatele efective.
Aşa cum am spusde multe ori, Scriptura ne spune că noi nu suntem păcătoşi din cauză că păcătuim, ci,dimpotrivă, păcătuim pentru că suntem păcătoşi. Altfel spus, avem o natură coruptă şicăzută din care curg păcatele efective pe care le comitem.Astfel, păcatul originar descrie condiţia căzută a rasei umane din zilele noastre.Practic fiecare biserică din istoria bisericii şi-a dezvoltat o doctrină cu privire la păcatuloriginar, pentru că Scriptura arată atât de clar că există ceva greşit în legătură cucaracterul nostru, ceva înnăscut şi ereditar. Aşa cum remarca Jonathan Edwards întratatul său despre păcatul originar, „Dacă Biblia nu ne-ar spune că există din fire oproblemă cu înclinaţia noastră morală (deşi Biblia ne spune acest lucru), atunci artrebui să recunoaştem aceasta pe baza observaţiei raţionale, din cauza prezenţeiuniversale a răului în lumea fiinţelor umane.” Universalitatea păcatului strigă după oexplicaţie. Chiar şi în lumea păgână există o recunoaştere implicită a faptului cănimeni nu e perfect. Dar atunci prima întrebare la care trebuie să răspundem este:„De ce nu?” Dacă suntem din fire buni, sau măcar neutri, ne-am aştepta ca un anumitprocent dintre oameni să îşi menţină bunătatea lor naturală, sau măcar neutralitatea,şi să fie în stare să-şi trăiască vieţile fără să cedeze în faţa acestei probleme pe care onumim păcat. Unii răspund la această întrebare astfel: „Ei bine, nu e aşa uşor, având în vedere că trăim într-un mediu păcătos şi climatul în care trăim este unul păcătos,pentru că avem o cultură decăzută, o civilizaţie decăzută şi o societate coruptă.” Înacest caz, întrebarea următoare la care trebuie să răspundem este: „De ce e coruptăsocietatea? Şi de ce avem o cultură şi o civilizaţie păcătoasă?” Pentru că acestelucruri sunt alcătuite din fiinţe umane. Dacă am fi prin firea noastră buni şi fără pată,dacă am intra în această lume fie chiar şi neutri din punct de vedere moral, fără vreo înclinaţie anterioară spre păcat, atunci ne-am aştepta ca măcar cincizeci la sută dinpopulaţie să nu fie coruptă. Prin urmare, problema cu care ne confruntăm e clară.Suntem decăzuţi. Societatea noastră e una decăzută. Ne-am întâlnit duşmanul şiacesta sun
tem noi. Noi suntem societatea.
Revenim din nou la întrebarea: „Cum se face că fiinţele umane se nasc într-o stare dedecădere morală?” Din nou, Scriptura ne învaţă că acest păcat originar este, el însuşi, judecata rostită de un Dumnezeu neprihănit asupra unei fiinţe bune pe care El acreat-o dar care a căzut în neascultare faţă de El. Ca pedeapsă pentru păcatul luiAdam şi Eva, Dumnezeu i-a lăsat în voia acestor înclinaţii păcătoase. Nu numai că i-alăsat pe Adam şi pe Eva în voia impulsurilor lor păcătoase, dar a procedat la fel şi cuurmaşii acestora. Modul în care ne raportăm la păcatul lui Adam şi Eva şi cum ni s-atransferat această vină şi răutate, nouă şi generaţiilor viitoare, constituie subiectulurmătoarei prelegeri şi nu vom mai zăbovi la aceasta acum. Aş vrea în schimb să
 
privim la studiul clasic al acestui subiect al păcatului originar, studiu realizat deSfântul Augustin şi care a stat în centrul aşa-numitei controverse pelagiene din cadrulBisericii primare.Observăm că Augustin, analizând starea de păcătoşenie a oamenilor, a spus că, atuncicând Adam şi Eva au fost creaţi, Dumnezeu i-a creat cu ceea ce Augustin numea
 posse pecare
, care e traducerea în latină a expresiei „posibilitate sau capacitate de apăcătui”. Cuvântul
 pecare
înseamnă „a păcătui”. Dacă spunem că ceva e pur, spunemcă e „impecabil”. Şi acest cuvânt îşi are rădăcina tot în latinescul
 pecare
, care înseamnă „a păcătui”. Augustin a spus că Adam şi Eva, atunci când au fost creaţi, aufost creaţi cu capacitatea de a păcătui. Nu au fost creaţi păcătoşi, ci ei aveau putereaşi posibilitatea de a păcătui. Ştim asta pentru că au păcătuit. Păcătuind, ei n-aurealizat imposibilul. Evident, au făcut ce stătea în puterea lor să facă. Dar, spuneaAugustin, Adam şi Eva au fost creaţi de ase
menea cu
 posse non pecare
, cu capacitatea de anu păcătui. Dumnezeu le-a dat porunca să nu atingă şi să nu mănânce din rodulpomului interzis şi ei aveau capacitatea morală să asculte de Dumnezeu. Astfel, eiaveau atât capacitatea de a păcătui cât şi capacitatea de a nu păcătui. Ce s-a întâmplat însă prin cădere, conform lui Augustin, este că rasa umană şi-a pierdut
 possenon pecare
şi în locul ei a dobândit, exprimată printr-o dublă negaţie,
non posse non pecare
,adică, în traducere, incapacitatea de a nu păcătui.Augustin ne spune aici că puterea păcatului este atât de adânc înrădăcinată în inimileşi sufletele oamenilor muritori încât ne e imposibil să nu păcătuim. Suntem atât depăcătoşi din fire încât nu ne putem aştepta să găsim vreodată o persoană care îşitrăieşte întreaga viaţă fără să păcătuiască. Singura persoană care a trăit vreodată oviaţă fără păcat a fost Hristos. Incapacitatea de a nu păcătui este numită, în teologie,incapacitatea morală a fiinţelor umane.Asta nu înseamnă că nu putem face vreun lucru care să se conformeze în exterior legiilui Dumnezeu. Putem, de exemplu, din diferite motive sau printr-o întâmplare fericită,să respectăm legea în exterior. De exemplu, analogia mea preferată este cea a uneipersoane căreia îi place să conducă maşina cu 90 km pe oră. Aşa-i place lui. Îi placeacea viteză. Maşina merge bine şi el se simte în siguranţă şi confortabil. Aşa că mergepe autostradă cu 90 km/h, iar limita de viteză e tot de 90 km/h. Toţi ceilalţi merg cu100 km/h sau chiar 110 km/h, dar un poliţist îl remarcă pe acest şofer conducândliniştit cu 90 km/h. Aşa că poliţistul îl trage pe dreapta şi nu-i dă o amendă, îi dă înschimb o diplomă pentru că e un şofer bun şi precaut. Îi dă un premiu pentru cărespectă legea. Poliţistul merge mai departe iar omul nostru îşi continuă drumul peautostradă. După o vreme ajunge în dreptul unei şcoli, unde indicatorul spune călimita de viteză e de 25 km/h. El însă îşi continuă drumul tot cu 90 km/h chiar prin faţaşcolii, pentru că motivul pentru care el merge cu 90 km/h este că-i place aceastăviteză. Nu are nici cea mai mică dorinţă să respecte legea sau reprezentanţiiautorităţii. A fost doar o întâmplare fericită aceea în care el a respectat legea la unmoment dat.
Iar asta e ceea ce teologii nume
sc „virtutea civică”. Uneori, spre binele nostru, descoperim căde fapt respectăm legea lui Dumnezeu. Poate că nu furăm din cauză că în mediul încare trăim ştim că nu rentează să furi. Sau poate că facem gesturi nobile ca săcâştigăm aplauzele celorlalţi, sau candidăm pentru o funcţie publică, sau poate avemo altă motivaţie. Dar singura motivaţie care lipseşte cu desăvârşire într-o persoanăcăzută este motivaţia de a respecta legea din pură dragoste pentru Dumnezeul legii.Ne amintim că cea mai mare poruncă este „,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cutoată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta. Şi săiubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Din perspectiva lui Luther asupra acestuilucru, el ar spune că cea mai mare fărădelege ar fi încălcarea celei mai mari porunci.
 
Dar noi nu vedem lucrurile în felul acesta. Noi ne dăm seama că nimeni nu Îl poateiubi pe Dumnezeu la modul perfect, cu toată inima lui. Ştim că nimeni nu-L iubeşte peDumnezeu cu tot cugetul lui. De ce înţelegem greşit Biblia? De ce facem erori înteologie? Le spuneam studenţilor mei la seminar, Ştiţi, atunci când facem o eroare înteologie e în esenţă din cauza păcatului. Noi am vrea să spunem că e din cauză căBiblia e atât de greu de interpretat, sau Biblia e confuză şi ambiguă, sau pur şi simplunu găsim interpretarea corectă. Dar eu spun, staţi puţin, acesta e Cuvântul luiDumnezeu şi Dumnezeu nu e autorul confuziei. Dumnezeu ni s-a descoperit cuclaritate pentru zidirea şi întărirea noastră. Însă atunci când ne apropiem de text, noine apropiem cu prejudecăţile noastre distorsionate care interferează cu luminaCuvântului lui Dumnezeu. Sunt multe lucruri pe care această Carte le învaţă dar pecare noi pur şi simplu nu vrem să le auzim. Aşa că găsim metode de răstălmăcire şidistorsionare a lor ca să putem scăpa de judecata şi criticile pe care ni le aduce. Nudoar atât, dar uneori facem o aşa zisă greşeală nevinovată atunci când nu ne-am datseama că traducerea pe care am folosit-o era imperfectă în acel punct sau că n-amstăpânit suficient de bine gramatica greacă sau ebraică, limba greacă sau ebraică, sauvocabularul. Ce-am fi putut face ca să cunoaştem mai bine acele lucruri? Dacă L-amiubi pe Dumnezeu cu tot cugetul nostru, oare cât de bine am cunoaşte Cuvântul Lui?Dar noi ne petrecem atât de mult timp umplându-ne minţile cu alte lucruri decât cucunoaşterea Cuvântului Său. Aşa că suntem leneşi, nu căutăm cu sârguinţă adevărulLui. Iar toate aceste lucruri ne fac să percepem distorsionat adevăru
l.
Isus spune: „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.” Pavel spune: „Nueste nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.” Ni se pare puţin exagerată afirmaţia, pentru că vedem tot timpul în jurulnostru oameni care, relativ vorbind, fac lucruri bune. La acestea se referă teologiicând vorbesc despre virtutea civică sau cetăţenească. Mamele se sacrifică pentrucopiii lor şi sunt oameni care înapoiază portofelele găsite fără să se atingă de bani.Vedem tot felul de lucruri bune pe care le fac oamenii. Dar ca o faptă să fie cuadevărat bună, să se ridice cu adevărat la standardele sau normele stabilite de legealui Dumnezeu, nu e suficient ca acea faptă să se conformeze în exterior cerinţelorlegii, ea trebuie să fie motivată de o inimă care Îl iubeşte cu totul pe Dumnezeu. Şitotuşi, chiar şi în cele mai sincere momente ale mele, există o măsură de firepământească amestecată acolo, nu-i aşa? Chiar ca şi oameni răscumpăraţi, noi Îioferim lui Dumnezeu o ascultare imperfectă. Şi câtă vreme trăim într-o stare de îndepărtare sau înstrăinare de El, această neascultare e cu atât mai gravă.Când teologii vorbesc despre incapacitatea morală, ei se referă la faptul că păcatuloriginar, câtă vreme noi suntem în această stare de decădere, adică în această starede
non posse non pecare
, noi nu suntem capabili moral să facem lucrările lui Dumnezeu,să facem binele pe care El îl cere de la noi.Isus a vorbit despre aceste lucruri atunci când a descris condiţia omului. El a spus:„Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Acest cuvânt,„dacă”, arată o excepţie. Isus începe cu o negaţie universală care descrie capacitateaumană. El nu spune că nimănui nu-i este
 permis
să vină la Mine dacă nu e invitat de Tatăl. El spune că nimeni nu
 poate, nimeni nu e în stare
să vină la Mine dacă nu faceDumnezeu ceva. De aceea El continuă şi spune că noi suntem născuţi din carne. Acestcuvânt „carne”, în general în Noul Testament, nu întotdeauna dar în general se referăla această stare de decădere în care noi suntem robi ai păcatului, morţi în păcat, iar oaltă expresie pe care Biblia o foloseşte este sub păcat. Nu suntem deasupra păcatuluici păcatul este deasupra noastră. Biblia ne spune că dorinţele inimilor noastre, înstarea noastră naturală, sunt în mod continuu rele. Iar ca noi să-L putem primi peHristos, să putem veni la Dumnezeu şi să facem lucrările lui Dumnezeu, lucrările sfinteale lui Dumnezeu, trebuie să fim cumva eliberaţi din această închisoare a păcatuluioriginar, eliberare îndeplinită pentru noi, aşa cum vom vedea mai târziu, prin lucrarea
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...