Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Eugen Simion

Eugen Simion

Ratings: (0)|Views: 42 |Likes:
Published by Bulicanu Zina

More info:

Published by: Bulicanu Zina on Mar 25, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/12/2013

pdf

text

original

 
 Eugen Simion
: În Ariergarda Avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor 
Eseistul, criticul şi istoricul literar, Eugen Simion s
-
a născut în anul 1993. Are î
n spate o
carieră universitară, în paralel cu o intensitate activitate de comentator al fenomenului
literar 
românesc dar şi de editor al operelor lui Mihai Eminescu, Eugen Lovinescu, Marin Preda dar şimulţi alţii.
 
Alături de opera critică a lui Eugen Simion se află o alta, la fel de înaltă: exemplulintelectual şi moral pe care acesta îl întruchipează.
 
Andrei Grigor, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” dinGalaţi, şi titular al cursului de literatură română postbelică. A obţinut doctoratul în ştiinţefilologice în anul 1995, sub coordonarea ştiinţifică
a academicianului Eugen Simion. Este unoptzecist moderat, autorul unui bun roman postmodernist,
Cazarma cu ficţiuni
 ,
şi al unui număr de studii care contrazic deseori părerile colegilor săi de generaţie.
 
Îmbogăţită cu aproape 150 de pagini faţă de precedenta ediţie
 
apărută în anul 2004, carteade convorbiri a profesorului Eugen Simion cu discipolul său Andrei Grigor este, înainte de orice,o autobiografie intelectuală şi o profesiune de credinţă.
 
 În Ariergarda Avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor 
, este o carte, de fapt o serie de
dialoguri care au fost discutate, vorbite şi scrise timp de un an şi jumătate, al căror mesaj pare a
fi fundamental.
Reprezintă o autobiografie intelectuală, e „cartea unui mare critic, a unui maremoralist, dar şi a unui
 
mare diarist”.
De la temele confesorului, deloc risipitor cu agoniseala
intimităţilor sale, dar în acelaşi timp fiind foarte generos cu sensul lor exemplificator, la temele
oamenilor 
, ale României şi ale lumii de azi, mărturisirile acestea au o forţă spirituală care răzbatedincolo de tempereanţa, echilibrul şi farmecul de o simplitate clasică a discursului.
 
Unul dintre primele lucruri care ne atrage atenţia, dacă nu este chiar primul, este însuşititlul volumului de faţă. Un titlu cu valoare simbolică, o explicaţie a
„Ariergarda Avangardei”
 
ne este oferită chiar de către intervievatul acestei cărţi, adică Eugen Simion.
„De ce am pus cărţiinoastre un titlu aşa de puţin comercial şi atât de livresc? „Ariergarda avangardei” este o formulă pe care am întâln
it-o într-
unul din eseurile lui Barthes. Ea vrea să sugereze faptul călocul criticului de întâmpinare nu este în avangarda unei mişcări literare, ci cu doi
-
trei paşi în
 
urma ei. Loc privilegiat pentru că de aici criticul vede mai bine şi judecă mai drept.”
 
Ariergarda
avangardei: aceasta vrea să însemne o poziţionare a criticului pe harta bătăliilor şi a războaielor literare, cu o soluţie de echilibru. Nici conservatorism ruginit, nici adoptarea noului cu orice preţ
artistic.
Pe lângă acel titlu
care se face remarcat într-
un fel anume, impresionant mai este şiînceputul oarecum neconvenţional al „dialogului”, unde este o memorie borgesiană a luiE. Simion care nu a uitat nici măcar contextul acelei prime întâlniri, chiar dacă
aceasta nu
conţinea nişte indicii care să o transforme într 
-
un eveniment. Eugen Simion reuşeşte să
-
l pună pentru câteva momente pe Andrei Grigor în încurcătură (
„ştiu destule despre dumneata...”
),
atunci când acesta îşi cere scuze pentru faptul că nu a găsit un „început memorabil”, preferândunul convenţial pentru „a da start” conversaţiei.
 
Îmbinând bibliografia cu biografia, convorbirile despre care tot discutăm au un nucleu puternic, care constă în efortul consecvent de autoconstrucţie şi configura
re. Criticul Eugen
Simion se întoarce în timp, până într 
-
o perioadă a adolecenţei dominată luminos de figura protectoare a tatălui, dar şi a bunicului, născut în acelaşi an cu Mihai Eminescu sau a unui model
 pozitiv, aparent de neatins, pe care familia îl
tot amintea şi care, paradoxal, l
-a mobilizat atât demult, încât l-
a şi depăşit peste timp.
 
Evocarea unor episoade din timpul copilăriei şi din cercul protector al familiei e făcută de Eugen Simion într 
-
o tonalitate pe cât de firească, pe atât de greu
de
obţinut în scrierile genului subiectiv. Prima amintire despre Bucureşti – 
sosirea pentru
examenul de admitere la faculatate înseamnă însă un mic infern pentru Simion, scena dosarului(dosar care să
-
i ateste „originea sănătoasă”)
 
este una extrem de emoţionantă, teribilă chiar şi caretrebuie citită şi nu citată fragmentar.
Astfel, îl avem pe Simion care devine, prin propriile sale
forţe, merite şi renunţări chiar, un critic literar de prin ordin. În ciuda tuturor lucrurilor, criticulnu priveşte înapoi. Uimitor este faptul că prezentul postrevoluţionar îl irită mai mult decâttrecutul socialismului real. Mizeriile, dramele sau chiar greutăţile trăite de acesta sunt doar  punctate, fără nicio insistenţă revendicativă, fără arătarea cu degetul
a celor care le-au dat
naştere:
„Îmi ceri să
-
 ţi dau nume de indivizi (profesori, studenţi) care, în asemenea împrejurări, se poartă mizerabil? ... La ce bun? Ei au dispărut din orizontul meu, la propriu şi la figurat”.
 
Emoţionante, adevărate bijuterii sunt şi scenele cu bunicul patern, bătrânul ţăran carevede şi interăretează lumea de pe prispă, la fel ca Ilie Moromete a lui Marin Preda. Copilul decinci ani şi criticul de peste şaptezeci sunt „numai ochi şi urechi”:
„Marea mea bucurie era să
 
 stau pe o laviţă lată, acoperită cu o scoarţă, urmăresc ceea ce se petrece în jur şi ascult explicaţiile bătrânului... Bunicul vorbea puţin şi privea mult”.
 
O lecţie a modestiei şi a recunoştinţei ne este oferită de către interveviat
, atunci când
acesta îşi aduce aminte cu drag de perioada studenţiei, de acei profesori care l
-au ajutat sau i-au
fost chiar modele şi i
-
au marcat devenirea intelectuală.
 
Trecând la modelele naţionale, îndezbaterea care durează, de secole întregi, în ce măsură sau dacă există un model autentic
omânesc, dacă am ieşit de sub mantaua lui Caragiale sau Mihai Eminescu, Eugen Simionîndeamnă la prudenţă, la echilibru, la renunţarea la atât de inutilele victimizări, dar şi laidealizările eroice, considerând că stilul românesc
„nu
-
i niciodată unic”
, altfel spus el cuprinde
„şi ironia lui I. L. Caragiale”
, dar şi
„ceea ce putem numi vocaţia lirică, percepţia inefabiluluidin existenţă”
.
„Scrisul m
-
a salvat”
, afirmă în mai multe rânduri însuşi Simion. Criticul areviciul discreţiei şi conştiinţa pudorii.
Cel dintâi este, într-
un mod fundamental, creaţia celui de
-al
doilea; biografia operei modelează şi echivalează biografia propriu
-
zisă.
 
Un spirit arhitectonic, un căutător de piloni şi structuri, criticul vede opera ca totalitate şieste sedus de măreţia romanului de secol XIX. Acesta mizează pe realişti, nu pe stilişti
. Are
repulsie faţă de anomie, iar mişcarea browniană din România postrevoluţionară îl irită aproape înmăsura în care îl înfricoşa îngheţul totalitar dinainte de ’89.
 
„În Ariergarda avangardei”,
 
Andrei Grigor îşi reia obsesiv tema valorilor răsturnate într 
-
o lume dominată de câţiva centri de putere politico
-civico-
mediatică. Tot el propune şi un noutermen incitant, acela de elitcultism. În acelaşi timp, Andrei Grigor are meritul i
ncontestabil dea-
l fi provocat şi încolţit intelectualmente pe Eugen Simion, un mare critic al literaturii noastr 
e
 postbelice, dar atât de prudent, pudic, mefient în actul comunicării:
„Nu mă întreba, te rog”, „deunde să ştiu?”, „de ce mă persecuţi?”, „nu vreau să revin”.
 
Dialogul care are loc între cei doi
atacă multe din temele ce au segregat, în epoca de după căderea comunismului, lumea culturalăromânească: de la opţiunea dilematică între implicarea intelectualului în politică şi dezangajarea programatică până la controversele iscate în marginea ideii de „spirit naţional”. Cei doi, Grigor şiSimion discută despre „despărţirile în cultură”, despre elite şi elitism, despre conservatorism şireformă, despre demitizare şi miturile contemporane, despre rolul criticii şi al c
riticului literar.
Situat, la o altă vârstă, pe acelasi palier al raportului cu modelul, A. Grigor obţine, pedalând cu îndârjire în direcţia binecunoscutei pudori şi reţineri în a (se) mărturisi, a luiE. Simion, definiţii juste şi pe deplin clasice ale criticii, având acel caracter memorabil şi, ca

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->