Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Sisteme de Educatie

Sisteme de Educatie

Ratings: (0)|Views: 9|Likes:
Published by Giurca Camelia
Sisteme de educatie
Sisteme de educatie

More info:

Published by: Giurca Camelia on Mar 26, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/24/2014

pdf

text

original

 
SISTEMUL DE EDUCAŢIE ŞI COMPONENTELE SALEComisar-şef dr. Ioan RadulianCentrul Cultural al M.A.I.1. Sisteme şi tipuri generice de educaţie2. Funcţiile sociale ale instituţiei educaţiei3. Varietatea instituţiilor şi organizaţiilor implicate în procesul de educaţie4. “Criza mondială a educaţiei”5. Contribuţia sistemului de educaţie la dezvoltareadurabilă a societăţii.Sociologia educaţiei studiază una dintre instituţiile majore ale societăţii, educaţia, sub mai multeaspecte.Problemele fundamentale pe care le cercetează sociologia educaţiei sunt legate de:• Analiza structurală a sistemului educativ al societăţii (însens de alcătuire sau “anatomie”);• Analiza funcţională a sistemelor educative (în sens demod de funcţionare, activităţi sau manifestări);• Analiza evolutivă (de schimbare şi dezvoltare).
1. Sisteme şi tipuri generice de educaţie
Sistemul de educaţie se referă la ansamblul instituţiilor unei societăţi implicate în educaţiaoamenilor, într-o anumită perioadă istorică. Ca subsistem al sistemului social global, el mai estenumit “instituţia educaţiei”. Instituţia educaţiei a evoluat de-a lungul timpurilor, atât sub aspectulfuncţiilor sale dominante, cât şi sub aspectul instituţiilor implicate (“instanţelor de socializare”).Sistemul educaţional are rolul de a socializa oamenii, astfel încât să devină membri ai societăţii, săîndeplinească roluri semnificative în reţeaua complexă a interacţiunilor sociale. Prin învăţarearolurilor sociale care îi revin, copilul se socializează, adică deprinde cum să satisfacă aşteptărilecelorlalţi în legătură cu el. Pe măsură ce rolurile sociale pentru care urma să fie pregătit copilul1
 
s-au diversificat şi au crescut în complexitate, ca urmare a evoluţiei societăţii, sistemul de educaţieşi-a multiplicat straturile socializatoare şi şi-a extins instanţele de socializare.Emile Durkheim (1858-1917), considerat unul dintre “părinţii fondatori” ai sociologiei educaţiei, a pus în evidenţă “tipuri generice de educaţie”, (în fapt, tipuri de sisteme de educaţie)corespunzătoare diferitelor “specii de societate”.În societăţile tribale, de exemplu, educaţia avea un caracter difuz, în sensul că era dată tuturor membrilor clanului, fără nici o deosebire şi nu existau educatori specializaţi.În alte societăţi mai avansate, în care viaţa religioasă începea să fie condusă de o castă sacerdotală,de pildă în India şi Egipt, educaţia devine un atribut al puterii sacerdotale, fiind încredinţată preoţilor, iar instruirea oferită de aceştia copiilor se referă doar la cunoştinţe care au legătură cucredinţele religioase.În cetăţile greceşti, unde nu exista o castă sacerdotală şi viaţa religioasă era condusă de stat,instrucţia tinerilor avea un caracter laic şi privat, era orientată predominant spre acţiune şi practică,iar educatorii erau simpli cetăţeni.Întrucât a adus cu sine creşterea ratei de schimbare a tehnologiilor, capitalismul solicită o forţă demuncă antrenată şi disciplinată, care nu mai putea fi socializată adecvat în cadrul instituţiilor tradiţionale ale familiei şi ale bisericii. El solicită, de exemplu, muncitorilor cuntinte dematematică şi alte cunoştinţe tehnologice, care nu mai pot fi transmise de către părinţi în manierăinformală. Soluţia la aceste probleme a fost oferită de sistemul învăţământului general obligatoriual maselor, în care principalul factor instituţional al educaţiei devine instituţia şcolară, la care seadauinfluenţe educative sistematice ale altor factori instituţionali (mass-media, instituţiileeducaţiei non-şcolare).
2. Funcţiile sociale ale instituţiei educaţiei
Teoriile funcţionaliste asupra educaţiei au evidenţiat că orice societate, pentru a supravieţui,trebuie să îşi pregătească membrii să fie productivi şi să-şi îndeplinească rolurile care le revin.Funcţiile de bază sau scopurile educaţiei sunt aceleaşi în cele mai multe societăţi, dar importanţaacestor funcţii şi semnificaţia acordată realizării lor variază de la o societate la alta sau chiar înfuncţie de grupurile sau clasele sociale din interiorul fiecărei societăţi. Din punct de vederesociologic, educaţia îndeplineşte în societăţile contemporane mai multe funcţii:2
 
Funcţia 1
.Socializarea: pregătirea pentru a deveni membru productiv al societăţii şi integrarea în cultură.Socializarea este procesul prin care o fiinţă asocială (care nu se comportă sistematic aşa cum o facmajoritatea membrilor societăţii) devine o fiinţă socială, corespunzătoare tipului mediu individualal societăţii, prin interiorizarea treptată a modelelor de comportare, atitudinilor, valorilor spaţiuluisocial în care trăieşte. În acest proces, individul îşi creează o identitate socială (“eul social”) şi seintegrează în spaţiul social, perpetuându-l. Procesul de socializare cuprinde durata întregii vieţi.Sociologii disting două stadii ale socializării: stadiul socializării primare şi stadiul socializăriisecundare. Stadiul socializării primare (denumită şi inculturaţie) este procesul de dobândire amodelelor de bază ale comportamentului uman şi are drept agenţi, într-o primă fază, părinţii,rudele, vecinii, grupul de joacă (“alţii semnificativi” pentru copil), iar într-o a doua etapă, şi alteinstanţe de socializare cu care familia cooperează, cum ar fi grădiniţa, alte familii ş.a. Mecanismulei fundamental este cel al condiţionării inconştiente, întrucât copilul face ceea ce vede la părinţi,motiv pentru care socializarea primară este strâns dependentă, în conţinutul ei, de structura socială,de diviziunea muncii, de cadrul cultural (etc.) ale societăţii în care trăiesc părinţii. (Bădescu, I.,Radu, N., 1980, pg. 63)Socializarea secundară are drept agenţi diferite instituţii sociale, cea mai importantă fiind şcoala.Conţinutul ei este legat de învăţarea rolurilor instituţionale, iar principalul ei rezultat estedobândirea unei pluralităţi de “euri sociale”. Copilul îşi însuşeşte limbajul specific diferitelor instituţii, împreună cu aparatul de legitimare a acestora. Interacţiunile au un pronunţat caracter formalizat, identificarea emoţională nu mai este totală, iar lumea rolurilor instituţionale este percepută ca o lume posibilă. Socializarea secundară (denumită şi aculturaţie), deşi se realizează prioritar prin intermediul proceselor educative instituţionalizate “le transcede în măsura în care presupune procese integrative necontrolate de şcoală, ca de pildă: integrarea în profesie (controlatăde complexe instituţional productive), integrare socio-instituţională (controlată de complexeinstituţional-educative), integrare culturală (controlade complexe cultural educaţionale),integrare în familie etc.” (Bădescu, I., Radu, N., 1980, pg. 76)În societatea contemporană, sistemul de educaţie include, pe lângă vechile instituţii ale familiei,şcolii şi bisericii, numeroase alte instanţe de socializare secundară: organizaţii profesionale, politice, instituţii de artă şi cultură etc. Criticii sistemului actual de educaţie arată că nu toţi copiii beneficiază de aceleaşi experienţe, întrucât acestea diferă în funcţie de clasa socială căreia îi3

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->