Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
P. 1
Diehl, William - Fiinta Raului

Diehl, William - Fiinta Raului

Ratings:

4.0

(2)
|Views: 48 |Likes:
Published by Ramius Dalien
Prima carte din trilogia raului; primele aventuri ale avocatului Vail
Prima carte din trilogia raului; primele aventuri ale avocatului Vail

More info:

Published by: Ramius Dalien on Mar 13, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/31/2012

pdf

text

original

 
William Diehl
Fiin
ţa răului
Primal Fear,
1993
Cred în lege. Cred în inviolabilitatea tribunalului şi în măreţia jus-tiţiei. Cred, de asemenea, că lucrurile nu stau întotdeauna aşa cumpar, că uneori faptele pot fi manipulate, la fel cum un scamator îşimanipulează publicul. El atrage atenţia asupra unei mâini în timp cecu cealaltă mână execută trucul. Aceasta se numeşte inducere îneroare. În cazul de faţă, procurorul este un scamator, inducându-vă îneroare, distrăgându-vă atenţia de la faptele reale prin trucurispectaculoase şi informaţii care, de fapt, au foarte puţin de-a face cuvinovăţia ori inocenţa clientului meu. El a adus în faţa domniilorvoastre ceea ce consideră a fi o probă – de fapt, o probăneconcludentă. Declară că acuzatul a avut motivaţii, circumstanţe,intenţii, dar nu a produs nici o probă solidă asupra crimei. Dupăspusele sale, clientul meu este imoral, mincinos, a fost prins înşelându-şi victima, este disperat chiar. Clientul meu nu neagăaceste afirmaţii – dar oare motivaţia ori împrejurarea ori intenţia îltransformă într-un criminal?Este el oare judecat pentru imoralitate, minciună sau înşelăciune? Veţi putea trimite acest om pe scaunul electric pentru căeste disperat? În interesul justiţiei, vă aduc la cunoştinţă că trebuie săignoraţi farsele acestui scamator; priviţi spre cealaltă mână: cea încare trebuie să se afle adevărata dovadă; veţi descoperi că acolo nuse află nimic. Acesta este un tribunal, nu un spectacol de magie. Iarclientul meu riscă pedeapsa cu
moartea.
Doamnelor şi domnilor juraţi, puteţi afirma cu precizie căadversarul meu a dovedit, fără dubiu, vinovăţia acestui om. Sistemuleste viciat, căci, oricât ar fi de abil, suferă de o slăbiciune:imperfecţiunea umană. Clientul meu este uman şi, deci, imperfect,aidoma scamatorului care-i doreşte moartea. De aceea vă rog să nuvă lăsaţi induşi în eroare. Analizaţi probele cu atenţie; sunt convinscă-l veţi considera nevinovat.
Martin Vail
Sinteză către juriu
Statul 
versus
Nicholas Luma 
3 septembrie 1979
NU EXISTĂ TIRANIE MAI CRUDĂDECÂT ACEEA SĂVÂRŞITĂSUB PAVĂZA LEGIIŞIÎN NUMELE DREPTĂŢII
MONTESQUIEU, 1742
UNU 
26 FEBRUARIE 1983
 
Când ieşea de sub duş, arhiepiscopul Richard Rushman, supranu-mit "Sfântul din Lakeview Drive" atât de către catolici şi protestanţi,cât şi de către evrei, datorită operelor sale de caritate, mai aveaaproximativ zece minute de trăit. Moartea îl aştepta în prag.Duşul fierbinte îl relaxase, aşa încât începu să fredoneze, ţinândisonul aparatului stereo din dormito
r.
Oda bucuriei 
de Beethoven erauna din bucăţile lui muzicale favorite. Corul triumfal îl înfiora întotdea-una. Acum răsuna cu atâta intensitate, încât nu auzi deschizându-seuşa de serviciu ce dădea în bucătărie.
Uşa de la bucătărie e descuiată! Doamne! Ce curăţenie, ceaseptic pare totul – 
 
 peste tot numai inox şi faianţă, parcă ar fi o salăde autopsie. Şi muzica. Atât de potrivită. Fermecătoare. Cu volumul lamaximum, ca de obicei. Nu va auzi nimic. Stă în dormitor, cu ochiiînchişi, şi se vede dirijând orchestra cu o baghetă imaginară în timpce fredonează. Ce al dracului de previzibil a fost totul.
Arhiepiscopul stătea în uşa băii, frecându-se cu prosopul turcescpluşat. Era un bărbat înalt, prezentabil, cu trupul zvelt şi puternic. Erabronzat deasupra umerilor, pe porţiunea neacoperită de obicei de tri-cou. Părul negru îi cădea rebel pe frunte. Îşi încordă bicepsul,admirându-i proeminenţa în timp ce se ştergea la subsuoară. Cândtermină, aruncă prosopul pe jos şi, rămas gol în mijlocul încăperii, începu să se legene în ritmul muzicii.
Ciocolată energizantă. O simt cum trece prin mine ca oîncărcătură electrică, şi-acolo jos, mă umple, mă pregăteşte pentrumarele O. Nu da chix, sprijină cu mâna uşa frigiderului ăstuia înalt dedoi metri, ca să nu facă zgomot când o deschizi. Aşa, perfect. Uite-le,sticluţele de lapte cu ciocolată. Soldăţei aliniau pe raft.
Intrusul răsturnă de mai multe ori sticluţa de sus în jos şi de jos însus, urmărind atent cum se transformă conţinutul într-o cremă groasăde ciocolată. Apoi scoase dopul şi bău. În loc să apese cu piciorulpedala recipientului pentru gunoi, săltă capacul cu mâna şi aşeză cuprecauţie sticla în căptuşeala de plastic.
Ce îngrijit, ce curat Ce al naibii de aseptic.
Arhiepiscopul îşi frecă acum trupul cu o pânză presărată cu talc.Cu ochii închişi, absorbit de muzică, îşi folosea vocea în chip decontrabas când intrau alămurile. Bum bum bum bumbumbumbumbuuum...
Doamne, ce plăcute sunt cuţitele la pipăit. Uşoare, echilibrate,îndemânatice, reci. Ce netede, ce lucioase, ce unse, aşa ca ea, când edornică, pregătită.
Intrusul deschise sertarul mascat în care erau rânduite cuţitelede tăiat carne şi îşi trecu degetele pe suprafaţa mânerelor unse cuulei de in. Îl
alese din ochi pe cel mai mare,
a cărui lamă lungă de oţelse subţia până când tăişul devenea invizibil. Din ascunzişul său, lucea în lumina palidă a nopţii. Intrusul luă cuţitul. Îşi trecu degetul mijlociupeste lungimea lamei, lăsând în urmă un fir de sânge. Îl linse.
Corul se aud 
e din ce în ce mai tare. Mă simt din ce în ce maiîncordat, mă furnică în burtă, mi se zbat tâmplele, am spasme. Înscurtă vreme explodez.
Porni spre sufragerie, ţinând cuţitul în jos, de-a lungul coapsei. U-şa de la dormitor era deschisă.
Sanctum sanctor 
um. Draperii şi cuvertură purpurii, sângeleDomnului. Covor alb, suflet neprihănit Lumânări aprinse, curăţă aerul.Tămâie...
Şi inelul, aşezat pe noptieră, unde-l punea întotdeauna când sepregătea pentru duş.
Uite-l. Numai puritate şi lumină. Eminenţa Sa. Sfinţia Sa...
 
Împuţiciunea Sa. Sfântul cel binecuvântat al oraşului? Sfântule,unde-ţi este aura? Pe tăblia patului? Prin vreun sertar? Întruchipare arăului, despuiat, dirijând simfonia îngerilor, miruit cu dreptatea desine.
Muzica se înteţi. Intrusul păşi spre noptieră, luă inelul şi şi-l stre-cură pe deget. Excelenţa Sa era învăluit în armonii, rupt de realitate.Intrusul se apropie şi îl atinse pe umăr cu latul lamei de cuţit.Surprins, arhiepiscopul se întoarse. Ochii i se măriră a mirare. Încercăsă zâmbească, dar atunci văzu cuţitul. Întrebările i se citiră pe faţă.Intrusul întinse mâna cu inelul şi îndreptă cuţitul spre podea. De-zorientat, arhiepiscopul schiţă un nou zâmbet. Intrusul repezi cuţitulspre covor cu un gest imperativ, astfel încât Sfinţia Sa îngenunche în-cet. Teama lui luă locul uimirii. Arhiepiscopul se aplecă înainte, pentrua săruta inelul de pe mâna întinsă dinaintea sa.
Trebuie să mă încadrez în timp. Moarte măreaţă, moarte denimic... Iartă-mă, Doamne, căci am păcătuit, iartă-mă, Doamne, căciam păcătuit, iartă-mă, Doamne, căci am...
„Iartă-mă, Doamne!" strigă intrusul.Arhiepiscopul Rushman privi în sus, spre cuţitul care sclipi ofracţiune de secundă înainte de a lovi. Simţi lama cum îi străpungeumărul, prin muşchi şi ţesut, până la os. Scoase un strigăt ce exprimadeopotrivă groază, teamă şi durere, ca urletul disperat al creaturiloriadului ce prevestesc moartea.Când cuţitul îşi luă din nou avânt, încercă să-l oprească cu mânateafără; cea vătămată atârna neputincioasă. Lama îi pătrunse înpalmă, se răsuci, se retrase, se împlântă iar, şi iar, şi iar. Arhiepiscopulse înclină spre spate, încercând zadarnic să respingă lovitura mortală.Simţi o arsură sub ureche; lama îi străbătu de astă dată gâtul, jugulara şi esofagul, ieşind pe sub cealaltă ureche – o spintecăturăatât de iscusită şi puternică, încât şira spinării rămase unica legăturădintre cap şi trup.Sângele ţâşni din rana îngrozitoare.Cuţitul se abătu din nou asupra pântecului gol. Şi din nou, de laun şold la celălalt. Arma ucigaşă spintecă iar şi iar, aruncând scânteide lumină. Victima se prăbuşi pe spate, răsturnă o masă şi o lampă, îşi strângea spasmodic rănile, simţind în mână materia moale aarterelor şi a cărnii sfârtecate. Capul i se bălăbănea înainte şi înapoi,ca un dop de plută pe apă. Durerea îl copleşi...
Î
n părculeţul aflat peste drum de casa parohială, un poştaş îşi eli-beră din lesă căţeluşa pe nume Gretchen şi-o urmări cu privirea de-alungul tufelor ce despărţeau gazonul de trotuar. De la etajul al doilea,din dosul storurilor de la apartamentul arhiepiscopului îi răsunară înurechi frânturi de muzică clasică şi începu să-i ţină isonul, fredonândmelodia ce-i amintea de trecut.Se oprise pe trotuar şi, furat de vraja muzicii, o porni
cu gândulînapoi, în timp.
Deodată, un strigăt acoperi muzica:„Iartă-mă, Doamne!"Privi în sus, spre fereastră. Auzi o bufnitură puternică.Lumina din spatele storurilor deveni piezişă; urmă un strigăt degroază atât de cumplit, încât căţeluşa îşi ciuli urechile şi începu săurle.Poştaşul încremeni de spaimă. Părul de pe braţe i se zburli.Scâncind, căţeluşa fugi spre stăpânul ei, care o luă în braţe. În aceeaşiclipă, se auzi un nou strigăt, la fel de îngrozitor, ce sfârşi printr-ungeamăt înăbuşit.

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->