Mică istorie de figurant
În decembrie 1989, mie nu mi se încheiase, încă,tinereţea, cum avea să scrie, într-o frumoasă pagină, CristianPopescu cîteva luni mai tîrziu, dar trăisem îndeajuns (aveam 23de ani) ca să gîndesc, asemenea lui, că „am fost şi eu, ca şi oţară întreagă (aproape), una cu manechinele de lemn dinvitrine”, ca să mi se pară insuportabil şi ca să cred, ca atîţia alţii în acele vremuri, că va fi veşnic.Eram destul de tînără ca să nu resimt dramatic (şi să nuo înregistrez în rîndul marilor frustrări) lipsa alimentelor, deşi,desigur, trăiam şi eu, la fel ca (mai) toţi ceilalţi cu (sau uneori înabsenţa) cartelei de alimente şi mă supuneam (mai degrabăamuzată) capriciilor unui vînzător morocănos care ba îmidădea, ba îmi retrăgea jumătatea de franzelă şi borcanul deiaurt. Tocana de legume, conserva de peşte, biscuiţii cazoni,cafeaua cu (sau doar de) înlocuitori şi sucul din bomboane(foste bomboane topite în apă şi păstrate în acele acvarii coloratece susurau în cofetării) erau, pe atunci, aproape îndestulătoare.În schimb, da, am reţinut cu putere (aceea pe care o hrănescnemulţumirea îndelung exersată şi, asociată ei, umilinţa), caneajunsuri rele, teribile, restricţiile de lumină şi de căldură(întunericul şi frigul atotcuprinzătoare), îndoctrinareaideologică făcută pe din ce în ce mai multe căi. Fără să pun lasocoteală programele radioului şi ale televiziunii ori presascrisă, multe erau mijloacele prin care eram ţinuţi cu faţa întoarsă spre partid şi spre conducători: prin disciplinele de învăţămînt incluse în programa universitară (materialismdialectic, socialism ştiinţific, economie politică etc.), prin învăţămîntul ideologic extraşcolar, devenit obligatoriu, însă, înmai multe tipuri de şedinţe politice, prin serviciul militar pecare noi, studentele, îl urmam pe durata a trei ani de zile. O zi
6
Leave a Comment