Primul ajutor in intoxicatie

Intoxicatia reprezinta starea patologica determinata de actiunea unei substante toxice ce a patruns in organism si de reactia organismului la prezenta toxicului. . Prin substanta "toxica" se intelege orice substanta care patrunsa in organism pe diverse cai, provoaca tulburari functionale si/sau alterari structurale, avand ca rezultat o stare patologica. Intoxicatiile pot fi voluntare - in cazul tentativelor de suicid, sau involuntare - accidentale. Dupa patrunderea in organism, substanta toxica este absorbita in sange si raspandita in organim, la diverse organe unde este metabolizata: ficat, plamani, rinichi, piele etc. Eliminarea toxicelor se face pe cale renala pentru majoritatea toxicelor dar si pe cale digestiva, plamani sau prin transpiratie. Toxicitatea Toxicitatea unei substante - proprietatea unei substante chimice de a produce modificari patologice in organism si de a declansa reactii patologice din partea organismului - depinde de mai multi factori: - proprietatile fizice si chimice ale substantei - concentratia substantei - viteza de raspandire in organism - calea de patrundere in organism a toxicului - timpul de actiune al toxicului - varsta intoxicatului (varstnicii sunt mai sensibili) - greutatea - starea de sanatate: afectiunile hepatice, renale si alte conditii patologice cresc toxicitatea unei substante - toleranta individuala. Calea de patrundere Toxicele pot patrunde in organism pe diverse cai: - digestiva: toxicele sunt inghitite - respiratorie: gazele si substantele volatile - cutanata si prin mucoase (conjunctivala, nazala): solventi, pesticide, substante caustice, diverse unguente, droguri - parenteral: prin injectare intramusculara, intravenoasa, subcutanata

Metabolizarea si eliminarea Dupa patrunderea in organism, substanta toxica este absorbita in sange si raspandita in organism, la diverse organe unde este metabolizata: ficat, plamani, rinichi, piele etc. Eliminarea toxicelor se face pe cale renala pentru majoritatea toxicelor dar si pe cale digestiva, plamani sau prin transpiratie. Epidemiologie Intoxicatiile acute reprezinta o urgenta medicala, deoarece in unele cazuri ele pot fi letale. Studiile epidemiologice au aratat ca exista diferente evidente in functie de varsta, atat in ceea ce priveste frecventa si caracterul intoxicatiei cat si in privinta substantelor implicate. Astfel: - la copii predomina intoxicatiile accidentale, fata de adult unde majoritatea sunt voluntare, in scop suicid - majoritatea intoxicatiilor la copii se produc sub varsta de 5 ani - sub varsta de 1 an, predomina intoxicatiile cu medicamente, prin supradozaj sau utilizarea necorezpunzatoare a acestora - intre 1-5 ani predomina intoxicatiile accidentale cu diverse substante casnice: detergenti, sampon, sapun, diversi solventi casnici, dezinfectanti, etc. - la adolescenti predomina intoxicatiile voluntare cu alcool sau medicamente in scop suicid - la adulti, predomina intoxicatiile voluntare cu alcool si in scop suicid, cu medicamente (barbiturice, benzodiazepine) - dintre intoxicatiile accidentale la adulti, predomina cele cu insecticide, pesticide sau substante caustice. In ultimii ani a crescut numarul intoxicatiilor cu droguri, in special in randul adultilor tineri. Mortalitatea este mai mare in cazul intoxicatiilor cu medicamente (atidepresive triciclice) si cu ciuperci otravitoare. Atitudinea in fata unei intoxicatii La cea mai mica suspiciune de intoxicatie trebuie actionat ca si cum intoxicatia ar fi certa si trebuie intervenit cat mai repede, deoarece fiecare minut inseamna o cantitate mai mare de toxic absorbit in organism si consecutiv leziuni mai grave. De aceea in cazul unei posibile intoxicatii se va solicita ajutor medical calificat apeland 112. Exista un serviciu telefonic de urgenta: TOXAPEL (021)21.061.183, (021)21.062.282 - care functioneaza permanent si poate fi apelat de la orice telefon public sau mobil, din toata tara, si unde se pot solicita informatii asupra modului de acordare a primului ajutor in cazul intoxicatiei, pana la sosirea echipei medicale sau ajungerea la spital. Se vor furniza echipei medicale cat mai multe date despre persoana intoxicata, despre starea de sanatate a acesteia si despre toxicul respectiv: - nume, varsta, greutate, adresa si numar de telefon - afectiuni preexistente - toxicul incriminat: se va aduce daca este posibil flaconul sau ambalajul toxicului

- doza ingerata - timpul scurs de la ingerare - semnele si simptomele aparute si evolutia lor - eventualele tratamente sau manevre aplicate pana la ajungerea la spital. Limitarea absorbtiei toxicului Primele masuri care se iau in cazul unei intoxicatii sunt masuri de prevenire a absorbtiei toxicului, prin idepartarea toxicului care nu a fost inca absorbit in organism, masuri care se pot incepe la domiciliu: - in cazul intoxicatiilor produse prin ingestie (inghitire): evacuarea continutului tubului digestiv fie prin provocarea de varsaturi (prin stimularea fundului gatului cu degetul sau cu o lungurita dupa ce s-a baut un pahar cu apa calda sau lapte) fie prin administrarea unor purgative - in intoxicatiile prin inhalare de substante gazoase, primul gest va fi scoaterea victimei din mediu - in cazul toxicelor care patrund prin tegumente, se va spala tegumentul cu sapun si apa in cantati mari (dus) - prevenirea absorbtiei toxicelor injectate se face prin aplicarea unei pungi cu gheata pe locul injectarii si a unui garou, proximal de locul injectarii. Provocarea varsaturilor este contraindicata la: - victime inconstiente - in caz de convulsii - ingestie de substante caustice, volatile sau antiemetice.

Primul ajutor in intoxicatia alimentara Intoxicatia alimentara (toxiinfectia alimentara) este o afectiune datorata consumului de alimente sau bauturi contaminate cu microorganisme patogene precum, bacteriile, virusurile sau parazitii. Dintre infectiile care pot fi dobandite prin contactul sau ingestia unor alimente infestate amintim Toxoplasmoza si Listerioza, care sunt extrem de periculoase mai ales in randul femeilor insarcinate (pentru ca pot provoca avort spontan sau pot determina malformatii congenitale grave, uneori incompatibile cu viata). Cum sunt contaminate alimentele? Alimentele pot fi contaminate prin urmatoarele metode: - pe parcursul procesului de preparare. In mod normal organele si tesuturile animale pot fi colonizate de diferite tipuri de microorganisme (in special la nivelul intestinelor), astfel ca acestea pot contamina persoana care manevreaza carnea - pe parcursul cresterii si anume in cazul fructelor si legumelor, care pot fi contaminate mai ales daca sunt folosite ingrasamintele naturale sau daca este folosita irigatia cu apa dintr-o sursa contaminata

- in timpul procesului de preparare al alimentelor si anume in cazul persoanelor care sunt purtatoare a unui tip de microorganism (de exemplu stafilococ) sau in cazul persoanelor bolnave, care de asemenea pot contamina alimentul - prin contaminare din mediul inconjurator, cu microorganisme patogene care se pot gasi in praf, pamant, apa. Dintre aceste microorganisme amintim Cryptosporidium parvum (un parazit), Clostridium botulinum (bacterie care provoaca botulismul) sau Clostridium perfringens (o bacterie care in cazuri grave poate provoca diaree sanghinolenta). Cauze Toxiinfectia alimentara este o afectiune cauzata de ingestia unor alimente sau bauturi contaminate cu microorganisme patogene precum bacteriile, virusurile sau parazitii. Cele mai frecvente metode prin care se realizeaza contaminarea alimentelor, sunt : - contaminarea alimentelor pe parcursul procesului de preparare (cel mai frecvent intalnite sunt Campylobacter, Salmonella si E. coli) - in timpul cresterii legumelor si fructelor (mai ales daca sunt folosite ingrasaminte naturale sau daca este folosita o sursa de apa contaminata pentru irigatie) - contaminare alimentelor de la o sursa infestata (omul bolnav sau purtator cronic al unui microorganism patogen sau prin adaugarea in compozitie a unor incrediente contaminate) - prin mediul inconjurator (Clostridium perfringens, Clostridium botulinum sau Cryptosporidium parvum) Dintre infectiile care pot fi dobandite prin contactul sau ingestia unor alimente infestate amintim Toxoplasmoza si Listerioza, care sunt extrem de periculoase mai ales in randul femeilor insarcinate (pentru ca pot provoca avort spontan sau pot determina malformatii congenitale grave, uneori incompatibile cu viata). Factori de risc Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta intoxicatii alimentare, sunt: - femeile insarcinate - copiii mici (sugarii, prescolarii) - varstnicii (frecvent peste 65 ani) - persoane cu sistem imunitar compromis (persoane cu boli cronice, precum diabetul zaharat sau persoane cu infectie HIV-SIDA) Factorii responsabili de cresterea riscului de a dezvolta toxiinfectii alimentare, sunt: - consumul unor alimente sau bauturi nepasteurizate, lapte nepasteurizat (nefiert), produse din lapte nepasteurizat precum branza sau smantana - consumul carnii insuficient preparate (carnat crud, friptura in sange), peste sau pui infestat, scoici, melci sau moluste contaminate si insuficient preparate - consumul unor alimente sau bauturi contaminate odata cu procesare sau prepararea lor

- calatoriile sau vacantele in tari in curs de dezvoltare - persoanele care lucreaza in abatoare, pescarii sau in domeniul sanitar. Simptome Simptomele gastro-intestinale sunt principalele semne care apar in intoxicatia alimentara. Primul simptom ca apare este de obicei, diareea. Alte simptome pot include greata, varsaturile si durerea abdominala (crampele intestinale). Timpul necesar pentru aparitia simptomelor, severitatea acestora precum si durata acestora, depind de mai multi factori si anume: tipul microorganismului care a determinat infectia, varsta pacientului si starea generala de sanatate. Persoanele cel mai frecvent afectate de toxiinfectii alimentare sunt copiii si varstnicii. Simptomele acestora pot dura mai mult si chiar si infectiile care in mod normal nu sunt grave, in aceste cazuri pot fi uneori fatale. Acest lucru este valabil de asemenea si in cazul femeilor insarcinate, in cazul persoanelor cu imunosupresie si in cazul celor cu boli cronice asociate. Nu toate toxiinfectiile alimentare au aceste simptome "clasice" si anume diaree, greata, varsaturi si crampe intestinale. Unele intoxicatii alimentare au alte simptome mult mai grave: - intoxicatia alimentara cu Clostridium botulinum, bacterie care provoaca botulismul si care contine o neurotoxina capabila sa provoace paralizie nervoasa si musculara. Simptomele apar la aproximativ 18-36 ore de la infectie si includ slabiciunea generalizata si vederea dubla. Paralizia progreseaza din regiunea capului (nervii cranieni) si cuprinde apoi intreg corpul - toxoplasmoza, o infectie produsa de un parazit, toxoplasma gondi, nu are de obicei simptome sau are doar simptome minore precum cele aparute in raceala. Uneori se pot identifica adenopatii (inflamatia ganglionilor limfatici), dureri si crampe musculare, care pot dura de la cateva zile la cateva saptamani. Toxoplasmoza este extrem de grava daca apare la femeile insarcinate, pentru ca poate afecta fetusul - listerioza, este o boala infectioasa care poate provoca febra, dureri musculare si cateodata greata si diaree. Daca infectia se raspandeste la nivelul sistemului nervos si in special la nivelul creierului, apar simptome precum cefaleea (durerea de cap), redoarea de ceafa (intepenirea cefei cu durere accentuata la mobilizarea acestui segment), confuzie, pierderea echilibrului sau chiar convulsii. Femeile insarcinate cu listerioza pot prezenta simptome usoare pseudogripale (asemanatoare celor din virozele respiratorii) dar in anumite cazuri pot provoca leziuni la nivelul placentei si fatului cu avort spontan sau infectia nou-nascutului - toxiinfectia alimentara cu E. coli O157:H7 (tulpina inalt patogena, extrem de agresiva) poate provoca o infectie grava cu complicatii sanghine si renale severe si apar mai frecvent in randul copiilor sub 5 ani precum si a persoanelor cu varste peste 65 ani - salmoneloza, este o toxiinfectie alimentara cu diaree severa care uneori poate dura mai mult de o saptamana si necesita de asemenea spitalizare. Simptome gastro-intestinale precum diareea, greata sau varsaturile pot aparea si in cazul infectiei cu unele microorganisme din mediul inconjurator si nu neaparat din alimente. Acesti agenti patogeni se raspandesc

prin contact interpersonal (de la om la om) sau prin apa contaminata. Giardia lamblia, este un parazit care traieste in rezervele de apa si provoaca diaree si crampe intestinale mai ales in randul copiilor. Consult de specialitate Urmatoarele simptome si situatii necesita consult medical de urgenta: - diaree severa, apoasa sau cu striuri sanghinolente - vedere incetosata sau vedere dubla, slabiciune musculara, fatigabilitate marcata, ameteala si cefalee (simptome care pot semnala infectia botulinica) - femeile insarcinate care au fost expuse la o posibila infectie cu toxoplasma sau listeria - durere abdominala intensa, sau durere abdominala care se intensifica la mers, semne care pot semnala o apendicita, afectiune care poate fi destul de usor de confundat cu o toxiinfectie alimentara - semne de deshidratare severa, precum: - oliguria (urina putina), anuria (lipsa urinii) pentru mai mult de 8 ore sau mai putin de 3 ori pe zi (in cazul nou nascutilor lipsa urinii la nivelul scutecului) - piele uscata cu pliu cutanat persistent - ochi infundati in orbite sau fontanele deprimate (scizurile necalcifiate ale calotei craniene, care se infunda in cazul deshidratarii severe, semn care apare la nou-nascutii si sugarii sub 3 luni) - hipotensiune arteriala sau tendinta la lipotimie (lesin) - tahicardie (batai rapide a inimii). Copiii, femeile insarcinate si persoanele cu boli cronice precum diabetul zaharat, au un risc crescut de deshidratare si trebuie urmariti indeaproape pentru a evita complicatiile care pot suveni. De asemenea este necesar un consult medical in cazul in care varsaturile dureaza mai mult de o zi sau daca diareea dureaza mai mult de 2-3 zile (la adulti), mai mult de 1-2 zile (la copii mai mici de 4 ani), mai mult de 8 ore (la copii intre 3-6 luni), mai mult de 4 ore (in cazul copiilor cu varste mai mici de 3 luni). Consultul medical de urgenta este necesar in cazul durerilor atroce care nu sunt diminuate de eliminarea gazelor sau scaunului. In cazul in care durerea abdominala severa se asociaza cu oprirea tranzitului intestinal (lipsa gazelor si scaunelor) este necesar un consult chirurgical de urgenta pentru a elimina posibilitatea evolutiei unei ocluzii intestinale sau perforatii intestinale. In majoritatea cazurilor de intoxicatii alimentare, exista o perioada in care nu se administreaza nici un tratament medical si in care doctorul observa evolutia naturala a bolii. Aceasta metoda este recomandata in cazul gastroenteritelor infectioase (viroze enterale), care au de obicei simptome precum diareea, epigastralgiile (durerile de stomac) sau crampele abdominale si care dispar de la sine in cateva zile fara necesitatea administrarii unui tratament. De asemenea unele intoxicatii alimentare de etiologie bacteriana cu evolutie putin severa, nu necesita tratament, simptomele disparand intr-un interval de cateva zile pana la o saptamana. In cazurile in care diareea persista si simptomele se accentueaza este recomandat consultul medical si initierea tratamentului.

Investigatii Din moment ce majoritatea toxiinfectiilor alimentare se vindeca de la sine, fara a necesita un tratament medicamentos, nu este necesar un consult medical. Medicul poate formula diagnosticul de toxiinfectie alimentara pe baza istoricului medical, al simptomelor si examenului clinic general. Este important ca pacientul sa relateze ce alimente a consumat si daca si ceilalti membrii ai familiei sau anturajului au dezvoltat simptome asemanatoare. De cele mai multe ori sunt efectuate urmatoarele teste si investigatii: - coprocultura, poate fi ceruta de medic in cazul in care este suspectata ingestia unor alimente contaminate bacterian (virusurile si parazitii care pot de asemenea determina toxiinfectii alimentare, nu cresc in cultura) si care provoaca simptome grave cu o evolutie severa a bolii. Expertii recomanda efectuarea unei coproculturi in cazurile de intoxicatie alimentara cu diaree cu durata mai mare de o zi, mai ales daca aceasta este insotita de febra, scaun sanghinolent, deshidratare severa sau in cazul in care pacientul a efectuat de curand un tratament antibiotic, a fost internat in spital sau are grija de un copil mic. - examenul microscopic al scaunului, poate identifica parazitul responsabil de intoxicatia alimentara cu giardia - teste de sange (hemoleucograma completa si biochimia sangelui) sunt utile in determinarea etiologiei intoxicatiei alimentare (virale sau bacteriene) sau in cazul evaluarii severitatii sindromului de deshidratare - teste pentru toxoplasmoza (anticorpii antitoxoplasma), in cazul persoanelor cu sistem imun deficitar (in special cele cu infectie HIV-SIDA) sau in cazul femeilor insarcinate, unde exista suspiciunea expunerii la parazit (pisica este purtator al acestui parazit si poate contamina direct femeia insarcinata) Medicul trebuie sa raporteze boala (toxiinfectia alimentara este o boala infectioasa), pentru a identifica un posibil focar si a elimina posibilitatea aparitiei unei epidemii. Tratament In majoritatea cazurilor simptomele intoxicatiei alimentare dispar in cateva zile (2-3 zile) fara aparitia unor complicatii, astfel ca nu este necesar nici un tratament medicamentos. Este suficient controlul adecvat al simptomelor precum diareea si evitarea aparitiei complicatiilor, fara a fi necesar un tratament antibiotic. Deshidratarea cauzata de diareea severa este principala complicatie care poate aparea. De asemenea sunt necesare 2-3 zile pana la atenuarea sau disparitia simptomelor si mai multe zile pana la aparitia unui scaun de consistenta normala. Scopul principal al tratamentului este inlocuirea lichidelor si electrolitilor pierduti prin diaree sau varsaturi. Daca deshidratarea este severa si reechilibrarea hidroelectrolitica nu poate fi realizata la domiciliu, este recomandata internarea in spital cu efectuarea tratamentului parenteral (administrarea hidroelectrolitilor pe cale venoasa). Pentru a preveni deshidratarea severa este recomandat consumul unor siropuri rehidratante (Lytren,

Rehydralyte sau Pedialyte), pentru fiecare scaun diareic este indicat consumul unui pahar mare de astfel de sirop. Trebuie evitate bauturile energizante, carbogazoase si sucurile din fructe care contin prea mult zahar si prea putini electroliti. In cazurile mai putin grave sunt folosite bauturi preparate in casa, precum ceaiurile indulcite, compoturile proaspete sau zeama de legume. Odata cu imbunatatirea starii generale, se poate incepe dieta de tranzitie cu banane, orez, sos de mere (compot de mere proaspat), paine prajita sau biscuiti. Trebuie evitate alimentele condimentate (irita tractul gastrointestinal), fructele proaspete, alcoolul, cafeaua pentru primele 2 zile de dieta si produsele lactate pentru primele 3 zile de la disparitia simptomelor. Medicatia antidiareica nu este de obicei recomandata in tratamentul intoxicatiilor alimentare, pentru ca se stopeaza astfel mecanismul de curatire a intestinului de microorganismele patogene, precum si de toxinele acestora, cu inrautatirea diareei si celorlalte simptome. Antidiareicele sunt folosite doar in cazul recomandarii medicului. De asemenea, antibioticele nu sunt recomandate decat in cazul in care infectia a depasit intestinul si afecteaza alte tesuturi si organe. Tratamentul medicamentos este insa obligatoriu in cazul femeilor insarcinate care sunt diagnosticate cu toxoplasmoza si listerioza. Tratamentul toxiinfectiilor alimentare la copil Copii cu toxiinfectie alimentara necesita o atentie speciala, deoarece sunt predispusi la aparitia unor complicatii, mai ales a deshidratarii severe. Simptomele deshidratarii includ: - deshidratarea usoara: iritabilitate, agitatie, oligurie (cantitate redusa de urina) - deshidratarea moderata: scaderea apetitului pentru joaca, ochi infundati in orbite, hipolacrimatie (plange cu putine lacrimi), oligurie moderata (mai putin de 3 urinari pe 24 de ore) - deshidratarea severa: somnolenta exagerata, gura si limba uscate, tahipnee (respiratie frecventa), tahicardie (batai cardiace cu frecventa crescuta), anuria (lipsa urinii pe 24 de ore) Deshidratarea severa este o urgenta medicala si necesita tratament medical de specialitate. Pentru copii cu varste mai mici de 4 ani si care sunt deshidratati secundar toxiinfectiilor alimentare, este recomandata continuarea hranirii la san, respectiv cu formule de lapte speciale, cat mai mult timp posibil. Copilul trebuie sa fie hranit mai des si in cantitati mai mici si de asemenea este recomandata folosirea unor solutii rehidratante (Pedialyte), intre mese. Pentru copii mai mari, cu sindrom de deshidratare, este recomandata rehidratarea cu o cana de apa (200 ml) la fiecare ora si consumul in cantitati moderate a unor alimente precum bananele, orezul, compotul proaspat de mere, painea prajita sau biscuitii (dieta de tranzitie).

Botulismul - intoxicatie alimentara cauzata de Clostridium Botulinum

Botulismul este o afectiune neuromusculara (paralitica) cauzata de o toxina bacteriana (toxina Clostridium botulinum) care actioneaza la nivelul intestinului si determina "otravire" neuromusculara. Orice caz de botulism este considerat a fi o urgenta de sanatate publica datorita potentialului de contaminare a altor persoane care ingera alimentele infestate si de a folosi toxina botulinica ca pe o arma biologica. Este obligatorie prin lege declararea oricarui caz de botulism. Exista 3 tipuri de botulism: - botulismul alimentar - botulismul "de plaga" - botulismul sugarilor Botulismul alimentarapare atunci cand toxina botulinica, produsa in alimente contaminate, este ingerata (mancata) sau sporii acestei toxine sunt inhalati. Botulismul "de plaga" este determinat de toxina botulinica care se afla la nivelul unei plagi infectate cu aceasta bacterie. Botulismul sugarilor, cea mai frecventa forma de botulism din tarile dezvoltate, este determinat de ingestia sau inhalarea sporilor de Clostridium botulinum si de producerea ulterioara a toxinei botulinice de catre intestinele sugarilor afectati. (Toxina botulinica a devenit un agent terapeutic folosit in tratamentul unor distonii si al altor boli.) Orice caz de botulism este considerat a fi o urgenta de sanatate publica datorita potentialului de contaminare a altor persoane care ingera alimentele infestate si de a folosi toxina botulinica ca pe o arma biologica. Este obligatorie prin lege declararea oricarui caz de botulism. Simptome Incubatia dureaza de la 2 ore pna la 14 zile de la ingestia alimentelor contaminate. Debutul bolii este virulent si include tulburari digestive (constipatie, greata, voma, dureri abdominale, diaree moderata), stare de letargie, slabiciune, ameteala, uscaciune in cavitatea bucala, greutate in inghitire si sete. Alte simptome ale bolii mai sunt: cefaleea, diplopie (vedere dubla), imposibilitatea mentinerii pleoapelor deschise, vedere neclara. In cazuri destul de restranse si numai daca nu se instituie tratamentul, poate aparea si paralizia unor grupe de muschi (membre, gat, muschi respiratori). Tratamentul necesit administrarea de antitoxina botulinica in primele 72 ore de la aparitia simptomelor ventilatie mecanica (toxina botulinica produce paralizia musculaturii respiratorii, aparand astfel insuficienta respiratorie).

Salmonelozele

Salmonelozele reprezinta un tip de toxiinfectii alimentare cauzate de bacteria Salmonella. Exista mai multe tipuri ale acestei bacterii: Salmonella typhimurium si Salmonella enteritidis, acestea sunt cele mai frecvente tipuri intalnite.In fiecare an, aproximativ 40000 de cazuri de salmoneloza sunt raportate in SUA. Deoarece cazurile usoare nu sunt diagnosticate sau raportate, numarul real al infectiilor poate fi de 30 de ori mai mare. Copiii sunt cei mai susceptibili sa faca salmoneloza; copiii mici, varstnicii si persoanele cu deficiente ale sistemului imun fac formele cele mai grave ale infectiei. Cauze Se poate contacta salmoneloza prin consumarea de alimente contaminate cu Salmonella. Aceasta se poate intampla in urmatoarele situatii: -alimentul poate fi contaminat in timpul procesului de pregatire a mancarii -alimentul poate fi contaminat prin manipularea lui cu maini nespalate sau infectate; o sursa frecventa de infectie este reprezentata de o persoana infectata, care nu se spala pe maini cu sapun dupa folosirea toaletei -Salmonella poate fi, de asemenea, gasita in fecalele animalelor de companie, in special a celor care prezinta diareee; o persoana se poate infecta daca nu se spala pe maini dupa contactul cu materiile fecale -reptilele sunt in mod particular purtatoare de Salmonella, de aceea se recomanda intotdeauna spalarea imediata a mainilor, dupa un contact cu o reptila chiar daca aceasta este sanatoasa; adultii trebuie sa fie atenti la copii, ca acestia sa se spale pe maini dupa ce s-au jucat cu o reptila. Carnea de vita, pasare, laptele si ouale sunt cel mai frecvent infectate cu Salmonella. Mancarea infestata de obicei arata si miroase normal. Simptome Simptomele salmonelozelor includ diareea, febra si crampele abdominale. Acestea se dezvolta la 12-72 ore dupa infectie si boala persista in mod normal timp de 4-7 zile. Majoritatea oamenilor isi revin fara nici un tratament. Totusi, diareea si deshidratarea pot fi grave si este uneori necesara internarea in spital. Varstnicii, copiii mici si cei cu sistem imun deficitar, prezinta cel mai mare risc. In cazul aparitiei diareei, in mod normal recuperarea este completa, chiar daca pot trece cateva luni pana ce habitusul intestinal se normalizeaza complet. Un numar mic dintre persoanele infectate cu Salmonella dezvolta sindromul Reiter, o boala care persista luni sau ani si duce la aparitia artritei cronice. Diagnostic Diagnosticul salmonelozelor se bazeaza pe anamneza si pe examenul obiectiv. Medicul intervieveaza pacientul in legatura cu simptomele, alimentele consumate recent si cu factorii de mediu de la locul de

10

munca si de la domiciliu. O cultura din scaun si cateva analize sanguine, trebuie efectuate pentru a confirma diagnosticul.

Tratament Salmoneloza se trateaza prin controlul oricaror complicatii pana la disparitia lor. Deshidratarea cauzata de diareee este cea mai obisnuita complicatie. Antibioticele nu sunt necesare in mod curent, ci doar in cazul in care infectia s-a raspandit. Pentru a preveni deshidratarea, sa se bea frecvent solutii de rehidratare (ca si Lytren, Rehydralyte sau Pedialyte). Sa se incerce sa se bea un pahar de apa sau solutie de rehidratare, pentru fiecare eliminare de scaun cantitativ mai mare. Bauturile energizante, sucul carbogazos si sucul de fructe, contin prea mult zahar si o cantitate insuficienta din cei mai importanti electroliti care sunt pierduti in timpul diareei, astfel trebuie luate alternativ cu o bautura de rehidratare. Cand pacientul se simte suficient de bine, poate incepe sa consume mancaruri usoare, fara grasimi, ca de exemplu banana, orez, sos de mere si paine prajita sau biscuiti. Aceasta este denumita dieta BRAT (bananas, rice, applesauce, toast sau biscuiti). Sa se evite mancarea condimentata, alte tipuri de fructe, consumul de alcool si cafea pentru doua zile si produsele consumate zilnic, pentru 3 zile dupa ce toate simptomele au disparut. Profilaxie Pentru a preveni salmonelozele: -sa nu se consume oua crude sau insuficient gatite; ouale crude pot fi folosite in anumite mancaruri ca si sosul olandez preparat acasa, sosurile pentru salate, tiramisu, inghetata, maioneza preparata acasa, coca pentru prajituri -sa se gateasca alimentele cat mai bine: sa se foloseasca un termometru pentru carne, pentru a fi siguri ca este preparata la o temperatura adecvata; sa nu se foloseasca culoarea carnii (ca de exemplu atunci cand nu mai este "roz") pentru a considera ca este gatita -evitarea consumului de lapte crud sau nepasteurizat sau al altor produse consumate zilnic -sa se spele sau sa se curete produsul inainte de consumare -sa se evite contaminarea incrucisata a alimentelor; sa se pastreze separat carnea nepreparata de alte produse, de mancarea gatita si de semipreparate; sa se spele minutios pe maini, tabla pentru taiat, tejgheaua, cutitele si alte ustensile dupa manipularea alimentelor negatite -sa se spele pe maini inainte de a lucra cu orice aliment si intre utilizarea diferitelor tipuri de produse alimentare -sa nu se prepare mancarea sau sa nu se toarne apa pentru altii, de catre persoana cu salmoneloza

11

-sa se spele pe maini dupa contactul cu fecale de animale; deoarece reptilele in mod particular sunt purtatoare de Salmonella, sa se spele pe maini imediat dupa contactul cu ele; de luat in considerare a nu se tine reptilele (inclusiv broastele testoase) ca si animale de companie, mai ales in prezenta copiilor mici. Difteria - toxiinfectie cauzata de bacilul Klebs-Loeffler Difteria este o afectiune bacteriana ale carei simptome clinice sunt legate de producerea unei toxine de catre Corynebacterium diphtheriae, numit si bacilul Klebs Loeffler. In forma respiratorie, in functie de localizarea infectiei, difteria afecteaza amigdalele, faringele, laringele si nasul; la tropice, forma cutanata cauzeaza ulceratii ale pielii. Difteria se transmite pe cale respiratorie (prin tuse, stranut) si prin contactul direct cu pielea contaminata. Generalitati Difteria este o afectiune bacteriana ale carei simptome clinice sunt legate de producerea unei toxine de catre Corynebacterium diphtheriae, numit si bacilul Klebs Loeffler. In forma respiratorie, in functie de localizarea infectiei, difteria afecteaza amigdalele, faringele, laringele si nasul; la tropice, forma cutanata cauzeaza ulceratii ale pielii. Difteria afecteaza toate grupele de varsta, dar in special copiii sub 15 ani nevaccinati. Boala apare mai ales in timpul iernii si in zonele temperate. Factori predispozanti pentru aparitia bolii sunt: spitalizarea prelungita, imunodepresia si terapia antimicrobiana anterioara. Mod de transmitere Difteria se transmite pe cale respiratorie (prin tuse, stranut) si prin contactul direct cu pielea contaminata. Sursa de bacili difterici este reprezentata de purtatorii sanatosi sau persoanele bolnave de difterie, care prezinta bacili difterici la nivelul orofaringelui sau la nivelul pielii. Bolnavul este contagios timp de 6 saptamani, in absenta tratamentului. In timpul izbucnirilor epidemice copiii purtatori de germeni la nivelul orofaringelui sau pielii, care nu prezinta semne si simptome de boala, pot transmite boala. Simptome Perioada de incubatie este de 2-6 zile, dar simptomele pot sa apara uneori si dupa un interval de sase zile. Tabloul clinic depinde de localizarea si intensitatea procesului difteric. Forma laringiana este grava; forma nazala este mai putin severa, dar cu posibilitate de cronicizare. Numeroase cazuri sunt subestimate, deoarece infectia se poate manifesta si in forme inaparente. In angina si laringita difterica primele simptome sunt durerea de gat, pierderea apetitului (anorexie), febra moderata. Dupa 2-3 zile se formeaza false membrane alb-sidefii, aderente, care cuprind tot faringele, sangerande la incercarea de a le indeparta. Evolutia poate fi spre vindecare sau deces in urmatoarele zile.

12

In forma cutanata, leziunile sunt dureroase. Orice leziune cutanata cronica poate fi infectata cu bacilul difteric. Complicatiile se datoreaza mai ales toxinei difterice, care difuzeaza in organism, determinand fenomene toxice la distanta, afectand mai ales inima (miocardita) si sistemul nervos. In forma respiratorie, boala e mortala in 5-10% din cazuri. Tratament Se recomanda izolarea pacientului pentru a evita transmiterea bolii. Pacientii devin ne-contagiosi dupa doua zile de la inceperea tratamentului. Antibioticele de tipul penicilinei sau eritromicinei sunt in general eficiente in eliminarea bacilului difteric de la pacientii bolnavi sau purtatorii sanatosi. Modul cel mai eficace pentru prevenirea difteriei este mentinerea unui nivel inalt de imunizare in comunitate. In majoritatea tarilor din lume vaccinul antidifteric se administreaza concomitent cu vaccinul antitetanic si antipertussis (DTP). Este recomandat un rapel de vaccin asociat antidifteric-antitetanic la fiecare zece ani, pentru a prelungi imunitatea.

Intoxicatia cu ciuperci Simptome In Romania exista aproximativ 50 de specii de ciuperci otravitoare (din cele peste 4000 de specii de ciuperci cunoscute) iar numarul acestora creste de la an la an datorita mutatiilor genetice, fenomen foarte derutant chiar pentru cunoscatori. Simptomele intoxicatiei cu ciuperci se clasifica in functie de perioada de incubatie a tipului de ciuperci care provoaca intoxicatia, astfel: - cu perioada de incubatie scurta - cazuri in care simptomele apar in minim 15 minute si maxim 3 ore de la consumul ciupercilor si se manifesta prin: hipotensiune arteriala, halucinatii, tulburari nervoase, abundenta salivatiei, lacrimare, pupila micsorata, dureri abdominale, scaderea frecventei cardiace, tegumente umede - cu perioada de incubatie lunga (ciuperca alba, buretele viperei, etc) - semnele apar dupa cel putin 12 ore de la consumul acestora si se manifesta prin: greturi, varsaturi, diaree, tulburari gastrointestinale, icter, hemoragii, tulburari neurologice, encefalopatie, manifestari renale grave, afectiuni hepatice, hipoglicemie, iar dupa 2 zile de la ingestie apare coma si apoi decesul persoanei in cauza. In jur de 90% din intoxicatiile cu aceste ciuperci sunt mortale, procent ce demonstreaza pe de o parte gravitatea acestor intoxicatii iar pe de alta parte, fiind vorba de intoxicatii vechi datorita perioadei lungi de incubatii si ineficienta masurilor terapeutice ce se impun.

Tratament

13

Tratamentul intoxicatiei cu ciuperci se face in functie de durata perioadei de incubatie astfel: - in cazul ciupercilor cu perioada de incubatie scurta - se provoaca varsatura (cu apa calda si sarata), se fac spalaturi gastrice (prin aspirarea continutului gastric), purgative saline, atropina, carbune activat, etc. In cazul intoxicatiei cu acest tip de ciuperci se mai poate administra tanin si cafea tare pentru insolubilizarea toxicului din tubul digestiv. Utila este si administrarea de diuretice - in cazul ciupercilor cu perioada de incubatie lunga - se fac spalaturi gastrice (desi eficienta e redusa fiind vorba de o ingestie veche de 12 ore), se administreaza substante pentru diminuarea durerii, tratament simptomatic, se introduc perfuzii cu glucoza si medicamente hepato-protectoare. Primul ajutor nu vizeaza evacuarea tubului digestiv (din cauza faptului ca simptomele apar mai tarziu) ci internarea de urgenta pentru ameliorarea dezechilibrelor biologice grave (hidro-electrolitice, acido-bazice, metabolice) care pericliteaza viata celui otravit.

Intoxicatia cu nicotina Sinonime: Nicotina, Nicotox. Proprietati fizice: lichid uleios, galbui, cu miros de tutun, la aer se brunifica repede. Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict (solutii pesticide), continutul gastric si din sange. Fiziopatologie: actioneaza complex asupra sistemului nervos central, periferic si autonom. Cele mai sensibile structuri nervoase la acest toxic sunt sinapsele parasimpatice, urmate de cele simpatice. Simptomatologie: forma supraacuta - arsuri buco-faringiene si epigastrice, colici abdominale, varsaturi, diaree, obnubilare, tremuraturi, tulburari respiratorii, prabusire tensionala, moarte; forma acuta - paloare, sudori profiize, cefalee, ambliopie, vertij, varsaturi, puls accelerat, tensiunea arteriala scazuta, somnolenta, respiratie superficiala; forma usoara - stare pseudoebrioasa, cefalee, paloare, sudori, frisoane. Tratament: nu exista antidot specific. - Spalatura gastrica cu carbune activat, apa de robinet, permanganat de potasiu. - Provocare de varsaturi, administrare de purgative. - Oxigenoterapie si asistarea respiratiei. - Tratamentul insuficientei circulatorii acute, la nevoie. - Tratamentul convulsiilor, daca este cazul.

14

Intoxicatia cu chinina Sinonime: Proprietati fizice: substanta cristalina, alba sau galbuie, fara miros, ;cu gust foarte amar. Identificare: prin fluorescenta sau reactii colorimetrice din corpul delict, urina, si din continutul gastric. Fiziopatologie: toxic protoplasmatic puternic, actionand mai ales asupra celulelor nervoase, miocardului, nervilor senzitivi. Simptomatologie: debuteaza ca o gastrita acuta (greturi, varsaturi, dureri abdominale), asociata cu fenomene de betie chininica (vertij, instabilitate, obnubilare). Tulburarile auditive sunt: vertijul, hipoacuzia. Tulburarile vizuale: fotofobia, diplopia, spasme ale pleoapelor, tulburari in perceptia culorilor, diminuarea perceptiei culorilor. in intoxicatiile grave apare atrofia nervului optic. Bradicardia si modificarile E.C.G. sunt generate de actiunea toxica asupra miocardului. Tratament: nu exista antidot specific. - Spalatura gastrica, provocare de varsaturi, purgative. - Administrare de lichide, pentru a grabi eliminarea toxicului pe cale renala. - Combaterea insuficientei circulatorii acute. - Tratamentul insuficientei respiratorii acute. - Amauroza chininica trebuie combatuta rapid de catre oftalmolog.

Intoxicatia cu cafeina Sinonime: Proprietati fizice: substanta cristalina, alba, fara miros. Identificare: Fiziopatologie: excitanti ai sistemului nervos central si, mai ales, ai cortexului cerebral. Simptomatologie: a) Forma acuta - varsaturi (cu miros de usturoi), dureri, abdominale, diaree, facies cenusiu, stare generala alterata, lipotimii, hipotensiune arteriala, colaps. Frecvent apar un ras scarlatiniform si febra. Dupa 2-3 zile apare sindromul de hepato-nefrita toxica (oli-gurie, albuminurie, hepatomegalie

15

moderata, icter, azotemie, obnubilare). b) Forma atenuata - circumstantele etiologice, gustul de usturoi, tulburarile digestive, sindromul hepatorenal moderat sugereaza diagnosticul acestei forme. Tratament: dimercaptopropanolol (B.A.L.) este antidotul care, gratie gruparilor sale sulfihidrilice, formeaza cu arsenul compusi netoxici. - Spalatura gastrica cu apa, urmata de un pahar de lapte sau solutie de thiosulfat de sodiu (hiposulfit de Na). - Provocare de varsaturi, administrare de purgativ salin. - Combaterea durerilor abdominale cu Mialgin. - Tratamentul insuficientei circulatorii acute. - Reechilibrare hidro-electrolitica.

Intoxicatia cu arsen Sinonime: anhidrida arsenioasa (soricioaica) este cel mai raspandit produs. Proprietati fizice: pulbere cristalina, alba, fara miros. Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict, continutul gastric, urina, sange si fanere (par, unghii). Fiziopatologie: este toxic celular si vascular, mai ales al capilarelor. Inhiba grupele enzimatice celulare care contin grupul sulfhidrilic (SH). Simptomatologie: a) Forma supraacuta - sindrom holeriform (varsaturi dureroase, diaree profuze sanguinolente), oligurie, colaps. b) Forma acuta - varsaturi (cu miros de usturoi), dureri, abdominale, diaree, facies cenusiu, stare generala alterata, lipotimii, hipotensiune arteriala, colaps. Frecvent apar un rash scarlatiniform si febra. Dupa 2-3 zile apare sindromul de hepato-nefrita toxica (oligurie, albuminurie, hepatomegalie moderata, icter, azotemie, obnubilare). c) Forma atenuata - circumstantele etiologice, gustul de usturoi, tulburarile digestive, sindromul hepatorenal moderat sugereaza diagnosticul acestei forme. Tratament: Dimercaprol (B.A.L.) este antidotul care, gratie gruparilor sale sulfihidrilice, formeaza cu arsenul compusi netoxici. - Spalatura gastrica cu apa, urmata de un pahar de lapte sau solutie de tiosulfat de sodiu (hiposulfit de Na). - Provocare de varsaturi, administrare de purgativ salin.

16

- Combaterea durerilor abdominale cu Mialgin. - Tratamentul insuficientei circulatorii acute. - Reechilibrare hidro-electrolitica.

Intoxicatia cu alcool etilic Sinonime: etanol, alcool, spirt. Proprietati fizice: lichid incolor, volatil, inflamabil, miscibil cu apa. Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict, sange. Fiziopatologie: actioneaza depresiv asupra sistemului nrvos central (chiar faza initiala "de excitatie" se datoreaza tot actiunii depresive asupra centrilor nervosi superiori, cu rol de control si inhibitie). Simptomatologie: perioada de "excitatie": intoxicatul este logoreic, incearca sa dovedeasca agilitate, poate provoca scandaluri, acte violente, furturi etc. Perioada de incoordonare: vorbire incoerenta, ideatie saraca, este dezorientat, confuz. Mersul este titubant, sensibilitatea diminuata, unii au diplopie, apare somnolenta. Coma alcoolica: reflexele osteo-tendinoase sunt abolite, pupilele dilatate; pierderi de urina si fecale. Faciesul este hiperemic; bolnavul exala o halena alcoolica. Respiratia este superficiala, stertoroasa. Tendinta de colaps. Tratament: nu exista antidot specific. - Vitamina B6 intravenos, pana la 500 mg, ajuta metabolizarea alcoolului. - Se administreaza la nevoie stimulenti ai centrului respirator (Karion 0,25 g i.m. sau i.v.). - Perfuzii cu glucoza 20%. - Diureza osmotica in come grave. - Antibioterapie pentru profilaxia si combaterea infectiilor bronho-pulmonare. - Se sustin functiile vitale (circulatia, respiratia). - Nu se administreaza deprimante ale sistemului nervos central. Nu exista un antidot specific in intoxicatia cu etanol, masurile terapeutice bazandu-se in principal pe sustinerea functiilor vitale, mai ales combaterea deprimarii respiratorii (daca pacientul este in coma), reechilibrarea hidroelectrolitica (datorita efectului diuretic marcat al alcoolului) precum si administrarea de tonice si vitamine, in special a celor din complexul B, cum ar fi B1 (Tiamina) si B6 (Piridoxina). Se

17

recomanda, de asemenea, administrarea de glucoza intravenos 50% si de naloxona + vitamina B1 (administrarea lor face parte din protocolul de tratament al tuturor intoxicatiilor ce afecteaza si sistemul nervos central). Daca pacientul este in coma, se recomanda intubarea orotraheala in vederea combaterii deprimarii respiratorii, precum si pentru a preveni aspiratia secretiilor (in special gastrice - regurgitatii sau voma) care pot determina, odata ajunse in plamani, aparitia unor bronho-pneumonii deosebit de agresive, ce pot duce chiar la moartea pacientului. Intubarea propriu-zisa presupune montarea in interiorul traheei a unui tub scurt si flexibil, realizat din material plastic. Tubul ajunge cu capatul terminal sub corzile vocale, iar la exterior este conectat la un aparat special ce asigura respiratia pasiva a pacientului. Varful tubului de plastic are un mic balon in jurul sau, care se umfla si solidarizeaza astfel capatul tubului la suprafata interna a traheei. Astfel se realizeaza 2 lucruri esentiale: - impiedicarea aerului pompat de aparat sa se piarda in cavitatea bucala si directionarea lui catre plamani - oferirea de protectie pulmonara impotriva lichidului de varsatura, nepermitand continutului gastric ajuns in gura (deosebit de periculos datorita sucurilor digestive acide) sa treaca mai departe, prin trahee, in plamani, unde poate duce la aparitia pneumoniei de aspiratie sau chiar poate determina moartea pacientului prin asfixie. Dupa acordarea masurilor de prim ajutor si daca intoxicatiei nu ii coexista complicatii majore, pacientul poate fi externat. Insa, datorita implicatiilor majore de ordin medico-legal si social, majoritatea spitalelor au reguli stricte privind monitorizarea intoxicatilor cu alcool, pe care ii tin de cele mai multe ori sub observatie pana cand concentratia de alcool din sange scade sub valoarea de 100 mg/dl. Doza toxica de alcool este de 5-7 grame alcool pur/kg corp in cazul adultilor si de 3 grame/kg corp in cazul copiilor. Absorbtia alcoolului are loc in cea mai mare parte la nivel intestinal (80%), in aproximativ 60 de minute absorbindu-se 95% din cantitatea ingerata. Acest interval este prelungit la 5-6 ore in prezenta alimentatiei. Organismul metabolizeaza alcoolul la nivel hepatic, ficatul avand capacitatea de a epura 7-10 grame de etanol/ora (sau 100-125 mg/kg corp/ora). Acestei viteze de eliminare ii corespunde o scadere a concentratiei plasmatice de 20 mg/dl/ora. Cunoscand acesti parametri, se poate calcula timpul in care concentratia plasmatica va ajunge sub 100 mg/dl, putandu-se aproxima momentul externarii pacientului: timpul = (concentratia de alcool din momentul primei determinari - 100)/20. Exemplu: concentratia plasmatica a unui intoxicat este, in momentul primei determinari, la miezul noptii, de 280 mg/dl. Utilizand formula de mai sus se calculeaza (280-100)/20= 9ore, ceea ce inseamna ca valoarea plasmatica va fi sub 100 mg/dl in aproximativ 9 ore, pacientul putand fi externat dupa ora 9 a.m. Simptomele acuzate de pacient variaza in functie de concentratia alcoolului in sange, astfel: - la 0,3g-1,2g pacientul este euforic - la 1,8g-3g devine confuz

18

- la 4g sa se instaleze stupoarea si coma. Tratamentul de sustinere implica administrarea de magneziu, vitamina C, K, B1, B6, corectarea tulburarilor hidroelectrolitice. Daca in timpul perioadei de recuperare se instaleaza sindromul de sevraj, medicatia utila este reprezentata uzual de benzodiazepine si de beta-blocante. Anterior externarii este recomandat ca pacientul sa fie vizitat de un psiholog si de un asistent social, in scopul de a orienta individul spre un centru de dezintoxicare. Aceasta etapa a tratamentului de ansamblu al intoxicatului decurge deseori anevoios, deoarece persoanele nu isi recunosc problema si refuza sistematic ajutorul de specialitate.

Intoxicatia cu alcool metilic Sinonime: metanol, spirt de lemn. Proprietati fizice: lichid incolor, volatil, cu miros asemanator alcoolului etilic. Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict, continutul gastric, sange, urina, lichidul cefalorahidian. Fiziopatologie: este toxic prin anoxia tisulara provocata de blocarea oxidazelor celulare. Simptomatologie: aceasta intoxicatie se caracterizeaza prin fenomene grave, rapid mortale, cu sau fara fenomene oculare. Fenomenele de intoxicatie apar dupa o perioada de latenta de la 1 la 36 de ore. Apar starea ebrioasa, alterarea starii generale, ameteli, senzatia de slabiciune, cefalee puternica, somnolenta, varsaturi, diaree, dureri abdominale, facies cianotic, transpiratii profuze, tahicardie, dispnee, hipotensiune arteriala. Intoxicatul acuza senzatie de constrictie toracica. Se instaleaza coma, insotita de hipotermie si uneori edem pulmonar acut. Apar destul de precoce tulburari de vedere (vad ca prin ceata") si, uneori, alterari ale perceperii culorilor. Apar fenomene nervoase. Coma este agitata, insotita de crize de contracturi tetaniforme sau/si convulsii. Se instaleaza acidoza, care trebuie eficient corectata, si este un important element prognostic. Bolnavul trebuie supravegheat minimum 5 zile (timpul de eliminare a metanolului din organism). Tratament: antidot este alcoolul etilic, care blocheaza metabolismul alcoolului metilic si favorizeaza eliminarea acestuia din urma din organism. Se administreaza o solutie de alcool etilic 50% din 4 in 4 ore, cate 0,5 ml/kilocorp. - Se face spalatura gastrica cu suspensie de carbune activat in solutie de bicarbonat de sodiu 5%. - Se provoaca varsatura. - Se corecteaza acidoza.

19

- Se hidrateaza intens bolnavul (41/24 de ore). - Se administreaza Mialgin (50 - 100 mg s.c. sau i.m.), in caz de dureri abdominale foarte puternice. - Se administreaza oxigen. - Se aplica pansament ocluziv pe globii oculari. - Se evita utilizarea lactatului de sodiu pentru alcalinizare si a sulfatului de magneziu pentru combaterea edemului cerebral.

Intoxicatia cu cianuri Cianidele sunt substante toxice care contin gruparea chimica CN. Acestea pot patrunde in organism si determina intoxicatii prin ingestie (alimente sau cianuri), pe cale inhalatorie (inhalarea de gaze), prin tegumente sau mucoase (nazala su conjunctivala). Sursele de cianide sunt foarte variate: atat naturale cat si sintetice. Nici intoxicatia cu cianuri, nici cea cu monoxid de carbon, nu pot fi tratate la domiciliu. Este necesar tratament medical imediat.

Cianidele sunt substante toxice care contin gruparea chimica CN. Acestea pot patrunde in organism si determina intoxicatii prin ingestie (alimente sau cianuri), pe cale inhalatorie (inhalarea de gaze), prin tegumente sau mucoase (nazala su conjunctivala). Sursele de cianide sunt foarte variate: atat naturale cat si sintetice. Sursele sintetice sunt reprezentate de: - solventi care contin cianide - ierbicide, insecticide, raticide - productia de cauciuc sintetic, cianizi, fumiganzi - substante utilizate la curatarea metalelor - substante utilizate pentru developarea filmelor fotografice - industria chimica, a maselor plastice - substante folosite la extractia aurului din minereurile aurifere. Surse naturale: - in cantitati reduse se gasesc in: varza, spanac,tutun, bere, mustar - samburii de pruna, cirese, mar, piersica, caise - samburii de migdale (ingestia a 60 samburi este letala) - radacini de cassava (tapioca) - fum, gaze care se degaja in incendii: in urma combustiei diverselor materiale naturale (lana, matase) sau sintetice (poliuretan, poliacrilonitril) se elibereaza cianuri - fumul de tigara

20

- eruptii vulcanice - nori meteoritici, etc. Tratament medical In functie de gradul afectarii, tratamentul poate varia. - Daca pacientul este inconstient, toate incercarile vor fi indreptate spre salvarea vietii pacientului. O serie de masuri invazive ar putea fi necesare, ca plasarea unui tub la nivelul traheei pentru a asigura respiratia sau inserarea de multiple catetere la nivelul vaselor sanguine si vezicii urinare pentru a monitoriza atent pacientul. - Daca starea pacientului nu este grava, se vor efectua investigatii suplimentare. Se vor indeparta hainele in caz de contaminare a acestora cu cianuri, deoarece contaminarea poate continua atat pentru pacient cat si pentru personalul sanitar. - Se poate efectua lavaj gastric daca ingestia de cianuri este recenta. Aceasta de efectueaza prin introducerea unei sonde nasogastrice, urmata de spalaturi gastrice. - Se poate administra un antidot specific daca exista suspiciune puternica de intoxicatie cu cianuri. Acesta consta din trei medicamente: unul se administreaza pe cale inhalatorie, celelalte doua se administreaza intravenos. Desi nu sunt eficiente 100%, aceste antidoturi pot preveni intoxicarea in continuare a pacientului. - Daca pacientul prezinta si intoxicatie cu monoxid de carbon, se va administra oxigenoterapie hiperbara daca este disponibila. Aceasta presupune plasarea persoanei intr-o camera cu presiune crescuta a oxigenului. Inca mai exista controverse in ceea ce priveste rolul terapiei hiperbare in tratamentul intoxicatiei cu monoxid de carbon. - De obicei clinica de toxicologie sau medicul toxicolog va fi informat in legatura cu pacientul. Aceste informatii il vor ajuta in adoptarea unei conduite terapeutice adecvate. - In cazul in care se stabileste ca riscul intoxicatiei cu cianuri este foarte mare, victima va fi supravegheata timp de cateva ore. Daca starea pacientului nu se modifica, pacientul poate fi externat, dar cu instruirea pacientului de a reveni imediat la spital in cazul in care apar alte semne sau simptome. - In cazul pacientilor cu expunere severa la cianuri, cu alte afectiuni asociate sau cu diagnostic nesigur si care au stare foarte grava, vor fi spitalizati pentru monitorizare si tratament adecvat. Tratament la domiciliu Nici intoxicatia cu cianuri, nici cea cu monoxid de carbon, nu pot fi tratate la domiciliu. Este necesar tratament medical imediat. - In primul rand se recomanda punerea in siguranta a victimei si salvatorului (departe de fum, foc, etc). - Apel la 961 sau 112, cu comunicarea precisa a adresei, numelui si tipului de accident. - Ulterior se recomanda indepartarea oricaror surse de intoxicatie care ar mai putea exista (de exemplu indepartarea hainelor pacientului in cazul in care sunt contaminate). - Daca se cunosc tehnicile de resuscitare cadio-pulmonara, acestea pot fi efectuate, insa nu trebuie sa se

21

faca respiratie gura-la-gura fara bariera de protectie deoarece resuscitatorul poate fi contaminat cu cianuri prin aceasta maniera. (S-a citat un caz de intoxicatie cu cianuri la un barbat care ii facuse resuscitare cardiopulmonara cainelui!). Daca nu se cunosc manevrele de resuscitare, se recomanda asezarea victimei in pozitie de siguranta (culcata pe partea stanga). - Se recomanda cautarea la locul accidentului de sticlute cu medicamente sau scurgere de gaze, care ar putea fi de mare ajutor pentru stabilirea tipului intoxicatiei.

Primul ajutor in ingestia accidentala de baterii Cele mai frecvente ingestii accidentale de baterii sunt citate in patologia pediatrica, peste 66% din cazuri fiind descrise la copiii sub 6 ani (cu un varf maxim al incidentei cuprins intre varsta de 1-2 ani). Este de amintit si faptul ca 10% din cazuri apar la persoane cu varste intre 60-90 de ani. Ingestia accidentala de baterii nu este atat de rara pe cat se poate crede, in Statele Unite, de exemplu, fiind raportate minim 2100 de cazuri/an. Bateriile sunt produse ce contin, printre altele, mercur, zinc, litiu, cupru, argint, hidroxid de sodiu si de potasiu. Ele nu afecteaza in mod vital si dramatic sanatatea celui ce le inghite decat daca se opresc undeva de-a lungul tractului gastro-intestinal. Cea mai frecventa localizare este esofagul, prezenta bateriilor la acest nivel determinand aparitia sechelelor clinice. Sansele ca o baterie sa se opreasca in alt loc, dupa ce a trecut de esofag, sunt foarte mici. Sechelele esofagiene apar rapid si se datoreaza continutului in hidroxid de sodiu al bateriei, care va determina necroza de lichefiere la locul unde se opreste. Necroza poate fi urmata in aproximativ 6 ore de perforatia esofagiana, care reprezinta o importanta urgenta chirurgicala. Tratament la domiciliu Cea mai prudenta indicatie in cazul ingestiei accidentale de baterii este ca pacientul sa nu mai manance sau sa bea nimic si sa se prezinte la spital. Este recomandat sa duca si o mostra din tipul bateriei pentru ca medicii sa stie despre ce este vorba (majoritatea bateriilor au la suprafata un cod ce poate fi utilizat in vederea identificarii producatorului, marimii exacte si continutului bateriei). Daca nu poate fi dusa o baterie identica, atunci chiar si obiectul din care a fost scoasa poate fi de un minim ajutor (fie ca este vorba de un ceas de mana, de un calculator de buzunar, etc.). Nu se recomanda administrarea de antiacide, chiar daca experimental s-a demonstrat eficienta acestora in a impiedica scurgerea continutului in tractul gastro-intestinal, mai ales in cazul copiilor, deoarece dozele cu real beneficiu terapeutic sunt considerate a fi prea mari pentru ei, raportat la greutatea corporala. De asemenea, nu se recomanda administrarea siropului de ipeca (substanta proemetica) sau a altor medicamente ce induc voma, deoarece acestea pot determina intoarcerea bateriei din stomac in esofag, datorita miscarii retrograde din timpul emezei. Tratament de specialitate Managementul unui pacient care a inghitit accidental o baterie implica, printre altele:

22

- asigurarea masurilor de prim ajutor (daca starea pacientului o impune) cu verificarea permeabilitatii cailor respiratorii aeriene (pentru a asigura o ventilatie corespunzatoare), restabilirea sau mentinerea functiei respiratorii si cardiocirculatorii - daca starea pacientului este stabila, se vor efectua radiografii toracice si abdominale pentru a determina localizarea exacta a bateriei - in functie de localizarea bateriei se va trece la tratamentul specific ce are ca rezultat scoaterea bateriei din corpul pacientului. Indicatie de interventie au: - localizarile esofagiene, cand se recomanda indepartarea de urgenta a bateriei, deoarece poate duce in scurt timp la perforatie; - bateriile cu diametru de peste 15,6 mm, ingerate de copii cu varste sub 6 ani, in cazul in care nu trec prin stomac in 48 de ore; - bateriile aflate sub esofag nu impun indepartarea pe cale endoscopica decat daca determina o simptomatologie gastro-intestinala zgomotoasa, manifestata prin dureri abdominale, hematemeza (varsatura amestecata cu sange) sau hematochezie, sau daca diametrul bateriei este mare, aceasta neputand trece prin sfincterul piloric. Exista specialisti care afirma ca, in cazul in care apare o intarziere a tranzitului intestinal distal de pilor mai mare de 8 ore, se impune interventia endoscopica sau chirurgicala, deoarece asociaza un risc crescut de aparitie a complicatiilor corozive. Simpla modificare a nuantei scaunului sau vomei, in absenta sangelui, nu reprezinta indicatii de interventie. Necesitatea recuperarii bateriei folosind abordul endoscopic depinde si de dimensiunile corpului ingerat. Dintre bateriile cu diametru de peste 15 mm, 25% trebuie indepartate, in timp ce doar 2,8% din cele cu dimensiuni sub 15mm impun interventia endoscopica. Metoda de electie in aceste cazuri este utilizarea endoscopului flexibil - acesta este un tub lung si flexibil, cu fibra optica, ce are la un capat un mini-cleste cu care se poate apuca, fixa si trage la exterior diferite materiale sau continuturi ale tubului digestiv. El este trecut prin cavitatea bucala si poate trece prin esofag si sa ajunga in stomac. Bateriile se pot indeparta folosind endoscopul, dar numai dupa o prealabila vizualizare si inspectie a esofagului (se verifica astfel aparitia eventualelor leziuni cauzate de prezenta fizica a bateriei). Endoscopia are rezultate favorabile la aproximativ 90% dintre pacienti cu baterii localizate in esofag, iar experimente de actualitate indica faptul ca aceasta metoda pate fi folosita cu succes si pentru indepartarea bateriilor din stomac. In general, doar un mic procent din pacienti (sub 1%) au nevoie, in final, de interventie chirurgicala pentru scoaterea bateriei. Timpul de tranzit al tubului digestiv, pentru o baterie de dimensiuni medii, variaza foarte mult: 12 ore-14 zile. Majoritatea trec insa in aproximativ 72 de ore, de aceea pacientul este sfatuit sa caute bateria in materiile fecale pentru a verifica eliminarea ei. Pentru a urmari progresia bateriei prin tractul digestiv se pot face radiografii, insa frecventa lor nu trebuie sa fie crescuta (mai ales in cazul copiilor). In cazul in care la radiografii se vizualizeaza bateria ca fiind localizata dupa sfincterul piloric (deci, a trecut

23

de stomac) se poate incerca evacuarea ei prin clisme, irigatii colonice, etc. Aceste metode sunt foarte eficiente in cazul copiilor cu tranzit intestinal lent. Daca bateria contine mercur, iar la radiografii se observa ca s-a fragmentat si nu mai este integra, vor fi necesare recoltarea unor probe de urina si efectuarea hemoleucogramei, pentru a stabili cu exactitate nivelul mercurului din organism. In cazul in care acesta este crescut semnificativ se impune administrarea de medicatie chelatoare pentru a contracara efectele toxice ale acestuia. Dupa ce corpul strain a fost indepartat, iar starea de sanatate a pacientului este stabila, acesta poate fi externat. Internarea pentru cazurile necomplicate este o practica rara si in general perioada de spitalizare este in jur de 2 zile.

Intoxicatia cu monoxid de carbon Monoxidul de carbon este un gaz, incolor, inodor, insipid. Acest gaz invizibil, otravitor, provine din arderea unor gaze precum gazul natural, motorina, petrolul sau a lemnelor (de exemplu in sistemul de incalzire casnic, in motoarele masinilor, in sistemele de gatit sau focuri). Intoxicarea cu monoxid de carbon apare cand se inhaleaza destul monoxid de carbon, incat acesta incepe sa inlocuiasca oxigenul transportat de sange. Aceasta se intampla, deoarece moleculele de monoxid de carbon se ataseaza de celulele rosii din sange de 250 de ori mai puternic decat cele de oxigen. In timp ce oxigenul din sange este inlocuit de monoxidul de carbon, tesuturile si organele din organism care depind de acest oxigen, nu mai pot functiona normal. Cauze Intoxicarea cu monoxid de carbon e cauzata de inhalarea monoxidului, un gaz insipid, inodor, incolor, provenind din arderea incompleta a unor gaze. Se poate acumula in zone inchise sau semi-inchise, cum ar fi: masini, case, cladiri. Daca se acumuleaza o cantitate prea mare de monoxid, acesta poate deveni mortal. Surse uzuale de monoxid de carbon pot include: - surse uzuale de incalzire (cum ar fi cele pe baza de gaz, lemne sau sobe pe carbune) - gaze de masina (gaze de esapament) - generatoarele barcilor locuibile - gazele emise de aparatura casnica - rulote propulsate pe baza de propan, masini de lustruit gheata si alte echipamente de lucru - fumul de la o masina in flacari sau de la o cladire. Factori de risc

24

Majoritatea factorilor de risc ai intoxicatiei cu monoxid de carbon pot fi schimbati sau controlati. De exemplu, prevenirea acumularii monoxidului de carbon in locuinta se poate realiza astfel: - sistemele de incalzire din locuinte sau semineele din interiorul locuintei vor trebui verificate anual si reparate daca este necesar - toate sistemele care prezinta instalatie de aerisire (de exemplu, cosuri sau furnale) care nu functioneaza, trebuie reparate imediat - sistemul de esapament al masinii sau cel de evacuare al locuintei trebuie verificat si reparat intr-un mod regulat - nu trebuie pornita masina si lasata pornita intr-un spatiu inchis sau semi-inchis, ca de exemplu in garaj. De asemenea, o persoana poate fi expusa la monoxid de carbon si in alte situatii, care nu se pot controla, incluzand: - la locul de munca: de exemplu in depozitele unde sunt folosite elevatoare propulsate pe baza de propan, in topitoriile de otel, in fabricile de presat hartia - in timpul incendiilor (de exemplu, intr-o cladire, pe un vas sau un avion). Riscul de a fi expus la monoxidul de carbon este favorizat de prezenta unor semne la nivelul sistemelor de incalzire ori la nivelul dverselor dispozitive, fie la domiciliu fie la serviciu. Aceste semne pot include: - lipsa sau prezenta unui cos de evacuare instalat prost - caderea caramizilor sau deconectarea cosului de evacuare din jurul semineului - funinginea, rugina sau apa scursa pe semineu, pe acoperisul sistemului de evacuare, pe furnal sau pe instalatia de incalzit.

Manifestari clinice Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon variaza de la simptome usoare, pseudogripale (cum ar fi durerile de cap sau de stomac urmate de febra) pana la tulburari severe ale inimii si creierului. Expunerea prelungita la cantitati reduse de monoxid de carbon, pe parcursul mai multor zile poate determina moartea. Oamenii reactioneaza in mod diferit la expunerea la cantitati identice de monoxid de carbon. De aceea intoxicatia cu monoxid de carbon poate avea urmari usoare pana la cele grave, asupra diverselor persoane cu acelasi grad de expunere. O persoana cu simptome usoare, de obicei nici nu suspecteaza intoxicarea cu monoxid de carbon. Simptomele primare pot imita simptomele gripei sau ale unor alte boli cu simptome similare, ceea ce ingreuneaza diagnosticul pus de un medic. Este de asemenea posibil ca o persoana cu simptome mult mai grave, sa nu fie constienta de seriozitatea sau gravitatea conditiei in care se afla, deoarece expunerea la monoxid de carbon poate induce oboseala sau confuzie. Daca o persoana are simptome de intoxicatie cu monoxid de carbon sau daca se suspecteaza intoxicarea cu acest gaz, primul gest care trebuie facut este

25

scoaterea persoanei in afara zonei poluate si apoi trebuie chemata salvarea. Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon nu sunt specifice si de aceea pot fi asemanatoare cu simptomele prezente in alte boli. Aceste simptome includ: - dureri de cap - greata, stare de voma (adesea intalnite la copii) - ameteala - oboseala. Alte simptome pot include: - confuzie, somnolenta - ritm cardiac si puls rapid - vedere slabita - dureri toracale - convulsii, atacuri de diferite forme - pierderea constientei. Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon se schimba in functie de concentratia din sange a carboxihemoglobinei (hemoglobina de care se ataseaza monoxidul de carbon, in locul oxigenului). In unele situatii pot aparea indicii aratand expunerea la monoxidul de carbon. De exemplu, daca o familie sau un grup de oameni, traiesc sau lucreaza in aceeasi cladire si se plang de dureri de cap sau alte simptome ale gripei, aceste simptome ar putea fi induse de concentratii mari de monoxid de carbon. De asemenea, animalele de companie ce traiesc in casa se pot imbolnavi, acesta fiind un alt indiciu pentru diagnosticarea precoce a intoxicarii cu monoxid de carbon. Pe perioada de iarna, durerile de cap inexplicabile pot fi cauzate de sistemele de incalzire care nu functioneaza corect si care duc la acumularea de monoxid de carbon. Simptomele ce debuteaza mai tarziu, ale intoxicatiei cu monoxid de carbon, pot aparea dupa zile sau saptamani de la intoxicatie. Simptomele intarziate sau efectele intoxicatiei pot duce la: pierderea memoriei, modificarea personalitatii, dezorientare, pierderea auzului si tulburari in comportament si dificultati in memorare. Mecanism fiziopatogenic Intoxicatia cu monoxid de carbon apare atunci cand monoxidul de carbon se amesteca si se leaga de hemoglobina sangvina, formand carboxihemoglobina (COHb). In urma acestui proces prin care monoxidul de carbon se leaga de hemoglobina, rezulta o scadere a cantitatii de oxigen care ajunge la nivelul tesuturilor organismului sau la nivelul organelor vitale, ca de exemplu creierul si inima. Monoxidul de carbon are o afinitate fata de hemoglobina de 250 de ori mai mare decat oxigenul. Factorii care determina afectarea organismului in urma intoxicatiei cu monoxid de carbon sunt: - capacitatea de ventilare a locului unde exista monoxid de carbon

26

- cantitatea de monoxid de carbon inhalata - durata de timp cand persoana este expusa la monoxid de carbon - varsta persoanei: copiii mici si persoanele invarsta sunt mult mai usor afectati si prezinta simptome mult mai severe - starea generala de sanatate: persoanele care au si alte afectiuni, ca de exemplu boli cardiace sunt mult mai usor afectate si au simptome mai severe de boala - cantitatea de monoxid de carbon ajunsa in circulatia sangvina la persoanele care fumeaza: fumatorii au deja o anumita cantitate de monoxid de carbon in sangele lor si dezvolta simptome mult mai severe - altitudinea: la inaltime, in aer se gaseste o cantitate mai mica de oxigen care poate concura in cazul expunerii cu monoxidul de carbon. Simptomele intoxicatiei cu monoxid de carbon sunt diferite in functie de concentratia carboxihemoglobinei din sange. Persoanele raspund diferit la acelasi nivel de monoxid de carbon la care sunt expuse. Copilasii, copiii, alte persoane si persoane cu alte efectiuni pot avea simptome mai severe. In cazul expunerii la monoxid de carbon a unei femei insarcinate, fatul prezinta un risc ridicat de intoxicatie cu monoxid de carbon. Dureaza mult mai mult eliminarea monoxidului de carbon din sangele fatului decat eliminarea gazului din sangele mamei.

Atitudinea in caz de intoxicatie Trebuie anuntat imediat un serviciu medical daca: - exista simptome ale intoxicatiei cu monoxid de carbon, ca de exemplu dureri de cap, greata sau ameteala si in cazul suspectarii intoxicatiei cu monoxid de carbon - persoana prezinta simptome ale intoxicatiei cu monoxid de carbon si este foarte confuza si dezorientata sau se plange de dureri in piept (persoana trebuie scoasa din mediul in care a fost expusa la gaz inainte de anuntarea serviciului medical) - persoana este gasita inconstienta dupa expunerea la monoxid de carbon; aceasta trebuie scoasa in aer liber, afara din locuinta, cladire, autoturism sau din locul unde monoxidul este prezent. Trebuie anuntat medicul, daca apar modificari ale vederii, miscarilor de coordonare sau modificari in comportament, in timpul saptamanilor de tratament urmate dupa intoxicatia de monoxid de carbon. Diagnostic si investigatii In cazul expunerii la monoxid de carbon sau atunci cand este suspectata intoxicatia cu monoxid de carbon, medicul trebuie sa adune informatii despre istoricul producerii intoxicatiei. Intrebarile vor fi despre durata simptomelor prezente, despre sursa posibilei intoxicatii cu monoxid de carbon, cate alte persoane (membrii familiei sau colegii de serviciu) au fost expuse si daca au aceleasi simptome si despre sistemele de incalzire si de gatit folosite. In urma acestor intrebari, medicul decide daca este necesar un test pentru monoxidul de

27

carbon. Testul standard pentru monoxidul de carbon masoara nivelul de carboxihemoglobina (COHb) din sange. Acest test nu trebuie sa intarzie niciodata inceperea tratamentului. Tratamentul trebuie inceput cat mai rapid posibil. In cazul unei suspiciuni de intoxicatie cu monoxid de carbon, pot fi facute si alte analize, ca de exemplu determinarea gazelor arteriale sangvine si concentratia acestora in sange. Aceste teste pot fi recomandate pentru a evalua intreaga stare de sanatate sau pentru a identifica problemele cauzate de intoxicatia cu monoxid de carbon. Cu ajutorul unui analizor portabil al respiratiei, se poate masura cantitatea de monoxid de carbon prezenta in aerul expirat. Acest test poate masura nivelele inalte ale gazului, dar nu poate determina nivelele scazute de monoxid de carbon. Intrebarile puse de medic precum si alte investigatii, sunt necesare pentru a detecta modificarile subtile ale capacitatii de gandire clara a persoanei suspectata de intoxicatie cu monoxid de carbon. Acestea pot fi folosite pentru determinarea tipului de tratament folosit. Masuratori ale nivelului de alcool sau a altor medicamente din sange, sunt adesea facute in cazurile cand se suspecteaza o incercare de sinucidere sau o intoxicatie accidentala cu monoxid de carbon. Tehnicile imagistice, ca de exemplu rezonanta magnetica nucleara (RMN) si tomografia cu emisie de pozitroni, pot fi uneori folosite pentru a evalua afectarea creierului. Tratament Scopul tratamentului in intoxicarea cu monoxid de carbon este de a inlatura monoxidul de carbon de la nivelul hemoglobinei sangvine si de a determina un nivel normal al oxigenului in sange. Tratamentul imediat in intoxicatia cu monoxid de carbon, este de a inlatura persoana din mediul in care monoxidul de carbon este prezent. In cazul in care se cunoaste sau se suspecteaza intoxicatia cu monoxid de carbon se iau urmatoarele masuri: - parasirea cladirii sau a masinii unde monoxidul de carbon este prezent - persoana trebuie sa stea linistita (in acest mod se va conserva oxigenul in sange, care este deja in cantitati mici, deoarece monoxidul de carbon l-a inlocuit partial) - in spital se recomanda oxigenoterapia: cel mai frecvent tip de oxigenoterapie este terapia cu oxigen 100%, aceasta implicand administrarea oxigenului prin intermediul unei masti etanse - in cazul intoxicatiei severe cu monoxid de carbon, cand nu se poate realiza o respiratie fiziologica se recomanda intubarea si respiratia artificiala a persoanei respective - in unele cazuri se recomanda terapia cu oxigen hiperbar, in care persoana respectiva este asezata intr-o camera unde exista presiune crescuta a aerului (camera hiperbara) pentru a inlatura mai rapid monoxidul de carbon. In momentul tratarii intoxicatiei cu monoxid de carbon se iau in considerare prezenta anumitor factori.

28

Analizele recomandate determina cantitatea monoxidului de carbon din sange. Tinerii, copiii mici, persoanele invarsta sau persoanele cu afectiuni cardiace, sunt mult mai afectati de prezenta monoxidului de carbon in sange. De obicei, tratamentul include oxigenoterapie pentru tratarea simptomelor severe si scaderea cat mai rapida a nivelului de monoxid de carbon din sange. Daca tratamentul este prompt, majoritatea persoanelor isi revin din intoxicatia de monoxid de carbon. Daca nu este tratata, intoxicatia severa cu monoxid de carbon determina lezarea inimii sau a creierului sau chiar moartea. Chiar dupa tratament, daca o persoana supravietuieste dupa o intoxicatie severa cu monoxid de carbon, aceasta poate ramane cu o pierdere permanenta de memorie sau lezarea creierului. Oricum, cele mai multe persoane aflate intr-o stare grava sau care mor in urma intoxicatiei cu monoxid de carbon, nu au primit niciodata tratament. Este extrem de important ca persoanele sa fie atentionate in privinta semnelor de intoxicatie si in initierea imediata a tratamentului in cazul intoxicatiei cu monoxid de carbon. Oxigenoterapia nu trebuie intarziata de recoltarea analizelor. Dupa tratament, orice modificare a vederii, a miscarilor de coordonare sau de comportament aparuta in saptamanile urmatoare trebuie discutata cu medicul. In cazul unei femei insarcinate, intoxicatia cu monoxid de carbon trebuie tratata chiar daca monoxidul de carbon nu mai este prezent in sange, deoarece acesta poate fi in sangele fatului. Nu exista tratament medicamentos pentru intoxicatia cu monoxid de carbon. Nu exista tratament chirurgical pentru intoxicatia cu monoxid de carbon. Tratamentul standard pentru intoxicatia cu monoxid de carbon este oxigenoterapia. Aceasta isi propune sa aduca nivelul de oxigen din sange la valori normale. Oxigenoterapia determina inlocuirea monoxidului de carbon cu oxigen. Doua tipuri de oxigenoterapie sunt folosite. Oxigenoterapia cu 100% oxigen Acest tratament este cele mai frecvent folosit in intoxicatia cu monoxid de carbon. Cu ajutorul acestei terapii respiratia se realizeaza prin intermediul unei masti sau in unele cazuri, se foloseste ventilatia mecanica asistata (un tub introdus prin trahee). Oxigenoterapia determina scaderea concentratiei de monoxid de carbon din sange. De obicei nu sunt riscuri dupa oxigenoterapia folosita o scurta perioada de timp. Cu toate acestea, persoanele care au bronhopneumopatie cronica obstructiva (BPOC) pot avea probleme cu respiratia daca primesc prea mult oxigen. Terapia cu oxigen hiperbar Aceasta presupune inchiderea persoanei intoxicate cu monoxid de carbon intr-o camera de presiune, in timp ce oxigenul pur este pompat cu presiune. Aceasta reduce rapid nivelul de monoxid de carbon din sange si restabileste capacitatea de transport a oxigenului. Camera hiperbara furnizeaza oxigen cu o presiune inalta. Acest tratament este folosit in cazurile moderate sau severe de intoxicatie, deoarece actioneaza mai rapid decat oxigenoterapia cu oxigen 100%. Un studiu recent a aratat ca trei tratamente cu oxigen hiperbar pe parcursul a 24 de ore, reduc riscul de aparitie a problemelor cognitive (de cunoastere), ca de exemplu

29

pierderea memoriei, atentiei sau concentrarii. Decizia de a folosi terapia cu oxigen hiperbar, este luata in functie de caz, depinde de persoana si de severitatea intoxicatiei cu monoxid de carbon. Este folosita cel mai adesea pentru tratarea cazurilor severe de intoxicatie cu monoxid de carbon, la persoanele care sunt sau au fost inconstiente datorita intoxicatiei, persoanele care au simptome severe, ca de exemplu confuzia, femeile insarcinate care au fost expuse o perioada importanta de timp la monoxid de carbon. In prezent, cercetatorii sunt pe cale de a dovedi ca folosirea ambelor gaze ca oxigenul si dioxidul de carbon impreuna, pot reduce nivelul de monoxid de carbon din organism. Acest tratament potential nou, este numit hiperventilare cu gaze normale. In multe spitale nu exista spatiu pentru camera hiperbara iar terapia cu oxigen si dioxid de carbon poate fi mult mai accesibila si mai eficienta ca terapie in intoxicatia cu monoxid de carbon.

Intoxicatiile cu medicamente Intoxicatiile cu medicamente pot fi accidentale si voluntare. Asimilarea substantelor toxice se face pe cale digestiva, prin piele, prin respiratie si la nivelul conjunctivei oculare. Intoxicatia se poate produce cu medicamente sau cu substante chimice nemedicamentoase. Simptomele sunt variate intrucat exista o varietate de medicamente si substante nemedicamentoase care provoaca reactii diferite. Tratamentul implica decontaminarea interna si externa in prima faza si se face in functie de substanta care a produs intoxicatia, presupunand realizarea unei ventilatii optime (prin administrarea de oxigen), imbunatatirea functiei cardiace, administrarea glucozei si vitamina B1 etc. Intoxicatia cu benzodiazepine Benzodiazepinele sunt medicamente ca: diazepam, oxazepam, nitrazepam, midazolam, cloriazoxid, etc. Intoxicatiile cu acestea produc somnolenta, dificultati de vorbire, tulburari ale reflexelor si uneori coma. Tratamentul consta in administrarea de flumazenil intravenos. Intoxicatia cu barbiturice Barbituricele sunt medicamente ca: fenobarbital, ciclobarbital, amobarbital, etc. Intoxicatiile cu barbiturile produc ameteli, cefalee, tulburari de vorbire, depresie respiratorie, hipotensiune, tahicardie, hipotermie, coma. Tratamentul presupune administrarea de diuretice si ventilatie mecanica in cazul insuficientei respiratorii. Intoxicatia cu antidepresive

30

Dintre medicamentele antidepresive enumeram: imipramina, clopipramin, amitriptilina, maprotilin, doxepin, etc. Simptomele specifice intoxicatiei cu antidepresive sunt: tulburari cardiovasculare, hipotermie, depresie respiratorie, dezorientare, convulsii, retentie urinara, constipatie, uscarea tegumentelor, midriaza, coma. Tratamentul implica perfuzia cu bicarbonat de sodiu si tratarea in parte a simptomelor. Intoxicatia cu neuroleptice In categoria neurolepticelor se incadreaza clorpromazina, promazina, tioridazin, haloperidol, levomepromazina, etc. Simptomele se manifesta prin tulburari neurologice, tulburari cardiovasculare, salivatie abundenta, retentie urinara, tulburari de vedere, etc. Tratamentul se face prin administrarea de flumazenil intravenos. Intoxicatia cu betablocante Betablocate sunt propanolol, timolol, oxaprenolol, etc. Intoxicatia cu betablocante se manifesta prin tulburari cardiace, spasm bronsic, depresie respiratorie, midriaza, coma. Tratamentul presupune administrarea intravenoasa de atropina sau glucagon sau izoprenalina si in cel mai grav caz, instalarea unui stimulator cardiac intern. Intoxicatia cu salicilati Intoxicatia cu aspirina se manifesta prin cresterea frecventei respiratiei, greturi, varsaturi, tahicardie, dureri abdominale, varsaturi cu sange, cefalee, ameteli, tulburari de constienta, transpiratii, coma, etc. Tratamentul specific se face prin hidratarea intravenoasa si administrarea de glucoza si bicarbonat de sodiu. In situatii grave, se vor elimina salicilatii prin hemodializa. Primul ajutor: - evaluarea starii de constienta si a functiilor vitale (ABC), si resuscitarea cardio-respiratorie in cazul in care victima este in stop cardio-respirator - apelarea serviciului de urgenta 112 - daca este inconstienta sau varsa, se va aseza in pozitia de siguranta (culcat pe o parte) - daca victima este constienta se poate incerca provocarea de varsaturi - se cauta ambalajele medicamentelor posibil a fi raspunzatoare de intoxicatie - pana la sosirea echpei medicale se poate apela serviciul TOXAPEL pentru a solicita informatii cu privire la acordarea primului ajutor.

31

Intoxicatia cu paracetamol Paracetamolul (acetaminofen) este unul din cele mai utilizate antipiretice (substante care combat febra) si antialgice (scad durerea) si se gaseste in compozitia a peste 100 de produse farmaceutice disponibile fara reteta medicala (apartin clasei de medicamente over the counter). Se utilizeaza in special pentru ameliorarea febrei si durerii, a cefaleei, dar si a altor dureri minore, dar suparatoare (si care nu au componenta inflamatorie), in stari gripale si raceli banale. In combinatie cu antiinflamtoarele nesteroidiene sau chiar cu opiodele se poate folosi cu succes in tratamentul unor dureri cronice severe (dorsalgii, lombalgii si chiar dureri neoplazice). Mecanismul exact de actiune al paracetamolului este deocamdata incomplet cunoscut. Se pare insa ca amelioreaza durerea ridicand de fapt pragul de aparitie a acesteia (deci stimulul dureros trebuie sa aiba o intensitate mult mai mare pentru a declansa o senzatie ce poate fi resimtita si constientizata ca durere). Efectul antipiretic pare a fi realizat prin influenta directa asupra centrilor de termoreglare cerebrali (hipotalamici). Paracetamolul este un preparat cu metabolizare primara hepatica. Aici este transformat in produsi netoxici prin 3 cai metabolice, iar la randul lor, produsii rezultati sunt eliminati urinar din organism. Eficacitatea sa demonstrata de-a lungul timpului a facut ca acest compus sa fie foarte utilizat de catre pacienti. Totusi, daca se exagereaza si doza administrata este ridicata, paracetamolul poate afecta grav organismul (in special ficatul si rinichii) punandu-l chiar in pericol vital. Uneori hepatotoxicitatea si leziunile sunt atat de importante incat pacientii au nevoie de transplant hepatic pentru a supravietui intoxicatiei. Exista insa un antidot care trebuie administrat in primele 8 ore de la ingestie - N acetil cisteina. Administrarea la timp a acestuia poate salva pacientul si poate limita toxicitatea paracetamolului. De aceea, intoxicatia trebuie recunoscuta, diagnosticata si tratata imediat. Este o urgenta medicala iar pacientul trebuie sa anunte medicul daca considera ca a luat o doza prea mare. In prezent paracetamolul este disponibil in multiple forme: - tablete, - comprimate, - supozitoare, - suspensii lichide sau preparate pentru administrarea intramusculara sau intravenoasa. In cazul supradozelor acute, caile de metabolizare hepatica sunt saturate si nu mai fac fata excesului de paracetamol. Ca urmare, metabolismul este deviat spre cai ce vor determina aparitia unor compusi toxici. Acestia sunt capabili sa interfere cu proteine celulare si cu membrana celulara a hepatocitului (celula hepatica). Aceasta cascada de reactii va duce in final la necroza hepatocelulara (hepatocitul devine

32

incompetent functional si moare). Procentul celulelor afectate depinde in mod direct de doza de paracetamol administrata si de intervalul de timp in care a fost consumata. Cauze Exista o serie de factori de risc care predispun la aparitia hepatotoxicitatii, in pricipal boli cronice de ficat si patologie sistemica ce interfera cu metabolizarea acestuia. Cele mai frecvente sunt reprezentate de malnutritie, HIV/ SIDA, abuzul cronic de etanol (prin afectarea hepatica toxica directa pe care o determina). De asemenea, daca exista boli hepatice de etiologie virala (in principal hepatite) pacientii au un risc mai mare de a dezvolta leziuni. Astfel de pacienti ar trebui sa fie foarte precauti daca iau paracetamol si sunt sfatuiti sa isi anunte medicul anterior administrarii. Specialistii insista ca pacientii care consuma mai mult de 3 pahare de bauturi alcoolice zilnic sa evite paracetamolul si alte medicamente care il contin. Administrarea cronica de paracetamol in dozele recomandate de catre medic dar si de catre producator nu determina aparitia leziunilor hepatice, chiar daca pacientul mai consuma, din cand in cand, un pahar de alcool slab. Copii cu varsta sub 5 ani se recupereaza mai bine dupa intoxicatia cu paracetamol comparativ cu adultii, in special datorita capacitatii crescute de conjugare a acetaminofenului. Simptomatologie Toxicitatea acetaminofenului este exprimata clinic prin faze de evolutie a semnelor si simptomelor. Imediat dupa ingestia de paracetamol pacientul este asimptomatic, perioada de latenta avand in general o durata de 48 de ore. Semnele intoxicatiei cu paracetamol sunt si ele numeroase si uneori sunt specifice anumitor faze, astfel: Faza 1: paloare, maleza, voma, diaforeza, Faza 2: sensibilitate spontana si la palparea cadranului abdominal superior, tahicardie, hipotensiune, Faza 3: margine hepatica palpabila dureroasa, icter, manifestari ale coagulopatiilor (inclusiv hemoragii digestive), tremor, mers ataxic, reflexe hiporeactive, rigiditate musculara, nistagmus. Din cauza semnelor si simptomelor atat de diverse, medicul trebuie sa faca diagnosticul diferential cu o serie de patologii care au uneori aceleasi manifestari. Indicatia de diagnostic diferential este obligatorie daca medicul nu cunoaste circumstantele de aparitie a simptomelor. Tratament

33

Masuri de prim ajutor la domiciliu Datorita severitatii intoxicatiei cu paracetamol, pacientii nu trebuie sa incerce sa se autotrateze la domiciliu. Dupa ce au realizat ca au depasit doza maxim admisa sunt sfatuiti sa se prezinte la camera de garda a unui spital sau sa cheme ambulanta (in special daca au aparut detresa respiratorie sau manifestari ale suferintei nervoase). Daca pacientul este constient, este recomandat ca la prezentarea la spital sa informeze corect personalul medical cu privire la medicamentele ce au fost administrate, la alte medicamente pe care le ia (deoarece paracetamolul interactioneaza cu foarte multe alte substante), doza (si implicit numarul de pastile) si intervalul de timp care a trecut de la ingestie. Paracetamolul interactioneaza cu substante precum carbamazepina, izoniazida, rifampicina si potenteaza efectul anticoagulant al warfarinei. Tratamentul de specialitate Tratamentul instituit la camera de garda depinde foarte mult de patologia de fond a pacientului dar si de alte substante care puteau fi administrate concomitent. In cazul in care se suspicioneaza intoxicatia cu paracetamol insa pacientul este asimptomatic, primele masuri includ: - Decontaminarea gastrica - se realizeaza prin administrarea pe cale orala de carbune activat (care are capacitatea de a adsorbi acetaminofenul) daca este administrat la 1 ora de la ingestie. Carbunele activat este indicat in foarte putine cazuri deoarece pacientii nu se prezinta decat in rare cazuri la medic in primele minute dupa ingestie. Golirea stomacului are aceleasi indicatii ca si administrarea carbunelui activat. Spalaturile gastrice se fac pentru a preveni si a reduce absorbtia paracetamolului. Carbunele activat se recomanda si in cazul pacientilor care au ingerat si substante care pot diminua motilitatea sau golirea gastrica. Se recomanda administrarea unei doze de 1 gram/kg corp sau de 10 ori cantitatea de medicament ingerata. Nu trebuie administrat concomitent cu sirop de ipeca deoarece il inactiveaza si nu trebuie administrat nici cu lapte, iaurt, inghetata, serbet (deoarece acestea reduc semnificativ proprietatile adsorbtive ale carbunelui). Carbunele este contraindicat daca exista si o supradoza cu substante acide sau acaline, iar administrarea lui trebuie facuta cu precautie in cazul pacientilor alcoolici sau care au coingerat litiu sau saruri de fier. - Administrarea de N-acetil cisteina - aceasta este antidotul in cazul supradozelor de paracetamol. Se poate administra oral sau pe sonda nazogastrica sau chiar intravenos. Acetil cisteina are un gust neplacut insa poate fi administrata cu un suc de fructe pentru a-i imbunatati aroma. N-acetil cisteina se administreaza timp de 20-72 de ore. Studiile au demonstrat ca substanta este 100% hepatoprotectoare daca se administreaza in primele 8 ore postingestie. In cazul in care acetilcisteina este administrata la peste 8 ore, eficienta ei se reduce semnificativ deoarece cascada evenimentelor toxice a fost initiata, crescand astfel foarte mult riscul de necroza hepatica. Se considera ca acetil cisteina este eficienta (in masura diferita) daca este administrata cel tarziu la 48 de ore de la ingestie. In spital, protocolul de tratament prevede ca daca pacientul se prezinta mai tarziu de 8 ore sa fie trecut imediat pe acetilcisteina deoarece se considera ca etapa de administrare a carbunelui activat este deja depasita. Administrarea intravenoasa pare a fi la fel de eficienta ca si cea orala (daca sunt realizate in 8 ore).

34

Cele mai frecvente reactii adverse ale acetilcisteinei includ reactii anafilactoide, manifestate de obicei prin eruptie tegumentara, wheezing si hipotensiune arteriala (cu valori medii). Acestea sunt mai frecvente la pacientii tratati cu acetilcisteina intravenoasa, iar procentul de aparitie variaza intre 5-25% din pacienti. Reactiile pot fi uneori grave, in special in cazul pacientilor astmatici. Pacientul trebuie examinat de catre un medic toxicolog in special daca situatia s-a complicat si pacientul are insuficiente organice sau ingestia de paracetamol a fost combinata cu alte substante toxice. Rata mortalitatii in intoxicatiile acute incepe sa creasca dupa 48 de ore de la ingestie si este maxima in ziua 4, apoi descreste progresiv. Pacientii care se prezinta la spital cat mai rapid dupa ingestia paracetamolului si carora le este administrat rapid antidotul si tratamentul suportiv au un prognostic favorabil si evolueaza spre recuperare completa, cu o speranta de viata normala (asemanatoare populatiei generale). Terapia cu agenti chelatori Terapia cu chelatori reprezinta un proces chimic in care o solutie sintetica denumita EDTA (acid etilendiaminotetraacetic) este injectata intravenos pentru a elimina metalele grele sau mineralele din organism. A chela inseama a lega, a lua. Injectarea de EDTA determina legarea mineralelor ca mercur, fier, arsen, aluminiu, calciu, plumb, cupru si eliminarea lor din organism. In afara utilizarii in otraviri, terapia cu chelatori este controversata si necertificata. Terapia cu chelatori se poate institui la un pacient in ambulator, de obicei nefiind necesara internarea. Indicatii Terapia cu chelatori este foarte eficienta in tratamentul intoxicatiilor cu metale grele. Injectarea de EDTA duce la legarea metalelor de catre acest compus, apoi acestea vor fiind eliminate impreuna la nivel renal. Unii medici au folosit terapia cu chelatori pentru tratamentul aterosclerozei sau bolilor coronariene, desi nu exista destule dovezi stiintifice ca acest tratament ar fi eficient. Se considera ca acidul etilendiaminotetraacetic leaga calciul din depozitele arteriale (parte a placii ce obstrueza fluxul sanguin) si astfel se vor elimina depozitele de calciu din artere, reducand riscul de dezvoltare al afectiunilor cardiace. Aceasta terapie este controversata. Unii medici considera ca acidul etilendiaminotetraacetic poate actiona ca un antioxidant prin indepartarea metalelor combinate cu LDL-colesterol, ce produc afectiuni ale arterelor. Acesta teorie sustine ca indepartarea metalelor ce circula libere in sange (cupru si calciul) poate incetini progresia unor boli de genul aterosclerozei. Unii specialisti considera ca acidul etilendiaminotetraacetic elimina calciul si din oase, muschi sau alte tesuturi, pe langa cel din arterele afectate. Multi pacienti au raportat diminuarea durerii in cazul terapiei cu chelatori a unor boli inflamatorii cronice ca artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic sau sclerodermia. Teoria sustine ca acidul

35

etilendiaminoteraacetic actioneaza ca un antioxidant, ce va proteja organismul de inflamatie si va proteja vasele de sange. Nici aceasta teorie nu a fost aprobata de cercetatori. Siguranta terapiei cu chelatori Terapia cu chelatori nu este indicata la copii, femei insarcinate sau persoane cu insuficienta renala sau cardiaca. La unele persoane, terapia cu doze mici de chelatori poate fi destul de sigura. Timp de mai multi ani, chelatorii se administrau in doze relativ mari, iar efectele adverse constau in leziuni renale si tulburari de ritm cardiac. Chiar si la administrarea acestor substante in doze mici pot aparea efecte adverse, inclusiv hipertensiunea arteriala, cefaleea (durere de cap), rashul cutanat (eruptii la nivelul pielii), niveluri scazute ale glicemiei sau tromboflebita (inflamatie a peretelui unei vene si formare de cheaguri de sange, care pot duce la obstruarea totala sau partiala a venei). Acidul etilendiaminotetraacetic poate elimina din organism si minerale vitale, alaturi de cele toxice. Din aceasta cauza, la solutia de acid etilendiaminotetraacetic sunt adaugate vitamine si minerale pentru a mentine un nivel optim al acestor substante in organism si pentru a pastra starea de sanatate. Este indicata informarea medicului in cazul utilizarii de terapii alternative sau intentiei de a trece pe terapii alternative. Poate fi daunatoare intreruperea tratamentului conventional medical si trecerea pe terapii alternative.

Bibliografie: 1. Toxicologie - Cornelia Vata, Editura Mongabit, 2002

2.

http://www.netmedic.ro Intoxicatii acute (diagnostic si tratament) - Gheorghe Mogos, Editura Medicala, 1981 Intoxicatiile acute: identificarea toxinelor; diagnostic; tratament Banciu Dorin, Mircea Oarda, Editura Medicala, 1964 Toxinfectiile alimentare N. Nestorescu, Marcela Popovici, Editura Medicala, 1959

3.

4.

5.

36