• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
1
Afurisiţii de câini simţeau încă mirosul lui!Knife
1
se opri furios, cu ochii lui cenuşii mijiţi, cu capul înclinat într-o parte, ascultând atent. Oare de cât timp îl urmăreau? Transpiraţia îi înmuiase părul des, ondulat şi îiudase pantalonii din pânză verde şi cămaşa zdrenţuroasă, lipind-o de corpul lui musculos. Erau cel puţin vreo doisprezece pe urmele lui. Gâfâitul lor nerăbdător umplea aeruldimineţii. Erau aproape, prea aproape, şi distanţa se scurta primejdios.Exact ce-i mai lipsea!Knife alerga, echilibrând căprioara moartă pe umărul drept, în timp ce de cel stâng îşi agăţase arcul. Tolba cu săgeţi din spate şi cuţitul Bowie de pe fiecare şold îl loveau întimp ce înainta. Nu va ajunge niciodată la Cămin cu această greutate suplimentară. Dar, după ce petrecuse trei zile ca să dea de urma vânatului, trei zile fără somn şi fărămâncare, nu avea de gând să lase carnea cânilor. Nici prin cap nu-i trecea!Knife ştia că mai avea trei kilometri până la Cămin, trei kilometri până la adăpost şi confort, trei kilometri până la ajutor. Dar ceilalţi nu ştiau când se va întoarce şi nici nuaveau idee din ce direcţie va veni. Oricum nu se avântau atât de departe de Cămin în circumstanţe obişnuite. Pe scurt, nu se putea baza pe nici un fel de ajutor din partea prietenilor.Era ca şi când s-ar fi avântat într-un torent fără vâsle. Knife zâmbi sumbru. Pe cine voia să amăgească? Era ca şi când s-ar fi avântat în torent fără canoe.Lătratul se auzea din ce în ce mai tare. Câinii prinseseră mirosul proaspăt al sângelui care-i făcea să gonească mai repede.Knife alergă până pe creasta unui deal pitic şi se opri. La patruzeci de metri se întindea un luminiş natural, la jumătatea distanţei spre poalele dealului. Părea cea mai bunăalegere. Va putea să-i vadă venind. Ba chiar mai bine, nu vor putea să-1 ia prin surprindere şi să-1 atace pe la spate.Probabil că primul câine îl zărise, pentru că răsună un lătrat prelung care despică lumina palidă a zorilor.Knife alerga cât putea. Căprioara îi încetinea fuga. Ştia că avea probleme, ştia că nu va ajunge la timp în luminiş, chiar înainte să audă paşii câinilor pe pământul tare şi apoilătratul duşmănos. Încercă să se întoarcă, dar era prea târziu. Mişcările lui erau stânjenite de greutatea vânatului.Câinele îl lovi direct în mijlocul spatelui. Căprioara absorbi impactul brutal, dar lovitura fu destul de puternică să-1 trântească în genunchi. Scăpă vânatul şi se întoarse cucuţitul Bowie pregătit în mână, cu lama în faţă, la înălţimea taliei. O să le arate ticăloşilor de unde i se trăgea porecla! Cânele din frunte era un exemplar mare, care se numeaciobănesc german, înainte de Marea Explozie. Uriaş, înfometat şi letal, îşi dezgolise colţii lungi, ascuţiţi şi îşi încordase corpul gata să se repeadă.Arcul aterizase într-o parte. Căprioara era jos, între ei. - Vino şi ia-o! îi spuse Knife printre dinţi. Câinele îl ascultă. Ciobănescul german sări cu colţii rânjiţi.Knife se dădu înapoi, ridicând mâna dreaptă. Cuţitul Bowie se înfipse în câine tăindu-i gâtul şi împrăştiindu-i sângele în iarbă.Câinele se clătină pe picioare, uimit de această pierdere bruscă de vlagă.Knife puse cuţitul în teacă şi îşi luă arcul. Trase o săgeată, şi câinele căzu mort la picioarele lui dintr-o mişcare, înainte să-şi dea seama ce se întâmplase. Knife pregătise întretimp altă săgeată, pentru că haita se năpustise acum asupra lui. Al doilea câine fu prins în plin salt de săgeata care i se înfipsese în pieptul maroniu, trântindu-1 într-o parte.Dar haita nu se lăsa învinsă.Alt câine, o corcitură, se apropie repede pe jos, atacându-1 la picioare, în timp ce pregătea încă o săgeată.Knife căzu, dând arcul la o parte şi apucând cuţitele Bowie, câte unul în fiecare mână. Apoi se ridică în picioare, dând din mâini în dreapta şi-n stânga, până pierdu şirulcâinilor pe care-i despicase. Blana, praful şi sângele zburau în toate direcţiile, iar lătrăturile şi schelălăiturile crescuseră în intensitate.Un Doberman îl izbi fără frică în piept, răsturnându-1 fără apărare.Haita schelălăi de bucurie şi se apropie.Knife reuşi să înfigă în Doberman cuţitul Bowie din mâna stângă. „M-am străduit cât am putut", se gândi el, deşi aceasta nu putea fi o consolare, pentru faptul că nu reuşisesă ducă vânatul familiei. Nişte dinţi se înfipseră în glezna lui stângă.Alt câine îl prinsese de încheietura mâinii stângi.
 
Knife se năpusti cu cuţitul rămas, înfigându-1 în gâtul unui câine negru. Era înconjurat de câinii turbaţi de furie.Unul dintre cei din dreapta căzu brusc la pământ şi, peste câteva clipe, Knife auzi detunătura unei arme de calibrul 30. Alt câine, cel care-i prinsese de încheietura mâinii, serăsuci şi căzu cu gâtul sfâşiat de un glonţ.„Cowboy", se gândi Knife.Un strigăt războinic răsună peste hărmălaie.„Şi Winetoo".Knife zâmbi uşurat, în timp ce împuşcăturile continuau.Acum fuseseră doborâţi încă patru câini. Cei care mai rămăseseră întregi o rupseră la fugă spre cel mai apropiat adăpost, un pâlc de copaci şi tufişuri dese aflate la douăzecide metri, spre vest.Dar puşcaşul nu prea dorea să-i lase să plece. Încă doi câini fură doborâţi până când haita ajunse la adăpost.Cowboy trebuia să fie, Knife era convins de acest lucru. Cowboy era cel mai bun ţintaş. Winetoo nu ar irosi gloanţele.Knife se ridică încet, făcându-şi inventarul rănilor. Sângera de la mulţimea de muşcături, dar nici o rană nu era deosebit de gravă. îl durea braţul stâng care fusese muşcat până la os. Dădu furios cu piciorul în câinele care-i provocase rana.- Cred că amărâtul ăsta este mort, comentă cineva.- Este evident că nu avem de-a face cu un iubitor de câini, comentă altul.Knife se întoarse zâmbind.- Trebuie întotdeauna s-o iei pe drumul cel mai greu? îl întrebă Cowboy.- Aşa îi place lui, remarcă Winetoo. Crede că-i dezvoltăcaracterul.Knife îi privi zâmbind pe cei doi prieteni ai săi.- Am ajuns în pădurea de la poalele dealului, îi spuse Cowboy arătând cu mâna, exact când te-au înconjurat câinii. A trebuit să trag şi să alerg în acelaşi timp. Foarte greu. Amsperat să nu stric un glonţ pe tine, râse el.- Vrei să spui că trăgeai în câini?Winetoo se prefăcu surprins. Knife clătină din cap la poantele lor, bucuros că se aflau acolo.Cowboy examina câinii împuşcaţi, având grijă ca nici unul dintre ei să nu mai fie în viaţă. Ţinea arma în mână. rotind ţeava puştii dintr-o parte într-alta. Avea o curea de pieleîn jurul taliei, câte două suporturi şi nepreţuitul său pistol de calibrul 35.7, încărcat şi sclipind în soare, reflectând grija şi atenţia pe care o primea din partea celui care-1 purta. Şi asta pe bună dreptate. Cu o puşcă în mână, Winetoo şi încă vreo doi din Familie ar fi putut să-1 egaleze pe Cowboy, dar când era vorba de un pistol, aceasta era deneegalat. Ca viteză şi abilitate, putea nimeri orice ţintă, fără să pară că îndreaptă conştient arma într-acolo. Pistoalele de calibrul 35.7 i se potriveau ca turnate şi se numeaCowboy pentru că îşi alesese acest nume la cea de-a şaisprezecea aniversare. Una dintre vechile cărţi istorice, numită
 Pistolarii,
 povestea despre un om de demult, oadevărată legendă în manevrarea pistoalelor, un om numit Cowboy, înalt, cu păr blond şi mustaţă bogată. Era normal ca Nathan, deja un membru calificat al ClaseiRăzboinicilor la această vârstă fragedă, să-şi aleagă ca poreclă numele celui mai îndrăzneţ pistolar al tuturor timpurilor, pur şi simplu pentru că el, Nathan, era cel mai eficient pistolar din istoria Familiei.Clasa Războinicilor era bine instruită.În timp ce Cowboy controla câinii morţi, Winetoo cerceta atent liziera pădurii, pregătit pentru orice fel de atac. In contrast cu blondul, suplul Cowboy, Winetoo era solid şiîndesat şi avea păr negru. Cât despre ochi, Cowboy îi avea albaştri, iar Winetoo căprui. Cowboy era înalt, Winetoo era mic de statură. Cowboy avea păr lung şi mustaţă caeroul său, Winetoo purta părul tuns scurt şi umbla bărbierit. Iar lipsa de iscusinţă în manevrarea armelor era compensată în alte planuri. Winetoo era specialist în găsireaurmelor, probabil moştenire a descendenţei sale indiene. Winetoo era mândru că are sânge indian, deşi Aristotel îl informase că sângele lui conţinea cel mult 1/8 din sângele pieilor roşii. Winetoo putea să vâneze, era deosebit de puternic, vederea sa la distanţă era impresionantă. Capcanele puse de el iarna erau adesea singura cursă de carne proaspătă şi piei noi.
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...