CODEX ROHONCZI - o carte veche de 1.

000 de ani, care rstoarn toate teoriile istorice despre cultura strmoilor notRI De la daci nu au rmas izvoare scrise. Prea puine se tiau despre locuitorii zonei carpato-dunrene, dup retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, pstrat la Budapesta, rstoarn teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise n aceast perioad istoric. A fost scris cu caractere dacice, de la dreapta la stnga, i se citete de jos n sus. Vorbete despre vlahi i regatul lor. Muli au ncercat s descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, n premier, filele misteriosului manuscris. n 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revist publicat n Ungaria de existena n arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea c e redactat ntr-o limb necunoscut. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca s-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla n Arhivele Academiei de tiine a Republicii Ungaria. E o carte legat n piele. A fost pstrat n localitatea Rohonczi pn n anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a druit-o Academiei de tiine a Ungariei, n 1838. Nu se tie prin cte mini a trecut de-a lungul secolelor. Scriere secret Dup Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, i scria cercettorului Otto Gyurk, n legatura cu Codexul: "Se gsete n Arhivele Academiei de tiine a Ungariei o carte rar, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secret, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze pn acum. i eu am ncercat". Literele sunt asemntoare scrierii greceti. M-am gndit c seamn i cu literele feniciene, apoi am ncercat pe baza vechii scrieri ungureti, dar n-a mers. Toate ncercrile le-am aruncat n foc". Dup ce a studiat Codexul, cercettorul Otto Gyurk a publicat, n 1970, o parte din observaiile sale ntr-un articol, n care a ncercat s identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre. Alfabet dacic cu 150 de caractere Viorica Enachiuc a descoperit c textele Codexului au fost redactate n secolele XI si XII, ntr-o limb latin vulgar (daco-romana), cu caractere motenite de la daci. "Sunt semne care au aparinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate n latina vulgar, dar ntr-un alfabet dacic, n care dominante sunt strvechile semne utilizate de indo-europeni n epoca bronzului", spune aceasta. Solii i cntece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 iruri. n text sunt intercalate miniaturi cu scene laice i religioase. E scris cu cerneal violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cntece i rugciuni, care include 86 de miniaturi. Consemneaz nfiinarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, ntre anii 1064 si 1101. "Sunt informaii despre organizarea administrativ i militar a rii ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru i mare, de la Dunre spre nord, pn la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit Viorica Enachiuc. "Jurmntul tinerilor blaki" Codexul conine i versurile unui cntec de lupt, numit "Jurmntul tinerilor blaki", care a fost tradus n felul urmtor: "O via, tciunele arpelui, puternic veghetor,/ nelator, s nu primeti a te uni/ Cu prorocirile arpelui, anuale, pentru c lovit/ Vei fi/ Cntecul cetii aud ndelung/ Mergei vioi, jurai pe caciul, pe puternica caciul!/ S juri cu maturitate i cu convingere!/ S fiu ie putere vie, triesc, n lupt s fiu!/ Alesul jurmnt preuiete oimul tu, mergi cu jurmnt puternic!" Viorica MIHAI-ENCHIUC (1938). Membr UNESCO din 1963. Istoric al culturii, arheolog, editor; opera important n cercetarea istoriei culturale, limbii i istoriei sociale a romnilor n mileniul mut. Cri

reprezentative: Codexul Rohonczi studii literare, decodificare i traducere lingvistic; Scrieri literare n sec. XI i XII studii de istorie a literaturii romne etnologie; Scrieri din epoca bronzului i pn n sec. IV e.n. n Geto-Dacia studii de tracologie istorie veche. Absolvent a Facultii de Filologie, secia RomnIstorie, din cadrul Universitii Alexandru Ioan Cuza din Iai, promoia 1963. Lucrarea de licen i-a luat-o n arheologie. Muli ani a condus antiere arheologice n Oltenia, Muntenia i Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu i epoca dacic. A prezentat lucrrile la conferine n ar i n strintate: Austria, Frana, Germania, Italia, Israel. A primit burse de studiu n Italia, pe probleme de arheologie, i n Danemarca, unde a studiat scrierea runic. Pamintul romanesc ,mai vechi ........... Cine ar crede c un an lipsit de orice distincie istoric, precum 1838, capt o nsemntate cultural ieit din comun? De ce? Este anul cnd groful Batthyany Gusztav i doneaz Academiei Ungare biblioteca. Pn acum nimic ieit din comun. Dei merit atras atenia noilor generaii de bibliofili i de cititori nrii c pe timpuri aveau antecesorii lor, de la noi i de peste hotare, aveau, ziceam, i astfel de obicieiuri generoase i c n-ar strica, de dragul perpeturii tradiiei, s li se ia urma n folosul mai puin privilegiailor iubitori de carte, umplndu-se bibliotecile publice cu scrieri valoroase, atunci cnd moartea ne desparte de ele. n definitiv, dac profesorul Romano, primul traductor al lui Benjamin Franklin n limba romn (pe timpul cnd cirilica trona nc n paginile revistelor noastre) nu i-ar fi lsat prin adiat biblioteca Academiei Romne, Biblioteca acesteia nu-i ntrzia nfiinarea? Iar dac i-ar fi ntrziat-o nu se amna rsrirea culturii romne universal competitive, i aa mereu amnat? Dar s lsm aceste ntrebri s-i fac veacul n cugetele cititorilor, n ateptarea clipei cnd vor prinde rdcini sntoase i productive, i s revenim asupra pailor notri, la groful Batthyany Gusztav. n cadrul bibliotecii sale de dar, exista i un codex legat n piele, numrnd 448 pagini, pe hrtie de 12x10 cm, avnd pe fiece pagin ntre 9 i 14 rnduri scrise, i coninnd i 87 ilustraii. Numele orelului Rohoncz, din apusul Ungariei (astzi pe teritoriu austriac, sub denumirea: Rechnitz), unde a rmas codexul pn n 1907, cnd a fost mutat la Budapesta, i-a mprumutat numele: "Codexul Rohonczi". Academia Ungar l-a trimis savantului german Bernhard Jlg, profesor la Universitatea din Innsbruck, pentru cercetare i identificare. Specialistul, la captul studierii lui, trase concluzia c scrierea ce-i umplea filele nu avea absolut nici un neles! Recunoatei c devine un codex atrgtor... Analiza hrtiei folosite pentru scrierea sa conduce la presupunerea c a fost fabricat n Veneia, n anul 1530/40. E meritul filigranului, o ancor ncadrat ntr-un cerc, sub o stea cu ase raze, c s-a permis datarea. Dar aceasta nu nseamn c scrierea codexului s-a realizat n acea perioad. Se prea poate, afirm unii, ca darul lui Batthyany Gusztav s reprezinte doar o copie tardiv, realizat pe respectiva hrtie, o copie a unui original mult mai vechi. Ct privete suma simbolurilor grafice necunoscute folosite pentru redactarea lui, ea pare a depi de zece ori numrul de litere ale oricrui alfabet cunoscut, cci cuprinde 150 simboluri (Jlg Bernhardt, Germania). Unele dintre acestea apar att de rareori chiar i n text nct se bnuiete c ar fi pictograme. Citnd, "Fejerpataki Laszlo scria la 1878 c acest Codex este un fals. Nemeti Kalman a ncercat o sistematizare a semnelor folosite n Codex. Preotul misionar Vajda Josef scria despre Codex: "Se gsete in Arhivele Academiei de tiinte a Ungariei o carte extrem de secret - Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secret pe care nimeni nu a reuit s-o descifreze pn acum...". Otto Gyurk (1970) crede c e vorba de o scriere care utiliza cifre." Ct despre scenele reprezentate n miniaturi, ele au n majoritate caracter religios; unele sunt laice, altele militare. Comentatorii identific simbolurile crucii, semilunii i svasticii decernabile n aceleai ilustraii ntradevr fr dificultate, drept care bnuiesc c lucrrile au fost puse pe hrtie ntr-o zon unde cele trei religii coexistau. Vom cita cteva comentarii fcute de conaionalul nostru, savantul i eseistul basarabean Andrei Vartic, din care am preluat un fragment de lmurire i anterior: "Eroul central i celelalte personage (unele purtnd aripi i chiar zburnd) se nchin Soarelui, Crucii, Crucii ariene i pelasgice, Semilunei, altor nsemne

sacre ale omenirii, i transmit potiruri i alte nsemne religioase sau iniiatice, se roag pentru oameni mori sau bolnavi, urc pe un Munte Sfnt, trec fluvii sacre, poart ca i Isus Cristos cruci (i chiar cununi de spini) i alte nsemne religioase, sunt sacrificai sau crucificai, oficiaz servicii religioase n temple polivalente." (Pentru ajutorarea cititorului ntru descoperirea necunoscutului chip al celor expuse aici, trimitem la website-ul excelent, promovat de crturarul numit, Andrei Vartic, unde curiosul va gsi multiple faete ale codexului discutat: www.iatp.md; Dava International nr.10; Rohonczy Codex. Limba n care a fost scris Codexul este necunoscut. S-au propus variante strvechi ale maghiarei, limbii dacilor, ale latinei vulgare, cumanei, pecenegei, fr rezultat practic. Oricum, acelai Andrei Vartic o susine pe cercettoarea Viorica Enachiuc (dar se i desparte de ea), despre care urmeaz s vorbim. i el recunoate numeroase semne din scriere ca avnd o origine carpato-dunarean, din epoci deosebite, dar nu depind perioada presupusei redactri a Codexului. El mai descoper folosirea a trei tipuri de scriere n Codex: aceea fonemic, combinat cu cea silabic i cu aceea ieroglific. ROMNIA se afla asezata intr-o "vatra de civilizatie". Arcul Carpatilor a fost, din timpuri imemoriale, preistorice, un loc privilegiat pentru civilizatie. Imperiul Pelasgic si-a avut aici centrul. Zeii pelasgici sunt cunoscuti lumii prin intermediul mitologiei elene, care i-a preluat inca din perioada arhaica. Tot din Imperiul pelasg provine modelul sacru al Sfinxului, care a fost preluat de egipteni. Civilizatia raionanta a acestui spatiu a facut ca elementele de credinta ca si de expresie traditionala sa se regaseasca la mari distante de modelul originar. Acest fapt ne indreptateste sa ne simtim solidari cu marile civilizatii ale lumii. Stravechea civilizatie a Europei s-a nascut deci pe meleagurile noastre. Aceasta ne face si mndri de trecutul nostru, dar si datori fata de viitorul Romniei si al intregii Europe. Trecutul si viitorul sunt si trebuie sa fie parti ale aceluiasi intreg. Bogatia de exceptie a locurilor noastre, ca si natura ospitaliera au oferit spatiului carpato-danubiano-pontic argumentele suficiente pentru a fi considerat un loc binecuvntat de Dumnezeu si Istorie. Acesta este locul unde s-a descoperit prima scriere a lumii, tablitele de lut de la Tartaria fiind cunoscute acum in lumea intreaga ca prezentnd o scriere cu mult anterioara scrierii sumeriene. Monumentele megalitice ce stau de straja pe pamntul nostru atesta existenta unei civilizatii stravechi cu care si noi, romnii, si intreaga Europa, ne putem mndri. Civilizatia straveche ca si pamnturile in sine au fost mostenite de numerosul neam al Tracilor, la fel de numeros precum inzii, spun izvoarele istorice. Una dintre ramurile tracilor o constituiau Dacii, cei care sunt stramosii nostri de neam si de pamnt. Dacii erau "cei mai viteji dintre traci" spune Herodot, iar Josephus Flavius spune ca sunt inruditi cu Esenienii, cei care au daruit neamului iudeu o spiritualitate inalta (comparabila cu a Dacilor) si pe insusi Isus. Cucerirea romana a avut aici ca scop confiscarea de catre Imperiul Roman a exceptionalului tezaur material si spiritual al Daciei. Batalia pentru "vatra civilizatiei europene" care este chiar in inima Romniei, nu a incetat niciodata. Valuri de navalitori, pradatori de toate neamurile au trecut peste aceste stravechi pamnturi. Si astazi inca, cetatea istorica a Daciei, Sarmisegetusa, sit unic in Europa, este devalizat de valori, vandalizat continuu intr-un efort stupid de saracire a acestui pamnt si a acestui neam de valorile sale ancestrale. Dar bogatiile Romniei, cele istorice si cele naturale, nu sunt numai al Romnilor insisi, ci si ale Europei.

O SPIRITUALITATE EVOLUAT, UNANIM RECUNOSCUT Antichitatea avea cuvinte de apreciere la adresa geto-dacilor. Scriind despre gei, Herodot, supranumit "printele Istoriei", arta: "ei sunt cei mai viteji i cei mai drepi dintre traci" (Istorii IV, 93). ntr-un decret dat de cetatea greceasc Dionysopolis, Burebista era numit "cel dinti i cel mai mare dintre regii Traciei". Dar, dup cum vom putea constata din cele ce urmeaz, elogiile se refereau i la spiritualitatea lor avansat. "Grecii recunoscuser destul de devreme originalitatea i fora religiozitii trace. Diverse tradiii localizau n Tracia sau n Frigia originea micrii dionysiace i o mare parte a mitologiei despre Orfeu Marija Gimbutas, cunoscut etnograf i istoric contemporan, consemneaz: "Romnia este vatra a ceea ce am numit Vechea Europ, o entitate cultural cuprins ntre 6500-3500 .e.n...A devenit, de asemenea, evident c aceast strveche civilizaie european precede cu cteva milenii pe cea sumerian...A fost o perioad de real armonie, n deplin acord cu energiile creatoare ale naturii... Trebuie ca de acum ncolo s recunoatem importana spiritualitii Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre" ZALMOXIS "Creaiile religioase ale tracilor i geto-dacilor par s fi mprtit deopotriv un destin nefericit... Cu excepia ctorva informaii preioase, comunicate de Herodot a propos de scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis, informaiile privind religiile trac i traco-get sunt puin numeroase i aproximative". Marele istoric dezvluie unul din motive: "Ca i celii, sacerdoii i asceii traci i geto-daci nu se ncredinau scrierii" (Istoria..., p.168). Astfel, dup mrturia lui Caius Iulius Caesar (contemporan cu Burebista i Deceneu), acetia "nu permiteau consemnarea n scris a nvturii lor, dei n celelalte treburi, de ordin public i privat, se folosesc, n general, de alfabetul grecesc" (apud O.Drmba, Istoria culturii i civilizaiei, Ed. tiinific i enciclopedic, Bucureti 1984, vol.I, p.807). O alt explicaie o constituie pierderea stranie a presupusei cri a mpratului Traian despre rzboaiele dacice i a crii lui Criton, medicul acestuia, ca i dispariia altor surse preioase. Vom vedea c informaiile ce ne-au parvenit erau nu numai srace, dar i confuze, uneori de-a dreptul contradictorii. n ce-l privete pe Zalmoxis (Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, etc.) ori Zamolxis (Strabon, Lukian din Samosata, Diogenes Laertios, Herodian, Suidas, Origenes), el a fost considerat de diferii autori: personaj istoric ndeplinind rolul de filosof (Iordanes), sacerdot (Strabon), legislator (Diodor), reformator religios, cultural i politic (Herodot, Diodor, Iordanes, Origenes), medic (Platon) sau erou civilizator (Herodot, Strabon), poate mesianic, profet (Strabon), rege (Platon, Iordanes), semizeu ori daimon (Herodot), zeu suprem sau chiar unic. Dup informaiile primite de Herodot de la grecii din Hellespont i Marea Neagr, "acest Zalmoxis, fiind om (ca toi oamenii), ar fi trit n robie la Samos, ca sclav al lui Pythagoras", lucru de care marele istoric se ndoia: "Socot c acest Zalmoxis a trit cu mult vreme mai naintea lui Pythagoras. Fie c Zalmoxis n-a fost dect un om, fie c-o fi fost ntr-adevr vreun zeu de prin prile Geiei, l las cu bine" (Istorii IV, 95-96; trad.Adelina Piatkovski i Felicia Van-tef). Istoricul arat c geii "numesc aceeai fiin divin (daimon) Gebeleizis" (IV, 94). Eliade respinge identificarea celor dou zeiti ( Istoria..., p.172), iar Kernbach presupune o contopire a lor, ntrun lent proces de sincretism (Dicionar de mitologie general, Ed.Albatros, Bucureti 1995, p.387). Mnaseas din Patara, elev al lui Eratosthene, l considera identic lui Kronos, iar Diodor l plasa alturi de mari reformatori religioi ca Zarathustra i Moise (apud Drmba, p.801). Eliade face precizarea: "Kronos era stpn n Insulele Fericiilor unde sunt admii numai oamenii pioi" (De la Zalmoxis..., p.58). Kronos fusese identificat de romani cu btrnul Saturn, considerndu-se c n timpul vrstei de aur (aurea aetas), sub domnia pcii i a fericirii obteti, acesta va tri la suprafaa pmntului. Saturnus Rex era Pater Deorum, Tatl zeilor. De la Homer (Iliada XIII, 301 sq.) la Vergiliu (Eneida III, 357), tradiia considera Tracia ca fiind patria lui Ares, zeul rzboiului (Marte la romani), ce ar putea reprezenta astfel, principala zeitate. Eliade emite ipoteza c la origine, Ares fusese un zeu al cerului, devenit zeu al furtunii i al rzboiului, sugernd implicit posibila identificare cu Zalmoxis (Istoria..., p.169; De la Zalmoxis..., p.64-65). Dup Hadrian Dacicoviciu "se presupune c nsui numele Ares ar fi de origine traco-dacic" (apud Drmba, p.802). Herodot (Istorii V, 7) artase c alturi de Ares, tracii i adorau pe Artemis i Dionysos, acesta din urm fiind fiul divin al zeului Cerului i al

zeiei Pmntului (vezi mai jos "Cultul Marii Zeie"). Dionysos era pus n relaie direct cu Zalmoxis (Eliade, Istoria..., p.175). "A.B.Cook conchide c Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-nscut" (apud De la Zalmoxis..., p.59, nota 70). n epoca urmtoare cuceririi romane, pantheonului autohton i s-au adugat, pe lng diviniti romane, i unele rsritene. Kernbach (p.391) a artat c "abundena de zei orientali absorbii a rspuns, fr ndoial, unei nevoi de religie a misterelor, ceea ce sistemul religios roman nu putea oferi; religia zalmoxian oferise aceast ispit, aa cum intelectualii din Roma imperial se interesau ndeaproape de cultul zeiei hellenice Demeter i, implicit, de Misterele Eleusine" (v.mai jos). O serie de autori susin ipoteza unui monoteism daco-get (Vasile Prvan, Jean Coman, R.Pettazzoni, E.Rohde) n baza afirmaiei lui Herodot: "ei nu cred c exist vreun alt zeu dect al lor" (Istorii IV, 94; trad. Legrand). n alt variant de traducere (Adelina Piatkovski i Felicia Van-tef): "ei nu recunosc vreun alt zeu dect al lor". n fine, Strabon artase c "zeul suprem dacic este fr nume, fr calificare" (apud V.Lovinescu, Dacia..., p.35). Monoteismul, asociat acestei concepii, furnizeaz dovada unui nivel spiritual deosebit de elevat (exemplul lui Yahweh n Vechiului Testament). Lovinescu vedea n asta reflectarea unei Tradiii Primordiale, fcnd analogia cu Brahma Nirguna; el considera c Zalmoxis nu era dect numele reprezentantului acestui Zeu nemrginit (ibid., p.36). Din dialogul ce a avut loc ntre Socrate i un medic trac al lui Zalmoxis (Platon, Charmides, 157 d-e; v. mai jos), s-a apreciat c ntlnirea celor doi ar fi avut loc la Potideia (colonie corintian din Tracia) ntre anii 432429, deci n perioada rzboiului peloponeziac. Alte repere situeaz cultul lui Zalmoxis n intervalul 514-339. Numele zeului ncepe a fi citat n sec.al V-lea. n alt ipotez (Stelian Stoica), rdcinile cultului acestuia ar data din sec.IX-VII (apud Kernbach, p.686-687). CULTUL MARII ZEIE (MAMA DIVIN) Cultul pentru Marea Zei sau Mama Divin era nelipsit din religia popoarelor antice i daco-geii nu fceau excepie. Prin aa-numita interpretatio graeca, sursele ce menioneaz zeitile feminine le-au atribuit numele similare greceti. Eliade le indic pe cele importante, n primul rnd pe "Artemis...zeitate chtonian analog zeielor trace Bendis sau Kotyto (Kotys)" (Herodot, IV, 33). Putem identifica, de asemenea, o treime sacr alctuit din zeul cerului (furtunii), Terra Mater (Mama Pmnt) i fiul lor, Dyonisos (cu numele trac de Sabos ori Sabazios) (Istoria..., p.169). A.Bodor (Dacia, N.S. VII, 1963, p.211-239) presupune cultul cuplului Liber-Libera a fi de origine dacic (De la Zalmoxis..., p.80, nota 134). Bendis, ocrotitoarea femeilor, personifica Luna i corespundea nu numai lui Demeter, dar i Dianei romane (Diana sancta, potentissima). A.Fol i I.Marazov arat c Bendis era "cea mai rspndit personificare trac a Mamei Zeilor". Imaginea ei apare n mai multe reprezentri plastice (O.Drmba, p.803). n schimb, dup Paul Mac Kendrick, "dacii nu i-au conceput antropomorf zeiele" (Pietrele dacilor vorbesc, Bucureti 1978, p.152). Cu toate acestea, corespondena purtat de regii daci cu mpraii romani atest c dacii iubeau n general simbolurile (apud Kernbach, p.389). n perioada daco-roman, li se adaug Minerva, Iuno, Ceres, Proserpina, Libera, Kybele, Isis, chiar i varianta local a Dianei Mellifica, acestea fiind manifestri ale Zeiei, ale Mamei Divine (Kernbach, p.390-391). Legenda lui Hermip (transmis de Diogenes Laertios VIII, 41, Tertullian, De anima 28 i scoliastul Electrei, v.62), despre Pythagoras, al crui nume este indisolubil legat de al lui Zalmoxis, l-a fcut pe Eliade s evoce o raionalizare a Marii Mame. La Metapont, ora n care se credea c a murit Pythagoras, casa sa a fost transformat ntr-un sanctuar al Demetrei (De la Zalmoxis, p.41-42). Diodor din Sicilia consemnase: "Zalmoxis pretindea c i lui i dduse legile Hestia" (Biblioteca istorica I, XCIV.2). Rezult de aici c Zalmoxis ar fi fost doar legiuitorul aflat n relaie cu divinitatea protectoare feminin (Kernbach, p.685), punnd n eviden preeminena Zeiei. Suidas a menionat c numele de Zamolxis aparinea unei zeie !!! (apud Kernbach, p.685). Mircea Eliade arta c "dup Suidas, Hera ar fi varianta greac a lui Zalmoxis" (De la Zalmoxis..., p.57; subl.ns.). Dei faptul poate prea surprinztor, nu trebuie s pierdem din vedere c muli exegei considerau numele Zamolxis provenit de la cel al unei zeie: Mama Pmnt, reprezentat fie de Semele ("zeia Pmntului", mama lui Dionysos), fie de zeia chtonian trac de prim rang Zemelo, derivnd de la cuvntul slav "zemle" - "pmnt". Eliade, referinduse la prerea lui I.I. Russu (Anuarul Institutului de Studii Clasice, V, Cluj, 1947, p.93), consemna: "Pentru savantul tracolog, valoarea semantic a temei zamol- este "pmnt" i "puterea pmntului"" (De la Zalmoxis...,

p.60). Ori, este bine cunoscut nu numai c Pmntul este Zeitatea feminin prin excelen, dar la fel este i Puterea (Shakti, n sanskrit), dup cum se observ i din exemplul Diana sancta potentissima, menionat mai sus). De altfel, chiar funciile lui Zalmoxis ndrepteau interpretarea amintit: "izvorul vieii, zeul vegetaiei, al renvierii naturii, atributele lui erau legate de creterea vitelor i de rodul ogoarelor" (O.Drmba, p.803). Iar Russu (loc cit.) nu ezit s-l asocieze "snului matern n care se rentorc oamenii" (apud De la Zalmoxis..., p.60). Dup cum a artat Eliade, cultul Zeiei "a supravieuit dup romanizarea Daciei i numele de Diana se gsete n vocabula romneasc zna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Snziana (=San(cta) Diana), figur central a folclorului romnesc" (ibid., p.79). Lovinescu semnaleaz un caz analog: "Exist, de asemenea, i o divinitate colectiv dacic, numit Dacia felix asimilat cu Gaia. Aceast asimilare a divinitii colective locale cu marele Principiu feminin era cu totul obinuit n antichitate. n legendele romneti, Dacia e numit Dochia, Deciana, Baba Gaia" (Dacia..., p.34). DECENEU Dekaineos (gr.) sau Decaeneus (lat.) uneori ortografiat Dicineus, a fost cel mai celebru sacerdot daco-get, zeificat ulterior, care a trit n vremea lui Burebista. Burebista l-a asociat la domnie, acordndu-i "o putere aproape regal" (Iordanes, Getica XI, 67). Dup moartea celui dinti, Deceneu succede ca rege. Prin urmare, marele preot era fie asociat al puterii regale, fie un posibil succesor al regelui, fie "rege i preot" n acelai timp, cum se intitula unul din predecesorii lui Decebal (O.Drmba, p.792-793). Eliade se refer la marele preot Comosicus (De la Zalmoxis..., p.57). Deceneu a ndeplinit rolul unui erou civilizator. Dup Strabon, el dobndise cunotine n Egipt (Geografia VII, 3.11), lucru confirmat i de Iordanes care susinea c el i-a iniiat pe geto-daci nu numai n filosofie, etic, logic, dar i n fizic i astronomie (Getica XI, 69-70). Platon elogiase, la rndul su, cunotinele filosofice, astronomice i medicale ale lui Zalmoxis i ale sacerdoilor daci. "Dup Iordanes (XI, 67-68) Dicineus devine colaboratorul regelui Boruista cnd Sylla domnea peste romani, adic n jurul anului 80 .e.n. i aceast indicaie pare corect" (De la Zalmoxis..., p.76). Eliade apreciaz c "nvtura enciclopedic a lui Deceneu" indic "nflorirea cultural a dacilor n urma unificrii realizate de Burebista i apogeul ei n timpul domniei lui Decebal" (p.77). "Pe brbaii cei mai de seam i mai nelepi pe care i-a nvat teologia, i-a sftuit s cinsteasc anumite diviniti i sanctuare" (Getica XI, 71). n centrul religios de la Sarmizegetusa i mprejurimi, la Grditea Muncelului, s-au gsit pn acum resturile a zece sanctuare (O.Drmba, p.806). Dar, cum vom vedea, Deceneu a fost, mai presus de orice, un autentic iniiat. O INIIERE AUTENTIC Istoricii, i mai ales arheologii admit ca "incontestabil c religia geto-dacilor ajunsese la un nivel de spiritualizare mai nalt dect toate celelalte religii nrudite ale popoarelor nvecinate" (Radu Florescu, n comentariile de editor al Geticii, p.539). Anticii remarcaser asemnarea dintre cultul iniiatic existent la daco-gei i cultele Misteriilor greceti: cele de la Eleusis, cele dionisiace, etc. "Privit sub raportul practicilor de cult, religia daco-geilor era o religie iniiatic i misteric" (O.Drmba, p.802). n consemnrile lui Herodot, Mircea Eliade "ghicete caracterul misteric al cultului" (Istoria..., p.174), explicnd acest fapt prin aceea c "discreia sa propos de Mistere este bine cunoscut"(loc.cit.). Contrar prerii c Zalmoxis fusese iniiat de pitagoreici, situaia se prezenta invers, cci grecul Hermippus Callimachius arta textual c Pythagoras era "thrakn dxas mimoumenos" ("discipol al nelepciunii trace"), cu att mai mult cu ct Herodot admisese anterioritatea lui Zalmoxis fa de marele matematician i filosof (Dacia..., p. 36). Dup cum scria Herodot, geii "se cred nemuritori" (Istorii IV, 83). Eliade arat ns c "verbul "thanatizein" (cf.V, 4) nu nseamn a se crede nemuritor", ci "a se face nemuritor". Aceast "imortalizare" se dobndete prin intermediul unei iniieri" (Istoria..., p.174). Mai departe se menioneaz c dintre elementele cele mai caracteristice ale cultului ""imortalizarea" sufletului i nvtura privind existena beatific...l apropie pe Zalmoxis de Mistere" i c "n acest sens, poate fi comparat cu Dionysos al misterelor dionysiace" (ibid., p.175 i nota 90). "Aceast post-existen fericit nu era deloc general, ci se obinea prin intermediul unei iniieri...Hellanikos,

care era mai vrstnic dect Herodot, dar care urmeaz povestirea sa, descriind ritul lui Zalmoxis l numete pe bun dreptate "teletai" subliniindu-i caracterul iniiatic" (De la Zalmoxis ..., p.47). "n Charmides, dialog scris probabil cu vreo treizeci de ani dup Herodot, Socrate vorbete de un medic trac pe care-l ntlnise, "unul din acei doctori ai regelui trac Zalmoxis despre care se zice c stpnesc meteugul de a te face nemuritor" (136 d)" (ibid., p.46). Pe bun dreptate sublinia Eliade c, la fel cu iniiaii Misterelor eleusine sau orficii, pentru gei,"numai "sufletul", principiul spiritual, l ntlnete pe Zalmoxis" (ibid., p.49). Pornind de la analogia cu Kronos-Saturn unii exegei au interpretat numele lui Zalmoxis prin Zeul-Mo (N.Densusianu, R.Vulcnescu, apud Kernbach, p.685; Dacia..., p.36). Dup opinia noastr, sufixul este analog cu sanskritul Moksha, avnd semnificaia de nemurire prin eliberarea din ciclul nesfrit al rencarnrilor. Zalmoxis este deci Zeul Mokshei, zeul care confer nemurirea. "Hippolit (Philosophumena II, 25) comunic o legend conform creia Zalmoxis ar fi propagat o doctrin pythagoreic printre celi... Anumii autori moderni au apropiat druidismul de confreriile trace i geto-dace. Mai ales importana marelui preot, credina n nemurire i tiina sacr, de tip iniiatic, ale druizilor evoc paralelisme cu dacii. De altfel trebuie luate n considerare anumite influene celtice, pentru c celii au locuit ctva timp n regiunile occidentale ale Daciei" (De la Zamolxis..., p.75-76). n cele ce urmeaz vom arta c la geto-daci se regseau elemente certe dovedind o iniiere autentic cum ar fi asceza i experiena extatic. Ct despre simbolismul energiei spirituale Kundalini, care atest nendoielnic atingerea unui nivel elevat al spiritualitii, el va fi prezentat ntr-un capitol aparte. "Strabon (Geografia VII, 3.3) reproduce, dup Posidonius, c misienii se abineau s mnnce carne, mulumindu-se cu miere, lapte, brnz, i c din aceast cauz ei se numesc "cei ce se tem de Zeu" (theosebeis)...Strabon adaug c, la traci, exist solitari mistici cunoscui sub numele de ktistai care triesc fr femei, se consacr zeilor i vieuiesc "eliberai de orice team"" (loc. cit.) (apud Eliade, Istoria..., p.171 i nota 79; vezi i De la Zalmoxis..., p.56-57,74). Strabon mai arat c n vremea lui Deceneu "practica pitagoreic de a se abine de la carne a rmas la ei ca o porunc dat de Zalmoxis". "La daci, dup o informaie a lui Flavius Josephus (Antichiti iudaice XVIII, 2), aceti ascei i contemplativi se numeau pleistoi, cuvnt pe care Scaliger l-a propus s fie citit polistai" (De la Zalmoxis..., p.71,74). Circumambulaia n jurul locurilor sacre sau dansul circular se ntlnesc n multe manifestri spirituale. Sunetele puternice erau folosite pentru a alunga demonii. Dup cum preciza Eliade, cultul lui Sabos (Sabazios), echivalentul trac al lui Dionysos, includea, pe fondul unor "zgomote de lovire n cazane de bronz, chimvale, fluiere", dansul circular, aprig, nsoit de strigte de bucurie (Istoria..., p.169-170). "Ca toi tracii, geii cunoteau i ei extazul" arat Mircea Eliade (De la Zalmoxis..., p.56). "Experienele extatice ntreau convingerea c sufletul nu e numai autonom, ci i susceptibil de o unio mystica cu divinitatea...Credinele arhaice, ntr-o supravieuire vag i aproximativ a sufletului, au fost treptat modificate, ducnd, n cele din urm, la ideea de metempsihoz, sau la diverse concepii despre nemurirea sufletului. Probabil c experienele extatice care au croit drum unor astfel de concepii nu erau ntotdeauna de tip "dionysiac", adic orgiastic. Extazul putea fi provocat i ... prin rugciune" (Istoria..., p.170-171). Dup Eliade, experiena extatic era corelat, la triburile trace, cu "credina n nemurire i certitudinea beatitudinii sufletului decorporalizat". n cadrul manifestrilor extatice el meniona "oracolul lui "Dionysos"; templul se afla pe un munte nalt i profetesa prezicea viitorul n "extaz", ca i Pythia de la Delfi" (loc cit.). Strabon (Geografia VII, 67) l citeaz pe Zalmoxis alturi de Amphiaraos, Trophonius, Orfeu i Musaios, care erau renumii prin experienele lor extatice. Iar Pythagoras, cu care era comparat Zalmoxis, fusese pus n legtur cu Aristeas, Abaris, Epimenide, Phormion, Empedocle. "Legendele lui Pythagoras fac aluzie la raporturile sale cu zeii i spiritele". Aristeas, eroul unei cltorii (menionate anterior) n ara hiperboreilor, la nordul Mrii Negre, trecuse de la moarte la nviere. Epimenide "postise i deprinsese extazele prelungite", devenind "stpn al unei "nelepciuni entuziaste", adic al unei anumite tehnici extatice". Phormion "a fost vindecat de o ran n urma unei cltorii extatice ntr-o regiune ciudat, aparinnd unei "geografii mitice""; ca i "Leonymos ajunge n "Insula Alb" - mai trziu localizat n Marea Neagr" (apud M.Eliade, De la Zalmoxis..., p.49-50, 52-54). Semnificaia "Insulei Albe" (Leuke) identificat cu Insula erpilor din dreptul gurilor Dunrii, va face obiectul unei analize ulterioare. Polyaenus (Stratagemata VII, 22) l menioneaz pe Kosingas, rege al triburilor trace Kebrenoi i Sykaiboai, care era n acelai timp mare preot al Herei (v.mai sus "Cultul Marii Zeie"). Cnd supuii si deveneau recalcitrani, Kosingas i amenina c se urc la cer pe o scar de lemn, pentru a se plnge de purtarea lor. Simbolismul scrii este atestat i n alte religii ale Orientului Apropiat antic i ale Mediteranei

(M.Eliade, Le chamanisme, p.378 sq.). Eliade adaug: "Ceea ce este sigur, e c n episodul foarte raionalizat de Polyaenus, se descifreaz un vechi rit trac de ascensiune extatic la Cer" (De la Zalmoxis..., p.57). Toate cele artate l-au fcut pe marele istoric al religiilor s conchid: "Este ceva adevrat n clieele att de populare n Grecia dup Herodot, care-l plasau pe Zalmoxis alturi de Pythagoras, Orfeu, Musaios i mai trziu de Zoroastru, de "nelepii egipteni" sau de druizi. Toate aceste personaje erau cunoscute ca avnd experiene extatice i capabile s reveleze mistere privind sufletul omenesc i supravieuirea lui" (ibid., p.58). Eliade a combtut - cu argumente asupra crora nu are rost s insistm - teoria c Zalmoxis ar fi fost un zeu al morii, preciznd: "Zeii i zeiele morii domnesc peste o mulime de mori, n timp ce divinitile Misterelor admit pe lng ele numai iniiai. Pe deasupra este vorba de dou geografii escatologice diferite: trmurile strlucitoare care i ateapt pe iniiaii n Mistere nu se confund cu Infernurile subterane n care se adun morii" (op.cit., p.61). Nu putem ncheia acest capitol fr a meniona mprejurarea ce-l desemneaz pe Deceneu a fi fost unul din marii iniiai ai antichitii. "Boirebistas...i l-a luat ca ajutor pe Dekaineos, un brbat vrjitor, care umblase mult vreme prin Egipt, nvnd acolo multe semne profetice, datorit crora susinea c tlmcete voina zeilor. Ba nc, de la un timp, era socotit i zeu, aa cum am artat cnd am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovad de ascultarea ce i-o ddeau, este i faptul c ei s-au lsat nduplecai s-i strpeasc viile i s triasc fr vin" (Strabon, Geografia VII, 3.11). Dei savanii i-au ignorat profunda semnificaie, faptul n sine este extraordinar i credem c importana sa nu poate fi ndeajuns apreciat. Cci interdicia dat de Deceneu echivaleaz cu o revoluie n concepia religioas, dovedind c marele preot era un adevrat iluminat, o autentic personalitate, care atinsese un nivel spiritual excepional. Gndirea lui Lovinescu se dovedete nc odat fals i steril (Interpretarea..., p.134, nota de subsol i p.135). Mai nti, viei de vie i atribuie, n mod eronat, trsturi pozitive: "Via de vie reprezint n acest context o expresie materializat a originii i a caracterului de venicie a vieii spiritului uman, cu att mai mult c unul din simbolurile energiilor "esen" este vinul" (!). Apoi, i pune retoric "ntrebarea ce semnificaie a avut smulgerea viei de vie de Burebista i Deceneu?", rmas fr rspuns. S ne reamintim c n Biblie, oprelitea de a consuma vin era o porunc divin. Astfel, Dumnezeu le-a cerut preoilor (Aaron i fiii si), sub ameninarea pedepsei cu moartea: "Tu i fiii ti mpreun cu tine, s nu bei vin, nici butur ameitoare" (Levitic 10.9). "Nici un preot nu va bea vin" (Ezechiel 44.21). Cei care i se consacrau, "fcnd juruina de nazireat, ca s se nchine Domnului, s se fereasc de vin i de butur ameitoare", ba chiar i de must, struguri proaspei ori uscai (Numeri 6.2-3; vezi i Amos 2.12). ngerul Domnului i-a spus mamei care-l purta n pntece pe Samson, destinat nazireatului (nchinrii): "s nu bei nici vin, nici butur tare" (Judectori 13.4, 14). Tema se regsete n Proverbe 23.29-31; Isaia 5.11, 22; 28.7; Osea 4.11. n Noul Testament arhanghelul Gavril i vestete lui Zaharia c Ioan "nu va bea vin, nici butur ameitoare (sicher)") (Luca 1.15; vezi i 7.33). Incompatibilitatea consumului de buturi cu spiritualitatea nu fusese denunat doar de Dumnezeul biblic. Krishna interzisese locuitorilor din Dwaraka s bea vin. nclcnd porunca, foarte muli i-au gsit aici moartea, ntre care i fiul su, Pradyumna. n Grecia antic, negativitatea bacchantelor s-a manifestat mpotriva divinitii, atunci cnd l-au sfrtecat pe Orfeu, aruncndu-i capul tiat n Hebros. Comparnd cu cele poruncite de Yahweh numai slujitorilor si, ct de extraordinar ne apare acum faptul c Deceneu a impus interdicia de a bea vin unui popor ntreg ! i asta, dup ce, timp de secole, consumul de vin constituise un obicei general! unarea, Marea, Carpatii si Prutul iata cele patru hotare cari-ngradesc pamantul Tarii Romanesti. Am fost trait, pe vremuri, in graniti mai largi. S-au fost invartit, pe vremuri, palosele sclipitoare ale Voievozilor nostri si peste Carpati si peste Prut. Dar s-au varsat incoace inecuri de potop, neamuri pe neamuri s-au impins noroade, ce nu le mai incapea lumea, au curs mereu peste noi si-a trebuit ca sa putem trai sa ne mai strangem tara, si de la miazanoapte si de la rasarit. Adusi in Dacia de imparatul Traian, ramasi aici, in urma celei mai vajnice lupte ce-au vazut timpurile vechi, am pastrat in sangele nostru vitejia acelor doua popoare mari din care ne tragem, si nu o data, in zbuciumul atator veacuri, ne-am aratat urmasii vrednici si ai legionarilor biruitori, care au vanzolit lumea si-au abatut codrii, ca sa razbata in cetatea lui Decebal, si ai

uriasilor invinsi, care ne mai putandu-se apara si-au dat o moarte asa de mareata si de tragica in flacarile Sarmisegetuzei. De-atunci au trecut aproape doua mii de ani. Multe razboaie am avut si multe nenorociri ne-au calcat in vremea asta. Vijelii cumplite-au trecut peste noi, la toate-am tinut piept, si nu ne-am dat, s-aici am stat. Ca trestia ne-am indoit sub vant, dar nu ne-am rupt. Si-am ramas stapani pe mosioara noastra. Stie numai bunul Dumnezeu cu cat sange ne-am platit noi pamantul acesta, scump tuturor romanilor, scump pentru frumusetile si bogatiile lui, scump pentru faptele marete si inaltatoare care s-au petrecut pe el. Odihneasca-n pace gloriosul tefan, ca n-au fost spuse in desert cuvintele mandre si-ntelepte pe care ni le-a lasat cu limba de moarte: "Daca dusmanul vostru ar cere legaminte rusinoase de la voi, atunci mai bine muriti prin sabia lui decat sa fiti privitori impilarii si ticalosiei tarii voastre. Domnul parintilor vostri, insa, se va indura de lacrimile slugilor sale si va ridica dintre voi pe cineva carele va aseza iarasi pe urmasii vostri in voinicia si puterea de mai inainte". Din strasina muntilor ce-nalta marginea tarii de la Severin pana la Dorohoi, rauri frumoase, datatoare de viata, si nenumarate paraie se despletesc, in carari de argint, peste-ntinsele sesuri ale Valahiei si printre dealurile blande ale Moldovii. Singura campia Ialomitei sasterne tacuta, neteda, uscata vast ostrov insetat, in mijlocul atator ape ce-mpodobesc pamantul Romaniei. Doarme sub suierul vanturilor desertul larg, nemarginit al Baraganului. De mii de ani viseaza rauri limpezi si lacuri sclipitoare: in zilele senine de vara visu-i se rasfrange-n undele aerului si-ngana peste lanurile si balariile uscate ale pustiului acele ape vrajite, amagitoare ale "mirajelor", asa de frumos numite de popor "apa mortilor". Calatorii straini care-au strabatut vaile Romaniei pe drumuri hrintuite, in carutele de posta de-acum patruzeci de ani, cu greu ar mai cunoaste astazi locurile pe unde-au umblat. Li s-ar parea ca alta tara s-a pus intre Carpati si Mare. Si-ntr-adevar, o tara noua s-a ridicat de-atunci in rasaritul Europii. Mosia lui Mircea s-a lui stefan, libera si mandra Romanie de azi nemaicrescand in laturi, a trebiut sa creasca-n sus, si salta zi cu zi o salta puterea tineretii si setea de lumina! Din hotar in hotar, in lung si-n lat, o prind acum, ca-ntr-o retea, sosele netede, pietruite, si linii ferate, insirand pe firele lor orasele-nfloritoare si sutele de fabrici ce scot la lumina bogatiile tarii. Astazi, capitala noastra, carea stat pitita prin munti atatea veacuri, sporeste sigura si puternica in mijlocul campiei dunarene, ridicand palat langa palat, pe unde-si pastea odinioara turmele legendarul Bucur. Si largi isi deschid acum portile altarele luminii treptat poporul se invioreaza, se desteapta, la o viata de pace si de munca roditoare. In fata scundelor si saracacioaselor chilii, unde-acum optzeci de ani dascalul Lazar punea in mana copiilor cea dintai carte romaneasca, se-nalta falnic palatul universitatii, iar pe locul acela sfant s-au asezat trei statui: Eliade, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazar poetul, eroul si apostolul. Doua mari bulevarde taie-n crucis orasul. Dambovita se minuneaza de stralucirea si mandreta-n care se desfac malurile ei, ascunse pana mai daunazi sub radiuri de salcii. De-aici, din mijlocul capitalei zgomotoase, imi intorn gandurile pe unde am umblat. Multe din locurile frumoase pe care le-am vazut imi revin acum, invaluite in farmecul departarii, si parca ma dojenesc, unele ca n-am spus destul, altele ca n-am spus nimic de ele. Multe vor fi iarasi pe care nu le-am vazut inca. Dar ceea ce se ridica mai luminos si mai sfant in mijlocul amintirilor mele, podoaba cea mai aleasa si mai mandra-ntre podoabele tarii, este poporul romanesc. In sufletu-i larg, nespus de duios, lamurit in focul atator suferinti, am gasit izvorul curat al frumoaselor lui cantece si intelesul istoric al trainiciei si staruintii noastre pe acest pamant. In marea lui putere de munca, de lupta si de rabdare, in mintea lui treaza si-n inima lui calda am gasit sprijinul sperantelor noastre si dezlegarea inaltei chemari a neamului nostru. Il urmaresc cu gandul de-a lungul veacurilor, il vad cu pieptul dezvalit in zloata si-n batalii, muncind ca sa plateasca darile tarii, luptand ca sa-si apere pamantul, cazand si ridicandu-se iar, murind in ses si renascand in munti, pururea tanar, pururea mandru, cu toate nevoile ce-au dat sa-l rapuie, si ma-ntreb: ce popor a avut pe lume o soarta mai apriga si mai zbuciumata, ce neam de oameni a stat mai viteaz si mai intreg in fata atator dureri! Unde-ar fi ajuns el astazi dac-ar fi fost lasat in pace! "O lacrima-i tremura-n glas, si graiul lui e un suspin", zice Michelet vorbind de poporul roman. In adevar, suferintile acestea au pus o blandeta divina pe figura taranului nostru. Inima lui e plina de mila pentru cei nenorociti, si limba lui e dulce si plina de mangaieri. Cata gingasie e in cantecul cu care-si adorm tarancele

copiii: Nani, nani, puisor Si cu ce vorbe sfasietoare, adanci ca si durerea din care-au izvorat, isi petrec mortii la groapa: Dragile mamei sprincene, Cum o sa fiti buruiene! Dragii mamii ochisori, Cum o sa va faceti flori! Intr-o tara asa de frumoasa, c-un trecut asa de glorios, in mijlocul unui popor atat de destept, cum sa nu fie o adevarata religie iubirea de patrie, si cum sa nu-ti ridici fruntea, ca falnicii stramosi de odinioara, mandru ca poti spune: "Sunt roman! " Istoria-i stiinta exacta? Viorica ENACHIUC Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere Editura Alcor, 2002, 400.000 Autoarea Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului Rohonczi. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a incredintat-o spre studiu. Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al PCR) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in latina vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la daci. Si da si citeva pagini traduse. Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin. Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc. Manuscrisul Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, dac desigur, are 150 de semne totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 si asta, intr-o epoca in care copistii lui Stefan cel Mare si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament. Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator dictionar latin vulgar-roman la finele cartii latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu romana din secolul XV, pe care o cunoastem! Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de munca pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei latine vulgare. Dam mai jos citeva mostre de traducere: Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea! (p. 7); Departezi blestemul nereidei catre iad. (p. 35); Cu adevarat a arata brazdare. (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide (p. 143); Pe acei unguri sa spadasesti. (sic! p. 143); Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit! (p. 57) Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind tot aia este... Restul cartii e cam la fel. Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte. Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic. Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta ! Apar si diverse popoare daunatoare uzii, cumanii, ungurii si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: ikter eua = oamenii galbeni striga; a glivi reden = pe cei galbeni stapinind; liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii. Concluzii Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale latine vulgare. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara. Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii era sa spun tovarasii de boala ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati e peste tot... Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat. Impostura dacomaniei si paranoia protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. Paunescu a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar Televiziunea nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe

publicarea acestei maculaturi. Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon Savescu. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice. P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, leau facut singuri; de la cintecele lui Ossian la ruinurile factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. Ungaria e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Klman, in secolul al XIXlea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh Istvn. Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita dea-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!." De multe ori nu renunti decat de teama de a nu atinge repede umbra altei renuntari. O nebunie, ca si o renuntare, poate fi o stare de gratie. Exista o flacara la care nu renunti nicicand dar care se stinge singura. Flacara insasi nu uita ca a avut un inceput, o trezire, a radiat pentru a muri. Tot ce ne-a atins trebuie oare pastrat? Cand nu renunti pe deplin intri fara sa vrei in obscuritatea unui tunel unde murmura voci, ecouri interioare, este un spatiu ce te tine departe de lumina, o iluzie atasata tie ca un vis oriental. Intram plini de viata in tot ce ne ataseaza, in absurditatea esecului. Il imbratisam, il sarutam idealist, dorim sa-i transmitem flacara pentru a o consuma. Nimeni nu va putea vreodata consuma dragostea. Putini isi mai ofera astazi privilegiul sinceritatii si a unei oneste renuntari. Sa-ti arati inima, sa recunosti ca ai una, sa pronunti lucruri singulare fara sa le intelegi foarte bine si sa te inseli. Cat timp iti poti acorda pentru a te insela? Zece zile, zece saptamani, zece luni, zece ani? Intr-o buna zi lucrurile si evenimentele vor deborda de adevaratul lor aspect. Ceea ce depinde de scara timpului va deveni odata si odata necunoscut, nesigur. Nu poti oare renunta la ceva fara a te simti saracit? Trebuie sa-ti schimbe viata renuntarea? Trebuie ca toate gandurile noastre moarte sa bantuie inca pe strazi, sa captureze necunoscuti care sa vina sa ne reaminteasca faptele care nu le fusesera incredintate? Toate femeile uitate, ochi de fotografie, accidente care neau mutilat sentimente Trebuie sa ne lasam, mereu si mereu corupti? Sa urcam pe cruce, pe scena teatrului catastrofelor, sa nu te debarasezi de nici o rana, de nici un impas, de nici o disperare, de nici o durere sincera sau prefacuta. Sa nu renunti la fericirile tale rare, naive, sa nu renunti la limbajul tau, sa nu renunti la cuvintele obisnuite pentru a simti lejeritatea altora noi. Pentru Gasset (El Espectador) viata are un sens daca facem din ea aspiratia de a nu renunta la nimic. In fiecare zi viata ne este traversata de insectele invizibile ale renuntarii. Facem din viata noastra imaginea a ceea ce purtam mai bun. Pe masura ce te simti mai nesigur trebuie gasita modalitatea de a aduce siguranta in viata ta, sa devii renuntand la ceea ce este prea apasator. Fiinta noastra e rezultatul unei lupte, nu trebuie urmata orice panta in acest tinut necunoscut al vietii, trebuie sa fii la inaltime, sa nu te lasi sa apartii altuia, sa te stapaneasca, sa te domine, sa se serveasca de tine. Fiinta ta este rezultatul unei probe, te fortifici din slabiciuni, si uneori, prin renuntari. Cand nu stii sa renunti poate ca mizezi prea mult pe sansa ta. E ca si cum toata existenta ta ar fi prinsa in acel eveniment. Tremuri. Nu esti oare tu si ceea ce parasesti, ceea ce lasi cu suferinta in urma ta? Sa vezi lucrurile asa cum sunt inseamna sa uiti putin ceea ce esti, ceea ce te-a traversat. Sa adormi trezindu-te cu amintirea altui barbat, mai clar. Renuntarea e insotita de disperarea si teama de a nu mai fi ceea ce esti. Timpul

insusi va separa de noi o parte importanta a ceea ce suntem. Traim zilnic cu nerabdarea de a ne apropia de noi si de ceilalti, de a invinge ridicolul Fiecare e separat de sine ca floarea de tulpina, cu intensitatea pe care aceasta o contine. Nerenuntand esti ca un catel in lesa. Toata imensitatea ti-e inutila, sentimentele cele mai naive iti sunt limita.Indulgenta este o tentatie naturala. Renuntarea este probabil un instinct. Exigenta este contrariul disimularii. E posibil ca toata tacerea de care esti capabil sa nu poata acoperi o renuntare veritabila.

De multe ori nu renunti decat de teama de a nu atinge repede umbra altei renuntari. O nebunie, ca si o renuntare, poate fi o stare de gratie. Exista o flacara la care nu renunti nicicand dar care se stinge singura. Flacara insasi nu uita ca a avut un inceput, o trezire, a radiat pentru a muri. Tot ce ne-a atins trebuie oare pastrat? Cand nu renunti pe deplin intri fara sa vrei in obscuritatea unui tunel unde murmura voci, ecouri interioare, este un spatiu ce te tine departe de lumina, o iluzie atasata tie ca un vis oriental. Intram plini de viata in tot ce ne ataseaza, in absurditatea esecului. Il imbratisam, il sarutam idealist, dorim sa-i transmitem flacara pentru a o consuma. Nimeni nu va putea vreodata consuma dragostea. Putini isi mai ofera astazi privilegiul sinceritatii si a unei oneste renuntari. Sa-ti arati inima, sa recunosti ca ai una, sa pronunti lucruri singulare fara sa le intelegi foarte bine si sa te inseli. Cat timp iti poti acorda pentru a te insela? Zece zile, zece saptamani, zece luni, zece ani? Intr-o buna zi lucrurile si evenimentele vor deborda de adevaratul lor aspect. Ceea ce depinde de scara timpului va deveni odata si odata necunoscut, nesigur. Nu poti oare renunta la ceva fara a te simti saracit? Trebuie sa-ti schimbe viata renuntarea? Trebuie ca toate gandurile noastre moarte sa bantuie inca pe strazi, sa captureze necunoscuti care sa vina sa ne reaminteasca faptele care nu le fusesera incredintate? Toate femeile uitate, ochi de fotografie, accidente care neau mutilat sentimente Trebuie sa ne lasam, mereu si mereu corupti? Sa urcam pe cruce, pe scena teatrului catastrofelor, sa nu te debarasezi de nici o rana, de nici un impas, de nici o disperare, de nici o durere sincera sau prefacuta. Sa nu renunti la fericirile tale rare, naive, sa nu renunti la limbajul tau, sa nu renunti la cuvintele obisnuite pentru a simti lejeritatea altora noi. Pentru Gasset (El Espectador) viata are un sens daca facem din ea aspiratia de a nu renunta la nimic. In fiecare zi viata ne este traversata de insectele invizibile ale renuntarii. Facem din viata noastra imaginea a ceea ce purtam mai bun. Pe masura ce te simti mai nesigur trebuie gasita modalitatea de a aduce siguranta in viata ta, sa devii renuntand la ceea ce este prea apasator. Fiinta noastra e rezultatul unei lupte, nu trebuie urmata orice panta in acest tinut necunoscut al vietii, trebuie sa fii la inaltime, sa nu te lasi sa apartii altuia, sa te stapaneasca, sa te domine, sa se serveasca de tine. Fiinta ta este rezultatul unei probe, te fortifici din slabiciuni, si uneori, prin renuntari. Cand nu stii sa renunti poate ca mizezi prea mult pe sansa ta. E ca si cum toata existenta ta ar fi prinsa in acel eveniment. Tremuri. Nu esti oare tu si ceea ce parasesti, ceea ce lasi cu suferinta in urma ta? Sa vezi lucrurile asa cum sunt inseamna sa uiti putin ceea ce esti, ceea ce te-a traversat. Sa adormi trezindu-te cu amintirea altui barbat, mai clar. Renuntarea e insotita de disperarea si teama de a nu mai fi ceea ce esti. Timpul insusi va separa de noi o parte importanta a ceea ce suntem. Traim zilnic cu nerabdarea de a ne apropia de noi si de ceilalti, de a invinge ridicolul Fiecare e separat de sine ca floarea de tulpina, cu intensitatea pe care aceasta o contine. Nerenuntand esti ca un catel in lesa. Toata imensitatea ti-e inutila, sentimentele cele mai naive iti sunt limita.Indulgenta este o tentatie naturala. Renuntarea este probabil un instinct. Exigenta este contrariul disimularii. E posibil ca toata tacerea de care esti capabil sa nu poata acoperi o renuntare veritabila. Facem o deviere de la tematica topicului de dragul cuvantulu,,iNEBUNie'' In primul rand ma bucur ca pot sa vorbesc deschis aici.Acest stil de manifestare inconstient poate fi destul de

respingator pentru oamenii "normali".Acesti oameni gandesc diferit unii cred in viitor alti deloc,aceste manifestari a lor respectiv starile lor de depresie si de inconstienta se aduna si formeaza un fel de modul care se anvarte si dezbina venele inpiedicand astfel toate caile de rationalitate care la cea mai mare si mai imortanta parte a corpului respectiv creierul. Gandirea are doua mari componente una informationala si alta operationala atunci cand starea operationala nu rezolva problemele sau nici macar nu le depisteaza intervine acea boala sau acea stare inconstienta care se manifesta de cele mai multe ori la persoanele care au trecut prin ceva care le-a afectat modul de gandire si de actionare an acelasi timp. Starile depresive sunt din ce an ce mai multe si mai diversificate oarecum ai putem ajuta dar singurul mod de ai ajuta este acela de a le reaminti cum a fost viata lor inainte de starea in care se afla acum. Cel mai greu este atuni cand esti an cauza si simti ca tocmai tu ai fost cuprins de acea stare "libertina".Incearca sa vezi mai mult partile normale decat cele care se petrec inprevizibil incerca sa asculti si nu neaparat sa si judeci . Nebunia nu poate fi provocata decat de nebunie si oamenii care cred ca depresivii "nebunii" par normali inseamna ca ori vor sa le sustina parerea si stilul lor de gandire ori actioneza inconstient si in necunostinta de cauza . RESPECT PARERILE CARE AU FOST POSTATE AICI , DAR FICARE ARE STILUL SAU DE GANDIRE. In momentul de fata studiez corpul uman si functiile creierului si am vrut sa va inpartasesc si voua stilul meu de gandire. A fi sau a nu fi??????????? DACI! Cnd spui daci, spui Sarmizegetusa. Iar cnd spui Sarmizegetusa, te gndesti la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cetatile Blidaru sau Costesti. Se vorbeste mai putin despre adevarata capitala a Daciei, Sarmizegetusa Regia (aflata la doar 40 km de Ulpia), creata in totalitate de populatia traitoare pe aceste meleaguri. Dacii nu au fost numai "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Ei au fost in primul rnd constructori desavrsiti, astronomi, siderurgisti, experti in strategie militara. Sarmisegetuza Regia nu este o singura cetate, ci un colos, alcatuit din sute de cetati, raspndite pe 5000 de kilometri patrati. Pna la o altitudine de 2050 de m, interventia umana este prezenta n mod compact. Una dintre marturiile istorice spune ca dacii si zideau muntii. Poate ca aceasta afirmatie a strnit zmbete sau a fost considerata, n cel mai bun caz, un eufemism. Arheologii si geodezii care fac cercetari n Muntii Orastiei au gasit nsa dovezi care confirma vechile scrieri. "Toti muntii din jurul Sarmisegetuzei sunt terasati, iar versantii sunt ziditi. Pe toate crestele, vaile, versantii au fost descoperite pietre fasonate, cu o greutate de aproximativ 3 tone. Cetatile sunt aparate de ziduri circulare, de sus pna jos. Daca in cazul piramidelor egiptene s-a ajuns la concluzia ca pietrele erau transportate cu ajutorul unor sisteme de bile si ridicate cu scripeti, pentru daci teoria nu este valabila. Ramne un mister transportarea blocurilor imense de piatra pna in vrful muntilor, cantitatea de materiale fiind superioara celei folosite la piramidele egiptene", spune ing. gral. div. (r) Vasile Dragomir, vechi cercetator al zonei. Calendarul dacic rivalizeaza cu cel de la Stonehenge Urmele de activitate industriala dovedesc ca dacii erau si foarte buni prelucratori de metale. De pe toate culmile au fost scoase la lumina lingouri, forje, clesti pentru manipularea fierului in foc, furnale, lentile de fier. Putini stiu ca Muntele Batrna este cel mai nalt vrf din Romnia, nu din punct de vedere geografic, ci geofizic. Masuratorile gravitationale au aratat ca datorita nucleului extrem de dur, constituit din minereuri de fier, acest munte este cel mai nalt de pe teritoriul tarii noastre. Sa fie o ntmplare ca aici aveau dacii cea mai mare mina de fier si cele mai importante depozite de minereuri? Dacii erau si astronomi foarte priceputi. Ei au facut masuratori pe stele, utiliznd coordonate orare, si nu coordonate orizontale, aproape de nivelul marii, asa cum se proceda in mod obisnuit, de exemplu la egipteni. Exista si un calendar dacic, poate nu la fel de impunator ca si cel construit la Stonehenge, dar incredibil de precis. Precizia lui demonstreaza, in egala masura, cunostintele deosebite de matematica, astronomie si in special de geometrie pe care le aveau dacii. Dacii au conceput Sarmisegetuza ca pe un centru vital, destinat unei rezistente totale. Nu mbini perfect constructiile civile cu cele militare, nu zidesti muntii, nu construiesti drumuri, sisteme de alimentare cu apa si de drenare a zonei, ca sa le

parasesti la primul atac. Modelul dacic de aparare completa, utilizarea avantajelor oferite de teren, razboiul de uzura, toate au contribuit la ncetinirea naintarii romanilor. Marelui Imperiu Roman, care se ntindea pe trei continente, i-au trebuit 5 ani ca sa treaca de "salbaticii" din Carpati. O civilizatie unica, veche de 10.000 de ani Poate ca dacii au fost ajutati de Zalmoxe, caruia i-au ridicat numeroase sanctuare, dreptunghiulare, circulare, mai mari si mai impunatoare dect cele construite de alte civilizatii pentru zeii lor. Adnc ngropate de timp, ncep sa iasa la suprafata, lundu-i prin surprindere astazi pe taranii care si-au construit deasupra lor case sau grajduri. Poate i-au ajutat si uriasii despre care povestile pastrate pna la noi relateaza ca ar fi trait pe aceste teritorii. "Nu sunt arheolog sau istoric, ci geodez. Totusi am curajul sa afirm, dupa cercetarile facute in Muntii Orastiei ca civilizatia existenta pe teritoriile noastre, veche de aproximativ 10.000 de ani, este cu adevarat unica. Vestigii ale civilizatiei romane se afla si in alte tari, deci nu pe acestea trebuie sa le punem in valoare. Pacat ca nu se acorda atentia necesara Sarmisegetuzei Regia, care este cu adevarat numai a noastra", afirma Vasile Dragomir. Sarmisegetuza Regia asteapta sa fie redescoperita "Poate ar trebui sa studiem mai atent legendele care spun ca unele civilizatii megalitice si au originea pe pamnturile noastre. Germanii, de exemplu, au facut cercetari si spun ca stramosii lor ar fi venit din Dacia", este de parere Vasile Dragomir. Acolo, in Muntii Orastiei, unde satele sunt rasfirate, cu case "atrnate" de versanti, Sarmisegetuza asteapta sa o redescoperim. Asteapta sa se faca si despre ea filme, sa-si etaleze enigmele, sa fie vizitata si admirata. Ne asteapta sa ne descifram originile, sa fim mndri de ea si de noi. ARMATA Organizarea si modul de lupta al armatei geto-dace au fot determinate de cadrul geografic, demografic si spiritual al poporului dac. Conditionarea evolutiei organismului militar, bazat pe acesti factori, constituie o legitate universala si valabila in toate timpurile. Spatiul Carpato-Danubiano-Pontic se caracterizeaza printr-o armonie si simetrie rara ct si printr-o unitate unica, toate astea regasindu-se in spiritul armatei daco-gete. Caracteristicile fizico-geografice au avut o nsemnatate aparte pentru organizarea militara si modul de ducere a razboaielor, toate actiunile de lupta, din antichitatea si pna azi. Dacii fiind mai aproape de natura, au recurs la natura pentru a le da mijloacele de a-si mari puterile si de a micsora pe cele ale inamicului. CADRUL NATURAL Cmpul de actiuni al armatei geto-dace ,aria geografica locuita de ei, este identica cu zona lor de etnogeneza, zona in care s-a dezvoltat societatea autohtona, de la triburile comunei primitive si pna la statul dac centralizat si mai departe pna la noi, vadeste o permanenta legatura cu pamntul devenit vatra stramoseasca. Astfel toate bataliile lumii geto-daco-romnesti sunt definite cu aceleasi repere: Carpatii, Dunarea, Marea Neagra. Faptul ca oastea daca nu a luptat intr-un spatiu "neutru" sau strain, ci pe solul genezei sale, fiindu-i permanent aliat in lungile si grele confruntari cu armate straine, de regula mai numeroase si mai dotate, a avut o nsemnatate cardinala in balanta raportului de forte si in deznodamntul bataliilor. Vatra de locuire a geto-dacilor a cunoscut un continuu proces de pregatire in vederea apararii, prin perpetuarea unui sistem defensiv existent, prin completarea si aducerea lui in stare functionala ceruta de necesitatea rezistentei in fata primejdiilor externe. Primele celule ale acestui sistem au aparut atunci cnd fiecare familie si mai trziu fiecare trib au pus bazele asezarilor ntarite si au creat fortificatii de refugiu. SISTEMUL NATURAL DE FORTIFICATII MUNTII -rolului sistemului muntos in istoria daco-romnilor i s-a consacrat o ntreaga literatura, ale carei aprecieri sintetizeaza adevarul istoric potrivit caruia istoria noastra este strns legata de munti, de Carpati, care

au rolul de coloana vertebrala. Muntii sunt smburele geografic al spatiului daco-get si fac temelia, sprijinul, apararea, adapostul, frumusetea, mndria dacilor si din ei si-a tras neamul romnesc legendele, vigoarea si poezia. Posadele dacice sau salba de batalii date in cetatea carpatina reprezinta cele mai de impresionante pagini de epopee istorica. DUNAREA-De cnd se pomenesc ei dacii, si noi romnii, Dunarea a fost "rul parinte" care a vazut pe ambele sale maluri, din valea panonica si pna la delta sa, unul si acelasi neam. Acest curs de apa denumit fie Donaris, fie Danubiu, fie Istru sau mai trziu Dunarea, a facut parte organica din viata geto-dacilor constituind un bru protector, un aliniament greu de depasit si usor de aparat. Dunarea a avut permanent o mare nsemnatate militara strategica fiind granita si bariera de aparare sau cale de penetrare pe vaile ei, a numeroase expeditii militare, tarmurile ei, nu odata, constituind teatru unor razboaie crncene. In organizarea apararii geto-dacii au apelat permanent la brul de ape ce a nchis Dacia. PADURILE-Reprezentnd cam 80% din suprafata Daciei, padurile au constituit un factor important in stabilirea formelor de organizare militara ct si in ducerea operatiunilor de lupta. Existenta masiva a padurilor a impus constituirea unor formatiuni suple si manevrabile, usor fractionare si lesne de reintrunit in raport cu evolutia situatiei strategice si tactice. Natura si extinderea padurilor au compartimentat directiile strategice de patrundere si pe cele de interzis de catre armata geto-daca, usurnd in mod deosebit gruparea fortelor si mijloacelor proprii. Ele au servit ca zone favorabile dispunerii rezervelor in lupta, ca spatiu de manevra discret si baze de riposta ofensiva executate prin surprindere in flancurile si spatele inamicului, precum si locuri favorabile organizarii ambuscadelor. Facilitata de paduri, hartuirea a capatat un statut de permanenta in practica militara locala, limitnd spatiul de manevra al armatelor invadatoare. Padurea favoriza lupta de aparare si permitea atacul brusc si nu in ultimul rnd asigura, in caz de necesitate retragerea. Majoritatea bataliilor dacilor s-au dat la adapostul padurii si cu ajutorul ei. MAREA NEAGRA---Existenta iesirii la Marea Neagra a determinat manifestarea unor preocupari ce vizau construirea si utilizarea unor mijloace adecvate, care sa permita controlul si apararea litoralului maritim. Aparitia fenomenului militar n spatiul romnesc Arheologia este n masura astazi sa atace existenta principalelor etape ale procesului evolutiv al umanitarii si n spatiul etnogenetic romnesc de la nceputurile, databile cu cca 2 200 000 de ani n urma, pe baza resturilor fosile si a uneltelor-arme descoperite n Valea lui Grauceanu-Bugiulesti (comuna Tetoiu, jud. Vlcea) romn la sfrsitul vechii epoci a pietrei cioplite (cca 10. 000 . e. n. ) prin: resturi umane si animale, unelte-arme apartinnd "culturii de prund" descoperite pe vaile Drjovului, Dmbovnicului, Argesului, la Ciuperceni (Turnu Magurele), etc.; marturii ale "civilizatiei" musteriene, furnizate de pesterile de la Ohaba-Ponor; Cioclovina, Baia de Fier, Ripiceni-Izvor, Cheia, Nandru, etc.; urme ale locuirii permanente ale teraselor rurilor si, ca emotionante marturii ale unor nclinatii artistice legate de principala ocupatie - vnatoarea, picturile rupestre din pesterile de la Baia de Fier, Vaidei (jud. Gorj), Pescari (jud. Caras-Severin), Limanu (jud. Constanta), Cuciulat (jud. Sibiu) sau din defileele Polovragi si Sohodol. Confruntarea permanenta a oamenilor cu lumea animalelor care le furniza cea mai mare parte a hranei si care reprezenta totodata principalul pericol, le-a stimulat continuu imaginatia n directia perfectionarii uneltelor-arme (pentru mpuns, lovit, taiat si razuit), din piatra, lemn, os sau corn si a perfectionarii, prin repetare rituala, a unor tehnici si metode de vnatoare care, n epocile urmatoare, vor pune treptat bazele "artei militare" a oamenilor neolitici si a purtatorilor civilizatiei bronzului si fierului. Mostenite din practica vnatoarei, utilizarea terenului, ndeosebi muntos si mpadurit, arta deplasarii n ascuns, a mascarii, urmaririi, ncercuirii, atragerii n ambuscada si a atacului prin surprindere, transmise din generatie n generatie, se vor preface n timp, ca o dovada n plus a continuitatii oamenilor locului, n procedee si principii tactice de lupta. Tranzitia spre epoca pietrei slefuite (10. 000 - 5. 500 . e. n. ), marcnd nceputul procesului de sedentarizare a comunitatilor umane prin trecerea de la stadiul de vnator si culegator ocazional la acela de recoltator, pescar "specializat" si crescator de animale a generat, o data cu aparitia unui surplus de produse, de unelte-arme

diversificate, tipologic incluznd ca noutate propulsorul si arcul cu sageti si de obiecte de podoaba, de cult sau de marcare a importantei indivizilor (susceptibile de a fi nsusite), ca noua forma de activitate umana, conflictele armate. Arheologic, pot fi sugerate primele ciocniri intercomunitare, n diferite zone ale spatiului romnesc si, cu certitudine identificat, "razboiul" local de la Schela Cladovei (Drobeta-Turnu Severin) unde un grup pradalnic a fost surprins n ambuscada si nimicit de arcasii localnici cu aproape 6. 000 de ani . e. n. "Revolutia neolitica" (5. 500-2. 500/2. 200 . e. n. ) nfaptuita n cadrul marilor culturi Cris-Starcevo, TurdasVinca, Dudesti, Boian, Hamangia, Cucuteni, Gumelnita, etc., atesta deja existenta, ca ndepartati naintasi ai nostri n spatiul etnogenetic romnesc, a unor oameni harnici si priceputi care, n timp, nvatasera sa prefaca stepele sau cmpurile mlastinoase si codrii seculari n ogoare, sa dea suflet lemnului, lutului si pietrei, sa supuna vietatile pamntului si forta apei, sa smulga muntelui metalele din care ncep sa-si faureasca uneltele, podoabele si armele. Perfectionarea uneltelor si armelor a atras dupa sine saltul demografic, extinderea terenurilor locuite si cultivate, o prima mare diviziune a muncii n secolele de trecere spre epoca metalelor (mpartirea pe comunitati de agricultori si pastori, n functie de activitatea productiva dominanta), aparitia unor specializari n mestesugurile torsului si tesutului, olaritului, fauraritului si constructiilor, a cultului organizat si a diferentierii sociale, n conditiile pastrarii proprietarii colective asupra mijloacelor de productie, prin cresterea importantei categoriilor sacerdotale si razboinice, nsarcinate de comunitatile care le ntretineau cu organizarea muncii, a relatiilor cu lumea divinitatilor protectoare si a apararii. Asezarilor ridicate nca din epoca precedenta n locuri ntarite natural (promontorii, insule, etc. ) ncep sa li se adauge elemente de fortificatie, santuri adnci de 6-8 metri, late de romn la 12 metri, valuri de pamnt cu palisade ca la Magurele (Bucuresti), Radovanu (jud. Calarasi), Vidra (jud. Giurgiu); n paralel apar si incinte fortificate de refugiu, ca aceea de la Magurele - "Movila Filipescu", prefatnd viitoarele acropole. Cu patru milenii n urma prin cimentarea tuturor trasaturilor populatiei pe care preistoria le-a vazut zamislindu-se n spatiul carpato-balcano-pontic, odata cu trecerea la epoca bronzului (2200/2000 - 1200/1150 . e. n. ), a marilor culturi cu inventar complex de unelte si arme din metal (Glina, Monteoru, Wietenberg, Otomani, Grla Mare, Noua, etc. ), s-a afirmat, ca purtator al unei civilizatii unitare, marele grup etnic al primilor nostri stramosi directi pe care istoria scrisa i-a consemnat sub numele de traci. Ei sunt aceia care, prin cele peste 100 de neamuri atestate de poemele homerice, de literatura greaca sau de "parintele istoriei", Herodot, ne confera dreptul sa afirmam ca n acest pamnt, scaldat de valurile Dunarii si ale Marii Negre, vegheat de "coroana" Muntilor Carpati, avem - potrivit expresiei lui Nicolae Iorga - cel putin "radacini de patru ori milenare; aceasta este mndria si aceasta este puterea noastra!". Sunt cuvinte care ilustreaza o realitate subliniata de numerosi oameni de stiinta ai veacului nostru - aceea ca "poporul romn este cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a neamului; ntr-adevar acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa /"/ fie ca este vorba de traci /"/, de geti sau de daci, locuitorii pamntului romnesc au ramas aceiasi din epoca neolitica - era pietrei slefuite - pna n zilele noastre, sustinnd astfel, printr-un exemplu poate unic n istoria lumii, continuitatea unui neam". Aparitia si dezvoltarea armatei geto-dace Formele de organizare ,care sunt de regula greu de surprins arheologic fidel, se desprind lesne, daca se recurge la informatii si date referitoare la modul cum a fost conceputa si realizata apararea perimetrului locuit de comunitatile umane inca de la nceput. ORGANIZAREA MILITARA A COMUNITATILOR MICI Factorul militar in zona carato-danubiana a aparut ca o componenta a modului in care omul isi alegea vatra de locuire in asa fel incit aceasta sa ii asigure conditii de existenta cit si de aparare a comunitatii respective. In acest scop au fost locuite cu preponderenta acele zone in care insasi natura lor oferea oamenilor avantaje eventual aceasta amplificnd potentialul defensiv, cel mai adesea prin santuri. In aceasta perioada de nceput a civilizatiei locale nu existau institutii ostasesti propriu-zise, oamenii munceau si traiau in comun, bucurndu-se de aceleasi drepturi si ndatoriri, fara o categorie speciala care sa ndeplineasca si o slujba militara, uneltele

servindu-le adesea si de arme. Ca oameni ai pamntului, autohtonii au trecut de timpuriu la constructia de asezari de diferite tipuri, de la simple sate si mici asezari rurale situate lnga ape, in vai, pna la unele centre mai dense situate pe inaltimi greu accesibile. ORGANIZAREA MILITARA DE TIP TRIBALLocuitorii Daciei din epoca bronzului formau un popor de tarani care aveau ca preocupare principala agricultura, erau unitari etnic din punct de vedere cultural dar politic erau impartiti in numeroase clanuri autonome, fapt care si-a pus amprenta si pe organizarea militara. Primele organizari militare au fost nfaptuite in perioada in care triburile daco-gete se constituiau pe baza nrudirii. Fiecare trib alcatuia un organism ostasesc, formnd un gen de unitate independenta cu un efectiv variabil in functie de numarul populatiei din care se compunea, cu deosebire din numarul celor in stare sa poarte arme. Oastea unei astfel de uniuni de sate (trib) era compusa din cetele familiilor si satelor apartinatoare, fiind comandate de capii acestora si veghea de regula la apararea perimetrului teritorial care ii apartinea. Conducerea militara era asigurata de un sef, care era in acelasi timp si unul din cei mai buni luptatori, el bucurandu-se de o autoritate aparte. Atunci cnd fortele mai multor triburi se uneau ocazional sef devenea cel mai apreciat de masa populatiei, ntotdeauna cel care ntrunea calitati organizatorice de exceptie si insusiri militare deosebite. Organizarea militara de tip tribal si ndeosebi amenajarile genistice facute au avut o nsemnatate deosebita pentru ntreaga existenta si lupta a poporului getodac. Tipologic si tehnic, fortificatiile care serveau in actiunile de aparare pe caile de acces spre incinta asezarilor, s-au constituit intr-un sistem defensiv specific pe care geto-dacii l-au perpetuat si perfectionat astfel incit pe timpul lui Burebista ntregul areal dac era mpnzit de multe secole, de asezari ntarite. ORGANIZAREA MILITARA PE BAZA UNIUNILOR DE TRIBURIOrganizarea militara si-a largit considerabil cadrele odata cu trecerea la o noua etapa de dezvoltare politico economica si administrativa odata cu unificarea triburilor. Strngerea legaturilor economice si militare intre triburi a dus la formarea unei constiinte etnice si lingvistice largi crend premisele formarii statului dac. Interesele comune si necesitatea apararii organizate la nivel mai mare apropie comunitatile intre ele, creeaza conditiile colaborarii, pregatind astfel uniunile mai mari conduse de un sef ales care avea atributiuni politice, sociale, juridice, economice si mai ales militare. Tipologic ,uniunile de triburi au fost constituite pe baza nrudirii de sange. Ele erau conduse unitar de un sef ales si cuprindeau teritoriile locuite de triburile care o compuneau. Ulterior se va ajunge la stabilirea mai exacta a perimetrului de convietuire, luandu-se in considerare si posibilitatile de aparare, hotarele fiind alese de regula pe cele mai importante obstacole naturale. Functiile tot mai importante ale uniunilor de triburi au impus fortificarea unor asezari si crearea unui comandament central din care face parte seful militar (basileus, rex) al comunitatii care dispune de structuri militare proprii si de garnizoane de cetati. Acesti basilei erau din rndul nobililor si cu cit aduceau si puteau sustine mai multi ostasi cu atat erau mai respectati. Devine clara intentia de a transmite urmasilor directi aceste prerogative punandu-se astfel bazele unor dinastii locale. Ca urmare directa a acestui fapt se formeaza o aristocratie militara din rndul careia se constituie un corp de comanda. Fiecare trib isi avea seful sau militar care dispunea de efective proprii care actionau ca o unitate ce in timpul luptelor de regula nu se fractiona. El dispunea de un corp de comanda din rndul carora se stabileau sefii de cete ,ai cetatilor si lucrarilor de fortificatii. In caz de necesitate, fortele triburilor erau ntrunite sub conducerea unui sef suprem iar sefii triburilor alcatuiau un stat-major ad-hoc. Acesti sefi de rangul doi veneau la puterea militara centrala cu cetele triburilor din care proveneau, ale caror efective erau variabile in raport cu forta economica si demografica a fiecare zone. Instructia si pregatirea pentru lupta se desfasurau la triburile respective dar unele exercitii aveau loc pe scara mai mare si adesea direct in locurile in care comunitatea avea de aparat ceva. In timpul acestor exercitii se punea accent pe invadarea modului de folosire a lucrarilor de aparare, pe utilizarea mijloacelor de lupta de la catapulte si baliste pana la arc si lance. La aceste exercitii luau parte toata populatia capabila a purta arme, tinandu-se seama ca lupta se desfasura de regula din spatele fortificatiilor prin aruncarea de sageti, lanci, pietre si sulite iar in cazul ca inamicul reusea sa patrunda in incinta era imperios necesar ca toti sa fie in masura sa dea lupta corp la corp.

Datorita deplasarii centrului de greutate al nevoilor de aparare de la numeroasele triburi la o scara mult mai generala, are loc cresterea amplorii si caracterului manevrier al actiunilor militare, astfel conditia armatei capata noi dimensiuni att organizatorice cit si ca mod de lupta. Vor aparea in aceasta faza ostiri cu efective de zeci de mii de oameni chemati sa actioneze mpreuna intr-un dispozitiv articulat si pe baza unei conceptii unitare proprie unui sef suprem. In aceasta faza misiunea luptatorului si responsabilitatile lui se generalizeaza, el participand adesea la campanii militare care se desfasoara la mari distante de perimetrul obstii satesti din care face parte ARMATA PRIMULUI STAT GETO-DAC Stadiul actual al cercetarilor istorice considera ca prim stat al dacilor cel condus de Dromihete plasat la confluenta secolelor IV-III-i e n. Cu o temelie economico-sociala si politica deosebit de puternica, statul dacogetic al lui Dromihete includea teritoriul limitat la sud de muntii Haemus (Balcani), la est Pontul Euxin, la nordest rul Tyras la nord si nord-vest si vest Carpatii Meridionali si Orientali adica aria etnica geto-daca extracarpatica si avea capitala in cetatea HELIS (identificata ipotetic cu asezarea de la Piscul Crasanilor). Acest stat avea toate institutiile specifice unui stat de la institutii centrale si pana la aparatul administrativ local. Avea o circulatie monetara iar forta statului era data de deosebita civilizatie materiala si spirituala. Una din institutiile de baza ale statului geto-dac din acel timp era armata, ca factor al puterii centrale. Organizatiile obstilor erau suportul social-economic al factorului militar. Realiznd o aparare locala eficienta, obstile erau obligate sa puna la dispozitia dinastului, contingente de luptatori in raport cu nevoile de moment. O parte nsemnata a armatei o reprezentau cetele personale ale regelui. Puterii centrale ii revenea si autoritatea asupra cetatilor de interes deosebit strategic si politic, pentru a caror aparare s-au destinat trupe de infanterie, constituindu-se garnizoane cu misiuni permanente si care pe timp de razboi erau ntarite cu elemente locale. La rndul lor nobilii dispuneau de forte militare proprii cu care erau obligati sa participe la campaniile poruncite de rege. Influenta unui nobil era data de numarul de luptatori aflati in subordinea sa. Organizarea si compozitia armatei erau o reflectare a structurii social - politice a statului, ea fiind de fapt suma cetelor si formatiuilor militare de care dispuneau conducatorii de obsti, orase si cetati, precum si cele detinute de seful statului. Se estimeaza ca armata primului stat geto-dac putea ridica la oaste pana la 40000 de luptatori. DOTAREA ARMATEI---Arheologia a demonstrat ca a existat o diversitate tipologica a mijloacelor de lupta care cuprindea: prastia, arcul cu sageti, lancea, toporul, maciuca, diferite tipuri de sabie, cutitul de lupta, coiful, camasa de zale, genunchiere si care de lupta. Clasificarea se poate face in arme pentru lupta de la distanta si arme pentru lupta corp la corp. Armele de atac erau sabia curba, sabia dreapta, lancea lunga, lancea scurta, maciuca, ciocanul de lupta, buzduganul, prastia si arcul cu sageti iar pentru aparare casca, scutul, camasa de zale si zaua ntreaga. Luptatorul era echipat simplu :un suman cu mneci lungi, ncins la mijloc, o mantie aruncata pe umeri prinsa cu o agrafa si un pantalon incretit si bagat in incaltaminte. Sefii (tarabostesii) purtau suman cu centiron cu ornamente de aur si argint si o manta cu ciucuri, pantaloni si pe cap caciula rasfrinta. Dezvoltarea davelor, a atelierelor, a extragerii si prelucrarii materiilor prime cu valente strategice, a mestesugurilor in general a facilitat dotarea armatei cu mijloace de lupta suficiente ajungandu- se si la exportarea acestora in exterior. CONCEPTIA SI MODUL DE LUPTA-situat in locuri de ispititor belsug, poporul dac si-a elaborat de timpuriu o gndire si o arta militara propice apararii. In acest scop s-a recurs la organizarea si ducerea apararii strategice pentru a provoca pierderi fortelor inamice, uneori la distrugeri pe mari adncimi pe directiile de naintare ale inamicului, aplicnd ceea ce posteritatea a numit "tehnica pamantului prjolit". La daco-geti modul obisnuit de lupta era hartuiala dar la trebuinta angajau lupta cel mai adesea in dispozitiv in forma de pana. Cnd se luptau in retragere contra cavaleriei inamice, aici alergau raspanditi nainte aici se comasau in plutoane si se aparau, reusind prin aceasta tehnica sa isi reeduca pierderile. Adesea recurgeau la atacuri nocturne, cunoasteau bine serviciul de santinela inamic si tineau ntotdeauna lnga ei caii inseuati si gata de lupta sau fuga. In timpul apararii, felul de lupta consta in hartuiri permanente cu scopul de al slabi pe inamic si de al aduce in pozitii

dezavantajoase de lupta. Intrebuintau frecvent cursele si inselaciunile recurgnd la tot felul de stratageme. In timpul actiunilor de riposta geto-dacii, folosind terenul mpadurit, preparau lovituri si manevre bine ntocmite pe care le alternau cu atacuri neasteptate, fie in zona vadurilor fie in zone strimte. Cavaleria avea att rolul de cercetare cit si pe acela de legatura intre diferite corpuri militare. Dar principala actiune a calaretilor era lupta de hartuire, lupta in care dupa aruncarea sulitei si descarcarea arcului, calaretul se repezea napoi pentru a scapa de lovitura dusmanului si pentru a reveni din nou dintr-o alta directie. In conceptie si executie armata geto-daca nu a recurs la formatii de lupta rigide, masate si putin articulate. Modul de organizare, pe obsti satesti, depindea de resursele demografice ale asezarilor si deci efectivele erau variabile si suple. In ofensiva aveau predilectie pentru dispozitivul in forma de unghi cu vrful nainte, cu scopul de a strapunge falangele, cohortele sau manipulele si a le disocia fortele pentru ale nimici din parti laterale. In aparare recurgeau la dispozitivul in forma de potcoava cu flancurile avansate cu scopul participarii a cit mai multe forte la lovirea simultana si pe o adncime cit mai mare a inamicului. In toate aceste dispozitive insa luptatorul dac avea in juru-i suficient spatiu pentru libera miscare si actiune. Dispunerea fortificatiilor in teren, structura si varietatea dispozitivelor de lupta arata o temeinica si justa cunoastere a terenului si avantajelor amenajarilor genistice. Constructia acestor lucrari si asezarea lor reflecta o pricepere deosebita a rolului strategic si tactic al fortificatiilor. Realizarea unui sistem de cetati s-a facut pe baza unor conceptii si principii ce raspundeau nevoilor strategice. Astfel aceste cetati si fortificatii au fost edificate la fruntariile Daciei. si ndeosebi pe axele de comunicatii pe care puteau sa patrunda mai usor invadatorii. In timpul bataliilor de aparare a cetatilor, paratorii aruncau asupra asediatorilor bolovani de mare greutate, plumb topit, oale si butoaie pline cu smoala fierbinte, seu si alte substante inflamabile, sulite si sageti incendiare. Se foloseau de asemenea pe scara mare si catapulte si baliste, att in luptele duse in jurul fortificatiilor cit si in luptele in cmp deschis cnd erau transportate pe care cu 2 roti. In ce priveste cucerirea cetatilor strategii daci au recurs la procedeul asediului ,prin care se urmarea ncercuirea si izolarea garnizoanelor adversarului. In timpul asediului, alaturi de armele individuale, foloseau catapulte de mare putere, berbeci din stejar cu cap de bronz sau fier. Geto-dacii au mai folosit si falces murales cu care scoteau pietre din ziduri si perforatoare de ziduri numite terebrac de fapt un berbec cu vrf ascutit. La unison, izvoarele lumii antice ii prezinta pe daco-geti in razboaie de aparare si toate le subliniaza curajul si vitejia, disciplina si organizarea. Modalitatea proprie de purtare a unui razboi, prin ridicarea la lupta a ntregii populatii apte de efort militar, le a dat permanent un avantaj in luptele necurmate cu aceia care le doreau avutul, facndu-i de neclintit de pe pamantul Daciei, pe care l considerau sacru si numai al lor.

Numele celui ce a fost acad. Constantin Daicoviciu (1 martie 1898-27 mai 1973) a ramas legat de Sarmizegetusa, capitala dacilor liberi. O viata ntreaga, cu o pasiune neostoita, a cercetat cetatile dacice din Muntii Orastiei. La Gradistea Muncelului, la Piatra Rosie, la Blidaru, la Rudele, la Fetele Albe s.a., sapaturile desfasurate sub conducerea sa au facut ca vechile pietre dacice sa-si dezlege tainele si sa-si depene, de peste milenii, istoriile. La centenarul nasterii sale, sa recitim cteva dintre paginile nchinate de savant vestigiilor dacice. Ele fac parte din comunicarea Dacii din Muntii Orastiei si nceputurile statului sclavagist dac, prezentata la Academia Romna la 10 iunie 1950.

Pe un teritoriu relativ mic (cca. 150 km2) din regiunea deluroasa muntoasa a Carpatilor sudici, n partea de est a judetului Hunedoara, la sud de Mures, concentrate n jurul prului Apa Orasului (zis si Apa sau Valea Gradistei), ce izvoraste din masivul Godeanu si se varsa n Mures la Orastie, raspndite nsa de-a lungul nenumaratelor vai ce spinteca aceasta regiune, se gasesc, aninate pe vrfuri de dealuri sau pe spinarea lor, pe platouri cu grija amenajate de mna omului, ca si pe resalele mai mult sau mai putin naturale ale acestor dealuri, o serie de asezari cu caracteristici si forme uimitor de unitare. Dealurile alese cu preferinta au, de obicei, forma de mameloane, nu excesiv de nalte (de la 500-950 de metri), pe ct se poate de izolate de restul dealurilor, retrase, n aparenta, dar stapnind n chip hotart caile de acces catre vreo cetate mai mare din apropiere, iar toate la un loc constituind un sistem de mpresurare strategica a cetatii principale, care, singura dintre ele, se afla, n fundul vaii Apei Orasului, asezata pe spinarea Dealului Gradistei ( o ramificatie a Godeanului) la 1200 m naltime deasupra marii. Aceasta "cetate Mare" nu domina, de fapt, nimic; ea constituie n realitate un loc de refugiu greu de atins, strasnic aparat din fata si din laturi de sistemul de reduta al fortificatiilor nsirate de-a lungul vaii centrale a Apei Orasului, att dinspre nord, ct si dinspre nord vest, iar dinspre sud de masivul de munti greu de trecut ce-i acoperea spatele, poate si acestia ntariti din loc n loc. Seria cetatilor si forturilor de aparare a "Cetatii Mari" de pe culmea Dealului Gradistei o deschide, acolo unde valea larga a Apei Orasului se strmteaza dintr-o data pna la gtuire, Castelul de pe Cetatuia Costestilor. nsusi acest punct prim de rezistenta e strajuit din mai multe parti de forturi mai mici, nfipte pe culmile de dealuri nconjuratoare, ca Faeragul, Blidarul, Cetatuia nalta, ele nsele ntarite de turnuri si bastioane presarate la orice punct vulnerabil. De la Costesti si pna la Gradistea Muncelului valea foarte strmta a Apei Orasului e pazita de turnuri dispuse, la distante variate, pe terasele superioare, n locuri potrivite. Dinspre Nord vest, Vrful lui Hulpe si fortificatiile de pe Ciata, Dealul Muncelului (si ele ncercuite de turnuri pe piscurile vecine) formeaza incinta laterala nord estica a reduitului. Din acest sector de aparare a flancului nord estic face parte, desigur, si cetatea de la Caplna, de pe valea Frumoasei (Sebesului). Accesul dinspre vest respectiv nord vest si sud vest, peste dealul Luncanilor sau Poiana Omului, e oprit vrajmasului de puternica cetatuie de pe Piatra Rosie ca si de alte forturi, cum e, de pilda, acela de la Lupoaia, sau de valurile de pamnt si piatra de la Cioclovina. Tehnica constructiilor militare sunt a) ziduri, durate din blocuri de piatra bine si regulat taiate, ntarite cu brne de lemn dupa un sistem local, continuate n sus fie n caramida, fie n lemn; sau b) valuri de piatra si de pamnt, mbinate cu puternice ngradituri de pari grosi si zdraveni (palisada). Gropi, ascunse n fata ntariturilor, si rostogolirea de trunchiuri de copaci sau de bolovani, faceau aceste cetati, mestesugit ntarite de oameni si natura, si mai de necucerit. Asezarile dacice din Muntii Orastiei nu constituie nsa numai constructii militare. Valea larga si roditoare a Apei Orasului, la Nord de Costesti, cu Valea Muresului apropiata, ca si luncile si poienile minunatei regiuni fac din acest tinut, nca din cele mai ndepartate vremuri, un mbelsugat loc de rai pentru o populatie destul de numeroasa. Dintre "cetati" putine vor fi avut numai un rol militar. Rol strict militar l au doar bastioanele si turnurile de paza risipite peste tot. Cele mai multe dintre "cetati" trebuie considerate ca niste lacasuri ntarite ale unor fruntasi militari, mari proprietari de turme n munti, de ogoare ntinse n vaile apropiate si desigur si de sclavi. O a treia categorie a asezarilor o alcatuiesc gospodariile taranesti cu care sunt mpanate "ntr-o masura mai mare chiar dect astazi" poienile si culmile mai blnde si mai late ale dealurilor, cu casele lor de brne, lipite cu lut prins n nuiele, acoperite cu sindrila si nconjurate cu garduri de pari mpletiti cu crengi de copac. Hambare mari de lemn, sprijinite pe baze rotunde de piatra, pe terasele cetatilor, dar si n poieni roditoare, cisterne n si afara de cetati, captusite cu brne de gorun, tevi de apeduct din pamnt ars, aducnd apa de izvor la cte o asezare mai mare, obiecte de cult, de uz practic si de podoaba, produse ale mesterilor si artistilor locali

sau importate din lumea vecina "barbara" ori "civilizata" greco-romana, ntregesc icoana de pna acum a traiului dacic. Am spus ca tot acest complex de civilizatie prezinta o nfatisare uniforma. nceputurile vietii omenesti n aceste locuri, dupa unele descoperiri izolate, trebuie ca se adncesc cu multe sute de ani nainte de construirea mareata si impunatoare a cetatilor de piatra. Din asezari ale unui trib de munteni, regiune a devenit, n anumite conditii istorice, un centru mult mai puternic dect al unui trib singuratic. Data acestor constructii uriase si coordonate dupa un plan unitar nu poate fi alta dect aceea pe care o indica marturiile arheologice: cele doua secole nainte de cotropirea romana care le trece pe toate prin foc si sabie. Cu alte cuvinte, epoca celor doi hegemoni ai poporului dac, Burebista si Decebal. Vorbind de civilizatia materiala a acestei nfloritoare si ultime perioade a asezarilor din Muntii Orastiei, ea ntruneste toate caracteristicile asa zisei culturi La Tene trzii din ultima faza a vrstei fierului, dezvoltate pe baze autohtone si simtitor influentate de civilizatiile nconjuratoare. E o civilizatie ce a iesit din stadiul formei satesti, mbracnd un caracter de cultura superioara, oppidana, mprejurare care-si explica adoptarea si asimilarea la fondul propriu autohton a mprumuturilor de forme si tehnica venite din afara, din sudul sclavagist grecesc si roman (inclusiv coloniile grecesti de la Marea Neagra si Italia de sud) si de la popoarele de pe aceeasi treapta de civilizatie, vecine. DIURAPNEUS, supranumit si ...Decebal In perioada secolului I A.D. spatiul Carpato-Dunarean-Pontic ne apare ca o mare zona de hartuire a populatiei autohtone tracice, care este continuu pradata, furata, mpinsa, lovita, izbita si jefuita de popoarele noi sosite care reusesc sa se aseze si... sa-si creeze propria "istorie" si "cultura", furnd-o de la noi. Grecii sositi in 3 valuri din zona Estica a Marii Caspice (1900-1400 B.C.) s-au asezat linistiti si sunt si ei acum cuceriti de... Romani... si vor sta sub jugul acestora 500 de ani mai mult ca noi, dacii, ...dar "minune", ei nu-si vor "schimba" limba, ci, numai noi tracii, si nu in 500 de ani, ci in 100 si ceva... sa fie aceasta adevarata ori adevarat sa fie ca, limba tracilor a fost asa zisa "latina barbara" dupa cum ne spunea Ovidiu Densuseanu, si, in felul asta, ei, tracii, nu au mai trebuit sa invete "o noua limba", si s-o uite pe a lor ? In aceasta perioada, in vara anului 87 AD, mparatul roman Domnitian, trimite sub comanda lui Cornelius Fuscus trupe romane sa ocupe Dacia de la nordul Dunarii. Acesta trece pe un pod de vase Dunarea, la Tapae (Portile de Fier ale Transilvaniei) dar sunt atacati de daci, prin surprindere, si... invinsi. Legiunea romana a V-a Alaude este complet nimicita iar generalul ei Cornelius Fuscus, ucis in lupta. Dar cine a fost conducatorul armatei dacice?... Numele Lui, numele dacului nvingator, a fost consemnat numai de Tacitus (din opera caruia se va inspira Orasius in secolul V A.D. si Iordanus sec. VI A.D.)... numele LUI era... DI-URAPNEUS "Cel Orfan", un tarabostes din Sud-Vestul Daciei, care a fost apoi divinizat, ca un semizeu, de populatia dacica, supranumindu-l DE-CEBALUS, "Neam de Cal" ori Pe Cal, Cavaler, ori "I NOROGUL" (Ducipalul) si caruia, regele dac de atunci, DURAS, printr-un gest nobil si inteligent, ii va ceda tronul. Pe vasul funerar descoperit la Gradistea de Munte - Sarmizegetusa - apar doua stampile cu inscriptia: "DE CE BALUS PERS CORILO" in oglinda, ce se poate traduce "Decebalus a platit inaltarea la cer"... iar daca l citim in oglinda "Oliroc Srep Sula Beced": adica "Viteazul Cal s-a sinucis." Dar inscriptia se mai poate citi si: "DE CEBALUS PERSCO RILO": "De neamul calului va pieri dusmanul". Se pare ca acest blestem a circulat printre Daci pana la disparitia imperiului Roman. Gotii care se credeau urmasii Getilor au avut un rege cu nume predestinat, ALARIC, Inorogul, nascut in ... Dacia (in zona actuala Deltei Dunarii), care, purta in sufletul lui acest blestem astfel ca la nceputul secolului V A.D., vizigotii, condusi de Inorog au paradit Hemus - Peninsula Balcanica si au patruns im Italia. Alaric cucereste Roma la 24 August 410 A.D., distrugand-o pana in temelii, trecand-o prin foc si sabie... Sa se fi ndeplinit astfel blestemul lui De-Cebalus ?!?

Dacii s-au luptat sub stindardul Lupului, stindard traditional al tracilor: capul de lup cu corpul de dragon; si se luptau... Romanii, a caror capitala Roma a fost ntemeiata "sub semnul Lupului"... si dupa vechile legende, de un trac, de un troian, Eneas, care i-a dus pe troieni in valea Padului-valea celor sapte coline-scapandu-i de ahei. Si daca Eneas i-a adus pe troieni... cine stie? Dar numele de Roma inca nu-si are rezolvate originea, provenienta. Anul infiintarii Romei nu este sigur. Nici numele ei nu este de la Romulus, cum afirma legenda pastrata de la istoricul Titus Livius: "CONDITA URBES, CONDITORIS NOMINE APPELLATA" - ci de la situatia orasului, asezat lnga o apa, "RAU" sau "RUMON" (cuvnt trac ori etrusc echivalent pentru rau. Romulus nu a putut fi ntemeietorul ei, ci doar fiu al orasului de pe "RAU" sau "RUMON", fiul Romei. ntreaga legenda cu Romulus, pare a fi fost mprumutata de Titus Livius, mai degraba, din vechile legende ale poporului pelasgic (tracic), din care si ei se trageau. Asa ca, ei, dacii si romanii, vorbeau aceeasi limba si daca vrem sa lasam la o parte anilor... nu este o ironie a istoriei ca , azi, ei ROMANII se numesc italieni, iar noi tracii-pelasgi, ROMANI? Dar sa revenim la viteazul DIURAPNEUS - DECEBAL: ca rege, reface unitatea statala a Daciei, intareste armata si stabileste legaturi de alianta cu popoarele vecine formnd noua Confederatie Dacica, Dacia ncadrndu-se intre granitele naturale precizate ulterior de Ptolomeu, din Carpati si pana la Nistru (Tyros) si de acolo la Dunare. Neamurile getice imprastiate in rasaritul Moldovei pana dincolo de Bug, iazygii si roxalanii, se vor alatura si ei confederatiei opusa Romei. Din timpul lui Decebal dateaza constructiile grandioase de la Sarmisegetuza, incinta sacra, discul solar de andezit, sanctuarele patrulatere cat si atelierele metalurgice de la Gradistea Muscelului. In acelasi timp la Roma Domitianus nemultumeste pe contemporanii sai prin "politica de grandoare" ce o duce: secatuirea finantelor, propagarea despotismului, reprimarea crunta a crestinismului. La 18 septembrie 96 A.D. Domitianus este asasinat de un libert iar in ziua urmatoare armata si conspiratorii l vor proclama imparat pe batrnul senator MARCUS COCCEIUS NERVA, care l va adopta ca fiu si asociat pe MARCUS ULPIUS TRAIANUS la 29 octombrie 97 A.D. Traian, dupa nvingerea Germanilor, suparat pe "dispretul pe care-l aveau dacii fata de romani" (Pliniu cel Tanar), hotaraste marirea efectivelor militare din Moesia inferioara, edifica castrul de la Barbos - Galati, consolideaza fortificatiile din orasele pontice pana la Tyros (Nistru), dispune terminarea soselei de la malul sudic al Dunarii la Cazane (inscriptia Tabula Traiana confirma aceasta). Dar adevarata cauza a reizbucnirii razboiului cu Dacia o constituie aurul pe care Dacia l stapnea, reprezentnd pentru Roma un "EL DORADO", o "CALIFORNIE" a antichitatii. Traian adauga celor noua legiuni de la Dunarea mijlocie si inferioara, inca alte patru, aduse din provinciile germane si alte doua create special cu prilejul primului razboi dacic. La 25 martie 101 mparatul Traian paraseste Roma asezandu-se in fruntea a 150000 de soldati, ca sa cucereasca... ce?... o tara de analfabeti, fara limba si cultura?... o tara cu foarte putina populatie (cum le place ungurilor sa spuna de noi). Daca eram asa de putini de ce ii trebuiau lui Traian 150000 de soldati?!... Daca eram asa de saraci de ce veneau la noi?!... In vara anului 101 legiunile romane conduse de Traian debarca la Lederata (Rama) si se ndreapta spre Acidava (Varadita). Decebal ii lasa sa patrunda pana in Banat, concentrndu-si oastea in zona de la Tapae - Bucova, unde Traian obtine o modesta victorie. Totusi aceasta victorie deschide romanilor drumul spre Tara Hategului situata in apropierea nucleului dacic Muntii Sureanu. Datorita diversiunii facuta de Decebal, care se aliaza cu burii, bastarnii si roxalanii trecnd Dunarea si atacnd asezarile romane acum asezate intre Dunare si Pontul Euxin (Constanta), Traian este silit sa-si retraga o parte din legiunile din Dacia, pentru a-i respinge pe daci si pe aliatii lor din sudul Dobrogei, unde mai trziu, in 109, va ridica Monumentul de la Adamclisi si Tropaeum Traiani.

In primavara anului 102 Traian preia ofensiva, strabate Muntenia prin pasul Bran, nvingndu-l pe Decebal. In urma pacii incheiate, Decebal pierde Banatul, Tara Hategului, Oltenia, Sudul Munteniei si al Moldovei. In decembrie 102, la Roma, Traian primeste numele de DACICUS (nvingator al dacilor). Traian intareste linia Dunarii cu efective militare. Intre 103-105, cu ajutorul lui Apollodor din Damasc (Siria), construieste podul de piatra de peste Dunare la Drobeta-Turnu Severin. Apollodor din Damasc era cel mai vestit arhitect al timpului sau; lui i s-a incredintat mai trziu si constructia Columnei lui Traian. A scris si o carte despre constructia podului, care insa s-a pierdut; cuprinsul ei pare sa-l fi cunoscut DIO CASSIUS, care da in istoria sa o descriere amanuntita si exacta a podului. Marile constructii de poduri au ntotdeauna ceva simbolic, aproape eroic, semnificnd tot attea marturii curajoase despre perpetua silinta umana de a nlatura piedicile pe care natura le asterne adeseori in calea noastra; menirea lor este nlesnirea legaturilor de comunicatie sigure intre un tarm si altul... dar in cazul podului lui Apollodor, acesta a nsemnat nlesnirea jefuirii tarii noastre, a subjugarii si slavismului poporului dac, al cotropirii in proportie de 14% a teritoriului Daciei, cum inca mai spun unii dintre "istoricii nostrii "in scop" civilizator"! Si daca nrobirea, njosirea, jefuirea o numesc dansii proces civilizator, de ce sa nu le spunem si rusilor tot... "civilizatori" pentru ca si ei ne-au "civilizat" mai bine de 50 de ani, de am ramas saraci dupa atta "civilizatie"... ori "bunului prieten Hitler" si germanilor sai care vaznd ca nu vrem sa intram in razboi alaturi de ei ne-au "civilizat" impartind cu generozitate trupul tarii: Transilvania la unguri, Bucovina la rusi, Cadrilaterul la bulgari, Romania devenind astfel pentru un timp "prietena" civilizatorilor" sai... si astazi mai bombanesc unii ca am ntors armele mpotriva lor, atunci in 1944! Al doilea razboi a lui Traian mpotriva lui Decebal, ncepe in vara anului 105, cnd Traian soseste la Drobeta -Turnu Severin. Deschidem o mica paranteza, reamintind ca intre timp a avut loc o tentativa de asasinat mpotriva lui Traian care insa a esuat. Ar fi schimbat oare reusita atentatului, soarta noastra de azi ?... Am fi aratat diferit?... Am fi vorbit o alta limba?... Iata ntrebari ce raman fara raspuns. Sa revenim deci la armatele romane, care doritoare nu de faima ci de aurul si averile dacilor, nainteaza in trei coloane: - prima coloana nainteaza pe Valea Cernei (prin locurile unde legendele tracice povesteau ca venea tocmai din Nordul Egiptului, sa moara pasarea PHOENIX; ea tinea in cioc cel mai vechi nsemn pelasgic, iar in gheare "oul", din cenusa caruia, undeva in muntii Cernei, pasarea PHOENIX renastea). Asadar prima coloana romana nainteaza prin Valea Cernei, Tara Hategului, ajunge la cetatile Costesti, Blidaru si Piatra Rosie, pe care le distruge. - a doua coloana, urca pe Valea Jiului, Castrul de la Bumbesti, patrunznd in Masivul Sureanul pe la Banita. - a treia coloana, condusa de Traian, se deplaseaza de la Drobeta la Sucidava si Romula, strabate Valea Oltului pana la Castra Traiana (Simbotin - Vlcea) ajunge la Tilisca, apoi la Caplna. Restul coloanelor romane pornite din Moesia inferioara, trec pe la Bran, Bratocea, Oituz. Batalia pentru Sarmisegetuza Regia se da la nceputul verii anului 106 A.D., cu participarea legiunilor a II a ADRIUTIX, a IV a FLAVIA FELIX si a unui detasament (vexillatio) din Legiunea a VI-a FERRATA. Dacii resping primul atac, dar sunt distruse conductele de apa care aprovizionau capitala Daciei. Cetatea este incendiata, sunt retezati toti stlpii sanctuarelor in incinta sacra, se distruge ntreaga fortificatie. Razboiul, insa, continua. Prin tradarea lui Bacilis (confident al regelui dac), romanii gasesc in albia rului SARGESIA, tezaurul lui Decebal (evaluat de JEROME CARCOPINO la 165500 kg. de aur si 331000 kg. de argint). Ultima lupta cu oastea regelui dac are loc la POROLISSUM (MOIGRAD). Era adnc inradacinat in firea tracilor obiceiul de a nu se teme de moarte. De aceea se spunea despre ei ca

plecau la lupta mai veseli dect in oricare alta calatori. In retragerea spre munti, Decebal este urmarit de cavaleria romana condusa de decurionul Tiberius Claudius Maximus. Religia dacica a lui Zalmoxes admitea sinuciderea ca o ultima usurare pentru cei prea greu loviti de nenorocire, ba chiar o nalta si prea mareste cu fagaduinte supra naturale. Dacii care au ascultat ultima cuvntare a lui Decebal, se imprastie si se sinucid. Numai nesupusul rege, mai mare dect zeul sau, nu-si cauta uitarea in moarte, ci ncearca sa se sustraga dinaintea romanilor, in speranta mareata ca va mai putea gasi inca, in strafundurile muntilor sau in codrii neumblati, mijlocul de a pregati renceperea luptei si razbunarea. Dar cavaleria romana l urmareste fara ragaz, este gata sa puna mana pe el si atunci marele Decebal isi implineste destinul punndu-si capat zilelor. Scena mareata a mortii sale poate fi regasita pe Columna lui Traian. Am fost zdrobiti, invinsi dar... nu NIMICITI ! Ne putem mndri cu Decebal! Dar cu Traian ?... Ce a avut el comun cu noi ?!... "CUIUL DACIC" sau "CUIUL LUI PEPELEA" ,, Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intilnesc un prieten, Tudor Pantiru - fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite, si sa ma reped pana la Orheii Vechi, din ratiuni sentimentale familiale. Am intilnit o multime de oameni minunati dar povestea unuia dintre ei mi s-a parut deosebit de interesanta. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: "Este trist sa stai de vorba cu "profesori universitari in arheologie" care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinand cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negnd or refuznd sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii". A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se ntmpla in Carpati (ca de pilda misterioasele "arsuri"), fara o echipa solida multi - disciplinara incluznd sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansare a unei rachete, nevazand altceva dect cuiul. L-am ntrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: "Pe vremea cnd eram student in anul I la Fizica, in 1966 la Leningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu - absolvent al Sorbonei, mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu "Dacii" pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Am devenit asa de ndragostit de acei Daci, incit imediat dupa colapsarea imperiului sovietic, am fugit repede "Acasa" in Muntii Orastiei, ca sa-i intilnesc pe Daci ori pe urmasii lor." Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescopera Metalurgia Dacica - cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: "Ospetele Nemuririi", "Enigmele Civilizatiei Dacice", "Fierul-piatra, Dacii-timpul", "Magistralele Tehnologice ale Civilizatiei Dacice", publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie din Cluj, care, trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si ... dispare. "Ei, asa or fi legile pe aici" si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii, nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbene peste tot cnd Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou corect ii anunta pe "tovarasii" arheologi care vin, iau si ... pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou "echipa" de bravi arheologi romani (?) soseste in frunte cu dl. prof. dr. Ioan Glodariu si l felicita, iau Cuiele Dacice, nu nainte de ai da "cadou" si lui Andrei ... un Cui Dacic "cu tema" sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita, acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci, dar despartiti de niste politicieni care i-au convins pe istoricii moldoveni ca ei ar fi de un alt neam si ca ar vorbi si o alta limba, diferita, Moldoveneasca, care ar avea si niste foarte mici asemanari cu Limba Romaneasca, dar prea mici pentru a fi luate in consideratie. Dar ei politicienii din dreapta si din stanga Prutului, cnd se intilnesc, uita ca nu folosesc traducatori, ba de multe ori sunt veri ori cumnati, avand si aceleasi nume.

Dar sa revenim la Andrei Vartic. Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intruna din dupa amieze se uita cnd pe geam, afara la ploaie, cnd la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mncat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel ncepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea (spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin dect alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce raman de la prelucrare. O "Minune Antica", care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pana la ora actuala sunt cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stalpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar dect obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceeasi parere despre Cuiul Dacic. Andrei, pragmatic, mai nencrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala "dacica", ca sa nu rugineasca. La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai trziu. Vrand sa verifice minunea, Andrei ia "Cuiul lui Pepelea" si fuge la Moscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrndu-i puritatea, aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog: 1. suprafata - Magnetita "Fe3O4" 2. oxid de fier "FeO" 3. alumo-silicati. Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utiliznd metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de "domene", unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este "ciudatenia", sunt orientate perpendicular unul pe altul asta insemnand ca, mai intai s-a solidificat (in campul magnetic al Pamantului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar ... in alta pozitie fata de campul magnetic al Pamantului!!! Ei domnilor si asta se ntmpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai trziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o "mica" armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce ... cativa kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a ntrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul mpotriva dacilor) si pana la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avantat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de nensemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pana in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa mannce si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului dect cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj dect in cel scris-vorbit. Limbile sunt si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de "civilizatie"

extraordinara ca: - Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani - Metalurgie mai avansata dect ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cnd romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg. - Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea "asa ziselor cetati" din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi. Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel "profesoral" de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel "Cui al lui Pepelea", spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o ntrevedere