Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
P. 1
Chandler, Raymond - Ramas Bun Pentru Veciei

Chandler, Raymond - Ramas Bun Pentru Veciei

Ratings: (0)|Views: 35 |Likes:
Published by Marina Şaranuţ

More info:

Published by: Marina Şaranuţ on Apr 02, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/31/2013

pdf

text

original

 
Raymond Chandler
Rămas bun pentru vecie
(The Long Good-Bye, 1953)CAPITOLUL 1Cînd l-am întîlnit întîia oară pe Terry Lennox era beat mort într-un Rolls-Royce Silver Wraith aflat în faţa barului
The Dancers.
Paznicul îi scosesemaşina din parcaj şi era silit să ţină portiera deschisă fiindcă piciorul stîng allui Terry Lennox se bălăbănea pe afară ca şi cînd tipul ar fi uitat că mai are şiaşa ceva. Părea tinerel, atîta doar că părul îi era albicios cum sînt oasele bineuscate. Se vedea după ochi că e beat turtă. Altfel însă nu arăta rău, îmbrăcat însmoching şi semănînd aidoma cu toţi papiţoii ce-şi cheltuiesc banii într-obombă care doar pentru asta există.Lîngă el era o tipă. Avea un păr de o frumoasă nuanţă roşcată, un zîmbetdistant şi un vizon albăstrui pe umeri care aproape că făcea ca Rolls-Royce-ulsă nu se deosebească de altă maşină. Fără să reuşească însă. Nici o maşină nupoate să se asemene cu un Rolls. Tipul de la parcare, cum se întîmplă de obicei, era cam golănos, cu ohăinuţă albă şi cu numele restaurantului brodat pe piepţi cu aţă roşie. Tocmaiîncepea să se cam sature. ― Alo, domnu',îi spunea el cam enervat lui Terry, n-aţi vrea să băgaţipicioruşu' ăla în maşină ca să închid şi eu uşa? Că altfel o las deschisă şi picaţiafară de tot!Privirea pe care i-o aruncă fata putea să-l străpungă şi să iasă afară de uncot prin partea cealaltă. Şi totuşi nu-l băgă în sperieţi. La
The Dancers 
audestui clienţi care să-i trezească la realitate pe cei legănaţi de iluzii despreinfluenţa grămezilor de bani asupra personalităţii omului. Tocmai atunci intra în parcaj o maşină sport decapotabilă― o marcăstrăinăşi din ea ieşi un tip care-şi aprinse cu bricheta de bord o ţigarăinterminabilă. Purta o cămăşuţă ecosez, pantaloni galbeni şi cizme de călărie.Se îndreptă către intrarea barului împrăştiind nori de smirnă parfumată,fără să se deranjeze măcar să arunce o privire Rolls-Royce-ului. Îl ignoră ca şicînd ar fi fost o vechitură. Se opri în capul scărilor care duceau pe terasă şi-şiînfundă un monoclu în ochi. Fetei îi străfulgera deodată un gînd. ― Mi-a venit o idee grozavă, dragă. De ce nu mergem cu taxiul pînă la tinesă scoatem decapotabilul din garaj? E o seară aşa de mişto pentru o plimbarede-a lungul coastei pînă la Montecito. Ştiu eu acolo niştetipi care dau petreceriafară, lîngă piscină.Băiatul cu părul ca oasele bine uscate răspunse politicos: ―Оmi pare nespus de rău, dar nu mai am automobilul. A trebuit să-l vînd.
 
După cum vorbea n-ai fi zis că a băut altceva decît suc de portocale. ― L-ai vîndut, iubiţel? Cum adică?Se îndepărtă de el către marginea maşinii, dar asta nu era nimic faţă de cît ise depărtase vocea. ― Vreau să spun că am fost silit să-l vînd, spuse el. Pentru a avea ce mînca. ― Aa, da.De data asta parcă nici îngheţata nu s-ar mai fi topit în guriţa ei. Paznicul îlsitua acum pe papiţoiul albicios într-o categorie mai accesibilă lui: săracă. ― Uite ce e, neamule, eu am treabă la altă maşină, îi zise el. Ne vedem noialtă dată, eventual.Şi lăsă portiera să se deschidă larg. Beţivanul se rostogoli şi ateriză directpe asfalt, taman pe fundul pantalonilor. Aşa că m-am apropiat şi m-am băgatpe fir. Ştiu prea bine că-i o greşeală să te amesteci în treburile unui beţiv. Chiardacă te place şi te ştie, cînd se trezeşte mai întotdeauna îţi trage un picior. L-am apucat de subsuori şi l-am ridicat în picioare. ― Vă mulţumesc din tot sufletul, spuse el politicos.Оntre timp fata trecuse la volan. ― Cînd se-mbată devine îngrozitor de britanic! spuse ea cu o voce în carerăsună cel mai pur oţel inoxidabil. Vă mulţumesc că l-aţi prins. ― O să v-ajut să-l aşezăm pe bancheta din spate, i-am zis. ―Оmi pare rău, dar am întîrziat la o întîlnire importantă.Ambreie şi Rolls-ul începu să demareze. ― Un cоine de pripas, nimic mai mult, adăugă ea cu un zîmbet glacial.Poate-i găsiţi dumneavoastră un cămin. A rămas fără casă.Şi Rolls-ul porni pe alee, ieşi în bulevardul Sunset, coti la dreapta şidispăru. Cînd s-a înapoiat paznicul, eu încă mă mai uitam după fată şi-lţineam în braţe pe beţivul care acum dormea dus. ― Mă rog, unii aşa înţeleg să se poarte, m-am adresat eu hăinuţei albe. ― Credşi eu, zise el cinic. De ce să le iroseşti pe un matol? Vreau să zic,toate rotunjimile alea. ―Оl ştii? ― Am auzit-o pe damă zicîndu-i Terry. Altfel, să mă ia dracu dacă-l ştiu.Însă n-am mai mult de două săptămîni de cînd sînt aici. ― Adu-mi, te rog, maşina, i-am zis dîndu-i bonul.Pînă să-mi aducă bătrînul meu Oldsmobile mi s-a părut că ţin în braţe unsac cu plumb. Hăinuţa albă mă ajută să-l urc pe perna din faţă. Sacul deplumb deschisese un ochi, ne mulţumi şi adormi la loc. ― E cel mai politicos beţiv pe care l-am cunoscut vreodată. ― Pe aici vin de tot soiul, de toate mărimile şi culorile, răspunse hăinuţaalbă. Nici unul nu face măcar două parale. Asta parcă a avut o operaţieestetică, sau cam aşa ceva. ― Mda.I-am dat un dolar şi mi-a mulţumit. Avea dreptate în privinţa operaţieiestetice. Obrazul drept al noului meu prieten era ţeapăn, albicios şi brăzdat decicatrici subţirele, abia vizibile. De-a lungul lor pielea părea sticloasă. Chirurgiereparatorie, şi încă o operaţie destul de serioasă.
 
 ―Şi ce ai de gînd să faci cu el? ―Îl iau la mine să-l trezesc ― măcaratît cît să-mi spună unde stă.Hăinuţa aibă zîmbi larg. ― N-ai decît, dacă vrei să fii fleţ. Eu l-aş arunca în primul şanţ şi aş roi-o.Sugativele astea nu-ţi dau decît bătaie de cap şi nici o bucurie. Eu am părerilemele despre chestiile astea. Cu concurenţa asta aşa tăioasă omu' trebe să-şicruţe puterile ca să se apere la o adică. ― Ceea ce se cheamă c-ai izbutit, văd!Rămase cam nedumerit şi numai după aceea înţelese destul ca să seînfurie, dar între timp eu mă urcasem în maşină şi pornisem. Avusese dreptateînsă, cel puţin în parte. Terry Lennox mi-a adus probleme cu duiumul. Dar, laurma urmelor, de asta mă şi ocup.Оn anul acela locuiam pe bulevardul Yucca, înspre Laurel Canyon. Casaera mititică, într-o fundătură de pe o colină. Avea o scară lungă de lemn desegvoia pînă la uşa de intrare şi un pîlc de eucalipţi chiar vizavi. Cucoana caremi-o închinase mobilată plecase în Idaho ca să stea un timp la fiica ei rămasăvăduvă. Chiria nu era mare, fie din cauză că proprietăreasa voia să se poatăîntoarce cînd avea chef, fie din cauza scărilor. Îmbătrânise şi nu prea mai era înstare să le ia în piept ori de cîte ori venea acasă.Greu, dar pînă la urmă l-am cărat pe beţivan în sus pe scări. Îşi dădea toatăsilinţa să mă ajute dar picioarele îi erau ca de cauciuc şi adormea mereu înmijlocul cîte unei propoziţii politicoase, de scuze. Am descuiat, l-am tîrîtînăuntru, l-am trîntit pe o canapea lungă, am aruncat o pătură peste el şi l-amlăsat să doarmă. Timp de un ceas mi-a sforăit ca un caşalot. Apoi s-a sculatbrusc şi s-a năpustit în baie. Cînd a ieşit, mi-a aruncat o privire scrutătoare,cam crucişă, şi s-a întrebat cu glas tare unde dracu' se află. I-am explicat. Mi-aspus că-l cheamă Terry Lennox, că locuieşte într-o garsonieră mobilată înWestwood şi că nu-l aşteaptă nimeni. Vorbea clar, fără să i se împleticeascălimba.Оmi spuse că nu i-ar strica nişte cafea tare. I-am adus-o şia sorbit-o cugrijă, ţinînd bine farfurioara sub ceaşcă. ― Cum de-am ajuns aici? mă întrebă privind în jur. ―Ai căzut dintr-un Rolls la barul
The Dancers.
Iubita ţi-a plecat. ― După cum se vede. Fără îndoială, avea toate motivele s-o facă. ― Eşti englez? ― Am stat o vreme pe la ei. Dar nu m-am născut acolo. Dacă-mi permiţi, aşvrea să chem un taxi şi să plec. ―Te aşteaptă unul jos.Coborî scările fără ajutor. Pînă la Westwood nu spuse mare lucru decît căsînt foarte amabil şi că îi pare rău că s-a dat în spectacol şi că mi-a căzut pecap. O spusese probabil atît de des şi la atîţia oameni, încît devenise aproapeun automatism.Garsonieralui era mică, impersonală şi plină de mobilă, de parcă abia îndupă-amiaza aceea s-ar fi mutat în ea. Pe o mescioară din faţa unei canapele

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->