You are on page 1of 2

Cum sa meditezi: ghid pentru oameni normali

In dimineata zilei de ieri am facut ce n-am mai facut niciodata: imediat cum m-am trezit, m-am pus in pat, in lotus, cu plapuma deasupra capului. M-am uitat la ceas, sa-mi estimez un 30 de minute, si stand asa am reusit sa ma trezesc mai fresh ca niciodata. In ziua anterioara, urmarisem un documentar despre Buddha, cum a ajuns el la iluminare, cum suferinta noastra consta in a dori alte si alte lucruri tot timpu, cum vrem tot timpu ca lucrurile sa fie diferite fata de cum sunt acum. Ce invatasem atunci, urma sa aplic acum. In timp ce stau cu plapuma in cap, mintea nu ma lasa in pace: trebuie sa fac dus, sa mananc, sa realizez lucruri in ziua de azi, hai misca-te, nu trebuie sa stai intr-un singur loc nici macar 5 minute. Si am stat. In meditatie, postura este importanta. Se poate face cu ochii intredeschisi, cu privirea in jos, insa eu prefer sa tin ochii inchisi. Ma ajuta mai mult la concentrare. Nu trebuie sa fii aplecat, ci drept. Trebuie sa ai atitudine, ca si cum nimic nu te-ar putea afecta, nimic nu te poate atinge. Orice dorinta e un monstru care trebuie acceptat. Acceptarea e un element foarte important in meditatie. Orice gand care-ti trece prin cap, accepta-l. Accepta-ti defectele, accepta ca o sa imbatranesti, accepta ca o sa te imbolnavesti, accepta ca o sa-i pierzi pe cei dragi, accepta ca o sa mori, accepta lumea asa cum este ea. Trebuie sa-ti cureti mintea. Mintea e ca un lac linistit in care se agita tot soiul de pesti. Solutia e sa te concentrezi asupra respiratiei. Inspira 1 secunda, tine 1 secunda, expira 1 secunda, tine 1 secunda. Inspira 2 secunde, tine 2 secunde, si tot asa, pana ai ajuns la 10. Scopul e ca, in timp, sa ajungi sa respiri din ce in ce mai adanc. Dupa respiratie, concentreaza-te asupra corpului tau. Concentreaza-te asupra mainilor, degetelor, unghiilor, asupra muschilor, identifica daca ai tensiuni si relaxeaza-te. Cand ai trecut peste tot, concentreaza-te asupra exteriorului. Imagineaza-ti ca esti patul pe care stai, ca esti tavanul de deasupra, ca esti porumbelul care zboara prin fata geamului tau. Si gandeste-te ca toate sunt conectate, toate sunt perfecte. La final, incheie cu vizualizari. Ma gandesc ce vreau sa fac in ziua respectiva si imi imaginez cum eu insumi fac actiunile alea. Imi rulez in minte un film. Acum mintea mea e antrenata si pregatita, si sunt sanse mai mari sa duc la bun sfarsit task-urile respective. Am ajuns sa meditez aproape zilnic. La inceput nu a fost usor deloc, a trebuit sa-mi tin evidenta pe un tracker. Inainte foloseam hartie si creion, acum folosesc Joes Goals. Ca sa nu ma uit tot timpul la ceas, sa ma intreb daca mai am mult din sesiunea de meditatie, folosesc Pomodoro Technique, unde, dupa 25 de minute, suna o alarma.

Ce avantaje am de cand practic meditatia? Zgomotul mental a disparut, sunt atent mai mult la lucrurile din jurul meu, pot sa ma exprim mai clar intr-un mod mai rapid, pot sa ma concentrez asupra altor persoane in loc sa am atentia indreptata spre mine. Cel mai important lucru e sa nu faci meditatia asteptand vreun rezultat anume. Fa-o ca sa o faci, nu ca sa vezi vreun rezultat. Te asezi in pozitie de lotus, in pat daca iti place mai mult, pui timerul pe 25 de minute si incepi sa devii constient de lucrurile enumerate mai sus. Dupa un anumit timp de practica, vei observa ca ce se intampla in interiorul tau are un bleed effect in viata de zi cu zi. O sa incepi sa respiri mai normal, o sa meditezi cand te plimbi, o sa ai randament mai bun cand faci anumite activitati care necesita concentrare, si pur si simplu, o sa fii mai constient asupra tuturor lucrurilor. In timp ce am scris randurile astea, am luat o pauza de 5 minute. M-am uitat pe geam si m-am gandit: totul e perfect asa cum e, nu trebuie sa fac nimic. Nu trebuie sa termin articolul, universul functioneaza si fara mine. Si gandindu-ma la lucrurile astea, m-am relaxat si am terminat articolul mai rapid. It works.

You might also like