ULTIMA AMINTIRE

Întins, cu fruntea albă…

Un nesfârşit ţinut polar,
Întins, cu ochii plini
De ape negre şi de stele ,
Aştept să-mi plece trupul de plumb
Către apa tulbure, pustie.

Întins, cu strigăte ţepene în pieptul oţelit,

Lipsit mereu de dragoste, iubire,
Întins, mă sfinţeşti cu lacrimi şi rugi fierbinţi,
Întins, mă mângâi fără simţ
Cu pielea ta bătrână.

Întins, uitat pe rugul păcatelor strămoşeşti

Mă cobor din nou spre TINE,
Întins, Te rog închide Cartea Aurită,
Cu vorbe mincinoase ce mă chinuie,
Întins, aruncă-mă sub bolta de pământ fertil
Să mă frământ parşiv,
Şi iarăşi renăscând.

Cu privirea pe genunchii roşi de praf şi lacrimi mari,

Aprinzi cu greu o mică lumânare sub ramura de piatră,
Printre suspine, printre umbre de priviri,
Printre strigăte lăuntrice,
Mă chemi să te sărut, să te sărut din nou
Pe sufletu-ţi de gheaţă.

Întins, mă cern neîntrerupt

Prin stropii păcatelor din ploile păgâne,
Prin nopţile de vid, prin visele spulberate prematur,
Întins, …întins, încerc să te cuprind , ….să te cuprind
….fără sfârşit.