Professional Documents
Culture Documents
Situatia de la noi din tara este mult diferita deocamdata fata de cea din Elvetia. Pe de
o parte, daca in Elvetia populatia frecventeaza tot mai putin Biserica si slujbele ei, la
noi poporul a ramas in majoritatea lui un popor religios cu toata propaganda atee la
care a fost supus pe parcurs de mai bine de patru decenii. Pe de alta parte insa exista
si elemente comune, fiindca si la noi sporeste numarul celor care se intereseaza mai
mult de cele materiale decat de cele spirituale, cu atat mai mult cu cat cultura
secularizata europeana exercita o puternica influenta asupra societatii romanesti in
contextul procesului de integrare europeana. Fie ca este vorba de cinematograf, fie
ca este vorba de televiziune, de presa sau publicatii, toate tind, in majoritatea
cazurilor, sa orienteze omul mai mult spre realitati pamantesti decat spre cele
ceresti.
Cu alte cuvinte, aceste consideratii vor sa arate ca datorita crestinismului s-a trecut
de la o conceptie panteista despre lume, care confunda Divinitatea cu lumea si
teroriza omul prin sacralitatea ei, la o conceptie teista care desacralizeaza lumea si
reda omului libertatea fata de ea. Daca in conceptia panteista lumea se confunda cu
Divinitatea, iar omul era supus legilor naturale care ii anulau orice aspiratie spre
libertate, asa cum se intampla cu personajele din tragedia antica obigate sa se
supuna unui destin implacabil, in crestinism lumea se desparte de Dumnezeu, fiindca
este creata, si devine astfel o realitate autonoma fata de Dumnezeu. La baza
procesului de secularizare se afla aceasta idee de autonomie a lumii care, dupa
parerea comentatorilor apuseni, ar reprezenta contributia principala a Noului
Testament. Consecintele care decurg de aici sunt extrem de importante pentru viata
si misiunea crestina.
Dar ce este mai grav in aceasta conceptie deista care izoleaza Divinitatea in
transcendent, consta in faptul ca atribuie cunoasterii lui Dumnezeu o simpla
dimensiune intelectualista si face abstractie de implicatiile ei morale si spirituale
asupra intregii fiinte umane, adica atat asupra sufletului, cat si a trupului. In felul
acesta cunoasterea lui Dumnezeu devine o problema de ordin teoretic si speculativ
care nu mai intereseaza poporul, sau cum spune Karl Rahner: "In teologia scolastica,
Treimea a fost inchisa intr-o adanca izolare, care implica riscul de a fi resimtita fara
interes pentru viata crestina". Astfel, fie ca este vorba de rationalism, fie ca este
vorba despre agnosticism, fiecare dintre ele, in moduri diferite, au promovat ruptura
dintre teorie si viata, dintre spirit si materie, contribuind la promovarea procesului de
secularizare care a atins crestinismul contemporan. Cunoasterea lui Dumnezeu a
devenit o problema strict intelectuala fara consecinte spirituale si morale pentru
viata credinciosilor, contribuind astfel la procesul de secularizare al societatii.
Mergand mai departe, in aceeasi directie, putem spune ca atat izolarea Dumnezeirii
in transcendent cat si autonomia creatiei fata de Ziditorul ei au determinat omul sa ia
locul lui Dumnezeu pe pamant si sa domine lumea in numele Creatorului. Pentru
justificarea acestei tendinte s-a facut apel la doua idei biblice, mai intai la cea dupa
care fiinta umana poarta in ea chipul lui Dumnezeu, fapt care i-a permis omului sa se
substituie Creatorului pe pamant, si apoi la porunca data omului sa stapaneasca
pamantul, invocata in sprijinul dominatiei lumii vazute de catre om. "In sfera
civilizatiei crestine, aceasta sete de putere si dominatie a omului, spunea Jurgen
Moltmann, a fost eliberata de inhibitiile ei religioase si sporita apoi prin intelegerea
eronata a credintei biblice in creatie; porunca divina de stapanire a pamantului
(Dominatio terrae) a fost inteleasa ca o porunca divina data fiintei umane ca porunca
de dominare a naturii, de cucerire a lumii si de stapanire asupra ei. Nestavilita pofta
de putere a fost cea de a face omul asemenea cu Dumnezeu - Atotputernicul. Astfel
fiinta umana a invocat puterea lui Dumnezeu ca sa dobandeasca o justificare
religioasa pentru propriile lui interese, iar aceasta coceptie a fost mentinuta in
crestinatate europeana si americana (de Bisericile apusene) care ramane si ea
vinovata pentru criza lumii de azi".
Dar nu este mai putin adevarat ca aceasta ordine pe care omul a cautat sa o imprime
lumii a intrat in conflict cu ordinea asezata de Creator la baza intregii creatii si a
produs imensa criza ecologica, care polueaza natura si omul. "Este ingrozitor sa
gandesti, spune CBE, ca specia umana care a intrat in scena istoriei si a creatiei cu
numai 80 de mii de ani in urma, atunci cand istoria planetei depaseste 4 miliarde de
ani, a fost capabila sa ameninte si sa submineze baza insasi a vietii intr-o perioada de
200 de ani, de la inceputul epocii industriale". Dupa cum arata filosoful Schelling,
"pacatul originar al omului, de a vrea sa fie Dumnezeu, consta in atitudinea
prometeica a omului care nu recunoaste concretul real asa cum a fost creat de
Dumnezeu in cosmos, ci cauta sa dea forma realitatii dupa chipul si asemanarea sa".
Criza moderna este rezultatul ignorarii de catre om a ordinii sau rationalitatii de la
temelia creatiei izvorata din voia lui Dumnezeu".
Din cele expuse anterior s-a putut desprinde ca la baza procesului de secularizare se
afla trei elemente, si anume: izolarea Divinitatii in transcendent, autonomia creatiei si
a ratiunii umane, si, dominarea lumii de catre om. La originea acestui proces de
secularizare nu se afla revelatia Noului Testament, fiindca Scriptura nu pledeaza
niciodata in favoarea separatiei dintre creatie si Creatorul ei, ci o grava eroare
teologica care a confundat transcendenta lui Dumnezeu cu absenta Sa din creatie.
Dumnezeu a fost eliminat pur si simplu de mintea omului din realitatea lumii vazute,
fizice sau materiale, pentru a fi cantonat in sfera subiectivitatii umane. Pe aceasta
cale religia si-a pierdut rolul ei dominant in societate, incepand cu epoca iluminista, si
a fost privatizata, transformata intr-o simpla convingere subiectiva, devenind un
sistem de valori alaturi de alte sisteme marginale. Sau altfel sups, desprinderea
omului si a creatiei din relatia lor cu centrul de gravitate dat in Dumnezeu a favorizat
explozia unui pluralism religios si cultural atat de contradictoriu in esenta lui, incat
produce confuzie si dezorientare in mintea, sufletul si inima credinciosilor. Aceasta
este cauza aparitiei atator secte si curente filozofice care asalteaza neincetat Biserica
si societatea.
Diferit de panteism care face confuzie intre fiinta lumii si fiinta lui Dumnezeu, Sfanta
Scriptura afirma ca fiinta lui Dumnezeu este transcendenta radical fata de fiinta lumii,
dar prin energia, lumina sau lucrarea Duhului, Dumnezeu este prezent in intreaga
creatie. Cei care izoleaza pe Dumnezeu in transcendent si fac abstractie de lucrarea
Sa in lume, infirma atributul atotputerniciei divine si transforma pe Dumnezeu intr-o
fiinta neputincioasa. Asa dupa cum trupul fara membre este neputincios, fiindca nu
poate lucra nimic, tot astfel si Dumnezeu, fara energia Sa necreata, prin care se face
prezent si lucreaza in lume, apare ca un Dumnezeu inconsistent. Daca Biserica
Ortodoxa a reusit sa pastreze religiozitatea poporului ei ei a rezistat permanent
procesului de secularizare se datoreaza faptului ca a afirmat consecvent prezenta lui
Dumnezeu in creatie si om.
Intemeindu-se pe cartea Genezei care vorbeste de Duhul pe care Dumnezeu l-a dat
omului in actul creatiei lui, Biserica Ortodoxa afirma ca energia sau lumina necreata
pastreaza o legatura interna cu fiinta omului. Asa dupa cum lumina soarelui nu se
confunda cu ochiul, dar nimeni nu poate sa vada pana ce lumina soarelui devine
interioara ochiului, tot astfel nici lumina necreata a Dumnezeirii nu se confunda cu
fiinta omului, dar omul se poate dezvolta duhovniceste numai prin prezenta
interioara a harului sau luminii divine in fiinta lui.
Acesta este motivul principal pentru care teologia rasariteana s-a opus cu indarjire
conceptului de ratiune autonoma, care nu vrea sa stie de lumina necreata a
Dumnezeirii, care da aripi si inspira ratiunea umana pentru a patrunde in sanctuarul
valorilor supreme.
Prezenta lui Dumnezeu in creatie are din mai multe puncte de vedere, o importanta
decisiva pentru viata crestina. Mai intai promoveaza o cunoastere a lui Dumnezeu
care depaseste domeniul abstract al speculatiei fiindca nu se adreseaza numai
sufletului si mintii ci implica inima si trupul omului. "Cea mai mare ratacire elina si
izvorul a toata necredinta, spune Sfantul Grigore Palama, este a ridica mintea nu din
cugetarea carnala sau patimasa ci din trupul insusi, pentru a o face sa se intalneasca
acolo sus cu vederile mentale (adica o cunoastere pur intelectualista, gnostica). Nu ni
s-a spus ca trupurile noastre sunt templul Duhului Sfant care locuieste in noi (I Cor. 6,
19)? De ce a asezat Dumnezeu mintea in trup? A savarsit prin aceasta vreun rau? Noi
socotim ca e un rau ca mintea sa fie in cugetari rele, dar nu e rau sa fie in trup,
pentru ca nici trupul nu e rau".
In al doilea rand, este vorba despre porunca primita de primii oameni din partea lui
Dumnezeu pentru a stapani pamantul. In duhul teologiei rasaritene, aceasta porunca
nu poate fi interpretata in sensul dominatiei lumii vazute de catre om, prin eliminarea
lui Dumnezeu din creatie, asa cum s-a vazut mai sus, ci de a transfigura creatia in
Hristos si Biserica. "Adam si Hristos, spune Parintele Staniloae, sunt tipuri pentru
alegerea celor doua alternative ale raportului omului cu natura: robirea spiritului de
catre fructul dulce al partii sensibile a naturii, sau stapanirea ei prin spirit, desigur, nu
fara efortul renuntarii la dulcetile ei si al durerilor crucii. Numai prin aceasta biruieste
spiritul asupra partii sensibile a naturii si o transfigureaza pana la inviere". Taina
crestinismului este Taina materiei transfigurate in Hristos, iar scopul ultim al
transfigurarii este restaurarea legaturii de comuniune a omului cu Dumnezeu, cu
semenii si natura in ansamblul ei. Numai o astfel de comuniune poate constitui
remediul cel mai eficace impotriva poluarii si pentru integritatea creatiei.
S-a spus adesea despre Ortodoxie ca se ocupa prea mult cu viata interioara a omului
si manifesta retinere fata de angajamentul social sau politic al crestinismului. Este
adevarat, pe de o parte, ca Biserica nu face politica, fiindca rolul ei nu este cel de a
diviza pe credinciosi dupa optiunile lor, ci de a-i uni pe toti in Hristos. Pentru a pastra
unitatea neamului si a credinciosilor Biserica trebuie sa se situeze dincolo de
optiunile politice ale partidelor. Pe de alta parte insa, viata interioara asa cum este
inteleasa ea in teologia rasariteana, cu transfigurare, nu se adreseaza doar sufletului,
ca sa favorizeze fuga credinciosilor de lume pentru a se continua intr-o mentalitate
pietista, ci se adreseaza deopotriva si trupului pentru a-l elibera de patimi si de
consecintele patimilor care se manifesta in relatiile sociale dintre oameni. Din punct
de vedere ortodox exista un angajament politic al crestinului menit sa contribuie la
eliberarea oamenilor si societatii de toate formele de alienare, de exploatare, de
opresiune, pentru dreptate sociala, pentru integritatea creatiei, pentru apararea
omului de alienari sexuale, dar acest angajament nu este rezultatul vreunei ideologii,
ci ca o consecinta fireasca a participarii sale la viata de comuniune a Sfintei Treimi in
Biserica.