INGINERIE BIOMEDICALA

Curs 4
INVESTIGAREA SI TERAPIA
SISTEMULUI CARDIOVASCULAR
 1.1 Electrocardiografie
 1.1.1 Vector cardiac, plane ECG, proiectii

 1.1.2 Electrograful (EKG)

1.1 ELECTROCARDIOGRAFIE
 Electrocardiografia (ECG) este tehnica masurarii
si reprezentarii grafice a potentialelor electrice
generate de inima si transmise la suprafata
corpului.
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
DEFINIŢIE
 Rezultatul modificărilor electrice care
activează contracţia atriilor şi ventriculilor

 Reprezintă înregistrarea la suprafaţa

corpului a variaţiilor de potenţial ale
câmpului electric cardiac, produse de
depolarizarea şi repolarizarea celulelor
miocardice
ELECTROCARDIOGRAMA
1. Definiţie
2. Istoric
3. Principiu
4. Electrozi şi derivaţii
5. Convenţii în electrocardiografie
6. Electrogeneza undelor ECG
7. Analiza ECG
ISTORIC
 1791 Galvani a emis teoria ”electricităţii
animale”

 1792 Volta – electricitatea se datorează

conţinutului organismelor în metale şi
diferenţa de concentraţie a acestora
generează curentul electric
 Entuziasm – folosirea curentului electric pentru
reanimarea unor decedaţi (studii pe criminali
spânzuraţi)
ISTORIC
 1887 Fiziologul britanic Augustus D. Waller din
Londra a publicat primele studii de
electrocardiografie umană, realizate cu un
electrometru capilar

 1889 Fiziologul olandez Willem Einthoven l-a

văzut pe Waller demonstrându-şi experimentul
cu ocazia Primului Congres al Fiziologilor din
Bale. – Jimmy

 1890 GJ Burch din Oxford a imaginat un

dispozitiv de corectare a oscilaţiilor
electrometrului

 1893 Willem Einthoven introduce termenul de

“electrocardiogramă” la întrunirea Asociaţiei
Medicale Olandeze
ISTORIC

 1901
 Einthoven inventează un nou dispozitiv pentru
înregistrarea EKG, din electrozi din argint
 1924
 Willem Einthoven câştigă premiul Nobel
pentru inventarea electrocardiografului
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
PRINCIPIU

 Inimapoate fi considerată o baterie, un

generator de curent electric inclus într-
un volum conductor (corp)

 Inima generează un câmp electric ce

poate fi evidenţiat la suprafaţa corpului,
prin electrozi plasaţi pe tegument
PRINCIPIU
Depolarizare şi Repolarizare

 Înrepaus, cardiomiocitele sunt

încărcate pozitiv pe versantul extern
al membranei şi negativ la interior

 Întimpul depolarizării, potenţialul

de membrană se inversează.
Negativitatea de repaus a
interiorului se reduce spre 0 şi apoi
interiorul devine pozitiv ca urmare a
influxului de Na+.
POTENŢIALUL DE ACŢIUNE
 CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC
ÎN INIMĂ
 Este realizată de către
ţesutul nodal al inimii
format din:

 Nodul sino-atrial

 Nodul atrio-ventricular

 Fasciculul Hiss

 Reţeaua Purkinje
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC ÎN
INIMĂ
 Nodul sino-atrial
este format dintr-
un grup de celule
specializate, cu
proprietatea de a
descărca automat
impulsuri electrice
(principalul
pacemaker al
inimii) aflat la
nivelul atriului
drept
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC ÎN
INIMĂ

 Mai multe căi

internodale fac
legătura între NSA
şi nodul atrio-
ventricular (NAV)
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC ÎN
INIMĂ
 NAV se continuă cu
fasciculul Hiss care se
continuă mai departe
în peretele septului
interventricular:
 după un scurt traiect, el
se împarte în două
ramuri – dreaptă şi
stângă
 la nivelul NAV are loc o
întârziere a
transmiterii impulsului
electric, care permite
atriilor să îşi
definitiveze contracţia
şi înainte de iniţierea
contracţiei ventriculare
CONDUCEREA IMPULSULUI ELECTRIC ÎN
INIMĂ

 Aceste fibre se
continuă apoi spre
apex unde se
împart în mai
multe fibre
Purkinje mici care
se distribuie
celulelor
contractile
ventriculare
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
ELECTROZI ŞI DERIVAŢII
 O derivaţie este formată din doi
electrozi care culeg variaţiile de
potenţial electric produse în cursul
ciclului cardiac

1. BIPOLARE
 Derivaţiile standard ale membrelor: DI, DII,
DIII
2. UNIPOLARE
 Derivaţiile unipolare ale membrelor: aVR,
aVL, aVF
 Derivaţiile unipolare precordiale:V1-V6
VECTOR CARDIAC, PLANE ECG,
PROIECTII
 Ciclul cardiac este o succesiune de contractii (sistole) si
relaxari (diastole) ale miocardului. Activarea unei parti a
tesutului muscular al inimii provoaca o polarizare
electronegativa a acestuia si o polarizare electropozitiva a
zonei neactivate vecine, ceea ce produce un câmp electric.
Potentialul maxim defineste polii electrici, care împreuna
cu câmpul aferent formeaza un dipol electric caracterizat
printr-un moment electric dipolar numit vectorul cardiac

Câmpul electric creat de dipolul

cardiac (a) si curbele descrise de
vârful vectorului cardiac în ciclul
cardiac (b)
PLANELE ELECTROCARDIO-GRAFICE
 ECG analizeaza variatiile în timp ale proiectiilor
vectorului cardiac în cele trei plane ortogonale:
frontal, transversal si sagital
 Vectorcardiografia masoara si reprezinta curbele
închise în spatiu

Planele electrocardio-grafice: frontal (xy),

transversal (xz) si sagital (yz)
MASURAREA VECTORULUI CARDIAC ÎN
PLAN FRONTAL

 Proiectiile unui vector într-un plan pot fi

reconstituite daca se cunosc proiectiile pe doua
axe. În ECG se folosesc, pentru planul frontal,
masurari pe trei directii care formeaza un
triunghi echilateral numit triunghiul lui
Einthoven

Masurarile sunt:
bipolare
unipolare
MASURARILE BIPOLARE
 amplificatorul preia semnale pe ambele intrari de
la electrozi “calzi”
 Derivatiile bipolare sunt notate cu I, II, III.
Culegerea I reda semnalul cules între mâna
dreapta (RA – Right Arm, electrodul fiind
conectat la borna ““ a amplificatorului) si mâna
stânga (LA – Left Arm, electrod conectat la borna
“+”).
MASURARILE UNIPOLARE
 sunt notate cu VR, VL si VF si reprezinta
variatiile în timp ale potentialelor mâinilor
dreapta, stânga si piciorului stâng fata de
potentialul de referinta (Figura). Masurarile
marite (aVR, aVL si aVF) au amplitudini cu 50%
mai mari decât cele normale si considera pentru
referinta media potentialelor celorlalte doua
extremitati.
FORMA ECG

 Forma ECG scalare, de exemplu pentru derivatia a II-

a, este redata în Figura. Unda P corespunde
contractiei atriale (depolarizare atriala), complexul
QRS corespunde contractiei (depolarizarii)
ventriculare iar unda T este aferenta repolarizarii
ventriculare. Uneori, între undele T si P apare unda
U, având origine incerta. Amplitudinea undei R este
între 0.1 si 1 mV iar banda de frecventa a semnalului
ECG este (0.05 … 100) Hz.
PROIECTIILE ÎN PLAN
TRANSVERSAL/SAGITAL
 În planul transversal sunt standardizate culegerile
monopolare V1, …, V6 (Figura). Potentialul de
referinta este cel mediu al mâinilor dreapta, stânga si
al piciorului stâng (potentialul Wilson cu electrod
central). Electrozii V se plaseaza direct pe pielea
toracelui.

Proiectiile în planul sagital se folosesc în

cazuri speciale si nestandardizat. Ele
sunt monopolare si implica introducerea
electrodului cald prin cateterism în
esofag, ceea ce constituie o metoda
invaziva si neplacuta.
DERIVAŢIILE STANDARD ALE
MEMBRELOR

 DI
 electrodul + e plasat
pe membrul
superior stâng
 electrodul – e plasat
pe membrul
superior drept
DERIVAŢIILE STANDARD ALE
MEMBRELOR

 DII
 electrodul – e plasat
pe membrul
superior drept
 electrodul + e plasat
pe membrul
inferior stâng
DERIVAŢIILE STANDARD ALE
MEMBRELOR

 DIII
 electrodul – e plasat pe
membrul superior stâng
 electrodul + e plasat pe
membrul inferior stâng
TRIUNGHIUL LUI EINTHOVEN
DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE
MEMBRELOR

 aVR, aVL şi aVF

 explorează planul frontal al inimii
 electrodul explorator (pozitiv) se plasează pe R, L sau F,
iar ceilalţi doi electrozi se leagă împreună, reprezentând
electrodul de referinţă (negativ)
DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE
MEMBRELOR
 aVR
 perpendiculară pe
DIII
 culege diferenţa de
potenţial dintre R
(electrodul pozitiv)
şi L şi F legaţi
împreună
(electrodul negativ)
DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE
MEMBRELOR
 aVL
 perpendiculară pe
DII
 culege diferenţa de
potenţial dintre L
(electrodul pozitiv)
şi R şi F legaţi
împreună
(electrodul negativ)
DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE
MEMBRELOR
 aVF
 perpendiculară pe
DI
 culege diferenţa de
potenţial dintre F
(electrodul pozitiv)
şi R şi L legaţi
împreună
(electrodul negativ)
DERIVAŢIILE UNIPOLARE
PRECORDIALE
DERIVAŢIILE UNIPOLARE
PRECORDIALE
 V1, V2, V3, V4, V5, V6
 electrodul explorator (pozitiv) este plasat
succesiv pe torace în diferite zone precordiale,
iar electrodul de referinţă (negativ, electrodul
central Wilson) se realizează prin unirea
electrozilor R, L şi F
 explorează planul orizontal al inimii
 electrodul explorator este plasat pentru:
 V1, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea dreaptă a
sternului
 V2, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea stângă a
sternului
 V3, între V2 şi V4
 V4, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioclaviculară
 V5, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară anterioară
 V6, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioaxilară
DERIVAŢIILE UNIPOLARE
PRECORDIALE
 Potfi aplicate şi derivaţii
suplimentare stângi:
 V7, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară
posterioară stângă
 V8, tot în spaţiul 5 intercostal, pe linia
scapulară medie stângă
 V9, pe linia paravertebrală stângă, la jumătatea
distanţei dintre V8 şi coloana vertebrală.

 Deasemenea pot fi utile pentru

diagnosticul unui infarct miocardic
de ventricul drept şi precordialele
drepte: V3R, V4R, V5R şi V6R, cu
localizare simetrică cu cea a
precordialelor stângi
SISTEMUL HEXAXIAL

 Prinsuprapunerea
derivaţiilor
unipolare şi
bipolare ale
membrelor într-un
singur punct,
rezultă sistemul
hexaxial
SISTEMUL HEXAXIAL
 După cum se observă
din sistemul hexaxial:
 derivaţiile DII, DIII şi
aVF sunt derivaţiile
inferioare (electrodul
pozitiv la F)
 derivaţiile DI şi aVL
(electrodul pozitiv la L)
(dar şi V5, V6) sunt
derivaţiile laterale
 aVR este de sens opus
faţă de celelalte
derivaţii, ceea ce explică
aspectul său ECG;
explorează interiorul
cavităţii ventriculare
SISTEMUL HEXAXIAL
 în plus:
 V1 şi V2 explorează
ventriculul drept, fiind
denumite precordiale
drepte
 V3 şi V4 explorează
septul interventricular,
fiind denumite derivaţii
intermediare, septale
sau tranziţionale
 Derivaţiile V4, V5
investighează peretele
anterior al ventriculului
stâng
 V5 şi V6 explorează
ventriculul stâng, fiind
denumite precordiale
stângi
DERIVAŢIILE PE SCURT

Derivaţiile Derivaţiile
membrelor precordiale
Bipolare I, II, III -
(derivaţiile standard ale
membrelor)
Unipolare aVR, aVL, aVF V1-V6
ELECTROGRAFUL (EKG)
 Electrocardiograful este aparatul folosit pentru
masurarea si redarea grafica a vectorului cardiac. În
cazul redarii scopice el se numeste electrocardioscop
(monitor cardiac). EKG masoara diferentele de
potential dintre doua puncte ale câmpului electric
cardiac. Daca diferenta este zero pe afisaj apare o
dreapta orizontala - linia izoelectrica.
 Marimea potentialului înregistrat depinde de:
 (i) apropierea electrozilor de inima;
 (ii) unghiul vectorului cardiac cu axul derivatiei curente;
 (iii) neomogenitatea mediului conductor al corpului;
 (iv) plasarea excentrica a dipolului cardiac în mediul
conductor uman
SCHEMA BLOC DE PRINCIPIU A UNUI EKG
PENTRU UN SINGUR CANAL

 selectorul de derivatii standard (1),

 preamplificatorul flotant (2),
 amplificatorul ce comanda inscriptorul (3),
 înregistratorul grafic (4)
 blocul de etalonare (5) care genereaza un semnal
de test de 1 mV ce produce o anumita deviatie a
penitei inscriptorului (10 mm de exemplu).
 SCHEMA BLOC A UNUI EKG PORTABIL
 bloc repetor (R)
 selector de derivatii (SD)
 preamplificator PAD1
 modulator-demodulator sincron
 amplificator de curent alternativ A2
 FS este un filtru de semnal
parazitar electromiografic
 A3 este un amplificator cu reglaj in
trepte
 CRT este un circuit de revenire a
traseului
 preamplificator PAD2
 limitatorul L
 amplificatorul final de putere
(AF)
 unitatea de scriere (US)
 generatorul G
 reglajul încalzirii penitei (RIP)
 servomotorul de c.c. (M)
tahogeneratorul (TG)

 blocul de temporizare (BT)
ELECTROCARDIOGRAMA
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
STANDARDIZAREA ECG
 implică:
 pe verticală:
 1mm = 0,1mV,
permiţând aprecierea
amplitudinii
undelor
 pe orizontală:
 1mm = 0,04
secunde (la viteza
de 25 mm/sec),
permiţând aprecierea
duratei undelor şi
intervalelor
UNDA P

 reprezintă depolarizarea atrială şi este:

 rotunjită, simetrică,

 pozitivă în DII, DIII şi aVF şi negativă în aVR

 cu durata: 0,08-0,12 sec

 amplitudinea maximă în DII (0,25 mV)

 defineşte RITMUL SINUSAL

INTERVALUL PR (PQ)

 cuprinde depolarizarea atrială şi conducerea

intraatrială şi atrioventriculară
 are durata normală: 0,12-0,20 sec

 se scurtează cu creşterea frecvenţei cardiace (FC)

 durata sa creşte odată cu tonusul vagal

COMPLEXUL QRS

 semnifică depolarizarea ventriculară şi este format

din:
 unda Q, prima undă negativă, reprezintă depolarizarea
septului interventricular
 unda R, prima undă pozitivă, reprezintă depolarizarea
regiunii apicale şi
simultană a ventriculului drept şi a
centrale a ventriculului stâng
unda S negativă, este dată de depolarizarea
, a doua undă
posterobazale a ventriculului stâng
regiunii
COMPLEXUL QRS

 în cazul prezenţei mai multor unde pozitive, prima

dintre ele se notează R, iar următoarele unde pozitive:
R΄, R΄΄ etc.
 dacă complexul depolarizării ventriculare este format
doar dintr-o deflexiune negativă, se numeşte QS
 durata: 0,08-0,10 sec
COMPLEXUL QRS

 amplitudinea: minimum 5 mm in derivaţiile standard şi

minimum 10 mm în precordiale. Sub aceste valori se
consideră microvoltaj şi peste aceste valori
macrovoltaj. Deflexiunile de peste 3 mm sunt notate cu
litere mari (Q; R; S), iar cele sub 3 mm cu litere mici (q,
r, s)
SEGMENTUL ST

 reprezintă porţiunea iniţială, lentă a

repolarizării ventriculare
 începe la punctul J (“junction”), situat la limita dintre unda
S şi segmentul ST, trebuie să fie situat pe linia izoelectrică
sau la 1mm deasupra sau dedesubt de aceasta
 este orizontal şi izoelectric
UNDA T

 reprezintă porţiunea terminală, rapidă a

repolarizării ventriculare
 este rotunjită, asimetrică, cu panta ascendentă mai
lentă şi cea descendentă mai rapidă
 concordantă ca sens cu complexul QRS

 amplitudinea de aproximativ 1/3 din cea a complexului QRS

INTERVALUL QT

 defineşte
durata totală a depolarizării şi
repolarizării ventriculare
 variază invers proporţional cu frecvenţa cardiacă
 valorile sale se pot corecta în funcţie de frecvenţa
cardiacă (QTc), conform formulei Bazett: QTc =
QT/√RR, unde RR este intervalul RR în ms
 limita superioară a intervalului QTc este de 0,45 sec
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL
INIMII

 Axul electric
 reprezintă direcţia procesului de activare cardiacă
proiectat în derivaţiile membrelor
 rezultă din sumarea în plan frontal a vectorilor
electrici generaţi în cursul depolarizării şi
repolarizării atriilor şi ventriculilor şi se reprezintă
sub forma unui vector în sistemul de referinţă
hexaxial

 De obicei, se determină axul depolarizării

ventriculare (AQRS) care poate fi:
 normal: între –30 şi +110 grade
 deviat patologic la stânga: între –30 şi –90 grade
 deviat patologic la dreapta: între +110 şi +180 grade
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL
INIMII
 Pentru a calcula AQRS:
 se determină suma algebrică a deflexiunii maxime
pozitive cu deflexiunea maximă negativă, în două din
derivaţiile planului frontal care sunt perpendiculare
 valoarea obţinută se reprezintă ca vector în sistemul
hexaxial, ţinând seama de polaritate
 se trasează perpendiculare din vârful vectorilor
reprezentaţi
 se uneşte centrul sistemului hexaxial cu punctual de
intersecţie a celor două perpendiculare, rezultând
AQRS
Ax electric la aprox
+60o
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL
INIMII

 Metode rapide pentru stabilirea axului

electric al inimii:

 se observă în care derivaţie a planului frontal,

amplitudinea QRS este maximă; derivaţia
respectivă corespunde poziţiei axului electric
 Exemple:
 S maxim în aVF → AQRS la -90 grade
 R maxim în aVL → AQRS la -30 grade
DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL
INIMII

 Metode rapide pentru stabilirea axului

electric al inimii:

 aspectul complexului QRS din derivaţiile DI sau

DIII:
 aspect RI RIII → AQRS normal
 aspect RI SIII → AQRS deviat patologic la
stânga
 aspect SI RIII → AQRS deviat patologic la
dreapta.
 DETERMINAREA AXULUI ELECTRIC AL INIMII
LAD = -30 to -90
 LAD
No Man’s Land Axis
 Anterior Hemiblock
= -90 to +- 180
 Inferior MI
 WPW – right pathway
 Emphysema
 RAD
 Children, thin adults
 RVH
 Chronic Lung Disease
 WPW – left pathway
 Pulmonary emboli
 Posterior Hemiblock
 No Man’s Land
 Emphysema
 Hyperkalemia
 Lead Transposition
 V-Tach Normal Axis = -30 to +120
RAD =+120 to +180
DETERMINAREA FRECVENŢEI
CARDIACE
 Frecvenţa cardiacă (FC) normală de repaus
este de: 60-100/minut

 Se ţine seama de următoarele principii:

 viteza standard de derulare a hârtiei este de 25
mm/sec
 FC se exprimă în cicluri/minut

 se verifică dacă frecvenţa atrială este egală cu cea

ventriculară
DETERMINAREA FRECVENŢEI
CARDIACE
 FCpoate fi determinată cu ajutorul
ecuaţiei:

1 secundă................25mm
60 secunde..............x
(1 minut)

x = 60x25 = 1500mm/minut.
FC = 1500/intervalul R-R în mm
DETERMINAREA RAPIDĂ A FRECVENŢEI
CARDIACE

 Se poate face pe baza următoarelor

principii:

 hârtia ECG este marcată prin linii subţiri în pătrate

mici cu latura de 1mm şi linii groase în pătrate mari
cu latura de 5 mm
 la viteza de 25 mm/sec, la 1 minut (60 secunde)

corespund 1500 mm
DETERMINAREA RAPIDĂ A FRECVENŢEI
CARDIACE

 se caută pe ECG o undă R suprapusă peste o

linie groasă şi se numără liniile groase după
care apare următoarea undă R pentru a
aprecia FC astfel: 300, 150, 100, 75, 60, 50
http://www.youtube.com/watch?v=xS7LCUOWd5s
VARIANTE MODERNE
 EKG moderne au un convertor analog-digital si o interfata
pentru trimiterea datelor numerice catre un sistem de
calcul.
 De asemenea, aparatul numit holter (EKG portabil)
permite memorarea ECG pe o anumita durata, redarea de
30-60 ori mai rapida a semnalului înregistrat, alarmare în
caz de ECG anormala (cu un tahometru audibil) si
teletransmiterea datelor pe linie telefonica sau unde radio
(facilitate utila telemedicinei).
DE CE SE FACE MONITORIZAREA HOLTER ECG ?

 Exista multe motive pentru care medicul poate

solicita acest test :
 pentru a ajuta la detectarea batailor neregulate ale
inimii (aritmii cardiace)
 pentru a ajuta la evaluarea durerii toracice
 pentru a ajuta la verificarea activitatii inimii dupa
un atac de cord
 pentru a ajuta la verificarea activitatii inimii dupa ce
a fost introdus un stimulator cardiac
 pentru a ajuta la verificarea efectului folosirii unor
anumite medicamente
 pentru a ajuta la descoperirea cauzelor anumitor
simptome, cum ar fi dificultati de respiratie, ameteli,
stare de confuzie sau lesin
ELECTROCARDIOSCOPUL CU MEMORIE

 Electrocardioscopul (ECS) sau monitorul cardiac

preia semnalul ECG, îl amplifica si îl afiseaza pe
un tub catodic. În plus, ECS calculeaza si
afiseaza ritmul cardiac (inclusiv alarmarea în caz
de iesire din gama permisa) iar ECS moderne
permit prelucrari (semi)automate ale ECG.
VECTORCARDIOGRAFIE (VCG)

 Vectorcardiografia este reprezentarea variatiei

vârfului vectorului cardiac în spatiu în timpul
ciclului cardiac sau a proiectiilor sale în cele trei
plane electrocardiografice, în timp real sau nu.
VCG suplineste dezavantajele principale ale ECG
scalare: (a) nu reprezinta pozitia vectorului
cardiac si (b) precizia de masurare este diferita,
datorita nesimetriei atenuarii pe cele trei axe a
potentialelor generate de inima.
 Aparatul numit vectorcardiograf este de fapt
un vectorvoltmetru. Electrozii se plaseaza pe
piele, pe directia celor trei axe. Electrozii
auxiliari compenseaza atenuarile diferite pe axe.
FONOCARDIOGRAFIE
 Fonocardiografia (FCG) este tehnica de masurare si
redare a zgomotelor cardiace produse de curgerea
sângelui prin inima, de activitatea mecanica de
contractie si relaxare a cordului si de închiderea si
deschiderea valvulelor.
 Sistolei ventriculare îi este asociat un zgomot
având durata de (0.06 – 0.15) sec. si spectru în banda
30 – 130 Hz, numit zgomotul I
 Sfârsitul sistolei ventriculare este marcat de zgomotul
II, de durata 0.06 – 0.12 sec., banda de 100 – 150 Hz
si amplitudini mai mari ca zgomotul I. Aceste doua
zgomote sunt audibile normal.
 Pe lânga ele mai exista zgomotul III (sau
protodiastolic, durata 0.05 – 0.1 sec., banda 20-30
Hz) si zgomotul IV (sau presistolic, durata 0.05 – 0.1
sec., banda sub 20 Hz).
PRELUCRARI AUTOMATE ALE ECG
 În multe cazuri clinice analiza vizuala a unei
ECG nu poate stabili exact diagnosticul
pacientului, datorita numarului mare de
parametri (cca. 20 pentru o singura derivatie)
care trebuie analizati si corelati între ei. În plus,
diagnosticarea precisa implica informatii corelate
de la toate cele 12 derivatii.
ECG DE ÎNALTA REZOLUTIE
 ECG de înalta rezolutie (ECG-IR) a devenit un
standard pentru sistemele ECG digitale.
Utilitatea metodei consta în capacitatea ei de a
detecta si înregistra "potentialele tardive" care
pot aparea dupa complexul QRS. Având
amplitudini foarte mici (cca. 1 V), aceste
semnale nu apar pe ECG standard si indica
existenta unor regiuni anormale ale ventriculelor
responsabile pentru tahicardia ventriculara.
ALTE METODE DE ANALIZA AVANSATA A
ECG
 Tehnicile de filtrare adaptiva bazate pe algoritmul LMS
(Least Mean Square) sau pe filtre recurente duc la
cresterea raportului semnal / zgomot al biosemnalelor
 Semnalul achizitionat este format din semnalul pur
(“dorit”, s) si din zgomotul n1 cunoscut si necorelat cu
semnalul util. Acelasi zgomot se aplica sursei de referinta.
 Alte metode moderne de filtrare a semnalului ECG folosesc
filtrarea multibanda, tehnici “wavelet” (ce permit analiza
în domeniul timp-frecventa), operatori morfologici
(eroziune, expandare, închidere, deschidere).
 Metodele dinamicii neliniare si teoria haosului permit
descrierea si analiza semnalelor biomedicale. De exemplu,
metoda Takens a întârzierilor determina un atractor al
sistemului dinamic în spatiul starilor K-dimensional,
pornind doar de la reprezentarea în domeniul timp a
semnalului
TERAPIE SI MONITORIZARE CARDIACA
 Defibrilatorul cardiac
 Stimulatoare de ritm cardiac
 Hemodializa
 Defibrilarea este o tehnica de restabilire a ritmului cardiac normal
prin aplicarea unui impuls de înalta tensiune si timp scurt
miocardului. Defibrilatorul foloseste curentul de descarcare a unui
condensator între doi electrozi aplicati pe toracele pacientului (Figura
1.51). Când este necesara corectarea unor aritmii, socul electric este
sincronizat cu unda R, tehnica numindu-se cardioversie
 Stimulatoarele de ritm cardiac (SRC) reprezinta o proteza a centrului
autonom de conducere nervoasa a inimii (pacemaker).
 Hemodializa este procesul cu ajutorul caruia sunt eliminate
substante toxice din sânge, prin trecerea sa prin tuburi cu membrane
semipermeabile (Figura 1.54). Solutia de dializa contine dextroza si
saruri de Ca, Mg, K si Na. Prin echilibrarea presiunilor osmotice
toxinele din sânge (acidul uric, ureea, creatinina) trec în lichidul de
dializa, nu si celulele sanguine. Cantitatea de solutie transferata în
baia de dializa se calculeaza dupa legile transferului de mase prin
membrane semipermeabile. Sensul schimbului este determinat de
concentratiile solutiilor si de presiunile pe cele doua parti ale
membranei.
VĂ MULŢUMESC !