• Embed Doc
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Oferta pentru Resurse UmaneVIZIUNEA ORGANIZAŢIONALĂAceastă ofertă este un început şi o continuare. Este un început fiindcă a sositvremea să reflectăm asupra noastră şi să vedem ce s-a schimbat în societatearomânească şi în modul nostru de a gândi şi acţiona. Este un început fiindcă avemacum un potenţial de resurse umane fără precedent, potenţial pe care PartidulDemocrat trebuie să îl valorifice mult mai bine decât în trecut – altfel, militanţiicapabili de performanţă vor fi primii care vor evalua, şi nu în mod confortabil, ceea ceam făcut şi mai ales ce nu am făcut pentru a-i avea alături, loiali, activi şi motivaţi.Militanţii capabili de performanţe, cu un nivel de instruire ridicat şi calităţi personaleverificate, au şi exigenţe sporite – aceştia nu vor tolera minciuna, demagogia,comportamentul dicatorial şi vor fi sensibili la semnele incapacităţii organizaţionale şiale liderilor, la tendinţele de manipulare şi comportament incorect.
 
Poate în concepţia
 
unora aceasta este indisciplină – noi considerăm că demnitatea, conştiinţa proprieivalori şi eficienţa sunt valori organizaţionale ce trebuie apărate.Este o continuare, fiindcă aplicarea şi susţinerea soluţiilor organizaţionale viabile,bunele practici şi inovaţia au caracterizat Partidul Democrat în mai mare măsurădecât alte formaţiuni politice. Este o continuare, deoarece membrii şi militanţii noştriau înţeles în timp, şi această înţelegere împărtăşită face parte deja din valorilenoastre, că loialitatea şi dreapta judecată a oamenilor sunt cu mult mai importante,pe termen mediu şi lung, decât interesele conjuncturale. Şi fiindcă resursa umanareprezintă o investiţie şi un capital, sporirea încrederii membrilor, în sine, în ceilalţi şi în structurile de conducere colegiale şi decizionale ale partidului, reprezinprioritatea la care înţelegem să răspundem. Încrederea se câştigă cu greu şi se pierde uşor, atunci când nu înţelegi şi nu înveţidin experienţa ta şi a celorlalţi.De aceea, propunem principiul fundamental în acţiunea de resurse umane: PartidulDemocrat este o organizaţie care învă. Cu toate consecinţele şi conotaţiileteoretice şi practice care derivă din acest concept.Mai credem că soarta fiecărei organizaţii şi a fiecărui grup de oameni este dată de
 
modul în care organizaţiile îşi primesc oamenii, de tipul uman care intră în organizaţii,
 
de motivaţia, calităţile şi potenţialul acestora de a evolua în cadrul organizaţional
 
oferit. Nu credem în creşterea organizaţională cu orice preţ, puterea nu este dată
 
doar de număr ci şi de calitatea membrilor, sau mai ales de aceasta.
Întemeierea acestui concept este organizată în trei capitole: REPERE ŞI VALORI, IDENTITATE ŞI CULTURĂ ORGANIZAŢIONALĂ, STRATEGIE - PROIECTE ŞI PROGRAME DE RESURSE UMANE.
Cap. 1 REPERE ŞI VALORI
1.
Stabilirea de repere valorice şi organizaţionale pentru „oamenii P.D.” - echipamare P.D., echipa ta, echipele colegilor şi prietenilor tăi, care-şi ghideazăactivitatea după principiile şi viziunea lor comună, echipele care se implicăactiv şi oferă soluţii viabile, pertinente şi coerente la problemele celor care le-au acordat încrederea – este făcută împreună cu cei din organizaţii, prindialog şi asumare conştientă.
2.
Viaţa organizaţională este ocazia privilegiată de a cunoaşte oameni: oameniimplicaţi, cetăţeni responsabili, membri ai unei echipe mereu câştigătoare prin
1
 
atitudine, coeziune, solidaritate şi profesionalism. Intrând în universul P.D.,dincolo de proceduri, dincolo de statute, regulamente sau structuri formale, veidescoperi un nou spirit P.D.
3.
Viziunea noastră, experienţa pe care o vom trăi împreună, constituie un reper politic, o nouă experienţă personală, dar şi un loc de reflecţie şi gândirecriti, mediu al formării şi convingerilor. În drumul devenirii tale spreprofesionalism, te asigurăm că-ţi vom sta alături. Te vom însoţi încă de laprimul pas, te vom sprijini să te defineşti uman şi profesional, te vom motivasă fii un învingător şi te vom implica în cele mai importante proiecte aleechipei noastre.
Să fii sigur de asta! 
4.
Această viziune este o un nou început: un început al dedirii treconstruirea unei echipe valoroase, în care fiecare idee va fi stimulată şidezbătută, iar fiecare membru va avea satisfacţii şi responsabilităţi pe măsuraimplicării lui. Va fi un început pentru fiecare dintre noi. Nu va fi uşor, pentru căva trebui ne redescoperim: ca oameni, ca echi, ca şi colegi, caindentitate şi poziţionare, însă la finalul acestui parcurs, peste 4 ani, vom privicu satisfacţie la ceea ce am realizat împreună şi vom afirma: a meritat!
Să fii sigur de asta! 
5.
Această viziune este un angajament şi o filosofie organizaţională: unangajament faţă de propria noastră conştiinţă, un angajament faţă de valorileşi principiile echipei, şi, nu în ultimul rând, un angajament faţă de aşteptăriletale. Este un angajament că succesele nu vor mai fi confiscate, ele vor fi aleechipei. Este un angajament că eşecurile nu vor fi blamate, vom învăţa împreună.
Să fii sigur de asta! 
Cap. 2 IDENTITATE ŞI CULTURĂ ORGANIZAŢIONALĂ
1.Identitatea noastră:
Identitatea este pilonul de bază al oricărui demers. Identitatea este piatra de temeliefuncţie de care ne raportăm acţiunile noastre, de aceea avem nevoie să ştim cinesuntem, unde mergem, care sunt obiectivele, valorile şi principiile noastre, ca echipă.Pentru a avea o identitate a noastră şi nu una de împrumut, trebuie să ne asigurămcă aceste valori sunt împărtăşite de fiecare dintre noi.
2. Noii membri ai echipei
Dacă angajamentul nostru a fost acceptat de tine, înseamnă că primul pas în direcţiaaderării la echipa noastră a fost făcut. Următorul pas firesc este integrarea ta înaceastă echipă, o integrare sinonimă cu un demers de cunoaştere. Cunoaşterea stăla baza fiecărei acţiuni a noastre. O echipă se construieşte şi se consolidează princunoaştere: cunoaşterea propriilor atuuri şi puncte de îmbunătăţit, dar şi cunoaştereacelorlalţi membrii ai echipei. Noi te vom ajuta să te cunoşti şi să ne cunoaştem.
Să fii sigur de asta! 
3. Un nou departament de Resurse Umane: cu tine şi pentru tine!
Am afirmat mai devreme că fiecare dintre voi este cel mai important câştig al P.D..Am vorbit despre identitate, despre echipă, despre cunoaştere. Având în vederefaptul că echipa noastră se bazează pe voluntariat, dorim ca membrii echipei să fie încentrul activităţilor noastre. Dacă P.D., poarta deschisă către exterior, este o punte decomunicare către cei care nu fac parte încă din echipă, Departamentul de ResurseUmane se va canaliza pe activităţi de creştere a nivelului profesional şi gradului demotivaţie al u, prin activiţi clasice precum recrutare, instruire, motivare şiorientare, dar şi prin noi planuri precum definiri doctrinare, poziţionare în contextul
2
 
politic intern şi internaţional. De asemenea, activitatea sa se va completa cu judecăţide valoare sau analize a unor situaţii conflictuale actuale sau potenţiale de către ceimai experimentaţi colegi în aceste probleme, cei care activează în departamentulresurese umane.
Să fii sigur de asta! 
4. Dezvoltare organizaţională
Astăzi suntem puternici pentru că vă avem alături. Mâine trebuie să fim puternicipentru că avem multe de făcut. Nu putem fi puternici dacă echipa noastră nucunoaşte o evoluţie a fiecăruia dintre constituienţii săi. De aceea, trebuie să analizămraţional necesităţile, să ne formulăm obiectivele, să selectăm riguros viitorii membri,să-i motivăm şi să le oferim posibilitate unei fireşti potenţării a propriilor abilităţi şicalităţi.
Să fii sigur de asta! 
5. Recrutare
Am gândit un sistem unitar de recrutare. Fără compromisuri, fără jumătăţi de măsură,fără relativităţi! Anual vor avea loc doua sesiuni de recrutări, toamna şi primavara, lanivelul fiecărei structuri locale. Dacă vei dori să faci parte din echipă, trebuie sădemonstrezi meriţi. Trebuie fii un cunoscător al identităţii, al valorilor şiprincipiilor echipei noastre, să ai o motivaţie solidă şi obiective clare. Împreună vomschimba şi filozofia noţiunii de „recrutare”. Sesiunile de recrutare nu vor mai urmăridoar criterii cantitative -- atragerea de noi membri-- ci se vor focaliza mai mult pecriteriile calitative. Anterior sesiunilor de recrutare, fiecare structură locală, pe bazaunor proceduri de comunicare internă, va analiza în raport cu obiectivele propuse şicu abilităţile membrilor echipei, necesităţile din perspectiva resurselor umane. Vor urmări, apoi, completarea echipei cu acele persoane care îndeplinesc condiţiile. Lafel de important este ca tu, în calitate de pontenţial membru sau membru existent, săcotientizezi prin acest demers impactul pe care îl poate avea experieavoluntariatului în evoluţia ta ca profesionist
. Să fii sigur de asta! 
6. Instruire
Ai devenit un membru al echipei. Pentru asta te felicităm. Ai deja bazinul primar decunoştinţe, abilităţi şi experienţă. Vei intra în procesul de formarea profesională.Formarea profesională va cuprinde atât instruiri de ordin teoretic, cât şi de ordinpractic. Pentru că numai cei care au o cunoaştere suficientă pot adăuga valoare. Îţivei cunoaşte colegii. Vei trece, pe rând, prin cursurile ce vor fi ţinute de cătredepartamantele specializate. Vei descoperi motivaţiile fiecărei doctrine, vei învăţacare sunt temeliile juridice ale statului, vei dondi noi informii legate degestionarea unui proiect sau a unei sarcini. Vei învăţa să-ţi susţii şi să-ţi argumenteziopinia în dezbateri publice, vei scapă de tracul discursurilor în public. Vei participaactiv la definirea priorităţilor tale şi la creşterea calităţilor personale a echipei tale,responsabilizându-i şi propunând proiecte noi.
Să fii sigur de asta! 
7. Motivare
Eşti deja un membru implicat. Ai demonstrat faptul că ştii să-ţi atingi obiectivele şi săinteracţionezi cu echipa. Ideile tale au constituit un plus al activităţii organizaţiei.Doreşti să te implici mai mult, să ai răspunderi mai ridicate. Venim în întâmpinareafrământărilor tale comunicându-ţi faptul că se va evalua activitatea fiecărui membrual fiecărei organizaţii. Evaluarea se va face pe baza unor criterii transparente,publice. Se vor publica rezultatele şi se vor face propuneri. Se vor face clasamente şise vor redimensiona structurile. Pentru că echipa are un singur scop: atingereaobiectivelor!
Să fii sigur de asta! 
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...